Iubirea este criteriul Judecatii de Apoi. DAR CARE IUBIRE?

1-03-2008 Sublinieri

footwashing-lafemina.jpg

***

“Dragostea constituie tema evangheliei din “Duminica lãsatului sec de carne“. Pericopa evanghelicã din aceastã zi ne prezintã parabola lui Hristos despre Înfricosãtoarea Judecatã (Matei 25, 31-46).

Când Hristos va veni sã ne judece, care va fi criteriul judecãtii Lui? Parabola ne rãspunde: iubireanu numai o simplã preocupare umanitarã pentru o justitie abstractã si pentru “sãracii” anonimi, ci iubirea concretã si personalã pentru cel de lângã mine, oricine ar fi, pe care Dumnezeu a fãcut sã-l întâlnesc în viata mea. Aceastã precizare este importantã, pentru cã astãzi, din ce în ce mai mult, crestinii tind sã identifice iubirea crestinã cu grijile politice, economice si sociale; cu alte cuvinte, ei mutã centrul de greutate de la persoanã si evolutia sa unicã la entitãti anonime precum: “clasã socialã“, “rasã” etc. Nu spunem cã aceste preocupãri sunt gresite. Este limpede cã pe cãrãrile vietii lor, în responsabilitãtile lor cetãtenesti, profesionale etc. crestinii sunt chemati sã se îngrijeascã, sã facã ce este mai bine dupã posibilitatea si întelegerea lor, pentru o societate dreaptã, egalã si în general mai umanã. Cu sigurantã izvorãsc din crestinism si pot fi insuflate prin iubirea crestinã. Ca atare, iubirea crestinã este ceva diferit si aceastã diferentã poate fi înteleasã si mentinutã dacã Biserica îsi va pãstra misiunea sa unicã si dacã nu va deveni o simplã “agentie socialã, fiind limpede cã Biserica nu poate fi consideratã astfel.

Iubirea crestinã este “imposibilitatea posibilã” de a-L vedea pe Hristos în celãlalt, oricine ar fi el, si pe care Dumnezeu, în iconomia Sa vesnicã si tainicã, a hotãrât sã-L aducã în viata mea, fie chiar si pentru câteva momente, nu ca pe un prilej de a face “o faptã bunã” sau ca pe un exercitiu de caritate, ci ca începutul unei vesnice însotiri în Dumnezeu Însusi. Pentru cã, într-adevãr, ce este dragostea decât acea putere tainicã ce transcende întâmplãtorul si exteriorul din “celãlalt” – prezenta sa fizicã, treapta socialã, originea etnicã, capacitatea intelectualã – si ajunge la suflet, unica “rãdãcinã” personalã a fiintei umane, partea divinã din el? Dacã Dumnezeu iubeste fiecare om, aceasta se întâmplã pentru cã El cunoaste comoara nepretuitã si absolut unicã, “sufletul” sau “sinele” pe care El le-a dãruit fiecãruia în parte. Iubirea crestinã este atunci participarea la acea cunoastere divinã si darul acelei iubiri divine. Nu existã iubire “impersonalã”, pentru cã iubirea este minunata descoperire a “persoanei” în om, a unicului si personalului în comun si în general. Este descoperirea a ceea ce este “de iubit” în fiecare om, a ceea ce este de la Dumnezeu.

Din acest punct de vedere, iubirea crestinã este uneori opusul “activismului social” cu care atât de adesea se identificã crestinismul astãzi. Pentru un “activist social” obiectul iubirii nu este “persoana” ci “individul“, o unitate abstractã a unei la fel de abstracte “umanitãti“. Dar pentru crestinãtate omul este “demn de a fi iubit” pentru cã el este persoanã. Acolo persoana este minimalizatã la notiunea de “individ”; aici individul este vãzut numai ca persoanã. Activismul social” nu are nici un interes pentru persoanã si cu usurintã o sacrificã pentru “interesul comun“. Crestinismul pare sã fie, si în anumite privinte de fapt este, mai degrabã sceptic fata de acea “umanitate” abstractã, savarsind un pãcat de moarte împotriva sa de fiecare datã când renuntã la grija si la dragostea sa pentru persoanã. Activistul social este întotdeauna “futuristic” în abordãrile sale; el întotdeauna actioneazã în numele dreptãtii, al ordinii, al fericirii si pentru realizarea lor. Crestinismul se preocupã mai putin de aceastã problematicã a viitorului si pune tot accentul pe acum – singurul timp hotãrâtor pentru iubire. Cele douã atitudini nu se exclud reciproc, dar nici nu trebuie sã fie confundate. Crestinismul, cu sigurantã, are responsabilitãti cãtre aceastã lume si trebuie sã le îndeplineascã. Acesta este domeniul “activismului social” care apartine în totalitate “acestei lumi“. Iubirea crestinã tinteste, totusi, dincolo de “aceastã lume“. Ea însãsi este o razã, o manifestare a Împãrãtiei lui Dumnezeu; ea transcende si învinge toate mãrginirile, toate “conditionãrile” acestei lumi, pentru cã motivatia sa, scopul si arderea sa, toate acestea sunt în Dumnezeu. Si noi stim cã totusi, chiar în aceastã lume care e “învechitã în cele rele“, singurele biruinte netrecãtoare si transformatoare sunt cele ale iubirii. Sã ne amintim de omul acestei iubiri si vocatii personale, sã umplem lumea pãcãtoasã cu aceastã iubire – aici este adevãrata misiune a Bisericii.

Parabola Judecatii de Apoi ne vorbeste despre iubirea crestina. Nu toti suntem chemati sa lucram pentru “umanitate“, cu toate acestea fiecare dintre noi a primit darul si harul iubirii lui Hristos. Stim ca toti oamenii au nevoie in cele din urma de aceasta iubire personala – recunoasterea sufletului unic din ei, in care frumusetea intregii Creatii se reflecta intr-un mod unic. Stim, de asemenea, ca oamenii sunt in temnita, ca sunt bolnavi, insetati si infometati pentru ca acea iubire personala i-a negat. Si in cele din urma stim ca totusi, oricat de ingust si de limitat este cadrul existentei noastre personale, fiecare dintre noi s-a facut responsabil de o mica parte din Imparatia lui Dumnezeu, s-a facut responsabil de acest dar al iubirii lui Hristos. Astfel, chiar daca am acceptat sau nu aceasta responsabilitate, chiar daca am iubit sau am refuzat sa iubim, vom fi judecati. Pentru ca <<intrucat unuia dintre acestia prea mici frati ai Mei ati facut, Mie mi-ati facut…>>“.

(pr. Alexander Schmemann, “Postul cel Mare“, Editura Doris, Bucuresti, 1998; multumiri si parohiei ortodoxe “Mihai Viteazul”, din Alba-Iulia, de la care am preluat o parte din text)

judgement.jpg

Sfantul Teofan Zavoratul despre dragostea ca porunca dumnezeiasca si filantropia ca filosofie umanista:

1. Un oarecare carturar s-a apropiat de Domnul si l-a intrebat: “Cum sa mostenesc viata vesnica?” Carturarul – om care studia legea data de Dumnezeu si odihnea in ea (V. Rom. 2,17) – ar fi trebuit sa stie si singur asta; tocmai de aceea, Domnul l-a intrebat: “Cum scrie despre asta in lege? Citeste.” Carturarul a citit: Sa iubesti pe Domnul Dumnezeul tau din toata inima ta, si din tot sufletul tau, si din toata virtutea ta, si din tot cugetul tau, si pe aproapele tau ca pe tine insuti (Lc. 10,27). Atunci Domnul i-a zis: Drept ai raspuns; aceasta fa, si vei fi viu, adica a intarit raspunsul lui si a adeverit ca n-are rost sa intrebe cineva de alta cale spre viata vesnica si spre mantuire: atare cale nu este si nici nu poate fi. Iubeste-L pe Dumnezeu, iubeste-ti aproapele: asta e totul!

Ce catehism scurt! Ce legiuire simpla! Doar doua propozitii: “iubeste-L pe Dumnezeu” , “Iubeste-ti aproapele”, ba chiar una singura, un singur cuvant: “iubeste”, fiindca cel care Il iubeste cu adevarat pe Dumnezeu, acela deja il iubeste in Dumnezeu si pe aproapele, si cine isi iubeste cu adevarat aproapele, acela IL iubeste deja pe Dumnezeu. “Si atunci”, vor zice unii, “de ce lucrurile sunt atat de complicate si din partea lui Dumnezeu, si din partea oamenilor? De ce toate aceste tipice, sfintiri, taine, acest sistem deloc restrans de invataturi? De ce aceste usi inguste si aceasta cale stramta? La ce bun nevointele cu care se nevoiesc oamenii sa intre pe usile cele stramte, si la ce bun aceste posturi, privegheri, rugaciuni si asa mai departe – panoplia pe care trebuie s-o ia cei ce merg la viata?”

Ca sa ne inalte la dragoste. Dragostea este lumina si roada in viata noastra duhovniceasca. Multa osteneala, multe nevointe trebuie sa ai ca sa aduci aceasta roada. La pom, inaintea roadei este floarea, inaintea florii – frunza si ramurile, inaintea ramurilor – trunchiul, inaintea trunchiului – radacina, inaintea radacinii – samanta. Si in viata duhovniceasca este la fel: la inceput cade samanta cuvantului de mantuire in pamantul inimii noastre, din aceasta samanta iese mladita cu frunze si cu ramuri, apoi se formeaza pomul, pomul da roada, iar roada aceasta este dragostea. Ea este scoasa din intreaga alcatuire a lucrurilor si ostenelilor mantuitoare, si ca atare insufleteste si plineste toate prin sine.

In adevarata sa forma, dragostea este raiul duhovnicesc. Ea este asezare sufleteasca plina de caldura, pasnica, binevoitoare, vie, pururea miscatoare si facatoare de bucurie – nu asemenea unui oaspete care viziteaza pentru o vreme sufletul nostru, ci statornica, tare, adanc inradacinata, nedespartita de noi prin insasi firea ei, la fel ca respiratia sau ca bataile inimii. Cel in care s-a salasluit acest simtamant, aceasta putere, este fericit cu fericirea adanca, netulburata. Chiar daca este intotdeauna in osteneala, nu vede si nu simte nici osteneala, nici necazurile, nici piedicile, fiindca insesi greutatile care apar in calea dragostei n-o micsoreaza, ci o inalta dupa cum vantul nu stinge ci intareste si intinde tot mai mult flacara.

Da, dragostea este rai, insa rai pierdut. Intri in tine insuti si nu il afli acolo, vezi ca in tarina inimii nu creste acest pom al vietii. De ce? Fiindca inima s-a intelenit cu pomii cei rai ai patimilor, ce inabusa dragostea. Unde se afla patima, acolo nu e loc pentru dragoste. Dragostea se milostiveste: cum va sta ea in inima, daca acolo domnesc nepasarea cea impietrita fata de suferintele celorlalti? Dragostea nu pizmuieste: cum va sta ea in inima, daca acolo traieste pizma? Dragostea nu se inalta si nu se mandreste: cum va sta ea in inima, daca acolo stapanesc trufia si slava desarta? Dragostea nu cauta ale sale (1 Cor.13,5): Cum va sta in inima, daca acolo punctul de plecare a faptelor, a cuvintelor si gandurilor omului este iubirea de sine? Dragostea nu face necuviinta: cum va sta ea in inima, daca aceasta este plina de patimi necuviincioase? Dragostea nu se bucura de nedreptate: cum va sta ea in inima inclinata spre vorbirea de rau, spre judecarea aproapelui si spre clevetire? Mai intai dezradacinati acesti pomi rai ai patimilor, si in locul lor va creste un singur pom cu multe ramuri ce da si floare si roada duhovniceasca. Insa indata ce veti incepe sa dezradacinati patimile, veti pasi negresit pe calea cea stramta si necajita, va veti intalni cu necesitatea de a lua armele nevointelor si ale lipsurilor, veti fi nevoiti sa treceti de toate legiuirile sfintitoare, indreptatoare si calauzitoare ale Bisericii lui Dumnezeu, adica inainte de a intra in unirea dragostei sunteti datori sa purtati multe osteneli si sa va indreptati puterile spre multe indeletniciri duhovnicesti, ca si cum ati trece printr-o padure spre a iesi in poiana cea vesela, presarata cu multe flori, a dragostei.

Este limpede: calea spre acest scop nu este scurta si nici usoara. Ca atare, auzind flacareala noilor “filantropi”, nu va lasati cu usuratate prada strigatului amagitor: “Jos cu toate celelalte! Ajunge dragostea!” Asteptati cu “jos toate celelalte”. Mai inainte, treceti cu rabdare prin toate regulile vietii evlavioase, pe care vi le pune inainte Sfanta Biserica – prin toate, de la cele mici pana la cele mari, caci doar prin asta veti ajunge la dragostea cea adevarata. Iar cand va veni dragostea cea adevarata, ea insasi va invata ce sa faceti cu toate cele pe care le socoate de prisos “filantropia” imatura si lipsita de experienta duhovniceasca. Daca cuvantul nostru catre noi insine ar fi atat de puternic ca am putea sa spunem: “De acum Il voi iubi Dumnezeu si-mi voi iubi aproapele” si dragostea s-ar inscauna pe loc in inima noastra, bine ar fi – insa in realitate, de cele mai multe ori, se intampla cu totul altfel. Gandul si limba zic: “Voi iubi”, insa inima merge impotriva acestor vorbe si cugetari si cand vine prilejul de a face faptele dragostei se leapada de ele chiar si in clipele cand este atrasa de ideile “filantropice”. De ce? Fiindca inima este impietrita prin egoism, trufie, senzualitate, lacomie, pe care nu le poti alunga doar cu fraze la moda. Tocmai de aceea Apostolul cand scrie despre dragoste, spune: Urmeaza dragostea (1 Cor. 14,1 ; 1 Tim.6,11), adica nazuiti cu tarie catre dragoste, si imbracati-va intru dragoste (Colos. 3,14), adica osteniti-va cu incordare ca sa o dobanditi si rugati-va ca Dumnezeu sa va daruiasca duhul dragostei (2 Tim.1,7), fiindca dragostea de la Dumnezeu este (1 In. 4,7), varsata in inimile noastre prin Duhul Sfant (Rom.5,5), iar darul Duhului trebuie meritat si atras: numai prin vorbe nu ajungi la asta“.

(din “Rãspunsuri la întrebãri ale intelectualilor“, volumul I, Editura Sophia, Bucureşti, 2007).

6.jpg

Legaturi:


Categorii

Duminica Infricosatoarei Judecati, Duminici si Sarbatori - Noime vii pentru viata noastra, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Razboiul nevazut, Sfantul Teofan Zavoratul, Triodul si Postul cel Mare

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

21 Commentarii la “Iubirea este criteriul Judecatii de Apoi. DAR CARE IUBIRE?

  1. Pingback: Război întru Cuvânt » “Fratele meu este viata mea”
  2. Pingback: Război întru Cuvânt » Parintele Savatie: Creştinismul este dragoste izvorâtă din durere
  3. Pingback: Război întru Cuvânt » IUBIREA DE VRAJMASI - PORUNCA “IMPOSIBILA”
  4. Pingback: Război întru Cuvânt » Sfantul Apostol si Evanghelist Ioan: “COPILASILOR, IUBITI-VA UNII PE ALTII!”
  5. Pingback: Război întru Cuvânt » POMENIREA MARE A MORTILOR, “MOSII DE IARNA”. De ce ii pomenim pe cei adormiti? Cum putem sa-i ajutam?
  6. Pingback: Război întru Cuvânt » Jean-Claude Larchet ne talcuieste porunca dupa care vom fi judecati: IUBIREA (PORUNCITA) NU ESTE UN SENTIMENT, NU ESTE CEVA SPONTAN SI USOR
  7. Pingback: Război întru Cuvânt » Omilii deosebite ale Sfantului Luca al Crimeei la DUMINICA INFRICOSATEI JUDECATI. “Intrucat ati facut unuia dintr-acesti frati ai Mei, Mie Mi-ati facut”
  8. Pingback: Război întru Cuvânt » Sfantul Ignatie Briancianinov despre A DOUA VENIRE A LUI HRISTOS si INFRICOSATOAREA JUDECATA
  9. Pingback: De la dragostea trupului si sangelui, a firii cazute catre IUBIREA DUHULUI SFANT, prin pocainta si lepadare de sine -
  10. Pingback: Duminica lasatului sec de carne. INFRICOSATOAREA JUDECATA si pacatele de la care ne opreste gandul la ea. Cum ajungem sa vedem si sa judecam si noi drept? -
  11. Pingback: SFANTA SI MAREA MARTI. Pilda celor 10 fecioare si pilda talantilor. Cuvant despre cantarea: Iata, Mirele… -
  12. Pingback: MILOSTENIA – INTRE ACTIUNE CONCRETA, RELATIE PERSONALA SI LUCRARE LAUNTRICA: “A-i iubi pe oameni in general inseamna a nu iubi pe nimeni”, “Milostenia nu inseamna doar pomana, inseamna daruire de sine” (LARCHET) -
  13. Pingback: “Cea mai mai porunca din lege”: EVANGHELIA IUBIRII. Predica Sfantului Nicolae Velimirovici la Duminica a XV-a dupa Rusalii -
  14. Pingback: PAZIREA PORUNCILOR: Ce este iubirea de Dumnezeu si ce inseamna cu adevarat iubirea fata de om? SFANTUL IUSTIN POPOVICI despre dragostea mincinoasa si ucigasa VS. iubirea izvorata din Hristos -
  15. Pingback: Cuvantul PARINTELUI PETRONIU TANASE la Duminica Infricosatei Judecati: “O, ce ceas va fi atuncea…” DREPTATEA SI POGORAMANTUL LUI DUMNEZEU -
  16. Pingback: MOARTEA si JUDECATA DE APOI. Predicile Sfantului Efrem Sirul si ale Cuviosului Iustin de la Celie la Duminica lasatului sec de carne: “Nu va amagiti, o, tineri si tinere fara de minte… Ca este judecata si rasplatire” -
  17. Pingback: Inaintea Inaltarii Sfintei Cruci: CE INSEAMNA A IUBI, CU ADEVARAT, in vremurile abuzului, viclesugului si minciunii generalizate? CUM PUTEM MARTURISI CRUCEA IN VIATA NOASTRA si CE FERICIRE PUTEM GASI IN IADUL LUMII? (predici audio) -
  18. Pingback: Presb. Dionisie Tatsis despre diversele invataturi ale SFANTULUI COSMA ETOLIANUL (✝24 august) aplicate la viata si vremurile noastre. DUMNEZEUL ADEVARAT vs. DEMONI, IUBIREA FAPTICA vs. IUBIREA TEORETICA: “Daca tu plangi si te tangui, iar eu stau j
  19. Pingback: MILOSTENIA – INTRE ACTIUNE CONCRETA, RELATIE PERSONALA SI LUCRARE LAUNTRICA: “A-i iubi pe oameni in general inseamna a nu iubi pe nimeni”, “Milostenia nu inseamna doar pomana, inseamna daruire de sine” (LARCHET) | Cuvântul O
  20. Pingback: Predicile PS Sebastian si Parintelui Gheorghe Calciu (audio) la DUMINICA INFRICOSATOAREI JUDECATI: “Evanghelia de astăzi vrea să ne scoată din acest „dolce farniente”, din această vieţuire foarte comodă…” | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate