DUMINICA ORBULUI – Predici audio si video. LECTIA ORBULUI MARTURISITOR CARE A BIRUIT DUHUL “PROFITOR” AL LUMII vs. LEPADARILE NOASTRE DE FIECARE ZI. Ce minuni face Dumnezeu cu noi, ce vrea sa ne dea Dumnezeu prin incercari? Avem ochi sa mai vedem LUCRAREA LUI DUMNEZEU IN NOI?

25-05-2014 Sublinieri

Predica Parintelui Ciprian Negreanu (2011) la Duminica orbului din nastere:

AUDIO:

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.

În numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.

În ultima duminică înainte de Înălţarea Domnului, [ne apropiem de] sfârșitul praznicului Învierii. Într-un fel sau altul, praznicul Învierii răzbate tot anul şi mai cu seamă răzbate până la Cincizecime, dar sfârşitul lui, odovania lui este în ziua de dinainte de Înălţarea Domnului și – aşa cum fiecare Evanghelie ce s-a citit o dată cu Învierea în fiecare duminică vorbeşte despre chipuri diferite ale învierii sufletului şi ale învierii noastre, până la urmă, şi a trupului şi a sufletului – şi această Evanghelie a vindecării orbului din naştere ne vorbeşte despre învierea sufletului omenesc, învierea omului în sine, a tot ce înseamnă omul ca putere şi lucrare şi mai cu seamă aici învierea celui care primeşte darul de la Dumnezeu și nu primeşte acest dar nepăsător şi trăieşte în continuare cum a trăit şi înainte, ci acest dar şi această bucurie că Dumnezeu i-a făcut asemenea dar, asemenea minune, că a lucrat cu el, că s-a pogorât la el, că l-a cunoscut pe el, îl face să lepede, dacă e nevoie, totul, să nu se ruşineze de Dumnezeu niciodată. Și astfel să-şi învieze sufletul spre o altă realitate, spre o altă lume, spre Dumnezeu pe care nu L-a cunoscut, dar acum Îl cunoaşte, spre valori și lucruri pe care nu le-a băgat în seamă, dar acum le-a văzut și le lucrează şi le valorizează cu adevărat. Și e în stare, pentru această comoară pe care a găsit-o, să lase toate comorile celelalte, care păreau comori până atunci: şi vorba lumii, şi părerea oamenilor, şi ajutorul lumii, şi faptul că te îngăduie în societate și că te acceptă între ei și toate acestea, le poţi lepăda, dacă e nevoie și oamenii te alungă dintre ei, dar pe Hristos nu-L vei lepăda. Și pentru Hristos vei accepta să primeşti toate aceste lepădări şi te lepezi tu sau eşti lepădat de oameni, dar pe Hristos nu-L mai lepezi. Şi aceasta arată învierea sufletului omenesc.

viata_spiritualaUn asemenea om a fost acest orb din naştere care a aşteptat ani și ani şi ani, probabil, și după aceea şi-a pierdut și nădejdea că vreodată, în vreun chip oarecare, printr-o minune oarecare, va vedea – deşi era cu neputinţă şi zicea chiar el şi se vede în cuvintele lui nu deznădejdea, ci împăcarea cu situaţia: Nu s-a auzit din veac să fi fost vindecat vreodată un om orb din naştere, adică el nu avea ochi, nu cum că să se vindece cumva că poate a văzut când era micuţ şi poate cineva poate face ceva; s-a născut cu ochi care nu văd, nu era obturat de ceva ce le stă în faţă şi ar putea fi vreodată vindecat de vreun medic mare, minunat, poate mai nădăjduia. Dar el nu avea ochi! Avea locul acesta al ochilor gol! Şi el, dacă a avut vreodată în copilărie sau în adolescenţă nădejdea că va vedea, dacă i-a pizmuit pe oameni că ei văd şi că vorbesc oamenii în jurul lui că ei zic: <Uite!> <Vino să vezi!> şi el nu vedea nimic şi nu putea să înțeleagă ce se întâmplă şi că ar fi dorit să vadă şi el de ce se miră toţi, de ce se întristează toţi, de ce se veselesc toţi, şi n-a putut. Şi poate când era mic a nădăjduit, dar după aceea i-a intrat bine în minte că cu el nu se va putea întâmpla niciodată aşa ceva. După aceea, poate a avut nădejdea că, totuși, aşa fiind, oamenii măcar se vor milostivi spre el și va ajunge și el să fie cu ceva de folos oamenilor, că, poate, va ajunge să-şi întemeieze o familie şi să aibă şi el loc în familia aceea și să aibă, poate, şi copii, dar a trebuit să lepede și gândul ăsta, pentru că a ajuns cerşetor, și părinţii l-au lepădat, n-a mai putut să-l ţină şi a ajuns să cerşească pe treptele Templului, că acolo era, pe treptele Templului.

Şi acest om, care atât de mult şi-a dorit, poate mai mult ca oricine, să devină om între oameni şi să vadă, nici nu mai nădăjduia să fie în casa lui, la casa lui, între părinţii lui sau, mai mult, alături de familia sa pe care nădăjduia să şi-o facă, alături de copiii lui, acest om a fost în stare să lepede toate acestea pe care şi le-a dorit cu atâta ardoare, să lepede toate pentru Hristos, mărturisindu-L pe Hristos, Cel care l-a vindecat. Aceasta arată că sufletul acestui om a înviat. A înviat nu vremelnic, nu trecător, ci pentru totdeauna.

Bineînţeles că omul, în felul lui de a fi, în căderile lui, în fricile lui, poate să cadă şi de pe cea din urmă treaptă, şi de pe ultima, înainte de a păşi în Împărăţie, poate să cadă. Dar puţini sunt dintre cei care pot să facă asemenea lepădări de lume cum a făcut acest om care a fost scos afară din sinagogă. Dacă tăcea acolo, în acele discuţii cu acei mari preoţi față de care până atunci, probabil, se pleca pe trepte când ei treceau şi intrau în Templu și ieşeau, și poate ei îi aruncau câte ceva, vreun ban, şi el îi cinstea aşa, cum putea, că îl îngăduie acolo, pe trepte, acel om pe care ei îl văzuseră totdeauna smerit şi într-o parte și nebăgat în seamă, întinzându-şi doar mâna, acel om a devenit dintr-o dată astfel că se lua cu ei în vorbă. Le stătea împotrivă! Nu putea să tacă! El ar fi putut să tacă acolo, dacă era să profite la maximum, cum profităm noi de multe ori, că ştim să fim fiii veacului acestuia, aşa cum zice Mântuitorul: Fiii veacului acestuia sunt mult mai pricepuţi în cele ale lor, adică în cele ale veacului acestuia: cum să profiţi, cum să rămâi într-o situaţie chiar dacă eşti vorbit de rău, cum să nu fii dat jos de pe un post, de pe un scaun, chiar dacă mulţi şi-l doresc, chiar dacă mulţi pizmuiesc la el, cum să taci, cum să vorbeşti, cum să calci, e o întreagă învăţătură pe care noi, oamenii, o dezvoltăm, ne facem legături, ne facem relaţii, ne întărim unii pe alţii, ne vorbim de bine, ne vorbim de rău, ne apucăm aşa, de multe ori, ca şi lupii în haită să sfâşiem pe cineva sau ne văităm mult timp ca să fim căinaţi de ceilalţi şi ajutaţi şi ţinuţi cumva ca de necăjiţi și întristaţi şi, de fapt, o ducem destul de bine şi suntem pricepuţi aici; e o întreagă învăţătură pe care omul o asimilează fără să ne dăm seama, dar ne naştem în ea. E ca şi cum ai spune, cum cei din vechime, filosofii greci, spuneau că există o muzică a sferelor, a cosmosului, a universului, dar pe care noi n-o mai auzim pentru că ne naştem în ea. Ne-am născut în ea şi n-o mai auzim. Aşa, cumva, acest duh al lumii în care ne naştem și acest fel de a fi îl învăţăm de mici, din faşă, de la sânul maicii noastre, îl avem din firea cea căzută, ne învăţăm cum să profităm şi cum să ne descurcăm, cum zicem, în lumea aceasta, e un fel de a şi profita de lauda celorlalţi, de a şi profita de greşelile și de scăpările lor, de a lăuda și noi ca să fim ajutaţi şi lăudaţi altă dată, de a ne preface că nu vedem, dar în taină să vorbim de rău, ca să ne păstrăm și bucuria de a vorbi de rău, dar şi obrazul spălat în faţa celuilalt… Sunt multe, multe pe care le învăţăm. Ei, credeţi că acest orb nu ştia și el această taină, nu ştia că acum, dacă a primit ochii de la Dumnezeu, i se deschideau toate porţile, de la a fi primit în societate, de a fi şi el om între oameni, de a avea şi el familie? Totul se deschidea pentru el! Şi ştia că, dacă ar fi tăcut atunci când mai-marii preoţilor, care erau foarte tulburaţi – probabil nu i-a văzut nimeni niciodată aşa de tulburaţi şi de cârtitori și de întrebători, pentru că nu mai întâlniseră un asemenea om, nu se mai întâlniseră cu asemenea minuni – şi ştia el, probabil, că, dacă ar fi tăcut și n-ar fi zis nimic şi s-ar fi dat deoparte şi ar fi făcut pe prostul, cum facem noi de atâtea ori: <Nu ştiu, nu cunosc, nu ştiu ce să zic…> – aşa cum părinţii lui au făcut pe neştiutorii: Nu ştim, întrebați-l pe el, este destul de mare, noi nu mai avem asupra lui autoritate, repede dându-se înapoi, ca nu cumva să-i prindă pe ei şi să le zică: <Nu cumva şi voi sunteţi alături de Acel Învăţător fals, de Acel samarinean, de Acel demonizat care nu ţine regulile şi rânduielile postului şi nu ţine sâmbetele?> şi să-i dea afară din sinagogă. Nu, ei nu acceptau aşa ceva, nu voiau să piardă…

Ce însemna să fii dat afară din sinagogă? Erai dat afară din societate! Erai paria! Erai păgân și vameş. Nu se mai făcea comerţ cu tine, nu ţi se mai dădea, nu ţi se mai vindea, nu ţi se mai cumpăra, erai un străin: ce caută străinul acesta între noi? Şi ştiţi că evreii ştiau foarte bine să se comporte aspru cu străinii, cu samarinenii ca şi cu nişte câini, nici nu se uitau la ei, închipuiţi-vă cum se puteau uita la unul care fusese dat afară din sinagogă! De multe ori pe străin îl mai îngădui, că aşa s-a născut, că aşa este, dar cel dintre ai tăi care s-a lepădat de credinţă – că aşa era văzut unul care era dat afară din sinagogă, că s-a lepădat de credinţă – era mai vorbit de rău, împotriva lui mai multe cârteli se ridicau. Nu este acesta cel ce cersea? - Orbul din nastereTotuşi, acest om a fost în stare să nu se lepede de Hristos. Mare lucru a făcut acest om! A înviat sufletul lui! A mărturisit. A răspuns şi el la minunea lui Dumnezeu cu tot sufletul său, cu cât a putut el să răspundă. Fără răutate, fără să fie răutăcios faţă de oamenii aceia, dar n-a lăsat nimic din adevărul pe care-l credea el: Nu ştiu despre Acest Om ce ziceţi voi, dar ştiu că nu poate fi păcătos, pentru că un om păcătos nu poate face asta şi nu s-a auzit de asemenea minune din veac ca cineva să facă ochi din nou din lut şi să-i pună în găvane goale şi să se facă ochi şi să facă orb din naştere văzător. Aşa ceva nu s-a mai auzit. A spus sincer ce credea: Acesta numai de la Dumnezeu poate fi. Și ei s-au repezit și au strigat: Tu te-ai născut păcătos întreg cu totul din pântecele maicii tale și ne înveţi pe noi? Şi l-au dat afară din sinagogă pentru cuvintele lui. Acest om a ieşit din această lege nescrisă păcătoasă a lumii de a ne fofila, de a ne găsi locşoare calde, de a ne lepăda tacit de Dumnezeu neîncetat. Că, de fapt, această aşa-zisă descurcăreală în lume de multe ori, în multe situaţii, ajunge să fie o lepădare tacită, tăcută, nespusă în cuvinte, dar o lepădare.

Aşa cum ceilalţi zece apostoli au fugit de acolo, nu s-au lepădat verbal, cum s-a lepădat Petru, nu s-au lepădat de Hristos, dar dintr-o altă perspectivă aşa putem privi: ei s-au lepădat prin fugă şi prin tăcere şi prin frică. Au fugit, s-au ascuns. Petru s-a lepădat cu vorba, direct, da. Ei au fugit. Noi ne asemănăm cu aceşti apostoli, după ce am primit de la Dumnezeu atâtea şi atâtea şi atâtea, atunci când ne complăcem în această linişte, în această stare caldă, greu de părăsit pentru că ea implică, de multe ori, o punere faţă către faţă cu mulţi pentru care sau în faţa cărora vrem să păstrăm mult loc în sufletul nostru. De multe ori putem pierde prietenii, putem pierde apropieri faţă de oamenii pe care-i dorim aproape pentru că vrem să ne ţinem aproape de Dumnezeu. Şi am spus: nu prin vorbele noastre răstite, ci prin simplul fapt că nu poţi să spui: <Ăsta-i adevărul în care cred!>

Să ne întoarcem puţin la începutul acestei întâmplări. Mântuitorul vorbise în Templu fariseilor, cărturarilor, preoţilor, mai-marilor, poporului care era adunat acolo, despre faptul că El este Fiul lui Dumnezeu, vorbise tot timpul despre Tatăl Meu: Tatăl Meu Mi-a spus acestea, Tatăl Meu M-a trimis aici, Eu sunt Una cu Tatăl Meu… Şi ei s-au oripilat şi au zis: Cine este Tatăl Tău? Şi El le spunea: V-am spus şi nu Mă credeţi. Şi le spunea că Tatăl este Dumnezeu. Şi ei au zis: Se face Una cu Dumnezeu! Se face Fiu al lui Dumnezeu! De aici, de la această discuţie din Templu şi din alte cuvinte pe care le-a spus Mântuitorul, mai târziu, când Îl vor aresta, vor striga tot acolo: S-a făcut pe Sine Fiul lui Dumnezeu! Aceasta era acuza cea mare și erau foarte învârtoşaţi împotriva Lui. Şi I-au spus: Noi suntem fiii lui Avraam – ei se socoteau fii ai lui Avraam – iar Tu cine eşti? Noi suntem fiii lui Avraam! Şi El a zis: Avraam a cunoscut ziua Mea şi s-a bucurat! Ei au zis: Avraam a cunoscut ziua Ta?! N-ai nici 50 de ani şi l-ai cunoscut pe Avraam?! – cel care pierise cu mii de ani înainte. Şi Mântuitorul le spune: Adevărat vă spun vouă, mai dinainte de Avraam Eu sunt. Şi când au auzit acest cuvânt, mai ales mai dinainte de Avraam Eu sunt, ceea ce era peste puterea lor de înţelegere, dar şi când a folosit cuvântul Eu sunt, care suna, în aramaică, foarte asemănător cu Eu sunt Cel Ce sunt, Yahve, pe care Dumnezeu l-a rostit din rug către Moise, sunt aceleaşi cuvinte, aceleaşi verbe și la Eu sunt şi la Eu sunt Cel Ce sunt, deci când au auzit iudeii şi că Se face Fiul lui Dumnezeu şi că e dinainte de Avraam şi că Se numeşte Eu sunt Cel Ce sunt, adică Yahve, atunci au vrut să-L ucidă, au vrut să pună mâna pe pietre să-L ucidă. Şi El a trecut printre aceşti oameni, a ieşit şi nu i-a lepădat pe aceşti oameni, nu i-a blestemat. Ce-a făcut? A vrut să-i încredinţeze pe aceşti oameni că El este, El este Cel Ce este, El este Dumnezeu Cel Ce a făcut toate! El este! Şi atunci ce-a făcut? S-a oprit la ieşirea din Templu unde stătea [acel orb] – nebăgând în seamă certurile acestea sau, poate, tulburat şi el de ce auzea – care, cu mâna lui tremurândă, a întins mâna când a auzit pe cineva trecând; şi S-a apropiat de orb şi Se uita la el mai cu atenţie.

Şi probabil că, după discuţiile din Templu, şi ucenicii lui Hristos s-au tulburat puţin. Sunt mai multe locuri în care ucenicii lui Hristos au fost tulburaţi de discuţiile şi de contrele pe care le-a avut Hristos cu fariseii şi cu cărturarii şi de multe ori s-au tulburat și ei şi au zis: <Poate că nu-i chiar aşa, greu de crezut că acesta este Fiul lui Dumnezeu în Sine!> Mai ales că vedeau toată mulţimea, toţi preoţii, toţi cărturarii spunând că nu-i aşa. Şi simţim în vorba lor şi frica, şi tulburarea, dar şi o ironie. El S-a oprit şi stătea în faţa acelui om, uitându-Se cum arăta şi, probabil, acel om nu înţelegea de ce Cel din faţă nu-i dă ceva, stătea cu mâna tremurândă în faţa Lui şi ei s-au uitat la această scenă şi au zis: Învăţătorule, el a greşit sau părinţii lui de s-a născut aşa? Dar în cuvântul acesta se simte o ironie, o mică răutate, o mică împotrivire adusă lui Hristos, probabil întărâtaţi de ceea ce auziseră în Templu și de toată răutatea şi întărâtarea celor din Templu s-au întărâtat şi ei puţin. De ce au zis aşa? Pentru că nu cu mult înainte se întâmplase minunea vindecării slăbănogului de la scăldătoarea Vitezda, când Mântuitorul i-a zis acelui om Du-te şi să nu mai păcătuieşti, ca să nu-ţi fie ţie ceva mai rău. Şi ei au reţinut asta şi şi-au zis: <Deci acest om a pătimit atâţia ani pentru că a păcătuit!> Şi acum, când au văzut orb din naştere, sigur din naştere, fără discuţie, probabil îl şi ştiau, deci după ce auziseră contrele şi supărările şi învârtoșările celor din Templu, care au vrut să-l omoare, s-a ridicat şi în mintea lor: <Da, chiar aşa, dacă boala e un efect al păcatului, acesta cine a greşit: el…?> Întrebarea Cine a greşit, spune Sfântul Ioan Gură de Aur, nu era o întrebare plină de înţeles, venită de la filosofia greacă, subtilă, care vorbea inspirându-se din filosofia orientală, dar nu numai, cum că omul ar fi trăit multe vieți înainte şi ai o karmă negativă, cum zic ei, şi că te naşti orb pentru că ai făcut prostii în alte vieţi şi greşeli. Nu ştiau ei aceste lucruri, erau prea simpli, erau nişte ţărani. Pe acestea le cunoşteau filosofii greci, acestea bănuiau unii dintre nobilii greci sau învăţaţii greci, umblau cu aceste erezii în mintea lor, dar aceşti pescari, aceşti vameși, aceşti agricultori care erau ei, apostolii, nu ştiau de aceste învăţături. Şi se simte, cumva, în cuvântul lor, puţină ironie: Deci cine a greşit până la urmă: el sau părinţii lui, de s-a născut 1fariseiaşa? Era o mică împotrivire faţă de Hristos, faţă de Care şi ei începuseră să se clatine după acea discuţie, exact ca şi cum tu, oricare dintre noi, ai avea încredere în cineva, te încrezi în învăţătorul tău, ai învăţător la şcoală, îl crezi bun, ai încredere în metoda lui şi în practica lui şi crezi că predă excepţional şi ajungi într-un grup mare de oameni, să zicem mulţi învăţători mari şi toţi îl acuză pe acela că nu aşa se face şi nu aşa trebuie şi chiar dacă tu, până atunci, l-ai slăvit şi l-ai lăudat şi ai zis că extraordinar de bine lucrează cu copiii, ajungi să crezi că s-ar putea să greşească omul ăsta. Se ridică în mintea ta, aşa cum Lenin spunea: “Murdăriţi, murdăriţi, murdăriţi, că ceva tot rămâne![expresia originala este: „Calomniaţi, calomniaţi, ceva tot va rămâne!” și aparține lui Beaumarchais, doar ca Lenin si toti ticalosii ca el, mai mari sau mai mici, au practicat-o cu tragic succes, n.n.]. Adică: minţiţi cât se poate de mult, că ceva tot se păstrează, aşa cum auzim de cel mai drag om, de părinţii noștri, de frații noştri, de cei din familia noastră, că cineva îi mânjeşte mult timp sau mai mulți oameni îi mânjesc cu cuvinte de ocară, cu lucruri grele, pe care tu personal ştii că nu se poate să le fi făcut omul acesta, că tu ai fost cu el atunci când el era acuzat că nu-ştiu-ce prostie a făcut şi atât de mult îl mânjesc ceilalţi, încât, totuşi, mintea ta începe să se îndoiască şi să-şi pună întrebarea: <Dar nu cumva s-ar putea să fie ceva?> sau, dacă eşti sigur că nu e aşa, tot rămâne un întuneric legat de omul acela în mintea ta, o îndoială.

Ei, să ştiţi că aceste lucruri s-au întâmplat şi cu apostolii, adică s-au tulburat şi ei. Aşa s-au tulburat și când El le-a zis: De nu va mânca cineva Trupul Meu şi nu va bea Sângele Meu, nu are viaţă veşnică în el. Şi ei au zis: Cum să mâncăm Trupul Tău şi cum să bem Sângele Tău? Şi mulţi dintre ucenicii Săi au plecat tulburaţi, ca şi iudeii din jur, şi El le-a spus celor care au rămas: Nu plecaţi și voi? Nu plecăm. Nu înțelegem, dar Tu ai cuvintele vieţii celei veşnice, a zis Petru. Deci şi atunci au fost momente de tulburare.

Şi ei au întrebat aşa, ironic, nu gândindu-se la filosofia reîncarnării. Şi Mântuitorul le spune: Nici el, nici părinţii lui n-au păcătuit, ci ca să se arate prin el slava lui Dumnezeu. UNKNOW~1Şi a scuipat jos și a făcut tină, lut şi a pus în locurile goale din ochi şi i-a zis: Du-te şi te spală la scăldătoarea Siloamului şi acela s-a dus. Gândiţi-vă ce a fost în mintea lor, ce a fost în mintea multora dintre fariseii care, probabil, ieşiseră în poarta Templului să vadă ce face Acesta, că spoieşte cu nămol ochii unui orb. Îl mai şi trimite undeva departe. Câtă îndoială a fost şi în inimile apostolilor și îndoială şi mai mare în inimile celor care se certaseră cu El în Templu și bietul orb şi el, probabil [luat în] râs de unii pe drum, că <Ce-ai făcut?> <Pe unde-ai dormit?> <Te-ai îmbătat?>, cine ştie ce lucruri a auzit şi el, totuşi, cu toată această ruşine şi cu toată această temere că poate îşi bate joc de el Acest Om despre Care auzise vorbe rele de la farisei şi cărturari şi, totuşi, s-a dus şi s-a spălat la scăldătoarea Siloamului şi a venit văzând. Şi dintr-o dată s-au lămurit şi apostolii şi cei care stăteau în pridvorul Templului văzând ce face Acesta, pentru că dintr-o dată cuvintele Lui, Eu sunt Cel Ce sunt, Eu dinainte de Avraam am fost, Eu sunt Cel Ce sunt, începeau să se adeverească. El este Dumnezeu, Cel Ce ne-a făcut din lut cu mâinile Lui şi aşa cum atunci, oarecând, luând pământ ne-a făcut pe noi, acum a luat tot aşa lut şi a pus în ochii aceia goi şi s-au făcut ochi, că aşa a poruncit El să se facă şi s-a făcut. Cine voia să vadă vedea. Orbii cu sufletul deschideau ochii să înțeleagă că Acesta este Dumnezeu, n-a minţit! Cine poate face aşa ceva decât Dumnezeu? Orbul însuşi a recunoscut asta şi a zis: Aşa ceva nu s-a auzit în veci! Dacă n-ar fi Dumnezeu cu El, n-ar putea să facă asta! – n-a zis că e Dumnezeu, i-a fost prea greu să zică, nu ştia ce să zică – dar dacă Dumnezeu n-ar fi cu Acest Om, nu ar putea în vecii vecilor, pentru că numai Dumnezeu poate să facă aşa ceva! Asta voia să spună omul: Numai Dumnezeu poate să facă, nimeni altcineva nu poate să facă ochi, care sunt, poate, cele mai fine organe de simţ ale omului, greu de făcut. Şi au crezut, dacă voiau să se clarifice, şi din Templu, și orbul, şi ucenicii, care erau tulburaţi. Pentru asta a făcut Dumnezeu ochii atunci orbului, spre folosul multora, nu numai pentru orbul acela, deci nu era numai o milă pentru orb, că <Sărăcuţul de tine…!>, nu! Ci era pentru ca să deschidă ochii sufleteşti cei veşnici ai apostolilor şi ca să le mai dea un motiv fariseilor şi cărturarilor, să nu zică: <Păi numai a venit şi ne-a spus și noi în vorbă L-am învins!>, <Ce ne spui nouă? Nu se poate aşa ceva, calci Legea!> Și s-a împlinit acelaşi lucru sau acelaşi cuvânt pe care Dumnezeu îl făcea oricum, când zice: Iar apostolii mergeau și propovăduiau și Dumnezeu mergea în urma lor și întărea cuvântul lor prin minuni mari. Deci Dumnezeu Şi-a întărit cuvântul prin minuni.

Vindecarea-orbului-16Minunile pe care le face Dumnezeu sunt, într-un fel sau altul, o întărire a cuvântului. Adică în primul şi în primul rând, Dumnezeu spunea cuvântul care tămăduieşte sufletul și îl face pe suflet nemuritor, îl înviază, îl ridică din moarte, şi după aceea venea şi dăruia tămăduirea trupului. Nu invers. În general, aşa a făcut Dumnezeu şi spre întărirea cuvântului, că ce folos că vedea acel om, că ce folos că se minunau aceia că vede omul acela sau că a început să vadă, dacă nici el şi nici ceilalţi nu se întorceau spre Dumnezeu și pierdeau viaţa veşnică. N-aveau niciun folos. Adică pentru încă 20-30 de ani trăiţi în păcate şi în negură şi în întuneric n-aveau niciun folos. Şi Dumnezeu voia să-i câştige pe aceşti oameni pentru veşnicie. Asta vrea Dumnezeu! Vrea să ne câştige pe noi, să ne pescuiască din apele morţii, să ne mute în apele vieţii, în iezerul de cristal al Împărăţiei Cerurilor şi noi nu vrem să ieşim din nămolul cel adânc. Şi încearcă să ne pescuiască cu cuvinte meşteşugite şi cu undiţe bine alese, toate adevărate, şi omul nu se lasă prins.

Şi aş mai vrea să tragem o învăţătură din ce s-a întâmplat cu acest orb. Ştiţi că multe dintre minunile, dintre lucrările pe care Dumnezeu le face cu noi, se întâmplă asemenea cum s-a întâmplat cu orbul acesta. Multe. Aş putea da multe exemple de vindecări, de oameni care s-au vindecat şi care s-au vindecat în primul rând sufleteşte, au făcut ascultare desăvârșită şi au urmat cuvântul lui Dumnezeu în primul rând şu după aceea au primit și binecuvântarea, şi însănătoşirea trupească. De multe ori, Dumnezeu aşa ne încearcă. De fapt, pe orb aşa l-a încercat Dumnezeu, i-a fost încercată puţina credinţă. Dumnezeu nu face aceste minuni fără participarea și credinţa omului, cât de puţină, cât de mică, măcar de ascultare. Aşa cum ascultarea lui Petru de pe corabie, obosit şi plictisit, în noaptea când a pescuit fără să prindă nimic şi totuşi a ascultat şi […] după aceea s-a mai dus şi la adânc şi a mai aruncat şi mrejele și a făcut toată ascultarea până la capăt – deşi el era pescarul și ar fi putut să zică: <Lasă-mă…> – dar a făcut ascultare până la sfârşit și a răbdat şi prin aceasta s-a câştigat veşnic Apostol al lui Dumnezeu, marele Petru de mai târziu, ascultare fără de care era un necunoscut acum, tot aşa Dumnezeu ne trece şi pe noi prin nişte mici încercări înainte de a ne da mari daruri. Ca şi cum ne-ar întreba sau ne-ar testa, să vadă dacă avem puţină credinţă în el. Când cereţi lucruri – mari sau mici chiar – să vă aşteptaţi nu la mari încercări, de multe ori mici încercări, dar pe care le pierdem de multe ori, le cădem. Este o mică încercare cea care ni se pune atunci. Eşti într-un necaz, să zicem, într-o boală, eşti bolnav. Tu ceri ajutorul: <Doamne, dă-mi, ajută-mă, ajută-mă!> şi Dumnezeu atunci îţi scoate în cale pe altul, care şi el e bolnav, poate de o boală mult mai mică, sau cu un necaz mult mai mic sau, poate, asemănător cu tine. Şi tu, dacă treci nepăsător pe lângă el, zicând: <Ce treabă am eu cu ăsta? Ce-mi pasă mie de acesta? Acesta n-are nicio boală faţă de mine!>, şi vezi numai de necazul tau şi de boala ta şi de suferinţa ta şi strigăi în continuare şi uiti de boala si de suferinţa celuilalt, cazi acest test. Să urmăriţi cu atenţie când vă îmbolnăviţi, când vi se ia, vi se fură, când sunteţi vorbiţi de rău şi vă rugaţi lui Dumnezeu să vă scoată din toată vorba de rău, să îndrepte iar lucrurile, să vedeţi că Dumnezeu vă încearcă, de multe ori cu aceleași încercări şi cu aceleaşi ispite cu care aţi fost încercaţi și voi, adică vine un alt om cu necazul lui, cu durerea lui şi, dacă tu nu-l bagi în seamă, dacă tu-l treci cu vederea, te încearcă Dumnezeu cu puţină credinţă, te pune să dai mărturie în faţa a doi-trei oameni şi tu, de ruşine, taci, dar după aia: <Doamne, ajută-mă, dă-mi, drege-mi!>, nu-ţi va da sau îţi va da, dar cu mult mai multă greutate sau îţi va da aşa, din milă, dar nu vei simţi din darul pe care ţi-l dă Dumnezeu bucuria și lumina aceea pe care le simţi atunci când participi și tu puţin. Atunci darul lui Dumnezeu e dat desăvârșit, plin, şi dă şi pe dinafară. Darul lui Dumnezeu aşa şi este. Atunci când noi cârtim, spunem cu jumătate de măsură și facem puţin din câte ne încearcă Dumnezeu…

Te duci într-un pelerinaj mare, atunci îţi scoate în cale Dumnezeu un om necăjit care şi-a pierdut atunci ceva. Şi tu zici: <N-am timp acum, nu-i vreme, îmi pare rău, domnule!> Şi nici măcar o vorbă bună sau ceva, să-l ajuţi cu ceva. Nu vei avea folosul pe care l-ai fi avut dacă făceai acel bine. Nu avem timp să spunem câte întâmplări sunt din Vieţile Sfinţilor şi câte au primit aceşti sfinţi pentru că s-au oprit la vremea cuvenită și au stat puţin să ajute pe cineva sau câte milostiviri au primit de la Dumnezeu. Deci de cele mai multe ori, cărarea lui Dumnezeu spre milostivire este prin aceste mici încercări. De pildă, să zicem că pleci într-un pelerinaj la Ierusalim; e ca un drum mare, larg, de binecuvântări. Zici: <Uite, mă voi duce pe el şi voi avea odihnă, voi descoperi toate locurile acelea minunate!> Și, la un moment dat, Dumnezeu îţi arată o cărare pe margine, zice: <Da, dar acum uite, ia-o puţin pe margine,  uite-l pe omul ăsta necăjit! Vei reveni la autostrada mare spre Ierusalim, acum ia-o pe margine și vorbeşte puţin cu omul ăsta, ajută-l! Dacă faci aşa, vei avea binecuvântare desăvârşită şi folos mare şi în cele ce vei face mai târziu. Dacă nu vei face asta, nu numai împotriviri, greutăţi, luptă, ispite, necazuri, încercări…> Dar toate au şi ele folosul lor, nu le face Dumnezeu sau nu le îngăduie ca să ne fie nouă rău, să ne învăţăm minte, aşa, ca un fel de pedeapsă. Şi toate acestea, cumva, parcă ne trezesc și pe noi, acestea parcă ar trebui să ne trezească la durerile celui care striga şi el, de acolo, din margine şi noi nu l-am băgat în seamă atunci când striga.

De pildă, marile daruri din viaţă Dumnezeu le dă în funcţie de aceste milostiviri. sf_grigorie_dialogulSfântul Grigorie Dialogul, papă al Romei – am spus de multe ori această întâmplare, dar mă bucur să o spun, pentru că e o minune mare – era un om necunoscut, n-ar fi avut nădejde vreodată şi nici nu-şi dorea să ajungă patriarh al Romei, el fiind un simplu monah într-un schit mic cu câţiva monahi. Şi schitul era în casa lui. Oameni simpli, nu-şi doreau mult, îşi doreau o petrecere cât mai în asceză, că mai curată, cât mai apropiată de Dumnezeu. Şi el, într-o zi, a primit de trei ori pe cineva, un corăbier care-şi pierduse navele pe mare și de trei ori l-a ajutat cu cât a putut. Cu cât a putut, l-a ajutat. Şi nici a treia oară când a venit acel corăbier necăjit nu l-a repezit cu asprime, n-a fost aspru cu el, nu l-a batjocorit, nu l-a vorbit de rău, ci l-a ajutat cu cât a putut. Mai târziu devine papă al Romei şi obişnuia să invite duminica la masă săraci, aşa obişnuia el, aşa a obişnuit mult timp, ca mulţi alţi mari sfinţi. Şi printre săraci l-a văzut într-o zi pe acel corăbier! Şi i-a zis: <Rămâi puţin!> după ce s-a terminat masa, <Să mai vorbim! Ce faci?> Şi la sfârşitul mesei acel om şi-a schimbat chipul şi a devenit înger al lui Dumnezeu și a zis: <Şi atunci și acum, eu am fost îngerul lui Dumnezeu. Am venit să te încerc și, pentru că ai trecut această încercare şi inima ta nu s-a învârtoșat, nu s-a mâniat, nu s-a revoltat împotriva lui Dumnezeu, nici a omului aceluia, Dumnezeu atunci, atunci când ai dat tu, în ziua aceea, a hotărât că tu vei fi patriarhul Romei.> Şi au trecut de atunci 10 ani până a devenit patriarhul Romei.

De multe ori, aceste gesturi care par, cum zice românul: „De dai, n-ai”, „De faci bine, eşti prost” şi altele, sunt nişte prostii, de fapt! Astea sunt prostiile! Și, de multe, ori, când faci acel bine, în lipsă fiind, rămâi şi mai în lipsă și nu primeşti binele aşa cum am vrea noi, [adica sa] dai şi repede [sa] primeşti înapoi destul. Şi faci tot felul de lucruri, îi îngădui ceva cuiva, taci în faţa cuiva care devine și mai autoritar şi mai răutăcios, face și mai pe deşteptul, şi zici: <De ce-am tăcut? Trebuia să-i zic câteva şi gata!> Şi totuşi ai făcut-o pentru Dumnezeu. Toate acestea care păreau nefolositoare atunci, mai târziu vor fi. Dumnezeu nu le uită pe acestea, nu le uită, unul nu uită dintre ele. Pe toate le ştie. Şi pentru acestea ţi se vor da ţie bătrâneşti lungi, de multe ori, înţelepciune măcar la vârstele înaintate, ca să poţi învăţa şi pe alţii, lumina inimii şi a chipului, moarte binecuvântată, creştină, multe, multe, pe care noi le tot cerem; dar dacă porunca aceasta de milostivire, de îngăduinţă, de iertare faţă de greşeală, n-o primim, atunci vedem că nici acelea nu ni se dau, sau ni se dau, dar într-o măsură aşa, parcă aşa cum am făcut şi noi. Şi moartea noastră e şi cu durere, dar şi cu bucurie, și viaţa noastră e şi cu multe dureri şi cu câteva bucurii, aşa cum i-am dat și noi lui Dumnezeu, aşa, scăpătat, din când în când, când am putut, când am vrut.

Şi invers, pentru cei care primesc cuvântul lui Dumnezeu şi se ostenesc, chiar dacă acum sunt văzuţi ca proşti, ca necunoscători, ca pierzători de vreme, pierzători de suflet, de timp, nu sunt buni manageri, nu sunt buni să-şi chivernisească puţinul de acum, că nu aşa trebuie făcut şi poate sunt vorbiţi de rău de mulţi şi chiar de familia lor de multe ori, aceştia vor căpăta mare dar de la 01_filaretosDumnezeu. Aşa cum Sfântul Filaret cel milostiv, prăznuit chiar în ziua naţională a României, pe 1 decembrie, avea mare dragoste să dea, să ajute. Şi toţi, la un moment dat, îl vedeau ca pe un prostuţ, aşa. Prea mult dădea şi prea mult ajuta pe toţi necăjiţii, nu neapărat celor care făceau profesie din cerşetorie, celor pe care-i simţea din apropiere, el împărţea cu altul, cu familia care avea mai mulţi copii, făcea aceste gesturi extraordinare. Şi a ajuns să-şi dea şi ultima vacă şi ultimul cal, pentru că o vreme, ani și ani, îi înmulţea Dumnezeu neîncetat avuţia, cu cât dădea mai mult, el avea mai mult. De la o vreme, n-a mai înmulţit-o. Şi a ajuns să-şi dea și ultimele lui animale, şi tot, şi familia i-a devenit duşman şi l-au urât și aproape l-au dat afară din casă, ajunsese să mănânce undeva afară, singur, pentru că părea duşmanul casei, care dă ultimele lucruri bune. Şi aşa a făcut Dumnezeu că fiul împărătesei Irina, Sfânta Irina, care a făcut al şaptelea sinod ecumenic împotriva iconoclaștilor, Constantin al IX-lea, fiul ei, căuta prinţesă, şi n-a vrut să-şi ia dintre cele care erau deja de neam nobiliar, ci a vrut să-şi ia din popor pe cineva cu inimă bună și credincios şi au trimis prin tot imperiul să caute, de vor găsi fată cuminte, cum se cuvine în toate cele, mai ales cu credinţă mare, şi ultima lui îndrăznire în faţa familiei, când a auzit că au venit doi trimişi împărăteşti şi n-aveau unde dormi în sat, a zis: „Vreţi, nu vreţi, eu îi găzduiesc la noi.” Și i-au găzduit acolo, și aceia ce să zică, de faţă cu trimişii imperiali, şi a pus pe fiica lui: „Slujeşte la masă, dregi, faci, ultima găină o tăiem și i-o dăm acestuia!” Şi aşa a făcut şi aşa impresionaţi au fost de buna creştere a fetelor pe care le avea, şi mai ales a uneia dintre ele, încât au zis: „Aceasta este!” Şi a ajuns Filaret cel milostiv să fie la curtea împăratului şi împăratul, văzându-l ce milostiv e, i-a dat neîncetat avuţii din care putea să dea oricât şi să nu se termine niciodată. Şi nu se terminau, că era avuţia Bizanţului, care pe vremea aceea era cel mai bogat imperiu. Şi a murit într-o mănăstire în Constantinopol, cinstit cu mari daruri de la Dumnezeu şi povestesc cei de după el că se rugau lui mai ales cei care aveau zgârcenie sau nu puteau da şi-l vedeau parcă ar fi stat la umbra florilor din Împărăţia Cerurilor, în dreapta lui Hristos, primindu-i şi chemându-i acolo, trecându-i peste podul cel subţire care ducea spre rai şi el îi ţinea de mână şi le zicea: „Haideţi, fraţilor!”

Aşa binecuvântează Dumnezeu pe cei ce ajută, pe cei ce întăresc, pe cei ce sunt binevoitori, care acum par nevolnici, păcătoşi, dar mai târziu vor fi binecuvântați. Amin.

***

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.

“Iubiţi credincioşi,

Iată-ne în sărbătoarea Duminicii Învierii, când noi continuăm, după aceste săptămâni, iată, de acum şase, să serbăm marele praznic al Învierii, ca în fiecare duminică, de altfel, dar mai ales, în această perioadă de 40 de zile după Paşti. Nu că după aceea încetăm acest praznic, ci, într-un chip deosebit, aceste 40 de zile pentru noi sunt deosebite. Şi continuăm cu celălalt praznic, Înălţarea Domnului, şi continuăm cu celălalt praznic, Duminica Rusaliilor, dar și perioada în care Biserica vine cu slujbele şi cântările ei, care amintesc şi preamăresc aceste mari praznice.

[…] Iar astăzi – pentru care și motiv Părinţii Bisericii au ales ca această Evanghelie să se citească astăzi – ne-a învăţat, deci această Evanghelie că orbi fiind, putem să vedem prin lumina Învierii lui Hristos.

Şi, într-adevăr, putem observa cu noi înşine că adesea orbim şi adesea începem, cu puterea lui Dumnezeu, începem iarăşi să vedem. Orbim din pricina păcatului. Uneori ne naştem aşa, pentru că părinţii noştri, bunicii noştri, au lucrat răul în felul în care poate nici noi nu ştim cum. Dar este pentru noi dumnezeiescul Botez, este pentru noi Sfânta Spovedanie, este pentru noi Sfânta Împărtăşanie. Sunt toate Tainele Bisericii lucrătoare în sufletul nostru.

Auzim mereu spunându-se cuvântul „har”, „harul lui Dumnezeu”. Nu înseamnă altceva decât puterea lucrătoare a lui Dumnezeu! Să ne lăsăm, iubiţi credincioşi, ca Dumnezeu cu puterea Lui să lucreze în noi și va face o minune cu noi. Aţi auzit în Evanghelia de astăzi ce necredinţă din partea celor care erau prezenţi, ce necredinţă din partea celor care iscodeau, câtă anchetă a făcut cel care nu credea în Dumnezeu, ci care aveau o învăţătură de la Dumnezeu, dar nu şi iubirea lui Dumnezeu şi dragostea de oameni. Şi tot îl întrebau:

<Dar cum de vezi?>

<Uite văd!>

<Bine, dar nu e bine să fii vindecat sâmbăta, că sâmbăta e ziua noastră de odihnă!>, spuneau iudeii.

<Da, o fi aşa, dar eu văd! Eu nu pot să ştiu multe. Eu ştiu că eram orb şi acum văd!>

Apoi au mers mai departe, şi anume au negat această minune şi au căutat îndreptăţire la părinţii lui. Iar ei, fricoşi, au spus:

<Noi nu ştim ce s-a întâmplat, cum s-a întâmplat… Noi ştim că l-am născut orb, dar restul… Întrebaţi-l pe el, este major, să răspundă!>

Observaţi câtă lepădare când este vorba de Dumnezeu! Oare nu şi astăzi, din când în când sau adesea, noi ne lepădăm? Şi nu avem această putere să mărturisim minunile lui Dumnezeu? Şi care sunt minunile lui Dumnezeu? Sunt multe! Sunt nenumărate! Dar cea mai mare minune rămâne Sfânta Liturghie! Sfânta Liturghie e cea mai mare minune – şi de aici și marele păcat al lipsei de la Sfânta Liturghie adică prefacerea pâinii şi a vinului în Trupul şi Sângele lui Hristos. Adică cuprinderea nemărginitului de către noi, cei mărginiţi, în taina Sfintei Împărtăşanii. Iată marea minune. Iată, avem aer spre răsuflare – aceasta este o minune! Iată iarba câmpului, iată cele de mâncare nouă – acestea sunt minuni! Iată felul în care Dumnezeu ne-a creat şi ne tine pe noi – acestea sunt minunile lui Dumnezeu! Minunile lui Dumnezeu nu sunt numai învierile din morţi, vindecările…, ci toate aceste stări pe care noi le trăim! O minune a lui Dumnezeu este şi luminarea minţii noastre spre bine! Ne mirăm adesea de cei care fac răul și, uneori, poate nu de ajuns, dar mulţumim lui Dumnezeu că nu ne-a adus în acea stare, în acea nenorocire de a lucra răul.

[…]

Observaţi că, de multe ori, lucrurile stau altfel decât noi le vedem sau le simţim. De aceea de fiecare dată să ne rugăm ca Dumnezeu să ne lumineze mintea, adică să ne deschidă ochii! Printre noi nu e niciunul orb. Toţi dintre noi avem ochii trupului buni. Vedem. Dar câţi avem ochii minţii deschişi? Putem noi sesiza puterea lui Dumnezeu lucrătoare în noi? Atunci înseamnă că nu suntem orbi.

Iată, prăznuirăm sfinţi importanţi în viaţa şi în mântuirea noastră. Iată pe Sfântul Ioan Rusul, un sfânt cu moaştele în Grecia, extraordinar prin minunile pe care le lucrează. Iată, [deunazi] l-am prăznuit pe sfântul necunoscut de la mănăstirea Neamţ. S-au descoperit acolo oasele, moaştele unui sfânt care se află acum în biserică, dar nu ştim ale cui sunt, în anul 1986. Pentru că oamenii încetaseră să mai vadă, atunci Dumnezeu le-a arătat şi oasele au ieşit din mormânt, se umfla aşa pământul și pentru că regimul nu permitea adunătură de multă lume, mai ales cu credinţă, atunci au turnat beton, tone întregi de beton, şi până și betonul s-a ridicat şi au ieşit moaştele. Atunci le-au ridicat și le-au pus în biserică.

Atunci când întunecarea este puternică, Dumnezeu mai face și dintr-acestea. Dar nu este nevoie, nu este nevoie de minune ca să credem, ca să facem. Este nevoie numai de lucrarea lui Dumnezeu lăsată în noi, neîntunecând ceea ce El a luminat în noi!

Pentru aceasta, astăzi, iubiţi credincioşi, Sfânta noastră Biserică ne-a rânduit spre ascultarea această Sfântă şi Dumnezeiască Evanghelie: vindecarea orbului din naştere. Îmbărbătându-ne că orbi fiind, putem vedea! Ce este un creştin care nu ştie Sfânta Scriptură, nu citeşte, habar n-are de punctele învăţăturii de credinţă? Ce este? Este un creştin orb! Avem cu toţii nevoie de mila şi ajutorul lui Dumnezeu!

Acestea fiind spuse, să avem cu toţii nădejde în puterea lucrătoare a lui Dumnezeu asupra ochilor uneori orbi ai inimii noastre, ai minţii noastre. Amin.

***

Predica Arhim. Dumitru Cobzaru (Cluj) la Duminica a sasea dupa Pasti (2012):

Pentru aceasta Duminica va mai recomandam:


Categorii

Duminica orbului din nastere, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Parintele Ciprian Negreanu, Parintele Dumitru Cobzaru, Parintele Nicolae Tanase, Talcuiri ale textelor scripturistice

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

27 Commentarii la “DUMINICA ORBULUI – Predici audio si video. LECTIA ORBULUI MARTURISITOR CARE A BIRUIT DUHUL “PROFITOR” AL LUMII vs. LEPADARILE NOASTRE DE FIECARE ZI. Ce minuni face Dumnezeu cu noi, ce vrea sa ne dea Dumnezeu prin incercari? Avem ochi sa mai vedem LUCRAREA LUI DUMNEZEU IN NOI?

  1. Minunata predica Parintelui Ciprian Negreanu! Lunga, dar m-a inspirit fiecare cuvint. Stiti cumva unde slujeste?

  2. Pingback: SFANTUL IOAN RUSUL, robul cel liber prin iubirea lui Hristos, marturisitorul si facatorul de minuni, PRIETENUL CEL VIU AL CELOR BINECREDINCIOSI. Predici, acatist si paraclis AUDIO si documentar VIDEO despre viata sfantului -
  3. @ admin:

    Multumesc, f. frumos ce a reusit Parintele Ciprian sa faca acolo!

  4. @ Emma:

    Sa ascultati, daca puteti si predica de la Inaltare, chiar daca nu a mai apucat sa fie transcrisa. Multumim!

  5. @ admin:

    Va multumes, as ascuta-o cu placere, dar nu gasesc link pentru ea. Am cautat-o asa cum m-am priceput, insa nu am gasit-o. Puteti sa imi dati linkul? Multumesc!

    Hristos s-a Inaltat, fie ca si sufletele noastre sa se inalte!

  6. @ admin:

    Va multumesc inca o data, am ascultat-o ieri. Sa va mintuiasca Domnul pe voi si pe ai vostri pentru pomana ce o faceti cu noi 🙂 Bogdaproste

  7. pentru predicile Pr. Ciprian Negreanu, puteti accesa pagina de web a ASCOR CLUJ. acolo veti gasi si alte multe materiale, conferinte, tabere etc.

    Doamne ajuta!

    http://www.ascorcluj.ro/

    tot pt. voi va recomand a vizita si urmatoarele pagini:

    http://www.myocn.com

    sau

    http://myocn.net/

    si:

    http://www.ancientfaith.com

    http://www.mayanorthodoxy.com

    http://www.orthodoxnepal.org

    DOAMNE AJUTA!

  8. Pingback: RODUL RABDARII SI AL NADEJDII. De ce Dumnezeu pare uneori neinduplecat si intarzie sa ne implineasca rugaciunile? -
  9. Pingback: PREDICI AUDIO in Duminica dupa Inaltarea Sfintei Cruci, de folos exceptional tuturor celor preocupati de viata duhovniceasca: UN INTELES NEASTEPTAT AL LUARII CRUCII “IN FIECARE ZI”: Sa avem incredere in Dumnezeu! -
  10. Pingback: PREDICI AUDIO la Evanghelia dregatorului bogat (Arhim. Policarp si Nichifor): “Mantuitorul nu a venit sa asigure succesul in lume, nu a venit sa ne asigure pamanteste. SA NU CASTIGAM OBIECTE SI SA PIERDEM OMUL!” -
  11. Pingback: Predici (si audio, video) la VINDECAREA ORBULUI DIN NASTERE: S-au inmultit minciuna si intunericul si in noi, cei care ne numim popor crestin si ortodox. SUNT MULTI CEI CE LUCREAZA CELE ALE MINCIUNII, CEI CE TRADEAZA | Cuvântul Ortodox
  12. Pingback: “Intru necaz M’ai chemat si te-am izbavit, te-am auzit in mijlocul furtunii si te-am cercat la apa certarii” | Cuvântul Ortodox
  13. Pingback: CUM SI CAND LUCREAZA DUMNEZEU MINUNI IN VIATA NOASTRA? “Dumnezeu este atent la nevoia noastra, la durerea noastra, la dorul nostru cel mai adanc si ne cheama ca si PRIN NOI sa-si imparta si sa inmulteasca darurile Sale” | Cuvântul Ortodox
  14. Pingback: CU BINECUVANTAREA STARETULUI EFREM DIN ARIZONA la inceputul anului nou bisericesc: “AVETI RABDARE, FIII MEI! NU VA PIERDETI CURAJUL IN LUPTA!” | Cuvântul Ortodox
  15. Pingback: CUTREMURATOAREA BUCURIE A INTALNIRII CU HRISTOS: “Unde vom gasi un stapan mai bland, un Tata mai bun, un Frate care sa puna umarul acolo, cand ne este greu, un Mire care sa Se jertfeasca in locul nostru si pentru noi?” | Cuvântul Ortodox
  16. Pingback: CURAJUL ORBULUI DIN NASTERE. Asumarea invierii propriului suflet si LEPADAREA DUHULUI LUMII: “Acest om a ieşit din această lege nescrisă păcătoasă a lumii de a ne fofila, de a ne găsi locşoare calde…” | Cuvântul Ortodox
  17. Pingback: “In primul rand, sa nu fugim de Cruce, sa iesim din zona facilului”. Parintele Pantelimon de la Oașa despre CE INSEAMNA SA FII TU INSUTI – intre “GARDEROBA DE IDENTITATI” false ale lumii, dependenta fricoasa de PAREREA CELOR
  18. Pingback: OCHII LUI DUMNEZEU. Motivele pentru care nu ne sunt ascultate intotdeauna rugaciunile si pentru care AVEM NEVOIE de dureri si necazuri ca sa (re)descoperim adevarul vietii noastre. DRAGOSTEA RANITA A LUI HRISTOS PE CARE O IGNORAM SI CARE CAUTA SA SE ODIHN
  19. Pingback: UMBLAREA PE MARE. Predici audio de la Putna si Sihastria Putnei: AVEM NEVOIE DE CURAJ SI DE CONSECVENTA “PANA LA CAPAT” in urmarirea tintei noastre duhovnicesti. SA INDRAZNIM SA MERGEM PE APA IN LUME, URMANDU-L PE HRISTOS. Sa nu renuntam atunc
  20. Pingback: DUMINICA LUI ZAHEU. “Ne petrecem mare parte din viaţă în înşelare, necunoscând că suntem de fapt mici, lipsiţi, păcătoşi înaintea Lui”/ TÂNJIREA DUPĂ DOMNUL și URMAREA SA FĂRĂ AMÂNARE: „Coboară-te degrabă!” | Cuvântul
  21. Pingback: “Foarte mult ne asemanăm cu acești doi călători spre Emaus…” | Cuvântul Ortodox
  22. Pingback: ORBUL DIN NAȘTERE și CURAJUL DE A (NE) PRIVI PRIN OGLINDA LUI HRISTOS. “Dumnezeu ne dăruieşte întotdeauna darurile Sale mai pre­sus de fire pe măsura aducerii de mulţumită cu care le primim. Numai acele lucruri pe care le recunoaştem ca fi
  23. Pingback: ORBUL DIN NAȘTERE și CURAJUL DE A (NE) PRIVI ÎN OGLINDA LUI HRISTOS. “Dumnezeu ne dăruieşte întotdeauna darurile Sale mai pre­sus de fire pe măsura aducerii de mulţumită cu care le primim. Numai acele lucruri pe care le recunoaştem ca fii
  24. Pingback: “Azi orbii văd, dar se tem. Și frica le va lua din nou vederea…” – GARANȚII “DREPTURILOR OMULUI” și CONTROLUL PRIN FRICĂ al maselor oarbe… | Cuvântul Ortodox
  25. Pingback: “Dumnezeu stie de noi!” – VOI AI CUI SUNTETI, CUI SLUJITI? VOI CHIAR CREDETI IN MINE? Grijile lumesti si placerile NE INGREUIAZA, NE ADORM SI NE AMETESC SUFLETELE, INCAT SA FIE NEPREGATITE DE INTALNIREA CU HRISTOS (Predici la Duminica a
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate