SFINTII TARI MUCENICI ROMANOV si o ISTORIE “REVOLUTIONARA” PE CALE A SE REPETA, APOCALIPTIC: “Peste tot vad numai tradare, lasitate si inselatorie…”. REVOLUTIA BOLSEVICA, sensurile duhovnicesti si profetice ale REGICIDULUI de la 1917. “Poporul n-a stiut sa-si pretuiasca imparatul si acesta s-a luat de la ei”

17-07-2018 Sublinieri

“Inrudita ca origine, metode si scop cu Revolutia franceza din 1789, Revolutia bolsevica din 1917 si-a urmarit cu tenacitate obiectivele ascunse in spatele falselor lozinci de „egalitate” si „fraternitate”: anume abolirea monarhiei (care, prin constiinta imparatului ca Uns a lui Dumnezeu, mentinea caracterul teocrat al statului) si nimicirea credintei crestine. Ca acesta era scopul real al bolsevicilor, o dovedeste faptul ca incepand din primele zile ale Revolutiei, principalele tinte au fost Biserica si Palatul. Jos cerul!” era deviza cea mai raspandita. […]

In ciuda acestor profetii si semne, poporul rus n-a inteles primejdia ce-l ameninta. Şi precum s-a petrecut odinioara cu iudeii, inima lor s-a invartosat si ochii lor au fost tinuti sa nu vada, ca nu cumva vazand sa inteleaga si sa se intoarca si Domnul sa-i tamaduiasca pe dansii”.

***

REVOLUTIE SAU UNELTIRE

Ca m-au inconjurat caini multi, adunarea celor vicleni m-a impresurat (Ps. 21, 17)

In aceasta vreme, nori negri se adunau deasupra intregii Europe. Vechea asezare a batranului continent se voia inlocuita cu una noua, fara Dumnezeu; crestinismul Europei, deja slabit prin umanism, trebuia dezradacinat, iar pentru ca aceasta sa se intample, crima lui Cain s-a repetat, luand proportii apocaliptice. Asa s-a ajuns la fratricidul primului si apoi celui de-al doilea razboi mondial, care a zguduit Europa din temelii.

Rusia pravoslavnica a inceputului de secol, cu miile ei de manastiri si calugari, cu sutele de sfinte moaste si icoane facatoare de minuni, cu multimea de stareti sfinti si preoti cucernici nu putea fi decat o tinta majora in planurile distrugatoare ale vrajmasilor credintei. O prigoana crestina indarjita si cruda ameninta sa cuprinda intreg pamantul rusesc.

Primul razboi mondial a izbucnit chiar in ziua praznuirii Sfantului Serafim de Sarov (2/15 ianuarie 1914), aruncand Rusia nu atat intr-o batalie vazuta cu ostirile inamice, cat intr-o lupta nevazuta cu stapaniile si puterile intunericului.

In acele zile de mare framantare, Cuvioasa Elisabeta se afla intr-un pelerinaj la manastirile din Nijni-Novgorod, Kazan si Perm, impreuna cu sora sa Victoria si fiica acesteia. Printr-o telegrama urgenta, Tarina Alexandra a Imperator_Nikolaĭ2instiintat-o de izbucnirea razboiului, implorand-o sa se roage ca Dumnezeu sa izbaveasca Rusia de aceasta napasta adusa asupra ei de cei care-i voiau nimicirea. Coplesita de uimire si durere, Stareta s-a intors in graba la Moscova, spre a fi de folos cu tot ce-i statea in putere tarii si poporului care o adoptasera cu ani in urma.

Ajunsa in capitala, Cuvioasa Elisabeta a pus intregul Asezamant in slujba nevoilor armatei, ocupandu-se ea insasi de organizarea activitatilor. Spitalul manastirii a fost rezervat exclusiv soldatilor raniti pe front. Cei mai buni medici din oras operau zilnic cazurile grave, iar surorile vegheau permanent ia capataiul ranitilor, ingrijindu-i cu dragoste si migala. S-a infiintat si o sectie speciala pentru soldatii orbi, pe care maicile ii invatau cu rabdare alfabetul braille. Cateva surori, cu Служение-сестер-милосердия-в-Тольяттиbinecuvantarea Staretei si a Parintelui Mitrofan, au mers chiar pe front, ingrijind ranitii din spitalele improvizate in spatele transeelor. Astfel, toata obstea manastirii se ostenea zi si noapte, cu multa daruire, pentru nevoile tarii, impartasind soarta poporului rus greu incercat.

Cum insa Asezamantul era insuficient pentru numarul tot mai mare de raniti trimisi zilnic din primele linii, Stareta Elisabeta impreuna cu Tarina Alexandra au initiat si condus in capitala o activitate mai larga de ingrijire si recuperare a soldatilor armatei rusesti. Mare parte a cladirilor din Tarskoe Selo – resedinta Familiei Imperiale – au fost transformate in spitale, in care zi si noapte Tarina insasi, impreuna cu fiicele ei mai mari, Printesele Olga, Tatiana si Maria si cu Stareta Elisabeta slujeau ca simple infirmiere, schimband bandajele, curatand ranile, inseninand cu frumusetea si blandetea lor inimile soldatilor. De multe ori ele ii asistau cu curaj pe medici la operatiile grele, luand din mainile lor brate si picioare amputate. Pentru a imbunatati calitatea si eficienta ingrijirii, Tarina a infiintat in cadrul spitalului doua scoli pentru instruirea infirmierelor sl a asistentelor.

Tsarina Alexandra is seen on a hospital visit to injured servicemenIn paralel cu actiunea de ingrijire a ranitilor, Tarina si Stareta au organizat la Palat activitatea de intretinere a armatei. In acest scop, o alta parte a cladirilor din Tarskoe Selo au fost transformate in ateliere, in care sute de femei se osteneau cu insufletire pentru nevoile soldatilor. Haine, caciuli, incaltaminte, bandaje, paturi, toate cate erau de trebuinta armatei ieseau din mainile lor indemanatice, luand calea frontului, alaturi de medicamente si hrana. Şi era lucru minunat sa vezi cum femei simple si printese de la Curte, tinere si batrane, lucrau laolalta ziua si noaptea, insufletite de dorinta de a fi de folos patriei si poporului lor.

O tara care are asemenea femei” nota o martora a evenimentelor de atunci[6] nu poate fi zdrobita pentru totdeauna”.

Stareta Elisabeta se ocupa personal de bunul mers al acestor activitati. Desi blanda din fire, ea nu pregeta sa intervina acolo unde vedea neatentie sau nepasare, stiind ca in astfel de situatii, cea mai mica neglijenta putea costa pierderea de vieti omenesti.

Adeseori Stareta impreuna cu Tarina mergeau pe front, in spitalele mobile ce insoteau armata, ducand cele de trebuinta si ingrijind ranitii. La inceput, Elisabeta obisnuia sa cerceteze si pe soldatii raniti ai inamicilor, dar din pricina acuzatiilor nedrepte ca ar da soldatilor rusi cate o iconita, iar celor germani cate o rubla, a renuntat la aceasta fapta de dragoste crestineasca.

Ostenindu-se cu slujirea atat cat le statea in putinta, ele nu uitau nici o clipa ca toate sunt in mana luis93 Dumnezeu, care randuieste oamenilor si neamurilor cele ce le sunt de folos spre mantuire. De aceea jertfa mainilor lor era insotita permanent de rugaciune cu lacrimi pentru pacea lumii si izbavirea Sfintei Rusii.

Asa au inteles aceste vrednice si minunate femei sa-si puna sufletul pentru poporul rus si credinta drept-maritoare. Şi toate acestea fara zgomot si fast, fara alt interes decat acela de a sluji aproapelui si tarii, in numele lui Hristos si al Evangheliei Sale.

De aceea, cat de dureros trebuie sa fi fost lovite mai tarziu, cand revolutionarii bolsevici le-au acuzat de tradare si spionaj in favoarea nemtilor, data fiind originea lor princiara germana…

Detronarea ultimului Romanov

Izbucnirea primului razboi mondial, cu cohorta sa de spaima, suferinta si moarte, a fost pentru Imperiul Rus doar inceputul durerilor. Tragedia cea mare urma sa se petreaca peste cativa ani, cu ingaduinta lui Dumnezeu si cu lucrarea din umbra a puterilor mondiale oculte. Acestea au pus la cale declansarea Revolutiei bolsevice, care a dat lovitura de moarte vechii Rusii pravoslavnice.

Inrudita ca origine, metode si scop cu Revolutia franceza din 1789, Revolutia bolsevica din 1917 si-a urmarit cu tenacitate obiectivele ascunse in spatele falselor lozinci de „egalitate” si „fraternitate”: anume abolirea monarhiei (care, prin constiinta imparatului ca Uns a lui Dumnezeu, mentinea caracterul teocrat al statului) si nimicirea credintei crestine. Ca acesta era scopul real al bolsevicilor, o d465x0_1917-russian-revolutionovedeste faptul ca incepand din primele zile ale Revolutiei, principalele tinte au fost Biserica si Palatul. „Jos cerul!” era deviza cea mai raspandita. Lenin insusi spunea:

Marx a fost indulgent fata de Biserica, numind-o opiul poporului. Religia este un fel de votca stricata… Cu cat vor fi impuscati mai multi din randurile clericilor, cu atat va fi mai bine[7].

Fericita Pasa Ivanovna, stareta inainte-vazatoare de la Sarov, spunea chiar ca razboiul a fost anume declansat pentru a-l detrona pe Tar si a sfasia Rusia drept-maritoare.

0649Desi n-a dorit acest razboi, Tarul Nicolae s-a daruit cu tot sufletul cauzei poporului sau. A fost tot timpul in mijlocul soldatilor, pe front si in spitalele militare, ingrijind cu dragoste parinteasca de toate nevoile armatei. El a inteles insa ca lupta nu era impotriva oamenilor, ci impotriva duhurilor rautatii lui antihrist. De aceea nota in jurnalul sau:

„In acest ceas de amenintare a razboiului, caut intarirea puterilor mele sufletesti in rugaciune, ia sfintele locasuri si la raclele cu sfintele moaste ale Moscovei[8].

Declansarea razboiului mondial, cu atmosfera sa de nesiguranta si situatia incerta de pe front a grabit actiunile destabilizatoare ale revolutionarilor, care se temeau ca o eventuala victorie a Armatei imperiale asupra nemtilor va face autoritatea Tarului de nezdruncinat.

Incercari de abolire a monarhiei prin tulburari civile mai fusesera in anii 1904-1905, dar atunci armata ramasese fidela Tronului, aparandu-l pe imparat cu devotament si hotarare. De data aceasta insa, intrigile bine urzite de bolsevici au izbutit sa divizeze armata: soldatii si ofiterii ramasi fideli Tarului s-au reorganizat in cadrul asa-numitei Armate Albe, in vreme ce partizanii Revolutiei au constituit Armata Rosie.

In plus, calomniile la adresa Familiei Imperiale, inventate cu pricepere de agentii revolutionari, au slabit atasamentul poporului fata de Tar. Se raspandea tot mai mult zvonul ca „nemtoaica”, adica imparateasa Alexandra, fosta printesa germana de Hesse, ar fi „spioana” si acest fapt, alaturi de firea neautoritara a Tarului, ar duce Rusia la pierzare. Ideea ca pentru a salva tara trebuie indepartat Suveranul castiga tot mai mult teren.

140606135344-17-wwi-main-timeline-0606-restricted-horizontal-gallerySituatia devenea din ce in ce mai tulbure. Tarul primea nenumarate scrisori din partea unor asa-zisi oameni de incredere care-i sugerau ca singura solutie pentru oprirea Revolutiei si a varsarii de sange in tara este renuntarea sa la tron. In jurnalul lui din acele zile intunecate, imparatul scria:

„Peste tot vad numai tradare, lasitate si inselatorie”.

Parasit de armata, tradat de oamenii politici apropiati si constrans de presiunea fortelor revolutionare, Tarul Nicolae hotaraste sa paraseasca tronul, nevrand sa se faca varsare de sange din pricina sa. Fara sa calce juramantul pe care l-a depus cand a fost uns Tar si fara sa aboleasca monarhia autocrata, la 2 martie 1917 el a abdicat in favoarea fratelui sau, Ducele Mihail, care la randu-i, silit de revolutionari, a renuntat definitiv la tron. Astfel s-a incheiat domnia ultimului Romanov in Rusia. Poporul JohnNikolain-a stiut sa-si pretuiasca imparatul si acesta s-a luat de la ei.

Nu Tarul este cel care paraseste Rusia, pe care o iubea mai mult decat propria-i viata, ci Rusia il paraseste pe el, scria cu durere Sfantul Ioan Maximovici.

Dumnezeu a ingaduit sa-i fie luata imparatului coroana pamanteasca pentru a-i gati o alta, infinit mai pretioasa, in ceruri.

Detronarea Tarului Nicolae al II-Iea Romanov si intreg martiriul care a urmat n-au fost simple evenimente istorice, ci randuieli ale iconomiei divine.

„Este voia lui Dumnezeu. Dumnezeu a ingaduit aceasta incercare care a venit asupra noastra, pentru izbavirea Rusiei”,

a spus profetic Tarina Alexandra la aflarea vestii abdicarii sotului ei.

Profetii

Ca urgia abatuta asupra pamantului rusesc se petrecea cu ingaduinta lui Dumnezeu si ca numele noilor martiri erau mai dinainte scrise in Cartea Vietii, o arata descoperirile pe care Dumnezeu le-a facut in chip minunat alesilor sai.

sf-teofan-arhiepiscopul-poltaveiSfantul Teofan al Poltavei, duhovnicul Familiei Imperiale, povesteste cum in 1911, mergand la Fericita Pasa, stareta inainte-vazatoare de la Sarov, aceasta s-a purtat in chip cu totul neobisnuit:

„Fericita a sarit deodata de pe lavita, a inhatat portretul Tarului Nicolae al II-lea, care atarna pe perete si l-a aruncat jos. Apoi a facut acelasi lucru cu portretul Tarinei, dupa care a poruncit slujitoarelor de chilie sa scoata portretele pe cerdac”[9].

Acest lucru se intampla cu sase ani inaintea loviturii de stat. Patru ani mai tarziu, cu putin inainte de moartea ei, Fericita facea mereu plecaciuni inaintea portretelor Tarului si Tarinei, ca inaintea unor icoane, spunand:

Sf Mucenici„Sfintilor Mucenici imparatesti, rugati-va lui Dumnezeu pentru noi!”.

Şi adauga, privind spre portretul imparatului:

„El va fi mai mare decat toti Tarii!”.

O instiintare tainica despre ceea ce urma sa se intample cu Rusia pravoslavnica a primit si Parintele Mitrofan, duhovnicul Manastirii „Sfintele Marta si Maria”. Acesta a avut un vis plin de semnificatii, pe care l-a destainuit cu ingrijorare Staretei Elisabeta:

„Am vazut in vis patru tablouri care se schimbau unul dupa altul. In prima imagine am vazut o biserica in flacari care ardea si se prabusea. In a doua era chipul surorii sfintiei voastre, imparateasa Alexandra, incadrata in rama neagra. La un moment dat, din marginile ramei au inceput sa rasara vlastari si imaginea imparatesei a fost acoperita de nuferi albi. In a treia imagine am vazut pe Arhanghelul Mihail cu sabia de foc in maini. Dupa ce si aceasta imagine a disparut, l-am vazut pe Sfantul Serafim rugandu-se pe piatra”.

Ascultandu-l cu atentie, Cuvioasa Elisabeta a tacut pentru o clipa, plecand capul in jos. Apoi, luminandu-se la fata ca si cum ar fi intrezarit o mare biruinta, i-a raspuns Parintelui Mitrofan:

Biserica pe care ati vazut-o prabusindu-se e inchipuirea Bisericii noastre ruse, care nu dupa multa vreme va avea mult de suferit, trecand prin multe necazuri. A doua imagine, cea cu nuferii albi, arata ca viata surorii mele, imparateasa Alexandra, va fi incununata de slava sfarsitului mucenicesc. Cea de-a treia imagine, a Arhanghelului Mihail cu sabia de foc, prevesteste marile nenorociri ce ameninta Rusia. Iar aratarea Sfantului Serafim rugandu-se pe piatra fagaduieste Rusiei o ocrotire aparte, prin rugaciunile marelui Sfant[10].

imparateascaPe langa descoperirile facute alesilor Lui, Dumnezeu a trimis Rusiei, mai inainte de inceputul patimirii sale, si un semn ceresc. Acesta a fost aparitia minunata a icoanei Maicii Domnului Imparateasa la Kolomenskoe, langa Moscova, in chiar ziua abdicarii Tarului, la 2 martie 1917. Reprezentarea Maicii Domnului pe icoana era una neobisnuita. Pe un fundal albastru inchis, cerul aparea acoperit de nori furiosi. Maica Domnului era infatisata stand pe un tron alb, maiestuoasa ca o regina, cu coroana imparateasca stralucind pe cap. Privea cu asprime, ca si cum ar fi mustrat poporul pentru faradelegea savarsita asupra Unsului lui Dumnezeu. In acelasi timp insa ochii ii erau plini de lacrimi, prevestind urgia ce avea sa se abata asupra poporul ei. Imbracamintea Maicii Domnului era de un rosu aprins, inecata parca in sange – sangele noilor mucenici, ce urmau sa fie ucisi de puterea vrajmasa lui Dumnezeu. Totusi, maretia sederii ei pe tron, in slava, arata ca insasi Imparateasa Cerului va domni peste poporul rus si dupa multe suferinte, il va izbavi. Vestea despre aparitia icoanei s-a raspandit repede in toata tara si oamenii au inceput sa o cinsteasca pretutindeni cu evlavie. Panicate, autoritatile au reactionat dur, prin persecutie, declarand simpla posesie a icoanei drept crima de stat.

In ciuda acestor profetii si semne, poporul rus n-a inteles primejdia ce-l ameninta. Şi precum s-a petrecut odinioara cu iudeii, inima lor s-a invartosat si ochii lor au fost tinuti sa nu vada, ca nu cumva vazand sa inteleaga si sa se intoarca si Domnul sa-i tamaduiasca pe dansii.

[…]

Cititi mai mult la:

FAMILIA DE MUCENICI A TARULUI NICOLAE ROMANOV, ultimul imparat rus (✝17 iulie) si DEZLANTUIREA REVOLUTIEI BOLSEVICE, sangeroasa urgie anticrestina pregatitoare a stapanirii antihristice (si VIDEO; FOTO)

***

Vedeti si:

SFANTUL NICOLAE AL II-LEA, TARUL MUCENIC SI FAMILIA SA – sensul proniator al unei reabilitari

Sfantul Ioan Maximovici despre ASASINAREA FAMILIEI IMPERIALE A TARULUI MARTIR NICOLAE: “Mult mai greu este păcatul uciderii Unsului ortodox al lui Dumnezeu…”

SFANTA NOUA MUCENITA ELISABETA, MAREA DUCESA A RUSIEI, cumnata Sfantului Tar Mucenic Nicolae al II-lea, Romanov (✝18 iulie 1918)

MUCENICIA SFINTEI DUCESE ELISABETA si a insotitorilor sai, ucisi de bolsevici la Alapaievsk (18 iulie 1918): “Domnul a socotit ca a venit ceasul sa-I purtam crucea. Sa ne silim deci sa ne facem vrednice de ea!” – CANTAREA DE BIRUINTA A SFINTEI INGROPATE DE VIE IN IADUL MINEI

SFANTA DUCESA ELISABETA FEODOROVNA – crinul nobletei desavarsite stropit cu sangele muceniciei. ✝18 iulie – 96 DE ANI DE LA MOARTEA MARTIRICA a unui vlastar imparatesc ales, de viță “victoriană”, care a unit frumusetea ingereasca a BLANDETII si NEPRIHANIRII cu jertfelnicia MILOSTIVIRII (I)

SFANTA MUCENITA ELISABETA, marea ducesa care s-a lepadat de toate, alegand calugaria pentru a sluji total lui Hristos si aproapelui pierdut: “A PARASIT LUMEA PENTRU A INTRA IN ADEVARATA LUME, CEA A SARACILOR SI A CELOR NECAJITI” (II)


Categorii

Tarul Nicolae si familia tarista a Romanovilor

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate

Carti recomandate