SFANTUL CUVIOS MELETIE DE YPSENI, ocrotitor al Insulei Rodos (12 februarie) – INCURAJAREA IN ASUMAREA CONDITIEI DE CRESTIN AL FIECAREI ZILE
Din revista “Lumea credintei”, nr. 2 (127)/ februarie 2014:
Sfantul Cuvios Meletie de Ypseni
(12 februarie)
Insula Rodos. Asociata, adesea, cu statuia impresionanta a zeului Helios, una dintre cele sapte minuni ale lumii antice si cu amintirea Cavalerilor Ioaniti, care aici si-au aflat refugiu dupa parasirea Tarii Sfinte, reprezinta, de la sfarsitul anului 2013, pentru multi crestini, patria Sfantului Cuvios Meletie. Cu atat mai mult cu cat, inscris, in cadrul sedintei Sfantului Sinod al Patriarhiei Ecumenice din 27 noiembrie 2013, in Sinaxarul Bisericii Ortodoxe, alaturi de Cuviosul Parinte Porfirie Bairaktaris, Sfantul Meletie reprezinta, prin nevointele sale – intr-o lume dominata de vedete si crize de orice tip – incurajarea.
Se naste in prima parte a secolului al XIX-lea in satul Lardos din sud-estul insulei. Prin taina Sfantului Botez primeste numele de Emanuel. Pe un pamant stapanit de patru secole de otomani, miza existentei pentru mare parte dintre locuitori este supravietuirea. Familia lui Emanuel nu este o exceptie. Ca si pentru vecinii lor, principalul sprijin inaintea poverii noii zile este credinta care, de asemenea, inchipuie temelia educatiei fiului lor. De la o varsta frageda, acesta se impune celor din jur drept om al rugaciunii. Purtand grija oilor satenilor, cunoscator al locurilor retrase din preajma satului, postitor si rugator desavarsit, simte adesea bucuria deslusirii celor de folos duhovnicesc ale lumii.
Sporind in dragostea fata de Hristos, incepe sa-si doreasca a cunoaste viata monahala. Si cum timpurile sunt tulburi, [iar] parintii spera sa il aiba ajutor batranetii, isi incredinteaza gandurile, potrivit cuvantului preotului satului, Proniei divine, fiind sigur ca toate au vremea lor si rareori stim, fara a gresi, ce ne este cu adevarat de folos. Serile, pana in zori, continua sa se retraga in afara Lardosului, in apropierea ruinelor unei manastiri inchinate Maicii Domnului, spre a veghea.
1855. In una dintre nopti, locul este invaluit intr-o lumina puternica. Intetind rugaciunea, Sfantul se apropie. La radacina unui maslin afla o icoana a Preacuratei. Bucuria este impletita cu prudenta. Se stie nevrednic de asemenea dar, si anii de priveghere i-au fost de folos pentru a descoperi destule minuni parelnice, menite doar inselarii.
Maica Domnului se arata in vis
Asa ca, dupa sfatul duhovnicului, singurul raspuns potrivit celor descoperite ii pare a fi… rabdarea. In noaptea urmatoare i se arata in vis Maica Domnului ce ii cere sa inalte, pe locul aflarii icoanei, un locas inchinat ei, si unde el insusi sa isi afle raspuns vechii dorinte a traiului monahal. Si, pentru ca nicio piedica sa nu tulbure lucrarea, Prea Curata Fecioara Maria ii arata un loc din apropiere unde, sapand, are a afla banii necesari constructiei. Supunandu-se ascultarii, gaseste comoara. Si curand incepe, cu smerita grija, lucrul. Biserica se inalta cu repeziciune, ingaduindu-i lui Emanuel sa refaca si vechiul locas. Vestea despre zidirea bisericii cu hramul Adormirea Maicii Domnului si a icoanei Panaghia Ypseni strabate intreaga insula, insa nici laudele – nu am facut decat ceea ce se cuvenea sa savarsesc – nici zvonurile – orice implinire este doar chip al bunatatii Sale — sau suspiciunile autoritatilor nu sting permanenta rugaciune de multumire a celui cuprins de bucuria deplina.
Care abia incepe. Primeste tunderea in monahism din partea mitropolitului si, curand, este hirotonit ieromonah. Un timp, isi afla odihna in calitatea de slujitor al Domnului si de cel mai marunt dintre calugari. Insa supus ascultarii, primeste sa devina staret obstii. Nevointa sa este dintre cele mai aspre, tacerea si rugaciunea definind-o. Atent la fiecare detaliu al vietii manastirii, savarsind Sfanta Liturghie cu adanca smerenie si binecuvantata liniste, impartind daniile primite – caci Maica Domnului ne poarta necontenit de grija si de aceea nimic nu ar putea sa ne lipseasca – spovedind si impartasind pe cei veniti din diverse zone ale insulei si, nu rareori, chiar din Anatolia, Parintele Meletie devine, cu adevarat, indrumator Lardos-ului. Cu atat mai mult cu cat, pastrand amintirea vremii copilariei, cand lipsurile materiale nu i-au permis sa isi largeasca cunostiintele, infiinteaza o clasa in incinta manastirii.
Pentru autoritatile otomane prigoana este o confirmare a calitatii de tulburator al ordinii atata timp cat lectiile nu pot fi percepute decat ca incurajare a constiintei etnice. De aceea, hotarasc arestarea sa. Si de aceasta data, Preacurata ii este grabnic ajutor deoarece, martor bunei ordini a manastirii, Sfantul Meletie hotaraste sa se intoarca in pustia tineretii sale spre mai buna veghere asupra nevoilor sufletului. Chilie ii devine o pestera unde continua sa intareasca in credinta pe cei care patimeau in acele vremuri grele. Pentru smerenia si nevointele sale, Dumnezeu i-a daruit darul de a face minuni si de a tamadui trupurile si sufletele oamenilor (Iulian Predescu).
Afland de acuzatiile aduse de administratie impotriva sa, de recompensa pusa pe capul sau si de abuzurile impotriva manastirii, paraseste pustia si se infatiseaza inaintea mitropolitului.
Mantuitorul a spus ucenicilor fariseilor si irodianilor: “Dati dar Cezarului cele ce sunt ale Cezarului si lui Dumnezeu cele ce sunt ale lui Dumnezeu” ( Matei 22,21). Intreaga viata am urmat cuvantul acesta si, stiind ca abia tarziu am stiut a-mi darui zilele slujirii Sale, cum mi-as ingadui sa il incalc?
Eliberat de acuzatii, revine in manastire unde, nu peste mult timp, se muta la cele vesnice. Faptele, intreaga nevointa, ii marturisesc sfintenia si peste ani deshumarea osemintelor sale, intregi si cu bun miros, reprezinta doar confirmarea. Ca si proslavirea sa de catre Biserica.
Cum data parasirii acestei vieti este necunoscuta, este praznuit la 12 februarie, in aceeasi zi cu ocrotitorul sau, Sfantul Ierarh Meletie, Arhiepiscopul Antiohiei, cel ce l-a botezat pe Sfantul Ierarh Ioan Hrisostomul, l-a hirotonit diacon pe Sfantul Vasile cel Mare si, prin semne, a marturisit Dreapta credinta.
Un sfant recent care, prin viata, ravna si nefrangerea inaintea imprejurarilor potrivnice ne incurajeaza in asumarea datoriei de a fi cei ce se cuvine sa fim — crestini nu doar ai vorbei, ci ai fiecarei zile.
Vincentiu DASCALU
***
- Pemptousia: Cuviosul Meletie din Ypséni – 12 februarie
[…] Pe femeile creștine le învăța să se ferească de relațiile trupești cu cei de altă credință, precum și de căsătoriile cu aceia. Aceste învățături i-au supărat pe turci, care au căutat prilej bun ca să-l omoare. Într-o noapte, i-au omorât pe doi din bătrânii satului Lardos, iar apoi s-au îndreptat spre mănăstire, însă nu l-au găsit pe Cuviosul Meletie, care se afla ascuns în rugăciune în peșteră. Unul din turci l-a urmărit zile în șir, văzându-l pe Cuvios ieșind din peșteră împreună cu o femeie și intrând apoi în biserica Mănăstirii, l-a bănuit pe bătrân de lucruri necuvioase. Intrând în biserică, turcul a început să tremure, iar apoi a înțepenit. În biserică nu l-a găsit decât pe Cuviosul Meletie, și pricepând că femeia fusese, de fapt, Maica Domnului, a căzut înaintea sfântului cerându-i iertare pentru gândul păcătos. Cuviosul Meletie l-a iertat și, făcând rugăciune, l-a vindecat. Gulerul de aur de la icoana Maicii Domnului de la Ypseni, vizibil și astăzi, a fost dăruit de acel turc.
Altă dată, pe când Sfântul Meletie se găsea în sat, s-a umflat pârâul ce desparte satul Lardos de mănăstire, astfel că nu mai putea fi trecut. Cuviosul a făcut cruce peste apă și a trecut pe deasupra ei.
Ajungând la adânci bătrâneți, Cuviosul Meletie a fost pârât de turci pentru o pricină mincinoasă la Mitropolit, acesta poruncind să fie adus bătrânul înaintea lui. Ajungând însă Cuviosul la Mitropolie, și-a dat sufletul la picioarele mitropolitului, fiind apoi îngropat în curtea Bisericii Adormirii Maicii Domnului. După câțiva ani, deschizându-se mormântul, osemintele Cuviosului izvorau bună mireasmă.
Cuviosul a primit har de la Dumnezeu să lucreze minuni oricui îl cheamă cu credință. De multe ori s-a arătat bolnavilor, vindecându-i, iar recent, un creștin l-a întâlnit, fără să-l cunoască, mergând pe drum în satul Pylóna. Creștinul l-a luat la el în mașină și l-a dus acolo unde voia, în satul Lardo, la intersecția cu drumul spre mănăstire, unde cuviosul a coborât. Abia apoi, mergând creștinul la mănăstire să se închine, l-a recunoscut pe Cuviosul Meletie în icoanele din biserică.
Cu ale Cuviosului Meletie din Ypseni rugăciuni, Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește-ne pe noi!
***
“Un steag se ridica spre soare,
Mai sus,mai maret stralucind,
E Crucea in veci salvatoare,
Cereasca porunca vestind,
O sabie sfanta straluce
Si-ndeamna viteaz:Indreazniti!
Hristos prin credinta si Cruce,
Iubind si slujind biruiti.
Credinta strabuna v-asteapta,
Uniti sa-L slujiti credincios,
O singura cale:cea dreapta
Si-o singura tinta:Hristos!”
Maica F.
Lumina. Doamne…ce minune!!!
Ce taină adâncă şi divină !.
De unde vine ? Şi ce este ?
E’n Dumnezeu ?. E… El lumină ?
Că avem soare… (ştim prea bine)
Şi cum ne-o dă…, nu-i greu de spus.
Lumina însă’aduce viaţa
(Şi tainele-i de nepătruns).
Că… nu-i doar fizic, (O mărime)
Pe care-o ştim (şi-o folosim).
Lumina e şi dar (şi taină,
Ce n’am putut s-o definim).
Ea face să se vadă totul.
(Şi cei văzut şi ce-i ascuns).
Prin ea pătrundem infinitul
(Şi cele ce’s de nepătruns).
Lumina, (fizic), o cunoaştem
Că’n ea, cu toţii vieţuim
Şi’am văzut cerul şi pământul ,
(Şi’n ea avem tot ce’acum ştim).
Ea ne-a vădit ce ne’nconjoară.
Şi-n spectrul ei curat şi sfânt,
Privim minunea din culoare
(Şi pitorescul), pe pământ.
Dar ea pătrunde şi-n lăuntru,
(Dă sens adânc, arată, spune…)
Ne face dumnezei, (prin Duhul).
Lumina-i taină şi minune.
Ea creşte flori. Ea dă miresme.
Ea‘mbracă lumea (în culori)
Şi ne zideşte înlăuntru,
(Ca’n ea să fim nemuritori).
Ea ne-a deschis (sub ochii noştrii)
Tot ce vedem, (cu-adevărat).
Şi avem ochi (pentru lumină),
Făcuţi de’Acel ce ne-a creiat.
Păşim pe iarba’nmiresmată
Şi sorbim cerul, (cu privirea).
Ne minunăm de ce ne’arată
(Şi-i cercetăm nemărginirea).
Că’n ea respiră Universul.
(În ea se’ntinde, se lărgeşte).
Şi rostul vieţii e’n lumină,
(Că prin lumină, se trăieşte).
Tot ce cunoaştem, e’n lumină.
(Că fără ea, ce-am fi văzut)?
Şi ea, (lumina, -i la origini),
În toate câte s-au făcut.
Fără lumină nu-i nici viaţă.
Nu-i sens (nici-unde), nu-i folos.
Lumina’i totu'(n tot şi’n toate).
Ea’i Adevărul.(Ea-i Hristos).
Iar dacă vrem să ştim ce este,
O vom afla prin Dumnezeu.
Că-n ea (prin Adevăr), se vede,
Că-i viu şi că-i Cuvântul Său.
E nebunie să spui lumii,
Că nu-i născută din lumină ! .
C’a apărut… din întâmplare
(Şi nu din dragostea divină).
Să-i cauţi tainele… -n ţărână
(Nu în scriptură şi’n Cuvânt),
În teorii de întuneric
În roci, în minte şi’n ne-sfânt.
Cine cu’adevărat doreşte
Să afle numai Adevărul
Să cerceteze (în Lumină)
Ce’a fost şi’a spus Mântuitorul .
Tot ce-i văzut, mărturiseşte,
Că prin lumină ne-am născut,
Că viaţa’i taină a luminii
Şi toate’n ea au încăput.
Hristos este lumina lumii
Şi Domn (şi om desăvârşit)
Dar findcă nu-i iubim lumina
(Noi), l’am respins, l’am răstignit.
Da. Am făcut’o că lumina,
Ne’a dat (şi ne dă) libertate.
Dar noi i’am răstignit iubirea,
(Prin întuneric şi prin moarte).
Lumina însă ne hrăneşte
Ne’oferă viul ne’nconjoară
Şi luptă să pătrundă’n inimi
Iar noi i’o aruncăm afară.
Că’n întunericul lănutric
E bezna graznicului EU
Ce se iubeşte’ (n hău şi’n bezne)
Prin sine, nu prin Dumnezeu.
Va rog, cei care puteti, sa-l pomeniti in rugaciunile voastre pe cumnatul meu Iulian care a fost diagnosticat cu leucemie acuta, o forma destul de agresiva. Are doar 31 de ani si un copil de 4 luni. Va multumesc! Maica Domnului sa va rasplateasca.