Saracul Lazar, MANGAIERE PENTRU CEI IN NECAZURI

Sf. Ioan Gura de Aur – Omilii la parabola despre saracul Lazar si bogatul nemilostiv

“Să căutăm a învăţa de la Lazăr să nu vrem a ferici pe bogaţi, nici să plângem pe săraci. Dar, altfel spus, dacă trebuie să vorbesc fără ocolişuri, nu-i bogat cel care are multe, ci cel care n-are nevoie de multe; nu-i sărac cel care n-are nimic, ci cel care doreşte multe. Aceasta trebuie să fie descrierea sărăciei şi a bogăţiei. De vezi dar pe cineva că doreşte multe, socoteşte-l mai sărac decât toţi, chiar de-ar avea bogăţiile pământului. Şi iarăşi, de vezi pe cineva că nu are nevoie de multe, socoteşte-l mai bogat decât toţi, chiar dacă n-are nimic. Că judecăm sărăcia şi bogăţia nu după măsura averii, ci după starea sufletului.”

“Drepţii, la rândul lor, chiar de îndură aici nenumărate suferinţe, se hrănesc totuşi cu bune nădejdi, având o bucurie curată, trainică şi neschimbătoare; iar după plecarea de aici, vor primi bunătăţile cele fără de număr, ca şi Lazăr. Să nu-mi spui mie că Lazăr era plin de bube! Priveşte înlăuntrul său, la sufletul pe care îl avea mai de preţ decât aurul; dar, mai bine spus, nu numai sufletul, ci şi trupul lui, că nu grăsimea şi buna stare a trupului fac virtutea trupului, ci îndurarea a multe şi felurite chinuri şi necazuri. Nu-i de lepădat şi de dispreţuit un om care are pe trupul lui astfel de răni, ci unul care are pe sufletul lui mii şi mii de buboaie, şi nu se îngrijeşte de fel de ele, cum este bogatul acesta, care era plin de bube pe dinăuntru. Şi, după cum câinii îi lingeau lui Lazăr bubele, aşa şi dracii, păcatele bogatului. Şi, după cum Lazăr era lipsit de hrană, aşa şi bogatul, de orice faptă de virtute.

Cunoscându-le dar pe toate acestea, să cugetăm adânc şi să nu spunem că, dacă Dumnezeu l-ar fi iubit pe cutare, nu l-ar fi lăsat să fie sărac. Tocmai acesta este cel mai mare semn de dragoste. Că pe cine iubeşte Domnul îl ceartă, şi biciuieşte pe tot fiul pe care îl primeşte; şi iarăşi: Fiule, când vrei să te apropii să slujeşti Domnului Dumnezeu, găteşte-ţi sufletul tău spre ispită, îndreaptă-ti inima ta, şi rabdă! Să îndepărtăm dar, iubiţilor, din sufletele noastre aceste gânduri deşarte şi adunate din popor! (…)

Adunând dar, iubiţilor, toate acestea în sufletul nostru, să nu fericim pe cei bogaţi, ci pe cei virtuoşi, să nu plângem pe cei săraci, ci pe cei păcătoşi. Să nu ne uităm la cele de aici, ci să căutăm la cele viitoare. Să nu cercetăm îmbrăcămintea cea din afară, ci conştiinţa fiecăruia. Să urmăm virtutea şi bucuria pe care le aduc săvârşirea faptelor bune. Să-l urmăm pe Lazăr şi cei bogaţi, şi cei săraci. Lazăr n-a îndurat numai o luptă, două, trei pentru virtute, ci mai multe: a îndurat sărăcia, a îndurat boala, a îndurat părăsirea din partea celor care puteau să-l ajute; a îndurat toate acele chinuri într-o casă care-i putea stinge astfel de suferinţe, fără să fie învrednicit de vreun cuvânt de mângâiere; a îndurat să vadă chipul bogatului acela dispreţuitor, care o ţinea numai în chefuri şi petreceri, dar nu numai că o ţinea în chefuri şi petreceri, ci mai era şi păcătos, lipsit fiind de necazuri şi suferinţă; a îndurat că nu putea vedea un alt Lazăr, a îndurat că nu a fost învrednicit a cugeta cele despre înviere; pe lângă suferinţele arătate mai înainte, a îndurat şi reaua părere pe care o aveau oamenii despre el din pricina suferinţelor lui; a îndurat fiindcă vedea că tot chinul lui nu ţine două sau trei zile, ci toată viaţa, pe când bogatul petrece toată viaţa. Ce cuvânt de apărare am mai putea avea noi, când Lazăr a îndurat toate aceste suferinţe deodată, cu atâta vitejie, iar noi nu suntem în stare a îndura nici măcar o parte din ele? Nu poţi, nu ai cum să-mi arăţi, nici să-mi vorbeşti de un alt om care să fi îndurat atât de felurite suferinţe. De aceea l-a şi dat Hristos drept pildă. Ca atunci când cădem în necazuri şi nevoi, uitându-ne la grozăvia suferinţelor lui, să dobândim, din cumpătarea şi răbdarea lui, mângâiere şi uşurare. Dascăl de obşte este Lazăr pentru toţi cei ce suferă vreun necaz; se aduce ca pildă tuturora, pentru că pe toţi îi întrece prin covârşitoarele lui suferinţe.

Mulţumind dar Bunului Dumnezeu pentru toate acestea, să tragem foloase de pe urma istorisirii săracului Lazăr! Să vorbim mereu de el în adunările noastre, în casă, în piaţă, pretutindeni, să cunoaştem îndeaproape toată bogăţia acestei parabole, spre a putea birui fără durere necazurile din lumea aceasta şi a dobândi bunătăţile cele viitoare, de care facă Dumnezeu ca noi toţi să ne învrednicim, cu harul şi iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, cu Care Tatălui, împreună cu Sfântul Duh, slavă, cinste, închinăciune, acum şi pururea şi în vecii vecilor! Amin.”

Sf. Grigorie de Nazianz – Despre iubirea de saraci

„O, barbati si impreuna cu noi saraci, caci cu toti suntem saraci si ducem lipsa de harul dumnezeiesc, desi parem ca ne intrecem unii pe altii, cu mici masuri masurandu-ne, primiti-ne cuvantarea despre iubirea de saraci, nu cu saracie, ci cu ravnire sufleteasca, ca sa va imbogatiti cu bogatia din imparatia cerurilor. Rugati-va, asadar, impreuna cu mine, ca sa v-o procuram si noi cu imbelsugare si sa va hranim sufletele cu cuvantarea si sa frangem la cei flamanzi paine duhovniceasca, fie facand sa ploua hrana din cer, ca Moise acela din vremea de demult, si daruindu-va paine ingereasca, fie hranind in pustie mii de oameni si pana la saturare, cu putine paini, cum a facut mai pe urma Iisus, painea cea adevarata si izvoratoare a vietii celei adevarate. (…) Si daca trebuie sa ne incredintam spusei lui Pavel si a lui Hristos insusi, anume sa socotim iubirea ca prima dintre porunci si cea mai mare, ca una ce este cap al legii si profetilor, puterea ei cea mai mare o aflu in iubirea saracilor si in induiosarea rarunchilor si in suferirea impreuna cu cei din aceeasi plamada cu noi. Caci prin nimic altceva nu se slujeste asa de desavarsit lui Dumnezeu ca prin mila fata de aproapele, fiindca nici nu este ceva mai propriu lui Dumnnezeu decat aceasta, inaintea Caruia merge mila si adevarul si Caruia trebuie sa i se aduca mila inainte decat judecata, si prin nimic altceva mai mult ca prin iubirea de oameni nu ni se da in schimb iubirea de catre cei care la randul lor ne-o masoara dupa dreptate, si care pune mila in cantar drept greutate de masurat. Se cade dar sa ne deschidem inima fata de toti saracii si fata de aceia care, din orice pricina, patimesc greu, dupa porunca care porunceste sa ne bucuram cu cei care se bucura si sa plangem alaturi de cei care plang. (…)

Iar acum, fratilor, privitor la ceea ce pornisem sa va vorbesc foarte indurerat de carnurile si de neputinta mea in suferintele altora, trebuie sa avem grija de trupul inrudit cu al nostru si impreuna cu noi sclav. Caci chiar daca l-am acuzat ca pe un vrajmas din pricina suferintei, il imbratisez totusi si ca pe un prieten, din pricina Celui care ne-a legat impreuna. Si trebuie sa purtam grija de trupurile semenilor si sanatosi si istoviti de aceeasi boala, nu mai putin de cata poarta fiecare de trupul sau propriu, caci toti una suntem cu Domnul, fie bogat, fie sarac, fie rob, fie liber, fie sanatos, fie in suferinta trupeasca si fiindca exista un cap al tuturor, Hristos, din care sunt toate. Si ceea ce sunt madularele trupului, aceea suntem fiecare pentru fiecare si toti pentru toti. Asadar, nu trebuie sa fim nepasatori si nici fara de grija fata de cei care au cazut mai inainte in neputinta cea de obste; si nici sa nu simtim mai multa multumire ca ne sunt in buna sanatate trupurile, decat sa plangem ca ale fratilor nostri se gasesc intr-o stare amarnica, ci sa socotim ca este o singura tarie pentru trupurile si sufletele noastre: iubirea milostivitoare fata de ei.”

Alte predici pentru Duminica Saracului Lazar:

Sf. Chiril al Alexandriei Sf. Teofan Zavoratul Sf. Nicolae Velimirovici Parintele Cleopa IPS Bartolomeu Anania (.mp3)