SFANTA NOUA MUCENITA ELISABETA, MAREA DUCESA A RUSIEI, cumnata Sfantului Tar Mucenic Nicolae al II-lea, Romanov (✝18 iulie 1918)

5-07-2014 Sublinieri

StElizabethr

Predica din 2012 a parintelui Ciprian Negreanu (Biserica Studentilor, Cluj-Napoca) intru pomenirea Sfintei mucenite ducese Elisabeta Feodorovna

AUDIO:

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.

Rezumat:

Sfânta ducesă Elisabeta a fost ucisă şi ea, ca mulţi dintre cei din familia ţarilor ruşi, în această zi [totusi ziua corecta se pare ca este 18 iulie, n.n.]. O să atrag atenţia asupra milei şi a dragostei de Dumnezeu pe care a avut-o şi că toate rugăminţile pe care oamenii lui Dumnezeu le au, Dumnezeu ajunge până la urmă să le împlinească.

sf-noua-mc-elisabeta-feodorovna-si-sf-noua-mc-varvara-ucenica-sa-11De mult timp, duhovnicul ei, un bun prieten şi apropiat, Serafim Kuzneţov, o ruga şi îi spunea că vremurile sunt grele, să se adăpostească de furia roşie, a armatei roşii, a comuniştilor, a bolşevicilor, dar nu avea cu cine vorbi, în sensul că ei nu-i era frică deloc de moarte, nu voia să se ascundă, cum nu s-a ascuns nici soţul ei. Chiar după uciderea soţului ei, marele duce, ea l-a iertat pe cel care-l ucisese, l-a ajutat, l-a sfătuit, chiar dacă acesta era un comunist înrăit, un revoluţionar care credea că face un mare bine ucigându-l pe marele duce. Deci a avut avertismente multe din perspectiva asta; ce avertisment mai mare şi mai greu şi mai dureros este decât uciderea propriului tău soţ, omul cel mai apropiat, pe care-l iubea foarte mult? Şi ura aceasta a comuniştilor faţă de ea şi de întreaga familie a ţarilor era foarte mare. Deşi preotul acesta, Serafim, de multe ori i-a spus să se ascundă, ea nu făcea nimic deosebit ca să se ascundă, dimpotrivă, parcă ieşea şi mai mult în evidență, se implica foarte mult în toate acţiunile sociale, îi ajuta pe cei răniţi, era soră de caritate, făcea tot ce se poate, mai ales că devenise monahie. Doar atât îi răspundea acestui preot: „Tu doar de atât să te îngrijeşti, să fiu îngropată creştineşte. Asta cere de la Dumnezeu: să fiu îngropată creştineşte.”

În iulie a fost ucisă. Bineînţeles că în ziarele sovietice apărea că ea împreună cu alţi membri ai familie imperiale au vrut să evadeze şi pentru aceasta, încercând să-i reţină, au fost împuşcaţi. Nu era deloc adevărat, nu au vrut să fugă niciunde. 10736Au fost împuşcaţi mişeleşte, ucişi ca nişte miei ai lui Dumnezeu, care nici măcar nu şi-au deschis gura lor să zică ceva şi ca o oaie fără de glas care nu face nimic împotriva celui ce o tunde pe ea, aşa au fost ucişi aceştia. Aşa a fost și Sfânta Elisabeta și ucenica sa, Varvara, şi au fost aruncate într-o gură de mină, nici într-un fel îngropate creştineşte. Şi ai crede că Dumnezeu nu ascultă glasul robilor săi. Unde este Dumnezeu în situaţia aceasta? Iată, nu i-a ascultat glasul. De câte ori trebuie să se fi rugat ea şi cum trebuie să se fi rugat, cum ne rugăm noi la fiecare Liturghie pentru sfârşit creştinesc şi ne gândim întotdeauna când zicem „sfârşit creştinesc” la felul în care suntem înmormântați și felul cum murim, deşi poate cea mai creştinească moarte este martiriul pentru Hristos. Dar ne gândim şi la slujba cea de după şi la bunul rămas al rudeniilor. Şi Dumnezeu, chiar dacă s-a îngrijit desăvârşit de moartea sa şi, aşa cum sângele martirilor, pentru cei care nu erau încă botezaţi, era botez pentru ei, botezul sângelui – pe lângă botezul obişnuit, cu apă, mai există şi botezul lacrimilor, botezul dorinţei, chiar.

Ea a murit spălându-şi păcatele rămase, care mai erau şi câte mai erau, în propriul ei sânge şi trecând și prin această moarte a botezului, aşa cum Mântuitorul le zicea Sfinţilor Ioan şi Iacov, cei doi fraţi: Veţi putea voi să beţi paharul acesta? Veţi putea voi să vă botezaţi cu botezul cu care Mă botez Eu? Şi El vorbea, într-o anumită măsură, și de acest botez al sângelui, al morţii martirice. Ea a trecut prin acest botez al lui Hristos şi a băut paharul suferinţei şi al durerii şi a prigonirii şi al vorbirii de rău şi al bârfei şi al hulelor, aşa cum l-a băut şi Hristos și s-a şi botezat cu acest botez al sângelui. Deci, din perspectiva aceasta, moartea ei a fost creştinească, mai creştinească ca orice altă moarte, a murit ca şi Hristos, asemenea Lui.

Dar Dumnezeu S-a îngrijit şi de cealaltă parte, a îngropării creştineşti, pentru că pe 18 octombrie în acelaşi an, armatele amiralului rus Kolceak au reuşit să ia o mare parte din Urali, să recâştige toată zona aceea, să o ia sub stăpânirea armatei albe, au aflat unde au fost îngropate trupurile, le-au ales cu grijă, o parte din ele, printre care și pe acestea ale marii ducese ale marii ducese Elisabeta, ale altor câţiva membri ai familiei imperiale, ale ucenicei Varvara şi le-au dus în biserica mare, care fusese închisă în perioada comunistă timp de câteva luni, cât stăpâniseră comuniştii peşte oraşele din sud, şi le-au adus acolo, în catedrală, şi au făcut slujbă de pomenire cu treisprezece preoţi și mii de credincioşi care s-au rugat cu lacrimi. Fiind şi situaţia aceea grea şi foarte mare pericolul revenirii armatei roşii, oamenii s-au rugat cu şi mai multă râvnă şi dragoste şi au privit la ei ca la un garant că viaţa va curge înainte aşa cum avea să curgă, închinându-se lui Dumnezeu și cinstindu-L pe Acesta, dar acum îi aveau pe ei garanţi în cer, aici, pe pământ, nu mai erau.

sf-mc-elisabeta-feodorovna-moastele-sale-3Iată că s-a împlinit și această ultimă rugăminte și nu numai că s-a împlinit, dar începând de atunci, din trupul Sfintei Elisabeta a început să izvorască mir de bună mireasmă. După puţin timp, oraşele Uralilor au fost din nou cucerite de armata roşie, inclusiv centrul lor, Ekaterinburg. Armata albă şi toţi refugiaţii au trebuit să se retragă spre Yakutsk, apoi la mănăstirea Cita, mai departe, spre graniţa chineză, au dus aceste sicrie cu trupurile sfinţilor împreună cu ei. În tot acest timp, duhovnicul şi prietenul Sfintei Elisabeta, părintele Serafim a fost împreună cu moaștele, iar o parte din moaşte, sicriul Sfintei Elisabeta şi al ucenicei sale, le-a îngropat sub podeaua propriei sale chilii din mănăstirea Cita, iar el locuia acolo. Şi mărturiseşte că simţea neîncetat o mireasmă deosebită care ieşea din podea, de unde era sicriul Sfintei Elisabeta.

După aceea, armatele roşii au ajuns şi acolo şi cu un ultim tren, negociat între armatele roşie şi albă au reuşit să treacă graniţa în China, care încă nu era comunistă, iar la trecerea peste graniţa chineză armatele roşii, care erau deja la graniţă, au vrut să dea jos sicriele şi să le batjocorească acolo, pe linia ferată. Pe unul dintre trupuri, al unui prinţ, Constantinovici, chiar l-au aruncat peste linii, dar l-au salvat şi i-au redat cinstirea chiar chinezii, care erau gata să deschidă război cu armata roşie, văzând cum este tratat un trup de om. man. Sf Maria Magdalena, Valea IosafatDe acolo au fost trecuţi în China şi aduşi cu greu în Ierusalim şi acum se odihnesc moaştele Sfintei Elisabeta şi ale ucenicei sale, Sfânta Varvara, în mănăstirea pe care ea s-a străduit să o împodobească şi să o ajute, mănăstirea Sfânta Maria Magdalena de pe Muntele Măslinilor din Valea lui Iosafat. Trupurile lor stau în dreapta şi în stânga altarului, în racle descoperite.

Acolo, în Valea lui Iosafat, şi-au dorit şi creştinii şi musulmanii şi iudeii să fie îngropaţi, pentru că există un cuvânt din vechime, din Vechiul Testament, că acolo va fi Judecata de Apoi.

Cuvântul are mai mult un înţeles metaforic, pentru că acolo, în acea vale, regele Iosafat a reuşit să biruiască armatele celor care veniseră asupra Ierusalimului fără să ridice o armă. Puterea lui Dumnezeu a biruit acolo, nu el, şi frică dumnezeiască a cuprins armatele păgâne, străine, acolo, în faţa Ierusalimului, şi au lăsat armele jos şi s-au declarat înfrânte fără să ridice măcar o sabie Iosafat. Iar infricosatoarea-judecata1cuvântul că Dumnezeu va judeca lumea, va judeca popoarele în Valea lui Iosafat are mai mult înțelesul acesta, că Dumnezeu nu prin sabie, nu prin asprime va judeca, ci oamenii vor vedea, li se vor deschide ochii, aşa cum aceia au văzut şi s-au înspăimântat si s-au cutremurat. De aceea Daniel Turcea scrie:

,,…va fi într-o vineri spre seară / în ceasul al șaselea / în Valea lui Iosafat / înaintea miriadelor de miriade / nimic nu va rămâne ascuns / până la suflet se va vedea…

în sensul că noi vom vedea, noi ne vom cunoaşte acolo, până la suflet vom vedea toate adâncurile, nimic nu va rămâne ascuns. Si toţi şi-au dorit să se îngroape în Valea lui Iosafat, pentru că se socotea că acolo vor fi primii care-L vor vedea pe Hristos. Şi poate că aşa va fi. Pentru râvna lor, poate că ei vor fi primii care-L vor vedea pe Hristos.

Şi a dăruit Dumnezeu martirei Sale care s-a rugat, și asta cerea totdeauna duhovnicului ei, să fie îngropată creştineşte, a îngăduit ca această rugăminte a ei să fie și mai puternic îndeplinită, şi mai viu, și mai lucrător, pentru că ea a fost îngropată acolo unde toţi îşi doresc să se îngroape, în Valea lui Iosafat, şi aşteaptă venirea lui Hristos prin porţile de aur ale Ierusalimului, care străjuiesc Valea lui Iosafat și despre care tradiţia spune că iar prin acele porţi va veni Hristos. În faţa porţilor de aur ale Ierusalimului stă şi ea şi îşi doarme somnul dumnezeiesc, somn vremelnic, Sfânta lui Dumnezeu Elisabeta. Amin.

sf-mc-elisabeta-feodorovna-moastele-sale-2

***

Scurt cuvant dupa Sfanta Liturghie al Pr. Ciprian Negreanu, despre Sfanta Mare Ducesa noua Mucenita Elisabeta (iulie 2011):

AUDIO:

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.


Rezumat:

La mănăstirea Sfintei Maria Magdalena din Ierusalim, familia ţarului şi mai ales Elisabeta au donat bani mulţi ca să fie construită. Trupurile acestor sfinte ucise de bolşevici au fost aduse cu mare greutate de trupele Armatei albe, cei care se opuneau instaurării comunismului în Rusia şi care încercau să revigoreze, să refacă Rusia ţaristă, sau să menţină rezistenţa. Aceştia, în multele lupte pe care le-au avut, au reuşit să înlăture la un moment dat armatele roşii dintr-o anumită parte a Rusiei și să găsească trupurile lor, batjocorite şi ucise, şi să le pună cu cinste în sicrie. krest_serg1Si le-au purtat pe umeri mii de kilometri până în Manciuria, în China, retrăgându-se din faţa armatelor sovietice, apoi le-au dus în China şi în Filipine, foarte departe, şi până la Ierusalim, unde ele şi-au dorit, mai ales ducesa Elisabeta, să li se odihnească trupurile. Şi soldaţii ruşi pravoslavnici au vrut să împlinească această dorinţă a marii ducese Elisabeta, cea care iubise mult poporul rus. Deşi era de neam german, ea iubise mult poporul rus, încât și după uciderea soţului ei nu s-a tulburat, nu a blestemat neamul rus pentru uciderea soţului ei, cel care se străduise atât de mult să facă bine, să aducă bine, [cel care] făcuse multe milostenii, ajutase mult multe familii. Iar ea a ridicat, în locul în care soţul ei murise ucis mişeleşte, o cruce pe care a scris: Iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce fac – pentru că [ea sincer] credea că aceşti oameni nu ştiu ce fac.

Dacă treceţi prin Ierusalim, mergeţi să vă închinaţi la moaştele Sfintei Ducese Elisabeta din faţa altarului bisericii Sfintei Maria Magdalena din Muntele Măslinilor. Din curtea acelei mănăstiri se vede tot Ierusalimmanastire-magdalena8ul, se văd porţile de aur pe care a intrat Mântuitorul – pe care intrase de multe ori-, iar ultima oară a intrat în ziua Floriilor, când oamenii L-au întâmpinat cu stâlpări și cu bucurie şi cu cinste. Şi nu va mai intra în Ierusalim decât tot pe această poartă de aur. Această poartă a fost zidită mai târziu de mai-marii turcilor şi a rămas aşa, zidită, dar se văd şi acum ancadramentele porţii, iar între mănăstire şi acea poartă este Valea lui Iosafat. Iosafat a biruit armatele străine, pe un rege rău, numai cu numele lui Dumnezeu, fără să se atingă de arme, fără ca armatele lui să se ciocnească cu cele ale duşmanilor, care erau mult mai numeroase. Valea lui Iosafat e cea care a rămas în proorociri ca fiind locul în care va fi Venirea a Doua a lui Iisus Hristos. De fapt, cuvântul că Mântuitorul va veni în Valea lui Iosafat are înţelesul că în faţa forţelor răului lumii întregi, care se va înfăţişa atunci în faţa lui Dumnezeu, nu cu arma va birui Dumnezeu, nu cu asprime, ci pur și simplu răul va dispărea, se va distruge, va pieri de la faţa lui Dumnezeu cu vuiet, văzduhurile vor arde cu vuiet, cum zice Sfântul Apostol Petru. În înţelesul ăsta se va arăta Hristos în Valea lui Iosafat, dar oricum oamenii au reţinut şi au spus că El va veni Valea lui Iosafat, chiparosi - foto de presb. Corina Negreanua doua oară în Valea lui Iosafat, va intra pe porţile cele de aur ale Ierusalimului, cum a intrat ultima oară şi va fi Judecata cea mare şi acolo au venit mulţime mare de creştini din toate părțile lumii ca să se îngroape în Valea lui Iosafat, vrând să fie în faţa Judecăţii lui Dumnezeu când va veni. S-au îngropat mai târziu și mahomedanii şi evreii – acolo erau vechile cimitire evreieşti, cele mai vechi. Sunt şi acum acolo. E o vale imensă, de mulţi kilometri, plină numai de morminte care aşteaptă Învierea. Ei, printre aceste morminte e ridicată această mănăstire a Sfintei Maria Magdalena, care L-a căutat printre morminte pe Hristos şi a găsit mormântul gol şi acolo, în această mănăstire, în faţa altarului, de-a dreapta stă Sfânta Mare Muceniţă ducesa Elisabeta, iar în dreapta Sfânta Varvara [Yakovleva] şi ele aşteaptă în Valea lui Iosafat, în faţa porţilor de aur ale Ierusalimului, venirea lui Hristos.

Dumnezeu să ne ajute şi să ne mântuiască.

racla-ducesei

***

Ortodoxie si viata: Prinţesa Elisabeta Feodorovna – Cuvioasa şi Sfînta Nouă Mucenică – Protoiereul Mihail Polski

Căsătoria cu marele Duce Serghie Alexandrovici Romanov

Sora mai mare a viitoarei imparatese ruse, printesa Elisabeta Feodorovna, sosise in Rusia la varsta de 20 de ani, pentru a se casatori cu marele Duce Serghie Alexandrovici Romanov, in anul 1884.

Mama Elisabetei, femeie inteligenta si inteleapta, stiuse, inainte de moartea sa timpurie, sa insufle copiilor sai principiile crestine si, in mod deosebit, dragostea vie pentru aproapele. 200px-ElisabethhesseLa nasterea Elisabetei ea scria reginei Victoria, ruda sa: “Am numit-o Elisabeta pentru ca iubim acest nume, Sfanta Elisabeta fiind una dintre stramoasele caselor de Hessa si Saxa.”

Tanara printesa avea cu cine sa semene, fapt pe care a stiut sa-l dovedeasca. De-a lungul unei vieti incepute in cea mai desavarsita fericire si imprejurari dintre cele mai groaznice, ea nu si-a pierdut niciodata minunatul ei curaj, care o insufletea sa-si ajute si sa-si slujeasca aproapele. Inima ei ardea de o mila nesfarsita.

Convertirea la Ortodoxie

Tanara casatorita Elisabeta a inceput sa observe si sa studieze poporul rus cu finete si inteligenta. Atentia i s-a indreptat mai ales spre credinta ortodoxa, care i-a slefuit atat de profund caracterul si cultura. A fost foarte repede robita de profunzimea, bogatia si frumusetea Ortodoxiei si s-a hotarat atunci sa se boteze in Biserica Ortodoxa, intrucat prin casatorie, isi pastrase confesiunea protestanta. Cand si-a instiintat sotul despre hotararea sa, acesta nu si-a putut stapani lacrimile de bucurie.

Imparatul Alexandru al III-lea, adanc emotionat de hotararea nurorii sale, i-a daruit o foarte pretioasa icoana a Mantuitorului pe care a pastrat-o toata viata. Astfel ea a devenit si rusoaica, si ortodoxa.

sf-noua-mc-elisabeta-feodorovna-3-cu-serghieElisabeta Feodorovna a ramas sapte ani in capitala rusa, pe atunci Sankt-Petersburg, oras stralucitor, cu o viata mondena artistica, intelectuala, dar putin cam indepartata de Rusia adevarata si populara.

Pentru a-i fi pe plac sotului sau, tanara femeie aduna in jurul ei toata inalta societate, care nu avea decat cuvinte de lauda la adresa ei, dar acest gen de viata n-o multumea. Din cauza pozitiei sale sociale era obligata sa asiste la toate receptiile oficiale, dar n-o facea decat in masura in care putea sa le foloseasca pentru a savarsi faptele bune pe care le incepuse.

Cand Marele Duce Serghie a devenit guvernatorul Moscovei, ei au parasit capitala. Elisabeta a avut ocazia, de-a lungul sederii sale in acest oras, adevarata inima a Rusiei, sa cunoasca locurile sfinte si laice ale tarii si sa se initieze in traditiile si in duhul ei.

Activităţi filantropice

Foarte repede, toata lumea din Moscova se obisnuise sa i se adreseze ca sa o puna in fruntea a diverse actiuni si sa o aleaga ca patroana pentru tot felul de asociatii de sf-noua-mc-elisabeta-in-lume-23-1binefacere; astfel, inca de la inceputul razboiului cu Japonia, ea era in fruntea marii miscari patriotice la care a participat toata suflarea rusa, pentru a ajuta si ingriji ranitii.

Marea Printesa s-a daruit in intregime acestei munci. Lucra cu pricepere oriunde era nevoie si se ocupa de tot ce putea fi folositor soldatilor rusi, pentru a le reface fortele si a le aduce putina mangaiere. Ea nu uita nici de nevoile lor duhovnicesti si le aducea capele pe roti pentru a putea fi tinute sfintele slujbe.

Dintre realizarile Elisabetei Feodorovna, cea mai importanta, fara doar si poate, a fost Organizatia feminina a muncii. Creatie absolut originala, aceasta opera strangea impreuna la lucru toate paturile populatiei feminine, de la cele mai umile pe scara sociala, pana la cele mai inalte. Aici toate diferentele sociale dispareau, topindu-se intr-o singura comunitate, insufletita de dorinta de a alina suferintele celor napastuiti.

Lucratoarele voluntare se adunau la palatul de la Kremlin, locuinta a Elisabetei, unde fusesera create ateliere specializate; numai sala tronului nu era ocupata. De dimineata pana seara, in timpul razboiului, acest stup zumzaitor lucra pentru patrie. Elisabeta se bucura sa vada ca marile sali aurite ale palatului de-abia puteau cuprinde multimea lucratoarelor. Moscovitele isi adorau Printesa. Personalitatea ei era atat de stralucitoare, incat chiar si inimile cele mai invartosate se inflacarau de ravna credintei de indata ce se apropiau de sufletul sau clocotitor de dragoste si energie.

remains_of_serges_carriage-1Intr-o zi, pe 4 februarie 1905, pe cand Printesa mergea spre ateliere, a auzit deodata pe strada zgomotul unei explozii violente. Grabindu-se sa ajunga acolo, a zarit un soldat care acoperea cu mantaua sa militara un trup ciopartit: era al sotului ei. Ingenunchind in zapada, Elisabeta a imbratisat resturile insangerate ale celui care fusese sotul sau.

„A iubi înseamnă a ierta”

Incepand din acea zi n-a mai mancat niciodata carne. In aceasta incercare, maretia sufletului Elisabetei a fost pricina de admiratie pentru toti. Ea a gasit puterea de a-l cerceta in inchisoare pe asasinul barbatului ei. I s-a deschis usa celului si a intrat inauntru.

– Cine sunteti dumneavoastra? a intrebat cel inchis.

– Vaduva lui, a raspuns ea. De ce l-ati ucis?

– Nu voiam sa va ucid, a replicat el. V-am vazut de mai multe ori cu el si desi aveam bomba pregatita nu am aruncat-o pentru ca erati acolo.

– Si nu v-ati gandit ca ucingandu-l, ma ucideti si pe mine?!

Atunci Elisabeta i-a explicat criminalului toata grozavia faptei sale, dupa care i-a dat o Evanghelie, rugandu-l s-o citeasca. Nadajduia ca el va putea sa se pocaiasca inaintea lui Dumnezeu si sa capete iertarea. Voia sa salveze astfel un suflet de la moarte.

– Voi citi aceasta carte daca imi promiteti sa cititi povestea vietii mele, relua criminalul. Veti intelege atunci, de ce mi-am ales drept tel distrugerea tuturor celor care se opun principiilor noastre anarhiste.

Dupa terminarea vizitei, Elisabeta a asezat Evanghelia pe masa si a plecat cu nadejdea ca, indiferent de imprejurari, Dumnezeu este atotputernic ca sa faca minuni atat spirituale, cat si materiale.

Printesa l-a cercetat si pe vizitiul sotului ei care se stingea din cauza ranilor primite in urma atentatului. Intrucat acesta i-a cerut sa-i dea vesti despre “Ducele Serghie”, ea i-a raspuns cu simplitate: – El m-a trimis aici.

sf-noua-mc-elisabeta-feodorovna-3Elisabeta a pus sa se graveze pe crucea ridicata in strada, pe locul unde murise Marele Duce, rugaciunea Mantuitorului Hristos: “Parinte, iarta-le lor ca nu stiu ce fac!”. Drama traita de Marea Printesa a facut-o sa renunte pentru totdeauna la viata pe care o dusese; singura ei mangaiere a ramas contemplarea lui Dumnezeu Cel nevazut. Convinsa de inselaciunea bunurilor acestei lumi, a slavei si ispitelor sale, ea a pus capat vietii sale mondene, pentru a se pune numai in slujba lui Dumnezeu si a aproapelui; ceea ce, pentru multi din cei ce o cunoscusera, a constituit un subiect de mirare, ba chiar aproape de sminteala. Nici lacrimile prietenilor sai, nici dispretul, nici ironiile si barfele celorlalti n-au putut s-o opreasca din drumul ales.

Comunitatea Martei şi Mariei

Dupa ce a pastrat indelung doliu in rugaciune si meditatie, a parasit palatul pentru a locui intr-o cladire unde nu si-a rezervat decat trei mici incaperi. In aceasta locuinta modest mobilata, Marea Printesa dormea pe un pat de lemn fara saltea.

Inainte de a se retrage astfel, isi impartise in trei parti bijuteriile de mare pret. Prima parte a daruit-o Tezaurului, a doua a impartit-o membrilor familiei sale, iar pe a treia, cea mai importanta, a dat-o Comunitatii pe care o intemeiase.

Aceasta Comunitate de surori laice care luase numele de “Comunitatea Martei si Mariei” isi propunea, dupa cum o arata si numele, sa uneasca in chip armonios, ca in casa lui Lazar si a surorilor sale, toti trei mult iubiti de Hristos, lucrarea Martei si rugaciunea Mariei, asezata la picioarele Mantuitorului, pentru a-I asculta cuvintele datatoare de viata.

Aceasta actiune avea drept scop sa-l slujeasca pe Dumnezeu si pe aproapele prin rugaciune si fapta. Comunitatea s-a marit repede, adunand surori din toate mediile sociale. Regulile ei interne erau aproape monahale, activitatea ei externa – diversa. Surorile se ocupau in mod deosebit cu ingrijirea orfanilor si a copiilor abandonati, atat de numerosi in cartierele marginase ale unui oras asa de mare ca Moscova.

Marea Printesa a infiintat pentru tinerele muncitoare si un camin unde puteau sa locuiasca foarte ieftin, aproape gratuit, ceea ce le ferea de primejdiile strazii. Asezamantul a organizat si consultatii si ingrijiri gratuite pentru bolnavi, precum si cursuri pentru infirmiere; in timpul marelui razboi el a avut propriile ambulante si spitale pentru raniti.

Surorile ii vizitau pe bolnavi la domiciliu, le facea curatenia si menajul, se ocupau de copii ingrijindu-i, aducand pretutindeni bucurie si pace.3-sf-noua-mc-elisabeta-monahie-7 Micul spital particular infiintat de Elisabeta s-a facut repede cunoscut prin ingrijirile deosebite acordate bolnavilor, de aceea spitalele din Moscova trimiteau aici cazurile disperate.

Ducesa nu se cruta, si daca trebuia facut vreun pansament mai complicat, ea era cea care se ocupa de el. Astfel a fost vazuta ingrijind o bolnava cu cangrena, care fusese arsa din cauza rasturnarii unei sobe cu petrol.

De doua ori pe zi ii facea bolnavei un pansament care dura mai mult de doua ore si toata rochia ii era impregnata cu mirosul greu al ranilor, dar, in cele din urma, bolnava a fost salvata, spre stupefactia medicilor, care i-au recunoscut Ducesei minunatele insusiri de asistenta de chirurgie, calma si atenta la toate.

“Comunitatea Marta si Maria” avea grija sa aduca bolnavilor si celor in suferinta, pe langa un ajutor material si unul sufletesc. Printesa Elisabeta nutrea speranta de a pregati surori special pentru a-i vizita pe bolnavii aflati pe patul de moarte, pentru a-i incuraja si a-i pregati sa moara crestineste.

elizaveta_feodorovna2Ocupat cu savarsirea atator fapte bune si cu rugaciunea permanenta, sufletul Marii Printese se inalta duhovniceste pe masura ce jertfa ei sporea tot mai mult, devenind totala. In ciuda acestor activitati neincetate, aceasta minunata femeie gasea mereu timp sa faca tot mai multe.

In camaruta ei, aproape goala, ea nu dormea adesea decat doua, trei ore pe noapte, pe patul ei de scanduri, sacrificandu-si putina odihna pentru a primi, cand era nevoie, prieteni aflati in necaz, pe care ii mangaia. La miezul noptii ea se trezea pentru a merge sa se roage in biserica, apoi strabatea intreg spitalul, petrecandu-si uneori restul noptii la capataiul vreunui bolnav grav, pentru care ea gasea totdeauna cuvinte de mangaiere sau de nadejde care ii dadeau curaj. Daca bolnavul era intr-o stare foarte grava, se intampla adesea sa moara in bratele ei.

Potrivit evlaviosului obicei al Bisericii Ortodoxe, langa trupul neinsuletit sunt cititi fara intrerupere psalmi, pana in momentul inmormantarii; calugaritele erau cele care faceau aceasta lectura plina de milostenie in micuta capela din gradina spitalului si, uneori, in timpul noptii, putea fi auzita vocea Elisabetei, citind la randul ei la Psaltire.

Printre numeroasele opere de binefacere create de Marea Ducesa trebuie citat si sanatoriul pentru femei sarace, grav bolnave de tuberculoza. Elisabeta iubea in mod deosebit acest asezamant pe care-l vizita de doua ori pe saptamana. Ca o mama plina de iubire se lasa imbratisata de bolnavii care nu se gandeau la pericolul unei contaminari. In aceasta institutie publica, inconjurata de o mare gradina si in interior mobilata placut, bolnavii primeau numeroase mici atentii care le indulceau ultimele clipe de viata. Nu doar o data, in timp ce-si dadeau sufletul, bolnavii isi incredintau copiii Ducesei, murmurandu-i:

– Nu va mai am decat de dumneavoastra pe lumea asta!

Misiunea rusă şi Locurile Sfinte

In pofida activitatii sale neintrerupte pentru actiunile Comunitatii, Elisabeta nu uita interesul pe care se angajase sa-l poarte si altor asezaminte, si in primul rand, “Misiunii ruse” de la Ierusalim.

Aceasta asociatie ortodoxa fusese intemeiata de sotul ei, Marele Duce Serghie. Dupa moartea acestuia, ea a devenit presedinta Asociatiei.

“Misiunea rusa” ocrotea manastirile rusesti din Palestina si organiza pelerinaje in Tara Sfanta, care le permiteau chiar si celor mai sarmani sa mearga o data in viata lor sa se inchine la Sfantul Mormant.

Elisabeta cunostea Locurile Sfinte. Fusese acolo cu sotul ei in 1888 pentru sfintirea biserica-maria-magdalena-ierusalim-4bisericii rusesti Sfanta Maria Magdalena din Ghetsimani, construita cu evlavie in amintirea tarinei Maria, sotia lui Alexandru al II-lea. Ea si-ar fi dorit mult sa se intoarca intr-o zi in pelerinaj la Ierusalim, dar nu avea deloc timp.

Elisabetei ii placea mult maretia slujbelor religioase din Biserica Ortodoxa, care te fac sa simti cu atat putere ca Domnul nu este numai un Dumnezeu al dragostei, ci si un Dumnezeu al frumusetii. Ii placeau vechile traditii locale si vechiul stil arhitectural si iconografic, mai curat, mai spiritual, mai mistic decat cel al timpului sau. A pus sa se construiasca mai multe biserici in acest stil atat de profund religios.

Intrarea în monahism

Ziua de 2 aprilie 1910 a avut o mare importanta in viata Ducesei Elisabeta. Impreuna cu trezeci din surorile sale laice ea s-a calugarit si a depus voturile monahale. Aceasta minunata ceremonie a lasat in sufletul tuturor o amintire de nesters. Fosta printesa de Hesse si 3-sf-noua-mc-elisabeta-monahie-17Marea Ducesa a Rusiei parasea definitiv lumea in care jucase un rol atat de mare, pentru a intra intr-o lume inca si mai mare.

Dandu-i schima, episcopul i-a spus noii calugarite:

“Acest vesmant va smulge din lume si lumea se va indeparta de dumneavoastra, dar la timpul cuvenit va depune marturie pentru faptele bune care vor straluci intru Slava Sa inaintea Celui Vesnic”.

Ducesa, devenita Maica Elisabeta, a ramas la camuirea noii manastiri si a actiunilor ce tineau de acest lacas.

3-sf-noua-mc-elisabeta-feodorovna-ducesa-rusia-1918-10In zadar incerca sa fuga de privirile lumii, nimeni n-o putea confunda. Ea unea feminitatea cu fermitatea barbateasca, bunatatea ei nu degenera in slabiciune, iar ochii ei nu erau orbi. Pe langa cinste si curatie, detinea si pretiosul dar al dreptei judecati; judeca oamenii si lucrurile cu exactitate.

Iata ca sosi si anul 1914; incepuse Primul razboi mondial. Ca si ceilalti, Maica Elisabeta se puse in slujba tarii sale pentru a ingriji ranitii. Inimile sunt inaltate de un minunat avant de marinimie si de mila; jertfele sunt mari, dar nadejdea incurajeaza. […]

Moarte martirică

Dar, din umbra, dusmanul sta la panda! Anarhistii, spionii, teroristii, toti cei care Il urasc pe Dumnezeu si adevarul Lui se pun pe lucru. Vestile false, intrigile, calomnia acopera tara ca o ceata. Maica Elisabeta insasi este acuzata ca tradeaza Rusia. Cu timpul creste dezordinea, incepe foametea, revolta vuieste, totul se clatina. Incepe revolutia. Aceasta trece rapid din mainile celor care-si iubesc inca patria, dar isi fac iluzii, in mainile celor care vor sa-si stearga tara de pe harta lumii, pentru a o inlocui cu un regat universal mitic, condus de ei.

La 1 martie 1917, o gloata care racneste si ameninta se indreapta spre manastire pentru a o asedia. Maica Elisabeta, stareta, ii intampina pe agresori si ii intreaba ce vor.

– Am venit sa va arestam pentru ca ascundeti aici arme si chiar spioni germani, i-au spus conducatorii acestora.

– Intrati, le-a zis ea. Alegeti cinci oameni de-ai vostri si puneti sa perchezitioneze peste tot.

– Imbracati-va si urmati-ne, i-au spus acei nesabuiti.

– Eu sunt stareta manastirii si trebuie mai intai sa dau dispozitii surorilor mele si sa-mi iau ramas bun, le spuse Maica Elisabeta; dupa care le chema pe toate calugaritele in biserica pentru rugaciunile de ramas bun.

– Lasati-va armele si intrati in biserica, le spuse ea anchetatorilor, incepem rugaciunile.

Dupa terminarea lor, Elisabeta se indrepta spre crucea pe care o tinea preotul pentru a o saruta; ii invita pe revolutionari sa faca la fel. Influentati de calmul ei desavarsit, acestia o ascultara si sarutara crucea.

– Acum mergeti si cautati ceea ce credeti ca veti gasi aici. Parintele Mitrofan Serebanski, ii insoti pe revolutionari, dar ei iesira foarte repede catre multimea zgomotoasa adunata afara.

– Nu e decat o manastire, nimic altceva!, strigara ei.

Unul dintre anchetatori, se pare un student, surpins de linistea si simplitatea vietii calugaritelor ramase putin ca sa vorbeasca cu Maica Elisabeta despre ceea ce deosebeste idealul socialist de idealul crestin.

– Poate ca mergem spre acelasi tel, dar prin mijloace diferite, spuse el in cele din urma, fara sa inteleaga marea diferenta.

Intrucat maicile isi felicitau stareta pentru fericitul deznodamant al perchezitiei, Maica Elisabeta le raspunse simplu:

3-sf-noua-mc-elisabeta-monahie-2-1– Se vede ca nu suntem inca vrednice sa primim cununa martiriului.

Totul se linisti pentru o vreme. Din partea guvernului revolutionar, mai mult sau mai putin moderat, au sosit niste delegati care s-au scuzat fata de Maica Stareta pentru perchezitiile pe care le facusera si au lasat sa se inteleaga ca anarhia creste. I-au cerut sa se stabileasca la Kremlin, unde le-ar fi fost mai usor sa o ocroteasca, dar ea le-a raspuns ca nu parasise Kremlinul pentru a se intoarce din nou acolo sub presiunea fortelor revolutionare.

– Daca va este greu sa ma aparati, abandonati aceasta incercare de acum inainte!, le-a spus ea.

Maica Elisabeta a continuat sa locuiasca in manastire, sa-i ingrijeasca pe raniti in spitalul ei, sa-i hraneasca gratuit pe saracii infometati. Furia multimii iritate nu trezea in sufletul ei nici o manie.

– Poporul este ca un copil, spunea ea cu blandete, el este tulburat de dusmanii Rusiei. In acest sens ii scria unei prietene:

“Vazand Rusia noastra mult iubita, complet dezorganizata, trebuie sa spunem: 3-sf-noua-mc-elisabeta-monahie-1-1Faca-se voia Ta, Doamne!”.

“Amintiti-va ca toate puterile iadului nu vor putea rasturna Biserica Ortodoxa […] care dainuie inca si va dainui pana la sfarsitul lumii. Cei care pot crede fara sa sovaie vor vedea aceasta lumina de nepretuit stralucind chiar in toiul furtunii. Dumnezeul care pedepseste este si Dumnezeul care iubeste. Daca noi credem in suprema jertfa a lui Dumnezeu-Tatal, Care Si-a trimis Fiul la moarte si L-a inviat pentru mantuirea noastra, noi vom simti in acelsi timp prezenta Duhului Sfant binecuvantandu-ne calea, si bucuria noastra va fi vesnica, chiar daca inimile si mintile noastre omenesti, atat de marginite, trebuie sa treaca prin incercari cumplite”.

Marea Ducesa de altadata a refuzat in mai multe randuri invitatiile care i se faceau prin intermediul ambasadorilor si delegatiilor oficiale, de a parasi Rusia pentru a merge in strainatate. A raspuns intotdeauna ca se hotarase sa imparta aceeasi soarta cu poporul ei.

In anul 1918, bolsevicii, aflati de acum la putere, au venit la ea intr-o zi si i-au ordonat pe neasteptate sa paraseasca Moscova pentru a merge la Ekaterinburg, unde urma sa intalneasca familia tarului. Maica Elisabeta a cerut un ragaz de doua ceasuri pentru a se pregari, dar ei au refuzat-o. Lasandu-si surorile inlacrimate, a plecat cu escorta soldatilor letoni, insotita de credicioasa ei ucenica, Varvara. Ajunsa la Ekaterinburg nu i s-a permis nici macar sa-si vada sora, pe tarina.

Maica Elisabeta a trecut prin momente foarte grele, fiind pazita de soldatii rusi si letoni, care erau extrem de grosolani; apoi viata i-a fost putin alinata atunci cand au asezat-o intr-o manastire din tinut, unde participa la slujbele religioase.

In primavara anului 1918, Rosii l-au adus la Ekaterinburg pe Marele Duce Serghie Mihailovici Romanov si pe servitorul acestuia, F. R. Rémčs, ca si pe printii Ivan, Constantin si Gheorghe Romanov si pe printul Vladimir, in varsta de 20 de ani.

Ocupand o singura camera dintr-un hotel murdar, acestia erau prost ingrijiti si rau hraniti. Puteau totusi sa se plimbe putin pe strada si sa primeasca uneori prieteni. La sfarsitul lunii mai, Maica Elisabeta a fost dusa impreuna cu printii intr-un orasel din imprejurimi, Alopaievsk, unde au fost instalati intr-o scoala, sub o paza severa. Maicii Elisabeta i se ingaduise sa mearga la biserica. Putea sa lucreze in gradina, desena, dar mai ales, se ruga mult. I se aducea hrana in camera; ceilalti prizonieri mancau toti impreuna. A putut chiar sa intre in legatura cu locuitorii din tinut. A primit ca dar de la acestia un stergar de baie lucrat dintr-o panza groasa, brodata cu flori albastre, si insotit de o scrisorica cu ortografie simpla, in care se spunea:

“Maica Mare Ducesa Elisabeta Feodorovna, nu refuza sa primesti acest dar, dupa vechiul obicei rusesc: “Painea si sarea”, al credinciosilor supusi ai Tarului si ai patriei. Taranii din comuna Alopaievsk, satul Verkoturie”.

In felul acesta au trecut cateva saptamani. Maica Eliabeta a reusit sa trimita cateva cuvinte de mangaiere iubitelor sale surori din Moscova. In noaptea de 18 iulie, prizonierii ST Elisabeth- Barbaraau fost treziti deodata si transportati langa o fosta mina parasita, situata la vreo doisprezece kilometri departare de Alopaievsk, numita Nijnia Selinskaia. Au fost coborati pentru a-l impusca pe Marele Duce Serghie Mihailovici; dupa care ceilalti prizonieri, legati la ochi, au fost aruncati de vii in fundul minei, in care ucigasii au aruncat cu grenade si alte proiectile.

Mina avea aproape saizeci de metri adancime, dar trupul Maicii Elisabeta si cel al printului Ivan Constantinovici au fost gasite pe o buza a unui tapsan, la saisprezece metri adancime. Examinandu-se apoi trupurile lor s-a observat ca nobila femeie, desi grav ranita, reusise sa improvizeze totusi un pansament printului Ivan. Nu St. Barbara, Nun-Martyr, of Russiadeparte de locul unde se odihnea ea, au fost gasite doua grenade neexplodate. La piept calugarita purta o icoana a Mantuitorului. Se stie ca ea n-a murit repede, iar in orele care au urmat acestei crime, din adancurile minei s-au inaltat cantari de rugaciune. Un taran care trecea pe acolo le-a auzit. Cuprins de groaza, a mers in galop pana la frontul unde se afla Armata alba pentru a le duce aceasta veste.

De indata ce au putut sa ajunga la mina, soldatii albi au coborat inauntru; n-au mai gasit acolo decat cadavre. In timpul lungilor sale ceasuri de agonie, Sfanta Martira inaltase catre Dumnezeu rugaciuni pentru odihna sufletelor celor ce au impreuna-patimit cu ea si laude de multumire si de recunostinta, dupa care tacu, lasandu-i pe ingeri sa-i continue cantarea. Ea primea acum cununa martiriului de care nu se crezuse vrednica, de la datatorul cununilor mucenicesti, Hristos-Dumnezeu.

Doi dintre participantii la masacrul de la Alopaievsk, care s-au increzut prea mult in taria nervilor lor, isi pierdura mintile imediat dupa savarsirea crimei. Organizatorul masacrului, anume Smolkinov, sosise la Ekaterinburg avand pe cap chipiul Tarului, fapt care-l umplea de mandrie. Legatura dintre masacrul familiei imperiale la Ekaterinburg si crima de la Alopaievsk nu lasa nici o urma de indoiala. Cu siguranta, acestea avusesera loc din ordine venite de sus.

Intre 1917 si 1918 au fost ucise saptesprezece persoane din familia Romanovilor. Amiralul Kolceak, comandantul Armatei Albe, a organizat pe 1 noiembrie 1918 slujbe de imormantare solemne pentru Maica Elisabeta si tovarasii sai in catedrala de la Alopaievsk, pe care o luasera inapoi de la bolsevici.

Mutarea cinstitelor moaşte ale sfintei mucenice Elisabeta la Ierusalim

In iulie 1919, in momentul noii ofensive rosii, trupurile au fost exhumate si duse mai intai la Irkutk, de unde, pe 28 februarie 1920, au fost transportate cu trenul spre China. In momentul sosirii sicrielor la granita ruso-chineza, o trupa de bolsevici s-a napustit asupra trenului si a reusit sa arunce pe calea ferata sicriul printului Ivan Constantinovici. Soldatii chinezi au intervenit in graba pentru a opri aceasta profanare. Pe 3 aprilie, la Pekin, dupa o slujba de pomenire, sicriele au fost coborate in cripta Bisericii Sfantul Serafim de Sarov, apartinand cimitirului Misiunii ruse (in prezent totul a fost distrus).

Prin grija marchizei de Milford-Haven, sora sa mult iubita, ramasitele pamantesti ale Maicii Elisabeta si cele ale credincioasei sale ucenice, Varvara, au plecat spre Shanghai, apoi prin Suez spre Palestina.

biserica-maria-magdalena-ierusalim-7In 15 decembrie 1920, la Ierusalim, autoritatile engleze, numeroasa colonie rusa, clerici rusi si greci, inconjurati de o mare multime de locuitori din tinut, primeau cu cinste ramasitele pamantesti ale celor doua prietene martire. A doua zi au avut loc funeraliile, celebrate de batranul, cuviosul si renumitul patriarh al Ierusalimului, Damian, asistat de un cler numeros, dupa ce ramasitele pamantesti ale celor doua calugarite venite de la o asa de mare departare, au fost coborate in cripta bisericii Sfanta Maria Magdalena, a manastirii ruse din Ghetsimani, unde odihnesc pana astazi.

Venita in Ierusalim cu sotul ei in 1888, pentru a sfinti aceasta biserica, Maica Elisabeta, fosta Mare Ducesa a Rusiei, revenea in sfarsit aici, pentru a se odihni in pacea Domnului. Ce rasplata mai buna putea sa ii dea Dumnezeu celei care dorise atat de mult sa revada Locurile Sfinte, atat de iubite de ea, decat aceea de a se odihni in Pamantul nasterii Mantuitorului Iisus Hristos, pe care Il iubise mai mult decat orice pe lume, jertfindu-I-se pana la sfarsit cu fierbinte si nemarginita dragoste.

Canonizarea Sfintei Elisabeta Feodorovna

In anul 1992, Sfanta Elisabeta Feodorovna a fost canonizata de Biserica Ortodoxa Rusa cu numele de Sfanta Noua Mucenita Elisabeta.

***

elizabethicon

Sfinti si icoane: Acatistul Sfintei Noi Muceniţe Elisabeta Feodorovna

Condac 1

Veniţi toţi credincioşii să aducem smerite laude şi cântări duhovniceşti precuvioasei maicii noastre Elisabeta, care pentru Împărăţia Cerurilor a lepădat bogăţia şi slava celor trecătoare şi cu virtutea milosteniei s-a împodobit, iar prin moartea ei cea mucenicească, de cununa măririi în ceruri s-a învrednicit. Pentru aceasta şi noi cu mulţumire şi evlavie să o lăudăm zicând: Bucură-te, Sfântă Preacuvioasă Elisabeta, noua muceniţă a lui Hristos!

Icos 1

3-sf-noua-mc-elisabeta-feodorovna-ducesa-rusia-1918-19-11Din pruncie ai avut sădită în inima ta virtutea smereniei şi a dragostei pentru cei aflaţi în nevoi, iar sporind cu vârsta şi cu priceperea, ai vieţuit în cumpătare şi în întreaga înţelepciune, că nici frumuseţea ta cea aleasă, nici bogăţia, nici slava acestei lumi nu ţi-au plecat sufletul spre păcat, ci în toate cu bună cucernicie ai petrecut, pentru care şi noi te lăudăm aşa:

Bucură-te, mlădiţă din vie domnească;

Bucură-te, că ai odrăslit din seminţie împărătească;

Bucură-te, că din pruncie în smerenie ai vieţuit;

Bucură-te, că părinţii tăi dragostea pentru aproapele în inimă ţi-au sădit;

Bucură-te, că o dată cu vârsta, ai sporit în înţelepciune;

Bucură-te, că nu te-ai trufit cu bogăţia şi cu bunul tău nume;

Bucură-te, că frumuseţea ta pe toţi i-a uimit;

Bucură-te, că şi cu frumuseţea cea dinlăuntru te-ai împodobit;

Bucură-te, chip de blândeţe şi de cuviinţă în toate;

Bucură-te, şi ne învaţă a te cinsti după dreptate;

Bucură-te, Sfântă Preacuvioasă Elisabeta, noua muceniţă a lui Hristos!

Condac 2

Văzându-ţi osârdia spre toată fapta bună, Dumnezeu a socotit să altoiască mlădiţa sufletului tău în via cea roditoare a dreptei credinţe. Pentru aceea, lusându-ţi patria şi părinţii, ţi-ai urmat soţul în pământul binecuvântat al Rusiei ortodoxe, de a cărui sfinţenie împărtăşindu-te, ai cântat cu mulţumire lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 2

Nici palatele împărăteşti, nici strălucirea veşmintelor, nici slava de la oameni nu au clintit sufletul tău cel zidit pe piatra virtuţilor, ci mai cu osârdie ai înmulţit talantul milosteniei, făcând bine celor lipsiţi, flămânzi şi săraci, care te cinsteau ca pe o stăpână şi ocrotitoare a lor, împreună cu care te lăudăm aşa:

Bucură-te, că din Apusul cel rătăcit în credinţă, la lumina Răsăritului ortodox ai venit;

Bucură-te, că din iconomia lui Dumnezeu, cu un prinţ rus bine-credincios te-ai însoţit;

Bucură-te, că descoperind frumuseţea Ortodoxiei, ochii sufletului ţi s-au deschis;

Bucură-te, că harul Duhului Sfânt de inima ta s-a atins;

Bucură-te, că primind Sfântul Botez, în Hristos te-ai îmbrăcat;

Bucură-te, că talantul cel dat ţie mai cu osârdie l-ai lucrat;

Bucură-te, că sămânţa dreptei-credinţe în pământul inimii tale a rodit;

Bucură-te, că prin faptele tale bune ai adus rod însutit;

Bucură-te, că ai înmulţit milostenia pentru cei necăjiţi;

Bucură-te, că ai purtat grijă de cei bolnavi şi lipsiţi;

Bucură-te, Sfântă Preacuvioasă Elisabeta, noua muceniţă a lui Hristos!

Condac 3

Următoarea a smereniei lui Hristos te-ai arătat cu fapta, Cuvioasă Elisabeta, că fiind ucis soţul tău de cei fără de lege, te-ai plecat voii dumnezeieşti fără împotrivire, întărindu-ţi inima pe piatra credinţei şi a răbdării şi cu mulţumire cântând lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 3

„Iubiţi pe vrăjmaşii voştri”, a zis Domnul. Iar tu, Cuvioasă, urmând poruncii Sale, ai cercetat în temniţă pe ucigaşul soţului tău şi cu blândeţe l-ai îndemnat la pocăinţă, ca să-i câştigi sufletul pentru Împărăţia lui Dumnezeu; de care lucru minunându-ne, cu evlavie te lăudăm aşa:

Bucură-te, Cuvioasă, că la apa durerii Dumnezeu te-a cercat;

Bucură-te, că voii Lui celei atotputernice cu smerenie te-ai plecat;

Bucură-te, că moartea soţului tău ca din mâna lui Dumnezeu ai primit;

Bucură-te, că suferinţa şi întristarea cea multă de Hristos nu te-au despărţit;

Bucură-te, că pe ucigaşul cel năimit ai voit să-l aduci la pocăinţă;

Bucură-te, că învăţându-l cu blândeţe, l-ai povăţuit pe el la credinţă;

Bucură-te, porumbiţă fără răutate, care pe vrăjmaşii tăi ai iubit;

Bucură-te, a Domnului următoare, care porunca dragostei ai plinit;

Bucură-te, caldă rugăctoare pentru cei întemnniţaţi şi asupriţi;

Bucură-te, grabnică ajutătoare care împaci pe cei învrăjbiţi;

Bucură-te, Sfântă Preacuvioasă Elisabeta, noua muceniţă a lui Hristos!

Condac 4

Văzând zădărnicia celor trecătoare, ai lăsat palatele împărăteşti şi slava de la oameni ca să-ţi agoniseşti locaş nepieritor în ceruri şi împărţindu-ţi averile, ai lepădat toate desfătările lumii acesteia, urmând lui Hristos, Cel ce a sărăcit de bună voie pentru noi, Căruia neîncetat Îi cântai: Aliluia!

Icos 4

Bun şi frumos lucru este să locuiască fraţii împreună, că unde este unire, acolo a poruncit Domnul binecuvântarea şi viaţa până în veac. Acestea ştiind, Cuvioasă Elisabeta şi umplându-te de râvnă fierbinte, ai ridicat locaş sfânt de rugăciune şi de milostenie către cei sărmani, pentru care toţi cu credinţă te lăudăm aşa:

Bucură-te, că sufletul tău nu a aflat odihnă în palatele împărăteşti;

Bucură-te, că pentru dragostea Împăratului ceresc, împreună cu săracii ai voit să locuieşti;

Bucură-te, că lepădând slava şi bunul neam, viaţa ţi-ai închinat lui Hristos;

Bucură-te, că averea pământească o ai socotit de prisos;

Bucură-te, că mănăstire mare, spre slava lui Dumnezeu ai întemeiat;

Bucură-te, că într-însa multe suflete odihnă au aflat;

Bucură-te, că milostenia mult ai iubit;

Bucură-te, că dăruind, însutit ai dobândit;

Bucură-te,că viaţa ţi-a fost ardere de tot pentru a aproapelui mântuire;

Bucură-te, că şi pe noi ne ocroteşti cu a ta milostivire;

Bucură-te, Sfântă Preacuvioasă Elisabeta, noua muceniţă a lui Hristos!

Condac 5

Arzând cu duhul de dragostea lui Hristos, ai primit marele şi îngerescul chip al călugăriei şi îmbrăcându-te în haina mântuirii şi în platoşa dreptăţii, şi încingând mijlocul tău cu puterea adevărului, ai stat cu tărie împotriva vrăjmaşilor văzuţi şi nevăzuţi, cântând lui Dumnezeu cu bucurie: Aliluia!

Icos 5

Intrând pe calea cea strâmtă a vieţuirii monahiceşti, ai înmulţit ostenelile şi nevoinţele tale şi cu smerenie ai purtat grijă de sufletele încredinţate ţie spre povăţuire, după cuvântul Mântuitorului care zice: „Cel ce voieşte să fie mai mare între voi, să fie slujitorul tuturor”. Iar noi, minunându-ne de o lepădare se sine ca aceasta, cu evlavie te lăudăm zicând:

Bucură-te, că primind îngerescu chip, mireasă a lui Hristos te-ai făcut;

Bucură-te, că prin înfrânare şi curăţie, viaţă îngerească ai petrecut;

Bucură-te, că trupul tău cel trudit pe o scândură îngustă îl odihneai;

Bucură-te, că nedând somn ochilor tăi, cu asprime în toată vremea te nevoiai;

Bucură-te, în privegheri şi rugăciuni pururea stăruitoare;

Bucură-te, a obştii tale preaînţeleaptă povăţuitoare;

Bucură-te, a virtuţilor evangheliceşti grădină;

Bucură-te, icoană de dragoste creştină;

Bucură-te, chip al lepădării de sine;

Bucură-te, bucuria celor ce te urmează pe tine;

Bucură-te, Sfântă Preacuvioasă Elisabeta, noua muceniţă a lui Hristos!

Condac 6

Iubind pe Dumnezeu din toată inima şi pe aproapele tău ca pe tine însăţi, ai plinit cele dintâi porunci ale Legii lui Hristos, arătând prin pilda vieţii tale că nevoinţa monahicească şi grija pentru cei lipsiţi sunt împreună lucrătoare la mântuirea sufletului. Pentru aceea te-ai făcut tuturor toate şi cu osârdie ai cântat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 6

Luând ocrotitoare ale mănăstirii tale pe Sfintele Marta şi Maria, surorile lui Lazăr, care au primit cu dragoste în casa lor pe Mântuitorul, te-ai făcut vrednică următoare a lor, slujind cu osârdie celor lipsiţi, bolnavi şi necăjiţi, alinându-le durerile trupeşti şi sufleteşti şi mângâindu-i în nevoi, pentru care şi noi te lăudăm aşa:

Bucură-te, a poruncilor lui Hristos vrednică împlinitoare;

Bucură-te, a celor în nevoi grabnică ajutătoare;

Bucură-te, că pe cei bolnavi şi suferinzi i-ai primit;

Bucură-te, că tu însăţi cu dragoste i-ai îngrijit;

Bucură-te, a copiilor orfani ocrotitoare;

Bucură-te, a maicilor îndurerate alinare;

Bucură-te, a celor fără de casă adăpostire;

Bucură-te, a celor deznădăjduiţi întărire;

Bucură-te, blândă răbdătoare a neputinţelor omeneşti;

Bucură-te, următoare a dragoste dumnezeieşti;

Bucură-te, Sfântă Preacuvioasă Elisabeta, noua muceniţă a lui Hristos!

Condac 7

Socotind Dumnezeu să lămurească în focul prigoanei poporul rus cel bine-credincios, a îngăduit asupra lui stăpânirea celor fără de lege. Pentru aceasta, ziua şi noaptea cu lacrimi te-ai rugat, stăruind în post şi priveghere, ca să se izbăvească ţara de urgia cea cumplită. Şi încredinţând toate voii lui Dumnezeu, I-ai cântat cu umilinţă: Aliluia!

Icos 7

Nu s-au sfiit potrivnicii credinţei să se ridice asupra Unsului lui Dumnezeu, Ţarul Rusiei, pe care cu defăimare şi cu batjocură l-au prigonit. Iar tu, înţelegând încercările şi suferinţele ce vor veni asupra ta, n-ai plecat urechea la graiurile celor ce te sfătuiau să fugi din calea prigonitorilor, ci cu bărbăţie ai ales pătimirea pentru Hristos, de care lucru minunându-ne, te lăudăm aşa:

Bucură-te, mlădiţă în pământul rusesc răsădită;

Bucură-te, a noii tale ţări fiică preaiubită;

Bucură-te, că pentru Rusia lacrimi cu amar ai vărsat;

Bucură-te, că în post şi priveghere stăruind, te-ai rugat;

Bucură-te, că te-ai mâhnit de a poporului rătăcire;

Bucură-te, că nu te-ai înspăimântat de a vrăjmaşilor îngrozire;

Bucură-te, că din pământul rusesc n-ai voit a ieşi;

Bucură-te, că ai ales pentru Hristos a pătimi;

Bucură-te, că pe calea Crucii cu bărbăţie ai pornit;

Bucură-te, că nimic din hotărârea ta nu te-a clintit;

Bucură-te, Sfântă Preacuvioasă Elisabeta, noua muceniţă a lui Hristos!

Condac 8

Mulţime de credincioşi au năvălit asupra mănăstirii tale cu arme şi cu vuiet mare, socotind să o pustiască. Dar minunându-se de buna rânduială şi de multa milostivire ce se făcea într-însa, au plecat ruşinaţi. Iar tu, Cuvioasă, mâhnindu-te că n-ai fost aflată încă vrednică de cununa muceniciei, ai cântat lui Dumnezeu cu umilinţă: Aliluia!

Icos 8

N-a întârziat multă vreme ceasul pătimirii tale, că la prealuminatul praznic al Învierii Domnului ai fost luată din mijlocul obştii şi fiind pusă sub strajă tare, ai fost trimisă în surghiun împreună cu credincioasa ta slujitoare, Maica Varvara; iar surorile plângeau nemângâiate de plecarea ta, pentru care şi noi cu umilinţă îţi cântăm aşa:

Bucură-te, că de prigonitorii lui Dumnezeu nu te-ai spăimântat;

Bucură-te, că pe aceştia cu îndrăzneală i-ai înfruntat;

Bucură-te, că ceasul pătimirii l-ai aşteptat cu dorire;

Bucură-te, duh bărbătesc în femeiască fire;

Bucură-te, căci în surghiun cu necinste ai fost dusă;

Bucură-te, că sub strajă tare fără de milă ai fost pusă;

Bucură-te, cu credincioasa Varvara, ucenica ta;

Bucură-te, că împreună cu tine a ales ea a pleca;

Bucură-te, că pe cale, lui Dumnezeu I-aţi mulţumit;

Bucură-te, că a pătimi pentru El v-a învrednicit;

Bucură-te, Sfântă Preacuvioasă Elisabeta, noua muceniţă a lui Hristos!

Condac 9

Taincă şi neînţeleasă minţii omeneşti este rânduiala lui Dumnezeu, că de sânge împărătesc a fost trebuinţă pentru curăţirea păcatelor poporului! Pentru aceasta, Cuvioasă Elisabeta, ai fost dusă la Alapaievsk împreună cu Ducele Serghei şi Prinţii Ioan, Constantin şi Vladimir cel tânăr, cu care gătindu-te de mucenicie, ai cântat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 9

Înfricoşătoare a fost noaptea muceniciei voastre, că legaţi la ochi şi loviţi fără milă, aţi fost aruncaţi într-o mină adâncă. Şi voind vrăjmaşii să vă piardă cu totul, au socotit să mistuie trupurile voastre prin foc. Însă precum pe Daniil în groapa leilor şi pe cei trei tineri din cuptor, puterea lui Dumnezeu v-a păzit nevătămaţi, pentru care şi noi, Sfântă Elisabeta, te lăudăm aşa:

Bucură-te, că viaţa pentru Hristos ţi-ai pus;

Bucură-te, căci ca o jertfă de ardere de tot te-ai adus;

Bucură-te, împreună cu Varvara, credincioasa ta uceniţă;

Bucură-te, împreună cu Serghei, care a stat tare în credinţă;

Bucură-te, cu Ioan, Igor şi Constantin, cei asemenea celor trei tineri din cuptor;

Bucură-te, cu Prinţul Vladimir cel tânăr, viteazul pătimitor;

Bucură-te, cu Sfântul Ţar Nicolae şi familia sa;

Bucură-te,cu Sfânta Împărăteasă Alexandra, sora ta;

Bucură-te, că împreună întregiţi ceata noilor mucenici;

Bucură-te, că toţi în cămara Mirelui acum vă sălăşluiţi;

Bucură-te, Sfântă Preacuvioasă Elisabeta, noua muceniţă a lui Hristos!

Condac 10

Minunată auzire s-a făcut unui ţăran venit noaptea la pădure, că din adâncurile minei glasul tău răzbătea, cântând cântări de îngropăciune pentru sufletele celor adormiţi şi zicând: „Fă bine-primită, Doamne, jertfa noastră, ce o aducem Ţie întru miros de bună mireasmă duhovnicească şi miluieşte-i cu mila Ta pe toţi cei ce-Ţi cântă cu credinţă: Aliluia!”.

Icos 10

Minunată s-a arătat în tine puterea lui Dumnezeu, care pe cele neputincioase şi slabe le face tari, că păzindu-te vie în adâncul minei, te-a întărit să îngrijeşti rănile mucenicilor Lui şi să îi prohodeşti după rânduială, iar mai pe urmă sufletul tău curat în Împărăţia Sa l-a luat,  ca să-ţi răsplătească însutit ostenelile tale, pentru care şi noi îţi cântăm cu evlavie aşa:

Bucură-te, Sfântă Elisabeta, muceniţă preaslăvită;

Bucură-te, apărătoarea a noastră preafericită;

Bucură-te,  că frumuseţea chipului cu vitejia duhului ai unit;

Bucură-te, că adâncurile pământului cu pătimirea ta le-ai unit;

Bucură-te,  că de acolo laudă lui Dumnezeu ai cântat;

Bucură-te, că rănile mucenicilor lui Hristos ai legat;

Bucură-te, că săvârşind alergarea, la cele cereşti te-ai suit;

Bucură-te, că îngerii sufletul tău l-au primit;

Bucură-te, că pentru pământul rusesc eşti ca un soare;

Bucură-te, Cuvioasă, de multe minuni izvorâtoare;

Bucură-te, Sfântă Preacuvioasă Elisabeta, noua muceniţă a lui Hristos!

Condac 11

Fără de cruci şi morminte au voit să vă lase potrivnicii credinţei pe voi, noilor mucenici, cei şapte la număr, dar n-a îngăduit Domnul ca mult pătimitoarele voastre trupuri să fie batjocorite, ci prin iconomia Lui cea înţeleaptă au fost duse în pământul Chinei până la vremea rânduită. Iar noi, bucurându-ne de o purtare de grijă ca aceasta, dăm slavă lui Dumnezeu, Celui ce Se odihneşte întru sfinţii Săi, cântându-I: Aliluia!

Icos 11

Minunat semn s-a arătat întru tine, Cuvioasă Elisabeta, că din racla moaştelor tale a curs mir bine mirositor şi trupul tău s-a aflat întreg şi nestricat. Iar Dumnezeu, care împlineşte cererile celor ce-L iubesc pe El, a rânduit ca sfintele tale moaşte şi ale credincioasei tale ucenice Varvara să odihnească, după dorinţa ta, în biserica Sfintei Maria Magdalena din Ierusalim, pentru care şi noi după vrednicie te lăudăm aşa:

Bucură-te, că cetatea Ierusalimului cu mare cinste a primit moaştele tale;

Bucură-te,  că te-ai adăugat ca un odor de preţ la comorile sale;

Bucură-te, că şi cuvioasa Varvara lângă tine odihneşte;

Bucură-te, că şi pe ea tot poporul cu evlavie o cinsteşte;

Bucură-te, că Dumnezeu rugăciunea ta cea fierbinte a ascultat;

Bucură-te, că în biserica pe care tu însăţi ai împodobit-o te-a aşezat;

Bucură-te, că celor ce aleargă la sfintele tale moaşte eşti grabnică ajutătoare;

Bucură-te, dătătoare de pace şi din primejdii izbăvitoare;

Bucură-te, ceea ce alini inimile mâhnite şi împovărate;

Bucură-te, ceea ce ne mijloceşti la Dumnezeu iertare de păcate;

Bucură-te, Sfântă Preacuvioasă Elisabeta, noua muceniţă a lui Hristos!

Condac 12

Cetele mucenicilor s-au bucurat primindu-te pe tine, Cuvioasă Elisabeta, împreună cu noii mărturisitori ai lui Hristos la Alapaievsk; că din vremuri de aspră prigoană sufletul v-aţi pus pentru dreapta credinţă, defăimând toate bogăţiile şi slava pământească. Pentru aceea şi în palatele Împăratului Ceresc acum sălăşluindu-vă, nu încetaţi a vă ruga pentru noi, cei ce cu evlavie vă cinstim şi-I cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 12

Harul cel dumnezeiesc cere-l pentru noi de la Hristos, Muceniţă Elisabeta, ca urmând vieţii tale prea minunate, să slujim cu osârdie celor aflaţi în nevoi şi sufletul nostru să-l punem pentru aproapele, iar în vremea mărturisirii să stăm tari în credinţă, având ca ajutor rugăciunile tale, noi cei ce cu dragoste îţi cântăm aşa:

Bucură-te, bună chivernisitoare, că împărţindu-ţi averile, comoară în cer ai adunat;

Bucură-te, preaînţeleaptă, că lepădând slava lumii, calea monahicească ai urmat;

Bucură-te, că prin milostenie porunca dragostei de aproapele ai plinit;

Bucură-te, că pildă de bunătate şi de răbdare ne-ai dăruit;

Bucură-te, că împreună cu mucenicii de la Alapaievsk, jertfă pentru Hristos te-ai adus,

Bucură-te, fericită moştenitoare a bunătăţilor celor de Sus;

Bucură-te, că pentru cei ce te cheamă în ajutor pururea mijloceşti;

Bucură-te, nouă muceniţă care pe noi, cei vechi de patimi, cu Harul Sfântului Duh ne înnoieşti;

Bucură-te, maică preacuvioasă, care ai aflat pe Mirele tău Cel dorit;

Bucură-te, crin minunat, în văile raiului înflorit;

Bucură-te, Sfântă Preacuvioasă Elisabeta, noua muceniţă a lui Hristos!

Condac 13

O, Sfântă Preacuvioasă Maică Elisabeta, slăvită Muceniţă a lui Hristos, primeşte de la noi, păcătoşii şi nevrednicii, aceste smerite cântări de laudă şi de mulţumire şi ne izbăveşte, cu rugăciunile tale, de toată amăgirea celui viclean, ca stând tari în credinţă, să mărturisim cu îndrăzneală pe Hristos până în sfârşit, şi împreună cu tine în Împărăţia Cerească să ne învrednicim a-I cânta: Aliluia! (de 3 ori)

Apoi iară Icosul 1 şi Condacul 1.

***

man. Sf Maria Magdalena, Valea Iosafat

Mai multe, vedeti la:


si in cartile:

sfanta_elisabeta_feodorovna_a_rusiei_un_crin_in_vaile_muceniciei

Sfanta Elisabeta Feodorovna a Rusiei, un crin in vaile muceniciei – Lubov Millar, Editura Bonifaciu, 2012

-sfanta_elisabeta_mare_ducesa_a_rusiei_viata_si_patimirea-4923

Sfanta Elisabeta, marea Ducesa a Rusiei, Viata si patimirea – [manastirea Diaconesti] – Editura Bonifaciu, 2010

Sfanta Mucenita Elisabeta coperta romana - Copy

Sfanta Mare Muceniță Elisabeta, Marea Ducesă a Rusiei – Catalin Grigore, Editura Iona, 2012

Legaturi:


Categorii

Minuni si convertiri, Mucenici ai vremurilor noastre, Parintele Ciprian Negreanu, Sfanta Noua Mucenita Elisabeta, marea ducesa a Rusiei, Sfintii - prietenii lui Dumnezeu, prietenii nostri, Tarul Nicolae si familia tarista a Romanovilor

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

9 Commentarii la “SFANTA NOUA MUCENITA ELISABETA, MAREA DUCESA A RUSIEI, cumnata Sfantului Tar Mucenic Nicolae al II-lea, Romanov (✝18 iulie 1918)

  1. Pentru mine, in ultimele 2 saptamani a fost reala binecuvantre sa citesc materialele postate de fratiile voastre: ma refer la cele despre crestinul inchipuit, autoamagire – aspecte care ma privesc direct. Iar acum, aceasta postare m-a ajutat enorm fiindca am o cunostinta bolnava tare, Elisabeta… eterodoxa, asa cum a fost si Sfanta inainte de a veni in Rusia.
    Multumesc mult!

  2. Foarte foarte interesant. Intr-adevar o sfanta !
    Comunismul a fost o blestematie.

  3. Imi place figura ei, frumoasa, serioasa si cu o privire linistita dar care pare a vedea foarte departe si in profunzime.
    Cred ca exista anumite pasaje despre ea si in memoriile reginei Maria a Romaniei, “Povestea vietii mele”, ar trebui cautat.

  4. Pingback: FAMILIA DE MUCENICI A TARULUI NICOLAE ROMANOV, ultimul imparat rus (✝17 iulie) si INCEPUTUL SANGEROASEI REVOLUTII BOLSEVICE -
  5. Pingback: SFANTA DUCESA ELISABETA FEODOROVNA – crinul nobletei desavarsite stropit cu sangele muceniciei. ✝18 iulie – 96 DE ANI DE LA MOARTEA MARTIRICA a unui vlastar imparatesc ales, de viță “victoriană”, care a unit frumusetea ingerea
  6. Pingback: SFANTA MUCENITA ELISABETA, marea ducesa care s-a lepadat de toate, alegand calugaria pentru a sluji total lui Hristos si aproapelui pierdut: “A PARASIT LUMEA PENTRU A INTRA IN ADEVARATA LUME, CEA A SARACILOR SI A CELOR NECAJITI” | Cuvântul Or
  7. Pingback: SFANTA MUCENITA ELISABETA, marea ducesa care s-a lepadat de toate, alegand calugaria pentru a sluji total lui Hristos si aproapelui pierdut: “A PARASIT LUMEA PENTRU A INTRA IN ADEVARATA LUME, CEA A SARACILOR SI A CELOR NECAJITI” (II) | Cuvânt
  8. Pingback: MUCENICIA SFINTEI DUCESE ELISABETA si a insotitorilor sai, ucisi de bolsevici la Alapaievsk (18 iulie 1918): “Domnul a socotit ca a venit ceasul sa-I purtam crucea. Sa ne silim deci sa ne facem vrednice de ea!” – CANTAREA DE BIRUINTA A S
  9. Pingback: Sfantul Ioan Maximovici despre ASASINAREA FAMILIEI IMPERIALE A TARULUI MARTIR NICOLAE: “Mult mai greu este păcatul uciderii Unsului ortodox al lui Dumnezeu…” | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate