MITROPOLITUL NEOFIT DE MORFOU, anuntand ca la o eventuala reizbucnire a epidemiei NU VA MAI ACCEPTA INCHIDEREA BISERICILOR, chiar si cu pretul de a face inchisoare: “Nu e normal ca fricosul, putin credinciosul, fie ca este el episcop, preot sau protopop, sa isi aduca fobia sa in mijlocul Bisericii, sa ne-o impuna si noua si sa o faca lege. Asta inseamna negarea credintei ortodoxe”
Omilia Mitropolitului Neofit de Morfou – 5 iulie 2020,
“Sfintii martiri ai credintei noastre”:
“Am savarsit aceasta pomenire pentru sufletele martirilor neamului nostru, carora – unora li s-a taiat capul cu sabia, altii au fost spanzurati, cum ati auzit ca s-a intamplat si cu arhiepiscopul Ciprului, Kiprianos, pe 9 iulie 1821 si, impreuna cu acesta fiind si mitropolitii Meletie, Hrisanthos si Kirinias Lavrentie care se tragea chiar din binecuvantata dumneavoastra comunitate, din Kalopanagioti. Poate aceasta pomenire pe care am savarsit-o astazi sa fie si ultima. O sa ma intrebati de ce sa fie ultima… Deoarece a fost in sfarsit propusa de catre Sfantul Sinod al Ciprului sa se inceapa cercetarea in vederea canonizarii tuturor acestor oameni ai lui Dumnezeu care, fie prin asceza lor, fie prin marturisirea lor, fie prin viata lor, fie prin moartea lor au marturisit pe Hristos, au trait si au murit pentru Hristos. Adica, asa cum ati auzit in Evanghelia de astazi, au trait pentru binecuvantata Imparatie a lui Dumnezeu, a Tatalui, a Fiului si a Sfantului Duh, “unde nu mai este durere si intristare”, ci doar Viata Vesnica. Pentru aceasta Viata Vesnica si-au dat viata toti acesti oameni, cunoscuti sau necunoscuti, conducatori si oameni simpli ai Ciprului, in acele zile care au urmat zilei de 9 iulie. Ca sa stiti, numarul lor este aproape de 500. Nu cunoastem numele fiecaruia dintre ei, dar destul de multi ne sunt cunoscuti. Spre exemplu in Morfou, in curtea bisericii Sfantului Mamas, a mucenicit diaconul Hristofor care a refuzat sa isi lepede credinta. Preotul care era si presbiter s-a turcit atunci, s-a temut de taierea capului si a devenit musulman.
Pe toti acesti oameni ar fi trebuit sa ii cinsteasca de mult Biserica Ciprului alaturi de sfinti, nu doar ca eroi ai neamului. Din pacate, in anii secolului XX si din cauza caderii poporului nostru, am dat mai multa importanta celor ce tin de neam decat celor ce tin de sfintirea noastra. Aceasta este o realitate care ne-a fost impusa de acele realitati istorice: poporul cipriot alaturi de ierarhia bisericii au pus in prim-plan unirea cu Grecia. Aceasta lupta a inceput de multa vreme, a inceput sa prinda viata in octombrie 1931 si a ramas neterminata in anii 1959-1960 prin tratatul de la Zurich – Londra. Cei mai in varsta stiti aceste lucruri mai bine decat mine, le-ati trait pe pielea voastra. Ce importanta au toate aceste intamplari istorice pentru sfintii martiri ai credintei si ai tarii noastre? Sfantul Sinod trebuia sa invete poporul ca acesti martiri nu sunt doar eroi nationali, ci, cu atat mai mult pentru ca au fost preoti si ierarhi, ei sunt si sfinti mucenici ai credintei. Daca sunt si asceti sau calugari sunt cuviosi mucenici, daca sunt laici, atunci sunt noi mucenici.
Aceasta este regula care a fost urmata si de biserica Greciei, a Cretei si de Patriarhia Ecumenica care, desi se gaseste ostatica de atatea sute de ani, indrazneste si canonizeaza multi oameni ai lui Dumnezeu care au marturisit credinta crestina in vremea stapanirii otomane. Mai tarziu, in binecuvantatul pamantesc al Rusiei si al celorlalte tari balcanice care au cazut sub stapanirea comunismului ateu, au fost canonizati neo-martiri care pentru credinta lor si nu pentru motive politice au fost arestati si au fost trimisi in inchisori indepartate unde ani de-a randul au fost lasati in uitare, multi au fost impuscati, executati, cativa au fost si ingropati de vii, astfel ca, Biserica Rusiei a dat atatia neo-martiri cati au fost in vremea Bisericii Primare, cand cuceritorii romani ii martirizau pe primii crestini. Si Biserica Rusiei a raspuns la chemarea Cerului, deoarece sfintii din Cer il vedeau si pe Kiprianos din Cipru, si pe Lavrentie si pe Meletie si pe Iosif si pe toti acesti neo-martiri ai Ciprului cum se gasesc in Slava lui Dumnezeu si se roaga pentru tara lor, pentru ortodoxie si pentru noi toti. Mintea noastra insa era in alta parte: mai intai la problemele noastre nationale, apoi, cand am esuat acolo, la problemele economice, iar cand am esuat si acolo, au venit turcii si ne-au cucerit jumatate de tara. Domnul a vrut astfel sa ne reaminteasca care este prima porunca: iubeste-L pe Dumnezeul tau din toata inima ta, din tot sufletul tau, cu tot cugetul tau si cu toata puterea ta. Si a doua porunca, pe care era cat pe ce sa o uitam cand am inceput razboiul civil: iubeste-l pe fratele tau ca pe tine insuti. A preferat Hristos sa Isi jertfeasca bisericile Sale din jumatate de Cipru, sa le lase sa se transforme in grajduri, decat sa vada razboiul dintre frati intinzandu-se si punand stapanire pe inimile tinerilor din Cipru. Astfel, a preferat Domnul, Cel Ce cunoaste care este interesul nostru vesnic, sa fim pentru o vreme refugiati, cativa dintre noi si disparuti, iar altii blocati in teritorii straine, decat sa avem pe maini sangele fratilor nostri, care sa strige impotriva noastra – ceea ce, din pacate, s-a intamplat in Grecia, dupa ocupatia germana, cand a avut loc un lung razboi civil, care a marcat pana azi inimile grecilor contemporani. In cazul nostru, navalirea turcilor in teritoriile ocupate a evitat sa avem un astfel de trecut incarcat de sange. (…)
Acum, asadar, din aceasta experienta, intelepciune si teologie pe care ne-au lasat-o sfintii nostri parinti si maici, din experienta altor biserici surori despre care v-am vorbit deja, (…) stim ca noi nu traim doar pentru 100 de ani aici, pe pamant, ci noi dorim sa traim vesnic in Imparatia lui Dumnezeu – Tatal, Fiul si Duhul Sfant. De aceea, sa avem in vedere, atunci cand vin incercari cum a fost aceasta boala, care este prioritatea si ce este in plan secundar. Este secundar ca importanta, dar trebuie sa o facem: sa ne pazim in casele noastre, in cafenele, la serviciu, sa tinem distanta si orice alte masuri pe care le impune legea. Dar in interiorul bisericilor exista doar sfintenie, nu putem vorbi de boala.
(…) Acestia au ca scop impunerea globalizarii si a Antihristului in locul lui Hristos in inimile noastre, deoarece antihristi nu sunt doar turcii si ateii din Rusia. Mereu au fost antihristi si vor actiona din nou. Asadar, in mitropolia Morfou nu se va mai pune problema de acum inainte sa se mai inchida vreo biserica. Veti auzi din nou ca in anumite locuri a izbucnit din nou epidemia. Dar aceasta greseala (n.tr.: inchiderea bisericilor) nu se va mai face, cel putin nu in mitropolia noastra. Bisericile vor ramane deschise; cine va dori va putea sa vina sa se impartaseasca si sa ia anafura – neambalata.
In Biserica exista doar energia necreata a Dumnezeului Treimic. Afara sunt si boli si microbi. Aici nu exista. Asadar, fiecare sa isi masoare credinta sa si, in functie de credinta pe care o are, sa actioneze. Dar nu e normal ca fricosul, putin credinciosul, fie ca este el episcop, preot sau protopop, sa isi aduca fobia sa in mijlocul Bisericii, sa ne-o impuna si noua si sa o faca lege. Asta inseamna negarea credintei ortodoxe.
De aceea, va rog pe toti, cler si popor, sa fim pregatiti si informati, in ceea ce ne priveste pe noi. Ce vor face celelalte mitropolii? Va da socoteala episcopul locului. Eu le-am spus preotilor (n.tr. din mitropolie Morfou): cand va vor intreba de ce aveti in Morfou bisericile deschise, sa spuneti: asa ne-a zis ierarhul nostru. Sa mergeti sa ii cereti socoteala lui si sa il bagati si la inchisoare. Asa si trebuie. Stiti de ce? Pentru ca au mers la inchisoare pentru credinta noastra si Apostolul Pavel, si Apostolul Petru. Toti apostolii au mers la inchisoare. Insusi Hristos, Dumnezeu-Omul, a mers la inchisoare. Eu de ce sa nu merg?
Episcopul este chipul lui Hristos. Nu e cu putinta sa avem doar slava, cantarile si cadelnitarile. Trebuie sa duc si crucea lui Hristos, sa am si rabdarea lui Hristos, si credinta sfintilor ca sa merit sa ma numesc Prea Sfintitul [Episcop de] Morfou. Altfel, sunt un mic Neofit care profita de Hristos si de buna dumneavoastra credinta. Dar nu vreau sa fiu asa. Vreau sa fiu si partas la lucrare (la lucrarea lui Hristos – n.n.) si vrednic de tronul pe care l-am mostenit, ca sa pot maine, cand sufletul meu se va urca si va sta in fata Domnului, sa-l privesc pe Sfantul Martir Kiprianos si pe Sfantul Martir Lavrentie in ochi fara rusine. Si sa imi spuna: vino, Sfintite [Mitropolit de] Morfou si tu cu noi sa ne bucuram in vesnicie de Slava Tatalui, a Fiului si a Sfantului Duh. Aceasta este Biserica noastra si credinta noastra. (…)
Cred ca martirii zilei de 9 iulie, prin hotarea Sfantului Sinod, vor fi canonizati. Asadar, comunitatea voastra, pe langa sarbatoarea Sfantului Iraklid (…), a sfantului Ioan Lampadistis, veti avea si un al treilea sfant, pe sfantul martir Ierarh Lavrentie. Dumnezeu sa ne invredniceasca sa ii facem si icoana si slujba si, asa cum s-a intamplat cu Sfantul Filumen, caruia ii facem si biserica de piatra in manastirea Sfantului Nicolae, in timp, fie ca traiesc eu, fie ca este alt episcop, sa ridicam si o biserica in numele Sfantului Neo-Martir Lavrentie din Kalopanagioti.
Fie sa ne amintim de jertfa lor si sa o urmam. Epoca noastra este paradoxala, este o perioada a puterilor antihristice. Ne vom lupta cu mijloacele noastre cu aceste puteri. Si sa nu va temeti: nu doar aceste puteri au planuri, are si Hristos un plan – si prin acest plan va elibera Ciprul si alte locuri ale elenismului. Dar acum e momentul examenelor credintei noastre. Daca am gresit, sa ne pocaim si sa ne spovedim. Dumnezeul nostru este iubitor de oameni.”
***
Omilia Mitropolitului Neofit de Morfou – (13.7.2020):
Sfintii Iliofoti din Kato Moni (traducere partiala de la min 21:)
“[…]
In aceasta vreme a noastra, Sfintii Iliofoti au facut ca moastele lor sa ni se arate ca sa intelegem si noi, cipriotii moderni, ca scopul nostru in viata nu trebuie sa fie nici banii, nici slava lumeasca – pe care azi o ai si maine nu te mai stie nimeni -, nici placerile, ca azi esti tanar si maine imbatranesti. Sfintii Iliofoti si toti sfintii au inteles care este interesul lor in vesnicie si au iubit pocainta, spovedania, Sfanta Impartasanie, au iubit Iubirea –adica pe Hristos, au iubit Viata – adica pe Duhul Sfant, Cel Ce este de-Viata-datator. Il avem pe Duhul Sfant? Atunci avem viata si viata vesnica.
Priviti acele oase, nu sunt ca oasele mele. Acelea sunt sfintite, adica sunt patrunse, purtatoare de Duhul Sfant. De aceea ne inchinam lor, de aceea nu purtam masca aici, pentru ca toata atmosfera este patrunsa de energia Duhului Sfant. Spunea Sfantul Gavriil Georgianul, adormit in 1994, ca daca ar vedea credinciosii ortodocsi, dupa savarsirea Sfintei Liturghii, ce se gaseste pe zidurile bisericii, si-ar unge fata cu praful de pe ele. Asa de mult har si energie se gaseste in Biserica de la Duhul Sfant, de la Tatal, de la Hristos, pe icoane, pe sfintele moaste, in Vin si in Paine, peste tot se gaseste energia Duhului Sfant, a Vietii Vesnice. Mare pacat am facut cand am inchis bisericile, cand am iesit sa ne rugam afara. In Biserica este Duhul Sfant.Cine se teme sa puna masca. Dar noi, credinciosii ortodocsi, iubim Iubirea, adica pe Hristos, si avem si multi marturisitori ai Acestei Iubiri, precum sunt Sfintii Iliofori, si cand iubesti Iubirea – Iubirea desavarsita alunga frica.
De aceea, va rog sa cereti in rugaciunile voastre credinta puternica, deoarece vin evenimente mari pe intreg pamantul, si deja vedeti o parte.
Erdogan este doar o marioneta, un instrument; cu totii sunt doar niste furnici care au facut aripi. Si cum zicem noi, grecii, cand furnica vrea sa moara, face aripi si zboara. Are impresia ca e ceva special daca zboara. Si unde se duce? Se duce in lumina si se arde. (…) Dar pentru ca nu este curata, se arde. Asa va pati si sarmanul Erdogan si, din pacate, isi va trage si tara sa prin foc.
In aceste evenimente vor avea de castigat si Ciprul, si Grecia si altii, kurzii si armenii, dar gandul nostru sa nu fie doar la patriile noastre de pe pamant. Sa nu uitam ca anii nostri aici sunt limitati, aici avem o data de expirare cu totii.
Asadar, vin sfintii si imi zic: bine le spui, Neofite, dar sa stii ca si tu ai o data de expirare, invata sa te smeresti mai mult, invata sa ierti mai mult, invata sa taci mai mult, invata sa ai mai multa rabdare, iubeste-ti boala. Ce frumos! Sfintii Iliofoti au inteles aceasta, nu erau furnici, erau albine, culegeau polen de peste tot si faceau miere, miere din care mancam noi pana si astazi. Numarati cati ani au trecut din secolul V pana azi, 1500 de ani, generatie vine, generatie trece si Sfintii Iliofoti sunt tot aici. Si vor fi aici si dupa aceea pana ii va invia Dumnezeu cu infricosatorul Cuvant al lui Hristos: iesiti din morminte! Si toti vom invia! Domnul sa ne invredniceasca sa fim cu Tatal, cu Fiul si cu Duhul Sfant! Ani binecuvantati si Sfintii Iliofoti sa lumineze si viata noastra!”
[traduceri de E. P. exclusiv pentru “Cuvantul Ortodox”]
Legaturi:
Bogdaproste, admin! Maica Domnului si Domnul Hristos sa il aiba pe IPS Neofit si pe noi toti in paza Lor!
Multumiri din suflet lui E.P. pentru traducere, fratilor admini si Parintelui Mitropolit Neofit de Morfou pentru predica. Slava Tie, Doamne, pentru parintii marturisitori !
Mai mult decât ne spune Mitropolitul Neofit nu cred că este necesar sa se spuna,a venit vremea faptelor.
Sa-i dea Dumnezeu, IPS Neofit curaj si marturisire ca pana acum!
Încurajatoare cuvintele mitropolitului Neofit; căci nu este chiar așa de eventuală reizbucnirea, ci pare sigură:
https://www.youtube.com/watch?v=Myp8AHGsumE&feature=youtu.be
Domnul ne cheama la pocainta, in post si rugaciune prin aceste cuvinte. Parintele mitropolit vorbeste incurajator pentru ca trebuie sa avem nadejde ca Domnul nu va ingadui raului sa se manifeste cu toata puterea si in toata abjectia care a fost planuita pentru omenirea apostaziata, daca vom posti si vom cere in rugaciune de la Domnul izbavire de furtuna de vine asupra noastra dupa dreptate. Parintele spune: “aceasta operatie trebuie sa se faca” dar si ” sa ne rugam ca raul ce va veni sa fie mai mic”. De aici si nadejdea, caci toate cele ce se intampla sunt cu ingaduinta de la Domnul dar este diferenta ca de la cer la pamant intre a se ingadui raului sa se manifeste plenar sau doar in anumite limite.