MUCENICIA SFINTEI DUCESE ELISABETA si a insotitorilor sai, ucisi de bolsevici la Alapaievsk (18 iulie 1918): “Domnul a socotit ca a venit ceasul sa-I purtam crucea. Sa ne silim deci sa ne facem vrednice de ea!” – CANTAREA DE BIRUINTA A SFINTEI INGROPATE DE VIE IN IADUL MINEI

21-07-2015 Sublinieri

New-Martyr-Elizabeth-b

Vedeti si:

59f1a3fd2e02

REVOLUTIE SAU UNELTIRE

[…]

„Nu suntem inca vrednice de cununa muceniciei…”

Ura bolsevicilor nu s-a oprit numai la Familia Imperiala, ci s-a indreptat impotriva intregii dinastii a Romanovilor.

Cum era de asteptat, Cuvioasa Elisabeta, Mare Ducesa a Rusiei si sora a Tarinei Alexandra, a fost una din primele tinte ale atacurilor anarhistilor.

„Nici chiar viata ei sfanta” – scria Regina Maria a Romaniei – „nu a gasit mila in fata bolsevicilor[1].

Inca din primele zile ale Revolutiei, agitatorii au inconjurat Manastirea „Sfintele Marta si Maria” pentru a o aresta pe Stareta. La bataile multimii infuriate care striga „Jos nemtoaica!” si „Predati spionii!”, poarta manastirii s-a deschis usor si o femeie inalta, maiestuoasa, imbracata in vesminte monahale, a iesit linistita in prag, intrebandu-i pe razvratiti ce vor.

700-elizabeth-new-martyr-hae-58-800-228x600– O vrem pe nemtoaica, sora spioanei germane din Tarskoe Selo! O vrem pe Marea Ducesa Elisabeta!

Calma si hotarata, Cuvioasa le-a raspuns:

– Eu sunt Marea Ducesa Elisabeta!

– Am venit sa te arestam! i-au strigat ei furiosi. Aici, in Asezamantul vostru, ascundeti arme si printi germani!

– Bine! le-a raspuns Cuvioasa Ia fel de linistita. Daca ma arestati, va trebui sa vin cu voi. Insa ca egumena a manastirii sunt datoare ca inainte de a pleca pentru orice pricina, sa merg in biserica sa ma rog. Veniti cu mine cinci dintre voi, dar lasati armele la usa!

Fara sa mai astepte vreun raspuns, Stareta a pornit hotarata spre biserica, urmata de revolutionari. A adunat in graba surorile si impreuna cu Parintele Mitrofan au inaltat o rugaciune de multumire. Apoi Cuvioasa a ingenuncheat inaintea Usilor imparatesti si s-a rugat fierbinte cateva clipe, dupa care s-a ridicat si cu aceeasi stapanire de sine a mers sa sarute crucea din mainile Parintelui Mitrofan, indemnandu-i si pe agitatori sa faca la fel. Atunci s-a intamplat un lucru cu totul neasteptat: supunandu-se indemnului Staretei, tinerii s-au apropiat, sarutand si ei Sfanta Cruce. Dupa aceea Stareta le-a spus:

– Acum mergeti si cautati ce vreti!

Insotiti de Parintele Mitrofan, revolutionarii au scotocit toate cladirile manastirii, dupa care s-au intors rusinati la multimea agitata care astepta afara, zicand:

Aici e o manastire si nimic mai mult!

Nici unul dintre ei nu a mai indraznit sa o aresteze pe Stareta. Si ceea ce n-au putut face Guvernul si Armata pentru a o apara, au facut demnitatea, curajul si smerenia ei, cu care i-a cucerit.

Studentul care se afla in fruntea revolutionarilor a fost chiar impresionat de ceea ce a vazut in manastire, de simplitatea si buna-randuiala care domneau peste tot si de daruirea cu care erau ingrijiti bolnavii si saracii. Vazand sinceritatea inimii acestui tanar amagit de principiile idealurilor socialiste, Cuvioasa Elisabeta i-a vorbit cu multa caldura despre dragostea evanghelica si implinirea ei. La sfarsitul discutiei, studentul a zis ingandurat: „Cine stie, poate ne indreptam spre aceeasi tinta, dar pe cai diferite..”. Apoi revolutionarii au plecat, lasand chiar o garda de paza la portile manastirii. In urma lor Stareta, insemnandu-se cu semnul Sfintei Cruci, a zis surorilor:

„Se pare ca nu suntem inca vrednice de cununa muceniciei!”.

La scurta vreme insa evenimentele s-au precipitat si primejdia bolsevica a devenit mai amenintatoare. Ingrijorati pentru soarta Marii Ducese, cativa oficiali devotati Tarului i-au cerut Elisabetei sa se mute la Kremlin, intrucat nu-i puteau garanta protectia in manastire. Dar Cuvioasa le-a raspuns cu hotarare:

– N-am plecat din Kremlin ca sa ma intorc iarasi acolo, silita de forta revolutionara. Daca va este asa de greu sa ma aparati, va rog nici sa nu mai incercati!

Ambasadorii Angliei si Germaniei, precum si alti delegati oficiali straini, temandu-se de cele ce aveau sa urmeze, i-au propus sa paraseasca Rusia, dar refuzul Staretei a fost ferm. Ea le-a raspuns ca nu-si va parasi de bunavoie nici tara si nici manastirea, adaugand ca poporul si patria ei sunt in Rusia.

Kustodiev_The_BolshevikIntr-adevar, in ciuda tulburarilor si a anarhiei produse de bolsevici, Elisabeta continua sa-si iubeasca tara adoptiva. Scriind unei prietene, zicea:

Acum Rusia si fiii ei nu stiu ce fac. Ei sunt precum un copil bolnav. Si toata lumea iubeste de o suta de ori mai mult pe cel bolnav si suferind decat pe cel sanatos si fericit. Il mangaie in suferinta lui, il ajuta si-l invata rabdarea. Acest lucru il simt cu mai multa putere pe zi ce trece[2].

Stareta era incredintata ca urgia abatuta de curand asupra pamantului rusesc se petrecea cu ingaduinta lui Dumnezeu si avea nadejde tare ca poporul se va trezi pana la urma din ratacire. Intr-o alta scrisoare, trimisa putin inainte de arestarea ei, spunea:

StElizabethNewMartyr„Vazand totala distrugere a Rusiei noastre iubite, trebuie sa ne ridicam mintea mai intai la Imparatia Cerurilor, ca sa putem discerne lucrurile, sa le vedem in adevarata lor lumina si sa avem puterea sa spunem: Faca-se voia Ta! Aminteste-ti ca Sfanta Rusie, Biserica Ortodoxa, pe care nici portile iadului nu o vor birui, inca dainuie si va dainui pe vecie. Cei care pot crede aceasta fara cea mai mica indoiala, vor vedea lumina dumnezeiasca stralucind in mijlocul intunericului si furtunii. Nu sunt visatoare, draga prietena: Dumnezeu care cearta si pedepseste este Acelasi care iubeste. In ultimul timp m-am ocupat foarte mult cu citirea Sfintei Scripturi. Daca credem ca Dumnezeu L-a trimis pe Fiul Sau sa Se rastigneasca si sa invieze pentru noi, vom simti pe Duhul Sfant care ne lumineaza calea, chiar daca mintii noastre plecate spre cele pamantesti si inimii noastre de piatra li se pare ca trecem prin momente foarte grele…”[3].

Predandu-se cu totul voii lui Dumnezeu, Stareta a refuzat sa paraseasca manastirea pentru a se pune la adapost de furia revolutionarilor. Impreuna cu surorile Asezamantului a continuat, pe cat i-a stat in putere, lucrarea de milostenie fata de cei saraci si suferinzi. Numai ca acum petrecea mai mult timp la rugaciune. Se insingura adesea si varsa lacrimi fierbinti pentru soarta Rusiei si pentru ca Domnul sa o intareasca in incercarile care stia bine ca, mai devreme sau mai tarziu, vor veni si asupra ei.

Pe drumul Crucii

In mod cu totul surprinzator, Cuvioasa Elisabeta a fost lasata in libertate pana in aprilie 1918, fiind printre ultimii membri ai dinastiei Romanov arestati de bolsevici.

Patriarh TihonA treia zi de Pasti a acelui an, obstea Manastirii „Sfintele Marta si Maria” a avut cinstea sa primeasca in mijlocul ei pe insusi Patriarhul Tihon al intregii Rusii[4], cel ce a marturisit fara sovaire pe Hristos in fata regimului ateu. Dupa ce a savarsit o slujba de multumire in biserica, Patriarhul le-a imbarbatat pe maici prin cuvinte pline de duh, fagaduind sa le fie alaturi pana la capat in incercarile prin care vor trece. Cuvintele sale incurajatoare au inseninat inimile surorilor, risipind teama si nesiguranta. Stareta Elisabeta simtea insa ca ceasul despartirii de iubita sa manastire se apropia.

Intr-adevar, imediat dupa plecarea Patriarhului Tihon, soldatii Armatei Rosii au navalit in manastire, poruncind Cuvioasei sa-i urmeze. Insusi Lenin, presedintele noului guvern, daduse ordin politiei bolsevice sa o aresteze.

Stareta a cerut garzilor un ragaz de doua ore pentru a randui treburile manastirii si a se pregati de drum, dar nu i s-a ingaduit. A izbutit totusi sa dea in graba maicilor ultimele indrumari si sa le binecuvinteze, incredintandu-le purtarii de grija a lui Dumnezeu.

Despartirea ei de obste a fost cum nu se poate mai sfasietoare. Intelegand ca o vad pe iubita lor stareta pentru ultima data in aceasta viata, surorile s-au adunat cu jale in jurul ei, plangand nemangaiate. Acest tablou induiosator i-a infuriat si mai mult pe soldati, care au smuls-o pe egumena din mijlocul obstii, lasand in sufletele tuturor o durere adanca[5].

Asa a pornit Cuvioasa Elisabeta pe drumul anevoios al Crucii, insotita de doua maici mai apropiate ei, Varvara Iakovleva si Ecaterina Ianuseva, care-i vor fi alaturi in suferintele exilului.

Supusa pe drum unui regim aspru, Stareta a izbutit totusi sa scrie in doua randuri duhovnicului ei, Parintele Mitrofan. In cateva cuvinte ii povestea cum soldatii lituanieni care o pazeau s-au purtat la inceput crud, supunand-o la multe umilinte, dar mai apoi, vazand nerautatea ei, s-au imblanzit. Asa a reusit sa obtina ingaduinta de a trimite o scrisoare surorilor manastirii, in care prin cuvinte miscatoare le indemna sa ramana unite si tari in credinta:

3-sf-noua-mc-elisabeta-feodorovna-ducesa-rusia-1918-19-11“Dumnezeu sa va binecuvinteze!

Invierea Domnului sa va dea putere si mangaiere!

La ora sase am trecut prin Rostov; seara am ajuns la Lavra Sfantului Serghie a Sfintei Treimi. Sfantul Serghie, Sfantul Dimitrie si Sfanta Eufrosina de Polotk sa ne pazeasca pe toti, dragele mele!

Pana acum calatoria a decurs bine. Ninge peste tot.

Nu pot uita chipurile voastre din ziua cand ne-am despartit. Doamne, ce suferinta era zugravita pe ele, cad de mult mi s-a ranit inima! (…) Cum sa va mangai, cum sa va intaresc? Amintiti-va, dragele mele, de tot ce v-am invatat! Fiti alaturi una alteia, fiti unite intr-un singur cuget, daruiti-va cu totul Domnului si spuneti ca Sfantul Ioan Gura de Aur: Slava lui Dumnezeu pentru toate! Traiesc cu nadejdea ca voi fi curand din nou alaturi de voi si imi doresc sa va gasesc laolalta. (…) Pe langa Sfintele Evanghelii, cititi impreuna si Faptele Apostolilor. Voi, surorilor mai vechi, faceti tot ce puteti sa pastrati obstea unita! (…)

Daca nu sunt intarzieri, ar trebui sa ajungem la destinatie peste cinci zile. Ecaterina se va intoarce la voi cat mai repede cu putinta si va va spune cu de-amanuntul cum ne­-am instalat. (…)

Am dormit foarte putin. Ganduri si iar ginduri ne framanta mintea. Incerc sa-l citesc pe Sfantul Serghie. Am si Sfanta Scriptura cu mine. Vom citi, ne vom ruga si vom nadajdui. Pentru Domnul, nu va imputinati cu duhul! Maica Domnului stie de ce Fiul ei a ingaduit o asemenea incercare asupra noastra, chiar in ziua praznuirii ei! [6] (…)

Purtand crucea insingurarii, toate trei trecem prin acelasi zbucium launtric si aflam mangaiere numai in Hristos. Domnul a socotit ca a venit ceasul sa-I purtam crucea. Sa ne silim deci sa ne facem vrednice de ea! Socoteam ca vom fi prea slabe, ca nu vom putea rabda sa ducem o cruce asa de grea. Dar Domnul a luat, Domnul a dat. Cum a binevoit El, asa s-a facut. Binecuvantat sa fie numele Domnului in veac! (…) Ce exemplu ne da Sfantul Iov prin supunerea si rabdarea sa in necazuri! Pentru aceea si Dumnezeu l-a incununat mai tarziu. Cate exemple nu avem de la Sfintii Parinti, care au rabdat necazuri in sfintele lor manastiri, pentru ca mai tirziu sa vina bucuria! Pregatiti-va de bucuria de a fi din nou impreuna!

Sa fim rabdatoare si smerite. Sa nu cartim, ci sa fim multumitoare pentru toate! (…)

Rostiti zilnic aceste cuvinte si se va veseli inima voastra: «Dar cei ce nadajduiesc in Domnul vor innoi puterea lor, le vor creste aripi ca ale vulturului, vor alerga si nu-si vor slei puterea, vor merge si nu vor obosi» (Isaia 40, 31); «Cred Doamne, ajuta necredintei mele!» (Marcu 9, 24); «Fiii mei, sa nu iubim cu vorba, numai din gura, ci cu fapta, cu adevarul» (I Ioan 3, 18).

Pacea Domnului nostru Iisus Hristos sa fie cu voi si dragostea mea catre toti, in Iisus Hristos. Amin.

A voastra maica in Hristos, care se roaga pentru voi toate”[7].

ss-elizabeth-and-barbaraDupa o calatorie grea si plina de lipsuri, cele trei maici au ajuns la Perm, primul loc de popas in drumul de exil la Alapaievsk. Aici au fost duse, sub paza severa, intr-o manastire de maici. Ingaduinta de a lua parte la slujbe precum si dragostea cu care le-au inconjurat surorile le-a mai alinat durerea sufleteasca si dorul de manastirea lor iubita. Insa sederea la Perm nu a durat mult. Prizonierele au fost duse curand la Ekaterinburg, unde au ramas pentru cateva zile. Nu se stie daca in acest rastimp Stareta s-a putut intalni cu sora ei, imparateasa Alexandra, exilata in acelasi oras impreuna cu Tarul si copiii. Nici in jurnalul si nici in corespondenta din exil a Familiei Imperiale nu exista vreo mentiune in acest sens.

Intre timp, au fost adusi la Ekaterinburg din Viatka si alti prizonieri, membri ai dinastiei Romanov: Marele Duce Serghei Mihailovici cu slujitorul sau, Feodor Semeinovici Remez, cei trei fii ai Ducelui Constantin Constantinovici – Constantin, Igor si Ioan – si tanarul Print Vladimir Palay. Acestia impreuna cu Stareta Elisabeta si cele doua maici au format convoiul de prizonieri care a pornit spre Alapaievsk. De acum inainte destinele lor aveau sa fie legate pana in clipa mortii.

Mucenicia Sfintilor de la Alapaievsk

Pe 20 mai 1918 cei noua prizonieri insotiti de garzi au ajuns la Alapaievsk, un orasel muncitoresc din Urali, la 170 de verste nord de Ekaterinburg si au fost inchisi intr-o scoala parasita de la marginea orasului. Cladirea era neingrijita, cu incaperi murdare si intunecoase. In prima noapte prizonierii s-au odihnit pe banci, iar a doua zi le-au fost aduse niste paturi vechi de la spitalul orasului. In acest adapost umil a randuit Dumnezeu sa petreaca ultimele zile ale vietii lor pamantesti martirii Sai cei bine-placuti.

La inceput, prizonierii au avut parte de un regim mai bland. Li s-a ingaduit sa curete incaperile si sa le amenajeze cat de cat pentru locuit, sa lucreze in mica gradina de legume a scolii, sa mearga la slujbe in sarbatori si chiar sa ia contact cu localnicii. Dupa moartea Cuvioasei Elisabeta, printre lucrurile ei s-a gasit un stergar de panza groasa, brodat cu flori albastre, pe care scria: „Maica, Mare Ducesa, nu refuza darul nostru smerit, painea si sarea, precum e traditia, de la credinciosii Tarului si ai Patriei, taranii din Novo Alapaievsk, regiunea Verkhoturie”. Poate ca aceasta umila naframa va fi sters cinstitul si inlacrimatul chip al Ducesei exilate, ca oarecand mahrama Sfintei Veronica dumnezeiescul chip ai Celui dus spre rastignire.

Din luna iunie, soarta prizonierilor s-a inrautatit mult. Li s-a aplicat un regim strict de inchisoare. Toate obiectele personale le-au fost confiscate, mancarea a devenit din ce in ce mai proasta, iar purtarea fata de ei tot mai dura. Cuvioasei Elisabeta ii rasunau in minte cuvintele pe care le auzise nu cu multi ani in urma la slujba calugariei: “Ca vei flamanzi si vei inseta si vei fi gol, si asuprit, si batjocorit, si ocarat, si prigonit si de multe intristari inconjurat, caci prin aceasta se arata viata cea dupa Dumnezeu”.

sf-noua-mc-elisabeta-feodorovna-si-sf-noua-mc-varvara-ucenica-sa-11Cu trei zile inaintea asasinatului, cele doua maici care au insotit-o pe Stareta Elisabeta in exil, Varvara si Ecaterina, au fost trimise inapoi la Ekaterinburg. Zadarnice le-au fost rugamintile de a fi lasate sa ramana cu stareta lor. Soldatii au fost de neinduplecat. In cele din urma, la insistentele si lacrimile lor, au ingaduit celei mai in varsta, maica Varvara Iakovlevna, sa se intoarca la Alapaievsk, avertizand-o insa ca va impartasi negresit aceeasi soarta cu Stareta Elisabeta, adica moartea. Cerandu-i sa semneze pentru hotararea ei, maica Varvara a raspuns: „Sunt gata sa va dau semnatura mea nu numai cu cerneala, ci si cu sange!”. Astfel, acest binecuvantat suflet a plinit fara sovaire cuvantul Evangheliei care zice: „Mai mare dragoste decat aceasta nimeni nu are, ca sufletul lui sa si-l puna pentru prietenii sai” (In. 15, 13). Cealalta maica, Ecaterina Ianuseva, a ramas la Ekaterinburg si ulterior nu s-a mai stiut nimic de ea.

La Alapaievsk, ceasul muceniciei se apropia. Planul asasinarii Romanovilor fusese stabilit pana in cele mai mici amanunte si urma sa fie indeplinit.

Asteptarea mortii a fost chinuitoare pentru prizonieri si cine ar putea spune care au fost gandurile si simtirile lor din acele ceasuri? Insusi Proorocul David se tanguia zicand: „Cuprinsu-m-au durerile mortii…”, caci paharul acesta este infricosator pentru suflet. Noii mucenici Il aveau insa pe Hristos cel inviat in inimi si au indraznit. Fiecare s-a rugat pentru sine si pentru familia sa, scriind celor dragi cuvinte de ramas bun si legand aceste scrisori de crucile de la piept. Toti plangeau pentru soarta Rusiei si a poporului orbit si inselat de vrajmasii lui Dumnezeu.

Pregatita de moarte, Cuvioasa Elisabeta se ruga staruitor, mai ales noaptea, cerand lui Dumnezeu sa-i intareasca pe toti pana in ultima clipa.

Ziua aleasa de bolsevici pentru uciderea martirilor de la Alapaievsk a fost chiar cea a praznuirii Sfantului Serghie de Radonej, ocrotitorul Rusiei, la douazeci si patru de ore dupa asasinarea Familiei Tariste in casa Ipatiev din Ekaterinburg.

Pe 17 iulie, prizonierii din scoala Napolnaia au fost anuntati ca seara vor fi dusi intr-o directie necunoscuta si li s-a cerut sa-si lase in scoala putinele lucruri personale pe care le mai aveau. In cursul aceleiasi zile soldatii din garda de paza au fost inlocuiti cu altii, anume instruiti pentru infaptuirea crimei.

250px-Алапаевские_мученикиNoaptea, cand se savarsesc lucrurile faradelegii, in vreme ce orasul intreg dormea, soldatii au intrat in odaile prizonierilor si le-au ordonat sa-i urmeze. Le-au legat mainile la spate si le-au acoperit ochii. Ducele Serghei Mihailovici, militar de cariera, a opus rezistenta, fapt care i-a infuriat pe ucigasi, fiindca planul trebuia indeplinit in liniste, precis si cat mai repede, pentru a nu da nimic de banuit localnicilor. Locul ales pentru uciderea prizonierilor erau puturile unei mine parasite – Nijnia Selimskaia – care se afla la optsprezece verste de Alapaievsk. Rand pe rand, sub o ploaie de blesteme si lovituri, prizonierii au fost aruncati de vii in mina, la saisprezece metri adancime. Ducele Serghei a incercat din nou sa opuna rezistenta, dar a fost imediat impuscat in cap. Criminalii au socotit ca aruncandu-i acolo, prizonierii vor muri negresit. Dar precum sfintii mucenici din primele secole, care erau dati la fiare si ramaneau nevatamati sau, strujindu-li-se trupul, se pazeau intregi de Hristos, tot asa si noii mucenici de la Alapaievsk, cu darul lui Dumnezeu au ramas vii in adancurile pamantului.

perkazAuzind voci venind din mina intunecata si intelegand ca prizonierii erau inca in viata, ucigasii au aruncat grenade, ca astfel sa curme orice suflare. Dar din adancurile minei tot mai razbatea un glas. Cineva canta „Mantuieste, Doamne, poporul tau…”. Era vocea Staretei Elisabeta. Turbati de furie si neputand sa lase lucrul neispravit, ucigasii au adunat crengi de copaci si dandu-le foc, le-au aruncat in mina. In timp ce fumul se ridica in vazduh, inca se mai auzeau cantari de lauda lui Dumnezeu. Astfel se implineau cu martirii de la Alapaievsk cuvintele cantarii: „Cei ce nadajduiesc in Domnul, pentru vrajmasi sunt infricosatori si tuturor minunati[8].

Prin randuiala lui Dumnezeu, un taran din imprejurimi, care in noaptea aceea plecase la padure dupa lemne, a fost martor la ucidere. El povesteste ca i-a recunoscut indata pe prizonieri si ca acestia, asemeni sfintilor de odinioara, mergeau la moarte ca la un praznic imparatesc, cantand pe cale imne de lauda lui Dumnezeu. Taranul a vazut cum soldatii au aruncat-o in mina pe Stareta, in timp ce ea se ruga zicand: „Doamne, iarta-le lor, ca nu stiu ce fac!”.

Infricosat de cele vazute si temandu-se ca ucigasii sa nu il descopere, taranul a stat ascuns in padure doua zile. In tot acest timp a auzit din adancurile minei ecouri de cantari bisericesti. Cuvioasa Elisabeta canta slujba de ingropaciune pentru martirii care isi dadusera deja sufletul in mainile Domnului.

St. Elizabeth-newmartyrFaptul ca Stareta Elisabeta a mai supravietuit o vreme in mina este o minune prin care s-a aratat puterea si slava lui Dumnezeu. Mai tarziu, dupa scoaterea la lumina a trupurilor, s-a constatat ca, desi grav ranita, ea reusise chiar sa improvizeze un pansament pentru mana sangeranda a printului Ioan. Mai mult, langa corpul neinsufletit al Cuvioasei Elisabeta au fost gasite doua grenade neexplodate, caci Dumnezeu a vrut sa pazeasca intreg sfintitul ei trup.

Cauza mortii martirilor de la Alapaievsk n-a putut fi stabilita cu exactitate. Cum inainte de a fi aruncati in mina au fost impunsi cu baionetele si loviti, moartea s-ar fi putut datora loviturilor primite, dar si ranilor suferite in cadere, arsurilor sau asfixierii.

Cu toata evidenta faptelor adeverite si intarite de martori, autoritatile bolsevice au negat multa vreme crimele savarsite, incercand sa se lepede de ele precum Pilat de sangele lui Hristos. Pentru aceasta au recurs la minciuna si inscenare, ca si in cazul asasinarii Familiei Imperiale.

Dupa ce ucigasii au spart geamurile scolii si au improvizat urmele unei ciocniri cu soldati ai Armatei Accueil des cercuils de mère Élisabeth et de soeur BarbaraAlbe, la 21 iulie 1918 ziarul oficial al guvernului anunta: „Pe data de 18 iulie, Marele Duce Serghei Mihailovici, Ducii Ioan, Constantin si Igor Constantinovici si Printul Vladimir Palay, inchisi la Alapaievsk, au reusit sa evadeze cu ajutorul unor oameni inarmati. Cateva persoane au fost omorate, iar altele ranite”.

Numele Marii Ducese Elisabeta nu era mentionat, intrucat bolsevicii se temeau de reactia guvernului german, care nu s-ar fi lasat amagit cu pretextul evadarii.

Dar Domnul cel Drept, dupa cuvantul psalmistului, a rasplatit rasplatirea celor mandri. Doi dintre ucigasii de la Alapaievsk si-au pierdut mintile la scurt timp de la savarsirea faradelegii, iar Iacob Iurovski, cel care a impuscat-o pe Tarina Alexandra, a murit in chinuri cumplite, dupa ce bolsevicii, drept multumire pentru slujirea sa, i-au intemnitat fiica in lagarele sovietice.

De ce au fost ucise atatea suflete nevinovate la Alapaievsk, de vreme ce nici unul dintre prizonieri nu reprezenta un pericol real pentru regimul bolsevic nou instaurat? Pentru ca vrajmasii lui Dumnezeu, in dorinta lor demonica de a se face stapani absoluti, au vrut sa nimiceasca si ultima ramasita a dinastiei Tarului – Unsul Domnului si sa-i piarda pomenirea din constiinta si sufletele oamenilor.

Dar Dumnezeu „a defaimat sfaturile capeteniilor”, asa incat prin moartea lor muceniceasca, Tarul si intreaga familie a Romanovilor au stralucit mai vartos pe cerul Rusiei si al lumii intregi. Ei sunt cinstiti astazi ca Noi Mucenici si proslaviti de Dumnezeu prin facerea de minuni.


[1] Maria, Regina Romaniei, op. cit, vol. I, pag. 11.

[2] vezi Contesa Alexandra Olsanfiev,   The Grand Duchess Elisabeth Feodorovna of Rusia, John Murray, Albemarle Street, Londra, 1922

[3] Ludmila Koehler, op. cit, pag. 69

[4] Patriarhul Tihon i-a anatematizat în 1918 pe bolsevici, continuand sa-i acuze public fara crutare pentru toate faradelegile lor. Nevrand sa-l ucida ca sa nu faca din el un martir venerat de popor, agentii Sovietelor l-au hartuit permanent, discreditandu-l prin toate mijloacele. Bolnav si epuizat, Patriarhul moare în spital în martie 1925. A fost canonizat de Biserica Ortodoxa Rusa în anul 2000.

[5] Dupa exilarea si martirizarea Staretei Elisabeta, Parintele Mitrofan si surorile Asezamantului au reusit sa mai pastreze manastirea deschisa pana în 1926, cand autoritatile sovietice au instalat aici o clinica de stat. Noua stareta, maica Valentina Gordeieva, alaturi de optsprezece surori au fost exilate în Turkestan, iar Parintele Mitrofan împreuna cu alte maici au fost dusi în exil la Vladicinia. In 1928 biserica mare a manastirii a fost transformata în teatru public. Frescele lui Nesterov au fost acoperite si o uriasa statuie a lui Stalin a fost pusa în locul Sfintei Mese. Dupa caderea regimului sovietic, manastirea a fost redeschisa. In 1993 i s-au retrocedat proprietatile si treptat a fost reluata activitatea de ajutorare a saracilor.

[6] In ziua arestarii Staretei Elisabeta se praznuia în Rusia Icoana Maicii Domnului Iverskaia.

[7] Lubov Millar, op. cit, pag. 258

 

Legaturi:

***


Categorii

Biserica rastignita, Minuni si convertiri, Mucenici ai vremurilor noastre, Portile Iadului, Prigoana impotriva crestinilor, Sfanta Noua Mucenita Elisabeta, marea ducesa a Rusiei, Tarul Nicolae si familia tarista a Romanovilor

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

2 Commentarii la “MUCENICIA SFINTEI DUCESE ELISABETA si a insotitorilor sai, ucisi de bolsevici la Alapaievsk (18 iulie 1918): “Domnul a socotit ca a venit ceasul sa-I purtam crucea. Sa ne silim deci sa ne facem vrednice de ea!” – CANTAREA DE BIRUINTA A SFINTEI INGROPATE DE VIE IN IADUL MINEI

  1. Pingback: La cererea Bisericii Ortodoxe Ruse, AU FOST DEZGROPATE MOASTELE TARULUI NICOLAE AL II-LEA SI IMPARATESEI ALEXANDRA, pentru autentificarea ramasitelor pamantesti ale copiilor mucenici Alexei si Maria, in vederea inhumarii acestora impreuna cu familia lor s
  2. Pingback: Sfantul Ioan Maximovici despre ASASINAREA FAMILIEI IMPERIALE A TARULUI MARTIR NICOLAE: “Mult mai greu este păcatul uciderii Unsului ortodox al lui Dumnezeu…” | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate

Carti recomandate