SFANTUL ARSENIE CAPADOCIANUL, cel care l-a botezat cu numele sau pe viitorul Parinte Paisie Aghioritul – VIATA SI MINUNI

11-11-2011 Sublinieri

El avea multă dragoste de Dumnezeu şi de chipul Său, omul, iar când vedea multa suferinţă şi opresiune din partea turcilor, dragostea sa ieşea din sine şi din satul său şi îmbrăţişa satele dimprejur. Vindeca fără discriminare durerea omenească în cei pe care îi întâlnea, fie ei creştini sau turci musulmani”.

***

10 noiembrie – 87 de ani de la fericita sa adormire 

“Unul dintre sfintii secolului 20 este Sfantul Arsenie Capadocianul, originar din Farasa Capadociei. Din varsta frageda s-a inrolat in ceata monahilor din Sfanta Manastire a Cinstitului Inaintemergator din Cesareia (Zinzi-Dere) si a primit acolo harul preotiei. Apoi cu inima smerita, ascultand de glasul Bisericii ce l-a chemat, si-a jertfit viata sa de liniste si a venit la Farasa, unde, pentru o perioada de mai bine de 50 de ani a sfintit, a invatat si a intarit in credinta si evlavia strabuna pe poporul ortodox din acea provincie indepartata. Care popor, pe cand avea mai bine de 80 de ani, l-a urmat si in plecarea din patria sa. A adormit in Domnul in Kerkira in anul 1924, noiembrie 10″ .

(Din hotararea Patriarhala si Sinodala a Patriarhiei Ecumenice de oranduire in ceata Sfintilor a Ieromonahului Arsenie Capadocianul)

Avand in vedere ostenelile cele mai presus de fire ale Cuviosului Parinte si toata dragostea sa, ce a avut-o pentru lume, pe care a ajutat-o omeneste si dumnezeieste (prin minuni), am considerat, ca datorie obligatorie, sa scriu unele din minunile lui cunoscute spre slava lui Dumnezeu si din evlavie fata de Sfantul Parinte, ca sa micsorez putin nerecunostinta mea“.

(Parintele Paisie Aghioritul)

DIN VIATA SI MINUNILE SFANTULUI ARSENIE CAPADOCIANUL

“Dreptul Arsenie din Capadocia s-a născut prin 1840 în Farasa/ Varasio, din Kephalochori, unul din cele şase sate creştine din regiunea Farasa a Capadociei. Părinţii săi erau oameni bogaţi în virtute şi fapte bune. Aveau doi băieţi: Vlasios şi Teodor (Sf. Arsenie). De la o vârstă fragedă, ei au rămas orfani şi au fost crescuţi de o mătuşa a lor, sora mamei lor. Tânărul Teodor a fost salvat în chip minunat în tinereţea sa de Sfântul Gheorghe. Această minune a influenţat mult vieţile celor doi copii. Vlasios L-a slăvit pe Dumnezeu în felul său, mai târziu devenind profesor de muzică bizantină, în timp ce Teodor a devenit monah. Continuând să crească, Teodor s-a mutat la Nigde şi apoi la Smirna, ca să-şi continue studiile.

Când era de 20 de ani, Teodor s-a dus la Sfânta Mănăstire a Înaintemergătorului Flavianon, iar mai târziu a fost tuns monah şi a primit numele Arsenie. Din păcate, nu avea mult timp pentru isihie, deoarece pe vremea aceea era mare nevoie de învăţători, iar Mitropolitul Paisie II l-a hirotonit diacon şi l-a trimis la Farasa ca să-i înveţe scrisul pe copiii sărmani. Desigur, aceasta s-a făcut în taină, cu mii de precauţii, ca turcii să nu afle. La 30 de ani, a fost hirotonit preot în Caesarea cu rangul de arhimandrit şi binecuvântarea să devină duhovnic.

Aşa a început lucrarea sa duhovnicească să crească şi să se extindă. Cu puterea Duhului Sfânt care i-a fost dată, Dumnezeu vindeca sufletele şi trupurile oamenilor în suferinţă. El avea multă dragoste de Dumnezeu şi de chipul Său, omul, iar când vedea multa suferinţă şi opresiune din partea turcilor, dragostea sa ieşea din sine şi din satul său şi îmbrăţişa satele dimprejur. Vindeca fără discriminare durerea omenească în cei pe care îi întâlnea, fie ei creştini sau turci musulmani. Pentru sfinţi nu are nicio importanţă, deoarece ei văd în fiecare persoană icoana/ chipul lui Dumnezeu cizelată cu multă dragoste. Fără număr sunt minunile pe care sfinţii le-asu lucrat cu harul lui Dumnezeu. Femei însărcinate năşteau copii, după ce el le citea o rugăciune şi le dădea o bucată de hârtie pe care le scrisese rugăciuni alcătuite de el. Sfinţii citeau evanghelia peste capetele celor bolnavi, în diferite împrejurări, pentru orbi, muţi, paralitici, posedaţi, iar ei se făceau bine imediat ce se încheia citirea. Mulţi creştini, dar şi turci au fost vindecaţi după ce au luat pământ din faţa uşilor chiliei lui, amestecându-l cu apă şi bând acest leac, crezând că vor fi tămăduiţi, iar credinţa pe care ei au avut-o în Sfântul Arsenie a lucrat minunea. Desigur că niciodată n-a primit bani pentru aceasta. Spunea mereu: «credinţa noastră nu este de vânzare»...

Chilia sa, mică neîmpodobită, era situată în lumea întreagă. El trăia în lume, dar aşa fel că trăia şi în afara lumii. La aceasta, mult îl ajutau cele două zile de post, miercurea şi vinerea, când rămânea închis în chilie, rugându-se. Aceasta i-a adus mult spor duhovnicesc, pentru că-i binecuvânta lucrarea celorlalte zile. Patru ore stătea în genunchi rugându-se pentru neamul său, pentru oamenii care îi fuseseră încredinţaţi lui Arsenie, robul lui Dumnezeu. Marea lui sensibilitate către Tatăl Ceresc nu-i îngăduia să facă niciun rău creaţiei. Mai ales animalelor. Niciodată nu mergea atât de mult încât să ostenească bietul animal care îl purta, ci îi dădea răgaz de odihnă. Prefera să meargă pe jos, şi în picioarele goale. Avea în minte exemplul Domnului Hristos, Care niciodată n-a mers călare, cu o singură excepţie – şi spunea –  “Eu care sunt mai rău decât un măgar, cum pot să mă aşez pe spinarea lui?”

Îşi ascundea virtuţile de ochii oamenilor şi ca să fugă de laudele lor, se refugia în unele “excentricităţi”. Se prefăcea sever, furios, iritabil, repezind pe unele femei, care din dragoste sau recunoştinţă faţă de el voiau să-l ajute, să-i facă de mâncare sau să-i trimită mâncare. Obişnuia să-i spună credinciosului său prieten şi cântăreţ Prodromos:

“Dacă aş fi vrut să fiu slujit de femei, mă făceam preot de mir şi nevasta mea mi-ar fi slujit. Călugărul care e slujit de femei nu e călugăr…”

Locuitorii din Farasa spuneau:

“In ţara noastră, noi n-am ştiut niciun doctor, ci alergam la Hagiefendi [aşa îl numeau pe Sf. Arsenie]. În Grecia am aflat de doctori, dar când le spuneam altora despre asta li se pare ciudat…”

Printre alte daruri, îl avea şi pe cel profetic. Îi spusese Domnul că vor pleca spre Grecia, iar asta se va întâmpla pe 14 august 1924, prin schimbul de populaţie. Şi-a cunoscut mai dinainte moartea şi că se va petrece pe o insulă…

Înainte de plecare, Sf. Arsenie s-a grăbit să boteze pe toţi copiii nebotezaţi. Pe unul din aceştia le-a cerut părinţilor să-l numească Arsenie [viitorul Cuvios Paisie] în loc de Christos, numele bunicului copilului. Apoi a spus profeţind: «Voi vreţi să puneţi un copil la picioarele bunicului său, eu cum să nu vreau să-mi pun un monah la picioare?». Aşadar, cum menţionează Cuviosul Paisie Aghioritul în cartea sa despre Sf. Arsenie, ori a întrevăzut că va deveni monah într-o zi, ori a lăsat o moştenire spirituală nepotului său. Ambele cazuri arată că era un om sfânt.

Trei zile înainte de adormirea sa, Panaghia a venit la el şi l-a purtat împrejurul Muntelui Athos, la bisericile pe care el îşi dorise atât de mult să le vadă, dar nu putuse, şi i-a spus că în trei zile se va afla în faţa Domnului, pe Care îl iubea aşa de mult şi căruia i se dăruise întreg.

A adormit pe 10 noiembrie 1924.

În 11 februarie 1986 el a fost canonizat de Patriarhia Ecumenică”.

(preluat de pe blogul Koinonia, prin bunavointa surorii Iuliana)

***

Aflarea sfintelor moaşte si cateva minuni

“După sosirea farasioţilor în Grecia aceştia s-au împrăştiat în diferite locuri, dar în sufletul lor imaginea părintelui Arsenie a rămas vie. Mulţi dintre ei credeau în sfinţenia părintelui dar nu aveau curajul să deschidă mormîntul. Cel care face demersurile pentru a i se deschide mormântul este cuviosul Paisie Aghioritul (1924 – 1994). Două motive l-au determinat să facă această faptă. Primul era un omagiu adus Sfântului Arsenie pentru faptul că l-a botezat, i-a dat numele de botez şi a prezis că îi va călca pe urme, adică va deveni călugăr. Al doilea motiv este acesta: În 1945 fraţii săi au fost în Kerkira şi au luat pământ de la mormântul părintelui Arsenie şi l-au aruncat pe un consătean care nu putrezise şi minunea s-a petrecut, trupul celui mort s-a făcut ţărînă.

Cu aceste amintiri a venit în toamna anului 1958 cuviosul Paisie în insula Kerkira. Venirea sa în insula a coincis cu o vreme urâtă cu ploi şi vânt. Când a ajuns la cimitir şi i-a spus părintelui de acolo despre intenţia sa, acesta i-a spus politicos ori să vină altă dată ori aşteaptă să se îmbunătăţească vremea. Atunci cuviosul Paisie i-a spus că va veni ziua următoare şi cu ajutorul părintelui Arsenie vor putea scoate sfintele lui oseminte. A doua zi cuviosul Paisie a venit la cimitir pe o vreme ploioasă, dar deodată ploaia a încetat şi a ieşit soarele. Pe vreme bună au scos sfintele moaşte din mormânt şi au făcut o slujbă în cinstea părintelui Arsenie. Imediat cum au plecat de acolo ploaia a reînceput să cadă, încât părintele cimitirului a spus uimit: „Părintele a făcut o minune!”.

După aflarea cinstitelor moaşte cuviosul Paisie le-a luat şi s-a dus la hotel unde avea să se întâmple o minune. În timp ce se ruga cuviosul Paisie o voce sălbatică l-a întrebat: ale cui sunt moaştele? şi două maini negre s-au năpustit asupra lui ca să-l sugrume, în acel moment l-a strigat pe Sfântul Arsenie şi a simţit cum o altă putere l-a eliberat. Apoi cuviosul Paisie a aşezat moaştele la mânăstirea Sfântul Evanghelist Ioan de la Suroti, langa Tesalonic, unde se găsesc şi astăzi.

La aceasta manastire s-au întâmplat câteva minuni. Astfel pe 27 decembrie 1970 sora Vasiliki Stalimeni povesteşte:

„Fiind adâncită în trăirea Sfintei Liturghii, în timpul Heruvicului, văd alături de preotul ce se ruga înaintea sfintei mese un alt preot în veşminte albe că se roagă şi face metanii în dreapta Sfintei Mese. La început m-am mirat gândind: ce se petrece şi când a venit al doilea preot?! Privesc din nou şi-l văd în acelaşi loc făcând metanii în continuu, dar nemaiputând rezista să văd dumnezeiasca vedenie, m-am aşezat în strană ca să nu cad”.

O alta sora din manastire, Maria Panteloglu, a visat cum ieşea fum din mănăstire, fără să se înalţe flăcări de foc, şi în timp ce toţi erau neliniştiţi a auzit spunându-i-se: ”Nu vă neliniştiţi, căci având pe Arsenie acolo, nu va lăsa să ardă mănăstirea”. Este adevărat că în acele zile – spune cuviosul Paisie Aghioritul – ucigaşul de oameni, din pizmă, a îngrămădit in afara mănăstirii lemne şi surcele, care inchipuiau clevetirile, ca să facă rău.

Şi cuviosului Paisie a simţit prezenţa Sfântului Arsenie. Pe 21 februarie 1971 în timp ce recitea viaţa sfântului ca să corecteze greşelile care au apărut, l-a cercetat Sfântul Arsenie „precum profesorul mângâie pe elevul care a scris bine lecţia, lăsându-mi în inimă o dulceaţă negrăită şi o bucurie cerească foarte mare”.

A doua oară i s-a arătat pe 29 martie 1971, la pomenirea sfinţilor mucenici Varasihie şi Iona (în biserica cărora Sfântul Arsenie a slujit peste 50 de ani) în timp ce se ruga, la miezul nopţii, a văzut un câmp nesfârşit de grâu gata de seceriş şi mulţi lucrători. De asemenea, în cealaltă parte a câmpului era o clădire unde stăteau nişte telefonişti, iar un ofiţer era cu ei şi îi supraveghea. Ofiţerul ieşea din când în când afară şi făcea observaţii celor care nu secerau zicându-le:

– De ce nu seceraţi, când ştiţi că vă va plăti Hristos?

Pe acel ogor avea şi cuviosul o bucăţică de secerat. Părintele a spus acestui ofiţer:

– Iertaţi-mă, am numai o jumătate de plămân şi nu pot lucra mai mult.

El i-a răspuns:

– Ştiu că ai jumătate de plămân, dar ceea ce mă face să te iubesc cel mai mult este faptul că nu primeşti mandate (poştale). Eu te urmăresc şi la Poştă.

Apoi ofiţerul l-a luat pe părintele Paisie într-o maşină ciudată, care alerga cu viteză fulgerătoare pe deasupra pământului, fără să aibă nici roţi, nici aripi. L-a întrebat de unde este şi cum îl cheamă. Spunându-i numele, locul naşterii şi faptul că l-a cunoscut pe Cuviosul Arsenie, deodată ofiţerul şi-a schimbat înfăţişarea şi a apărut în faţă Sfântul Arsenie care l-a îmbrăţişat şi l-a pupat pe cuviosul Paisie. Dar neapucând bine să se bucure de el a şi auzit că a ajuns în staţie. Sfântul Arsenie i-a spus: „Tu vei coborî aici. Eu voi coborî la Tesalonic, deoarece locuiesc acolo, în apropiere”. (Cinstitele moaste ale Sfantului Arsenie se afla la Manastirea Suroti de langa Tesalonic.)

(Sursă: Cuviosul Paisie Aghioritul, „Sfântul Arsenie Capadocianul”, traducere de Ieroschimonah Ştefan Nuţescu, Editura Evanghelismos, Bucureşti, 2006).

sursa online

***

“Sus pe o stanca, inlauntru intr-o pestera, era o bisericuta a Maicii Domnului. Farasiotii (locuitori din Farasa Capadociei) au facut in afara stancii o terasa de scanduri pentru mai multa largime. Ca sa ajunga pana acolo trebuiau sa urce 40 de trepte sapate in stanca si altele 120 ce erau facute din scanduri. La aceasta bisericuta a mers sa slujeasca oarecand ca de obicei Parintele Arsenie cu Prodromu (cantaretul si paraclisierul care a slujit parintelui). Cand s-a terminat Sfanta Liturghie, Parintele a iesit putin pe terasa. Calcand pe o scandura, aceasta s-a desprins din cuie si Parintele a cazut in prapastie. Un taran, ce l-a vazut din cealalta parte ca a cazut si-a lasat boii in jug si a alergat sa adune – precum crezuse – trupul zdrobit al Parintelui. Prodromul n-a priceput nimic pentru ca era in Biserica si facea curatenie. Cand a ajuns, in prapastie, a vazut trupul Parintelui Arsenie intreg, dar nemiscat. A intins mana sa-l miste, dar Parintele i-a spus: ‘Nu ma atinge! N-am nimic!”.

 

Parintele a ramas nemiscat nu pentru ca s-a lovit, ci datorita unei marii emotii ce o incercase, deoarece in timp ce cadea in prapastie, l-a luat in brate o Femeie, l-a coborat pana jos si l-a lasat acolo. S-a simtit in sine, in momentul acela, precum insusi spunea, ca si cum ar fi fost un prunc in bratele maicii sale. Dupa emotia aceea s-a ridicat si a urcat cele 160 de trepte, care aveau 50 de metri inaltime, mergand iarasi in bisericuta Maicii Domnului, unde i-a povestit lui Prodromul ce s-a intamplat. Acela fiind preocupat cu aranjarea bisericii nu observase nimic. Taranul a mers dupa aceea la Farasa si a vestit cele petrecute.

***

Un turc din satul Telelides a spurcat aghiazma de la Sfantul Ioan Gura-de-Aur, iar Sfantul, ca sa-l invete minte, l-a pedepsit si i s-a intors capul inspre spate. L-au adus si pe la la Hagi efendi (Sfantul Arsenie era numic hagi efendi datorita faptului ca facuse pelerinaje in Tara Sfanta), ca sa-i citeasca si sa se faca bine. Parintele insa l-a tinut o saptamana, fara sa-i citeasca. Cantaretul sau, vazand ca tine un turc o saptamana, s-a mirat si a spus parintelui Arsenie:

– Sa am binecuvantarea ta, dar de ce-l tii pe turcul acesta o saptamana, in vreme ce altora, bolnavi mai grav decat el, numai ce le citeai si se faceau bine indata?

– Il tin sa faca canon, deoarece acesta are cap greu si netrebnic. Daca-l voi face bine, va merge iarasi sa-si bage capul lui chel in aghiazma.

Cand s-a sfarsit saptamana i-a citit, i s-a intors capul la locul sau, si Parintele i-a facut observatie: “Altadata,cand vei vedea lucrurile crestinilor, sa te inchini lor de departe si sa o iei la sanatoasa”.

***

[…] Odata au adus de la Telelides la Hagi efendi, intr-o zi de miercuri, o musulmanca oarba pe numele Fatma, ca sa-i citesca si sa se faca bine. Fiindca era inchis, insotitorii oarbei au batut in usa chiliei lui destul timp, si nedeschizand au lasat-o afara si au mers la odihna. In ceasul acela o femeie din sat, careia i-a anchilozat mana, a mers la chilia lui hagi efendi si a luat pamant de sub pragul usii, cu care frecandu-si mana s-a facut bine. (Asa faceau toti farasioti in zilele acelea cand era inchis, si nu-l deranjau). Cand a vazut-o pe oarba, a intrebat-o de ce asteapta, iar aceea i-a spus pricina. Atunci sateanca i-a spus:

– Ce stai si pierzi timpul? Nu stii ca Hagi efendi nu deschide miercurea si vinerea? Ia pamant de la pragul usii lui si unge-ti ochii si te vei face bine, asa cum toti facem in aceste zile cand ne imbolnavim.

Sateanca a plecat in treaba ei. Musulmanca, desi la inceput s-a mirat de ceea ce auzise, dupa aceea insa a inceput sa caute pragul usii si, aflandu-l, a luat pamant, a inceput sa-si frece ochii cu el si indata a inceput sa bata ca o nebuna la usa parintelui Arsenie, care a deschis si, vazand ca este musulmanca, desi nu vorbea in ziua aceea, a facut pogoramant si a intrebat-o ce vrea. I-a spus motivul si Parintele a luat Evanghelia, i-a citit si indata i-a venit lumina ochilor ei. Atunci aceea, de mare bucurie, a cazut la picioarele lui si i s-a inchinat cu evlavie, dar parintele a certat-o si i-a spus:

Daca vrei sa te inchini, inchina-te lui Hristos, care ti-a dat lumina, si nu mie.

Dupa aceea femeia bucuroasa a plecat sa-i caute pe insotitorii ei, si au plecat apoi spre satul lor.

***

[…]

Farasiotii din Drama care s-au stabilit la Tesalonic au povestit ca doi Sehi (intai statatori ai neamului musulman si vrajitori) din Hatzi-Pechtes l-au vizitat pe Parintele Arsenie. Parintele i-a primit si le-a facut cafea. Sehi au inceput insa sa-i puna intrebari neghioabe si ametitoare, ce aduceau numai durere de cap. Parintele, ca sa se debaraseze de ei, le-a spus:

– Nu va pot asculta, deoarece ma doare capul. Aceia insa n-au inteles si unul dintre ei au spus Parintelui:

– Parinte Efendi, iti vom face un talisman pe care, daca-l vei purta, in toata viata ta nu te va durea capul.

Parintele le-a spus atunci cu asprime:

– Am mai multa putere decat a voastra si cu puterea lui Hristos pot sa fac sa nu va miscati deloc din locul in care stati.

I-a lasat indata si a mers alaturi, in chilia sa. Cand si-au terminat cafeaua sehii au vrut sa plece, dar in nici un chip n-au putut sa se mute din locul unde stateau, deoarece se simteau legati cu o legatura nevazuta. Atunci au fost nevoiti sa il strige pe Parintele Arsenie, ca sa-i dezlege. Parintele a mers imediat, dar nu le-a vorbit nimic, ci numai le-a facut semn sa plece. Doar asa au putut sa se destepeneasca de la locurile lor. Sehii si-au inteles greseala lor si i-au cerut iertare Parintelui spunandu-i din mers:

Parinte Efendi, iarta-ne! Puterea ta este mai mare, pentru ca o iei din marea ta credinta. Noi lucram cu satana.

***

Alta data, povesteau aceiasi, la pomenirea Sfantului Ioan Gura-de-Aur, dupa Sfanta Liturghie credinciosii s-au asezat sa manance langa biserica. Acolo, la Sfantul Ioan Gura-de-Aur era un izvor de aghiazma care iesea din belsug din gaura unei stanci si care cadea apoi in cascada de sus, in raul Zemanti. Uneori izvorul se tragea inapoi cu totul si se pierdea. In timp ce oamenii mancau, o femeie s-a ridicat si a mers sa ia putina apa. In clipa aceea apa se tragea inapoi si femeia a alergat la Hagi efendi sa-i spuna aceasta. Hagi efendi a luat Evanghelia si a mers la gaura din stanca, a ingenunchiat si a citit putin, dupa care apa imediat a revenit.

Aceasta s-a intamplat de multe ori. Apa se retragea si revenea din nou dupa o bucata de vreme. Atanasie Levidis spune ca acest fenomen de “flux si reflux” era firesc. Insa robul lui Dumnezeu Hagi efendi ruga pe Stapanul sau, Dumnezeu, si Acela i-o aducea cand voia, fara sa astepte.

***

[…] Canaghiotis al lui Entzarapidi, cand era de 20 de ani a innebunit din pricina unei fete de care s-a indragostit. Nebunia lui era foarte grava si nu-l puteau lega. In cele din urma fratele lui, impreuna cu altii, l-au legat in vreme ce dormea si l-au dus la Hagi efendi. Indata ce Parintele a deschis usa chiliei sale, ca sa vada cine bate si ce vrea, nebunul, cu toate ca era legat in lanturi, s-a napustit asupra Parintelui Arsenie ca sa-l loveasca cu mainile sale legate in lanturi. In clipa aceea Parintele a spus:

– Doamne Iisuse Hristoase! Si apoi:

– Inapoi, satano!

Nebunul s-a strans indata ca un ghem. Apoi Parintele a luat Evanghelia, i-a citit si s-a facut bine pe loc. Apoi si-a intemeiat si familie.

***

Osia Karamuratidu, cand era tanara casatorita, purta o broboada colorata de smirna. Parintele Arsenie in repetate randuri i-a facut observatii, ca sa o lepede si sa poarte una modesta, precum purtau toate femeile din Farasa, dar aceea nu l-a ascultat. Intr-o zi cand a vazut-o din nou i-a spus cu asprime:

Nu voiesc boli frantuzesti in Farasa. Daca nu asculti, sa stii ca pruncii pe care ii vei naste, dupa ce se vor boteza iti vor pleca ingerasi si nu te vei bucura de nici unul.

Din pacate, nici acum nu l-a ascultat, ci numai dupa ce i-au plecat doi ingerasi, a aruncat broboada cea pestrita si a mers la Parintele Arsenie cerandu-si iertare. Iar Parintele, dupa ce a iertat-o i-a spus:

– Du-te acum cu binecuvantarea Domnului si pe primul copil ce-l vei naste, care va fi baiat, il vom numi Arsenie, iar pe al doilea, care va fi fata, o vom numi Irina.

Precum s-a si facut.

***

[…] Odata au venit turcii sa-l prade pe Hagi efendi. Auzind ca merge multa lume la Parintele Arsenie, ei au crezut ca are multi bani. Parintele insa nici n-a pus vreodata mana pe bani. Talharii au mers intr-o miercuri, ca sa-l afle negresit in chilie, deoarece au aflat ca miercurea si vinerea sta inchis in chilia sa. Doi dintre ei au ramas afara, iar al treilea, dupa ce a intrat pe fereastra, a deschis usa chiliei Parintelui si a pasit cu un picior inauntru. Acea privire a Parintelui Arsenie ai fi spus ca a fost curent electric, caci l-a intepenit asa cum se afla, inarmat cu cutite si pistoale, cu un picior inauntru si cu celalalt afara. Parintele, dupa ce i-a aruncat privirea aceea, si-a continuat pravila sa netulburat. Insa ceilalti doi hoti, ce erau afara, au inceput sa se nelinisteasca, deoarece cel dinauntru intarzia si se lumina de ziua; asa ca au intrat si ei inauntru. Cand l-au vazut pe prietenul lor nemiscat, cu un picior inauntrul chiliei si cu celalalt afara in holul ingust, i-a cuprins frica. Atunci au inceput sa-l roage pe Parintele Arsenie sa-l ierte si sa-l dezlege pe prietenul lor de acea legatura nevazuta. Parintele, fara sa-si intrerupa pravila sa i-a facut semn sa plece si astfel a putut fi dezlegat si au plecat. Turcii au marturisit dupa aceea si celorlalti turci ce au patit si spuneau:

– Aman, aman! Sa nu mergeti sa-l furati pe Hagi efendi!

***

Simeon Karausoglu a povestit ca Ioan Karausoglu a avut un ogor ce se afla dincolo de paraclisul inchinat Sfantului Gheorghe. Intr-o zi cand a mers la ogorul sau, a aflat un zid ce ingradea o bucata de pamant daramat si un trup omenesc dezgropat, care fusese ingropat in capul zidului. Trupul acesta omenesc era neputrezit si se vedea ca a fost ingropat de multi ani, deoarece imbracamintea sa era de epoca veche. Ioan a mers infricosat la Hagi efendi si i-a spus ce a vazut. Parintele a pornit imediat intr-acolo, fiind urmat si de alti farasioti. Indata ce s-a apropiat Parintele si a vazut trupul neputrezit, le-a spus celor de fata sa sape mormant, in vreme ce el citea rugaciuni de dezlegare deasupra trupului neputrezit. Cand au terminat mormantul, l-au ingropat din nou si au plecat. Pe drum, la intoarcere, Parintele Arsenie le-a spus: “Nu va nelinistiti, dupa trei zile veti vedea ca va putrezi”.

Intr-adevar, cand au mers dupa trei zile, pamantul coborase mult si se vedea mormantul groapa, pentru ca a putrezit tot trupul si au ramas numai oasele.

***

Moise Koglanidis a povestit ca un turc din satul Ahghiavudes a pradat Biserica si in afara de toate sfintele vase, a luat si imbracamintile de argint ale Evangheliilor, iar Evangheliile le-a aruncat pe jos. Toata Farasa s-a tulburat. Cand au vazut Evangheliile aruncate, imi spunea primarul, toti au incercat sa-l afle pe acest turc necurat. Parintele Arsenie insa nu s-a tulburat deloc, si le-a spus si celorlalti sa nu se nelinisteasca, deoarece talharul va veni singur tarandu-si picioarele. Dupa cateva zile il aduc pe talhar la Hagi efendi ca sa-i citeasca si sa-l vindece, deoarece, pe langa faptul ca s-a indracit a si paralizat de la mijloc in jos si picioarele si le tara. A inapoiat Sfintele Vase pe care le-a furat. Si de atunci nu mai putea fura, caci parintele Arsenie nu l-a vindecat pe loc, ci l-a lasat o bucata de timp asa cum era, ca sa ia pilda turcii si sa respecte Biserica noastra. Intr-adevar, s-au infricosat turcii din imprejurimi. Plecand in 1924, isi aduce aminte Vasile Karopulos ca, trecand prin Ahghiavudes, Parintele Arsenie i-a citit talharului si l-a vindecat de diavol si de paralizie.

***

Prodromul Eznepidis [tatal Cuviosului Paisie] a povestit ca odata au venit multi turci in sat si s-a intamplat ca el sa fie bolnav la pat zvarcolindu-se ca un peste de niste friguri puternice. Cand l-au instiintat nu stia ce sa faca, aflandu-se intr-o situatie dificila, ca primar, de care depindea soarta satului. Atunci a spus celor ce erau in jurul lui sa-l ia, asa cum era, si sa-l duca la Hagi efendi. Ceea ce a facut. Hagi efendi, cand l-a vazut in aceasta stare si afland ca au venit turcii, n-a mai apucat sa-i citesca, ci, fara sa piarda deloc timp, a luat un candilocher (lumanare subtire pentru aprins candela), l-a binecuvantat, l-a impaturit in mana sa cea dreapta si i-a spus: “Fugi, voinicule, cu binecuvantarea lui Hristos si alunga pe turci ca sa nu intre in satul nostru”.

Indata s-a facut bine cu binecuvantarea sa, a adunat voinicii satului si a alungat pe turci, fara ca sa li se pricinuiasca nici o rana.

***

Farasa fiind o comuna ortodoxa in plin teritoriu stapanit de musulmani, se intampla adeseori ca sa fie atacata de catre cete de talhari turci, situatie care era tolerata de catre politia turca, fapt pentru care crestinii din Farasa umblau inarmati pentru aparare, la lupte participand adeseori si copiii. Datorita faptului ca umblau mereu inarmati, uneori atunci cand erau petreceri si se consuma alcool ieseau altercatii. Pentru a preintampina aceste lucruri, parintele Arsenie boteza copiii cu nume care nu se sarbatoreau: Atena, Elefterios; datorita acestui fapt s-au redus petrecerile onomastice in Farasa, si s-a redus pericolul ca venind turcii sa gaseasca oamenii bauti, precum s-au redus si altercatiile dintre ei. Datorita faptului ca parintele Arsenie boteza dupa voia sa si nu dupa cea a parintilor sau a nasilor, a fost considerat de multi capricios si dificil.

***

Acelasi (Prodromul Eznepidis) povestea iarasi ca alta data au venit iarasi multi turci sa intre in Farasa. Barbatii lipseau din sat, unii fiind la ogoarele lor indepartate, altii erau in calatorie. Atunci a fost nevoit sa adune copiii cei mici, numai ca sa arate ca sunt multi, dupa care i-a alungat pe copii poruncindu-le sa se ascunda. Cativa batrani care mai erau s-au imprastiat si ei, ramanand el singur, hotarat mai bine sa moara decat sa ii vada pe turci in sat. I s-au terminat cartusele si turcii l-au prins viu. Dupa ce l-au legat bine, l-au dus acasa la el si l-au urcat pe terasa, acolo unde i-au ridicat spanzuratoarea. Acolo l-au chinuit ca sa le dea tot ce are, dupa care voiau sa termine cu el. In clipa aceea, pe cand il chinuiau, nici el nu stia de ce i-a venit sa spuna turcilor: “tot ce am, este la Hagi efendi”.

Turcii nu pierd vremea, si il duc la Parintele Arsenie. Cand Parintele a deschis usa si a vazut aceasta scena, s-a infuriat si a inceput sa-i certe pe turci pentru ca l-au legat si sa-l dezlege degraba. Le-a spus inca si “ticalosi de turci”. Capitanul lor s-a maniat si si-a tras hangerul ca sa-l taie pe Hagi efendi. Atunci Hagi efendi ii spune capitanului turc:

– Coboara-ti mana uscata tot acum!

Si o, minune! Mana turcului a cazut anchilozata in jos, si hangerul i-a cazut pe pamant. Cand ceilalti turci din ceata au vazut aceasta, au inceput sa tremure de frica, iar capitanul lor il ruga pe Parintele Arsenie sa-i vindece mana sa. Parintele Arsenie i-a facut semnul Sfintei Cruci pe mana si i-a vindecat-o. Si dupa ce au dezlegat pe primar i-a certat sa nu calce in sat. Si intr-adevar, din ceata aceea nimeni n-a mai calcat in Farasa”.


*****

Viata placuta lui Dumnezeu petrecand si vas cinstit Mangaietorului facandu-te, purtatorule de Dumnezeu Arsenie, te-ai aratat si primitor al darului facerii de minuni, tuturor dandu-le grabnic ajutor, Parinte Cuvioase, pe Hristos Dumnezeu roaga-l, sa ne daruiasca noua mare mila. (Troparul – glas III)

De floarea cea de curand rasarita a Kapadociei si pe vasul cel de mult pret al virtutilor, pe Sfintitul Arsenie sa il laudam, caci acesta ca un inger in trup petrecand, s-a facut partas tuturor Sfintilor, cu care se roaga totdeauna lui Hristos, sa ne daruiasca iertare de greseli. (Condacul – glas IV, podobie: “Cel ce Te-ai inaltat pe Cruce“)

Marimu-te pe tine, partasule al Cuviosilor prin petrecerea in nevointa cea sfanta; Marimu-te pe tine lauda monahilor si a preotilor, a Kapadociei slava, Parinte Arsenie. (La marimuri)

integral la sursa: Biblioteca Saraca


Categorii

Cuviosul Paisie Aghioritul, Minuni si convertiri, Sfinti Parinti recenti, Sfintii - prietenii lui Dumnezeu, prietenii nostri

Etichete (taguri)

, , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

8 Commentarii la “SFANTUL ARSENIE CAPADOCIANUL, cel care l-a botezat cu numele sau pe viitorul Parinte Paisie Aghioritul – VIATA SI MINUNI

  1. Ma bucur ca ati postat informatii despre Sfantul Arsenie Capadocianul, drag mie si in special icoanele si Psaltirea binecuvantarilor. Bunul Dumnezeu sa va rasplateasca jertfa. Multumim pentru toate…

  2. Ce Ava strasnic!
    Ce le-a facut la turcaleti…i-a pus la punct Hagi Efendi de nu s-au vazut; i-a vindecat abia dupa ce si-au realizat fapta si au vazut si ceilalti!

    Dar si ce UCENIC nemaipomenit a avut…bunul, blandul, nevoitorul, patimitorul, inimosul Pr.Paisie Aghioritul! 🙂

  3. Pingback: PARINTELE EFREM IN ROMANIA: Cuvinte din Sfantul Munte (I) – Conferinta de la Alba-Iulia, 2000 (prima parte)
  4. unde pot gasii acatistul Sfantului Arsenie Capadocianul…maine fiind ziua lui de praznuire 10 Noiembrie, cred ca ar fii de folos

  5. @ G:

    Nu stim.

  6. Pingback: PARINTELE PAISIE AGHIORITUL – 20 de ani la adormire. CRAMPEIE DIN VIATA MINUNATA a unuia dintre cei mai iubiti SFINTI ATHONITI ai vremurilor noastre -
  7. Pingback: SA NE RUGAM CU PSALTIREA, cu durerea inimii, pentru toate durerile lumii si ale noastre! CUVIOSUL PAISIE AGHIORITUL: “Pentru diavol, Psaltirea este precum trasnetul” -
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate