Sfantul Nicodim Aghioritul (14 iulie) despre pazirea comorii pacii si smereniei. PAGINI DIN “RAZBOIUL NEVAZUT”

14-07-2011 Sublinieri

Chiar de-ar fi in stare protivnica pacii, robul lui Dumnezeu sa nu scada cu duhul

“Afla ca deseori vei simti suparare, pierdere de pacea sfanta, de singuratate si de libertate. Din framantarile tale se va ridica uneori un colb ce te va supara in aceasta calatorie ce vei face. Dumnezeu ingaduie aceasta pentru un mai mare bine al tau. Adu-ti aminte ca acesta e razboiul din care sfintii au luat cununile marilor plati. In orice turburare sa zica: 

Domnul meu, vezi aici pe robul Tau, fie voia Ta. Stiu si marturisesc ca adevarul Cuvintelor Tale ramane totdeauna statornic, fagaduintele Tale sunt nemincinoase si in ele nadajduesc. Eu stau numai pentru Tine”.

Fericit e sufletul ce se aduce totdeauna Domnului in acest fel ori de cate ori e turburat. Daca acest razboi continua si nu poti uni atat de repede cum doresti dorinta ta cu a Lui Dumnezeu, nu te imputina cu duhul si nu te mahni, ci continua a te oferi si a te inchina. Astfel vei birui.

Vezi lupta data de Domnul in Gradina, ca umanul se intorcea spre Dansul si zicea: “Parinte, de este cu putinta treaca de la Mine acest pahar!” Dar indata se transforma. Ii punea sufletul in liniste si cu o vointa slaba si sloboda, zicea cu adanca umilinta: “Insa nu cum voiesc Eu, ci cum voiesti Tu(Mt. 26, 39 ). Cand esti in vreo dificultate, nu pasi pana nu-ti inalti intai ochii la Hristos pe Cruce. Pe dansa vei vedea tainic scris cu litere mari ca si tu trebuie sa te rastignesti in acea greutate. Aplica-ti aceasta inchipuire. Suparat de iubirea de sine, nu scadea cu duhul si nu te desparti de Cruce, ci alearga la rugaciune pana-ti vei infrange vointa a nu dori decat ce voieste Dumnezeu.

Dupa ce pleci de la rugaciune, fiindca ai adunat acest rod, fii vesel. Daca nu ai ajuns la aceasta sufletul iti ramane flamand si fara hrana. Sileste-te ca sa nu locuiasca nimic in sufletul tau, decat Dumnezeu, fie chiar pentru putin timp. Nu te mahni si nu te amari pentru ceva. Nu-ti pune ochii la vicleniile si pildele rele ale celorlalti, ci fii asemenea unui copil mic, ce nu sufera nici una din aceste amaraciuni, ci trece peste toate voios.

Silinta diavolului de a turbura pacea sufletului nostru; Fuga de vicleniile si amagirile lui

Vrajmasul nostru, diavolul, obisnuieste a se bucura de amestecul si turburarea inimii, ca lupul de furtuna si vifor. De aceea cauta a ne sorbi de tot sufletele si a le departa de smerenie, a se apleca omul spre sine si vointa lui, a nu vedea lucrul darului dumnezeiesc [a nu dobandi harul Duhului Sfant, n.n.], numit inainte incepator, fara care nu poate cineva numi pe Domnul Iisus, dupa Pavel: “Nimeni nu poate numi pe Domnul Iisus decat in Duhul Sfant” (1 Cor. 12,3).

Desi, prin vointa noastra ne putem impotrivi acestui dar, totusi nu-l putem primi fara acest dar, incat, cine-l ia, e din pricina lui si cine ajunge a-l lua, nu mai face, nici nu mai poate face vreun lucru, fara acest dar dat cu prisosinta tuturor oamenilor.

Vrajmasul cauta si se sileste a pune pe fiecare sa se socoata mai ravnitor decat altul, ca ar putea primi mai bine darurile lui Dumnezeu. Deci, diavolul se sileste ca omul sa faca lucrurile bune cu mandrie, fara a-si recunoaste neputinta sa. De aceea trece cu gandul si defaima pe ceilalti ca nu fac cele bune pe care le face el.

Pentru aceasta, de nu vei lua bine seama si nu vei trece indata la alta stare, de a te rusina, smeri si defaima, cum am spus, te va face sa cazi in mandrie, ca fariseul, care se lauda cu virtutile lui si osandea pacatele oamenilor. Daca in acest fel iti va castiga vrajmasul vointa, te va stapani complet si te va arunca in tot felul de rautati. Atunci mare iti ve fi paguba si primejdia. De aceea Domnul ne-a poruncit sa priveghem si sa ne rugam: “Privegheati si va rugati ca sa nu cadeti in ispita (Mt. 26,40).

Trebuie luat bine seama a nu-ti rapi vrajmasul o comoara atat de mare – pacea si linistea sufletului. Caci utilizeaza toata puterea a-ti lua aceasta pace, a-ti face sufletul sa traiasca in necaz si turburare, unde stie ca este toata pierderea si paguba lui. Pentru ca daca un suflet este in pace face orice usor. Realizeaza multe si bune. Rabda de buna voie si usor, se impotriveste oricarei intamplari. Din contra, turburat si nelinistit cineva face putine lucruri si foarte imperfecte. Indata se ingreuiaza si apoi traeste in chin sterp.

De aceea, daca vrei sa biruiesti si sa nu-ti strice vrajmasul negutatoria, ia seama mai mult decat la orice a nu te lasa nici un minut suparat si necajit. Realitatea este alta: oricat ar patimi sufletul din lipsa de cucernicie si dulceata duhovniceasca, totusi poate face nenumarate lucruri bune, urmand numai rabdarea si ingaduinta a face bine dupa putere.

Ca sa intelegi mai bine aceasta si a nu ti se face acel bine pricina de vatamare si sa nu pierzi folosul ce ti-l acorda Dumnezeu, prin lipsa acestei cucernicii si evlavii, in capitolul urmator iti voi infatisa bunatatile rezultate din smerita ingaduinta dovedita in astfel de seceta a evlaviei, ca sa le stii si sa nu pierzi pacea cand te-ai afla in aceasta uscaciune a mintii si in amaraciunea inimii, atat din cauza saraciei inimii si a cucerniciei duhovnicesti cat si din cauza durerii provenita din orice ispita dinauntru si din ganduri rele”.

Legaturi:


Categorii

"Concentrate" duhovnicesti, Cum ne iubeste Dumnezeul nostru, Mandria, trufia, Razboiul nevazut, Sfantul Nicodim Aghioritul

Etichete (taguri)

, , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

31 Commentarii la “Sfantul Nicodim Aghioritul (14 iulie) despre pazirea comorii pacii si smereniei. PAGINI DIN “RAZBOIUL NEVAZUT”

<< Pagina 1 / 2 >> VEZI COMENTARII MAI NOI

  1. Dă-mi Doamne’n inimă și’n cuget
    Ca’n Adevărul ce l’ai spus
    Să ostenesc ziua și noaptea
    Plinidu-l prin porunci, Iisus.

    Să ard de dorul împlinirii
    Celor ce Tu ne-ai poruncit
    Și care prin botez eu însumi
    Prin martori le-am făgăduit.

    Să duc în duh și-n trup povara
    Durerilor neîmplinirii
    Luptând pe viaţă și pe moarte
    Pe căile desăvârșirii.

    Să plâng sub rănile deschise
    De nemplinirile’n credinţă
    -Privind la Chinul Tău Iisuse-
    În foc și’n lacrimi de căinţă.

    Că ce pot eu fără de Tine
    Și din ce-mi dai,cât folosesc ?
    Iar din ce mi-ai cerut Iisuse,
    Concret și sfânt, cât împlinesc ?

    Căinţa cea neâncetată
    E singura mea năzuinţă
    Ce arde vie și concretă,
    Când sunt zdrobit de neputinţă.

    În ea îmi plâng dorul de ceruri
    Și neputinţa de’a plini
    Desăvârșirea poruncită
    (Cum ne’ai cerut) prin a iubi.

    Ajută-mă Doamne Iisuse
    Măcar să fiu “tânguitor”
    Smerit și înţelept și sincer
    În ce nu sunt înplinitor.

    Căci fără flacăra căinţei
    În suflet, cum î-mi dovedesc
    Că vreau și lupt (plinid porunca)
    Cu’adevărat ca să iubesc ?

    Fără de chinul dinlăuntru
    Ce arde’n focul neâmplinirii
    Cum m’apropii eu de Tine
    Și de “paharul mântuirii” ?

    Pot fără trudă, fără lacrimi
    Fără concretul pocăinţei
    Să-mi dobândesc desăvârșirea
    Și bucuriile credinţei ?

    Fără de sincera căinţă,
    (Că nu-s deplin împlinitor)
    Prin ce-Ţi arăt Ţie și lumii
    Că nu’s doar mim sau doar actor ?

    Fără trăirea în durerea
    Și-n suferinţa rugăciunii
    Mă amăgesc (numai cu fapte)
    Care le fac…să le’arăt lumii.

  2. BUCURIA SUFERINŢEI

    O, suflete slăbănogit, ce greu îţi vine ca să rabzi
    Puţină suferinţă pentru Domnul, să te ridici atunci când cazi!
    Mereu cârteşti, mereu te vaiţi de propria ta neputinţă
    Mereu gândeşti că Dumnezeu te-a părăsit în suferinţă.

    În tine totul este răzvrătire şi milă pentru sine ai,
    Şi uiţi de ce-a murit Iisus şi de răspunsul ce-o să-l dai…
    Căci judecata n-are părtinire, de nu ai dus o viaţă demnă
    Şi nu primeşti nici o răsplată, pentru trăirea cea eternă.

    Fiindcă puţina suferinţă ce cu dispreţ acum o duci
    Te va scăpa de veşnica gheenă şi de grozavele ei munci.
    O, nu ştiai că-n suferinţă se afl-ascunsă iubirea lui Iisus?
    Şi de-ai răbda puţin acum, cunună ai avea-n cer sus?

    Un strop de suferinţă dar, să rabzi şi tu măcar acum
    Căci pentru tine Domnul nostru, n-a suferit un strop, ci un ocean.
    În Domnul doar de te-ai încrede, nu ai putea uita nicicând,
    Că locuieşti aici, o clipă, nu-n veşnicie pe pământ!

    Te-agaţă cu nădejde de braţul Lui cel tare
    Şi cere-i cu iubire, din mila Sa cea mare…
    Să-ţi ierte tot păcatul ce l-ai făcut în van
    Şi să ţi-l curăţeasca botezul lui Ioan…

    Şi vin-o, te hrăneşte cu hrana cea mai tare
    Ce lumi-ntregi aduce odihnă şi salvare.
    Că de nu vei gusta din a Lui Trup şi Sânge,
    Nu vei afla odihnă, ci veşnic tu vei plânge…
    Vin-o, te-mpărtăşeşte cu dor de mântuire
    Din veşnicul izvor, ce-aduce nemurire!

  3. Doamne, fie voia TA!

    Dacă omul din pruncie
    Voia sa ar lepăda,
    Toată viaţa lui ar spune:
    Doamne, fie voi Ta!

    Orice lucru ce doreşte
    Să-l înceapă-n viaţa sa,
    Nu îl face pân’nu spune:
    Doamne, fie voia Ta!

    De doreşte să pornească
    Pe o cale foarte grea,
    Cu smerenie îi cere:
    Doamne, fie voia Ta!

    Dacă propria viaţă
    I se cere spre-a o da,
    Tot cu mulţumire strigă:
    Doamne,fie voia Ta!

    Dezbrăcat de a sa voie,
    Şi de-orice dorinţ-a sa,
    Nu’ncetează de a spune:
    Doamne, fie voia Ta!

    Şi aşa, în ascultare,
    Petrecându-şi viaţa sa,
    Va primi multă răsplată,
    “Fiindc-a făcut voia Mea”!

    Căci şi a noastră Măicuţă,
    Către Gavriil a spus:
    “Iată, roaba Domnului,
    fie mie, cum ai zis…”!

    Şi s-a ridicat la cinstea
    De a naşte pe Iisus
    Şi de-a sta în tronul slavei,
    Cu toţi îngerii de sus.

    Dezbrăcaţi de-a noastre patimi,
    Şi de-orice dorinţă rea,
    Să strigăm fără-ncetare:
    DOAMNE, FIE VOIA TA!

  4. Pingback: Sf. Nicodim Aghioritul (14 iulie): “Cercetarea conştiinţei” « N-am cuvinte…
  5. Sora G pentru a nu aglomera şi obosi rubrica de comentarii, cedez cu bucurie această modalitate de exprimare în favoarea fraţiei tale. Voi participa cu ce mă va ajuta Dumnezeu prin exprimarea ne rimată. Iertare pentru indrazneală.

  6. Rugaciunea a opta a Sfantului Ioan Gura de Aur : 12 cereri dupa numarul ceasurilor zilei
    Doamne, primeste-ma in pocainta.
    Doamne, nu ma lasa pe mine.
    Doamne, nu ma duce pe mine in ispita.
    Doamne, da-mi cuget bun.
    Doamne, da-mi lacrimi si aduceri aminte de moarte si umilinta.
    Doamne, da-mi cuget sa-mi marturisesc toate pacatele mele.
    Doamne, da-mi smerenie, curatie si ascultare.
    Doamne, da-mi rabdare, voie nebiruita si blandete.
    Doamne, sadeste in mine radacina bunatatilor si frica Ta in inima mea.
    Doamne, invredniceste-ma sa Te iubesc cu tot sufletul si gandul meu si sa fac in toate voia Ta.
    Doamne, apara-ma de oamenii galcevitori, de draci, de patimile trupesti, si de toate celelalte lucruri necuvioase.
    Doamne, stiu ca faci precum vrei Tu, deci sa fie si intru mine pacatosul voia Ta; ca binecuvantat esti in veci. Amin.

  7. Bogdaproste, mai ales pt “Realitatea este alta: oricat ar patimi sufletul din lipsa de cucernicie si dulceata duhovniceasca, totusi poate face nenumarate lucruri bune, urmand numai rabdarea si ingaduinta a face bine dupa putere. ” poate, aşa e…, DAR VREA??? 🙂 Mi se pare că abia acum am aflat ce simte un copil în primele zile după ce este înţărcat. Vă mulţumesc pentru dragoste.

    Din nefericire, am ajuns să fiu compendiu de vorbe, cu inima beton armat. În ultima vreme citesc multe din articolele de pe această pagină, la fel cum citesc despre deschiderile celebre de la campionatele de şah. Totul e în minte. Nu simt acea subţire adiere a sufletului, dar îmi mai joacă memoria câte o festă şi uit câte o mutare genială, citită prin “Despre înşelare”, de pildă. Şi din câte se pare, deşi înţeleg meciul făcut de Kasparov contra lui Topalov, eu nu reuşesc să bat calculatorul setat pe REALLY REALLY STUPID Level.

    Ar mai fi o problemă, că lipsa de cucernicie si dulceata duhovniceasca, o resimţim nu doar în interior, cât şi în cele exterioare. De la sănătatea mea şi a celor din preajmă, la mâhnirea generală care ne înconjoară, mult peste importanţa încercărilor trăite, la lenea (Putoarea) absolută pe cere am primit-o iar la sân, etc.. Deci de multe ori, astfel de încercări nu sunt numai interioare, tulburarea/supărarea nu e relativă. Nu e vorba că lucrurile sunt roz şi că le vedem albastre, ci au o consistenţă obiectivă deloc de ignorat. Bine, tot faptul că trăiesc cu sentimentul că mi-a fost închis telefonul e cel mai dureros (deşi ştiu că nu e aşa), dar şi cele exterioare sunt de multe ori cireaşa de pe tort.

    Dar, la război ca la război, mergem înainte. Încercăm să găsim un echilibru între ispita deznădejdii şi chemarea indiferenţei sufleteşti (incredibil de sâcâitoare), faţă de muntele de păcate cu care, mai nou, am ajuns să mă mândresc online. Mi-e şi căderea motiv de mândrie acum!!! Vă rog să mă iertaţi că mă alint ca o muiere fără minte. Doamne, Iisuse Hristoase, miluieşte-mă pe mine păcătosul!

  8. Pentru mine as sublinia si asta:
    “Caci utilizeaza toata puterea a-ti lua aceasta pace, a-ti face sufletul sa traiasca in necaz si turburare, unde stie ca este toata pierderea si paguba lui. Pentru ca daca un suflet este in pace face orice usor. Realizeaza multe si bune. Rabda de buna voie si usor, se impotriveste oricarei intamplari. Din contra, turburat si nelinistit cineva face putine lucruri si foarte imperfecte. Indata se ingreuiaza si apoi traeste in chin sterp.”

    Caci chiar asa este. Sunt foarte bine descrise roadele nefaste si starea proasta pe care o ai dupa ce lasi ca pacea sa-ti fie luata, cazand in ispitele “dulci”. Si te framanti, si te lupti si esti ca pestele pe uscat…care e echivalent cu acel “chin sterp” de care pomeneste parintele.

    Continunand ideea de mai sus a lui Utzu, nu e numai mandria cu muntele de pacate, ne si gasim scuze pentru el. Dar oare ne este bine cu el in spinare? Ce ne face sa nu ne descotorosim de el, sau si mai rau, sa ni-l punem inapoi in spate?

  9. @Utzu

    Ce atata suparare?! 🙂 glumesc, fireste! D-aia am si pus p-al’mic si galben care rade…

    Mi-a placut mesajul tau; ma regasesc in unele ‘chestiuni’;

    -REALITATEA dar si NUANTA este ca, vremurile sunt de-a dreptul tembele, complet naucitoare de nu mai stii care-i stanga, care-i dreapta;

    -apoi, ametit de atata rationament nu stii cum/cand/de unde sa parezi lovitura care vrea sa te paleasca in moalele capului si/sau a sufletului: din fata, din spate, de la cineva anume sau chiar din interiorul tau unde colcaie serpariile, supararile, indreptatirile, nemultumirile…

    -toate belele (de orice fel…) sunt ingaduite si ne ies in cale SI din cauza propriei firi firi naravite de atatea pacate trecute sau prezente care trebuiesc ispasite ( acceptate deci), fiindca vorba Pr.Arsenie Boca: ‘trebuie sa-ti tragi SCURTA’ si chiar sa te rogi sa le simti fie pe pielea obrazului, fie pe cutele sufletului iar ca bomboana de pe coliva Eu-lui tau frant si ranit serios (din lipsa de smerenie)…chiar sa te DOARA si, prin muscatura arzatoare sa ti se mai toceasca incisivii indreptatirii de sine, gustul de viata asta si sa devii din ce in ce mai putin lumesc si, mai mult ceresc/duhovnicesc! In alta ordine de idei – toti stiu – ca, atunci cand te pregatesti sa fii placut lui Dumnezeu si sa faci ce trebuie, ti se ridica nu numai trupul, lumea si diavolul impotriva ci, uneori o cohorta de draci simti cum scoate untul din tine dand la iveala ceea ce nu vrei/nu-ti place si vrei sa te dezbari, murdarind si intinand si ceea ce credeai ca ai bun in tine.

    -“Nasterea” omului ceresc este grea si anevoioasa pentru ca se face NUMAI pe ruinele egoismului iar omului ii place sa fie in frunte, sa porunceasca, sa fie ascultat; am avut deunazi o revelatie (cred ca o intuiam eu mai demult dar se facea doar la nivel cerebral fara simtire) – ne chinuim pentru ca:

    1.ignoram ceea ce a spus Hristos Dumnezeu “fiti blanzi si smeriti cu inima si veti afla odihna sufletelor voastre” si “cine vrea sa fie primul sa fie tuturor sluga” adica jertfa de sine, asa cum facut EL pentru noi, fara intrebari de genu’ ‘da de ce eu si nu ala/aia?, de ce TOT numai eu?! Unde-i dreptatea?!’etc…si ma mai intrebam de ce am senzatia uneori ca Dumnezeu sta pe tronul Sau acolo sus si abia mai arunca o privire incoa’ la Iadul de pe pamant; si-mi vin in minte cainarile din Psalmul 72 “Cum?! Stie acestea Dumnezeu? Are cunostiinta Cel Prea Inalt?!” si se revolta ceva in mine amintindu-mi de toate ‘datoriile’ prezente si trecute….

    2.daca tot vorbim si se vorbeste din ce in ce mai mult despre Parusie si vremurile astea de incercare – cum n-au mai fost si nici nu vor mai fi – mai intai prin tulburarea si imprastierea de-acum pana la subtilitatea cruzimii chinurilor de la sfarsit, noi – generatia asta – suntem pe muchie de cutit: fie invatam sa dansam cu maiestrie pe ea fara sa ne (auto)ranim , fie ACCEPTAM ca…facand parte din generatia imbatranita (in rele) ajunsa in prag de veac OPT (degenerata de atatea si atatea pacate personale sau ale inaintasilor nostrii) cu greu mai poate (re)prezenta CAUZA lui Dumnezeu pe pamant; uneori exista vointa dau nu mai este cu putinta, alteori exista putinta dar nu mai exista vointa; si uite-asa ‘vad’ eu Leviatanul care-si mananca propria coada pana la auto-devorare – ne invartim in cerc vicios cautand in noi rezolvarea cand, mai vartos ar trebuii sa ne alipim de Biserica si de Hristos ‘fara Mine nu puteti face NIMIC’;

    Stiu! La teorie suntem mareti toti! La punerea in practica – in schimb – ne cade bucuria in scarba si umblam cu fofarlica doar, doar…vom putea fenta dreptatea (cu milostivire) a lui Dumnezeu!

    D-apai! In atari situatii, nu-ti ramane decat RABDAREA intarita cu BARBATIE (atribut specific barbatesc)si sa nu-ti fie rusine sa-ti spui unele scaderi, chiar pacate fiindca este o chestiune ce tine de caracter si nu de slabiciune muiereasca – cum ai sugerat tu! A vedea pe net sau chiar intr-un grup numai ‘sfinti’ care dau sfaturi si nu recunosc ca si ei sunt supusi greselii, m-ar face sa ridic din spranceana si sa ma intreb daca nu cumva am ajuns inainte de vreme la Ierusalimul cel de sus fara sa ma fi intrebat cineva de sanatate sau daca am haina de nunta, corespunzatoare.

  10. Nu,frate Nicolae,nu am voit sa-ti fac concurenta.Eu ma retrag cu bucurie. Succes si iertare.

  11. @ G si Nicolae Mirean:

    E loc pentru amandoi si pentru mult mai multi. Va apreciem deopotriva si va multumim! Nu va ispititi de-a dreapta acuma, printr-o smerenie gresit inteleasa… Continuati, va rugam. Fiecare cu talantul sau.

  12. @ G si Nicolae Mirean

    Doresc a intari si eu atat cat se poate cuvintele admin-ului.
    Versurile voastre sunt foarte frumoase! Multumesc!
    Doamne, ajuta!

  13. G
    Iarta-mi te rog această neinspirata inerventie care cred că te-a rănit adanc. Mărturisesc că nu asta am vrut. Multe şi mari ispite am avut şi am din pricina acestora comentarii versificate încât de mai multe ori m-am hotărât să renunt definitiv. Sub inraurirea acestor ispite am scris acel nefericit mesaj.Acum i-mi văd grosolania pe care am crezut-o un gest de ortodoxă bunăvoinţa. Încă odată îmi cer iertare.

  14. @ Admin. şi Florin M
    Încă sunt sub inraururea unor ispite, cum spuneam şi sorei G. Parintele meu duhovnic nu prea agrează internetul. Cu ajutorul lui Dumnezeu însă voi continua cât se va mai putea. Regret că am concentrat atenţia asupra mea care sunt atât de, mic de nevednic şi de plin de parerile de sine. Mulţumesc din toată inimă pentru dragoste şi vă cer iertare.

  15. @Magda
    Vă mulţumesc pentru răspunsul călduros. Aşa e.. cu ajutorul acestui site sporim nespus la capitolul teorie. Dacă s-ar fi putut să sporim şi duhovniceşte, practic.. cumva, multă linişte ar avea trândăvia mea (nu că nu s-ar ruga adminii şi pentru noi, că i-am cam dibuit eu ce poame sunt :D). Apropo de revelaţii, la mine plasa de salvare o reprezintă:
    “37. El i-a răspuns: Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău.
    38. Aceasta este marea şi întâia poruncă.
    39. Iar a doua, la fel ca aceasta: Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.
    40. În aceste două porunci se cuprind toată Legea şi proorocii. ”

    Este maximum de generalizare pe care l-am găsit în Sfânta Scriptură. Aşa că, de câte ori dau cu bâta în baltă în cele mici, revin spăşit la Matei cap 22. Se ştie că generalizarea relativizează, deci tot sub un impuls raţional am scornit-o şi pe asta. Şi, de regulă “coroborez” cu rugăciunea Catismei a patra:
    “Caci de am si gresit, dar la alt doctor nu am nazuit, nici nu mi-am intins mainile catre vreun dumnezeu strain. Deci, nu lepada rugaciunea mea, ci ma asculta, pentru bunatatea Ta si intareste inima mea intru frica Ta ! Faca-se darul Tau peste mine, Doamne, ca un foc, care sa arda gindurile mele cele necurate. Ca Tu esti, Doamne, lumina cea mai presus de toata lumina, bucuria cea mai presus de toata bucuria, odihna cea mai presus de toata odihna, viata cea adevarata si mintuirea care dainuieste in vecii vecilor. Amin.”

    Sper că nu am smintit pe nimeni sau că nu m-am făcut vinovat de vreo necuviinţă monumentală împărtăşindu-vă din teologia mea de curtea şcolii.. Iertaţi-mă!

    PS.1. Ştiam eu că nu voi scăpa netaxat, chiar şi aşa discret, indirect, de exprimarea mai contondentă, cu partea femeiască, “ceva mai neinspirată” 😀 !
    PS.2. Cred că sensibilitatea poetică e unul din puţinele instrumente care ne-au mai rămas pentru a ne evalua sănătatea noastră sufletească. Aşa cum spunea şi admin, e loc penru cât mai mulţi. Doamne, ajută!

  16. …eu am simtit ca “infricosator” cand nu se raspunde, cand pare lipsit de ecou ceea ce se posteaza.
    …si cred ca e important si raspunsul, mai mult sau mai putin poetic, la aceasta straduinta a “admin”-ilor.
    … asa ca folosind o exprimare … “contondenta” sau nu, am “comentat” cu nepricepere dar considerand ca trebuie sa se faca simtita existenta celor care citim aici.
    …”admin”-ii ca si comentatorii vor gasi resurse de a ierta stangaciile si de a primi toate transformate in ceea ce inseamna ele de fapt: o comuniune, un firesc si simplu: “multumesc!”…

  17. Nicolae Mirean

    Din mila lui Dumnezeu, nu am fost “ranita adanc”. Insusi titlul articolului e atat de sugestiv si m-a ajutat. Recunosc faptul ca raspunsul a fost dat in pripa, insa era foarte sincer.Am uitat, doar, sa spun: “Doamne, fie voia Ta”!
    Fiind constienta de faptul ca versurile mele nu pot inlocui versurile unui om care scrie de atat timp pe acest site, am dat acel raspuns.Dimpotriva, m-am simtit prost ca am indraznit atat. Cum puteam sa accept o asa propunere?
    Ti-am citit toate versurile, le-am admirat si le-am colectionat spre a le da si altora sa le citeasca. Dar, sincera sa fiu, nu m-a deranjat niciodata nici un comentariu a vreunui frate,fie el chiar si nepotrivit.Era, de fapt, problema administratorilor, nu a mea. De un lucru sunt insa foarte sigura: fiecare persoana este unica si nu o poate inlocui nimeni, iar pentru ceea ce face, sau trebuie sa faca, este liber sa aleaga, fiindca, el raspunde inaintea lui Dumnezeu.Imi pare rau, ca eu am fost cea care am creat probleme! Iertati-ma!

    N-am dorit a scrie versuri
    Spre a face rau cuiva
    Nici n-am vrut sa demonstrez
    Ca pricep si eu ceva…

    Ci, ca un nevrednic rob
    M-am simtit si eu datoare
    Sa impartasesc ceva
    Precum face fiecare.

    Fiindca mult m-am folosit
    De cele ce s-au postat;
    Caci fiind precum balsamul,
    Multe rani au vindecat.

    Stiu ca nu intamplator
    A venit asa ispita,
    Si mai cred ca intr-o zi
    Va avea si reusita.

    Sa ma ierte cititorii
    Daca i-am smintit cumva…
    Dar ii rog sa spuna zilnic:
    “Doamne, fie voia Ta”!

  18. Florin M.
    Multumim pentru apreciere. Fie voia Domnului!

  19. Frumoase si ziditoare versurile fratilor nostri G si Nicolae Mirean.Nu va opriti.

  20. @G,

    Ce frumos ai raspuns (inclusiv in versuri). 🙂

    G si Nicolae, toate poeziile voastre sunt foarte frumoase, sa nu ne lipsiti de ele. Ne sunteti dragi amandoi.

  21. Pe mine ma surprinde ca nu se posteaza mai multe comentarii pe acest site.
    Pe de alta parte, cred ca mult prea multe comentarii ar putea duce la un mic haos. 🙂
    Poate ca ar fi bine sa postam atunci cand simtim nevoia, dar sa o facem
    cu intelepciune si calmitate(cuvant cheie). Pana la urma, este un lucru bun sa comunicam constructiv si sa ne iubim frateste. Altfel spus, cu totii avem dreptul sa ne exprimam punctul de vedere, nu cred ca incalcam nici o lege. Oricum, admin e cu ochii pe noi. 🙂

  22. @ IoanC: Eu de multe ori simt ca o rugaciune de multumire sau un suspin de cainta e de ajuns… iar un comentariu parca ar strica din frumusetea celor citite!

    @G: Si mie mi-a placut mult raspunsul tau, mai ales ca ai luat in seama exact despre ce ne-a invatat Sf. Nicodim:-)

  23. Spun vorbe ce vădesc mândria
    Și arăt că-n toate am răspuns.
    Arăt că nu am modestie
    Și nu-s deloc smerit Iisus.

    Știu bine și simt înlăuntru
    Rușine’adesea și mustrare
    Că mă prezint cu “comentariul”
    Aproape la orice postare.

    Știu bine că prin toate’acestea
    Nu î-mi arăt credincioșia,
    Că mulţi se’ntreabă de-mi dau seama
    Că-mi etalez de…fapt mândria.

    Știu bine și simt înlăuntru
    Mustrare aspră și durere.
    Știu c’aș spori lucrând launtric
    Prin post, prin rugă și tăcere.

    Că mulţi se răzvratesc în lume
    Mulţi socotesc ori nebunie
    Ori cult fanatic, ori habotnic
    Rigoarea din ortodoxie.

    Dar mă expun astfel în public
    Să spun cu sinceră durere
    Ce cred, ce vreau (ortodoxește),
    Că Adevărul Tau ne’o cere.

    S’arăt (prin ștearsa-mi marturie)
    Că este cinste nu rușine
    Să fiu (cum sunt și gol și putred)
    Cu drag în Iisuse lângă Tine.

    Să fiu lovit și eu de hule
    De’ocară și de clevetire
    Când merg (prin Tine și cu Tine)
    Prin cruce către mântuire.

    Știu ca nici vorba mea nu-i sfânta
    Nici bună și nici potrivită
    Dar mă expun (și) spre mustrare
    Prin cei cu viaţa mai sporită.

    Mustrarea cea de dinlăuntru
    Și a fraţilor fină mustrare
    Mă fac să-mi simt deplin mândria
    Și riscul, care-i foarte mare.

    Știu că prin cele spuse aicea
    Voi fi eu însumi judecat
    Și la ce chem prin cele scrise
    Va fi s’arăt cât am lucrat.

    Știu cine sunt și că prin vorbe,
    Care nu-s puse în lucrare
    -De mine însumi totdeauna-
    Nu pot avea nici o valoare.

    Dar prin lucrarea ce se face
    Aici -cu daragoste- Iisus
    Cutez să vin, cu ce cred Doamne
    Și să susţin (prin ce-am de spus).

    Și cred, că tot crestinul are
    Nevoie’acută de lucrare,
    De pilde și de vorbe sfinte,
    De Adevăr și de mustrare.

    Non stopul muzicii de astzi
    Și “bucuria din cultură ”
    Prin duhul lumii sting si surpă
    Și Duh și sfanta’nvăţătură.

    Mulţi socotesc chiar că lumescul
    “Curat” (și cu “deșteptăciunea”)
    Amestecat cu cateheza
    Sfinţesc și luminează lumea.

    Mulţi fac amestecul acesta
    (Și-n cei de jos și-n cei de sus)
    Punând egal între cultură
    Și cultul sacru, azi Iisus.

    Și’astfel sincretismu’acesta
    “Zidește” tainic viitorul
    Hrănindu-ne cu ce “î-i place”
    Și’a îndragit laic poporul,

    De parcă n’ar mai fi nevoie
    În viaţa sfântă actuală
    De traiul mistic și ascetic
    Ci de cultură şi morală.

    Minciuna trebuie vădită
    Făţărnicia demascată
    Credinţa falsă, viclenia
    Repudiata și mustrată.

    Cu pilda noatră și cu vorba
    Cu dragostea, cu rugăciunea
    Cu riscul de’a ne pierde “cinstea”,
    Că nu suntem în rând cu lumea.

    Să spunem cum nu se mai spune
    Azi Adevarul ce l’ai spus
    Atât de simplu și de sincer
    Și de mântuitor Iisus.

    Tăcerea nu-i mărturisire
    Iar a lua făr’un cuvânt
    De mulţumire, de aicea,
    Nu-i nici cinstit și nu-i nici sfânt.

    Smerenia de nu-mi smerește
    Lăuntrul meu (prin ce am spus)
    Citind,cad osândind pe celeilaţi
    Când osândesc în gând, Iisus.

    Cu modestie şi cu milă
    Cu dragoste şi cu durere
    Să ne’aratam aici prezenţă
    Căci Adevărul Tău o cere.

  24. La penultima strofă al trilea rând l-am greşit. Am vrut să spun: ” Ironizand în gând, Iisus ” . Am pus aceast comentariu , ca opinie personala la comentariul fratelui Ioan C, a cărei contribuţie o apreciez foarte mult. Iertare. Mulţumesc din inimă.

  25. Pingback: Razboiul e aproape, iar sfarsitul la usi. CE SA FACEM, DECI? -
  26. Pingback: RAZBOIUL NEVAZUT: Sfantul Nicodim Aghioritul ne arata strategiile de amagire ale vrajmasului in functie de diferitele stari si masuri ale omului: “Fii smerit, teme-te de tine si de neputinta ta!” -
  27. Pingback: Sfantul Nicodim Aghioritul despre IUBIREA DE PLACERI, chiar si “nevinovate”, care DAUNEAZA GRAV ADEVARATEI VIETI CRESTINESTI. Cuvant foarte actual:“Viata molatica pe care o traim este o pregatire spre tot pacatul” -
  28. Pingback: PARINTELE CLEOPA despre CONDITIILE DOBANDIRII PACII IN INIMA si despre SFARSITUL LUMII: “Urgia lui Dumnezeu, toate acestea striga la cer si nu stim pana cand…” -
  29. Pingback: Fericitul IOAN DE LA VALAAM (II): “Nu te inspaimanta, chiar de cazi in fiecare zi! Nu te increde in tine!” – Din viata si scrisorile foarte folositoare ale unui MARTURISITOR AL SMERENIEI, la 55 ani de la adormire (†6 iunie 1958) -
  30. Pingback: Sfantul Isaac Sirul despre FOLOSUL INCERCARILOR si TINDEREA SPRE “CELE DE PRET” ALE LUI DUMNEZEU: “Tot ce se primeste usor repede se si pierde. Fiecare lucru dobindit cu du­rerea inimii e si pazit cu grija” -
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate