Articole cu eticheta (tag): Duminica orbului

PS BENEDICT BISTRIȚEANUL în Duminica orbului din naștere (VIDEO, TEXT): <i>“Smerindu-ne în fața Domnului, El ne va da ochi care să vadă, ne va da brațe care să îmbrățișeze și ne va da INIMĂ ÎN CARE SĂ ÎNCAPĂ MULȚI, iar în felul acesta NE VOM OBIȘNUI CU RAIUL, cu Împărăția lui Dumnezeu”</i>

1. PS BENEDICT BISTRIȚEANUL în Duminica orbului din naștere (VIDEO, TEXT): “Smerindu-ne în fața Domnului, El ne va da ochi care să vadă, ne va da brațe care să îmbrățișeze și ne va da INIMĂ ÎN CARE SĂ ÎNCAPĂ MULȚI, iar în felul acesta NE VOM OBIȘNUI CU RAIUL, cu Împărăția lui Dumnezeu” 31-05-2022

 PS Benedict Bistrițeanul: „Vederea, condiția dragostei” | Predică în Duminica a 6-a după Paști Cuvântul de învățătură al Preasfințitului Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, rostit în Duminica a 6-a după Paști (a Orbului din …

<i>“Faceţi lucrarea lui Dumnezeu cât este ziuă, faceţi CÂT ÎNCĂ SE MAI POATE, căci VINE NOAPTEA, VINE UN SFÂRȘIT, când nimeni nu mai poate să lucreze…”</i> – Predica-avertisment a PS DAMASCHIN LUCHIAN la Duminica orbului din naștere (VIDEO, TEXT)

2. “Faceţi lucrarea lui Dumnezeu cât este ziuă, faceţi CÂT ÎNCĂ SE MAI POATE, căci VINE NOAPTEA, VINE UN SFÂRȘIT, când nimeni nu mai poate să lucreze…” – Predica-avertisment a PS DAMASCHIN LUCHIAN la Duminica orbului din naștere (VIDEO, TEXT) 09-06-2021

Cuvântul Preasfințitului Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, la Duminica a șasea după Paști (a Vindecării orbului din naștere) – 6 iunie 2021, Resfințirea Bisericii din Florinta: “Mă simt tare neputincios că la dragostea dvs. şi la …

Pr. TUDOR CIOCAN despre STRATEGIILE ANTIHRISTICE DE RUPERE A CRESTINILOR INTRE EI, DE BISERICA SI DE DUMNEZEU in vremurile noilor forme ale “luptei de clasa”. ISPITA GRIJII EXCESIVE PENTRU SANATATE si a exacerbarii FRICII DE IMBOLNAVIRE (audio, text)

3. Pr. TUDOR CIOCAN despre STRATEGIILE ANTIHRISTICE DE RUPERE A CRESTINILOR INTRE EI, DE BISERICA SI DE DUMNEZEU in vremurile noilor forme ale “luptei de clasa”. ISPITA GRIJII EXCESIVE PENTRU SANATATE si a exacerbarii FRICII DE IMBOLNAVIRE (audio, text) 26-05-2020

Predica Parintelui Tudor Ciocan – 24 mai 2020 (Duminica orbului din nastere, Biserica Sfintii Nicolae, Calinic, Spiridon si Nectarie, Bucuresti): “Hristos a înviat! Așa, încetul cu încetul, ajungem să revenim la normalitate, prin mila lui Dumnezeu. Să ne rugăm mai …

<i>“Prinde orbul, scoate-i ochii!”</i>– PS SEBASTIAN despre CAMPANIA DE ORBIRE GENERALĂ a prigonitorilor credinței creștine: <i>“Trăim, așadar, vremuri similare celor din evanghelie, în care oamenii nu doar că se cred dumnezei, dar se și comportă ca atare”</i>

4. “Prinde orbul, scoate-i ochii!”– PS SEBASTIAN despre CAMPANIA DE ORBIRE GENERALĂ a prigonitorilor credinței creștine: “Trăim, așadar, vremuri similare celor din evanghelie, în care oamenii nu doar că se cred dumnezei, dar se și comportă ca atare” 25-05-2020

Episcopia Slatinei: CUVÂNTUL IERARHULUI Prinde orbul, scoate-i ochii! Duminica orbului − In. 9, 1-38 − Nu știu dacă autorul acestei zicale s-a inspirat din evanghelia de astăzi, dar prea se potrivește! Mântuitorul Hristos dăruiește vedere unui orb din naștere, și …

PS IGNATIE la Duminica Orbului despre INVIDIA care ORBESTE si DISTRUGE: <i>“Comportamentul fariseilor si carturarilor este multiplicat, cu asupra de masura, in societatea in care traim</i>. NE HRANIM DIN CALOMNIE, MINCIUNA SI URA”

6. PS IGNATIE la Duminica Orbului despre INVIDIA care ORBESTE si DISTRUGE: “Comportamentul fariseilor si carturarilor este multiplicat, cu asupra de masura, in societatea in care traim. NE HRANIM DIN CALOMNIE, MINCIUNA SI URA” 02-06-2019

Dacă cineva suferă de ceva, dacă trece printr-o încercare foarte grea, noi ce spunem? „Pentru păcatele lui!” Dacă cineva este scos din scena vieţii publice, ce vom spune? „Pentru păcatele lui!” Prea puţin auzim pe cineva să spună: „Domnul ştie!” …

<i>“Azi orbii vad, dar se tem. Si frica le va lua din nou vederea…”</i> – GARANTII “DREPTURILOR OMULUI” si CONTROLUL PRIN FRICA al maselor oarbe…

7. “Azi orbii vad, dar se tem. Si frica le va lua din nou vederea…” – GARANTII “DREPTURILOR OMULUI” si CONTROLUL PRIN FRICA al maselor oarbe… 19-05-2018

– Știi, când au venit fariseii, ceea ce m-a uimit cel mai tare a fost că pe ei îi interesa orice, numai faptul că vedeam, că fusesem vindecat de orbire, nu. Nu le păsa de mine nici cât negru sub unghie. Singurul lucru de care le păsa era că se întâmplase ceva pe teritoriul controlat de ei, ceva care nu venea de la ei și de care ei nu știau. Pentru ei Iisus era un infractor nu pentru că făcuse ceva rău, ci pentru că făcuse ceva fără aprobarea, omologarea și fiscalizarea lor.

ORBUL DIN NAȘTERE și CURAJUL DE A (NE) PRIVI ÎN OGLINDA LUI HRISTOS. <i>“Dumnezeu ne dăruieşte întotdeauna darurile Sale mai pre­sus de fire pe măsura aducerii de mulţumită cu care le primim</i>. Numai acele lucruri pe care le recunoaştem ca fiind daruri de la El devin cu adevărat ale noastre”

8. ORBUL DIN NAȘTERE și CURAJUL DE A (NE) PRIVI ÎN OGLINDA LUI HRISTOS. “Dumnezeu ne dăruieşte întotdeauna darurile Sale mai pre­sus de fire pe măsura aducerii de mulţumită cu care le primim. Numai acele lucruri pe care le recunoaştem ca fiind daruri de la El devin cu adevărat ale noastre” 13-05-2018

“În momentul când pui în față ego-ul, nu mai vezi nimic!” Pentru aceasta Duminica, a VI-a dupa Pasti, va mai recomandam: *** Predica pr. Cristian Onea (Parohia Ceaus Radu – Bucuresti) la Duminica a VI-a după Paşti (a Orbului din …

Predici (si audio, video) la VINDECAREA ORBULUI DIN NASTERE: <i>S-au inmultit minciuna si intunericul si in noi, cei care ne numim popor crestin si ortodox. SUNT MULTI CEI CE LUCREAZA CELE ALE MINCIUNII, CEI CE TRADEAZA</i>

9. Predici (si audio, video) la VINDECAREA ORBULUI DIN NASTERE: S-au inmultit minciuna si intunericul si in noi, cei care ne numim popor crestin si ortodox. SUNT MULTI CEI CE LUCREAZA CELE ALE MINCIUNII, CEI CE TRADEAZA 17-05-2015

“Lui Dumnezeu ii place neincrederea omului in sine, nu batosenia, care transforma sufletul intr-un lemn uscat” Extras dintr-un cuvant al Pr. Ciprian Negreanu pentru Duminica Orbului, rostit Duminica a 4-a dupa Pasti (2014): “[…] Iar a cincea Duminică [dupa Înviere], …

DUMINICA ORBULUI – Predici audio si video. LECTIA ORBULUI MARTURISITOR CARE A BIRUIT DUHUL “PROFITOR” AL LUMII vs. LEPADARILE NOASTRE DE FIECARE ZI. <b>Ce minuni face Dumnezeu cu noi, ce vrea sa ne dea Dumnezeu prin incercari?</b> Avem ochi sa mai vedem LUCRAREA LUI DUMNEZEU IN NOI?

10. DUMINICA ORBULUI – Predici audio si video. LECTIA ORBULUI MARTURISITOR CARE A BIRUIT DUHUL “PROFITOR” AL LUMII vs. LEPADARILE NOASTRE DE FIECARE ZI. Ce minuni face Dumnezeu cu noi, ce vrea sa ne dea Dumnezeu prin incercari? Avem ochi sa mai vedem LUCRAREA LUI DUMNEZEU IN NOI? 25-05-2014

Predica Parintelui Ciprian Negreanu (2011) la Duminica orbului din nastere: AUDIO: [Audio clip: view full post to listen] În numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin. În ultima duminică înainte de Înălţarea Domnului, [ne apropiem de] sfârșitul praznicului …

ORBIREA DUHOVNICEASCA si LUMINA IUBIRII LUI HRISTOS

12. ORBIREA DUHOVNICEASCA si LUMINA IUBIRII LUI HRISTOS 08-06-2013

“Adeseori, orbii duhovniceste devin arma a vrajmasului neamului omenesc, care se joaca cu patimile si cu oamenii patimasi dupa cum vrea el. Perverteste cuvintele si faptele celui drept, il calomniaza, il face de rusine. Iata orbirea de care trebuie sa …

SENZATIONAL! SOCANT! SPECTACULOS! :)

15. SENZATIONAL! SOCANT! SPECTACULOS! :) 30-05-2011

Cuvant Ortodox (Pr. Eugen): Minunea şi show-ul Lumea de azi, abundă in spectacole. Parcă nimic altceva nu este cautat cu mai multă ardoare decat spectacolul.  Daca cineva are de spus ceva, trebuie neapărat sa-l imbrace in haina strălucitoare a show-ului, …

Carti recomandate