PARINTELE CLEOPA despre CONDITIILE DOBANDIRII PACII IN INIMA si despre SFARSITUL LUMII: “Urgia lui Dumnezeu, toate acestea striga la cer si nu stim pana cand…”

4-12-2013 Sublinieri

CAND SA (NU) SE SUPUNA UN CRESTIN VOII ALTUIA, INCLUSIV SOTIA BARBATULUI EI?

12187_p18ahhtk0g10du7jm1mgmn721kc7a

Cum să dobândim pacea inimii

Sfântul Petru Damaschin spune aşa: Precum la casa noastră cea simţită, când vrem să o zidim, avem trebuinţă de aceste lucruri, mai întâi de pământ tare, al doilea de temelie, al treilea de pietre, al patrulea de tină sau de aliajul care leagă pietrele, al cincilea de pereţi, al şaselea de acoperământ, al şaptelea de meşteri, adică de zidari, şi al optulea, după ce am terminat casa, de un praznic, ca să asigurăm casa noastră cea simţită, la fel şi când vrem să zidim casa cea de gând a sufletului nostru, avem trebuinţă tot de atâtea lucruri şi în loc de pământ tare avem nevoie de răbdare desăvârşită, în loc de temelie, de credinţă tare şi nefăţarnică şi dreaptă şi Sfânta şi Preasfânta şi de viaţă făcătoare Treime, în loc de pietre, de felurimea faptelor bune şi a virtuţilor, în loc de tină sau de aliajul care leagă pietrele, de smerita cugetare, căci precum tina şi aliajul leagă pietrele, aşa smerenia leagă întru una toate faptele cele bune.

În loc de cei patru pereţi avem nevoie de cele patru virtuţi cardinale, atotcuprinzătoare, adică de pricepere, de întreaga înţelepciune, de bărbăţie şi de dreptate. De pricepere prin care pricepem ce trebuie să facem, cele bune sau cele rele. De întreaga înţelepciune prin care noi înfrânăm toate pornirile noastre cele dobitoceşti şi pasionale şi păcătoase. De bărbăţie prin care noi putem ascute şi întări partea mânioasă a sufletului împotriva diavolului şi a tot păcatul. Şi de dreptate, care îi dă fiecărei părţi a noastre cele ce i se cuvin, adică părţii cuvântătoare priviri duhovniceşti şi rugăciune; celei mânioase dragostea duhovnicească; celei poftitoare întreaga înţelepciune şi înfrânare, iar celei trupeşti, hainele şi cele de nevoie. În loc de acoperământ noi trebuie să agonisim dragostea cea desăvârşită către Dumnezeu şi către aproapele. Iar în loc de zidari noi folosim desluşirea, adică dreapta socoteală. Dar nu ajunge dreapta socoteală a noastră sau discernământul, adică desluşirea noastră, de nu ar fi ajutată această dreaptă socoteală de darul lui Dumnezeu, că auzi cum cântă Biserica: „De nu ar zidi Domnul casa bunătăţilor, în zadar ne-am osteni”.

Deci adevăratul ziditor al casei celei de gând a sufletului nostru este Însuşi Domnul Dumnezeul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Care lămureşte dreapta noastră socoteală ca să lucrăm noi fapta bună fără de făţărnicie şi fără de scop rău şi numai după voia lui Dumnezeu. Iar în loc de portar sau paznic al casei de gând, dumnezeieştii părinţi ne învaţă să avem de-a pururea paza minţii şi a inimii noastre cu multă socoteală şi cu mare purtare de grijă, după cuvântul Scripturii care ne învaţă aşa: Fiule, cu toată trezvia păzeşte-ţi inima ta, că întru aceasta se află izvoarele vieţii. Şi aceste puţine fiind zise, cuvântul se va îndrepta către inima noastră şi către pacea ei şi cum se câştigă pacea inimii noastre în întâmplările vieţii noastre celei de toate zilele şi toate minutele şi ceasurile.

[…]

Acum trebuie să arătăm cum stă inima în om. Cuviosul Nicodim Aghioritul, arătând el oarecum o pildă mai practică, zice: Inima omului se află în el ca arcul la ceas.

Şi vedem că atunci când arcul la ceas s-a stricat puţin sau s-a deranjat puţin, toate organele ceasului nu mai funcţionează normal şi se clatină sau rău sau fără precizie, iar dacă arcul la ceas s-a rupt, toate organele ceasului au încetat desăvârşit să lucreze. Aşa este inima pusă de Ziditorul în noi. Când ea este tulburată şi nelalocul ei şi nu are aşezare paşnică, toate gândurile noastre, toate cuvintele noastre, toate mişcările noastre, toate faptele noastre nu se mişcă normal, după voia lui Dumnezeu, ci se mişcă împotriva firii lor rânduite de Dumnezeu şi împotriva voii lui Dumnezeu. Şi când inima noastră este omorâtă prin păcat sau este copleşită de păcat, sufletul moare desăvârşit şi el, dacă nu ne întoarcem către Dumnezeu prin pocăinţă de bunăvoire cât mai avem viaţă pe pământ. Deci se pune întrebarea de unii din dumnezeieştii părinţi cum poate omul, după ce s-a tulburat inima lui de anumite patimi în împrejurările vieţii, să o liniştească pe dânsa, că de mare nevoie şi de prea mare nevoie este a şti omul să-şi liniştească inima sa.

Că zice dumnezeiescul părinte Nicodim Aghioritul şi Sfântul Grigorie de Nyssa şi dumnezeiescul Grigorie Teologul şi alţii că cel mai bun luptător duhovnicesc şi cel mai iscusit în lume este acela care ştie să-şi liniştească inima sa în orice vreme de împrejurări şi ispite ale vieţii sale. Că în măsura în care îşi linişteşte inima, în măsura aceea el luptă liniştit şi puterile sufletului său se mişcă după voia lui Dumnezeu. Şi ca să nu aduc mare îngreuiere cuvântului prin multe metode ale sfinţilor părinţi care au ştiut să-şi liniştească inima, o să vorbim aici de patru principii sau de patru învăţături mai principale prin care omul poate să-şi liniştească inima sa amărâtă ori de pagube, ori de ispite, ori de întâmplări neaşteptate, ori de cine ştie ce fel de valuri ale primejdiilor şi ale supărărilor veacului de acum. Şi iată care sunt aceste patru principii.

Prima şi cea dintâi cale, zic dumnezeieştii Părinţi, pentru a-şi linişti omul inima sa, este ca să dobândească el totdeauna să facă mai mult voia altora decât a sa. Şi zic dumnezeieştii Părinţi să facă voia altora mai mult decât a sa întru cele bine dogmatisite spre mântuire. Că s-ar putea ca cineva, abuzând de bunătatea unuia şi de neştiinţa lui, să-l facă să greşească, să-l ia după voia sa la cele rele. Dar nu la cele rele trebuie să dorească cineva să facă voia altora, că zic dumnezeieştii Părinţi să dorească şi să se sârguiască omul să facă mai mult voia altora decât a sa întru cele ce sunt spre mântuire. Aşa dumnezeiescul Apostol Pavel le spune la femei: Femeilor, supuneţi-vă bărbaţilor voştri întru toate, dar auzi ce urmează după acest cuvânt, precum se cuvine întru Domnul. S-ar putea întâmpla ca un bărbat beţiv să facă uz de cuvântul Apostolului Pavel şi să-i spună femeii să i se supună lui întru toate: şi la beţie, şi la păcate contra firii, şi la furat, şi la descântători, şi la vrăjitorii, şi la necredinţă, şi la jocuri, şi la petreceri, şi la răutăţi, şi la destrămări duhovniceşti, dar atunci femeia să înţeleagă ceea ce spune marele Apostol Pavel: Femeilor, supuneţi-vă bărbaţilor voştri întru toate, dar cum? Precum se cuvine întru Domnul.

Aşa zicem şi aici despre cel ce vrea să-şi liniştească inima sa: totdeauna să voiască să fie supus altuia şi să facă IMGvoia altuia, dar cum? Precum se cuvine întru Domnul. Nu cumva supunându-se voii altora care îl duc la păcat, în loc de a-şi linişti inima sa, mai rău să o tulbure prin mustrarea conştiinţei care îi vine din călcarea poruncilor lui Dumnezeu. Aşadar primul principiu de a-şi linişti omul inima sa este de a fi supus altora şi pururea a asculta de alţii în cele ce sunt bune şi duc către mântuirea sufletului său.

Al doilea principiu, după învăţătura dumnezeieştilor părinţi, pentru dobândirea păcii şi liniştii inimii omului, este acesta: ca dintru toate cele ce sunt supuse timpului şi prefacerii şi care vor fi strict necesare vieţii, adică hrană, îmbrăcăminte, băutură, bani de cheltuială şi, ca să zic mai pe scurt, tot ce îi trebuie omului pe acest pământ, să se mulţumească omul cu […] puţin, adică cu cele strict necesare. Că de aici se tulbură inima omului şi se aruncă în nemărginire, că aleargă să adune mai presus de a sa trebuinţă sau cele care îl vatămă pe el.

Şi dacă are omul o haină sau două şi nu-i mulţumit şi vrea mai multe, sau are un ban şi vrea mai mulţi, sau are o casă şi vrea alta mai frumoasă şi mai bună, sau are o moşie şi vrea mai mult, sau orice fericire sau orice lucru are el şi dacă se aruncă în nemărginire să aibă tot mai mult, niciodată nu va câştiga inima lui linişte dacă aleargă cu nesaţ după avere şi după lucrurile de prisos ale veacului de acum, căci zice unul din dumnezeieştii părinţi: „Nu vor lipsi valurile din mare, iar iubitorului de argint grija şi tulburarea”. Şi nici înţelepciune nu câştigă unul ca acesta care se tulbură alergând după avere şi după prea multă avere şi după ceea ce nu îi foloseşte lui în veacul de acum sau ca să adune prea mult din cele ce i-ar trebui şi ar putea să se mulţumească cu puţin. Pentru că zice dumnezeiescul părinte Isaac Sirul: „Mintea tulburată nu va scăpa de uitare şi înţelepciunea nu-i deschide uşa acesteia”. Şi iarăşi, arătând că grija cea de multe tulbură pe om şi îl face pe om să nu poată avea grijă de Dumnezeu, zice: „Nu poţi cu grija lumii fiind înconjurat să mai ai cu tine şi grija lui Dumnezeu”.

Deci să rezumăm aşa: al doilea principiu pentru a-şi linişti omul inima sa este să fie mulţumit cu puţine din toate câte are nevoie spre a vieţui pe acest pământ. Aici îmi aduc aminte de o întâmplare din Pateric. Se zice că acolo trăiau doi cuvioşi în pustia Sketică şi unul avea mai mulţi ucenici şi era puţin mai bogat şi avea casă mai bună şi poate avea şi aşternuturi şi mâncare mai bună şi mai multe lucruri, mai multe icoane în chilie, sau alte lucruri care se obişnuiesc să aibă călugării. Aproape de chilia acestui bătrân trăia un altul. Acesta din fire era mult mai simplu cu învăţătura şi mai nebăgat în seamă de părinţii pustiului, dar aflase filosofia aceasta a vieţii de a se mulţumi cu prea puţine şi a-şi împăca inima sa întru sărăcie. Şi avea bătrânul acesta obicei ca seara la culcare, după ce termina pravila sa, să zică acest cuvânt: „Mulţumescu-ţi Ţie, Doamne, nici împăraţii nu-s ca mine”. Şi atâta avere avea bărbatul: două rogojini. Una o aşternea şi cu alta se învelea. Ucenicii celuilalt bătrân de multe ori îl auzeau înainte de culcare că mulţumea lui Dumnezeu şi zicea că nici împăraţii nu-s ca dânsul. Şi au zis către bătrânul lor: – Părinte – avvo, cum se vorbeşte în părţile acelea –, ne minunăm tare că noi avem mai multă stare materială, avem şi hrană mai multă şi acoperăminte mai multe şi ni se întâmplă nouă scârbe şi supărări şi nu putem câştiga mulţumirea bătrânului aceluia sărac, care vezi, nu are nimic decât două rogojini. Lucrează cu mâinile sale câte o coşniţă, capătă puţină pâine uscată şi cu apă de izvor se mulţumeşte, iar ca îmbrăcăminte şi aşternut are două rogojini: una o aşterne şi cu cealaltă se înveleşte şi i se pare că nici împăratul nu e ca dânsul. Deci n-ar fi bine să-l chemăm odată aici ca să-l întrebăm cum de are el mulţumirea aceasta în cele puţine şi noi ne tulburăm având multe? Şi l-a chemat odată şi cu smerenie l-a întrebat: – Părinte, avvo, spune-ne nouă, te-au auzit ucenicii mei de multe ori zicând: „Mulţumescu-ţi Ţie, Doamne, că nici împăratul nu-i ca mine”. Şi noi vedem că faţă de noi eşti foarte sărac, Doar atâta ai: acele două rogojini şi mai mult nimic decât pâinea uscată care o ai pentru hrană şi apă din izvor. Şi cum poţi să te simţi sfinţia ta în această stare aşa de fericit încât ţi se pare că întreci şi pe împăratul lumii? Şi a zis bătrânul cu linişte: – Aşa, avvo, eu cred şi sunt convins că, în starea aceasta în care mă aflu, nimeni pe pământ nu e mai fericit decât mine. – Dar de ce? – Iată de ce, a spus bătrânul. Eu când zic cuvântul acesta mă gândesc la ceia care o duc mult mai greu decât mine. Eu într-adevăr slujesc cu nevrednicie Bunului Dumnezeu şi nu cum trebuie, ci după a mea neputinţă, mă rog, îmi fac puţina mea rucodelie, adică lucrul cu mâna, şi când mă văd că sunt liber, nu mă supără nimeni, aer curat am, linişte am şi strictul necesar de a mânca o bucăţică de pâine îl am şi apoi, când mai văd că am şi de aşternut şi de învelit câte o rogojină, sunt foarte mulţumit. Iar când mă gândesc la cei de prin temniţe sau la cei bolnavi care zac paralizaţi pe paturi de zeci de ani şi stau în mizerie şi nimeni nu-i poate ajuta şi bani nu au şi hrană nu au şi doctor nu pot să aducă pentru a lor neputinţă că n-au cu ce îi aduce, şi la cei care stau în temniţe legaţi de mâini şi de picioare şi nu numai că stau în putoare şi nu au aer şi libertate, dar dorm pe hârburi şi pe pietre şi poate a doua zi îi aşteaptă sentinţa de judecată, de condamnare şi poate chiar de moarte, deci gândindu-mă la aceia cât de greu o duc ei faţă de mine, atunci îmi dau seama că eu, având şi strictul necesar de a mă hrăni aici şi de a-mi aşterne şi de a mă înveli cu rogojina, sunt ca în sânul lui Avraam şi zic cu adevărat din inimă: „Nici împăratul nu-i ca mine”. Atunci a zis celălalt bătrân: – Cu adevărat, avvo, aceasta-i mare filosofie când omul se mulţumeşte cu puţine şi i se pare că el cu aceste puţine covârşeşte pe cei mai bogaţi oameni din lume.

Iată, noi avem mai multe şi mintea noastră este mai împrăştiată şi ne tulburăm şi ni se pare că o ducem mai greu decât alţii, iar sfinţia ta întru aceste puţine ai aflat liniştea şi odihna inimii sfinţiei tale. Deci am adus această pildă că mi s-a părut potrivită în cuvântul de faţă, că nu multa bogăţie, nu banii mulţi, nu multa hrană şi celelalte câte le adună omul poate să liniştească inima omului, ci rugăciunea cea curată făcută din inimă, nerăutatea inimii asupra altuia, pacea, liniştea şi a fi mulţumit omul cu cele prea puţine în viaţă şi a nu se griji de multe, că grija de multe îi tulbură inima sa. Deci să rezumăm: a doua pricină prin care îşi linişteşte omul inima sa este să se mulţumească cu puţin şi chiar cu prea puţin din cele strict necesare lui.

parintele-cleopa-cu-cainiiA treia pricină prin care omul îşi linişteşte inima sa este, după dumnezeieştii părinţi, ca acolo unde se află el, în starea societăţii lui, să caute totdeauna locul cel mai de jos. Să fie foarte mulţumit că e nebăgat în seamă de oameni, şi că n-are dregătorie şi cinste ca alţii şi foarte bucuros să se afle la locul cel de jos.

Pentru că de ce se tulbură inima omului? Ajunge un grad, vrea mai mare. Ajunge o treaptă, vrea mai mare. Ajunge la o dregătorie, vrea mai sus. Vrea cuvântul lui sau starea lui materială sau morală să fie mai presus de a altuia. Vrea în tot chipul să fie băgat în seamă şi să covârşescă pe alţii, ca să fie cu toate mai presus de alţii şi acesta îi aduce pururea neliniştea, că aleargă după temelie de umbră. Ce se întâmplă: Dacă ne uităm pe crestele cele de sus ale munţilor unde cresc brazi sau fagi sau alţi arbori, vedem că aceştia se întăresc şi cresc mari, dar când vin vânturile cele mari şi furtunile, care copaci au mai mare zbucium şi tulburare, dacă nu cei care sunt mai sus? Şi cu cât e mai sus copacul pe piciorul muntelui sau ajuns de obcină sus, cu atât mai greu el îndură furtuna şi se luptă cu furtunile cele mari ale naturii pe care le trimite Dumnezeu pentru a răcori şi a preface văzduhul. Deci dacă te duci pe acolo după câte o furtună, cum au fost cele din anii trecuţi, vezi mii de arbori răsturnnaţi, cu rădăcinile în sus, alţii fărâmaţi în două, alţii rupţi jalnic, alţii trântiţi peste alţii, ca şi cum ar fi fost loviţi în vreme de bătălie. Ce s-a întâmplat? Ei fiind sus, furtuna a fost mai tare decât dânşii i-a răsturnat şi în chip jalnic i-a sfărâmat şi i-a trântit pentru veşnicie la pământ. Aşa. Iar copacii care trăiesc prin gropi, pe la pârâie şi pe la dosuri, când vin furtunile cele mari, ce le pasă lor? De abia îşi clatină puţin ramurile şi îşi aduc şi ei aminte că e vânt mare, dar unde? Pe coastă acolo sus, pe creastă trebuie să fie mare furtună. Lor nu le pasă, cresc liniştiţi, furtuna nu îi supără decât foarte puţin, pentru că la poziţia lor mai joasă sunt afară de primejdia furtunilor şi a vânturilor. Aşa se întâmplă şi cu oamenii care aleargă după dregătorii sau după trepte. Cu cât sunt mai sus, cu atât sunt mai în primejdie. Deci dacă cineva e chemat de darul lui Dumnezeu să fie la o dregătorie, cu mare sfială şi frică de Dumnezeu să păşească, pentru că nu păşeşte decât spre loc de primejdie şi de grijă. Iar dacă nu, toată sârguinţa lui să o pună să fugă tot mai jos la locul cel mai de jos va fi liniştit şi afară de primejdie şi de valurile şi de furtunile ispitelor şi ale nemulţumirilor şi primejdiilor veacului de acum.

Deci al treilea principiu pentru a-şi linişti omul inima este totdeauna să caute locul cel mai de jos şi cât mai de jos şi să dorească să trăiască pe acest pământ până la sfârşitul vieţii nebăgat în seamă şi să cinstească pe aceia care sunt pe treptele cele mai înalte, să-i asculte, să se roage pentru ei, iar el pururea să fie mulţumit la locul de jos şi aşa îşi va afla pacea inimii cu sine şi cu Dumnezeu.

Al patrulea principiu pentru dobândirea păcii inimii, după învăţărurile sfinţilor părinţi, este de a se ruga omul în toată vremea să se facă voia lui Dumnezeu întru el şi de a-şi lăsa viaţa sufletului său să fie condusă de darul lui Dumnezeu. Sau, mai bine zis, de a se lăsa omul în voia lui Dumnezeu în toate împrejurările, fie cele de întristare, fie de fericire, fie de necaz, totdeauna să aibă în mintea sa şi dacă se poate şi pe buzele sale cuvântul dumnezeiescului părinte Ioan Gură de Parintele Cleopa - Documentar aniversare 100 de ani de la na46Aur care l-a zis în cele mai de pe urmă, adică: „Slavă lui Dumnezeu pentru toate!” şi: „Mulţumesc lui Dumnezeu pentru toate!” Aşadar omul care se lasă în voia lui Dumnezeu zice în inima sa aşa când este necăjit: „Doamne, dacă este voia Ta să fiu necăjit, să fiu! Slavă Ţie! Dacă e voia Ta să fiu fericit, slavă Ţie! Dacă e voia Ta să fiu sărac, mulţumesc Ţie! Dacă e voia Ta să fiu bogat slavă Ţie! Dacă e voia ta să fiu bolnav sau sănătos, slavă Ţie!” Deci în orice împrejurare a vieţii el ştie să mulţumească lui Dumnezeu şi să se lase în voia lui Dumnezeu.

Şi atunci inima unui om ca acesta, care doreşte să facă totdeauna voia mai mult a altora decât a lui întru cele spre mântuire, care e mulţumit cu cele puţine, strict necesare, în viaţă, care caută întotdeauna lucrul cel mai de jos în viaţă şi care se lasă totdeauna în voia lui Dumnezeu şi la cele de întristare şi la cele de bucurie, se linişteşte şi este pusă la adăpost de multe valuri, de multe pagube, de multe scârbe şi neaşezări care se întâmplă împotriva celor care voiesc să-şi facă voia lor, să dobândească avere multă, să fie la locul cel dintâi şi mai de cinste şi să nu se lase în voia lui Dumnezeu şi, nădăjduind în priceperea şi în voia lor, caută întotdeauna a-şi face voia lor şi a alerga după cele părute lor bune care nu le aduc decât tulburare şi scârbe.

Aceste puţine le-am spus mai întâi despre casa cea de gând a sufletului nostru, apoi despre inimă şi despre pacea inimii noastre şi, ajutând mila lui Dumnezeu, să nu uit nici eu cele puţine pe care le-am vorbit în seara aceasta, ca şi eu, păcătosul, aducându-mi aminte de ele, să nu greşesc lui Dumnezeu şi să mă pot linişti în vreme de scârbe şi de necaz.

Amin”.

(din: “Ne vorbeste Parintele Cleopa, 16”, Editura Manastirea Sihastria, 2010)

Ne vorbeste parintele Cleopa 16

***

DESPRE SFARSITUL LUMII

“Ce credeti voi, ca Domnului, cand va voi sa piarda lumea asta, ii trebuie bombe atomice? Ii trebuie bombe cu neutroni sau de alte feluri? Vai de capul nostru! El scutura oleaca pamantul si ati vazut ce s-a facut anul trecut[1] in Armenia? A scuturat oleaca pamantul si s-au dus orase in fundul paman­tului cu tot cu lume! De aceea va spun, daca lumea se indreapta si e cuminte si cu frica lui Dumnezeu si face bine, Dumnezeu poate sa o mai tina o mie de ani sau mai mult. Daca nu, avem de la Mantuitorul invatatura:

Privegheati si va rugati, ca nu stiti ziua nici ceasul.

Ca la Dumnezeu toate sunt cu putinta. Dar sa stiti ca Dumnezeu doreste sa fie toti buni, dar nu pierde pentru cei rai pe cei buni. Nu! Cei buni au plata cu El in ceruri, chiar daca s-ar pierde acum cu trupul, dar se duc la ceruri.

The Destruction of Sodom and Gomorrah The Golden Haggadah, c. 1320Ai vazut la Sodoma, cand a venit Dumnezeu la Avraam. Cat il iubea pe Avraam? A zis Dumnezeu:

– Am sa fac eu ceva fara sa spun la sluga mea. Avraam? Avraame, Avraame, strigarea Sodomei si a Gomorei a intrat in urechile mele. Nu-i mai pot rabda.

De ce nu-i mai putea rabda? De trai bun. Era pamantul Sodomei si al Gomorei ca raiul lui Dumnezeu. Prea mult belsug, prea multa mancare, prea multa bautura, incat s-au apucat sa faca cele mai mari urgii, pacate contra firii, pe care le ura Dumnezeu.

Dar Sodoma si Gomora erau cetati mari, n-ati citit Istoria Biblica? Erau in Sodoma si in Gomora cinci orase, cinci cetati. Dar Scriptura le-a pomenit pe cele mai mari, celelalte erau suburbii; le-a pomenit pe Sodoma si Gomora, nu le-a mai pomenit si pe celelalte. Si in aceste cinci orase erau cinci sute de mii de oameni, o jumatate de milion. Si Avraam il avea pe Lot acolo, pe feciorul fratelui lui, adica fiul lui Haran.

Stiti cand s-a despartit Lot de Avraam, ca ei au venit din Hanaan impreuna? De cand s-au sfadit ciobanii lui Lot si pastorii vitelor lui Avraam. Si era Avraam foarte bogat, avea cirezi de vite, de boi, de oi, de camile, de asini, cu tauri multi. Si Lot tot asa, nepotul sau. Avraam avea 318 slugi de casa, 318 numai de servitori avea la vite si la oi. Si Lot avea tot asa. Si au incepui a se sfadi slugile lui Avraam cu ale lui Lot. Si Avraam i-a spus:

– Frate – ai vazut ca nu-i zicea „nepoate”, ca in Legea Veche nepotii se chemau frati -, nu-i bine sa ne sfadim noi din cauza ciobanilor, a pastorilor. Uite pamantul inaintea noastra. Daca faci tu in dreapta, eu fac in stanga: si daca faci tu in stanga, eu fac in dreapta.

Si s-a despartit Avraam de Lot. Ce spune Scriptura? Lot a mers pana in Sodoma si si-a intins turmele acolo, ca era mare belsug in jurul Sodomei. Iar Avraam si-a luat turmele sale si a venit pe valea Mamvriului, unde-i stejarul. E in fata orasului Hebron, care e oras vechi, de pe timpul lui Noe. Hebronul si Ierihonul si Gaza sunt cele mai vechi orase din lume. Acolo-i mormantul lui Avraam, al lui Isaac si al lui Iosif.

Ce vreau sa va spun? Cand Avraam a vazut ca Dumnezeu e hotarat sa piarda aceste cetati, I-a zis:

– Doamne, te duci acolo sa pierzi pe cei buni cu cei rai?

– Nu, Avraame.

– Doamne, daca au sa fie 50 de oameni buni in Sodoma si in Gomora, pierde-vei pe toti?

– Nu. Avraame.

– Doamne, daca au sa fie 45?

– Nu. Avraame.

– Daca or fi 40?

– Nu, Avraame.

– Daca or fi 30?

– Nu.

– Daca or fi 20?

A coborat pana la 10. Si Avraam se temea: „Mai, Il mai intreb, nu cumva sa se supere ca de atatea ori tot Îl intreb?”.

– Doamne, sa nu se aprinda mania Ta asupra mea. Daca vor fi numai 10 oameni drepti in Sodoma si in Gomora le vei pierde?

– Avraame, Avraame, pentru 10 oameni nu le voi pierde.

Ai vazut cata iubire de oameni? Imparte 500.000 la 10 si vei gasi ca pe umarul unui drept erau scutiti 50-000 de pacatosi, pentru un om drept. Atatia iubeste Dumnezeu pe cei drepti. Dar nici atatia n-a gasit.

– Si daca or fi mai putini?

– Am sa-l scot pe Lot si cutare si tot pierd cetatile.

Caci numai Lot ducea acolo o viata placuta lui Dumnezeu. Ce zice in epistolele Sfantului Apostol Petru?Angels warn Lot

Iar pe dreptul Lot, chinuit de petrecerea in desfranare a celor nelegiuiti, l-a izbavit. Pentru ca dreptul acesta, locuind intre ei, prin ce vedea si auzea, zi de zi, chinuia sufletul sau cel drept, din pricina faptelor lor nelegiuite.

Si atunci au mers doi ingeri ca sa pedepseasca cetatile Sodomei si Gomorei.

Zice ca soarele rasarea pe pamant si ingerii i-au spus lui Lot:

– Grabeste-te, ne-a trimis Dumnezeu sa pierdem locul acesta.

Si Lot, cand a vazut ca se duce, a zis;

– Doamne, daca ma scoti de aici, da-mi drumul sa ma duc in Sigor.

Si Dumnezeu avea sa piarda si Sigorul, ca se gaseau si in Sigor pacatosi din aceia ca in Sodoma. Dar pentru Lot nu s-au pierdut, pentru el. Zice: M-am mirat de fata ta grabeste sa te duci acolo, in Sigor. A plecat in muntele Sigor. Dar le-a spus ingerul:

– Grabiti-va, grabiti-va ca trebuie sa pierdem locul acesta! Sa nu va uitati inapoi, nici sa va opriti in camp, ci sa fugiti in munte!

MarsabaFemeiaIntorsInapoiSareIar femeia lui Lot, in timp ce fugea, s-a gandit la averile pe care le lasase si s-a uitat inapoi. Si indata s-a facut stanca de cremene si sta acolo de la pierderea Sodomei. Sa vezi cum sta la Marea Moarta!

Iata asa e si acuma. Lumea s-a inrait, s-a stricat, se omoara, se zavistuiesc pentru politica, vor sa fie toti mari, toti tari. E urat lui Dumnezeu lucrul acesta. Altii nu se inchina lui Dumnezeu, altii fac urgiile acestea, reclajele [avorturile]. Vezi cate rautati sunt pe fata pamantului, foarte mari, intre care sunt si reclajele [avorturile], la care acum au dat voie. Auzi ca au strigat unii sa deschida case de toleranta, care au fost cele mai urate lucruri, adica sa faca acolo pacate cum vor vrea. Cele mai mari urgii. Si acestea striga la cer.

In Olanda s-a votat cu lege de stat, mi-a spus unul, libertatea homosexualilor. Lege de stat sa traiasca barbat cu barbat. Urgia lui Dumnezeu, toate acestea striga la cer si nu stim pana cand.

Dar stii de ce nu pierde Dumnezeu lumea? Pentru ca intre acestia multi-multi rai mai sunt si buni, care gresesc din nestiinta, din neputinta, care fac voia lui Dumnezeu si, daca gresesc, se pocaiesc, vin la pocainta. Si de aceea am spus.

Si mai este ceva: Nu s-a plinit numarul ingerilor cazuti din cer. Stii cand va fi sfarsitul lumii? Cand se va completa ultimul inger de sus, care a cazut, cu sufletul ultimului om drept de pe pamant. Citeste la Sfantul Simeon Noul Teolog, vezi in Filocalia VI. Ce spune in Psaltire?

Plini-va caderile de sus, zdrobi-va capetele pe pamant ale multora.

Clar, spus de Duhul Sfant in Psaltire. Nu se pierde lumea pana nu se va plini ultimul inger cazut, atat de multi au cazut. Vezi ca la Apocalipsa spune:

Iata un balaur mare ros…, iar coada lui a tarat a treia parte din stelele cerului si le-a aruncat pe pamant.

Atat de multi au fost, ca stelele cerului, si n-au cazut numai ingeri, au cazut si incepatorii si domnii si puteri si scaune si tronuri, cum avem scris la Sfantul Grigorie de Nyssa. Aceia au facut vamile, domnii puterilor, generalii iadului, milioane.

Deci nu vine sfarsitul lumii pana nu se va plini ultimul inger cazut cu sufletul unui drept. Cate miliarde s-au mantuit? Ehehe! Pentru ca atunci cand s-a facut plinirea ultimului inger cu ultimul suflet de pe pamant, gata e sfarsitul  lumii. Cum spune  la Psaltire:

Plini-va caderile de sus, zdrobi-va capetele pe pamant ale multora.

Da. La Dumnezeu este dreptate“.


[1] Cuvant rostit un anul 1990, la un an si cateva luni de la marele cutremur care a avut loc in 1988 in Armenia.

(din: “Ne vorbeste Parintele Cleopa 17”, Editura Manastirea Sihastria, 2010)

-ne_vorbeste_parintele_cleopa__vol_17_ -5274

Legaturi:

***


Categorii

1. SPECIAL, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Parintele Cleopa, Portile Iadului, Profetii si marturii pentru vremurile de pe urma, Razboiul nevazut, Sfantul Petru Damaschinul, Vremurile in care traim

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

15 Commentarii la “PARINTELE CLEOPA despre CONDITIILE DOBANDIRII PACII IN INIMA si despre SFARSITUL LUMII: “Urgia lui Dumnezeu, toate acestea striga la cer si nu stim pana cand…”

  1. De fapt asta este esenta crestinismului pus in practica. Si numai din asta poti sa-ti dai seama cit de greu este….sa fii crestin in viata de zi cu zi.Citi dintre noi depun ‘straduinta’ ca sa fuga cit mai jos pe scara sociala? Adica dintre noi astia care mergem la biserica. Si citi dintre noi putem sa dam, din inima, cu sinceritate, Slava lui Dumnezeu in necazuri, in momentele cu adevarat grele? Fara sa bravam!

    Eu pot sa spun ca este extrem de greu. Este ca si cum ai incerca sa-ti smulgi un organ din tine. Sa accepti o situatie pe care tu de fapt o consideri inacceptabila, de exemplu. Si sa mai si multumesti. Sincer, din suflet nu doar cu gura, de fatada, din bravada.

    Si mai cred ca asa ceva este foarte greu de realizat doar prin vointa umana si atit. si ca iti trebuie un curaj de o natura speciala sa-i ceri lui Dumnezeu sa te faca sa accepti aceasta situatie- inacceptabila – fara sa cazi in disperare. Dar mai cred ca momentele de suferinta crunta, mai ales de suferinta psihica, sufleteasca (nu numai fizica) te pot aduce in acea stare de completa sinceritate dar si de epuizare a ego-ului in care ii ceri lui Dumnezeu sa te linisteasca acceptind ceeace nu era de acceptat, pentru ca pur si simplu nu mai poti suferi tortura venita din partea propriei miindrii.

    Este o chirurgie care implica foarte multa suferinta, cumplita uneori. Nu neaparat fizica. Dar daca reusesti sa treci pragul acela (si daca ii ceri ajutor Lui il vei trece) pe linga sentimentul de usurare si chiar ajutorul concret care de multe ori apare (pentru ca dracul nu e atit de negru pe cit vrea el sa ni se para)mai ramine si o intelegere a ratiunii, motivului pentru care a trebuit sa trecem prin acea incercare. problema este sa nu ne lasam p-o ureche dup-aia si s-o luam de la capat. Ceea ce se intimpla de multe ori.De foarte multe ori.

    d-asta lupta spirituala, sufleteasca cu propriile patimi este de fapt cea mai dura, cea mai grea, cea mai cumplita si implica cel mai mare curaj. Si asta face diferenta intre crestinism si celelalte religii. Crestinismul9adica ortodoxia) merge exact la tinta, la esenta….adica la ceea ce este mai dificil.

    Cam lunga divagatia mea…ce-i drept. Scuze.

  2. Foarte frumoase cuvinte! Citind, chiar si pe sarite – asa cum am facut-o eu – , te intaresti putin cate putin… Sanatate tuturor ostenitorilor!

  3. Pingback: DUMINICA PARINTILOR DUPA TRUP AI DOMNULUI. Predici alese la Duminica dinaintea Craciunului ale Sf. Iustin Popovici si Sfintitului Pr. Valentin Mordasov: CUM ESTE CU NOI DUMNEZEU? CEL MAI IMPORTANT EVENIMENT AL ISTORIEI -
  4. Pingback: Parintele Cleopa Ilie – 15 ani de la trecerea la Domnul | albastru de ...
  5. Pingback: La inceputul noului an bisericesc, CUVINTE VII SI TARI DE LA UN SFANT IN VIATA, PARINTELE EFREM DIN ARIZONA (mai 2014) : Cum sunt Raiul si Iadul? Ce sa facem ca sa ne mantuim astazi Despre SODOMIE si RAZBOIUL NUCLEAR: “Razboiul va incepe din cauza p
  6. Pingback: MARTURII despre darurile duhovnicesti ale CUVIOSULUI CLEOPA de la Sihastria -
  7. Pingback: PARINTELE CLEOPA: Paza mintii si rugaciunea inimii. IMAGINATIA – “pod al dracilor” care impiedica rugaciunea curata – si ISPITA RATIUNII “TEOLOGHISITOARE”, de care “RADE DRACUL CU GURA PANA LA URECHI”: ̶
  8. Pingback: INCEPUTUL TRIODULUI. Predicile Sf. Iustin Popovici la Duminica vamesului si fariseului despre PUTEREA SMERENIEI SI A RUGACIUNII. “Mandria este dumnezeul acestei lumi! Trebuie lupta pe viata si pe moarte cu acest balaur” | Cuvântul Ortodox
  9. Pingback: IPS IUSTINIAN CHIRA despre CASATORIILE HOMOSEXUALE: O MONSTRUOZITATE, O NEBUNIE. “Va veni potopul peste noi, când Dumnezeu nu va putea răbda până în capăt fărădelegile noastre, va trimite peste noi biciul Său. Peste tot Globul” | Cuv
  10. Pingback: POSTUL CEL MARE – nou inceput pe calea razboiului duhovnicesc prin SMERENIE, RUGACIUNE si NEVOINTE sporite | Cuvântul Ortodox
  11. Pingback: PSIHIATRUL GALINA RADULEANU despre PROPAGANDA ANORMALITATII, dependentele devastatoare ale tinerilor de azi si ofensiva nimicitoare a “minunatei lumi noi”: “ASA CUM PE VREMEA COMUNISMULUI TI SE PUNEA PECETEA DE DUSMAN AL POPORULUI, ACUM
  12. Pingback: “Ai răbdare!” – MARTURII DESPRE SFINTENIA PARINTELUI CLEOPA: “De cîte ori mi-e greu, îl chem în rugăciunile mele, aşa cum am făcut şi cît a fost în viaţă” | Cuvântul Ortodox
  13. Pingback: “Este epoca vieţii ticăloase… Popoarele nu se pocăiesc. Noi cărbuni aprinşi sunt pregătiţi pentru omenirea care are inima împietrită…”/ PACAT, IMPATIMIRE sau MENTALITATE STRICATA: pentru ce ne mustra mai mult Dumnezeu? | C
  14. Pingback: Sa spunem un DA limpede NORMALITATII, sa ne aparam valorile si familia, SA MARTURISIM CU DEMNITATE SI FERMITATE! “Prezenţa noastră la referendumul din 6-7 octombrie reprezintă o mărturisire de credinţă, iar neprezentarea noastră o lepădare d
  15. Pingback: PARINTELE STĂNILOAE despre HOMOSEXUALITATE și OMUL ÎNTREG ca “bărbat și femeie”: “Oficializarea homosexualităţii poate fi acea urâciune apărută în faţa lumii din Apocalipsă”/ 25 de ani de la nașterea la ceruri a celui
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate

Carti recomandate