“S-au ridicat împăraţii pământului şi căpeteniile s-au adunat împreună… ÎMPOTRIVA DOMNULUI ȘI A UNSULUI SĂU” – Gânduri din zilele tot mai apăsătoare ale înstrăinării
PR. TUDOR CIOCAN (primit in mesaj privat):
„Multe gânduri îmi trec prin minte zilele acestea. Și ziua e o unitate de măsură mult prea mare. Chiar și orele sunt prea încărcate de gânduri. Prea multe ca mintea să poată fi cu adevărat așezată, să se poată liniști și împodobi spre a se pregăti pe cât se poate pentru venirea Domnului. Iar când mintea e risipită, nici inima nu poate fi senină. “Iată, stau la uşă şi bat; de va auzi cineva glasul Meu şi va deschide uşa, voi intra la el şi voi cina cu el şi el cu Mine (Apoc. 3, 20)!” Fiind asaltat de furtuna asta de informații asurzitoare, a auzi glasul Domnului devine aproape cu neputință. Și dacă nu reușesc nici măcar să-l aud pe cel care îmi vorbește, cum l-aș putea asculta? Și dacă cineva încearcă să intre în dialog cu mine, ceea ce înseamnă că, de fapt, dorește să se apropie de mine, iar eu îl ignor, și-l ignor sistematic, chiar invocând motive aparent obiective, oare cum mă va trata respectivul? Dacă eu aș încerca, cu toată dragostea de care sunt în stare, să mă apropii de cineva și aș fi tratat de acela ca și cum n-aș exista, oare cum m-aș simți? Pentru că, de fapt, asta facem – lăsându-ne stăpâniți de zgomotul lumii, ne înstrăinăm de Dumnezeu!
Bineînțeles că motivele pe care le invocăm par stringente. E situație de urgență, e o stare de criză cum n-a mai fost alta în istoria cunoscută a omenirii! Niciodată nu s-a mai întâmplat ca toți mai marii lumii acesteia să se miște atât de bine sincronizat. Evident că o asemenea conlucrare implică în mod necesar existența unei globalizări efective, altfel spus a unei comunicări cvasi-instantanee între toate părțile lumii; iar aceasta nu s-a realizat eficient decât în ultimile secole ale istoriei umanității.
Au mai existat vremuri în care aproape întreaga lume a fost cuprinsă într-un singur iureș, anume cel de-Al Doilea Război Mondial și Războiul Rece, care a generat de asemenea o tensiune cvasi-globală. Dar întotdeauna, până la criza actuală, au existat cel puțini doi poli de putere aflați în conflict de interes. Astăzi însă este evident că marii actori politici, cei care au puterea să influențeze în mod semnificativ politica globală, s-au pus de comun acord. Lupta cu pandemia pare că a făcut ca interesele particulare ale fiecăruia să pălească în fața amenințării globale. Se vede deja limpede că există o dorință comună a tuturor de a acționa împreună cu ceilalți, nu împotriva lor. Unirea pare ceva bun, doar știm cu toții Hora Unirii: “Unde-s doi puterea crește și dușmanul nu sporește”. Deci unirea pare binecuvântată de Dumnezeu. Așa să fie? Orice unire este bineplăcută înaintea Domnului?
De altfel, cu foarte multă vreme înainte de epoca noastră s-a scris, sub inspirația Duhului Sfânt, și în Cartea Psalmilor: “S-au ridicat împăraţii pământului şi căpeteniile s-au adunat împreună… (Ps. 2, 2)”.
Lumea s-a unit într-un efort global de luptă împotriva unei pandemii. Și fiecare dintre noi, simțindu-se pe bună dreptate cetățean a lumii acesteia își dorește să-i fie bine şi să trăiască ani mulţi pe pământul pe care Domnul Dumnezeul tău i l-a dat lui (Ieş. 20, 12). Așadar, ca cetățean al lumii, liber și responsabil, îmi doresc să fiu informat cu tot ce se întâmplă. Doar miza este soarta lumii în general și a mea în mod special! Am o viață și vreau s-o trăiesc, nu să se termine înainte de vreme, din pricini pe care le pot ocoli…
De altfel, întotdeauna în partea asta de lume, oamenii au avut conștiința unicității și importanței vieții. Neagoe Basarab, unul dintre sfinții voievozi ai Țărilor Române, îl sfătuia (printre altele) pe fiul său Teodosie să aibă grijă cum își trăiește viața pentru că aceasta se va sfârși la un moment dat, după care va urma judecata dumnezeiască și osânda sau fericirea veșnică, în funcție de cum și-a rânduit timpul petrecut în lumea de aici. După aproximativ două secole, un Cantacuzin avea și el perspectiva unicității vieții, dar “un pic” diferită de cea a sfântului domnitor.
În duhul care începuse să pună stăpânire pe Apusul civilizat, respectivul vorbește despre faptul că având în vedere că ai o singură viață, trebuie s-o trăiești din plin, căci după ea vine moartea și nu mai rămâi cu nimic. Deci sfântul și stolnicul văd viața ca unică – dar pentru primul viața este mediul în care îți pregătești veșnicia, pentru cel de-al doilea viața este doar viață și atât. Pentru amândoi moartea era inevitabilă, dar unul o vede ca pe o trecere, în timp ce celălalt ca pe punctul terminus. Să mai spunem că întreaga operă și personalitate a sfântului mustește de duh medieval (așa-zisul “întunecat Ev Mediu”) în timp ce Cantacuzinul este un demn reprezentant al “Epocii Luminilor” sau “a Rațiunii”…
Deci avem circumstanțe pentru care suntem surzi la glasul Domnului, circumstanțe pe care desigur El le cunoaște și, în bunătatea Sa nemărginită, ni le acceptă, cunoscându-ne slăbiciunea trupului în care duhul ne este prins (Matei 26, 41)… Uniți în fața pandemiei stăm fiecare în casa lui. E alegerea liberă a fiecăruia dintre noi, dar dacă n-o facem suntem pasibili de amendă din partea autorităților statului. Deci alegerea de fapt nu e chiar liberă, mai degrabă suntem îndemnați pe toate canalele media s-o facem. Cine o încalcă este vrednic și de oprobriul public și de pedeapsă legală!…
A sta acasă e cea mai bună cale în a apăra atât sănătatea mea, cât și a celor dragi la care țin. La nivel de persoană, unirea autentică se dovedește prin distanțarea socială. Interesant de observat că știința medicală ne-a oferit calea spre o societate sănătoasă – claustrarea absolută! O astfel de societate, în care membrii ei nu mai pot interacționa liber (și cel mai bine ar fi să se miște cât mai puțin cu putință) este idealul vizibil propus de știința modernă!
Rațiunea dominantă are nevoie de un mecanism pe care să-l conducă, nu de un organism viu. Mecansimul este net superior organismului. Oricine își dă seama că este mult mai ușor să înlocuiești o piesă sau un subansamblu dintr-un motor stricat cu altul, având parametrii identici (deși îți trebuie multă măiestrie și pentru asta), decât să faci un transplant al unui organ, împlinind funcții asemănătoare, dintr-un corp în altul! De aceea, Rațiunea dominantă preferă să conducă un mecanism social, nu un organism. În plus, mecanismul are marele avantaj de a fi mult mai previzibil față de un organism. Și predictibilitatea este fundamentală în actul de conducere. Așadar, mai marii lumii acesteia s-au unit spre binele fiecăruia dintre noi, al tuturor. Iar fiecare om de pe planetă, trebuie în mod rațional și științific argumentat, să stea cât mai izolat fizic de ceilalți, să respecte distanțarea socială, ba chiar să tindă și să tânjească după izolarea absolută că cine știe cum, pe ce căi obscure se mai transmite virusul acesta?!
Să ne comportăm solidar, ca rotițe ale unui mecanism perfect uns și așa vom învinge pandemia. Ne garantează știința infailibilă și atotștiitoare! Viitorul promis ne este unul luminos! Astfel vom învinge boala asta, la fel, le vom învinge și pe următoarele. Și în cele din urmă, supunându-ne întru totul științelor pozitive!, vom învinge și moartea. Fiind rotițe dintr-un mecansim global vom deveni nemuritori, sau ceva pe aproape!… Căci durata de distrugere a materiilor anorganice este mult mult mai mare decât durata de viață a unui om, fie el și longeviv, fie el atingând o vârstă matusalemică.
Dar viața aceasta, pe care ne străduim cu atâta îndârjire s-o apărăm nu este viața dăruită nouă de Domnul. Însuși faptul de a sta în casă, o lună – două – trei, cât va fi nevoie, e o formă de asceză. Dar ca asceza aceasta să fie cu folos duhovnicesc trebuie să înțelegem adevărată miză a vieții pe care o trăim. Dacă miza este doar supraviețuirea pentru a mă bucura de o viață lungă pe pământ, atunci cu fiecare zi petrecută în locuința proprie probabil că dobândesc o anumită stare de sănătate. Deși nici lucrul acesta nu este deloc limpede, având în vederea perfidia virusului care se transmite pe căi pe care un om obișnuit nu le poate controla în mod absolut, deci față de care este vulnerabil când se așteaptă mai puțin. Prin urmare, probabil că prin autoizolare asumată îmi apăr sănătatea (dar nu pot fi 100% sigur…), dar sigur mi se scurtează viața de care aș vrea să profit din plin – vorba aceea “carpe diem“.
Dacă miza este pregătirea din viața aceasta a învierii cu Fiul Cel Unul născut al Domnului, atunci chiar dacă dau Cezarului ce-i al Cezarului, și stau în casă cât îmi este rânduit de mai marii lumii acesteia, voi ține cu îndârjire ca Cezarul să rămână Cezar și nu-i voi îngădui să devină dumnezeul meu.
Citirea integrală a Psalmului 2, din care am citat mai sus, ar fi de folos fiecăruia, în mod special în contextul actual.
Pr. Tudor Ciocan
Spitalul de Ortopedie “Foișorul de Foc”
Duminica a cincea a Postului Mare, anul Mântuirii 2020, ziua a paisprezecea a înstrăinării
***
PR. CONSTANTIN STURZU/ Doxologia:
Jurnal în vreme de coronavirus (III)
Când a început această criză, am avut sentimentul că retrăiesc acel însângerat decembrie 1989. Multe similitudini: izolare în casă pentru majoritatea populaţiei, teama de un duşman nevăzut, dar care face victime, incertitudini cu privire la viitor şi multă manipulare sau dezinformare. Diferența – minoră – e că atunci stăteam toți cu ochii pe o singură televiziune, azi avem la dispoziție o varietate de surse de (dez)informare. Pe măsură ce criza se adâncește, asemănările se tot estompează. Atunci ieșeam sau speram să ieșim dintr-o epocă întunecată și să putem respira în libertate, democrație, prosperitate. Acum, pe zi ce trece, sesizez cum lumea devine din ce în ce mai convinsă că ne așteaptă vremuri grele. Chiar și glumițele s-au mai rărit. Atunci creștea speranța, acum ne plasăm parcă tot mai mult sub spectrul deznădejdii. Atunci creștea lumina, acum pare să ne cuprindă întunericul. Totul sună a neputință. Cu fiecare buletin de știri se așteaptă o veste bună, un răspuns ferm la întrebarea: când va lua sfârșit această epidemie, când va reveni totul la normal? Sunt admirabile eforturile personalului medical și ale tuturor celor implicați în prima linie a acestui front atipic! Dar și ei se clatină. Cum altfel, oameni fiind? Fără credința în Dumnezeu va fi nu greu, ci imposibil de dus până la capăt bătălia în care toți suntem angrenați.
***
Apropos de dorința tuturor de a reveni la viața de dinainte, la o viață „normală”. Poate tocmai aici este și blocajul duhovnicesc. E nevoie să înțelegem unde am greșit și ce avem de schimbat fiecare pentru a păși mai departe. Atunci când un cuplu, după un număr de ani de căsnicie, intră într-o criză mai serioasă ori pur și simplu relația lâncezește, se naște întrebarea: de ce nu mai e totul ca la început, ca în luna de miere? A rămâne fixat nostalgic pe o perioadă ce nu mai poate fi întoarsă este semn de neînțelepciune. Lucrurile trebuie luate ca atare. Criza oferă un necruțător diagnostic, dar și șansa de a dobândi o dragoste mai adâncă decât cea de la început.
Tot așa este și în cazul „crizei generate de noul coronavirus”. Nimic nu mai poate fi ca înainte. E primul lucru pe care trebuie să-l acceptăm. Dar cum poate arăta viitorul nostru depinde doar de (ne)pocăința din prezent. Dumnezeu ne așteaptă să fim înțelepți și să lepădăm haina care se rupe tot mai mult cu fiecare zi. Avem nevoie de o haină nouă, nu de cârpeli. „Dă-mi mie haină luminoasă, Cel ce te îmbraci cu lumina ca și cu o haină” (troparul de la slujba botezului).
Observ, cu multă durere, că nici măcar noi, cei ce ne numim creștini, nu facem în chip deplin această mișcare – dezbrăcarea de omul vechi, pentru a ne îmbrăca în cel nou (cf. Coloseni 3, 9-10). Precum Maria Egipteanca în Ierusalim de ziua Înălțării Sfintei Cruci, așa și noi ne tot străduim să intrăm în lăcașul de cult, izbindu-ne însă ca de un zid nevăzut. Această femeie – care a trăit 17 ani în desfrânări ce nici nu pot fi rostite – a pus început bun când a recunoscut că păcatele ei s-au făcut ca un zid care o oprea de la a păși pragul bisericii. Nu forțe oculte, nu mulțimea pelerinilor care dădeau năvală o țineau afară. Din acest moment relatat de sinaxar viața ei s-a schimbat, având „chezășia” Maicii Domnului. A luat apoi calea pustiei, calea sfințeniei.
***
Un (aparent) paradox. Cei care se îngrijorează de faptul că ne împărtăşim din aceeaşi linguriţă, că sărutăm icoane sau sfinte moaşte nu se arată deloc îngrijoraţi de utilizarea telefoanelor mobile care, conform studiilor de specialitate, au mult mai mulţi microbi chiar decât capacul de la toaletă. Bancnotele, monedele, butoanele de la lifturi, cărucioarele de la supermarketuri sunt tot atâtea potenţiale pericole pentru sănătate. Dar aceste obiecte nu stârnesc patimi, nu fac valuri pe rețelele de socializare, nu sunt executate public la TV.
„Şi pe când Iisus vorbea, un fariseu Îl ruga să prânzească la el; şi, intrând, a şezut la masă. Iar fariseul s-a mirat văzând că El nu S-a spălat înainte de masă. Şi Domnul a zis către el: Acum, voi fariseilor, curăţiţi partea din afară a paharului şi a blidului, dar lăuntrul vostru este plin de răpire şi de viclenie” (Luca 11, 37-39). Dacă și pe Domnul L-au judecat, noi cine suntem să nu răbdăm ocară?
Legaturi:
***
***
Povestea cartofului, a porcului si a incalzirii globale sau DESPRE MANIPULAREA… MINUT CU MINUT
APUSUL LIBERTATII… de acum tot mai pe viu. De ce nu credem, de ce nu vrem sa stim?
PREMIERUL GORDON BROWN – “MARE PREOT” AL NOII ORDINI MONDIALE
Intre TEROARE si… TORPOARE sau TAINA FARADELEGII IN ACTUALITATE
Vremea robiei eleniste si a Sfintilor Macabei – semn puternic dat noua, celor de pe urma
IN MARS FORTAT SPRE NOUA ORDINE SOCIALA (II). Ultimul totalitarism
“Dacă și pe Domnul L-au judecat, noi cine suntem să nu răbdăm ocară?”
Bill Gates, despre coronavirus: Ar putea urma epidemii care să fie mai periculoase decât aceasta!
https://www.antena3.ro/coronavirus/bill-gates-epidemie-coronavirus-tratament-565817.html
“Atunci când un cuplu, după un număr de ani de căsnicie, intră într-o criză mai serioasă ori pur și simplu relația lâncezește, se naște întrebarea: de ce nu mai e totul ca la început, ca în luna de miere? A rămâne fixat nostalgic pe o perioadă ce nu mai poate fi întoarsă este semn de neînțelepciune. Lucrurile trebuie luate ca atare. Criza oferă un necruțător diagnostic, dar și șansa de a dobândi o dragoste mai adâncă decât cea de la început.” – foarte buna comparatia.
“Un document guvernamental citat de agenție arată că pandemia nu se va încheia înainte de 2021 și prevede o revenire treptată la normal.
Vor fi în continuare interzise marile adunări și sărbătorile private, iar purtarea de măști va fi obligatorie în trenuri, autobuze, întreprinderi și instituții publice.”
https://stirileprotv.ro/stiri/international/pandemie-versus-dezvoltare-economica-ce-tari-din-europa-se-pregatesc-sa-iasa-treptat-din-izolare.html
Cam asta e lumea pe care ne au pregătit o mai marii lumii. O pregustare a ei, căci, de fapt, ea e mult mai înfricoșătoare.