PRIETENIA DUHOVNICEASCA – de Pr. Marc-Antoine Costa de Beauregard

31-10-2007 Sublinieri

sf_ap_petru_si_pavel.gif

“Este necesar sa vorbim, cu privire la Traditie, despre paternitatea in Dumnezeu si despre ascultarea duhovniceasca; cu privire la rugaciune si in mod deosebit cu privire la rugaciunea neincetata, este necesar sa vorbim despre dragoste si despre prietenie. Iata fundamentul divin al tuturor lucrurilor si in special, al rugaciunii noastre. Aceasta este o opinie care pare banala si depasita. Cine indrazneste astazi sa mai vorbeasca despre prietenie? Cine indrazneste astazi sa mai creada inca in dragoste si in prietenie, cand si una si cealalta au fost atat de des batjocorite si parodiate? Crestinul este acela care indrazneste sa creada in iubire si in atotputernicia ei dumnezeiasca.

Ascultarea poate fi privita din prisma paternitatii. Ea mai poate fi privita, de asemenea, si din punct de vedere al fratietatii. Traind impreuna, raporturile de paternitate se transforma in raporturi de fratietate. O prietenie frateasca se formeaza in comunitatea monastica sau familiala, expresie veritabila a iubirii trinitare, in care nu exista nici o inegalitate, ci raporturi sfinte si sfintite si, asa cum a aratat Hristos, slujire reciproca. Ceea ce pune bazele vietii in comunitate, ca o conditie trinitara a rugaciunii crestine, este viata in Hristos, asemanarea care exista intre unii si altii, intre cei care traiesc in Hristos, dragostea comuna pentru Hristos.

Prietenia adevarata si de nezdruncinat creste o data cu desavarsirea si virtutea impreunate a doi prieteni; odata format, nodul sau nu mai poate fi rupt nici de multimea dorintelor, nici de lupta vointelor contrare“, spune Sfantul Ioan Casian. Hristos insusi a spus ucenicilor Sai: ,,Voi sunteti prietenii mei” (Ioan 15, 14). Iar lui Iuda el ii spune: ,,Prietene…”.

Prietenia consta in consensul si supunerea reciproca a vointelor. “Cat de placut lucru este un prieten adevarat” , spunea Montaigne. Iata acum ce este bun si frumos, decat numai a locui fratii impreuna (Ps.132,1), spune psalmistul. “Doamne, bine este sa fim noi aici“, impreuna, in lumina, spune Apostolul Petru (Matei 17,4). Aici este prietenia lui Hristos, dragostea in Hristos; vointele individuale se supun unele altora, in lumina dumnezeiasca, pana la a ajunge o vointa unica – o singura inima, un singur suflet … ,,Domnul este Cel care ii pune sa locuiasca in aceeasi casa pe cei care au acelasi duh“, mai spune Sfantul Ioan Casian, cel care are o viziune neintrecuta asupra acestui subiect.

Nu este vorba numai de o aceeasi virtute, de un consens sau de o supunere reciproca a vointelor, ci de un duh comun. Nu Persoana Sfantului Duh, ci energiile Lui constituie duhul acesta comun, aceasta respiratie comuna. Apostolul numeste aceasta ,,impartasire a Sfantului Duh” sau ,,partasie in Sfantul Duh”. Nu afinitatile psihologice, intelectuale sau trupesti predomina, ci un suflu de viata care vine de la Tatal, insufleteste pe fiii Sai si ii infrateste: harisma iubirii.

Totusi, aceasta dragoste nu poate sa reziste decat intre aceia care au acelasi scop si care se inteleg. Ei trebuie sa se puna de acord pentru ca acest suflu sa circule de la unul la altul, ca intr-o unitate. ,,Unde sunt doi sau trei adunati in numele Meu, acolo sunt si eu in mijlocul lor” (Matei 18,20). Conducand la o viata unica, buna-intelegere dintre frati realizeaza adevarata viata in Hristos. Pentru a ajunge aici, se impune mortificarea propriei vointe. Daca nu accepti sa fii golit de vointa individuala, nu poti cunoaste nimic despre Dumnezeu, in care nu exista decat o singura vointa a Celor trei Persoane. Tatal si Fiul si Sfantul Duh au o singura vointa, si, de aceea, Ii uneste un singur suflu. Golirea de propria vointa este conditia inevitabila a vietii in comunitate si deci a rugaciunii, caci nu exista rugaciune adevarata decat cea trinitara. Rugaciunea individuala nu este o rugaciune crestina. Sihastrul se roaga in Biserica.

Ce este bun si ce este frumos, decat numai a locui fratii impreuna!” (Ps.132,1). Dar la ce serveste sa traim in aceeasi locuinta daca modul de viata si idealul ne despart? Nu conteaza existenta geografica in aceeasi parohie, aceeasi manastire sau sub acelasi acoperis, ci pastrarea unui spirit si a unei conduite unitare. Vointa, scopul, idealul comun – iata ce face posibila harisma prieteniei.

Pentru a putea realiza acest mediu divino-uman, al celor ce traiesc in Hristos, mediu indispensabil rugaciunii ,,Tatal nostru“, Parintii dau cateva sfaturi intelepte pe care ni le transmite Sfantul Ioan Casian.

sfioancasian2.jpg

Prima regula consta in a nu prefera niciodata bunurile materiale afectiunii unui prieten.

A doua regula este de a nu prefera vointa noastra individuala vointei prietenului nostru.

A treia regula consta in a avea in vedere, inainte de toate, binele pacii si al dragostei de Dumnezeu si de aproapele.

A patra regula este de a uri mania. Mania este considerata de Parinti ca un flagel al omenirii. Ea il desparte pe om de Dumnezeu, de el insusi si de fratii sai. Nu exista nici un motiv, drept sau nedrept, care sa justifice mania (Efes. 4,31).

A cincea regula cere sa cauti sa potolesti mania pe care fratele nostru o are impotriva noastra. Ura fata de manie merge pana la a ura mania fratelui, mai ales daca noi suntem cauza ei. Acesta este preceptul impacarii fratesti. Daca-l vad pe fratele meu manios din cauza mea, eu stiu ca el se indreapta spre pierzanie; fiind manios, el se rupe de comuniunea cu Dumnezeu. Iar daca eu sunt eu e vina, pe drept sau pe nedrept, de aceasta manie, nu pot ramane linistit si, nefiind linistit, nu pot sa ma rog.

A sasea regula este gandul la moarte. Daca in fiecare zi cand ne despartim am gandi asa: ,,Este, poate, pentru ultima oara cand ne vedem“, am fi extrem de atenti, prevenitori si nu ne-am permite niciodata sa ne despartim fara sa ne fi iertat in totalitate. ,,Soarele sa nu apuna peste mania voastra” (Efes. 4,26).

Aceste reguli stau la baza prieteniei fratesti, a prieteniei si iubirii lui Dumnezeu. Acestea sunt principiile traditionale ale intregii vieti comunitare, ale oricarei forme de asociere umana dupa Evanghelie. Ele sunt conduse, in principal, de spiritul de supunere, care cauta vointa unica si duhul comun. ,,Inima si sufletul multimii celor care au crezut erau una se spune in Faptele Apostolilor (4,27). Pentru a ajunge acolo, la acest ideal de viata comunitara, in cuplu, in manastire, intre prieteni, ar trebui sa nu pot dormi daca fratele meu ar avea ceva impotriva mea; aceasta ar trebui sa ma tina treaz. De abia atunci grija pentru fratele meu va deveni mai mare decat cea pentru mine insumi; iar eu nu voi mai fi robul propriei mele vointe, ci a aceleia a fratelui meu. (vointa individuala a fratelui o sting prin neimpotrivire, iar vointa naturala, proprie fiintei umane, care ne conduce la supunerea fata de Dumnezeu, o slujim cu bucurie, incurajand-o, indemnand-o, intretinand-o, ajutand-o, sprijinind-o. intarind-o, sustinand-o prin daruire de sine in dragoste).

Sfantul Apostol Pavel spune ca este bine sa trecem de la robia pacatului la robia lui Hristos. Inceputul vietii noastre crestinesti este o robie, in care se schimba stapanul. Crestinul incepe sa-l imite pe Hristos, Care, vorbind in numele nostru a spus: ,,Eu nu am venit sa fac voia Mea, ci voia Celui ce M-a trimis” (Ioan 6,38). Ceea ce spune Hristos despre raporturile Sale cu Tatal Sau se aplica si fratietatii in Dumnezeu. Paternitatea lui Dumnezeu sfarseste prin a se manifesta prin fratietate; pentru ca imaginea trinitara este imaginea unor persoane egale, si nu echivalente sau care se pot schimba intre ele. Un parinte adevarat sfarseste prin a fi simtit ca un frate, ca fiind egal, si nu ca fiind un superior. Ca si in taina Inaltarii la cer a lui Hristos, ucenicul este asezat in dreapta parintelui, semn de egalitate in mostenirea duhovniceasca. In Sfanta Treime, nu exista inferior sau superior. Numai in umanitatea Sa, Hristos se aseaza intr-o pozitie inferioara Tatalui. Dar El este slavit la dreapta Tatalui ca egal al Acestuia si al Duhului. Astfel, supunerea incepe in inegalitate si se desavarseste in egalitatea persoanelor unite, in suspunerea din iubire care pune in evidenta o vointa unica.

O ultima invatatura, care confirma pe celelalte, vine sa sustina jugul ascultarii: a te increde mai mult in judecata fratelui tau decat in propria ta judecata. Judecata fratelui sau a prietenului este luata drept criteriu superior opiniei noastre individuale. Este verificarea frateasca; daca dorim sa facem ceva care pare bun, cerem si parerea fratelui. Acordam importanta celor spuse de el, ne incredem in judecata lui; tinem seama de parerea lui pentru a aproba sau dezaproba propriile idei; manifestam atunci smerenia unei inimi pline de blandete, credincioasa acestor cuvinte ale Evangheliei: ,,Nu precum voiesc eu, ci precum voiesti tu.” (Matei 26, 39).

Preferinta pentru voia fratelui vine din Evanghelie. Este comentariul lui Hristos Insusi: ,,Intru aceasta vor cunoaste toti ca sunteti ucenicii Mei, daca veti avea dragoste unii fata de altii “(Ioan 13,35). Aceasta prietenie, aceasta legatura in Hristos, aceasta dragoste constituie semnul distinctiv al Bisericii, al comunitatii celor botezati. Ea este supunerea fata de voia celuilalt, ascultarea reciproca intre frati. Ea este cea care confera originalitate comunitatii crestine si astfel ea poate fi recunoscuta. De la ea isi trage rugaciunea crestina intreaga putere.

Punctul culminant al acestei legaturi este Taina Sfintei Impartasanii. Daca lipseste ascultarea reciproca, comuniunea euharistica adevarata nu se poate realiza. Nu poate sa existe comuniune decat in Biserica adevarata, unde exista darul ascultarii reciproce. Nu putem oferi darurile duhovnicesti ale rugaciunii noastre daca nu am facut sa dispara tristetea, oricare ar fi cauza ei, din sufletul fratilor nostri, reparand nedreptatile cu dragoste. Eu nu voi putea sa ma rog Tatalui daca l-am suparat pe fratele meu. Nici nu voi putea sa ma rog atunci cand sunt manios. Rugaciunea nu se va ridica de la mine. Caci cum, oare, mi-ar putea da Tatal darul de a ma ruga Lui, daca eu ii dispretuiesc pe cei pe care El mi i-a dat ca frati intru El? ,,Mergi intai si te impaca cu fratle tau si apoi, venind, adu darul tau” (Matei 5,24.)

Ascultarea reciproca este ca o roata de foc al dragostei unuia fata de altul. Ea se intelege prin cuvantul: ,,ci cu smerenie unul pe altul socoteasca-l mai de cinste decat el insusi” (Filipeni 2,3).

Puterea si indreptatirea de a ne exprima parerea o gasim in cinstea care ne-o acorda fratii, atunci cand, in nevoia lor, cauta la noi cu nadejde, investindu-ne astfel cu increderea lor. Dar odata ce ne exprimam parerea, ne golim de noi insine, daruind binele nostru atat cat este, fara rezerve, in intregime, cu toata ravna, spre a-i folosi pe frati. Goliti astfel de noi insine, privim la randul nostru cu nadejde la fratii nostri, crezand ca cuvantul nostru spus cu dragoste va rodi atat cat Dumnezeu va voi. Privind la fratii nostri, ne golim de cinstea primita si le-o dam la randul nostru intreaga inapoi, daruinde-le toata increderea si nadejdea noastra”.

(in: Pr. Marc-Antoine Costa de Beauregard, “Rugaţi-vă neîncetat”, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al BOR)

 


Categorii

Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Prietenia, Sfantul Ioan Casian

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

15 Commentarii la “PRIETENIA DUHOVNICEASCA – de Pr. Marc-Antoine Costa de Beauregard

  1. Pingback: Război întru Cuvânt » O cale mai "aplicata" de a ne cufunda si de a ne imbraca in Hristos
  2. Pingback: Război întru Cuvânt » Duhul ascultarii in relatiile fratesti
  3. Pingback: Război întru Cuvânt » Sfantul Ioan Casian - o pilda despre dreapta socoteala in alegerea sfatuitorilor, despre deznadejde si despre compatimirea cu cei raniti de ispite si de patimi
  4. Pingback: Război întru Cuvânt » Sfintii Ioan Casian si Gherman cu o dilema duhovniceasca in fata avvei Iosif - o lectie de discernamant
  5. Pingback: Război întru Cuvânt » SATANA II VANEAZA PE CEI IZOLATI
  6. Pingback: Război întru Cuvânt » Psihoza gripei noi si atacul la inima credintei noastre
  7. Pingback: Război întru Cuvânt » Sfintii Trei Mari Dascali ai lumii si Ierarhi: Vasile, Grigorie si Ioan: Taina prieteniei sau ZIDUL INTARIT AL UNIMII IN HRISTOS versus “taina dezbinarii”
  8. Pingback: Război întru Cuvânt » SA RECITIM IMPREUNA (III): SFANTUL IOAN CASIAN – o pilda despre dreapta socotinta, deznadejde si compatimirea cu cei raniti de ispite si de patimi
  9. Pingback: "N-am avut odihna in duhul meu, pentru ca n-am gasit pe Tit, fratele meu..." SFANTUL IOAN GURA DE AUR DESPRE PRIETENIA MARILOR APOSTOLI PAVEL SI TIT (25 august)
  10. Pingback: MINUNATA FRATIE A PARINTILOR SERAFIM ROSE SI GHERMAN. Ce putere are ravna sincera si curata pentru Ortodoxie si ce inseamna fratietatea adevarata in Duh...
  11. Pingback: PARINTELE SYMEON COSSEC (Man. Saint Silouan – Franta) – conferinta de la Bucuresti despre PATERNITATEA SI CALAUZIREA DUHOVNICEASCA (audio + text): “Nimeni nu poate sa decida, cu de la sine putere, ca este parinte duhovnicesc!” -
  12. Pingback: SFANTUL NECTARIE DIN EGHINA DESPRE PRIETENIE, chipul prietenului adevarat si al celui nesincer si lingusitor, “cel mai abject dintre toti oamenii” -
  13. Pingback: Despre modul de a fi al creştinilor. Cum se poate păstra legătura dragostei frăţeşti - Pshihoterapia Ortodoxa
  14. Pingback: SFANTUL PAISIE DE LA NEAMT despre necesitatea citirii Sfintilor Parinti si a sfatuirii fratesti, in vremurile lipsei de stareti duhovnicesti | Cuvântul Ortodox
  15. Pingback: PUTEREA DRAGOSTEI LUCRATOARE IN RUGACIUNEA PENTRU CEL IUBIT. Nevoia ontologica de comuniune cuprinsa in duiosia DORULUI. Fagaduinta INCREDERII intre cei care se unesc in TAINA CUNUNIEI | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate

Carti recomandate