FAMILIA DE MUCENICI A TARULUI NICOLAE ROMANOV, ultimul imparat rus (✝17 iulie) si DEZLANTUIREA REVOLUTIEI BOLSEVICE, sangeroasa urgie anticrestina pregatitoare a stapanirii antihristice (si VIDEO; FOTO)

17-07-2014 Sublinieri

1gg

„Tatăl meu cere să li se spună tuturor celor care i-au rămas credincioşi şi tuturor celor ce pot fi influenţaţi de către aceştia să nu caute să se răzbune din pricina sa. El i-a iertat pe toţi şi se roagă pentru toţi. E necesar să fim cu toţii conştienţi de faptul că răul care se află acum în lume va deveni şi mai puternic şi că nu cu răul se biruie răul, ci numai cu iubirea“.

*

Fericita Pasa Ivanovna, stareta inainte-vazatoare de la Sarov, spunea chiar ca razboiul a fost anume declansat pentru a-l detrona pe Tar si a sfasia Rusia drept-maritoare...”

***

________1429gq

Vezi si:

***

69486049_dbea65139328t

Ziarul Lumina (2008): Familia de martiri a ultimului ţar Romanov

În apropiere de Sankt Petersburg, la 19 mai 1868, s-a născut ţarul Nicolae al II-lea, în ziua de prăznuire a Sfântului şi Dreptului Iov. Din acest motiv, ţarul obişnuia să spună:

„M-am născut în ziua de prăznuire a Sfântului Iov, mult pătimitorul, şi sunt sortit să sufăr“.

După 23 de ani de domnie, în ziua de 17 iulie 1918, bolşevicii l-au executat pe ultimul ţar al Rusiei, împreună cu ţarina şi cei cinci copii ai săi.

Era nepotul favorit al lui Alexandru al II-lea, care îl numea „raza lui de soare“. Când era mic, era trimis zilnic să-şi viziteze bunicul.

„Părinţii mei lipseau, iar eu, împreună cu bunicul, eram la slujba Miezonopticii. În timpul slujbei, se dezlănţui o furtună puternică, fulgerele luminau unul după altul, bubuiturile ca de tun zguduiau biserica şi parcă întreaga lume, până la temelii. Deodată, o răbufnire de vânt intrată pe uşă stinse flacăra lumânărilor aprinse în faţa iconostasului. Se făcu întuneric beznă. Se auzi o bubuitură prelungă de tunet, mai puternică decât cele precedente, şi deodată, am văzut o minge de foc, zburând de la geam chiar spre capul Împăratului. Mingea (n.r. un fulger globular) se roti pe podea, apoi ocoli candelabrul şi ieşi pe uşă în zbor, spre parc. Inima mea 2655înmărmurise, i-am aruncat o privire bunicului: faţa îi era complet liniştită. Îşi făcu cruce cu acelaşi calm ca şi atunci când mingea de foc zburase în jurul nostru şi am simţit că nu este bărbăteşte, nici demn să mă sperii aşa de tare, cum mă speriasem. Am simţit că trebuie numai să priveşti înainte la ceea ce se va întâmpla şi să te încrezi în milostivirea lui Dumnezeu, la fel cum făcuse bunicul meu. După ce mingea înconjură întreaga biserică şi ieşi brusc pe uşă, l-am privit din nou pe bunicul. Un uşor zâmbet trona pe faţa lui şi îmi făcu semn cu capul. Frica îmi dispăru şi, din acest moment, nu mi-a mai fost niciodată frică de furtună“,

îşi amintea, mai târziu, ţarul Nicolae extraordinara întâmplare din copilărie.

Petrecea multă vreme studiind, remarcându-se printr-o memorie ieşită din comun şi capacităţi intelectuale deosebite. A făcut studii în domeniul ştiinţelor economice, al dreptului, şi studii cu caracter militar. Şi-a făcut serviciul militar la infanterie, cavalerie, artilerie şi în cadrul marinei militare.

În toamna anului 1891, perioadă greu încercată de foametea abătută asupra Rusiei, a condus, la cererea tatălui său, comitetul ce trebuia să uşureze greutăţile celor aflaţi în nevoi. Cu un suflet arzând de o dragoste fierbinte pentru fiecare om, viitorul ţar, părtaş fiind la durerea semenilor, a trudit neobosit pentru a uşura suferinţele poporului său.

“Te vei îndrăgosti de dumnezeieştile noastre slujbe“

p17940_9Dorind să se căsătorească cu prinţesa Alix de Hesse-Darmstadt, nepoata reginei Victoria a Marii Britanii, a stăruit îndelung pentru a primi binecuvântarea perechii împărăteşti, ce nu vedea cu ochi buni această alianţă. La căsătorie, ţareviciul a convins-o pe prinţesă să primească credinţa ortodoxă.

„Atunci când vei vedea cât de frumoasă, cât de plină de har şi de smerită este religia noastră ortodoxă, cât de minunate sunt bisericile şi mănăstirile noastre şi cât de măreţe sunt dumnezeieştile noastre slujbe, vei ajunge să le îndrăgeşti şi atunci, nimic nu ne va mai despărţi“,

îi spunea viitorul ţar consoartei sale. romanov-weddingSlujba prin care ea a devenit fiică a Bisericii Ortodoxe, primind numele de Alexandra, a fost săvârşită de părintele Ioan de Kronstadt. Iată ce mărturisea Alexandra Feodorovna soţului ei, cu prilejul îmbrăţişării Ortodoxiei:

“Unde vei trăi tu, voi trăi şi eu, poporul tău va fi poporul meu şi Dumnezeul tău va fi Dumnezeul meu“.

Ţar al Rusiei

La moartea tatălui său, ţarul Alexandru al III-lea, Nicolae al II-lea a acceptat slujirea împărătească, punându-şi toată nădejdea în Domnul, şi având drept grijă de căpetenie binele poporului.

A luptat neobosit pentru menţinerea păcii. Era un om generos, permanent preocupat de ajutorarea celor aflaţi în nevoi. S-a ocupat de sprijinirea spitalelor şi a aşezămintelor de binefacere, cu bani dintr-un cont personal.

„El a cheltuit în scopuri de binefacere aproape tot ce avea“, afirma preşedintele Consiliului rom_n2badministrativ al Majestăţii Sale; iar unul dintre servitori spunea: „Hainele sale erau adesea reparate. Costumele sale, de pe vremea când fusese mire, încă le mai purta“.

Avea o mare putere de a răbda şi un deosebit curaj. Ceea ce îl caracteriza îndeosebi era deplina supunere faţă de voia lui Dumnezeu. Credinţa în înţelepciunea divină îi dădea un calm care nu-l părăsea niciodată.

Am trăit atâţia ani în apropierea sa, spunea unul dintre servitorii săi, şi nu l-am văzut niciodată supărat sau mânios. Era întotdeauna echilibrat şi calm.“

Cu prilejul războiului cu Japonia, din 1904, ţarul a făcut dovada unei mari tării de caracter, neacceptând semnarea unui tratat de pace ruşinos.

“Copiii trebuie să înveţe jertfa de sine“

Familia imperială era o pildă de adevărată viaţă creştină. Domnul a binecuvântat căsătoria lor cu patru fiice: Olga, Tatiana, Maria şi Anastasia şi un fiu, Alexei.

Copiii au fost crescuţi în dragostea faţă de poporul rus.

familie-imperiala-masaCopiii trebuie să înveţe jertfa de sine, renunţând la propriile lor dorinţe de dragul altora”, spunea ţarina.

„Cu cât mai mare este statutul unui om, cu atât mai mult trebuie să-i ajute pe alţii şi, adresându-se acestora, nu trebuie să pomenească niciodată de poziţia sa socială“,

spunea ţarul Nicolae,

„iar propriii mei copii trebuie să fie tot astfel.“

Cei doi se considerau datori să-i pregătească pentru încercările venite de la Dumnezeu. Dormeau cu toţii pe paturi fără perne şi se îmbrăcau cu simplitate. Hrana le era, de asemenea, simplă.

„Duceau o viaţă simplă şi modestă, scria un prieten apropiat familiei, li se adresau celorlalţi oameni cu simplitate şi nu dădeau nici o importanţă statutului lor imperial.“

PrichashchenieSvAvând o viaţă retrasă, considerau o adevărată povară protocolul de la curte. Cântau adesea în biserică, în timpul Sfintei Liturghii, iar arhiepiscopul Teofan de Poltava, duhovnicul lor, îşi amintea

cu ce cutremur şi cu câte lacrimi de pocăinţă se apropiau ei de Sfântul Potir“.

Seara, când întreaga familie era reunită, ţarul citea cu glas tare, iar ţarina şi fiicele lor se ocupau cu croşetatul şi cusutul. Le plăcea să vorbească de Dumnezeu şi să se roage împreună.

Canonizarea Sfântului Serafim de Sarov

Alexandra Feodorovna and Grand Duchesses Olga and Tatiana visiting wounded soldiers at the hospital 1915Alexandra Feodorovna le slujea cu toată dragostea semenilor: îi vizita adesea pe cei bolnavi, îi îngrijea, îi mângâia. A organizat în toată ţara şcoli profesionale pentru cei săraci, a deschis o şcoală de asistente medicale; a înfiinţat o casă pentru soldaţii inapţi de muncă, de pe urma războiului ruso-japonez, în care aceştia deprindeau meserii potrivite situaţiei lor.

În timpul domniei, ţarul Nicolae s-a ocupat îndeaproape de educaţia spirituală a poporului rus. S-au construit sute de mănăstiri şi mii de biserici. Au fost înfiinţate şcoli parohiale. S-a sprijinit dezvoltarea artelor: arhitectura bisericească, iconografia, muzica psaltică bizantină. S-au canonizat noi sfinţi.

czarglorificatio 2În vara anului 1903, a avut loc canonizarea marelui stareţ Serafim de Sarov, eveniment la care a participat şi ţarul, purtând pe umeri racla cu sfintele moaşte ale Sfântului Serafim.

A sprijinit popoarele aflate în perioade de grele încercări: a reacţionat ferm, când turcii i-au masacrat pe armeni, a oferit ajutor sârbilor, atunci când Serbia a fost atacată de Austro-Ungaria.

 După izbucnirea Primului Război Mondial, ţarul s-a ocupat în mod deosebit de cei aflaţi pe front: vtumblr_ldv6kdKftT1qa2zhno1_1280izita soldaţii, binecuvânta trupele şi îi încuraja pe oameni, se preocupa de cei răniţi, vizitând spitalele şi infirmeriile. A luat el însuşi comanda oştirii, iar sosirea ţareviciului Alexei pe liniile frontului a ridicat moralul tuturor. Ţarina transforma palatele în spitale militare şi, din zori şi până în noapte, îi îngrijea împreună cu fiicele sale pe soldaţii răniţi.

„M-am îngrijit de oameni atinşi de răni cumplite“, scria Alexandra Feodorovna.

„Inima mea este plină de compasiune şi durere faţă de ei, aşa precum o soţie faţă de soţul ei ori o mamă faţă de copiii ei.“

Pe drumul crucii

Silit să abdice, „pentru salvarea Rusiei şi victoria împotriva inamicului străin“, ţarul şi familia sa aveau să pornească pe drumul crucii, încredinţându-şi viaţa în mâinile Domnului. Au fost arestaţi şi sleiţi prin interogatorii nesfârşite. Ţarul a fost acuzat de înaltă trădare, deşi nu existau dovezi. Şi-au aşteptat sfârşitul în pace, conştienţi de faptul că moartea era aproape.

Din temniţa în care se afla, Olga, cea mai mare dintre fiice scria:

„Tatăl meu cere să li se spună tuturor celor care i-au rămas credincioşi şi tuturor celor ce pot fi influenţaţi de către aceştia să nu caute să se răzbune din pricina sa. El i-a iertat pe toţi şi se roagă pentru toţi. E necesar să fim cu toţii conştienţi de faptul că răul care se află acum în lume va deveni şi mai puternic şi că nu cu răul se biruie răul, ci numai cu iubirea.“

Familia imperială a fost ucisă de bolşevici în ziua de 17 iulie 1918, devenită ziua lor de prăznuire, după canonizarea lor de către Biserica Ortodoxă a Rusiei, în august 2000.

Nikolaj gosud2

***

Fragmente din cartea:

Sfanta Elisabeta, marea Ducesa a Rusiei, Viata si patimirea[manastirea Diaconesti]– Editura Bonifaciu, 2010:

CA AURUL IN TOPITOARE

Trecut-am prin foc si prin apa, dar ne-ai scos pe noi la odihna. (Ps. 65,11)

Sub  inteleapta  ocarmuire  a  binecredinciosului  si luminatului Tar Nicolae al II- lea Romanov, Rusia se afla intr-o nicolai_ii_2perioada de puternica inflorire.

Socotit pe drept cuvant cel mai vrednic vlastar al dinastiei sale, imparatul Nicolae izbutise sa aduca linistea si prosperitatea in marele imperiu, impunandu-l ca pe o importanta forta politica si economica in Europa. Mai mult, prin armonizarea in chip intelept a legaturii dintre stat si Biserica, Tarul intarise unitatea de constiinta a poporului, asa incat Imperiului Rusesc i se intrevedea pe buna dreptate un viitor stralucit.

Speriate de acest avant al Rusiei pravoslavnice, fortele oculte vrajmase lui Dumnezeu au inceput sa puna in aplicare planurile lor distrugatoare. Se urmarea cu orice pret daramarea celor doi stalpi care sustineau Rusia, institutia monarhica si indeosebi Biserica, fiindca potrivnicii stiau bine ca un neam fiinteaza mai ales prin credinta.

Astfel, Revolutia bolsevica se pregatea din umbra.

0_a921_e8b3a169_LAcum sosise vremea ca profetiile Cuviosului Serafim de Sarov despre soarta sfintei Rusii sa se implineasca:

Nu va trece mai mult de jumatate de veac si atunci raufacatorii vor inalta capul. Aceasta se va intampla negresit… Domnul va ingadui planurile lor pentru un timp, insa raul se va intoarce asupra capetelor lor si neadevarul pagubitoarelor lor uneltiri va cadea asupra lor. Rauri de sange vor inrosi pamantul rusesc. Vor fi ucisi multi nobili pentru imparat si integritatea autocratiei sale, insa Domnul nu se va mania pana in sfarsit si nu va ingadui ca pamantul rusesc sa fie nimicit pana ia capat”[1].

Primele asasinate ale unor nobili rusi si membri ai Familiei Imperiale au inceput in 1901, cand s-au infiintat cele dintai grupari si organizatii teroriste in capitala. In 1902 a fost asasinat Ministrul Internelor, Sipiaghin. Doi ani mai tarziu, succesorul lui, Plehve, a avut aceeasi soarta, alaturi de mai multi guvernatori de provincii si ofiteri imperiali. In acelasi timp,  poporul  era  instigat  la  revolta  prin  minciuna  si calomnii.  Prin  aceste  metode se  urmarea  destabilizarea politica si sociala a tarii, in scopul impunerii rapide a ideilor revolutionare.

In aceste conditii, la Curte domnea permanent teama pentru viata Suveranului. Dar binecrediciosul Tar Nicolae nu se temea. Increzator in purtarea de grija a lui Dumnezeu, nu-l speriau comploturile de asasinare puse la cale impotriva sa, refuzand si cele mai elementare masuri de siguranta. In timpul rascoalei de la Kronstadt, dupa ce a ascultat raportul ingrijorator ai ministrului de externe, i-a raspuns calm:

“Daca ma vezi atat de linistit, aceasta se datoreaza neclintitei mele credinte ca soarta Rusiei, a mea proprie si a familiei mele se afla in mainile lui Dumnezeu. Orice se va intampla, ma plec inaintea voii Sale”[2].

In vara anului 1903, la ceremonia canonizarii Sfantului Serafim de Sarov, Tarul s-a impartasit cu Preacuratele Taine, impreuna cu toata familia, in biserica Manastirii Sarov, alaturi de sute de credinciosi, amestecandu-se in multime fara nici un fel de paza.

EPSON scanner imageLa aceasta mare sarbatoare a Rusiei ortodoxe, la care s-au adunat sute de mii de credinciosi din intreg imperiul, Tarul, mergand pe jos ca un pelerin evlavios, a purtat pe umerii sai racla cu sfintele moaste ale bine-placutului lui Dumnezeu de la Sarov. Astfel s-a implinit profetia Sfantului Serafim, care spusese:

“Va domni un Tar care ma va proslavi”.

Ceremonia de canonizare a Staretului Serafim a fost ultima mare biruinta a poporului drept-credincios inainte de dezlantuirea urgiei bolsevice. Sfantul Serafim insusi profetise aceasta, zicand:

“Dupa aceea in Rusia vor veni vremuri de mare restriste. Va curge mult sange, din pricina ca unii se vor rascula impotriva Tarului si a carmuirii sale, dar Domnul il va preamari pe Tar[3].

Sfântul ţar Nicolae al II-lea şi Sfânta ţarină Alexandra, Sfânta Elisabeta Feodorovna, ducele Serghei Alexandrovici RomanovLa ceremonia de la Sarov a participat intreaga familie imperiala. Din suita imparatului Nicolae faceau parte, printre altii, si Marele Duce Serghei Alexandrovici impreuna cu sotia sa, Marea Ducesa Elisabeta.

Profund miscata de cele traite la Sarov, Elisabeta ii impartasea mai tarziu surorii sale, Printesa Victoria, bucuriile duhovnicesti pe care le-a simtit. Ea ii scria:

Manastirea, care este asezata in mijlocul unei uriase paduri de pini, este deosebit de frumoasa. Randuiala slujbelor si rugaciunile citite acolo au fost mai mult decat impresionante. Sfantul Serafim a fost un calugar care a trait in secolul ai XVIII-lea, fiind cunoscut pentru curatia si sfintenia vietii sale. Tamaduia bolnavii, mangaia si povatuia pe toti care veneau la el dupa ajutor duhovnicesc. Mii si mii de credinciosi din toata Rusia, unii chiar din Siberia si Caucaz, au venit in acea zi la proslavirea sfantului. Ei si-au adus bolnavii din familii, rugandu-se pentru vindecarea lor. Şi cat de multi au primit tamaduire! Parca eram pe vremea Mantuitorului Hristos!…. Am avut binecuvantarea sa auzim o fata care fusese muta vorbind si dand slava lui Dumnezeu![4].


Aceste momente pline de har au luminat inima Marii Ducese in trairea si intelegerea tainelor credintei. Dumnezeu ii pregatea astfel sufletul pentru incercarile si suferintele ce aveau sa urmeze, din ingaduinta Lui, in viata ei.

Blessed Prascovia IvanovnaDupa incheierea ceremoniei de canonizare, in drumul de intoarcere de la Sarov, Tarul si suita imperiala au vizitat Manastirea Diveevo, unde vietuia Fericita Parascheva (Pasa) Ivanovna cea nebuna pentru Hristos, ucenica Sfantului Serafim[5]. Tarul si Tarina o cinsteau cu evlavie si o ascultau ca pe un om al lui Dumnezeu, primindu-i sfaturile si crezand proorociilor ei, caci pentru multele sale nevointe, cuvioasa dobandise darul inainte-vederii.

Cu prilejul acestei intalniri, Fericita Pasa i-a prevestit in taina Tarului Nicolae vremurile cumplite ce aveau sa vina atat pentru familia imperiala, cat si pentru intreg pamantul rusesc.

Dupa plecarea inaltilor oaspeti, ea a proorocit ucenicelor sale si apropiata asasinare a Marelui Duce Serghei, sotul Elisabetei. Fericita a suspinat cu durere adanca si a zis, ca si cand ar fi fost martora a acelei cumplite scene: “Nu puteam sa ma uit la el. Ii vedeam creierii risipiti pe jos!”.

Acestea se petreceau in anul  1903. Nu dupa multa vreme a izbucnit razboiul ruso-japonez, cu consecintele sale tragice pentru Rusia. Fortele reactionare din imperiu au profitat de prilej pentru a tulbura linistea si a intari ideile revolutionare. Se apropia vifornita cea mare.

[…]

REVOLUTIE SAU UNELTIRE

Ca m-au inconjurat caini multi, adunarea celor vicleni m-a impresurat (Ps. 21, 17)

In aceasta vreme, nori negri se adunau deasupra intregii Europe. Vechea asezare a batranului continent se voia inlocuita cu una noua, fara Dumnezeu; crestinismul Europei, deja slabit prin umanism, trebuia dezradacinat, iar pentru ca aceasta sa se intample, crima lui Cain s-a repetat, luand proportii apocaliptice. Asa s-a ajuns la fratricidul primului si apoi celui de-al doilea razboi mondial, care a zguduit Europa din temelii.

Rusia pravoslavnica a inceputului de secol, cu miile ei de manastiri si calugari, cu sutele de sfinte moaste si icoane facatoare de minuni, cu multimea de stareti sfinti si preoti cucernici nu putea fi decat o tinta majora in planurile distrugatoare ale vrajmasilor credintei. O prigoana crestina indarjita si cruda ameninta sa cuprinda intreg pamantul rusesc.

Primul razboi mondial a izbucnit chiar in ziua praznuirii Sfantului Serafim de Sarov (2/15 ianuarie 1914), aruncand Rusia nu atat intr-o batalie vazuta cu ostirile inamice, cat intr-o lupta nevazuta cu stapaniile si puterile intunericului.

In acele zile de mare framantare, Cuvioasa Elisabeta se afla intr-un pelerinaj la manastirile din Nijni-Novgorod, Kazan si Perm, impreuna cu sora sa Victoria si fiica acesteia. Printr-o telegrama urgenta, Tarina Alexandra a Imperator_Nikolaĭ2instiintat-o de izbucnirea razboiului, implorand-o sa se roage ca Dumnezeu sa izbaveasca Rusia de aceasta napasta adusa asupra ei de cei care-i voiau nimicirea. Coplesita de uimire si durere, Stareta s-a intors in graba la Moscova, spre a fi de folos cu tot ce-i statea in putere tarii si poporului care o adoptasera cu ani in urma.

Ajunsa in capitala, Cuvioasa Elisabeta a pus intregul Asezamant in slujba nevoilor armatei, ocupandu-se ea insasi de organizarea activitatilor. Spitalul manastirii a fost rezervat exclusiv soldatilor raniti pe front. Cei mai buni medici din oras operau zilnic cazurile grave, iar surorile vegheau permanent ia capataiul ranitilor, ingrijindu-i cu dragoste si migala. S-a infiintat si o sectie speciala pentru soldatii orbi, pe care maicile ii invatau cu rabdare alfabetul braille. Cateva surori, cu Служение-сестер-милосердия-в-Тольяттиbinecuvantarea Staretei si a Parintelui Mitrofan, au mers chiar pe front, ingrijind ranitii din spitalele improvizate in spatele transeelor. Astfel, toata obstea manastirii se ostenea zi si noapte, cu multa daruire, pentru nevoile tarii, impartasind soarta poporului rus greu incercat.

Cum insa Asezamantul era insuficient pentru numarul tot mai mare de raniti trimisi zilnic din primele linii, Stareta Elisabeta impreuna cu Tarina Alexandra au initiat si condus in capitala o activitate mai larga de ingrijire si recuperare a soldatilor armatei rusesti. Mare parte a cladirilor din Tarskoe Selo – resedinta Familiei Imperiale – au fost transformate in spitale, in care zi si noapte Tarina insasi, impreuna cu fiicele ei mai mari, Printesele Olga, Tatiana si Maria si cu Stareta Elisabeta slujeau ca simple infirmiere, schimband bandajele, curatand ranile, inseninand cu frumusetea si blandetea lor inimile soldatilor. De multe ori ele ii asistau cu curaj pe medici la operatiile grele, luand din mainile lor brate si picioare amputate. Pentru a imbunatati calitatea si eficienta ingrijirii, Tarina a infiintat in cadrul spitalului doua scoli pentru instruirea infirmierelor sl a asistentelor.

Tsarina Alexandra is seen on a hospital visit to injured servicemenIn paralel cu actiunea de ingrijire a ranitilor, Tarina si Stareta au organizat la Palat activitatea de intretinere a armatei. In acest scop, o alta parte a cladirilor din Tarskoe Selo au fost transformate in ateliere, in care sute de femei se osteneau cu insufletire pentru nevoile soldatilor. Haine, caciuli, incaltaminte, bandaje, paturi, toate cate erau de trebuinta armatei ieseau din mainile lor indemanatice, luand calea frontului, alaturi de medicamente si hrana. Şi era lucru minunat sa vezi cum femei simple si printese de la Curte, tinere si batrane, lucrau laolalta ziua si noaptea, insufletite de dorinta de a fi de folos patriei si poporului lor.

O tara care are asemenea femei” nota o martora a evenimentelor de atunci[6] nu poate fi zdrobita pentru totdeauna”.

Stareta Elisabeta se ocupa personal de bunul mers al acestor activitati. Desi blanda din fire, ea nu pregeta sa intervina acolo unde vedea neatentie sau nepasare, stiind ca in astfel de situatii, cea mai mica neglijenta putea costa pierderea de vieti omenesti.

Adeseori Stareta impreuna cu Tarina mergeau pe front, in spitalele mobile ce insoteau armata, ducand cele de trebuinta si ingrijind ranitii. La inceput, Elisabeta obisnuia sa cerceteze si pe soldatii raniti ai inamicilor, dar din pricina acuzatiilor nedrepte ca ar da soldatilor rusi cate o iconita, iar celor germani cate o rubla, a renuntat la aceasta fapta de dragoste crestineasca.

Ostenindu-se cu slujirea atat cat le statea in putinta, ele nu uitau nici o clipa ca toate sunt in mana luis93 Dumnezeu, care randuieste oamenilor si neamurilor cele ce le sunt de folos spre mantuire. De aceea jertfa mainilor lor era insotita permanent de rugaciune cu lacrimi pentru pacea lumii si izbavirea Sfintei Rusii.

Asa au inteles aceste vrednice si minunate femei sa-si puna sufletul pentru poporul rus si credinta drept-maritoare. Şi toate acestea fara zgomot si fast, fara alt interes decat acela de a sluji aproapelui si tarii, in numele lui Hristos si al Evangheliei Sale.

De aceea, cat de dureros trebuie sa fi fost lovite mai tarziu, cand revolutionarii bolsevici le-au acuzat de tradare si spionaj in favoarea nemtilor, data fiind originea lor princiara germana…

Detronarea ultimului Romanov

Izbucnirea primului razboi mondial, cu cohorta sa de spaima, suferinta si moarte, a fost pentru Imperiul Rus doar inceputul durerilor. Tragedia cea mare urma sa se petreaca peste cativa ani, cu ingaduinta lui Dumnezeu si cu lucrarea din umbra a puterilor mondiale oculte. Acestea au pus la cale declansarea Revolutiei bolsevice, care a dat lovitura de moarte vechii Rusii pravoslavnice.

Inrudita ca origine, metode si scop cu Revolutia franceza din 1789, Revolutia bolsevica din 1917 si-a urmarit cu tenacitate obiectivele ascunse in spatele falselor lozinci de „egalitate” si „fraternitate”: anume abolirea monarhiei (care, prin constiinta imparatului ca Uns a lui Dumnezeu, mentinea caracterul teocrat al statului) si nimicirea credintei crestine. Ca acesta era scopul real al bolsevicilor, o d465x0_1917-russian-revolutionovedeste faptul ca incepand din primele zile ale Revolutiei, principalele tinte au fost Biserica si Palatul. „Jos cerul!” era deviza cea mai raspandita. Lenin insusi spunea:

Marx a fost indulgent fata de Biserica, numind-o opiul poporului. Religia este un fel de votca stricata… Cu cat vor fi impuscati mai multi din randurile clericilor, cu atat va fi mai bine[7].

Fericita Pasa Ivanovna, stareta inainte-vazatoare de la Sarov, spunea chiar ca razboiul a fost anume declansat pentru a-l detrona pe Tar si a sfasia Rusia drept-maritoare.

0649Desi n-a dorit acest razboi, Tarul Nicolae s-a daruit cu tot sufletul cauzei poporului sau. A fost tot timpul in mijlocul soldatilor, pe front si in spitalele militare, ingrijind cu dragoste parinteasca de toate nevoile armatei. El a inteles insa ca lupta nu era impotriva oamenilor, ci impotriva duhurilor rautatii lui antihrist. De aceea nota in jurnalul sau:

„In acest ceas de amenintare a razboiului, caut intarirea puterilor mele sufletesti in rugaciune, ia sfintele locasuri si la raclele cu sfintele moaste ale Moscovei[8].

Declansarea razboiului mondial, cu atmosfera sa de nesiguranta si situatia incerta de pe front a grabit actiunile destabilizatoare ale revolutionarilor, care se temeau ca o eventuala victorie a Armatei imperiale asupra nemtilor va face autoritatea Tarului de nezdruncinat.

Incercari de abolire a monarhiei prin tulburari civile mai fusesera in anii 1904-1905, dar atunci armata ramasese fidela Tronului, aparandu-l pe imparat cu devotament si hotarare. De data aceasta insa, intrigile bine urzite de bolsevici au izbutit sa divizeze armata: soldatii si ofiterii ramasi fideli Tarului s-au reorganizat in cadrul asa-numitei Armate Albe, in vreme ce partizanii Revolutiei au constituit Armata Rosie.

In plus, calomniile la adresa Familiei Imperiale, inventate cu pricepere de agentii revolutionari, au slabit atasamentul poporului fata de Tar. Se raspandea tot mai mult zvonul ca „nemtoaica”, adica imparateasa Alexandra, fosta printesa germana de Hesse, ar fi „spioana” si acest fapt, alaturi de firea neautoritara a Tarului, ar duce Rusia la pierzare. Ideea ca pentru a salva tara trebuie indepartat Suveranul castiga tot mai mult teren.

140606135344-17-wwi-main-timeline-0606-restricted-horizontal-gallerySituatia devenea din ce in ce mai tulbure. Tarul primea nenumarate scrisori din partea unor asa-zisi oameni de incredere care-i sugerau ca singura solutie pentru oprirea Revolutiei si a varsarii de sange in tara este renuntarea sa la tron. In jurnalul lui din acele zile intunecate, imparatul scria:

„Peste tot vad numai tradare, lasitate si inselatorie”.

Parasit de armata, tradat de oamenii politici apropiati si constrans de presiunea fortelor revolutionare, Tarul Nicolae hotaraste sa paraseasca tronul, nevrand sa se faca varsare de sange din pricina sa. Fara sa calce juramantul pe care l-a depus cand a fost uns Tar si fara sa aboleasca monarhia autocrata, la 2 martie 1917 el a abdicat in favoarea fratelui sau, Ducele Mihail, care la randu-i, silit de revolutionari, a renuntat definitiv la tron. Astfel s-a incheiat domnia ultimului Romanov in Rusia. Poporul JohnNikolain-a stiut sa-si pretuiasca imparatul si acesta s-a luat de la ei.

Nu Tarul este cel care paraseste Rusia, pe care o iubea mai mult decat propria-i viata, ci Rusia il paraseste pe el, scria cu durere Sfantul Ioan Maximovici.

Dumnezeu a ingaduit sa-i fie luata imparatului coroana pamanteasca pentru a-i gati o alta, infinit mai pretioasa, in ceruri.

Detronarea Tarului Nicolae al II-Iea Romanov si intreg martiriul care a urmat n-au fost simple evenimente istorice, ci randuieli ale iconomiei divine.

„Este voia lui Dumnezeu. Dumnezeu a ingaduit aceasta incercare care a venit asupra noastra, pentru izbavirea Rusiei”,

a spus profetic Tarina Alexandra la aflarea vestii abdicarii sotului ei.

Profetii

Ca urgia abatuta asupra pamantului rusesc se petrecea cu ingaduinta lui Dumnezeu si ca numele noilor martiri erau mai dinainte scrise in Cartea Vietii, o arata descoperirile pe care Dumnezeu le-a facut in chip minunat alesilor sai.

sf-teofan-arhiepiscopul-poltaveiSfantul Teofan al Poltavei, duhovnicul Familiei Imperiale, povesteste cum in 1911, mergand la Fericita Pasa, stareta inainte-vazatoare de la Sarov, aceasta s-a purtat in chip cu totul neobisnuit:

„Fericita a sarit deodata de pe lavita, a inhatat portretul Tarului Nicolae al II-lea, care atarna pe perete si l-a aruncat jos. Apoi a facut acelasi lucru cu portretul Tarinei, dupa care a poruncit slujitoarelor de chilie sa scoata portretele pe cerdac”[9].

Acest lucru se intampla cu sase ani inaintea loviturii de stat. Patru ani mai tarziu, cu putin inainte de moartea ei, Fericita facea mereu plecaciuni inaintea portretelor Tarului si Tarinei, ca inaintea unor icoane, spunand:

Sf Mucenici„Sfintilor Mucenici imparatesti, rugati-va lui Dumnezeu pentru noi!”.

Şi adauga, privind spre portretul imparatului:

„El va fi mai mare decat toti Tarii!”.

O instiintare tainica despre ceea ce urma sa se intample cu Rusia pravoslavnica a primit si Parintele Mitrofan, duhovnicul Manastirii „Sfintele Marta si Maria”. Acesta a avut un vis plin de semnificatii, pe care l-a destainuit cu ingrijorare Staretei Elisabeta:

„Am vazut in vis patru tablouri care se schimbau unul dupa altul. In prima imagine am vazut o biserica in flacari care ardea si se prabusea. In a doua era chipul surorii sfintiei voastre, imparateasa Alexandra, incadrata in rama neagra. La un moment dat, din marginile ramei au inceput sa rasara vlastari si imaginea imparatesei a fost acoperita de nuferi albi. In a treia imagine am vazut pe Arhanghelul Mihail cu sabia de foc in maini. Dupa ce si aceasta imagine a disparut, l-am vazut pe Sfantul Serafim rugandu-se pe piatra”.

Ascultandu-l cu atentie, Cuvioasa Elisabeta a tacut pentru o clipa, plecand capul in jos. Apoi, luminandu-se la fata ca si cum ar fi intrezarit o mare biruinta, i-a raspuns Parintelui Mitrofan:

Biserica pe care ati vazut-o prabusindu-se e inchipuirea Bisericii noastre ruse, care nu dupa multa vreme va avea mult de suferit, trecand prin multe necazuri. A doua imagine, cea cu nuferii albi, arata ca viata surorii mele, imparateasa Alexandra, va fi incununata de slava sfarsitului mucenicesc. Cea de-a treia imagine, a Arhanghelului Mihail cu sabia de foc, prevesteste marile nenorociri ce ameninta Rusia. Iar aratarea Sfantului Serafim rugandu-se pe piatra fagaduieste Rusiei o ocrotire aparte, prin rugaciunile marelui Sfant[10].

imparateascaPe langa descoperirile facute alesilor Lui, Dumnezeu a trimis Rusiei, mai inainte de inceputul patimirii sale, si un semn ceresc. Acesta a fost aparitia minunata a icoanei Maicii Domnului Imparateasa la Kolomenskoe, langa Moscova, in chiar ziua abdicarii Tarului, la 2 martie 1917. Reprezentarea Maicii Domnului pe icoana era una neobisnuita. Pe un fundal albastru inchis, cerul aparea acoperit de nori furiosi. Maica Domnului era infatisata stand pe un tron  alb,  maiestuoasa  ca o  regina, cu coroana imparateasca stralucind pe cap. Privea cu asprime, ca si cum ar fi mustrat poporul pentru faradelegea savarsita asupra Unsului lui Dumnezeu. In acelasi timp insa ochii ii erau plini de lacrimi, prevestind urgia ce avea sa se abata asupra poporul ei. Imbracamintea Maicii Domnului era de un rosu aprins, inecata parca in sange – sangele noilor mucenici, ce urmau sa  fie ucisi de  puterea vrajmasa  lui Dumnezeu. Totusi, maretia sederii ei pe tron, in slava, arata ca insasi Imparateasa Cerului va domni peste poporul rus si dupa multe suferinte, il va izbavi. Vestea despre aparitia icoanei s-a raspandit repede in toata tara si oamenii au inceput sa o cinsteasca pretutindeni cu evlavie. Panicate, autoritatile au reactionat dur, prin persecutie, declarand simpla posesie a icoanei drept crima de stat.

In ciuda acestor profetii si semne, poporul rus n-a inteles primejdia ce-l ameninta. Şi precum s-a petrecut odinioara cu iudeii, inima lor s-a invartosat si ochii lor au fost tinuti sa nu vada, ca nu cumva vazand sa inteleaga si sa se intoarca si Domnul sa-i tamaduiasca pe dansii.

Mucenicia Familiei Tariste

Profetiile referitoare la mucenicia Tarului si a familiei sale aveau sa se adevereasca foarte curand.

369816_originalPe 21 martie 1917, Tarul Nicolae al II-lea Romanov, Tarina Alexandra si cei cinci copii ai lor au fost arestati de comisarii poporului si tinuti cu domiciliu fortat la Tarskoe Selo pana in august, cand au fost transportati la Tobolsk, oras complet lipsit de drumuri de acces, iar de aici la Ekaterinburg, in muntii Urali, unde au stat prizonieri in casa negustorului Ipatiev pana in ziua asasinarii lor.

Familia Imperiala se pregatea de patimire. Ştia bine ca nu exista alta cale.

„Pesemne ca pentru mantuirea Rusiei este necesara o jertfa rascumparatoare. Eu voi fi acea jertfa. Faca-se voia Domnului!”,

nota Tarul in jurnalul sau.

Pe langa suferinta exilului, crucea le era ingreuiata de umilintele, jignirile si batjocura la care-i supuneau fara incetare revolutionarii insarcinati cu supravegherea lor. Dar Tarul, Tarina si copiii le primeau pe toate cu smerenie si rabdare, iertandu-i pe toti, dupa pilda Mantuitorului.

tsarina Alexandra icoanaImparateasa Alexandra, cugetand la cuvintele Sfantului Serafim de Sarov, nota in jurnalul ei:

Cand esti ocarat, binecuvinteaza. Cand esti prigonit, rabda. Cand esti defaimat, mangaie. Cand esti chinuit, bucura-te. Aceasta este calea noastra. Cel ce va rabda pana ia sfarsit, se va mantui[11].

Aceeasi cugetare o aveau si copiii, care fusesera crescuti de mici in duhul curat si adanc al Ortodoxiei. In modelarea lor sufleteasca, un rol insemnat l-a avut Stareta Elisabeta, pe care o iubeau si o cinsteau ca pe o maica duhovniceasca. Ea le-a insuflat credinta nestramutata in viata vesnica, invatandu-i ca lumea aceasta este trecatoare si plina de amagiri. Şi cuvantul ei a lucrat cu putere multa prin insasi pilda vietii sale, caci Ducesa Elisabeta a nesocotit toata stralucirea si slava lumii, inchinandu-si viata lui Hristos. s39Dupa infiintarea Asezamantului, cele doua fiice mai mari ale Familiei Imperiale, Printesele Olga si Tatiana, mergeau adesea la manastirea Cuvioasei, luand parte in rand cu surorile la slujbe si la ascultarile de obste. Astfel, educatia religioasa primita si mai ales pilda vie de traire crestineasca din familie au plamadit de timpuriu in sufletele copiilor Tarului Romanov dragostea de Hristos si de viata vesnica.

De aceea, lunile grele de exil petrecute la Ekaterinburg n-au fost pentru sufletele lor tinere pricina de poticnire si zdruncinari launtrice, ci prilej de intarire in credinta pe calea cea stramta a patimirii.

s38In insemnarile ei din acea perioada, Printesa Tatiana scria:

„Credinciosii Domnului nostru Iisus Hristos mergeau la moarte ca la un praznic si stateau inaintea apropiatului sfarsit cu o desavarsita pace a duhului, care nu-i parasea nici o clipa. Ei se duceau sa intampine moartea linistiti fiindca nadajduiau ca vor merge la fericita viata vesnica, care incepe pentru cei credinciosi dincolo de mormant[12].

Maria_Nikolaevna_of_Russia_1914Printesa Maria, la randul ei, copia intr-un caiet din exil poezia-rugaciune trimisa de Bekhtiev Familiei Imperiale la Tobolsk:

„In aceste zile de intuneric si zbucium,/ Doamne, da-ne rabdare sa induram cu vitejie/ asuprirea poporului celui fara de Dumnezeu/si chinurile calailor!/ Da-ne puterea, o, Dumnezeule drept,/ sa ajungem sa iertam nedreptatea aproapelui/ si sa primim cu blandete/ aceasta cruce insangerata si apasatoare./ Stapane al lumii, Dumnezeule nemarginit,/ Te rugam sa ne binecuvintezi/ in acest ceas cumplit si neindurator,/ daruind sufletelor noastre smerite/ pacea Ta!/ Şi cand ne vor duce la moarte,/ intareste sufletele robilor Tai/ cu puterea Duhului Tau celui Sfant,/ ca sa se roage cu blandete/pentru toti prigonitorii lor”.

175173032Iar Printesa Olga, cea mai mare dintre surori, apasata de durere pentru suferinta Tarului condamnat si umilit in numele poporului pe care l-a slujit, scria:

„Tatal meu cere sa li se spuna tuturor celor ce i-au ramas credinciosi sa nu caute sa se razbune din pricina sa. El i-a iertat pe toti si se roaga pentru toti. Trebuie sa fim constienti de faptul ca raul care se afla acum in lume va deveni si mai puternic, si ca raul nu se biruie cu rau, ci numai cu iubire[13].

De altfel, toata corespondenta Familiei Imperiale din perioada exilului este plina de astfel de pasaje duhovnicesti, izvorate dintr-o adanca traire a invataturilor evanghelice. Singura aceasta corespondenta, daca ar fi fost cunoscuta la vremea ei, ar fi fost suficienta pentru a risipi calomniile raspandite in popor pe seama Familiei Imperiale. Dar acest lucru nu se dorea. Cand seful comitetului de ancheta desemnat de bolsevici sa adune dovezi pentru a-l acuza pe Tar de inalta tradare a intrebat de ce nu s-au publicat scrisorile lui si ale Tarinei, i s-a raspuns:

Daca le-am fi publicat, oamenii i-ar fi venerat ca pe niste sfinti!”.

romanovsDetentia Familiei Imperiale, presarata zi de zi cu spinii durerilor si ai umilintei, a durat mai bine de un an. In noaptea de 16 spre 17 iulie 1918, la ordinul bolsevicilor, intreaga familie Romanov a fost asasinata: Tarul Nicolae al II-lea, Tarina Alexandra Feodorovna, Printesele Olga (22 ani), Tatiana (20 ani), Maria (18 ani), Anastasia (16 ani) si Tareeviciul Alexei (14 ani). Sufletele lor curate au fost jertfa bine-placuta lui Dumnezeu adusa pentru spalarea pacatelor poporului.

Dupa impuscare, trupurile neinsufletite au fost transportate cu un camion intr-o padure din apropierea orasului, apoi aruncate intr-o mina parasita langa satul Koptiaki. In cele din urma ucigasii au turnat acid sulfuric si benzina peste ele, le-au dat foc, iar ramasitele le-au ingropat in padure, niveland mormintele cu rotile camionului.

Pe 19 iulie a aparut in ziarul bolsevic stirea ca

„Nicolae Romanov a fost impuscat de un soldat al Armatei Rosii, in timp ce incerca sa evadeze”.

c4557e512ab8ef87d6d3a7a464b0e056Nu se amintea nimic despre Tarina si copii. Minciuna, confuzia si nesiguranta erau raspandite cu buna-stiinta in popor.

Patruzeci de ani mai tarziu, deplangand aceasta cumplita nelegiuire si chemand poporul rus la pocainta adanca, Sfantul Ierarh Ioan Maximovici scria:

Ce s-a intamplat in ziua aceea? Poporul s-a despartit de Unsul lui Dumnezeu, s-a despartit de stapanirea supusa lui Dumnezeu si l-a condamnat pe acesta la moarte. A disparut Tarul, a disparut Rusia. Lupta impotriva Tarului si a Rusiei era dusa de ateismul ascuns, care apoi si-a aratat fata in mod deschis. Poporul rus avea sa plateasca scump pentru pacatul regicidului. Suveranul era ucis si Rusia tacea. Nu s-a auzit nici o indignare, nici un protest in timp ce avea loc aceasta ingrozitoare ticalosie: aceasta tacere este marele pacat al poporului rus, savarsit in ziua Sfantului Andrei Criteanul, autorul marelui canon de pocainta care se citeste in Postul Mare. Unii l-au ucis, altii au incuviintat uciderea, iar altii nu i-au impiedicat cu nimic pe ucigasi. Cu totii suntem vinovati si cu adevarat trebuie sa spunem: Sangele lui asupra noastra si asupra copiilor nostri! (Mt 27, 25)[14].

ST. SERAPHIM'S CANONIZATION AND THE RUSSIAN ROYAL FAMILY AT SAROV


[1] Viata, invataturile si profetiile Sfantului Serafim de Sarov, Schitul Sfantul Serafim de Sarov, 1999, pag. 190

[2] Viata Sfintilor Martiri Imperiali ai Rusiei, Ed. Agapis, Bucuresti 2004, pag. 14

[3] Viata, invataturile si profetiile Sfantului Serafim de Sarov, pag. 190

[4] Ludmila Koehler, op. cit, pag. 28

[5] Ea a murit in anul 1915, in varsta de peste 100 de ani


[6] Rheta Child Dorr in Inside the Russian Revolution, The Macmillan Company, New York, 1917

[7] Sfantul Arhiepiscop Luca, chirurgul fara de arginti, Ed. Egumenita, Galati, pag. 68

[8] Viata Sfintilor Martiri Imperiali ai Rusiei, pag. 21

[9] Richard Betts si Viaceslav Marcenko, Duhovnicul Familiei imparatesti, Ierarhul Teofan al Poltavei, noul zavorat, Ed. Sofia, Buc, 2006, pag. 68

[10] Minunile Mucenicilor Taristi, Colectia Orizont Pravoslavnic,  1998, pag. 35

[11] vezi Ludmila Koehler, op. cit

[12] Viata Sfintilor Martiri imperiali ai Rusiei, pag. 28

[13] Idem

[14] Sfantul Ioan Maximovici. Predici si indrumari duhovnicesti, Ed. Sofia, Bucuresti 2006, pag. 117-118, 120

***



***

balconyf5zns4printelele martire - surorile Romanov109176.pSarov_Celebration_7the-crowned-romanovs

Doxologia/ Arhim. Mihail Daniliuc: Sfinţenia poate veni uneori şi prin gloanţe

Gloanţele ucid. Aduc multă durere, ne amintesc de atrocităţi, de războaie, de lacrimi, de nesfârşite crime şi imensă suferinţă. tsarstn3În preajma zilei de 17 iulie acest lucru este mai uşor de înţeles pentru Biserica Ortodoxă Rusă, căci  în această zi, cu mai bine de nouă decenii în urmă a pătimit Sfântul Nicolae al II-lea Romanov, ultimul ţar al Rusiei, împreună cu Sfânta Alexandra, soţia lui şi cei cinci copii ai lor.  Oricare ar fi locul ocupat în istorie de Nicolae al II-lea, asasinarea lui şi a familiei sale rămâne o înfricoşătoare lecţie a istoriei, confirmând totodată că sfinţenia poate veni uneori şi prin gloanţe.

Familia Romanovilor datează ca dinastie domnitoare în Rusia, din anul 1613. Nicolae al II-lea, fiul cel mare al Ţarului Aleksandru al III-lea, s-a născut la Ţarskoe Selo, actualmente oraşul Puşkin, tarul dupa arestarepe 6/18 mai 1868, de sărbătoarea Sfântului şi Dreptului Iov, anticipându-se parcă răbdarea îndelungă, credinţa nestrămutată a acestui ţar, care a sfârşit dramatic fiind răpus de gloanţe.

Nicolae era un om foarte credincios. Deşi considerat o fire boemă, prea paşnică pentru un viitor ţar,  istoria prin meandrele ei l-a aşezat pe tronul plin de glorie al înaintaşilor. La 13 martie 1881, în urma asasinării bunicului său, Alexandru al II-lea, Nicolae a devenit Țarevici (moștenitor al tronului) iar tatăl său, Țarul Alexandru al III-lea suveranul „sfintei Rusii”. Moartea prematură a acestuia a lipsit pe moştenitorul tronului de o pregătire temeinică  în vederea conducerii  vastului imperiu.

„Acum sunt morţi cu toţii!”

romanovnicholasbioÎn treacăt să amintim că Alexandru al III-lea a murit pe braţele iscusitului său duhovnic Ioan de Kronstadt la Livadia. Abia împlinise 47 de ani.  În anul 1894, Alix Victoria Melena Louise Beatrice, fiica marelui Duce de Messen şi Darmstadt, Ludovic al IV-lea, devine soţia ţarului Nicolae al II-lea. În urma botezului ortodox, Alix s-a numit Alexandra. Familia nou formată a avut cinci copii, crescuţi cu multă evlavie  faţă de valorile Ortodoxiei.

Domnia lui Nicolae al II-lea s-a desfășurat pe fundalul intensificării mişcărilor revoluţionare, naţionaliste şi fanatice, cărora li s-au  opus acţiunile represive ale Statului rus. Înfrângerea din războiul ruso-japonez (1904 – 1905) şi revoluţia din 1905-1907 au şubrezit mult Rusia ţaristă. Alături de puterile Antantei, Rusia, cea mai întinsă ţară din lume, intră în Primul război mondial. Înfrângerile şi pierderile de pe front, dezastrul economic şi moral al ţării au dus la scăderea drastică a autorităţii Ţarului şi a popularităţii dinastiei, atât în rândul maselor, cât şi în acela al marii aristocraţii ruse. Revoluţia “burghezo-democratică” din februarie 1917 îl sileşte pe Nicolae al II-lea să abdice pe 2/15 martie 1917. Cu actul său de renunţare la tron se încheie o istorie glorioasă a unei dinastii de peste trei secole care a marcat istoria, cultura, dar mai ales credinţa poporului rus.

001788Pe 8/21 martie, ţarul Nicolae este arestat împreună cu familia impunându-i-se domiciliu  forţat la Ţarskoe Selo, reşedinţa de vară a ţarilor. De aici, membrii familiei imperiale sunt deportaţi la Tobolsk, o localitate foarte izolată din nesfârşita Siberie unde sunt forţaţi să locuiască într-o clădire insalubră. După revoluţia din octombrie 1917, au fost duşi la Ekaterinburg, aceasta fiind ultima lor reşedinţă, înainte de a fi împuşcaţi, lucru întâmplat în ineluctabila noapte de 16-17 iulie 1918.

Bolşevicii, conduşi de Lenin, au alcătuit un plan mişelesc de asasinare a ţarului şi a întregii sale familii. Faptele s-au desfăşurat atât de repede încât ai impresia că au fost decupate dintr-un film absurd. Plutonul de execuţie era condus de Iacov Iurovski. La semnalul stabilit intră echipa călăilor. Faţă în faţă cu împăratul stă Iurovski care citeşte mişeleasca sentinţă. Rostind ultimul cuvânt, înşfacă arma din buzunar şi trage drept în faţa neajutoratului ţar. Se aud ţipetele femeilor. Ţarina Alexandra şi prinţesa Olga îşi fac semnul crucii, după care şi ele cad secerate de necruţătoarele gloanţe. Se continuă măcelul, se mai trag câteva focuri, chiar şi atunci când toţi sunt căzuţi la podea. Alexei, cel care trebuia să asigure continuitatea dinastiei, zăcea ciuruit de gloanţe. Ca să fie sigur că nu mai trăieşte Iurovski se apropie şi trage încă trei cartușe care-i sfredelesc pieptu-i regal. La finalul abominabilului masacru s-a auzit rostindu-se: „Acum sunt morţi cu toţii!

O noapte dramatică şi neuitată căci fiorul morţii a lovit înspăimântător. Au fost ucişi: ţarul Nicolae al II-lea, ţarina Alexandra Feodorovna şi copiii, cele patru prinţese: Olga (22 ani), Tatiana (20 ani), Maria (18 ani), Anastasia (16 ani) şi  ţareviciul Alexei (14 ani), iar împreună cu dânşii au mai fost nimiciţi  patru dintre însoțitorii familiei regale.

După 80 de ani

După ce i-au omorât, ucigaşii au încărcat victimele în maşină şi le-au scos din oraş. Ajungând în mijlocul pădurii unde se afla o mină în formă de fântână, numită „groapa Ganina”, au incinerat trupurile, iar ceea ce focul nu a putut mistui a fost stropit cu acid sulfuric şi apoi îngropat. Au pus pământ în groapă după care au aşternut câteva vreascuri şi cu o maşină militară au tasat pământul pentru a nu se mai cunoaşte locul care a primit în măruntaiele sale atâtea trupuri nevinovate, prin venele cărora curgea sânge împărătesc.

the Sunday of All Saints of RussiaEste interesant de amintit faptul că, tocmai în acel an, Biserica Ortodoxă Rusă a instituit Sărbătoarea Sfinţilor Ruşi, gramată pe care ţarul o salutase cu multă recunoştinţă şi pietate. Nu avea de unde să ştie că el însuşi, alături de cei dragi ai familiei sale, vor fi cinstiţi odată cu mulţimea sfinţilor lui Dumnezeu  plămădiţi pe pământ rusesc.

Trupurile familiei împărăteşti au zăcut în uitare şi ignoranţă  până în iulie 1991, când s-a aprobat exhumarea lor pentru începerea procesului de identificare a relicvelor, care a durat până în 1994. La 17 iulie 1998, la exact 80 de ani de la masacru, rămăşiţele pământeşti ale Romanovilor au fost înmormântate în cadrul unei impresionante ceremonii religioase la Catedrala Petro-Pavlovsk din Sankt Petersburg, cripta casei regale ruseşti, la care participaseră: arhierei, preoți, călugări și o mare de credincioși. Cu prilejul ceremoniei a fost purtată în chip solemn o icoană pictată a familiei Romanivilor care au suferit moarte martirică. Potrivit unui ziar central, Русский Вестник, Mesagerul rus, în timpul procesiunii, pe chipurile martirilor înfățișați pe icoană au apărut pete sângerii. Sub privirile miilor de pelerini, culorile deveneau mai pronunţate, iar icoana împrăștia miros de bună mireasmă.

La data de 4 august 2000 ţarul Nicolae al II-lea împreună cu familia sa au fost canonizaţi de Biserica Ortodoxă Rusă, fiind trecuţi în calendar drept cuvioşi supuşi pătimirii.

Minunat este Dumnezeu întru sfinții Săi, a spus psalmistul căci sfinții, prin viața și credința lor l-au arătat lumii pe Dumnezeu, iar în cazul de față Sfânta Ortodoxie a fost mărturisită sub amenințarea gloanțelor.

Cât adevăr cuprinde psalmistul  în a sa cugetare! Deși strivită, legată în lanțuri, spionată, ciuntită, trădată și părăsită, Biserica Ortodoxă din Rusia a supraviețuit căci capul ei nevăzut, Hristos Dumnezeu, nu a contenit să vegheze asupra ei.

01-new-royal-martyrs-of-russia259530519ed8dff563934f5fef4aee4442168

[…] Cea mai aspra inchisoare in care am stat a fost inchisoarea din Tobolsk, undeva pe o stanca. Era sinistru! Era o inchisoare de pe vremea Ecaterinei a II-a. Avea trei randuri de ziduri, coridoarele erau pardosite cu pasla, ca sa nu se auda cand merg gardienii. Aici am gasit un batran care mi-a povestit ca pe imparatul Nicolae, cand l-au arestat bolsevicii, prima data l-au dus la Tobolsk, cu toata familia. Batranul care-mi povestea mie era chiar din Tobolsk si mi-a spus ca imparatului ii dadeau voie sa mearga la biserica. Si, odata, cand a mers imparatul la slujba, un soldat din cei care-l pazeau si-a iesit din minti, si-a lasat arma si a fugit. L-au prins si l-au intrebat de ce-a fugit. El a spus ca in timpul cand imparatul si familia lui stateau la slujba, el a vazut deasupra imparatului ca un inger, care i-a spus: „Rabda, fiule, pana la sfarsit!” Soldatul s-a speriat si a fugit. Asta mi-a povestit batranul pe care l-am intalnit la inchisoarea de la Tobolsk. […]

***

***

***


Categorii

Mari duhovnici, preoti si invatatori, Mucenici ai vremurilor noastre, Prigoana impotriva crestinilor, Profetii si marturii pentru vremurile de pe urma, Sfanta Noua Mucenita Elisabeta, marea ducesa a Rusiei, Sfantul Serafim de Sarov, Sfintii - prietenii lui Dumnezeu, prietenii nostri, Tarul Nicolae si familia tarista a Romanovilor, VIDEO

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

28 Commentarii la “FAMILIA DE MUCENICI A TARULUI NICOLAE ROMANOV, ultimul imparat rus (✝17 iulie) si DEZLANTUIREA REVOLUTIEI BOLSEVICE, sangeroasa urgie anticrestina pregatitoare a stapanirii antihristice (si VIDEO; FOTO)

  1. Pingback: SFANTA DUCESA ELISABETA FEODOROVNA – crinul nobletei desavarsite stropit cu sangele muceniciei. ✝18 iulie – 96 DE ANI DE LA MOARTEA MARTIRICA a unui vlastar imparatesc ales, de viță “victoriană”, care a unit frumusetea ingerea
  2. Sigur ca nu contesta nimeni faptul ca tzarul Nicolae al II-lea si familia sa erau drept-credinciosi, ca au facut ce au putut under the circumstances, si in final au avut parte de un sfarsit mucenicesc.

    Succint, cativa din factorii obiectivi care s-au acumulat in timp, ducand la pierderea increderii si a respectului poporului si a armatei pentru institutia tzarista au fost: mizeria si saracia maselor, nerezolvate de tzarii precedenti, care au preferat autocratia si represiunea in locul reformelor de care era mare nevoie, precum cea agricola; infrangerile din razboiul ruso-japonez din 1904-1905; faptul ca politia a tras point-blank in marea manifestatie din 22 ianuarie 1905 din St. Petersburg, organizata de un preot, unde vreo 200,000 de oameni care nu erau “revolutionari” au mers cu icoane ale tzarului ca intr-o procesiune, cerand ziua de lucru de 8 ore; pierderile dezastruoase in fata Germaniei in 1914-1916; activitatea neincetata si agresiva a agitatorilor marxisti ca Lenin (Ulianov) si Trotki (Lev Bronstein) sprijiniti de catre West care voia iesirea Rusiei din razboi etc.

    Insa au mai fost si alti factori, legati direct de personalitatea, familia si activitatea sau lipsa de activitate a Tzarului Nicolae al II-lea: el era un om rafinat, bland si inteligent, insa ii lipseau calitatile necesare unui om de stat, era indecis si slab. Sotia sa, printesa germana Alexandra, incredibil de credula si superstitioasa, a contribuit substantial la inabilitatea deja considerabila a sotului ei de a lua decizii. Introducandu-l la curte pe Rasputin ca “vindecator” al hemofiliei de care suferea tareviciul Alexei si crezand orbeste in el, tzarina si-a atras ura tuturor, atat a aristocratiei cat si a maselor. Rasputin, “the dark man of God”, se amesteca in treburile de stat si pe la 1910 devenise deja inamicul de moarte al primului ministru, Stolipin. Stolipin era un adevarat om de stat si singurul om care putea salva Rusia de la “revolutie” prin reforme, precum cea agrara adoptata dupa crearea Dumei (adunarea legislativa reprezentativa) in 1905, prin care taranii au fost lasati sa achizitioneze pamant.

    Ei bine, tzarul, presat si influentat de tzarina, care era manipulata la randul ei de Rasputin, l-a indepartat pe Stolipin, iar in anii care au urmat, orice demnitar care nu era pe placul lui Rasputin ajungea sa fie demis. Asa se face ca guvernul s-a umplut de incompetenti, numiti de Rasputin, cu rezultate dezastruoase pentru Rusia si pt. tzar. Spectacolul oferit de curtea imperiala era incredibil prin lipsa de ratiune si logica. Imediat dupa inceperea WW1 pe 1 August 1914, s-a dovedit ca Rusia nu era pregatita pentru razboi, suferind infrangeri dupa infrangeri si pierderi grele in fata Germaniei. Pana la sfarsitului anului 1916, opozitia fata de guvern si fata de razboi ajunsese la apogeu. Armata incepea sa dea semne de nemultumire. In aceste conditii, pana si Comandantul-Sef al armatei a fost schimbat la cererea lui Rasputin. La 29 decembrie 1916, un grup de nobili il asasineaza pe Rasputin, in speranta ca astfel guvernul va putea fi salvat. Insa tzarul fie n-a putut, fie n-a dorit sa preia controlul in acest moment crucial, iar dezintegrarea s-a continuat pana la dezastru.

    Teren fertil pentru agitatorii marxisti si socialisti in frunte cu Lenin si Trotki. Pe 3 martie 1917, revolutia a inceput cu greva de la otelariile Putilov din Petrograd (St. Petersburg), care n-a putut fi stapanita de guvern, armata a refuzat sa traga in demonstranti si a trecut de partea lor, rasculandu-se impotriva guvernului. Politia li s-a alaturat, guvernul a cazut, iar pe 15 martie 1917 tzarul a abdicat. Puterea a fost luata de catre “moderati”, intr-un guvern provizoriu, avand ca lideri pe printul Lvov ca prim-ministru si pe Al. Cerenski ca ministru de externe.

    In acest moment, bolsevicii nu erau inca destul de puternici pt. a prelua controlul. In martie 1917, Lenin si Trotki erau in exil, unul in Elvetia, celalalt la New York, si se grabeau sa se intoarca in Rusia ca sa conduca preluarea puterii de catre soviete. Guvernul german, vazand ca USA a intrat in razboi, a avut grija sa-i asigure transportul lui Lenin in Rusia, calculand ca sub Lenin sovietele vor rasturna guvernul provizoriu si vor scoate Rusia din razboi. Lenin a ajuns la Petrograd pe 16 Aprilie 1917, iar Trotki a aparut o luna mai tarziu, dupa patru saptamani de detentie in Halifax, Nova Scotia, in Canada.

    Despre acest moment, W. Churchill avea sa scrie: “…it was with a sense of awe that the Germans turned upon Russia the most grisly of all weapons. They transported Lenin in a sealed train like a plague bacillus from Switzerland into Russia.”

    Au urmat “zilele din iulie”, episodul Kornilov, si in final pe 7 Noiembrie, dupa pregatiri sistematice de inarmare, de asigurare a sprijinului din partea armatei mai ales in Petrograd, bolsevicii au actionat decisiv, pana la sfarsitul acelei zile preluand controlul armat asupra Petrogradului (centrale telefonice, statii de tren, banca centrala, poduri, centralele electrice etc.), fara nici o opozitie din partea politiei. In noaptea de 8 noiembrie, crucisatorul Aurora a bombardat Palatul de Iarna, guvernul provizoriu al lui Cerenski a fugit, iar bolsevicii au obtinut majoritatea zdrobitoare la congresul national al sovietelor, tinut in aceeasi seara. Pentru prima data in istorie, ei erau in sfarsit “legitimi”. In ovatii, Trotki s-a adresat triumfator “oricaror opozanti” cu cuvintele: “Ati ramas doar cativa, mizerabili, faliti; sunteti terminati si veti fi aruncati unde meritati, la lada de gunoi a istoriei!” Desigur ca aici era inclus si Tzarul & vechiul regim. Lenin a incheiat “simplu”, spunand: “Si acum ne vom apuca de construirea ordinii socialiste”.

    Dupa acest excurs prin faptele istorice, intrebarea mea este: Oare Tzarul si Tzarina au fost perfect sfinti si nevinovati in toata povestea?…Va rog sa nu ma injurati, ci doar sa ma “luminati”, daca gresesc.

    Paralela cu Revolutia Franceza e valabila si prin faptul ca atat regele Frantei cat si tzarul Rusiei, detronati si executati in mod tragic, proveneau genetic din familii regale degenerate dupa nenumarate casatorii intre rude (de unde si hemofilia tareviciului Alexei, mostenita prin mama sa de la familia extinsa a reginei Victoria a Marii Britanii, in care s-au mai inregistrat cazuri). Tzarul Nicolae al II-lea, la fel ca Ludovic al XVI-lea la Frantei, nu era apt din fire pentru “meseria de rege” si nici nu fusese instruit si pregatit adecvat pentru ea. Nu in ultimul rand, tzarina Alexandra, femeie “patimasa”, infocata, la fel ca Marie Antoinette la vremea ei, desi nu usuratica precum aceasta, si-a atras antipatia maselor prin lipsa ei de ratiune si lipsa contactului cu realitatea concreta a lumii in care traia. Aceste aspecte sunt omise in articolul dvs, sper sa nu ma luati la refec ca le mentionez, nu ca vini, ci poate ca neputinte, scaderi, greseli fara de voie, care la nivel de conducatori se soldeaza insa cu repercusioni grave.

    De exemplu, si Stefan cel Mare al Moldovei a fost drept-credincios, evlavios, a zidit biserici, a intarit credinta si a aparat-o etc, insa in acelasi timp a fost un om politic intelept, strateg remarcabil si comandant de osti stralucit, a dat pamant oamenilor, a incurajat mestesugurile etc. Sunt rari intr-adevar conducatorii care au reusit sa le imbine pe amandoua, viata intru Iisus cu realitatile dure ale lumii materiale, in special cei aflati la varful piramidei sociale. Charlemagne e singurul din acestia rarissimi care-mi vine in minte: lui i se datoreaza crestinarea triburilor germane si expansiunea considerabila a bisericii crestine, desi el a facut-o nu apostoleste ci prin foc si sabie. Biserica i-a recunoscut serviciile si l-a canonizat, 351 de ani de la moartea sa in anul 814 (au amanat pe motiv ca a fost un mare afemeiat, la fel ca Stefan al Moldovei mai tarziu).

    Cum se poate conduce un stat exclusiv dupa invataturile lui Hristos? Asta este ceea ce spuneti ca a incercat sa faca Tzarul Nicolae al II-lea, in acele conditii cumplite? E un subiect fascinant – oare e posibil asa ceva?
    Din cate stiu, singurul stat care a functionat timp indelungat pe criterii religioase/ spirituale a fost Tibetul, iar in vechea Indie regele Ashoka a condus un stat intemeiat pe principii budiste in sec. 3 B.C.

  3. @Intrebare:

    Asta e varianta standard istorica a domniei lui Nicolae. Cred insa ca rolul si influenta lui Rasputin sunt supraestimate, iar potretul negativ facut tarinei este nedrept. Nimeni nu e perfect si sfintenia, in ortodoxie, nu tine de infailibilitate. A fost mentionat Sfantul Stefan cel Mare. A avut acesta o viata infailibila, perfecta? A fost un voievod stralucit, intr-adevar, pe cand tarul Nicolae a fost, sa zicem, un conducator neinspirat in multe privinte (voi reveni la acest aspect), insa nu pentru modul in care au guvernat au fost recunoscuti ca sfinti, ci pentru o anume marturie data in fata lui Dumnezeu, pentru smerenia si jertfa asumata in anumite imprejurari.

    Tarul Nicolae, in opinia mea, a fost mai degraba victima imprejurarilor istorice decat o cauza a derivei Rusiei tariste. Daca parcurgi istoria Rusiei din acei ani, parca reiese, cumva, clar, ca lucrurile nu mai puteau fi oprite. Tarul insusi e mult prea putin vinovat de represiunile vremii, in unele cazuri el fiind profund afectat si caindu-se adanc de impuscarea unor protestatari (cazul “dumincii sangeroase”). Politica sa a mers de la intarirea autocratiei la cedarea in fata fortelor revolutionare prin infiintarea unei Dume (Parlament) si alte masuri. Nici represiunea, nici reforma nu au avut rezultate, pentru ca defectiunile Rusiei tariste erau structurale si, in mod vadit, neprovocate de persoana sau deciziile unui singur om (Nicolae). Opinia publica era inflamata si domnea un spirit revolutionar, anarhic. Practic, putem spune ca Rusia era grav bolnava si s-a adeverit ca boala ei nu avea leac. Ah, ca deciziile lui Nicolae au fost sovaielnice, sau ca timingul a fost neinspirat, altele au fost chiar proaste… Da, sunt “pacate” foarte mici pentru un conducator cu o asemenea putere (cel putin ipotetic la dispozitie). Pentru ca principial, el chiar nu a avut vreo agenda negativa si nici una tiranica. Nu a vrut sa-si creasca puterea in mod silnic, nu a urmarit sa faca rau unor categorii sociale sau unor etnii. A vrut sa faca bine, insa nu a reusit, ba chiar uneori a dat gres. Avand in vedere acest lucru, chiar e stupefiant sa vezi ce imagine negativa i se face in unele istorii, desi chiar cei mai mari critici nu pot nega faptul ca el, ca persoana privata, era un om bland, gentil, bun sot si tata de familie, preocupat sincer de soarta taranilor. Probabil aceasta tendinta e explicabila propagandistic. Fata de ce a urmat dupa 1917, mai ca ti-ar veni sa-l canonizezi chiar si fara sfarsitul sau martiric…

    Despre ce au marturisit despre el, fie profetic, dinainte, fie in timpul vietii, fie ulterior, atata nor de SFINTI inainte-vazatori, dintre cei mai mari (dintre care unii i-au fost chiar duhovnici), de la Serafim de Sarov (si ucenicele sale vazatoare in duh) pana la Sfantul Ioan Maximovici, trecand prin Sf. Ioan de Kronstadt, Teofan de Poltava, stareti de la Optina si multi altii nu atat de cunoscuti… ce sa mai vorbim…

  4. Re: Admin – De acord cu ce spuneti: the “s**t had hit the fan” in Rusia acelor vremuri, lucrurile nu mai puteau fi oprite/ indreptate etc. Tzarul a fost un om angelic, nu incape indoiala. Despre Tzarina n-as spune acelasi lucru. Copiii lor sarmanii au fost victime colaterale.

    Acest caz tragic deschide o serie de chestiuni mai largi, care n-au fost rezolvate nici pana azi, de genul:

    Se poate conduce o comunitate umana pe acest pamant exclusiv prin invataturile lui Hristos? Vedem din istorie ca monarhia n-a mers (au fost mult prea multi regi incompetenti, ba chiar dezastruosi, si prea putini cei efectiv buni conducatori. Istoria Europei ofera exemple din belsug in acest sens). Nici democratia burgheza sau populara n-a mers, decat poate in comnunitati mici si restranse ca vechii greci, Scandinavia sau Elvetia, in rest se vede clar din mersul lumii actuale ca nu merge, o elita restransa de oligarhi inhata mereu puterea in folosul propriu si asupreste/ exploateaza marile mase – situatia are multe nume si forme dar e peste tot aceeasi, fie in Romania, cu baronii ei locali, fie in USA, stat masonic, cu structura de “checks & balances” de fatada. Dictaturile si totalitarismele n-au mers… Ce alternativa avem ca societate?

    Vedeti dvs. ca si la o manastire, la o parohie, daca staretul/ stareta sau preotul paroh nu sunt buni “guvernanti”, administratori, nu stiu sa asigure obstii cele necesare si s-o struneasca, se cam alege praful… Mari sfinti au fost in acelasi timp barbati practici, cu picioarele pe pamant, cu vointa nebiruita, blanzi ca mieii dar neclintiti ca muntii in misiunea lor, care din pacate nu a fost cea de conducere politica a societatii in care au trait.

    Mi se pare ca incercarea omului de a impaca armonios cele doua planuri, material si ne-material, e atat de grea, incat marea majoritate a indivizilor dau gres. La nivel de societati/ comunitati, incercarea devine de-a dreptul imposibila, nivelul material prevaleaza invariabil iar cel dumnezeiesc e lasat la o parte/ discarded ca ne-practic. Oamenii nu-s in stare sa aplice si sa urmeze cele doua porunci de capatai (sa-L iubesti pe Dumnezeu mai presus de orice, iar pe ceilalti ca pe tine insuti, inclusiv pe dusmanii tai) nici la nivel individual, personal, ce sa mai vorbim la nivelul societatii. Aici sigur intervine rolul satanei care il trage mereu pe om in jos – insa oare aceste porunci au fost vreodata realizate de vreo societate umana, sau macar sunt realizabile aici pe pamant?

    Hristos a zis ca imparatia Lui nu e pe acest pamant- din care noi, muritorii, sa intelegem ca aici pe pamant soarta noastra e doar chin si suferinta, ca sa ne curatam astfel de natura cazuta a lui Adam si sa devenim vrednici de mantuire? Ca pamantul, existenta materiala, serveste exclusiv ca spital sau ca purgatoriu, unde sarcina noastra este sa ne insanatosim duhovniceste, prin urmare sa nu mai nazuim spre libertate, dreptate, confort, o viata linistita, ca ele oricum nu exista aici pe pamant, si sa ne resemnam/ acceptam/ impacam cu toate mizeriile si nedreptatile la care suntem supusi, sau pe care le vedem in jurul nostru? Aceasta se pare ca a fost atitudinea bietului tzar Nicolae al II-lea al Rusiei…

  5. @Intrebare:

    Nu e vorba de a fi om “angelic”, un ortodox nu gandeste asa, ci de a iti da seama ca omul acela chiar a fost “bland in fata lui Dumnezeu”, cum fusese si regele David, arhetipul de sfant conducator. Tarul Nicolae chiar a luat decizii gresite (razboiul cu Japonia e una din greselile evidente), insa viata unui om trebuie inteleasa in intregul ei, in sensul pe care-l ia si in modul in care se sfarseste. Dar, asta e, lumea admira si isi face “icoane” din cu totul alt fel de conducatori, mai ales din aceia care nu au scrupule, care sunt foarte cinici, care calca efectiv pe cadavre si care da, sunt deseori foarte eficienti si productivi pentru “interesul colectiv”. Fara sa-si dea seama ca acele faradelegi nu pot sta la temeia constructiei, si cand vine furtuna sa darame sandramaua, vinovat e gasit vreun sarman conducator care s-a nimerit la varf tocmai ca sa duca crucea neamului sau familial si national.

    De aceea, nici nu as judeca in termeni de pricepere administrativa, desi acest aspect conteaza. Insa decisiv mi se pare ceea ce se petrece in realitatea nevazuta a lumii, in dimensiunea duhovniceasca. Orice fapta a noastra are repercusiuni in lumea nevazuta si, apoi, in cea vazuta. “Nu sunt graiuri care sa nu se auda”, zice si un psalm. “Toate se leaga si se dezleaga in nevazut”, zice si parintele Rafail Noica. Prin urmare, esenta unei epoci istorice este data de temelia sa duhovniceasca. Despre cauzele decaderii Rusiei Tariste a scris, insa, si Soljenitin:

    http://www.cuvantul-ortodox.ro/2010/09/30/in-cautarea-mainii-calde-a-lui-dumnezeu-soljenitan-si-cauzele-profunde-si-esentiale-ale-raului-devenit-totalitar-de-ce-reusesc-conspiratiile-ii/

  6. Intrebare,
    de aici puteti afla cate ceva ce ar putea sa va faca sa va schimbati parerea despre imparateasa Alexandra. Este marturia duhovnicului ei.

    http://www.sophia.ro/Duhovnicul-Familiei-Imparatesti-Ierarhul-Theofan-al-Poltavei-Noul-Zavorat-de-Richard-Thoma-Betts-Viaceslav-Marcenko-carte-ro-220-o14.htm

  7. Admin – Va multumesc pt. dialog si pt. link-ul la articolul despre Soljenitin, l-am citit si desigur are dreptate, pierderea credintei oamenilor in Dumnezeu e cauza nenorocirii lor, atat personale, cat si ca societate. De fapt, e ceva generalizat in zilele noastre, stim cu totii, mai ales daca trecem pe la biserica.

    Cititor – va multumesc pentru informatie, insa n-am cum sa procur cartea fosre curand.

    Ca idee, n-am simpatizat niciodata monarhiile, si aici ma refer la Europa – in special cele ereditare, “de drept divin”, absolutiste. Le-am vazut ca pe niste simple familii mai “infipte” ca altele (expresie eufemistica), cum se vad atatea si-n zia de azi, care au reusit sa ajunga in varful piramidei sociale si inhate puterea intr-un anumit moment istoric, in cele mai multe cazuri comitand crime abominabile ca sa-si inlature competitorii. CE e “divin” in asta? Odata luata puterea, preocuparea lor de baza a fost cum sa-si apere, mentina si continue prin mostenitori “sangele nobil”, averile, privilegiile, puterea absoluta in societate (stim ca menirea principala a unei regine era sa produca mostenitori de sex masculin, altminteri she was in trouble). Binele poporului, cel pe spinarea caruia traiau, era, pentru majoritatea covarsitoare a familiilor regale, pe la coada agendei lor. Faceau cel mult gesturi mai mult simbolice, “de bunavointa”, de parada, de fatada, gen charity work, ca sa se evite rascoalele populare iar masele sa-si accepte conditia de “stare a treia”, de serbi si iobagi in cea mai mare parte.

    Aceste familii regale au fost si sunt de fapt “one big happy family” indiferent de tara in care “domnesc”, toti inruditi, toti “royal cousins”, in multe cazuri in mod incestuos, pana cand urmasii au ajuns degenerati si disfunctionali, incapabili pana si sa aiba grija de ei insisi, daramite sa mai “domneasca”. La unii s-a vazut mai devreme (familia regala a Spaniei a produs dementi si monstri inca din dec. 16) pana la pletora de cazuri de nebunie si hemofilie printre printii mostenitori europeni in sec. 19 si 20.

    Ideea e ca marea majoritate a “domnitorilor” pierdusera orice legatura cu poporul care ii hranea, interactionau numai ei intre ei, cu “ai lor” indiferent de tara in care “imparateau,” un fel de club exclusivist si inchis, cam cum sunt miliardarii astazi. Guvernau prin ministri – fa cutare lucru, don’t asky me why or how, asa e bunul meu plac. Ajunsesera de fapt doar o mascarada, una extrem de costisitoare pentru “taxpayers”. Era normal ca rolul lor in istorie sa se incheie, nu neaparat violent, cum a fost in cazul Rusiei sau al Austro-Ungariei – vezi monarhiile din Vestul Europei, mentinute in continuare ca reprezentate ale traditiei, in scopuri strict ceremoniale, de imagine, ca niste exponate in vitrina, ca “celebritati”. In multe cazuri nici de acest rol nu mai reusesc sa se achite – au fost atatea scandaluri de casatorii penibile, divorturi, vieti dezmatate in randul “royalty”, care dau de mancare presei abjecte, de fapt, dorintelor abjecte ale publicului de-a vedea asa ceva.

    Asta e realitatea, ne place sau nu. Familia Romanovilor la sfarsitul sec. al 19-lea era in descompunere, in picaj liber, dupa atatea atentate, atatea greseli facute in trecut, atata schimbare in societate si atata refuz de-a accepta orice schimbare in stilul lor traditional absolutist de-a conduce. Pe-atunci nu exista PR, consultanti de imagine, spokespeople, care sa le perieze imaginea publica, cum fac bogatii astazi, si sa-i prezinte intr-o lumina placuta maselor. Lasati la capacitatile lor personale, s-a vazut ce-a iesit, ce dezastru de imagine. Mai ales tzarina Alexandra a lasat aceasta imagine publica de “straina”, pe dinafara, obsedata de sanatatea mostenitorului tronului intr-atat incat sa se discrediteze cu sarlatani asa-zisi vindecatori, dandu-i sotului ei sfaturi nefaste in probleme de stat. Poate ca ea ca persoana particulara, cu familia, cu “prietenii”, servitorii, duhovnicul etc. era o femeie placuta, a facut ce s-a priceput, charity work – insa ce s-a vazut “in afara” acestui cerc restrans a fost cu totul altceva, din pacate in dauna ireparabila a institutiei monarhice, si asta a consemnat istoria.

    Poate ca daca tzarina ar fi ajuns sora ei, Elisabeta, cea casatorita cu Serghei, unchiul tzarului Nicolae, cel care a fost ucis intr-un atentat, dupa care ea s-a calugarit si a fost un exemplu de viata sfanta – poate ca atunci imaginea familiei imperiale ar fi fost alta. Elisabeta a fost intr-adevar o femeie deosebita, dimensiune de care sora ei, tzarina, a fost departe. Dar asa a fost sa fie, asa le-a fost scris.

    S-a decis canonizarea lor pe motive simbolice, de prestigiu, nu pentru “viata lor intru Hristos”. Spre deosebire de sfintii martiri Brancoveni, care au murit perfect contienti de alegerea pe care o faceau, ca marturisitori, tzarul si familia lui erau ca si defuncti cu mult inainte de a fi impuscati, erau total in afara a ceea ce li se intampla, atat inainte de abdicarea tzarului, cat si dupa, rupti demult de realitate. Istoria nu l-a consemnat pe tzar ca sfant, nici macar ca “bun domnitor”, ci ca pe un om care a trait “at the wrong time in history”. Articolul dvs. este subiectiv, ati ales partea personala, si aceea mult infrumusetata, si ati lasat-o deoparte pe cea publica, istorica, care e foarte clara: tzarul Nicolae al II-lea de fapt nu prea a condus, he failed in his role, cam ca ultimul imparat al Chinei, ca regii Spaniei de la sfarsitul sec. 18, ca Ludovic al XVI-lea al Frantei, si lista poate continua.

    Intrebare retorica – De ce nu sunt canonizati sutele de milioane de victime ale crimelor bolsevice, din URSS incepans cu 1917, ca si din tarile est-europene date pe mana URSS la conferinta de la Yalta din feb. 1945? Ca doar si ei au murit muceniceste, multi nu doar impuscati, ci torturati salbatic? Atatia preoti, calugari, maici, oameni care intr-adevar au trait intru Hristos?… De ce nu e canonizat Al. Soljenitzin?… Din pacate, exista politics chiar si intr-un domeniu atat de special ca cel al canonizarilor.

    Imi plac articolele dvs, si cele de stiri – acest articol e poate exceptia, mi s-a parut edulcorat si totally biased (opusul lui “obiectiv”). Va multumesc inca o data si numai bine!

  8. @Intrebare:

    E buna intrebarea, insa dialogul autist nu ne pasioneaza.

    In ceea ce priveste “imaginea” familiei tarilor – imaginea e ultimul lucru care ne intereseaza. Realmente nu are ce cauta intr-un rationament duhovnicesc, iar intr-unul istoric chestiunea imaginii e mai degraba marginala. Consideratiile despre regalitate – luam nota de ele si… cam atat. La ce fel de poame de presedinti a dat democratia si ce efecte a produs aceasta in practicile sociale, regalitatea nu mai pare asa de lepadat, privind retrospectiv. Nu a fost o institutie atat de jalnica – oamenii aceia, tocmai ca erau crescuti de mici cu vocatia domniei, nici nu mai aveau dorinta de a pune mana pe ea. Nu erau asa rupti de societatea lor si nici nu traiau asa fastuos si luxos, in afara ceremonialului de curte.

    In ceea ce priveste sfintenia Tarului Nicolae si a celor dimpreuna cu dansul – raspunsesem deja aici. Noi credem in Biserica si in sfintenia lor. Credem in judecata Bisericii, mai ales, anume in sensul eshatologic pe care l-a gasit in soarta ultimilor Romanovi, precum si in faptul ca ei au mers pana la capat pe acest drum. De altfel, au fost destui care nu au inteles nici martiriul Brancovenilor, inclusiv printre contemporani – pentru ei, nu a fost altceva decat o executie sumara de la care nu se puteau sustragea oricum. Apoi, Biserica Rusiei chiar a canonizat mii de martiri ai Gulagului comunist. Soljenitin a trait totusi mai mult, a murit destul de recent, iar canonizarile necesita o perioada de timp.

  9. “Parintele Teofan a avut o buna inraurire asupra intregii familii. Jurnalele din acea vreme ale Imparatesei Alexandra Feodorovna sunt pline de extrase din srierile Parintilor Bisericii, ceea ce dovedeste cu cata luare-aminte sufleteasca studia ea literatura duhovniceasca recomandata. Biletelele catre fetitele ei, in care le amintea: “Sa cititi cartea pe care batiuska v-a adus-o inainte de impartasire”, reflecta grija pe care o purta Parintele Teofan si de copiii imparatesti”.
    Tot din aceasi sursa, am aflat ca Tarul participa in fiecare dimineata la Sfanta Liturghie. Numai dupa Dumnezeiasca Liturghie isi incepea ziua de lucru. Deasemenea, tarina si fetele erau adesea prezente la slujbele Bisericii si cantau la strana. Se spovedeau si se impartaseau regulat. In familie, copiii erau invatati sa traiasca modest. Fetitele mai mici purtau hainutele pe care nu le mai puteau purta surorile mari. Nu am timp sa dau acum citatele exacte, chiar daca am cartea la indemana, dar imi amintesc ca despre cum erau crescuti copiii Tarului am mai scris pe acest site.

  10. “Arhiepiscopul Theofan a mai declarat Comisiei Extraordinare a Guvernului Provizoriu: “El (Rasputin) n-a fost nici fatarnic, nici netrebnic. A fost un adevarat om al lui Dumnezeu, aparut din poporul simplu. Dar sub inraurirea inaltei societati, care nu l-a putut intelege pe acest om simplu, s-a petrecut o cumplita catastrofa duhovniceasca si a cazut.”

    “Grigorie Rasputin s-a ingrijit totdeauna de lucrul principal – de mantuire. Duhul lui a dus o lupta grea, necontenita, cu trupul. In calea lui Rasputin spre Dumnezeu principalul a fost pocainta – si, dupa cat se vede, tocmai pocainta a fost ceea ce a miscat in el pe cei doi nevoitori de exceptie: protoiereul Ioan de Kronstandt si Arhimandritul Theofan (Bastrov), care era rector al Academiei teologice din Sankt-Petersburg. Episcopul Ermoghen al Saratovului si rectorul de atunci al Academiei teologice, Serghie (Stagorodskii) il vedeau cu ochi buni.”

    “Inalta societate din Sankt-Petersburg a jucat rolul principal in aceasta istorie trista. Ea l-a inconjurat pe taranul siberian de toate smintelile cu putinta, carora i-a fost greu sa li se impotriveasca. Folosindu-se de el ca sa se apropie de familia Imperiala si, mai mult, ca sa ii intineze acesteia bunul nume, s-au purtat cu el cu cea mai mare cruzime in ce-l priveste.”

    “Multele carti scrise despre asa-zisa amoralitate al lui Rasputin,care ii pun in seama fel de fel de caderi, alcatuiesc cea mai vasta literatura scrisa pe o asemenea tema despre un singur om. Multe lucruri au fost inventate de dragul intereselor personale si al barfei desarte: multa rautate il inconjura pe Tar.”

  11. “Si el (Tarul) a zis: “Nu este jertfa pe care sa nu o fac pentru adevaratul bine al Rusiei si pentru mantuirea ei”. Si a abdicat de la Tronul Imparatesc pentru sine si pentru fiul sau minor(…)
    Episcopul Theofan, ce ajunsese sa cunoasca atat de indeaproape Familia Imperiala si sa pretuiasca randuiala ei curata, sfanta, crestineasca de viata, profilul moral elevat al Persoanelor Imperiale, a fost cutremurat pana in adancul sufletului de abdicarea Suveranului.”

  12. “A uitat poporul rus de Domnul Dumnezeu, a uitat de juramantul dat de stramosi – juramantul de credinta fata de Dumnezeu si fata de Suveranul sau.”

  13. @ intrebare

    As fi foarte atenta cum as vorbi de familia sfanta si as fi f. Scheptica in a citi si CREDE ceea Ce ai citit tu despre ei. In primul rind, cine a scris? In al doilea rind, biserica este sfinta, nu face greseli– de Ce atunci tu ai Dubii in Ce priveste sfintenia lor?! Or fi facut si greseli, dar majoritatea sfintilor au facut greseli. Asta NU inseamna ca nu sint sfinti. Te rog nu ii critica prin Ochii tai, sa nu Iti faci pacate mari.

    Pr. Serafim Rose avea un tablou cu tarul Nicolae in coltul unde se Ruga, cred ca inainte ca el sa fi fost canonizat. Multa literatura nu este nici macar adevarata mai ales in tarile Ce au trecut prin communism, nu? Iarta-ma, dar cred ca ii judeci spre osinda ta si sper ca de vei citi aceste rinduri, te vei gindi mai adinc la aceasta. Iarta-ma daca crezi ca mi-am permis prea mult, nu sint eu aici sa Iti fac morala, dar uneori avem nevoie si de Parerea altora ca sa ne indreptam. Sper ca simti buna mea intentie.

  14. Pingback: CUM A INCEPUT PRIMUL RAZBOI MONDIAL – [film documentar difuzat la emisiunea Digipedia]: “VERII REGALI IN RAZBOI” (I)/ Comemorarea a 100 ANI DE LA MARELE RAZBOI – marturii istorice - Recomandari
  15. Pingback: SFANTUL CONSTANTIN BRANCOVEANU – domnitorul emblematic pentru lumea veche românească si ceasul Judecatii neamului. CUM S-A SFARSIT O LUME prin UCIGASA INVIDIE si TRADAREA DE FRATE. Cum cade si de ce moare un neam? -
  16. Pingback: Margarita Ioana Vulcanescu: PAGINI INEDITE DE JURNAL din timpul PRIMULUI RAZBOI MONDIAL: “La ce a folosit atata sange varsat in zadar? Mi-e necaz pe lasii, pe miseii care s-au vandut si pe ei, si-au vandut si cuvantul, si Tara” -
  17. Pingback: SFANTUL SERAFIM DE SAROV, smeritul iubitor de oameni, milostivul mangaietor al pacatosilor si odihnitorul dumnezeiesc al celor deznadajduiti: “Bucuria mea, Hristos a inviat!” (I) -
  18. Pingback: Cum a trecut Maica Eufrosina de la Diveevo prin iadul bolsevic: “TOATE ACESTEA SUNT PEDEAPSA LUI DUMNEZEU. DOMNUL A INGADUIT ACEASTA STAPANIRE” -
  19. Pingback: SCHIMONAHIA MARGARETA (Maica Eufrosina) – ultima supravietuitoare a vechiului DIVEEVO, prin care s-a implinit o proorocie a SFANTULUI SERAFIM DE SAROV, dupa mai bine de 150 de ani (si VIDEO) | Cuvântul Ortodox
  20. Pingback: Predica audio a protos. Ioan de la Sihastria Putnei despre IADUL OMULUI CONTEMPORAN, ZBUCIUMAT, INSINGURAT SI AUTO-PECETLUIT PRIN DEPENDENTA DE TEHNOLOGIE: “II citesti rugaciuni de dezlegare, dar dumneavoastra sunteti gata să-l dezlegati de telefon
  21. Pingback: La cererea Bisericii Ortodoxe Ruse, AU FOST DEZGROPATE MOASTELE TARULUI NICOLAE AL II-LEA SI IMPARATESEI ALEXANDRA, pentru autentificarea ramasitelor pamantesti ale copiilor mucenici Alexei si Maria, in vederea inhumarii acestora impreuna cu familia lor s
  22. Pingback: “Vedeti sa nu defaimati pre vreunul dintr’acesti mai mici…” – ARHIM. SOFRONIE IMPOTRIVA RELATIVISMULUI DOGMATIC, a ECUMENISMULUI si a IMPLICARII BISERICII IN ACTIUNI SOCIALE REVOLUTIONARE: “Nu avem dreptul a savarsi act
  23. Pingback: Mucenicia Familiei Împărătești – înțelepciune, credință și dragoste față de Dumnezeu – Pentru o familie fericită
  24. Pingback: MUCENICIA SFINTEI DUCESE ELISABETA si a insotitorilor sai, ucisi de bolsevici la Alapaievsk (18 iulie 1918): “Domnul a socotit ca a venit ceasul sa-I purtam crucea. Sa ne silim deci sa ne facem vrednice de ea!” – CANTAREA DE BIRUINTA A S
  25. Pingback: Sfantul Ioan Maximovici despre ASASINAREA FAMILIEI IMPERIALE A TARULUI MARTIR NICOLAE: “Mult mai greu este păcatul uciderii Unsului ortodox al lui Dumnezeu…” | Cuvântul Ortodox
  26. Maria Vladimirovna, Mare Ducesă a Rusiei (n. 23 decembrie 1953, Madrid), este pretendentă la șefia Casei Romanov.
    În urma descoperirii rămășițelor împăratului Nicolae al II-lea, și cea mai mare parte a familiei sale, în 1991, la ​​porunca Bisericii Ortodoxe Ruse, Maria nu a recunoscut autenticitatea rămășițelor și a refuzat să participe la ceremonia de reînhumare în 1998.
    Recunoașterea în martie 2013 a pretenției sale de către șeful Bisericii Ortodoxe Ruse, Patriarhul Kirill I al Moscovei, pare să fi atras susținători suplimentari.
    https://ro.wikipedia.org/wiki/Maria_Vladimirovna,_Mare_Duces%C4%83_a_Rusiei

    Vladimir Putin ‘wants’ to reinstate Russia’s royal family and bring back the Tsars
    http://www.express.co.uk/news/world/586470/Russia-royal-family-Vladimir-Putin-reinstate-Tsar-Nicholas-Second-Romanov

    Russian Oligarch Calls For Reinstatement Of Russian Monarch, Long Live The Tsar
    http://tsarizm.com/2016/11/15/russian-oligarch-calls-reinstatement-russian-monarch-long-live-tsar/

    If Poland re-established her monarchy, who would become king of Poland?

    If we would want to find successor then we either need to find successor to last king of Poland that we recognize (Stanislaw August Poniatowski) or find a successor to last person who had title “King of Poland” (that is last Tsar of Russia Nicholas II).
    https://www.quora.com/If-Poland-re-established-her-monarchy-who-would-become-king-of-Poland

    Ultimii membrii ai familiei regale poloneze:
    # Elena Poniatowska (b. 1932), Mexican journalist, author and professor.
    # Ladislas Poniatowski (b.1946), French politician
    # Axel Poniatowski (b.1951), French politician
    https://en.wikipedia.org/wiki/House_of_Poniatowski

    Prince Axel Poniatowski was born on August 3, 1951 in Rabat, Morocco. He grew up in Morocco and in the United States, following his father the diplomat Michel Poniatowski. Later, he also lived in the US for five more years, and in Saudi Arabia for three years. He has been the mayor of Isle-Adam since 1999, and the Representative of Val d’Oise since 2002. He serves as the President of the foreign affairs commission in the French National Assembly. He is a distant relative of the last king of Poland Stanisław II August and of Marshal Józef Poniatowski.
    https://en.wikipedia.org/wiki/Axel_Poniatowski

    Les jeux sont faits, get ready!

  27. Pingback: 100 DE ANI DE LA ABDICAREA ȚARULUI MUCENIC NICOLAE SI DE LA INCEPEREA PERSECUTIILOR BOLSEVICE ANTICRESTINE. Biserica Ortodoxa Rusa din afara Granitelor cere scoaterea mausoleului lui LENIN din Piata Rosie
  28. Pingback: “NE-AR TREBUI UN PROOROC?”– Căderea de neoprit a poporului și povestea lui ABEL, monahul-profet | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate