SFANTUL CUVIOS MELETIE DE YPSENI, ocrotitor al Insulei Rodos (12 februarie) – INCURAJAREA IN ASUMAREA CONDITIEI DE CRESTIN AL FIECAREI ZILE

Din revista “Lumea credintei”, nr. 2 (127)/ februarie 2014:

Sfantul Cuvios Meletie de Ypseni

(12 februarie)

Insula Rodos. Asocia­ta, adesea, cu statuia impresionanta a zeului Helios, una dintre cele sapte minuni ale lumii antice si cu amintirea Cavalerilor Ioaniti, care aici si-au aflat refugiu dupa parasirea Tarii Sfinte, reprezinta, de la sfarsitul anului 2013, pentru multi crestini, patria Sfantului Cuvios Meletie. Cu atat mai mult cu cat, inscris, in cadrul sedintei Sfantului Sinod al Patriarhiei Ecu­menice din 27 noiem­brie 2013, in Sinaxarul Bisericii Ortodoxe, ala­turi de Cuviosul Parinte Porfirie Bairaktaris, Sfan­tul Meletie reprezinta, prin nevointele sale – intr-o lume dominata de vedete si crize de orice tip – incurajarea.

Se naste in prima parte a secolului al XIX-lea in satul Lardos din sud-estul insulei. Prin tai­na Sfantului Botez primes­te numele de Emanuel. Pe un pamant stapanit de pa­tru secole de otomani, miza existentei pentru mare parte dintre locuitori este supravietuirea. Familia lui Ema­nuel nu este o exceptie. Ca si pentru vecinii lor, principalul sprijin inaintea po­verii noii zile este credin­ta care, de asemenea, inchipuie temelia educatiei fiului lor. De la o varsta frageda, acesta se impune celor din jur drept om al rugaciunii. Purtand grija oilor satenilor, cunoscator al locuri­lor retrase din preajma satu­lui, postitor si rugator desavarsit, simte adesea bucuria deslusirii celor de folos du­hovnicesc ale lumii.

Sporind in dragostea fata de Hristos, incepe sa-si doreasca a cunoaste viata monahala. Si cum timpurile sunt tulburi, [iar] parintii spera sa il aiba ajutor batranetii, isi incredinteaza ganduri­le, potrivit cuvantului preo­tului satului, Proniei divine, fiind sigur ca toate au vremea lor si rareori stim, fara a gresi, ce ne este cu adeva­rat de folos. Serile, pana in zori, continua sa se retraga in afara Lardosului, in apro­pierea ruinelor unei manas­tiri inchinate Maicii Domnului, spre a veghea.

1855. In una dintre nopti, locul este invaluit intr-o lumina puternica. Inte­tind rugaciunea, Sfantul se apropie. La radacina unui maslin afla o icoana a Prea­curatei. Bucuria este imple­tita cu prudenta. Se stie ne­vrednic de asemenea dar, si anii de priveghere i-au fost de folos pentru a descoperi destule minuni parelnice, menite doar inselarii.

Maica Domnului se arata in vis

Asa ca, dupa sfatul duhovnicului, singurul raspuns potrivit celor desco­perite ii pare a fi… rabda­rea. In noaptea urmatoare i se arata in vis Maica Dom­nului ce ii cere sa inalte, pe locul aflarii icoanei, un lo­cas inchinat ei, si unde el insusi sa isi afle raspuns ve­chii dorinte a traiului mona­hal. Si, pentru ca nicio pie­dica sa nu tulbure lucrarea, Prea Curata Fecioara Maria ii arata un loc din apropiere unde, sapand, are a afla ba­nii necesari constructiei. Supunandu-se asculta­rii, gaseste comoara. Si cu­rand incepe, cu smerita gri­ja, lucrul. Biserica se inal­ta cu repeziciune, ingaduindu-i lui Emanuel sa refaca si vechiul locas. Vestea despre zidirea bisericii cu hramul Adormirea Maicii Domnu­lui si a icoanei Panaghia Ypseni strabate intreaga insula, insa nici laudele – nu am fa­cut decat ceea ce se cuvenea sa savarsesc – nici zvonuri­le – orice implinire este doar chip al bunatatii Sale — sau suspiciunile autoritatilor nu sting permanenta rugaciune de multumire a celui cuprins de bucuria deplina.

Care abia incepe. Primes­te tunderea in monahism din partea mitropolitului si, cu­rand, este hirotonit ieromo­nah. Un timp, isi afla odihna in calitatea de slujitor al Domnului si de cel mai ma­runt dintre calugari. Insa supus ascultarii, primeste sa devina staret obstii. Nevointa sa este dintre cele mai aspre, ta­cerea si rugaciunea definind-o. Atent la fiecare detaliu al vietii manastirii, savarsind Sfanta Liturghie cu adanca smerenie si binecuvantata li­niste, impartind daniile primite – caci Maica Domnului ne poarta necontenit de grija si de aceea nimic nu ar putea sa ne lipseasca – spovedind si impartasind pe cei veniti din diverse zone ale insulei si, nu rareori, chiar din Anatolia, Parintele Meletie devi­ne, cu adevarat, indrumator Lardos-ului. Cu atat mai mult cu cat, pastrand amintirea vremii copilariei, cand lipsu­rile materiale nu i-au permis sa isi largeasca cunostiintele, infiinteaza o clasa in incinta manastirii.

Pentru autoritatile oto­mane prigoana este o confir­mare a calitatii de tulburator al ordinii atata timp cat lec­tiile nu pot fi percepute de­cat ca incurajare a constiin­tei etnice. De aceea, hotarasc arestarea sa. Si de aceasta data, Preacurata ii este grab­nic ajutor deoarece, martor bunei ordini a manastirii, Sfantul Meletie hotaraste sa se intoarca in pustia tinere­tii sale spre mai buna veghe­re asupra nevoilor sufletu­lui. Chilie ii devine o pestera unde continua sa intareasca in credinta pe cei care patimeau in acele vremuri grele. Pentru smerenia si nevointele sale, Dumnezeu i-a daruit darul de a face minuni si de a tamadui trupurile si sufle­tele oamenilor (Iulian Predescu).

Afland de acuzatiile aduse de administratie im­potriva sa, de recompen­sa pusa pe capul sau si de abuzurile impotriva ma­nastirii, paraseste pustia si se infatiseaza inaintea mi­tropolitului.

Mantuitorul a spus ucenicilor fariseilor si irodianilor: “Dati dar Ceza­rului cele ce sunt ale Ceza­rului si lui Dumnezeu cele ce sunt ale lui Dumnezeu” ( Matei 22,21). Intreaga via­ta am urmat cuvantul aces­ta si, stiind ca abia tarziu am stiut a-mi darui zilele slujirii Sale, cum mi-as in­gadui sa il incalc?

Eliberat de acuzatii, revi­ne in manastire unde, nu pes­te mult timp, se muta la cele vesnice. Faptele, intreaga nevointa, ii marturisesc sfintenia si peste ani deshumarea osemintelor sale, intregi si cu bun miros, reprezin­ta doar confirmarea. Ca si proslavirea sa de catre Biserica.

Cum data parasi­rii acestei vieti este necu­noscuta, este praznuit la 12 februarie, in aceeasi zi cu ocrotitorul sau, Sfan­tul Ierarh Meletie, Arhie­piscopul Antiohiei, cel ce l-a botezat pe Sfantul Ie­rarh Ioan Hrisostomul, l-a hirotonit diacon pe Sfan­tul Vasile cel Mare si, prin semne, a marturisit Dreapta credinta.

Un sfant recent care, prin viata, ravna si nefrangerea inaintea imprejurarilor potrivnice ne incurajeaza in asumarea datoriei de a fi cei ce se cuvine sa fim — crestini nu doar ai vor­bei, ci ai fiecarei zile.

Vincentiu DASCALU

***

• Pemptousia: Cuviosul Meletie din Ypséni – 12 februarie

[…] Pe femeile creștine le învăța să se ferească de relațiile trupești cu cei de altă credință, precum și de căsătoriile cu aceia. Aceste învățături i-au supărat pe turci, care au căutat prilej bun ca să-l omoare. Într-o noapte, i-au omorât pe doi din bătrânii satului Lardos, iar apoi s-au îndreptat spre mănăstire, însă nu l-au găsit pe Cuviosul Meletie, care se afla ascuns în rugăciune în peșteră. Unul din turci l-a urmărit zile în șir, văzându-l pe Cuvios ieșind din peșteră împreună cu o femeie și intrând apoi în biserica Mănăstirii, l-a bănuit pe bătrân de lucruri necuvioase. Intrând în biserică, turcul a început să tremure, iar apoi a înțepenit. În biserică nu l-a găsit decât pe Cuviosul Meletie, și pricepând că femeia fusese, de fapt, Maica Domnului, a căzut înaintea sfântului cerându-i iertare pentru gândul păcătos. Cuviosul Meletie l-a iertat și, făcând rugăciune, l-a vindecat. Gulerul de aur de la icoana Maicii Domnului de la Ypseni, vizibil și astăzi, a fost dăruit de acel turc.

Altă dată, pe când Sfântul Meletie se găsea în sat, s-a umflat pârâul ce desparte satul Lardos de mănăstire, astfel că nu mai putea fi trecut. Cuviosul a făcut cruce peste apă și a trecut pe deasupra ei.

Ajungând la adânci bătrâneți, Cuviosul Meletie a fost pârât de turci pentru o pricină mincinoasă la Mitropolit, acesta poruncind să fie adus bătrânul înaintea lui. Ajungând însă Cuviosul la Mitropolie, și-a dat sufletul la picioarele mitropolitului, fiind apoi îngropat în curtea Bisericii Adormirii Maicii Domnului. După câțiva ani, deschizându-se mormântul, osemintele Cuviosului izvorau bună mireasmă.

Cuviosul a primit har de la Dumnezeu să lucreze minuni oricui îl cheamă cu credință. De multe ori s-a arătat bolnavilor, vindecându-i, iar recent, un creștin l-a întâlnit, fără să-l cunoască, mergând pe drum în satul Pylóna. Creștinul l-a luat la el în mașină și l-a dus acolo unde voia, în satul Lardo, la intersecția cu drumul spre mănăstire, unde cuviosul a coborât. Abia apoi, mergând creștinul la mănăstire să se închine, l-a recunoscut pe Cuviosul Meletie în icoanele din biserică.

Cu ale Cuviosului Meletie din Ypseni rugăciuni, Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește-ne pe noi!

***