SA NE RUGAM CU PSALTIREA, cu durerea inimii, pentru toate durerile lumii si ale noastre! CUVIOSUL PAISIE AGHIORITUL: “Pentru diavol, Psaltirea este precum trasnetul”
Pentru diavol, Psaltirea este precum trasnetul
Psalmii lui David sunt insuflati de Dumnezeu
– Gheronda, ma minunez cum de copiii inteleg Psaltirea si vor sa o citeasca.
– Psaltirea odihneste oamenii de toate varstele. Desigur, pe copii ii poate odihni mai mult decat pe mine sau pe tine. Psaltirea este insuflata de Dumnezeu, este scrisa cu dumnezeiasca luminare, de aceea are noime atat de puternice si de adanci. Poti sa-i aduni pe toti teologii si filologii, dar nu vor fi in stare sa faca nici macar un psalm cu astfel de noime. Iar daca sa zicem ca ar face ceva, atunci ar fi ca o floare de hartie. David era fara carte, dar cu cata profunzime a scris! Se vede limpede ca l-a povatuit Duhul lui Dumnezeu.
– Gheronda, nu apuc sa citesc Psaltirea.
– E bine sa randuiesti putina vreme sa o citesti in timpul zilei. Si daca nu ai multa vreme, e bine sa citesti macar o jumatate de Catisma[1] si sa iei aminte la noime, decat s-o citesti in intregime si sa te grabesti. Iar apoi sa ai mereu in minte aceste noime. Psaltirea este rugaciune.
Unii se smintesc de Proorocul David si spun ca in anumiti psalmi blesteama. Atunci cand David spune: „Lipseasca pacatosii si cei faradelege de pe pamant, ca sa nu mai fie”[2], nu vrea sa zica sa fie nimiciti pacatosii, ci sa se pocaiasca si sa nu mai fie pacatosi pe pamant.
Eu, cand citesc Psaltirea, simt multa bucurie. Ea este plina de proorocii, plina de mangaiere. Cand te afli intr-o stare rea, daca citesti Psaltirea, simti usurare, slobozire, siguranta ca Dumnezeu te va ajuta. „Mantuirea dreptilor de la Domnul, si aparatorul lor este in vreme de necaz“[3].
Rugaciunea cu „cazurile” Sfantului Arsenie[4]
– Gheronda, cum ati inceput sa va rugati cu Psaltirea folosind „cazurile” Sfantului Arsenie?
– Sfantul Arsenie [Capadocianul], deoarece nu avea in Molitfelnic rugaciunile corespunzatoare pentru toate cazurile in care oamenii ii cereau ajutor, folosea si Psalmii. A scris intr-un caiet imprejurarea pentru care folosea fiecare psalm. Cand acest caiet a ajuns in mainile mele, am inceput sa citesc Psaltirea, facand rugaciune pentru situatia in care se citea fiecare psalm. Imi spune gandul ca in rugaciunea cu Psaltirea mult ajuta si Sfantul Arsenie.
– Gheronda, Sfantul Arsenie mijloceste mai mult la Dumnezeu, deoarece vede ca ne rugam in felul in care se ruga si el?
– Da, desigur. Am in vedere niste imprejurari.
– Gheronda, cum sa citesc Psalmii si sa ma rog pentru o anumita problema?
– Tu cum ii citesti?
– Eu citesc mai intai imprejurarea si dupa aceea Psalmul.
– Nu! La inceput trebuie sa faci o buna expunere. Sfantul Arsenie era Sfant si pentru el era suficient sa citeasca numai Psalmul. Noi sa nu spunem la inceput un „Miluieste-ma, Dumnezeule”[5]? Si, dupa ce citim Psalmul, sa nu rostim Doxologia? Sa nu facem si cateva metanii? Asadar, mai intai sa spui Psalmul 50 si sa ceri cu smerenie mila lui Dumnezeu. Apoi sa spui troparul: „Sub milostivirea ta scapam, Nascatoare de Dumnezeu” si troparul Sfantului Arsenie, ca sa invoci milostivirea Maicii Domnului si a Sfantului. Apoi sa citesti imprejurarea pentru care se rosteste Psalmul si in continuare Psalmul. La sfarsit sa spui: “Slava… Si acum…”, „Aliluia, Aliluia, Aliluia, slava Ţie, Dumnezeule” de trei ori, iar la sfarsit Doxologia ca multumire lui Hristos si „Cuvine-se cu adevarat”, ca multumire Maicii Domnului. Sa faci si metanii cate poti.
– Gheronda, uneori ma straduiesc sa aflu daca Psalmul are legatura cu imprejurarea pentru care il folosea Sfantul.
– Imprejurarile au mai multa sau mai putina legatura cu noima Psalmului. Insa pe Sfantul Arsenie il interesa mai mult sa se roage, iar nu daca continutul Psalmului avea vreo legatura cu imprejurarea pentru care se ruga.
– Gheronda, pot sa citesc la inceput mai multe situatii si dupa aceea sa citesc si Psalmii care se rostesc pentru situatiile respective?
– Daca citesti mai multe imprejurari deodata, le vei uita. Mai bine sa citesti fiecare imprejurare inainte de Psalm, pentru a-ti misca inima. Atunci cand se roaga cineva pentru o anumita problema, aceasta ajuta mai mult la rugaciunea facuta din inima.
– Gheronda, la slujba imi vine greu sa urmaresc Psaltirea[6].
– Poti vedea la chilie care sunt situatiile care corespund Psalmilor care se vor citi la slujba bisericii, iar cand auzi Psalmii, sa te rogi pentru ele. Iar daca in biserica nu-ti aduci aminte situatiile, atunci sa spui „Dumnezeul meu, ajuta in situatia la care se refera Psalmul”, iar apoi sa rostesti „Doamne Iisuse”.
Sa ne rugam si pentru alte situatii
– Gheronda, cand merg la chilie, dupa ascultare, de obicei fac rugaciune pentru diferite imprejurari. Oare ma va ajuta sa citesc si unii Psalmi care se rostesc pentru imprejurari asemanatoare?
– Daca vrei, incearca! Te va ajuta. Mai intai sa citesti imprejurarea pentru care se rosteste Psalmul, apoi sa faci rugaciune pentru imprejurarea concreta si dupa aceea sa citesti Psalmul. Psaltirea ajuta mult la rugaciunea inimii. Tu singura iti vei da seama mai tarziu. Eu, dupa ce citesc cazul respectiv, fac rugaciunea inimii si nu mentionez numai un caz, ci multe. Adica, pornind de la „cazurile” Sfantului Arsenie ma rog si pentru alte cazuri. Si pe toate le abordez si duhovniceste si material. La Psalmul 1, pe care Sfantul Arsenie il citea pentru rodirea pomilor sau a vitei-de-vie ce se plantau, eu mai intai spun: „Tot ceea ce se planteaza, sa se prinda”. Apoi ma rog si pentru fiecare inceput. Si spun: „Copilasii care se nasc, sa fie binecuvantati, sa faca pricopseala. Orice cuvant duhovnicesc care se seamana si orice lucru duhovnicesc care se incepe, sa rodeasca“. La Psalmul 105, care este pentru luminarea dumnezeiasca, ma rog si pentru cei orbi. La Psalmul 122, care este pentru cei orbi, ma rog si pentru ca Dumnezeu sa lumineze toata lumea. Fiecare, pornind de la cazul pe care il mentioneaza Sfantul Arsenie, poate afla si alte cazuri si sa se roage. Si tu, daca vrei sa incepi o lucrare duhovniceasca, sa iei Psaltirea la rand si toate „cazurile” Sfantului Arsenie sa le talcuiesti si duhovniceste si sa te rogi cu inima. Pornind de la un caz al Sfantului Arsenie, poti sa-mi spui si pentru ce altceva te-ai ruga?
– Cu ceva vreme mai inainte, Gheronda, am avut probleme cu urechile si am citit Psalmul 95, pe care Sfantul Arsenie il citea ca Dumnezeu sa dea auzire surzilor. Ma rugam si pentru toti surzii, dar si pentru copii, ca sa-i asculte pe parintii lor, precum si pentru ucenici, ca sa faca ascultare.
– Gheronda, se scurge mult timp atunci cand citesc cazul pentru care se rosteste un Psalm si incerc sa ma gandesc si la alte cazuri asemanatoare.
– Nu este nevoie sa te gandesti sa gasesti un caz nou, caci aceste cazuri se ivesc dintr-o data in inima, intr-o clipeala de ochi. In situatia aceasta eu sunt avantajat pentru ca am in vedere durerea lumii, starea in care se afla ea, si de aceea ma doare. De fiecare data, potrivit cu situatiile, gasesc altele noi. De la cazul unui Psalm ma duc la o persoana cunoscuta si apoi la toti cei necunoscuti care au aceeasi problema. Dar nici voi sa nu traiti cu indiferenta, ci sa va ganditi cat de mult sufera lumea, ca sa va rugati din inima. Totul este ca inima sa lucreze.
Rugaciunea cu Psaltirea
Astazi este trebuinta de multa rugaciune. Singura rezolvare este rugaciunea; altfel nu se poate. In tot cazul, Psaltirea ajuta foarte mult. Pentru diavol, Psaltirea este precum trasnetul. Cata mangaiere aflu in citirea Psaltirii! Am impartit-o in trei parti[7]. In fiecare zi citesc cate o parte. In trei zile o termin, dupa care o iau iarasi de la inceput. Mai intai citesc situatia pentru care se rosteste Psalmul si fac Rugaciunea inimii pentru aceasta situatie si pentru toti cei care sufera trupeste si sufleteste. Apoi citesc Psalmul. La sfarsitul fiecarui Psalm spun: “Dumnezeule, odihneste pe adormitii robii Tai”. Eu socotesc ca acest timp, de un ceas si jumatate, in care citesc Psaltirea este cel mai eficient ajutor acordat lumii. Iarna trecuta, cand am suferit mult din pricina herniei, am citit-o in picioare. Din ochi imi curgeau lacrimi din pricina durerilor nesuferite. Cu o mana imi tineam hernia, iar cu cealalta tineam Psaltirea. Il loveam pe diavolul cu tunul. Ziua il loveam cu Psaltirea, iar noaptea cu Rugaciunea. A turbat diavolul. Acest chin cu hernia a fost o lovitura demonica. Dar si Dumnezeu a ingaduit-o, ca sa vada ce voi face.
– Gheronda, imi este greu sa citesc Psaltirea in picioare, fara sa ma sprijin de ceva.
– Pentru “biserica Sfantului Duh”[8] a fiecareia voi face „sprijinitori”; va voi face si rezematoare. In capatul unui lemn prind in cuie o scandura orizontala in forma de T. Eu ma sprijin pe el si astfel citesc Psaltirea. Am o rezematoare in chilie si una afara.
– Gheronda, uneori, atunci cand sunt obosita si citesc Psaltirea, desi din pricina oboselii nu inteleg nimic, totusi ma silesc sa stau in picioare, lucru care simt ca ma ajuta. Insa gandul imi spune ca aceasta rugaciune nu are valoare.
– Poate ca nu intelegi ce citesti, dar cu toate acestea sa stii ca are valoare, pentru ca, desi esti obosita, te silesti pe tine si stai in picioare inaintea lui Hristos. Sa nu uiti ca si osteneala este cuprinsa in rugaciune.
[1] Psaltirea este impartita in douazeci de unitati, care se numesc catisme.
[2] Psalmul 103,35
[3] Psalmul 36, 39
[4] Vezi Anexa, p.237.
[5] Psalmul 50.
[6] Potrivit Tipicului Bisericii, la Vecernie se citeste o catisma a Psaltirii, iar la Utrenie doua catisme. Astfel intr-o saptamana se citeste o Psaltire intreaga.
[7] Prima parte de la Psalmul 1 pana la Psalmul 54. Partea a doua de la Psalmul 55 pana la Psalmul 100. Iar partea a treia de la Psalmul 101 pana la Psalmul 150.
[8] Staretul se refera la trup, care este „biserica a Sfantului Duh” (Vezi I Corinteni 6,19).
(din: Cuviosul Paisie Aghioritul, “Despre rugaciune”, Editura Evanghelismos, Bucuresti, 2013)
Legaturi:
***
- INDEMN LA CITIREA PSALTIRII IN POSTUL MARE si la mai multa rugaciune pentru intreaga lume – de la PARINTELE STARET MELCHISEDEC AL PUTNEI. Plus: AVERTISMENT fata de caderile “de-a dreapta” (audio + text)
- IPS TEOFAN – INDEMN LA CITIREA PSALTIRII. “Mantuieste-ma, Doamne, ca m-a necajit omul…”
- DOMNULUI SA NE RUGAM… Sa ne folosim de puterea Psaltirii in razboiul nevazut!
- Cu Domnul inainte, pe drumul Crucii, inarmati si imbarbatati cu arma rugaciunii si a bunei-voiri
- “SCOATE-MA, DOAMNE, DE LA OMUL VICLEAN SI DE OMUL NEDREPT MA IZBAVESTE, CARE… TOATA ZIUA IMI DUCEAU RAZBOI”
- SFANTUL IOAN GURA DE AUR, in “Omilii la Psalmi” – TALCUIREA PSALMULUI 139: “De omul care poarta multe masti, te pazesti mai greu decat de o fiara, pentru ca adeseori, incins fiind in piele de oaie, ascunde inauntru un lup feroce”
- “Mantuieste-ma, Doamne, ca m-a necajit omul; fiii oamenilor, dintii lor sunt arme si sageti si limba lor sabie ascutita…”
- PENTRU CEI CARE CITESC CATISMELE DIN PSALTIRE: Sugestii de rugaciuni catre Maica Domnului pentru pomenirea fratilor nostri
- PARINTELE IUSTIN (video) – CUVINTE TARI SI DUREROASE: “Ar trebui sa plangem, sa ne caim, sa vedem ca suntem la marginea prapastiei. Sa luam exemplu de la nenorocirile altora si sa ne indreptam si pe noi”
[…] Partea mireana, este destul de slabuta, dar uite ca mai misca totusi. Imi povestea un crestin din Suceava ca el a antrenat vreo trei sute de credinciosi sa citeasca Psaltirea pana la saptamana Floriilor. Iata un exemplu, si multe altele, [de intiativa] pe care nu au luat-o calugarii sau preotii, au luat-o mirenii intre ei acolo, sa faca podoaba aceasta a Bisericii. Dar daca ar fi sa se adune si sa se porneasca pentru o dispozitie: post si citirea Psaltirii, doua saptamani, trei saptamani, ma rog, cat poate fiecare, dar sa se faca ceva. Dar nu se face nimica, parca suntem stapaniti de un duh al indaratniciei: vedem cu ochii, auzim cu urechile si nu credem. Ce sa mai vorbim despre lumea asta atee care este asa de impietrita, cu fumatul, cu baut, petreceri, cu televizoare, calculatoare, toate tehnicile acestea, care ne darama sufleteste si trupeste […]
- Staretul Varsanufie de la Optina despre puterea Psaltirii
- Pr. Paisie Olaru despre cei care se tem de ispite daca vor citi la Psaltire
- P. Arsenie Muscalu: Se recomandă citirea Psaltirii în post în mod special? Se spune că poate fi primejdioasă. În ce sens?
- Despre citirea Psaltirii
- Locul psaltirii în rugăciunea şi slujirea ortodoxă
- Catismele
- Psaltirea integrala, impartita pe catisme, citita de IPS Teofan (audio)
- Psaltirea, împărțită în catisme și cu un Cuvânt înainte la Psalmi al Sfântului Vasile cel Mare
***
- O rugaciune de care avem mare nevoie astazi: RUGACIUNEA PENTRU LUME a Cuviosului Paisie Aghioritul
- E STARE DE ALARMA. ESTE TREBUINTA DE MULTA RUGACIUNE CU DURERE
- CUVIOSUL PAISIE DESPRE CUM POT MONAHII SA AJUTE LUMEA IN VREMEA DE AZI (1)
- CUVIOSUL PAISIE DESPRE CUM POT MONAHII SA AJUTE LUMEA IN VREMEA DE AZI (2)
- Harismele minunate ale Cuviosului Paisie Aghioritul: “FABRICA” DE RUGACIUNE SI DE MANGAIERE
*
****
- Cum si pentru ce sa ne rugam? SFANTUL PARINTE PAISIE AGHIORITUL: Sa cerem mila lui Dumnezeu pentru noi insine si pentru ceilalti
- RUGACIUNEA PENTRU CEILALTI (I): “De ce te gandesti doar la tine, bunul meu copil, si nu te gandesti putin si la lumea care sufera? Cati nu striga in aceasta clipa: ‘Ajutor! Ajutor!’ si nu exista nimeni langa ei ca sa-i ajute?”
- Cuviosul Paisie Aghioritul ne invata CUM SA NE RUGAM PENTRU CEILALTI (II) – Rugaciunea CU DURERE IN INIMA pentru cazuri concrete si pentru toata lumea
- CUVIOSUL PAISIE AGHIORITUL DESPRE RUGACIUNE. Pr. Marian Vild si Pr. Gheorghe Oprea ne introduc in tainitele unei carti-eveniment (VIDEO, Libraria Sophia)
- Parintele Paisie Aghioritul despre RAZBOIUL VRAJMASULUI IMPOTRIVA RUGACIUNII si MIJLOACELE DE CARE NE PUTEM AJUTA PENTRU A NE RUGA
- METANIILE – de ce sunt de folos si cum se fac? CUVIOSUL PAISIE: “Sa faceti cat de multe metanii puteti, atat pentru voi insiva, cat si pentru cei bolnavi sau batrani, care nu mai pot face”
- Parintele Paisie Aghioritul despre ISPITELE SI GREUTATILE IN RUGACIUNE. Ce trebuie sa facem ca sa ne incalzim inimile si sa nu ne salbaticim duhovniceste?
- “Din Siria va incepe…”. Parintele Paisie Aghioritul despre AL TREILEA RAZBOI MONDIAL (si VIDEO). PROFETII si apocrife despre DISTRUGEREA SIRIEI SI A DAMASCULUI. “Rugati-va neincetat!”
***
- TINE CANDELA INIMII APRINSA! – Invataturile esentiale ale Parintelui Serghie despre duhul si practica rugaciunii
- Testamentul duhovnicesc al parintelui Calciu (II): “DIAVOLUL TURBEAZA ATUNCI CAND CINEVA SE ROAGA”
- CUVIOSUL IOSIF ISIHASTUL: “Daca rugatorii pentru lume vor lipsi, atunci va fi sfarsitul”
- Parintele Teofan Munteanu in Familia ortodoxa despre LUCRAREA RUGACIUNII in vremea “firescului caderii” generale, PRIGOANA si PIEIREA NEAMULUI: “Suntem putini, suntem ‘turma mica’. Si vom deveni si mai putini”
- UN PETEC DIN CERUL INIMII AVVEI SELAFIIL SIBERIANUL: Avem nevoie de cat mai multa rugaciune!
- Avva Efrem Vatopedinul: “ATAT CAT AVETI PUTERE, IUBITI RUGACIUNEA!”
- PARINTELE MELCHISEDEC, STARETUL MAN. PUTNA: “Avem nevoie de multa rugaciune si priveghere! Neamul si omenirea intreaga gem, dorind rugaciunea!”
In completare randuiala de rugăciune folosind “cazurile” Psalmilor Sfântului Arsenie precum si “cazurile” respective se pot vedea aici:
Rugaciunea cu intrebuintarea Psalmilor, pentru diferite “cazuri”, notate de Sfântul Arsenie Capadocianul
Psaltirea (inclusiv cazurile Sf. Arsenie Capadocianul) se poate citi pe dispozitive Android: https://play.google.com/store/apps/details?id=ro.bocan.psaltireaprooroculuidavid
Aplicația a fost creată cu binecuvântarea și sprijinul Ieroschim. Ștefan Nuțescu de la Chilia Buna Vestire, Schitul Lacu, Sf. Munte Athos.