Doamna GALINA RADULEANU in “Familia ortodoxa” (II): Dumnezeu ne vorbeste, realmente!, numai ca nu-L auzim, dar ne vorbeste! VANEAZA LA MAXIMUM PUTINELE CLIPE LIBERE PENTRU A TE INTERIORIZA!”

13-02-2014 Sublinieri

Din: Familia ortodoxa“, nr. 2 (61)/2014:

Dr. Galina Raduleanu despre inchisoarea cea mica si “inchisoarea” cea mare:

„Dumnezeu ramasese in inchisoare…” (II)

CITITI SI PRIMA PARTE:

Intalnirea cu Doamna Dr. Galina Raduleanu din seara aceea de sfarsit de noiembrie a anului trecut a fost pentru toti o „clipa” de neuitat. Convinsi – desi nu ne vorbisem dinainte – ca in spatele zambetului ei mocnit se-ascunde o taina, am asaltat-o, ca intr-un razboi, cu [tiruri] de intrebari, tragand nadejde ca, intr-un sfarsit, vom intelege. Vom intelege cum durerea poate fi cuptor curatitor, cum rugaciunea poate curge de la sine, cum sa spui „nu”, cum sa spui „da”, cum sa fie vorba ta „ce e da, da, si ce e nu, nuMatei 5:37– iar nu la jumatate de masura, cum sa-ti tii respiratia la Liturghie ca sa respiri un aer mai inalt, cum sa tresari la plansul celuilalt, si cum – cand locu-i stramt afara – in inima sa-ti faci lacas smerit, acoperit in taina c-un suras mocnit.

Cum va rugati in inchisoare? Care era pravila?

– Acatiste. Stiam pe de rost Acatistul Buneivestiri, Acatistul Mantuitorului si Paraclisul Maicii Domnului… Si ma rugam, chiar ajunsesem in ultima faza cand puteam sa ma rog in timp ce lucram. Nu tot timpul, dar o buna parte din timp.

Le stiati dinainte de a intra in inchisoare?

– Nu, acolo le-am invatat si acolo le-am desco­perit intelesurile. Le-am invatat de la altii, care le-au invatat de la altii, care si ei, tot asa, din gura in gura, ca poezia populara. Stiu ca Paraclisul Maicii Domnului l-am invatat de la o colega de celula, care avea 18 ani de inchisoare condamnare, si era putin mai mare decat mine, Viorica Calinescu. Imi scria pe sapun si eu, dupa ce citeam, repe­tam, pe urma ea-mi scria in continuare, si asa mai departe, pana am invatat tot Paraclisul — scris pe bucatica noastra de sapun. Altfel rezona in su­flet acolo decat, imi pare rau s-o spun, decat aici. Altfel… Acolo patrundea, intelegeai, faceai corp comun cu anumite rugaciuni…

In inchisoare, marea majoritate erau foarte credinciosi, erau mult mai credinciosi ca mine. Eu eram, sa zicem, „categoria usoara”. Vezi, in inchisoare, in lipsuri, iese mai pregnant „anima­lul”, e un instinct de conservare pe care nu-l poti foarte usor domestici. Or, acolo erau oameni care trecusera peste acest lucru, care puteau sa renunte la bucatica lor de paine pentru un bolnav, care puteau sa-si sacrifice timpul lor liber ajutand pe cineva, oameni care aveau o atitudine profund crestineasca si foarte inalta… I-am admirat si pen­tru smerenia lor, si pentru modul lor de a se comporta, si pentru modul de sacrificiu in gesturile mici, care insemnau foarte mult acolo. Erau var­furi, erau mult superiori mie.

Oameni care au pus ceva din energia lor, din timpul lor de odihna, din bucatica lor de mancare, oameni care nu se repezeau, care isi alegeau ultimul loc, ultima bucata de paine… Pentru mine, oamenii cu care am stat au fost o scoala, adevarate exemple pe care le pastrez in suflet. Dupa aceea nu am mai intalnit asemenea oameni. V-am mai spus, acum avem o generatie care are numai drepturi, nici o datorie.

“Divide et impera”

In inchisoare eu am prins ultima perioada, in care ei facusera o oarecare largire, vrand sa atraga, vrand sa ne arate ca s-a schimbat ceva, ca ei nu mai sunt aceiasi, ca intre timp au imbracat blana de oaie si se facusera, chipurile, mai blanzi.

Intre ’60 si ’64 incepusera o alta strategie: Divide et impera. Adica au ales, din randul detinutelor cu foarte multi ani si care facusera deja multi ani, pe unele pe care le-au conside­rat mai posibil de atras, si le-au spus ca daca isi schimba atitudinea lor de fanatism o sa poata sa iasa din inchisoare mai devreme. Si atunci au cazut in aceasta cursa o serie intreaga de fete, care facusera opt-noua-zece ani de inchisoare. Si nu numai ca au cazut in cursa, dar se uitau chiar cu vrajmasie la cele care nu acceptau anumite lucruri pe care le cereau, asa, sa zicem marunte. De exemplu, sa fim si noi la rand cu lumea de afara, se facuse o gazeta de perete. Si, la gazeta de perete, fiecare, pe rand, trebuia sa scrie un ar­ticol. Eu n-am vrut sa scriu, am zis: „Nu vreau. De ce trebuie? Sunt obligata sa scriu? Nu vreau”. Chestia asta a determinat o animozitate, pentru ca le bagase si altceva in cap: „[Din cauza] astora (ca mine), n-o sa iesiti nici voi!” — si atunci s-a creat o disensiune, chiar o animozitate teribila, ca „uite, [din cauza] astora, noi n-o sa putem iesi!”.

Si atunci rugaciunea era doar o forma soli­tara? Comuniunea in rugaciune cum era?

S-a spart. Eram cateva care mai ramasesera statornice… A fost totusi o perioada in care, pentru anumite cereri ale noastre, se facea rugaciunea in lant. Sa zicem — pentru ca nu aveam ceas — pana cand venea prima tura se ruga una, pana la masa de pranz se ruga alta, pana inceta lucrul se ruga a treia… Deci faceam pe perioade, inclusiv perioada de noapte; fiecare avea o perioada in care se ruga.

Si mai era inca un lucru foarte interesant: “postul Maicii Domnului”, pe care il tineam cate o zi din fiecare saptamana: posteam, si spuneam Paraclisul Maicii Domnului. De exemplu, in prima saptamana posteam luni, a doua saptamana marti… Sase saptamani tineam, in fiecare sapta­mana, alta zi. Si la sfarsitul acestui post eu am fost eliberata. N-am sa uit ca eu mi-am terminat sam­bata postul, si Duminica de Rusalii m-au eliberat. Sigur, unii or sa zica: „E o coincidenta!”…

“Nu poti sluji la doi domni…”

Cand ati iesit, ati continuat acea stare pe care o aveati in inchisoare?

Galina Raduleanu -1966, dupa eliberareO buna perioada da, am continuat… Apoi am simtit o diluare. Nu mai era trairea anterioara asa de  bogata, eram mai lumeasca, mai acaparata de lucrurile acestea lumesti. Ma duceam la spectacole, la petreceri — poate si compensator, dar eram foarte preocupata de toalete, trebuia sa-mi aleg, sa zicem, ine­lul care sa se potriveasca cu culoarea rochiei, incepeam deja sa ma axez mai mult pe factorul exterior decat pe factorul interior.

Daca suntem preocupati de aspectul exte­rior, pierdem partea launtrica?

Depinde unde e centrul de greutate. Unde-i comoara ta, acolo va fi si inima ta Matei  6:21. Ca nu poti sluji la doi domniMatei 6:24. Or, eu slujeam la doi domni.

Daca insa reusesti sa te opresti si sa ai o clipa de interiorizare, poti sa-ti dai seama: ma, asta nu trebuie. Dumnezeu ne vorbeste, realmente!, numai ca nu-L auzim, dar ne vorbeste! Sa fac dreapta sau sa fac stanga? Si atunci stai si te gandesti bine, si zici: „Doamne, arata-mi spre ce sa o iau!”. Si ti se arata. Asta e limpede. Ţi se deschide in minte solutia deci solutia e in tine: dupa ce faci rugaciune, ti se arata.

Dupa inchisoare v-ati mai intalnit cu cei cu care va rugati? V-ati mai rugat si dupa aceea impreuna?

Nu. Poate la distanta, pentru ca ne-am si imprastiat. Dupa ’90, fiecare era la locul lui. Foarte multi s-au si schimbat. Oamenii, odata iesiti din inchisoare, unii au avut noro­cul sa moara tineri si si-au pastrat inaltimea. Altii insa s-au schimbat, si nu in bine.

Care a fost persoana care v-a impresionat cel mai mukdin inchisoare, din punct de vedere duhovnicesc?

– As zice mai mult caracterial — a fost o pro­fesoara din Calarasi, Elena Balteanu, care era un om de o rara frumusete interioara… Fizicul era ingrat, dar dincolo de acest lucru, parea extrem de frumoasa. De un caracter, de un echilibru, de-un romanism elevat, fara sa fie strident… Si a fost pentru mine un model: asa voiam sa fiu, ca Elena Balteanu. Si cu un simt al umorului teribil. Elena Balteanu avea 18 ani de inchisoare; era mica, sfri­jita, facuse si Ciucul. Ea povestea cum, inainte de a fi arestata, se dusese la un magazin si voia sa-si cumpere o haina, o stofa verde; si ea era bruneta si la fata, si la par, si vanzatoarea i-a spus: „Nu, nu o luati pe asta, ca verdele va inchide!”. Si zice: „Si asa s-a si-ntamplat!”. Era superba, si dupa ce a iesit, n-au primit-o in invatamant, natural, si a muncit ca muncitoare la caramida, cu darzenie. Am revazut-o dupa multi ani — era aceeasi.

A murit, cred, acum vreo cinci-sase ani. Cu ea ne-am eliberat, si ne-am despartit in Gara de Nord, si ea mi-a spus, ca un cuvant de despartire: „Sa ramai intotdeauna asa cum esti acum”.

“Ingerii vin sa sarute picioarele durerii…”

Spuneti-ne despre implinirea acestui vis de fami­lie, intalnirea cu sotul dumneavoastra— pentru ca ati iesit la 31 de ani din inchisoare si dupa aceea a mai trecut o vreme pana cand v-ati intemeiat o familie. Spuneti-ne asa, ca pe o invatatura pentru o familie care se afla la inceput de drum…

– Depinde de fiecare de la ce punct porneste. Poate ca eu am fost — si sunt, pro­babil – foarte „totalitara”. Adica am mers pe ideea „tot sau nimic”. Sau, cum zice Eminescu, „decat un vis searbad, mai bine nimic” si decat o singuratate in doi, e preferabil o singuratate in unul. Si atunci nu puteam sa accept decat ceva care sa fie ca un fel de implinire, asa, ca in scrierea lui Platon, cu cele doua jumatati care alearga prin lume si se intalnesc. Sotul Galinei Raduleanu, Nicolae Puiu Giosan 1985Dar asta nu se intampla intotdeauna. Daca ar fi toata lumea sa astepte momentul aparitiei „jumatatii”, cred ca omenirea n-ar prea avea urmasi. Totusi, vorba nepotului meu care zicea: „Domnule, eu vreau sa ma casatoresc cu cineva cu care sa am ce vorbi!” – ei, cu sotul meu am avut ce vorbi.

Sotul meu a fost un om care a facut multa, multa inchisoare… Canal, Pitesti, Aiud si doua reprize. A facut studiile in Germania si, la un moment dat, a fost luat si la Buchenwald: deci nu si-a putut continua studiile. Desi era un om foarte dotat, nu s-a putut realiza datorita situatiei respective. Cand ne-am intalnit a fost asa, un sentiment de „Evrika!”. Fiecare l-a avut. Numai ca nu a fost de lunga durata pentru ca a plecat repede dintre noi.

Credeti ca durerea ne poate apropia de Dumnezeu?

– Are Vasile Voiculescu o poezie in care spune la un moment dat: Ingerii vin sa sarute picioa­rele durerii…”. Mi s-a parut teribil: durerea este cea care te apropie de Dumnezeu. Dar nu in mod obligatoriu. Si nu in mod obligatoriu trebuie sa astepti durerea ca sa te apropii de Dumnezeu, adica poti sa te apropii de Dumnezeu si fara sa astepti intai sa fii lovit… Oricum, viata este plina de cruci, mai mari sau mai mici.

Nu toti cei ce simt durerea au si aceasta prezenta a lui Dumnezeu, dar fara indoiala ca durerea, asceza fortata din inchisoare — caci e o asceza, te lipsesti de toate bunurile materi­ale, de lume, de cei din jur — pe noi ne-a ajutat. Asta putea sa duca pe altii la revolta (pe multi i-a dus!), poate sa duca la disperare sau poate sa te duca la acceptare si la multumire. Depinde cum o traiesti. Sotul meu, care a tre­cut prin chinurile de la Pitesti, de la Canal si de la Aiud, spunea: daca crezi intr-un Dumnezeu Atotbun si Atotputernic, atunci TOT ce-ti da El e lucrul cel mai bun. Asta era convingerea lui.

“Sa te folosesti de minimum posibil ca sa obtii maximum posibil”

In inchisoare, unul din lucrurile cel mai greu de indurat a fost lipsa intimitatii. Am recitit Amintiri din casa mortilor” a lui Dostoievski. Dostoievski toata ocna a suferit pentru faptul ca n-a putut sa fie nici o clipa singur — ei bine, aceeasi suferinta am avut si eu. N-am putut sa raman o clipa singura. Voiam sa fiu singura. Nu, nu s-a putut. Pana cand m-au pedepsit odata cu izolatorul ca n-am vrut sa citesc ziarul — era un motiv foarte serios! A venit gardiana si a spus: „In camera asta nu s-a citit ziarul!”, noi am spus: „Ba da, s-a citit”. „Raduleanu, citeste ziarul!”. Zic: „Nu-l citesc, fiindca s-a citit” — si mi-au dat trei zile de izolator. Izolatorul era asa, o camaruta – ma rog, nu era iarna —, in care toata ziua stateai in picioare si numai seara iti puneau un pat de lemn si o patura pe care dor­meai. Nu primeai mancare decat la doua zile. Iti dadeau in prima zi o bucata de mamaliga cu apa, si pe urma a doua zi mancare, si tot asa.

Si am zis: „Ce bine! Am sa fiu singura!” Nu. N-am fost singura, c-a mai facut o pedeapsa si o maica, Maica Nicodema (Vasilache) de la Manastirea Tismana. De ce au bagat-o pe Maica Nicodema? Pe noi ne duceau la film, obligato­riu, filme educative, filme rusesti — ma rog, fil­mele rusesti eu le consider foarte bune, pe cand acelea erau „cu tema” — si Maica Nicodema a zis: „Eu nu vreau sa ma duc la film!”. Nu a vrut sa se duca, si s-a gasit nu-stiu-ce motiv, si au ba­gat-o in izolator cu mine. Si tot n-am fost singura. Maica avea cinci zile, eu aveam trei: eu am plecat… si am lasat-o pe Maica.

Cum ati reusit sa depasiti incercarea comunistilor de a ucide intimitatea? Cum sa reusim noi astazi? Eu lucrez la o banca, de multe ori peste program, iar cand ajung acasa sunt secatuita… In timp ce, in zilele in care nu lucrez cu calculatorul, altfel ma simt. E tot un atac asupra intimitatii pentru ca nu-ti mai lasa timp sa mai fac si altceva…

– In inchisoare, cand lucram, era un lucru me­canic, lucru manual. In timpul asta puteam sa ma monah_171concentrez, sa am toata atentia la rugaciune, fiindca era o chestie robotizata. Acolo unde trebuie sa ai foarte multa atentie e foarte greu, deci nu-ti ramane decat sa folosesti micile „insule” pe care le poti obtine din timpul pe care il petreci acasa sau in natura sau oriunde altundeva. Sa te folosesti de minimum posibil ca sa obtii maximum posibil.

Putinul acela poate fi foarte mult. Daca ai o clipa posibilitatea de interiorizare, in clipa aceea, cum zice Eminescu, „anii tai se par ca clipe, clipe dulci se par ca veacuri”. Deci tre­buie sa vanezi clipa aceea, si din clipa aceea sa sugi maximum posibil pentru restul zilei.

Insa in momentul in care munca iti depaseste opt ore, nu-ti mai ramane nimic, decat sa dormi. Asa s-a intamplat cu noi — am avut o perioada cand lucram doisprezece ore. Dupa doisprezece ore nu mai eram buni de nimic, dupa doisprezece ore zaceam. Deci trebuie sa-ti schimbi programul de lucru, chiar daca castigi mai putin.

“Foarte mult formalism, foarte putina traire…”

Fata de perioada de dinainte de razboi, perioada comunista si astazi, dupa 90, cum vedeti diferenta din punct de vedere al vietii bisericesti: o anumita crestere, o anumita scadere?… Ce era inainte si ce nu mai este astazi, ce este astazi si nu era inainte?

– Nu pot sa-mi permit sa fac niste aprecieri, pentru ca poate ar fi deranjante. Dupa parerea mea, daca Biserica in timpul comunismului n-ar fi acceptat nici un soi de pactizare, am fi intrat in catacombe, iar de acolo ieseam fierbinti — acuma suntem caldicei. Foarte mult formalism, foarte putina traire, foarte putina intelegere… Nici chiar la Liturghie oamenii nu inteleg ce inseamna cu­vintele pe care le rosteste preotul. De aceea si isi pot permite sa vorbeasca cu vecinul, sa spuna cum i-a iesit sarmaua si asa mai departe, sau sa ceara de la lumanari cu voce tare:Domnule, scrie-mi pomelnicul, ca eu nu l-am scris!“. Sau poate sa fie momentul cel mai important al Liturghiei, si el sa vina si sa-si fosneasca punga. Nu au nici macar disciplina — nu mai spun de traire… Asta este du­rerea! Nu au educatia asta: domnule, am intrat in biserica, acolo este prezent Hristos; daca nu cred ca este prezent Hristos, atunci macar sa consider ca nu trebuie sa tulbur.

metanoia_8421Daca intru in sala de spectacol, eu nu vor­besc cu cel de alaturi si nu fac galagie, ca il respect pe actorul care joaca. Daca in biserica ar fi, de exemplu, presedintele tarii sau Patriarhul, noi am fi smirna — dar fata de Hristos, Care este prezent, ori Il ignoram, ori nu credem in prezenta Lui. Nu vorbesc de toate bisericile, dar in foarte multe e un fel de „pietaraie”, asa, ca la targ. E foarte trist. Mi-a parut foarte rau ca odata, la emisiunea „Lumea Credintei” de la radio, era un Parinte care vor­bea despre atitudinea asta, si am ridicat si eu problema la telefon si am zis: „Parinte, totusi noi nu avem un respect fata de slujba — nu mai vorbim de prezenta lui Hristos!…” Parintele mi-a spus: „Ar trebui sa va inarmati si sa faceti abstractie”. Dar nu e vorba ca ma jigneste pe mine, ci jigneste sfintenia, jigneste pe Hristos. Deci nu-L consideram prezent. Pai daca nu-L consideram prezent, atunci cum participam noi la Dumnezeiasca Liturghie?…

Am cautat si in sfarsit am gasit o biserica proaspat construita, vizavi de casa mea. Un Parinte din Ardeal, bun organizator, cu ordine teribila acolo, era in sfarsit o Liturghie in care nu se auzeau decat cuvintele preotului si cel de la strana, si noi, care raspundeam cand ras­pundeam. Si, intr-o buna zi, m-am gandit sa ma impartasesc la biserica respectiva. Si cand am ajuns la impartasanie nu mi-a venit sa cred: Parintele avea un ghem de lingurite de plastic din care scotea cate o lingurita, dadea impartasania, apoi o dadea omului in mana, si omul pleca cu lingurita in mana! Mi s-a prabusit atunci dorinta de-a ma mai duce la biserica respectiva. Si am intrebat pe Parintele: „Parinte, dar cum?…” „Pai, sunt unii care au niste retineri sa se impartaseasca cu aceeasi lingurita” „Bine, Parinte, dar daca au retineri, inseamna ca ei nu cred ca Impartasania e sfanta, nu cred in sfintenie, si daca nu cred, atunci ce castiga ei daca se impartasesc?” „Pai nu, ca trebuie sa tinem cont si de acestia” „Pai, de ce ii faceti partasi la Trupul si Sangele lui Hristos pe cei care nu cred ca acolo e Trupul si Sangele lui Hristos? Si cum sa se duca cu lingurita acasa? Poate mai ramane ceva pe lingurita…“A”, zice, „ce bine daca mai ra­mane ceva pe ea, poate sa mai inghita si cineva din casa!”. Iacata, am mai pierdut o biserica…

[…]

[integral in REVISTA]

Cuvant tinut in mijlocul unui grup de tineri la biserica „Sfanta Treime si Sfintii Mucenici Brancoveni”, Paraclis al Spitalului de Urgenta pentru Copii „Grigore Alexandrescu”, Bucuresti, noiembrie 2013

Material realizat de Anca Stanciu

(din: Familia ortodoxa“, nr. 2 (61)/2014 contine CD cu lectura unor fragmente din cartea “Parintele Selafiil, Bunelul meu din vecinicie. Scrisori din Siberia“, Editura Cuvantul Ortodox, 2013)

61_1

Legaturi:

***

***

***

***

***


Categorii

Biserica rastignita, Galina Raduleanu, Marturisitorii si Sfintii inchisorilor, Razboiul nevazut, Reeducarea ieri, azi si maine

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

24 Commentarii la “Doamna GALINA RADULEANU in “Familia ortodoxa” (II): Dumnezeu ne vorbeste, realmente!, numai ca nu-L auzim, dar ne vorbeste! VANEAZA LA MAXIMUM PUTINELE CLIPE LIBERE PENTRU A TE INTERIORIZA!”

  1. Dumnezeu ne vorbeste si prin saracii de langa noi. Intrebandu-ma de multe ori, ca majoritatea dintre noi, de ce unul e sarac lipit si altul ca mine, pacatos traieste bine merci, nu mi-am putut da decat un raspuns. Exista saraci, ca sa ne putem mantui mai usor, si noi restul celor mai putin vrednici, prin ajutorarea acestora, facandu-le lor viata mai usoara, iar noua ridicandu-ne greaua povara a greselilor si neputintei.
    Singura concluzie pe care am putut-o trage, este ca in fiecare sarac Dumnezeu ne vorbeste cu iubire, iubire de oameni, saracia, nefiind decat rezultatul egoismului uman, si nicidecum opera lui Dumnezeu. Caci daca ne-ar pasa de cei de langa noi, ei nu ar mai saraci, iar noi ne-am imbogati cu fapte bune:

    http://schimbarealafata.wordpress.com/2014/02/13/rezultatul-egoismului-uman

    In crestini sta schimbarea, caci daca sarea se va strica, cu ce se va săra? De nimic nu mai e bună decât să fie aruncată afară şi călcată în picioare de oameni.
    Voi sunteţi lumina lumii(…) nu aprind făclie şi o pun sub obroc, ci în sfeşnic, şi luminează tuturor celor din casă.
    Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, aşa încât să vadă faptele voastre cele bune şi să slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri.
    Iertare pt mine, cea nedemna sa dea lectii…dar cu glas care sa strige faptele bune ale altora!
    http://schimbarealafata.wordpress.com/2014/02/13/rezultatul-egoismului-uman

  2. Observatii duhovnicesti valoroase (extrase din partea I) si de mare actualitate si folos:

    “- De ce credeti ca v-a fost mai greu sa va rugati in libertate?
    – In lumea de azi suntem bombardati cu prea multi STIMULI din exterior, care ne fura. Tot timpul suntem furati, si nu ne dam seama.(…)

    Şi sa nu credeti ca lupta asta pentru distrugerea intimitatii a luat sfarsit. Nu, este mai prezenta ca oricand! Daca in inchisoare se facea printr-o modalitate dura, brutala, exterioara, ASTAZI metodele sunt mult mai perfide si mult mai evoluate.(…)

    Asta este. Asta s-a urmarit in inchisoare: distrugerea eu-lui interior, a personalitatii, distrugerea ta ca fiinta care vii in contact cu Divinul. Şi, va spun, se rezista mai usor intr-o situatie cand raul are o fata neagra si o vezi, decat cu raul care imbraca aspectul APARENT al binelui si atragerii. Ca a forta lucrurile da nastere la niste „anticorpi”, pe cand a atrage prin fel de fel de manevre inseamna a sti sa apesi exact pe butonul prin care persoana respectiva poate sa reactioneze… Astazi la asta se umbla.

    Deci, cum spunea cineva (de altfel, nu e o noutate!), cea mai mare victorie a diavolului in secolul XX (si eu zic si in XXI) este sa-l faca pe om sa creada ca el nu exista. Dar el exista, numai ca A LUAT O FATA A BINELUI, si fata asta a binelui poate sa insele pe foarte multi. A bine­lui aparent, a binelui care, indiferent prin ce mijloace – incepand de la distractii, calculator, televizor — atrage si stapaneste. Nu mai esti tu stapanul tau, ci altceva — si, prin acest altceva, de fapt e ALTCINEVA. In momentul in care devii robul tehnicii, nu mai vorbesc de droguri, nu tu stapanesti tehnica, ci tehnica te stapaneste pe tine. Nu poti trai fara ea, asa cum nu poti trai fara droguri, nu poti trai fara nicotina, nu poti trai fara pornografie. Toate-toate sunt de­ghizate, si atat de atragatoare… Uneori, cea mai mare greutate este sa deosebesti binele de rau — cred ca asta este esenta vietii noastre.”

    “Mare-i Dumnezeu!”

  3. Of, ce incheiere! Ce intrebari TARI i-a pus acelui preot si ce raspunsuri slabe rau, chiar ingrozitoare, a primit!

    *

    Sunt extrem de importante momentele de interiorizare si ce bine-ar fi sa intelegem aceasta, sa simtim aceasta nevoie, sa traim intr-adevar acele momente si sa le putem insufla si copiilor nostri lucrul asta! Ma gandesc cu ce “bagaj” pleaca in viata un copil care de mic se deprinde sa aibe momentele sale scurte de liniste si de ascultare a gandului, vorbind cel mult, cu parintele sau (cu mama sau cu tatal sau) numai despre gandurile si faptele de peste zi, sa deprinda o cercetare a sinelui, in aceasta lume care pur si simplu vuieste! Sunt pretentii exagerate? Personal, nu cred!

    Tot ce ne inconjoara: calculatoare, smartphone-uri, fel si fel de dispozitive de redat imaginea si sunetul, cu jocuri, filme, muzica s.a. – atatea activitati distractive (adica DISTRAG atentia) sau din contra, prea impovaratoare, ne fac sa nu mai vedem acele “multe cruci” (mai mari sau mai mici) care ne marcheaza viata si ajungem sa trecem prin ea crezand ca am trecut, de fapt cu bine, peste “bune si rele”. Si cand colo, ele toate sunt chiar in sufletul nostru, incarcandu-l din ce in ce mai mult, doborandu-l la pamant. Sufletul, suflarea noastra de viata – care trebuie sa se inalte, se incovoaie spre pamant, de multimea ignorantei noastre fata de el!

    Doamne, ajuta-ne sa-ti oferim mai mult timp din timpul nostru si spatiu in inimile noastre!

  4. Frate Florin, pentru copii ce vin este bine (și ortodox) să ne intrbăm dacă le’am transmis “câte părinţii noștrii (duhovnicești) ne’au spus nouă”, ca “să le dea fiilor lor”…
    Răspunderea este imensă.
    Am spus că ortodoxia se transformă in umanism (motivat de evanghelie).
    Nu acuz.
    Insă nu pot să nu spun că trebuie să luptăm in noi și intre noi pentru a readuce la viaţă autoritatea evangheliei, care are ca scop și ţintă nu umanismul religios, (motivat de o inviere și o mântuire câștigată prin el), ci de mântuirea primită prin implinirea poruncilor, prin despătimire prin pocăinţă și tainele ortodoxe, prin faptele infăptuite evanghelic.

    Să luăm aminte la ce și cum lucrăm. Modelele se vor impuţina.
    Asceza și mai mult.
    Ortodoxia se va propovedui profesoral, și va deveni o credinţă rece, raională, a explicatiilor de nivel inalt. O credinţă intelectuală. O credinţă a imbunătătirii existenţei omului prin raţiune nu prin despătimire.
    Ortodoxia nu prea mai are asceţi și nici modele de trăitori ai smereniei dobândite din pocăinţă, ci profesori (la toate nivelele).
    Modele ce provin din pocăinţă despătimitoare vor fi tot mai puţine. Toți vom fi profesori (pentru ceilalţi)
    Profesori care văd mântuirea prin umanismul lumesc (și sentimentalismul primar), justificat și susţinut de evanghelie (și răsplătit cu impăţia lui Dumnezeu).
    Credinţa intelectuală se axează pe omul inălţat de covingeri intelectuale , de puterea faptelor (umaniste) văzute, de cultura inaltă, și de umanismul unei iubiri social filantropice (in chip umanitar, a lui Hristos)
    Ortodoxia profesorală la coborât pe Mântuitorul la misiuni culturale, moral-umaniste, la implinirea politicilor umanitare , la preocuparea pentru diminuarea efectelor sărăciei și analfabetismului de care statul se eschivează, de atragerea in activităţi recreative cu morală inaltă,etc (răsplătit cu mântuirea).
    Oare trebuie să le facă ortodoxia pe acestea?
    Da. Dar prin Hristos și doar evanghelic (doar așa cum (și pentru ce) a invătat Mântuitorul). Diferenţa trebiue să se vadă asa cum este. Adică cea dinte cer și pământ. (Umanismul este pământesc ia evanghelia este cerească).
    De nu se va face astfel, spaţiul eclesial va fi in viitor și amfiteatru, și scenă,și cantină,și tribună, și muzeu etnografic și…

    Mii greu (și frică) să spun acestea, insă mi se pare că au inceput a se vedea din… spatiu.
    Doamna Galina s’a ferit să le spună (desi a fost intrebată), dar a fost destul cu cele ce a spus.
    Nu trebuie să ne transformăm in judecători și osânditori, ci in ce ne cere Domnul să fim.
    Să restabilim autoritatea evangheliei in noi si intre noi prin fapte și să le transmitem copiilor noștii “pentru neamul ce vine”
    Iertare pentru cele spuse.

  5. @Nicolae Mirean
    Iarta-ma, dar te rog sa-mi spui unde e umanismul lipsit de Hristos de care ma acuzi? Acuzatiile sunt subtile, bineinteles, dar nu pot sa nu sesizez asta, in lumina ultimelor discutii ale noastre, peste care vad ca nu ai trecut, desi iti tot ceri iertare (pentru ce iti ceri, nu stiu) – daca n-ar fi fost acele discutii, ti-as fi multumit sincer pt sfaturi si pt grija, dar continui in aceeasi “linie”. Nu din dorinta de scandal iti cer lamuriri, sper ca asta e clar. Multumesc!

  6. Frate Florin, nu te-am acuzat niciodată și nici acum. Nu mă ţin de acuzat și nici de provocat scandaluri (ca apoi să-mi cer iertare).
    Nu-ţi știu faptele și nici măcar credinţa, pentru a indrăzni să te acuz (de ceva). Și chiar de ar fi să știu n’aș face’o.
    Nefericită a fost alegerea mea, de a dezvolta in comentariul , parte din cele spuse de frăţia ta. De vină poate fi și nemulţumirea ce ţi-a provocat-o anterior de spusele mele, căci se vede că nu s’a stins, ci dimpotrivă…
    I-ţi cer public scuze (dacă iertarea cerută nu merge și se interpretează astfel).
    Nu știu ce să spun. Suspiciunea este o ispită in legătură cu iertarea (printre altele), dar iarăsi cad in insinuări și acuze.
    Sincer, speram intr’o apropiere nicidecum in ce s’a ajuns. Mai de folos i-mi este a mă abţine de la orice comentariu. Și am s’o fac de acum inainte. Un cunoscut, mereu i-mi spune că nu mi-i de folos .
    Nu te cunosc frate Florin și dacă am greșit cu ceva faţă de frăţia ta te rog scuză-mă. Ţi-o cer din inimă.

  7. In comentariu nu am vizat persoane. Nu am adus acuze nimănui. Am spus ce văd, ce inţeleg și ce cred. Te rog recitește-l cu inimă de frate.

  8. Intre ’60 si ’64 incepusera o alta strategie: Divide et impera

    Vi se pare si voua ca se practica si astazi, cu multa sarg aceeasi strategie?

  9. @nicolae mirean:

    ‘in comentariu nu am vizat persoane.’

    poate, dar vezi ca ai inceput cu ‘frate Florin’. Deci era perfect normal sa se simta vizat.

  10. Da soră, demonul folosește la maximum, orice urmă (și nuanţă) a păcatului, ca să convingă (și să câștige). Numai lucrarea și increcarea ne face cunoscători și simţitori, (prin darul lui Dumnezeu), prin cunoașterea păcatului și subtilităţolor lui, nu simpla cunoștinţă din citire.
    (A nu se inţelege că mă dau drept lucrător și cunoscător).
    O spun, după o consultare cu câţii-va din cei care chiar fac aceasta. Ei m’au indemnat nu să renunţ la a’mi exprima opiniile (cât mi se va ingădui), ci la mai multă atenţie in exprimare și la a vorbi din cele incercate. Scuze, că am indraznit.

  11. Frate Nicolae Mirean, am inteles abia acum, prin mila Domnului Hristos, ca cele ce ati spus in comentariul de aici adresat mie, erau in completarea mea.
    Va rog sa ma iertati si va doresc toate cele bune, in Hristos! Domnul cu noi, toti!

  12. Pingback: CUVIOASA PARASCHEVA, sfanta care ne invata CAND SI CUM TREBUIE SA SLUJIM SI SA NE DARUIM LUI DUMNEZEU. Predici audio ale Ierom. Irineu si Pr. Ciprian Negreanu (Cluj): pilda celor 10 fecioare si INSELAREA AMANARII -
  13. Pingback: GULAGUL COMUNIST ROMAN. Marturii ale supravietuitoarelor din INCHISORILE PENTRU FEMEI/ Cum a fost salvat SCHITUL MAICILOR din Bucuresti prin translare [VIDEO] - Recomandari
  14. Pingback: Galina Raduleanu: CAZUL VISINESCU SI CONDAMNAREA COMUNISMULUI SUNT PRAF IN OCHI. Suntem o tara careia ii lipseste sentimentul de vinovatie Fiica partizanului Toma Arnautoiu: NU A EXISTAT VOINTA POLITICA PENTRU PEDEPSIREA VINOVATILOR DE ATROCITATILE COMUNI
  15. Pingback: FEMEIA GARBOVA ASTAZI: Un popor garbovit de ploconiri, linguseli, LIPSA DE VERTICALITATE; o omenire tip “Prikoke”, COCOSATA DE PACATE si MANIPULATA sa se simta “LIBERA” cand este mai ROBITA si sa fie fericita SCORMONIND IN GUNOAIEL
  16. Pingback: “DUMNEZEU CERE LA MASURA FIECARUIA. Mai mult decat a face ceva, lui Dumnezeu Ii place SA VREI! Sa incerci! Vrea sa te gaseasca in aceasta osteneala“ – PREDICI AUDIO pentru noi, cei chemati la Cina sau la Nunta Fiului -
  17. Pingback: ARHIM. ROMAN BRAGA – la 40 de zile de la mutarea la vesnicie. MARTURII COPLESITOARE DESPRE UN PREOT CARE A TRAIT BUCURIA SFINTENIEI TRAIND LAUNTRIC RAIUL INCA DE AICI. Plus: ultimul sau amplu interviu testamentar | Cuvântul Ortodox
  18. Pingback: Medicul GALINA RADULEANU la “Cuvinte din taceri” (VIDEO + TEXT) – amintiri pretioase despre tatal ei, Parintele Boris Raduleanu, PERSECUTIA COMUNISTA, REZISTENTA LAUNTRICA IN INCHISOARE SI MIJLOACELE “BLANDE” DE REEDUCARE | C
  19. Pingback: PSIHIATRUL GALINA RADULEANU despre PROPAGANDA ANORMALITATII, dependentele devastatoare ale tinerilor de azi si ofensiva nimicitoare a “minunatei lumi noi”: “ASA CUM PE VREMEA COMUNISMULUI TI SE PUNEA PECETEA DE DUSMAN AL POPORULUI, ACUM
  20. Pingback: Doamna Lidia Staniloae despre REZISTENTA BISERICII ORTODOXE SUB COMUNISM si despre “teroarea cea de toate zilele“, “atmosfera de delatiune, de incredibila densitate a dusmaniei si a urii“, de vanatoare de “dusmani ai poporulu
  21. Pingback: SA ALERGAM CU GANDUL LA IISUS! Parintele Coman – problematizari si solutii pentru “razboiul nuclear al gandurilor” (II). IPOCRIZIA SI VICLENIA NOASTRA prin care preferam sa ramanem la nivelul exterior, iar nu sa ne cercetam motivatiile a
  22. Pingback: STRIGATUL SALVATOR | Cuvântul Ortodox
  23. Pingback: PARINTELE PANTELIMON DE LA OAȘA despre galagia Imediatului invaziv si agresiv VS. soapta discreta si delicata a Vesniciei: “CAND NI SE FURA VIATA, NI SE FURA CLIPA CU CLIPA!” (video – conferinta la Cluj, martie 2016) | Cuvântul Ortodox
  24. Pingback: Arhim. Paisie de la Hilandar: “ROAGĂ-TE ȘI NU ÎNCETA SĂ TE ROGI! INGRĂDEȘTE-TE CU RUGĂCIUNEA! Dacă omul nu face din rugăciune ritmul vieţii sale, sunt mici şansele să iasă biruitor din luptele duhovniceşti” | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate