Sfantul Ioan Maximovici despre sfarsitul lumii si dulceata compromisului la ultimii crestini

5-07-2007 Sublinieri

La cateva zile de la praznuirea Sfantului Ioan Maximovici, Facatorul-de-minuni, Episcop de Shanghai si San Francisco, publicam aici un fragment revelator dintr-o densa, faimoasa si foarte importanta predica a Sfantului Ioan Maximovici despre Sfarsitul lumii, Antihrist, Judecata de Apoi si despre starea noastra, a crestinilor de pe urma:

1js11.jpg

“Nimeni nu cunoaste ziua aceea, afara de Dumnezeu-Tatal, dar semnele apropierii ei sunt date si in Evanghelie, si in Apocalipsa Sfantului Ioan Teologul. Apocalipsa vorbeste despre evenimentele sfarsitului lumii si despre infricosata Judecata cu precadere in simboluri si in ghicitura, dar Sfintii Parinti au talcuit-o si exista o traditie autentica a Bisericii care ne vorbeste si despre semnele apropierii sfarsitului lumii, si despre Judecata de Apoi…

Inainte de sfarsitul vietii pe pamant vor fi tulburare, razboaie, framantari civile, foamete, cutremure. Oamenii vor suferi de spaima, vor muri de asteptarea nenorocirilor (Luca, 21, 26). Nu va fi nici viata, nici bucuria vietii, ci o stare chinuitoare de pierdere a legaturii cu viata. Dar nu se va pierde numai legatura cu viata, ci si cu credinta: <<Fiul omului, venind, va gasi oare credinta pe pamant?>> (Luca 18, 8). Oamenii vor fi mandri, vor fi nemultumitori, vor respinge Legea lui Dumnezeu: alaturi de pierderea legaturii cu viata, va slabi si morala. Binele va slabi si raul va creste.

Despre aceste vremuri vorbeste si Sfantul Apostol Ioan Teologul in lucrarea sa insuflata de Dumnezeu, numita Apocalipsa. El insusi marturiseste ca ‘a fost in Duh’, ceea ce inseamna ca insusi Duhul Sfant era in el cand i s-au descoperit in diferite imagini simbolice destinele Bisericii si ale lumii; de aceea Apocalipsa este o descoperire a lui Dumnezeu. El prezinta destinul Bisericii in chipul unei femei care se ascunde in acele zile in pustie (…)

Vor avea importanta hotaratoare fortele care pregatesc venirea lui Antihrist… Antihrist va fi un om, iar nu diavolul intrupat. (…) Acel om doreste sa fie in locul lui Hristos, sa ocupe locul Sau si sa aiba ceea ce ar trebui sa aiba Hristos. El doreste sa aiba aceeasi putere de fascinatie si aceeasi stapanire asupra intregii lumi.

El va primi acea putere inainte de pieirea sa si a intregii lumi. El il va avea ca un ajutor pe un mag care, prin puterea falselor minuni, ii va implini toata voia si-i va ucide pe cei ce nu recunosc stapanirea lui Antihrist. Inainte de moartea lui Antihrist vor aparea doi drepti, care il vor da in vileag. Magul ii va omori si timp de trei zile trupurile lor vor ramane neingropate. Aceasta va fi cea mai mare jubilare a lui Antihrist si a tuturor slujitorilor lui. Dar, deodata acei drepti vor invia si toata ostirea lui Antihrist va fi in mare tulburare si se va ingrozi, iar Antihrist va cadea deodata mort, omorat de puterea Duhului.

Dar ce se stie despre omul-Antihrist? Originea lui exacta nu se cunoaste. Tatal este cu totul necunoscut, iar mama este o femeie stricata care se da drept fecioara. El va fi evreu din semintia lui Dan. Pentru aceasta avem semn ca Iacov, murind, a spus ca, printre urmasii sai, “Dan va fi sarpe la drum, vipera la poteca, înveninând piciorul calului, ca sa cada calaretul” (Facerea 49, 17). Aceasta ne indica metaforic ca el va actiona prin viclenie si rautate. Ioan Teologul vorbeste în Apocalipsa despre mântuirea fiilor lui Israel, ca înainte de sfârsitul lumii o multime de evrei se vor întoarce la Hristos, dar din sirul semintiilor mântuite lipseste semintia lui Dan. Antihrist va fi foarte inteligent si va sti cum sa se poarte cu oamenii. Va fi fermecator si prietenos.

Pâna la venirea lui Antihrist în lume, venirea lui este deja pregatita. ‘Taina lucreaza deja‘ si fortele care-i pregatesc aparitia se lupta, în primul rând, împotriva împaratiei legiuite. Sfântul Apostol Pavel spune ca Antihrist nu poate aparea pâna nu va fi indepartat ‘cel care o împiedica‘ (II Tesaloniceni 2, 7). Sfântul Ioan Gura de Aur tâlcuieste ca ‘cea care o împiedica’ este stapânirea legiuita cinstitoare de Dumnezeu.

Aceasta stapânire (Regalitatea) se lupta cu raul. ‘Taina’ (Lucrarea lui Antihrist) care lucreaza în lume nu doreste aceasta, nu doreste lupta cu raul prin mijloacele fortei: dimpotriva, ea doreste stapânirea faradelegii si când o va obtine, nimic nu va mai împiedica venirea lui Antihrist. El nu va fi doar inteligent si fermecator, dar va fi milostiv, va face acte de caritate si fapte bune pentru întarirea stapânirii sale. Iar când si-o va întari într-atât, încât îl va recunoaste întreaga lume, atunci îsi va arata fata.

Capitala pe care o va alege va fi Ierusalimul, pentru ca aici Mântuitorul si-a descoperit învatatura dumnezeiasca si Persoana Sa, aici întreaga lume a fost chemata sa guste fericirea binelui si a mântuirii. Dar lumea nu L-a primit pe Hristos si L-a rastignit la Ierusalim. În timpul lui Antihrist, Ierusalimul va deveni capitala lumii, care i-a recunoscut stapânirea.

El {Antihristul} va crea conditii de viata Bisericii, ii va ingadui sa slujeasca, va promite ca va construi biserici splendide, cu conditia recunoasterii lui ca ‘fiinta suprema’ si ca lumea sa i se inchine. (…) Va fi o apostazie generala si, pe deasupra, multi episcopi vor trada credinta, iar ca justificare, vor arata spre starea stralucita a Bisericii. Cautarea compromisului va fi atitudinea caracteristica a oamenilor. Fermitatea marturisirii va disparea. Oamenii vor cauta cu asiduitate sa-si motiveze caderea, iar raul, ca o moleseala maligna, va sustine aceasta stare generala. Oamenii vor avea obisnuinta lepadarii de dreptate, a dulcetii compromisului si a pacatului. (…)

Antihrist va îngadui oamenilor totul, numai ca ei „cazând în fata lui, sa i se închine“. Nu este o atitudine noua fata de oameni: si împaratii romani erau gata sa le redea libertatea crestinilor cu conditia ca ei sa le recunoasca divinitatea si suprema putere divina si îi chinuiau doar pentru ca ei marturiseau ca „Domnului Dumnezeului tau sa te închini si Lui Singur sa-i slujesti” (Matei 4, 9-10).

Întreaga lume i se va supune si atunci el îsi va descoperi fata si ura fata de Hristos si de crestinism. Sfântul Ioan Teologul spune ca toti cei ce i se vor închina vor avea un semn pe frunte si pe mâna dreapta. Nu se stie daca aceasta va fi cu adevarat un semn pe trup sau este o exprimare simbolica a faptului ca oamenii vor recunoaste si cu mintea necesitatea închinarii la Antihrist si ca întreaga lor vointa îi va fi supusa. (…)

Proorocul Daniel, vorbind despre Judecata de Apoi, povesteste despre un Batrân Judecator asezat pe tron, în fata caruia este un râu de foc. Focul este elementul curatitor. Focul mistuie pacatul, îl arde si daca pacatul s-a altoit de sufletul omului, atunci îl mistuie si pe om. Acest foc se va aprinde înlauntrul omului: vazând Crucea, unii se vor bucura iar altii vor cadea în disperare, se vor tulbura, se vor îngrozi. Astfel, oamenii se vor desparti dintr-o data: în relatarea evanghelica unii se aseaza la dreapta, în fata Judecatorului, iar altii la stânga: i-a despartit constiinta. Însasi starea sufleteasca a omului îl arunca într-o parte sau în cealalta, la dreapta sau la stânga.

Judecata de Apoi nu cunoaste martori sau lista de protocol. Totul este scris în sufletele oamenilor si aceste însemnari, aceste „carti” se vor deschide. Când se vor deschide „cartile”, toti vor întelege limpede ca radacinile tuturor viciilor sunt în sufletul omului. Iata betivul, desfrânatul: când moare trupul, unii cred ca moare si pacatul. Nu e asa, în suflet exista o înclinatie, pentru suflet pacatul era dulce. Si daca nu s-a pocait de pacatul respectiv, daca nu s-a eliberat de el, sufletul va veni la Judecata de Apoi cu aceeasi dorinta a dulcetii pacatului si niciodata nu îsi va satisface dorinta. Va suferi de ura si de rautate. Si aceasta e o stare infernala. „Gheena de foc” este focul launtric, este flacara viciului, flacara neputintei si a rautatii si aici va fi „plânsul si scrâsnirea dintilor” rautatii neputincioase“.

(Sfântul Ioan Maximovici, “Predici si îndrumari duhovnicesti“, Editura Sophia, Bucuresti, 2001)

216743985_b5c5e1efcb.jpg


Categorii

Profetii si marturii pentru vremurile de pe urma, Sfantul Ioan Maximovici, Vremurile in care traim

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

20 Commentarii la “Sfantul Ioan Maximovici despre sfarsitul lumii si dulceata compromisului la ultimii crestini

  1. Sigur ca nimeni nu stie “ziua si ceasul”dar “semnele “se vad de acum.Cred cu toata convingerea ca vor mai trece generatii, dar iata ca putreziciunea a inceput sa scoata capul,ca o metastaza a atator si atator secte,de care nu numai ca nu ne dezicem,ci ,dimpotriva, le catalogam ca si “culte”.Si atunci copiii nostri ce sa aleaga?
    Cum sa nu se rataceasca cand Biserica Lui Hristos a devenit un “cult”, in rand cu celelalte ,inselatoare? Cum sa nu te tulburi vazand arhierei ortodocsi slujind impreuna cu catolici si alti ciudati in mult prea incercata noastra biserica?Noi nu mai putem oferi exemple,caci suntem chiar noi clatinati,dar trebuie sa ii facem pe copii nostri sa inteleaga ca nu exista infaibilitate umana,ci doar Hristos trebuie copiat,pentru ca se poate….. cu toate ispitele si smintelile… se poate . Mantuitorul Iisus este singurul model de urmat.Caci el a zis”fiti desavarsiti”, deci se poate….. Sa ne ajute Domnul si Maicuta Domnului sa nu ne pierdem sufletele noastresi cele pe care Dumnezeu ni le-a dat in grija noastra:copiii.

  2. Doamne, ajuta-ne sa intoarcem la Tine cu toata inima si cu tot cugetul nostru, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin

  3. Ceea ce a spus prin Duhul Sfânt, de Dumnezeu iubitorul sfântul Ioan Maximovici ne poate pune pe gânduri în sensul ca fiinta umana tinde cu sufletul spre Hristos iar cu trupul spre pamânt iar din aceasta lupta se naste durerea si compromisul. Daca ne vom asuma durerea pe drumul spre Hristos atunci vom vedea în toate semnele apocaliptice o binecuvântata bucurie spre întâlnirea cu Mirele nostru pe care-L iubim iar daca vom face compromisurile cu scopul de-a ne îndulci din darurile celor care slujesc antihristilor (toti aceia care-I sunt împotriva lui Hristos) atunci ne vom merita plata chinurilor vesnice. Sa ne fereasca Maica Domnului de asa ceva!

    Apoi cred ca omenirea din momentul când la rastignit pe Hristos a si intrat în Apocalipsa si din acel moment semnele prevestitoare Parusiei, a celei de-a doua veniri a Domnului, relatate în Sfânta Scriptura, sunt tot mai vadit confirmate. Iar îndulcirea cu pacatul a prins a se legifera tot mai mult înspre zilele noastre. Astfel stând lucrurile, cred ca ispitirea omului si grabirea sfârsitului Apocalipsei este data de mai multe aspecte esentiale vietii întru Hristos pe care omenirea le-a scos tot mai mult de sub umbrirea Duhului Sfânt. Aspecte acestea ar fi:
    1. Sarutul
    2. Femeia
    3. Avortul
    4. Hirotonia
    5. Judecarea aproapelui
    6. Placerea fara durere.

    Poate fi sarutul ceva cast?
    Sau este un pacat si trebuie înfierat ca atare?

    Aceasta întrebare atinge o coarda foarte sensibila!

    Nu stiu daca am dreptate, dar eu cred ca asa dupa cum spune Însusi Mântuitorul ca: “Dupa roadele lor îi veti cunoaste” (Matei 7, 16 si Matei 7, 20), tot asa si sarutul poate fi cast sau nu dupa roadele care vor izvorî din el.
    Daca în urma sarutului se va bucura sufletul, cred ca este un sarut cast iar daca se va bucura trupul atunci cred ca neprihanire nu aduce cu el.
    Dupa cum spuneam, subiectul este deosebit de sensibil! Bucuria este deplina pentru suflet, daca sarutam o icoana, mâna preotului sau ceva sfintit. Nu-ti pot veni gânduri patimase într-o astfel de cinstire. Sarutul este astfel cast, nelasând loc prihanirii.
    Sarutul este una din modalitatile de manifestare senzoriala de maxima cinstire aduse CUIVA si nu vreunui lucru sau vietate neînsufletita. Când spun aceasta as dori sa întaresc faptul ca sarutul ramâne în hotarele neprihanirii doar daca cinstim Creatorul prin creatura pe care o atingem cu buzele. Altfel spus, doar daca sarutul trece de senzorial si cinsteste extrasenzorial, pe Acela caruia I Se cuvine toata cinstirea, adica Lui Dumnezeu Cel în Sfânta Treime aratat noua o data cu atingerea Creatorului, prin mâna nevrednica a creaturii (cea a Sfântul Ioan Botezatorul), în apa Iordanului.
    Daca eu îmi sarut sotia si nu-L cinstesc pe Hristos prin aceasta, atunci, azi asa, mâine asa, sufletul meu nu va mai primi hrana necesara înaltarii sale spre Izvorul Vietii de unde a primit a se salaslui în trup muritor. Aceasta hrana necesara sufletului poate sa izvorasca si prin aceasta cinstire, de altfel binecuvântata de Hristos prin Taina Cununiei. Sfânta Scriptura ne vorbeste dealtfel de “izvoarele apelor vietii” (Apoc 7, 17) la care nu ajungem si de care nu ne vom bucura, numai daca ne vom lasa trecuti, peste prapastia aceasta a firii cazute, de catre Mielul Care sta-n mijlocul tronului.
    Ca trupul este slab si nici ca-i pasa de mântuirea sufletului, o stim de la Însusi Hristos care spune ca: “duhul este osârduitor, dar trupul, neputincios” (Matei 26, 41; Marcu 14, 38). Asadar sarutul dat sotiei ma poate “împiedica” în senzorial daca nu iau seama la gândurile care dau navala. Sarutul îsi poate pierde inocenta chiar o data cu venirea gândului de cinstire a sotiei. Daca gândul de a-mi cinsti sotia nu are ca finalitate, ca scop, cinstirea Lui Hristos Care m-a unit cu ea, atunci pacatuiesc deja din gând iar sarutul devine doar forma vizibila de manifestare a acestui gând, de aceasta data patimas.
    Spun Sfintii Parinti ca mintea este cel mai cumplit câmp de lupta, deoarece de acolo pot scapa neînfrânte gânduri care se vadesc prin lucrare ca fiind urzeala celui viclean.
    “Coborându-ma” la picioarele Mântuitorului si gasind-o acolo pe Maria Magdalena, renumita desfrânata a acelor vremi, care-I saruta cu lacrimi picioarele si apoi “ridicându-ma” la obrazul Mântuitorului si gasindu-l acolo pe Iuda Iscarioteanul, unul din cei 12 apostoli, care-L saruta vânzându-L, ma gândesc cum sarutând Creatorul, prin îngenunchere Maria Egipteanca s-a înaltat sufleteste, fiind totusi desfrânata în ochii lumii, iar Iuda Iscarioteanul ridicându-se la obrazul mântuitorului s-a coborât cu sufletul la iad, fiind totusi apostol al Lui Hristos în ochii lumii! Asadar, cred, cu Sfintii Parinti, ca pacatul începe în gând o data cu învoirea fapturii la împlinirea gândului patimas si tot în gând începe virtutea, însa, prin respingerea aceluias gând patimas înlocuindu-l imediat cu un gând mântuitor. Spunea un parinte, cred ca Ilie Cleopa, sa nu dam gândului scaun sa stea, ca atunci pune stapânire pe minte!
    Daca creatura, reprezentata fiind prin Maria Magdalena respectiv Iuda Iscarioteanul, sarutând Creatorul, a fost în stare sa înnobileze respectiv sa dezumanizeze cinstirea adusa prin aceasta atingere, atunci noi, cu atât mai mult cred ca trebuie sa fim atenti când sarutam creatia, pentru ca s-ar putea s-o distrugem iar totodata, lucru si mai grav, sa ne înstrainam de Hristos, Creatorul si Mântuitorul nostru.

    Despre femeie

    Cu frica si cu dragoste vin sa aduc în discutie o problema care din ce în ce este tot mai dureroasa, care de fapt mie mi se pare ca atinge si degradeaza si continutul de frumusete al femeii. Aceasta problema pe care unii o trec cu vederea o accepta, fac glume cu referire la ea, sau mai rau o sustin, reprezinta de fapt promovarea si vânzarea, scump, ieftin sau chiar pe gratis, a frumusetii trupesti a femeii. Acest lucru nu este demn nici pentru cei care promoveaza acest fel de „comert” si cu atât mai putin pentru cele care se expun.
    Sa-mi fie cu iertare! Pângarirea femeii prin fotografierea ei spre consum, nici în gluma nu trebuie facuta! Vrajmasul mântuirii neamului omenesc, diavolul, prin asa ceva, aparent nevinovat pentru unele/unii, îsi face lucrarea sa de la facerea lumii si pâna azi si tot asa va lucra pâna la Parusie. Sa nu contribuim cumva si noi la lucrarea lui!
    Daca femeia vrea sa fie pe deplin adorata si remarcata atunci sa-si înfrumuseteze fata din interior spre exterior prin virtutile Maicii Domnului, pe care le poate culege în Biserica Lui Hristos, cea drept maritoare, unde-si va gasi locul si adevarata identitate, sustina fiind în dragoste de catre barbatul ei.
    Particularizând rolul femeii în acest context pentru viata de familie, ajungem si la rolul femeii, ca mama. Ce mame ar putea fi acelea care ajung sa-si vânda tot ce au unora pentru care cuvintele sunt sarace de a le descrie murdaria sufleteasca în care se complac?! Oare barbatii, sau femeile, care savureaza astfel de poze nepotrivite, le-ar placea ca printre pozele care circula sa-si gaseasca propria mama?
    Cred ca femeilor ar trebui sa le fie tot timpul pe buze cuvântul, asemeni Maicii Domnului la nunta din Cana Galileii, adica: “Faceti tot ceea ce va va spune El”, adica Iisus Hristos. Daca femeia a fost adusa ca ajutor barbatului, de ce acesta face tot ce-i sta în putinta ca sa-si bata joc de ea? Pe de alta parte, de ce femeia se complace, sau chiar cauta prilejul, spre a fi victima barbariei barbatului?
    Asadar consider ca ar trebui sa le spunem tuturor: nu mai expuneti, chiar retrageti de, prin reviste, ziare, internet, sau din orice alt mijloc de difuzare în masa „frumusetea” calcata în picioare a femeii! Cred ca s-ar cuveni ca femeii (dar si barbatului) sa i se publice fotografia sufletului ei (lui) reflectata pe chip si nu altceva. Iar daca se publica mai mult decât chipul, acestea de la cel viclean sunt, iar bucurie nu poate fi.

    Avortul

    Din moment ce omul a coborât sub nivelul animalelor, care fac orice sa-si pastreze proprii urmasi, nu mai este o mirare ca barbatul si femeia au devenit ucigasi cu acte în regula! Avortul, acest gen de crima facuta cu sânge rece si cu premeditare scoate la iveala ceea ce de fapt se gaseste în fiinta umana fara de Iisus Hristos, anume: dorinta de placere dar fara asumarea roadelor ei. Omul în întregul lui (barbat si femeie) daca-si cauta doar placerea prin semenul sau de sex opus atunci este cazut din rândul oamenilor si ajunge în rândul animalelor. Daca cautarea acestei placeri se finalizeaza si prin avort atunci barbatul si femeia sunt ucigasi, iar animalelor le este rusine sa mai aiba asemenea exemplare în rândul lor, fapt pentru care, acesti ucigasi nu-si mai gasesc loc nici printre acestea.

    Despre hirotonie…
    sau unora care militeaza pentru hirotonia femeii

    Cu frica si cu dragoste vin sa aduc în discutie o problema de exprimare, dar care de fapt mie mi se pare ca atinge si degradeaza si continutul, problema pe care unii o trec cu vederea si fac glume cu referire la hirotonie, anume militeaza pentru hirotonia femeii.
    Sa-mi fie cu iertare, asa ceva: hirotonia femeii, nici în gluma nu trebuie spus în ortodoxie! Vrajmasul mântuirii neamului omenesc, diavolul, prin asa vorbe, aparent nevinovate, îsi face lucrarea sa de la facerea lumii si pâna azi si tot asa va lucra pâna la Parusie. Sa nu contribuim cumva si noi la lucrarea lui!
    Daca femeia vrea sa fie pe deplin în Biserica Lui Hristos, atunci sa nu-si caute propria hirotonie ci s-o sustina pe cea a barbatului. Particularizând rolul femeii în acest context pentru viata de familie, ajungem si la rolul femeii, ca preoteasa. Acest rol este ceva extraordinar. Daca un preot de mir îsi poate asuma deplin slujirea Lui Hristos, mucenicindu-se pentru turma data lui spre pastorire, atunci aceasta se poate întâmpla în primul rând datorita sustinerii lui din partea preotesei sale, care doreste cu toata fiinta ei sa conlucreze cu Duhul Sfânt, de Care si ea se împartaseste chiar daca în mod vizibil doar sotul ei L-a primit prin sfânta taina a preotiei. Daca vedem preoti care nu sunt dupa chipul si asemanarea lui Hristos, atunci sa cautam si la fata preoteselor lor, daca nu cumva si ele s-au departat de asemanarea în duh cu Maica Domnului!
    Cred ca preoteselor ar trebui sa le fie tot timpul pe buze cuvântul, asemeni Maicii Domnului la nunta din Cana Galileii, adica: “Faceti tot ceea ce va va spune El”, adica Iisus Hristos, prin gura preotului a carui sotie sunt eu si pe care îl slujesc si pentru care sunt gata sa-mi dau sufletul meu în mâinile Lui Hristos, asa cum si el este gata sa-si dea sufletul sau în mâinile Lui Hristos pentru voi, cei pastoriti de el.

    Criza B.O.R. sau judecarea aproapelui

    Apoi cu ispitirea omului, diavolul nu renunta pâna la marginea mormântului, iar pacatele oamenilor nu înceteaza a demola ceea ce omul cu greu cladeste zi de zi pentru viata lui vesnica. Iar daca auzim felurite vesti în mass media ca de pilda ca un monah are un copil sau mai stiu eu ce cadere din har i s-o fi întâmplat, aceasta nu este o noutate, o spune chiar Patericul Egiptean (cartea care da marturie despre cum este ispitita fiinta umana oriunde s-ar afla pe fata pamântului) ci este o aflare mediatica mult mai rapida si acida (fara dragoste) prin mijloacele de comunicare în masa. Oare unde ne este gândul când dam cu piatra? Asa a facut si Iisus Hristos cu desfrânata? El care era fara de pacat, conform legii iudaice (aflata în vigoare atunci) era îndreptatit sa dea cu piatra… dar n-a facut-o! Apoi daca nu iubim suntem orice, numai urmatori adevarati ai lui Iisus Hristos nu. Hristos a înfierat pacatul, spunându-i desfrânatei “mergi si nu mai pacatui!” dar nu a înfierat pacatosul, dându-i astfel posibilitatea sa-si constientizeze caderea si astfel sa se ridice. Asadar oricine atunci când vede pe cineva pacatuind, sa ia piatra si sa o tina strâns în mâna si asa facând sa se roage pentru cel cazut, nu sa dea în el… pentru ca dragostea sa fie deplina si sa rodeasca. Ceea ce vom semana aceea vom si culege! Este cineva fara de pacat? Daca da, atunci sa faca ceea ce a facut Iisus Hristos cu desfrânata… si nu mai mult!

    Placerea fara durere
    sau fiinta umana în caruselul sexualitatii

    Oare exista placere fara durere? Va las pe fiecare în parte sa dati raspuns la aceasta tulburatoare întrebare pe care si-o pune fiinta umana.
    Ceea ce însa consider eu ca ar fi definitoriu pentru om este faptul ca el, Omul (barbat si femeie), se gaseste într-un cerc care are doua verigi însiruite si dependente una pe alta si care formeaza prin repetare un cerc ca un corset peste fiinta umana. Astfel omul fuge de durere cautând s-o înlocuiasca cu o anumita placere, în cazul de fata, ma refer la cea sexuala. Dar placerea este finita, adica dupa cum stim limitata ca durata în timp. Dupa aceasta placere vine din nou durerea de care omul încearca sa fuga din nou ascunzându-se într-o noua placere. Si caruselul în care omul intra fugind de durere cautând sa-si satisfaca o oarecare (uneori aparent noua) placere, nu se mai opreste.
    Doar gândul ca placerea se va termina, va înceta, aduce durerea în sufletul omului pâna când înca trupul extaziat prin cele 5 simturi ale sale nici nu percepe durerea care va urma placerii “aflata în curs de consumare”.
    Problema nu este de a pune la zid pe cineva anume, pentru ca fiecare se pune dupa faptele sale. Indiferent daca vorbim despre heterosexuali sau homosexuali nici unii si nici altii nu vor putea iesi din caruselul sexualitatii daca nu-si vor asuma durerea în care sunt si astfel sa nu mai caute placerea cu orice pret. Rodul placerii ar trebui sa si-l asume orice om care gusta din acest fruct al sexualitatii, frumos de altfel, dar niciodata pe deplin multumitor pentru fiinta umana care cauta mereu necuprinsul, inefabilul. Acest rod (fruct) al placerii din sexualitate sunt copiii. Apoi asumarea acestui rod presupune placere în momentul aducerii pe lume iar apoi o nesfârsita dragoste pusa jertfelnic (asadar cu durere) în scopul cresterii acestui fruct inegalabil care este puiul de OM.
    Astfel stând lucrurile, consider ca asumarea durerii prin diminuarea placerii sexuale si cautarea placerii în puterea daruitoare a dragostei în vederea cresterii fructului rezultat din placerea sexuala ne poate scoate din caruselul morbid al fugii de durere prin împlinirea placerii sexuale egoiste. Spun egoiste, deoarece omul are în strafundul fiintei lui un puternic imbold de conservare a sinelui care se reflecta în toate actiunile sale prin: “mie sa-mi fie bine!” chiar daca uneori nu ne dam seama sau si mai grav nu recunoastem. Placerea cautata prin sexualitate este si ea supusa imboldului egoismului.
    Ce ar fi daca am renunta la egoismul nostru si am dori sa lasam, sa vedem crescând, fructul dragostei rodind din placerea sexuala? Cred ca atunci am deveni cu adevarat Oameni. Altfel, daca vom cauta doar placerea sexuala fara a ne asuma si responsabilitatea normala a cresterii si îngrijirii rodului placerii, va trebui sa introducem în manualele scolare nu termeni de genul: heterosexualitate, homosexualitate sau lesbianism, ci OAMENI si NEOAMENI. Oamenii fiind cei care îsi asuma rodul nascut cu durere în urma placerii sexuale iar Neoamenii fiind cei care nu si-l asuma si doresc sa ramâna în caruselul mortii în care fugind de durere se ascund într-o noua placere sexuala.

    Iertate sa-mi fie gândurile!
    În duhul bucuriei ca Hristos a înviat,
    Mina-Cornelie

  4. IOAN MAXIMOVICI ESTE UN SFINT AL RUGACIUNII AL ACTIUNII UN OM CU O MARE CARE A FACUT TOTUL PT TURMA PE CARE O PASTOREA. DESI UNII IL CONSIDERAU NEBUN, EL ERA SI ESTE SFINT, PLIN DE SMERENIE, DE BUNATATE, DE IUBIRE, VESNIC PLECAT SA DEA AJUTOR CUIVA NICIODATA OBOSIT VESNIC IN RUGACIUNE. CE POT SA MAI SPUN IL IUBESC ENORM PE ACEST SFINT DESI NU L-AM CUNOSCUT AM CITIT DOAR VIATA DINSULUI.ESTE SFINT MARE O SPUN CU TOATA RESPONSABILITATEA SI SINCERITATEA. DUNMEZEU PT RUGACIUNILE SF IOAN MAXIMOVICI SA SE INDURE DE NOI.SFINTE IOANE APOSTOLUL DESCULT AL LUI HRISTOS ROAGA-TE PT NOI.

  5. DACA POATE CINEVA SA MA AJUTE SA GASESC PREDICI CU VOCEA SF IOAN MAXIMOVICI VA ROG.

  6. http://saintjohnwonderworker.org/Stjohnsermon.htm – Aici puteti asculta vocea Sfantului Ioan Maximovici!

  7. Foarte interesant comentariul lui MIna-Cornelie! Mie una, mi-a dat de gandit mult. Din pacate, o reintoarcere, o revenire la NORMAL in zilele noastre NU MAI VAD! Oricata speranta as pune inainte, ma blocheaza prezentul cu tot arsenalul lui ce anunta un viitor negru, nu gri!

  8. Multumesc administratorului ca mi-a afisat postarea; am dat cu totul intamplator peste acest site si m-a impresionat mult; pana deunazi ma uitam numai pe sfaturi ortodoxe. E bine, e foarte bine ca se poate discuta despre suflet, despre credinta. E nemaipomenit! In lumea noastra plina de biserici, amprenta desacralizarii este pregnanta si ma doare sufletul pentru ca, oamenii sufera nestiind ca leacul este atat de aproape de ei, numai sa-L caute!

  9. Pingback: Război întru Cuvânt » Iubirea este criteriul Judecatii de Apoi. Dar care iubire?
  10. Va multumesc caci ne informati.Pe mine m-a impresionat un comentariu de mai sus,al unei doamne.Cu cata sensibilitate si iubire a scris.

  11. Pingback: Război întru Cuvânt » Cuv. Seraphim Rose: ESTE MAI TARZIU DECAT CREDEM. VA MAI SUPRAVIETUI CREDINTA NOASTRA?
  12. Pingback: Război întru Cuvânt » “SISTEMUL” sau CUM LUCREAZA SATANA “LA DOUA MAINI”
  13. Pingback: Război întru Cuvânt » Chiar vine sfarsitul lumii?
  14. Pingback: Război întru Cuvânt » Viziunile Staretului rus Antonie (I)
  15. CU CITA BUCURIE AM ASCULTAT VOCEA SF IOAN MAXIMOVICI AL ACESTUI GIGANT AL ORTODOXIEI,MAI MULT GINGAV,CU UN DEFECT LA PICIOR,MIC DE STATURA,CARE MINCA DOAR ODATA PE ZI.NU IL GASEAI PE LA SERATE SAU IN MIJLOCUL BOGATILOR,DINSUL ERA MAI MEREU LA CAPATIIUL UNUI BOLNAV,MEREU IN RUGACIUNE,IUBEA ORFANII SI LE-A FOST PARINTE TUTUROR.DATORITA SFINTIEI SALE CITE MII DE REFUGIATI RUSI SI NU NUMAI AU AJUNS IN LUMEA NOUA IN AUSTRALIA??DOAR PRIVIND LA CHIPUL DINSULUI ITI DAI SEAMA CA AI DE A FACE CU UN SFINT,CARE NE AJUTA PE TOTI.NU L-A ATINS NIMIC A FOST FACUT NAPIRCA PREFACUT DE CATRE PREOTI RAI INVIDIOSI PE DINSUL.DAR II IERTA MEREU.S-A INCERCAT CHIAR SI OTRAVIREA SA SI APROAPE S-A REUSIT LUCRUL ASTA.SPUN ACESTEA PT CA SINT SCRISE IN CARTEA DESPRE DINSUL.ORICUM ESTE SFIN MARE EU II CITESC ACATISTUL ORI DE CITE ORI POT.STIU CA MA AJUTA.DINSUL NU DORMEA NICIODATA PE PAT CI ATIPEA PUTIN PE UN SCAUN.VESNIC ERA INTRE OAMENI SA II AJUTE SA SE ROAGE PT EI.FIE CA NOI TOTI SA AVEM PATRE DE BINCUVINTARREA SA IN VECI SI SA NE AJUTE ALATURI DE CELELALTE NESTEMATE ALE ORTODOXIEI;SERAFIM ROSE IUSTIN POPOVICI PAISIE AGHIORITUL,PORFIRIE BUNICUTUL,ILIE LACATUSU,GHEORGHE CALCIU,BENEDICT GHIUS,ARSENIE BOCA,SOFIAN BOGHIE,DIMITRIE BEJAN ZOSIM OANCEA CONSTANTIN VOICESCU SI DE TOTI SFINTII ROMANI DIN TOATE TIMPURILE SI CARE AU MURIT IN LAGARE INCHISORI.DOAMNE AJUTA TUTUROR SI SARBATORILE CU SANATATE SI PACE

  16. Este interesant ceea ce spune Sf.Ioan Maximovici!

    Nu era sigur in privinta pecetii daca va fi simbolica sau de-a dreptul; spre exemplu, Pr.Cleopa spunea asa: primul 6 reprezinta mania fara judecata, al doilea – pofta fara minte (desfranarea), si al treilea – indoiala in credinta; Pr.Paisie Aghioritul din muntele Athos spunea ca, va fi pecete in adevaratul sens al cuvantului fie prin increstarea cu raze laser a codului de bare unic pentru fiecare in parte, fie prin cip; tind sa-i dau dreptate Pr.Paisie fiindca, fara o atenuare pana la anihilare din satelit a personalitatii umane datorita starilor induse si transmise mintii/corupului uman de catre cip-ul implantat, nimeni (sau aproape) n-ar indrazni sa se lepede!

    Factorul determinant va fi cel spiritual, adica lucrat – deja – de minte si consimtit de inima prin simbolistica Pr.Cleopa!

    Mai intai va veni lepadarea ‘in spirit’ ca apoi, in faza finala sa primesti fara nici-o mustrare de constiinta, fara nici-o grija, pe cea reala: incrustare (cod bare) si/sau cip-uiala!

    Asa ca…diavolul are o ‘treaba’ serioasa cu noi; lucreaza cu ambele maini robind si trupul si spiritul pentru a auzi din gura-i spurcata: ‘sunt al tau si esti al meu: de buna voie si nesilit de nimeni!’.

    P.S. Multumesc ELENA pentru ca, m-ai intors in timp (la timp) pentru a recitii ceea ce a spus Sfantul! Insa – o rugaminte mare, mare, mare…nu mai scrie cu majuscule; zgarie retina celui/celei care citeste! E ca si cum ai zbiera in urechea celuilalt care, sta prost cu ‘auzul’.

  17. DRAGII MEI CE POT SA SPUN DESPRE SF IOAN MAXIMOVICI?DE DRAGUL SFINTIEI SALE SORA MEA A BOTEZAT UN COPIL CU NUMELE IOAN.DE DRAGUL LUI SI AL SF IOAN BOTEZATORUL.SF IOAN MAXIMOVICI CEL CU PICIOARELE GOALE NE AJUTA PE TOTI NUMAI SA II CEREM ASTA.CIT A FOST DE DEFAIMAT IN TIM PUL VIETII ESTE SI ACUM DEFAIMAT DE OAMENII RAI CARE NU L-AU CUNOSCUT IN PROFUNZIME.CU CIT SFINTII SINT MAI DEFASIMATI CU ATIT STRALUCESC MAI MULT MAI MULT
    SINT CA NISTE NESTEMATE LA TRONUL DE LUMINA AL UNICULUI SI VESNICULUI DUMNEZEU.FIE CA SF IOAN SA NE AJUTE IN ACESTE BREMURI GRELE SA NE INTAREASCA CREDINTA SI SA FIE ALATURI DE NOI.RUGATI-VA PT PARINTELE GHERONTIE PUIU DE LA BUSTENI CARE ESTE BOLNAV.DOAMNE AJUTA TUTUROR

  18. Pingback: Război întru Cuvânt » Sf. Lavrentie de Cernigov: “Vor fi multi surzi si multi orbi…”
  19. Scumpa Magda, cat mai este timp si eu am a-ti atrage atentia, cu dragoste, ca ai pus un “i” in plus in P.S.-ul tau, cand ai folosit vb. a citi.
    Sa nu te superi, te rog!..
    Pax tibi!

  20. Pingback: Război întru Cuvânt » Cand veti vedea toate acestea, sa stiti ca este aproape!
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate