“Faceţi lucrarea lui Dumnezeu cât este ziuă, faceţi CÂT ÎNCĂ SE MAI POATE, căci VINE NOAPTEA, VINE UN SFÂRȘIT, când nimeni nu mai poate să lucreze…” – Predica-avertisment a PS DAMASCHIN LUCHIAN la Duminica orbului din naștere (VIDEO, TEXT)

Cuvântul Preasfințitului Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, la Duminica a șasea după Paști (a Vindecării orbului din naștere) – 6 iunie 2021, Resfințirea Bisericii din Florinta:

“Mă simt tare neputincios că la dragostea dvs. şi la bunătatea dvs. şi la deschiderea inimii dvs., oameni gospodari de aici, din Florinta şi din împrejurimi, nu ştim dacă vom putea să venim cu aceeaşi dragoste, pe măsură. Dar, ştiindu-vă inima bună şi caldă, cred că ne primiţi şi buna noastră intenţie şi, atât cât putem, dorim a vă dărui ca binecuvântare, ca rugăciune şi ca, acum, un cuvânt de învăţătură.

Pe de altă parte, mă simt neputincios, iubiţi credincioşi, pentru că atâta bogăţie de înţelesuri duhovniceşti sunt cuprinse în acest capitol al IX-lea al Evangheliei după Ioan pe care tocmai l-am auzit. Despre ce să ne minunăm? Despre dragostea lui Dumnezeu Care vindecă un om orb din naştere? Despre Dumnezeu Care, în atotputernicia Sa, a lăsat, deşi nu era vinovat nimeni, nici părinţi, nici el, ci ca prin aceasta să se slăvească numele lui Dumnezeu? Să ne minunăm de credinţa acestui orb, de smerenia lui, de ascultarea lui, de cunoaşterea la care a ajuns el, să-L cunoască pe Hristos ca fiind Fiul lui Dumnezeu? Să ne mirăm de atâta împietrire a inimii a celor care cu ochii au văzut minunea şi cu inima n-au văzut şi n-au crezut, farisei fiind? Să ne minunăm de felul în care oamenii se înfricoşează atunci când sunt constrânşi, cum s-au înfricoşat şi s-au temut şi părinţii acestui orb când le-au zis că-i dau afară din sinagogă, îi dau afară din comunitate şi atunci au dat şi ei un pas înapoi? De ce să ne mai minunăm?

Nu ne mai minunăm, până la urmă, de nimic şi venim, cu ajutorul Domnului, crezând în lucrarea Lui, venim la începutul acestei Sfinte Evanghelii şi, cu îngăduinţa dvs, doresc a mă opri asupra a două versete care par a trece prea uşor. După ce Apostolii L-au întrebat pe Domnul Hristos despre acel orb cine e vinovat că s-a născut aşa, părinţii sau el şi Domnul Hristos a spus că nici el, nici părinţii lui, ci ca să se arate slava lui Dumnezeu şi înainte de a face Domnul tină, a-i unge ochii şi a-l trimite la scăldătoarea Siloamului, a spus Domnul Hristos despre Sine aceste cuvinte:

Trebuie să fac, atât cât este ziuă, lucrările Celui Care M-a trimis pe Mine, că vine noaptea, când nimeni nu mai poate să lucreze.

Dar de ce, Doamne, numai ziua? Tu-Ţi faci lucrările numai ziua? Tu ai nevoie de lumină de la soare? Tu ai nevoie de ceas deşteptător dimineaţa şi Tu noaptea dormi? Tu noaptea nu-Ţi faci lucrarea? Tu noaptea nu porţi grijă de cele ale lumii?

Şi ziua şi noaptea Dumnezeu lucrează. Înţelesul acestui text este unul mai profund. Când spune Domnul că trebuie să facă atât cât este ziuă lucrările Celui L-a trimis Se referă la viaţa Lui. Trei ani şi jumătate a fost ziua. Trei ani şi jumătate a fost timpul cel prielnic în care El a făcut lucrările Tatălui, a vestit voia Tatălui, a vestit Împărăţia care s-a deschis prin venirea Lui, a făcut minuni, a înviat morţi, a dat cuvânt şi prin cuvânt a hrănit pe popor, nu doar prin pâini şi prin peşti. După trei ani şi jumătate, însă, a venit o noapte care a început Joi noaptea şi care nu s-a mai transformat în zi. Şi, deşi Soarele era sus Vineri dimineaţa, în ultima săptămână a vieţii Sale, tot noapte era. În chip duhovnicesc gândim noi lucrurile. Pentru că oamenii atunci nu mai vedeau. Nu mai vedeau lumina, chiar dacă o vedeau pe cea a soarelui. Şi noaptea de Joi şi ziua de Vineri si ziua de Sâmbătă a fost această noapte, în care Domnul, într-un fel, pentru cei vii, n-a putut să facă lucrările Tatălui Care L-a trimis.

Dar când lumea era în întunericul acesta lăuntric, că s-au lepădat toţi de Dumnezeul Cel Adevărat, El a coborât cu lumina Sa întru cele mai din adânc în iad şi i-a ridicat de acolo pe oameni. Şi apoi a venit Ziua Învierii, aceasta pe care noi, de aproape 40 de zile – încheiem miercuri aceste 40 de zile – nu contenim a o slăvi şi a-I mulţumi lui Dumnezeu pentru că odată cu Ziua de Înviere nu mai este noapte, ci tot timpul este zi. De la Înviere şi până la sfârşitul veacurilor cuvântul Domnului are valoare sau se aplică doar în prima lui parte: Trebuie să fac atât cât este ziuă lucrările Celui Care M-a trimis. De la Înviere şi până la sfârşitul veacurilor este ziua în care Dumnezeu lucrează în lume mântuirea tuturor oamenilor. Dar în această zi trebuie să intrăm şi noi. Această zi duhovnicească, această perioadă duhovnicească dincolo de cele 40 de zile, dincolo de cele 50 de zile şi noua viaţă, noua lumină în care ne-a introdus Domnul Hristos de la Înviere este o Zi în care nu soarele cel pământesc ne luminează, ci lumina cea adevărată vine de la Domnul Hristos, Care despre Sine a zis: Eu sunt Lumina lumii.

Şi în următorul verset Domnul Hristos spune despre Sine: Atâta vreme cât sunt în lume, Eu sunt Lumina lumii. De la Înviere şi până la sfârşitul veacurilor Dumnezeu vrea să fie în lume. Dar Dumnezeu este în lume dacă noi vrem să fie în lume. Dacă noi nu vrem să fie în lume, Dumnezeu nu poate să fie în lume. Atâta vreme Dumnezeu ne este Lumină cât noi Îl lăsăm să fie Lumină, cât noi Îl primim să fie Lumină, cât noi ne deschidem să fie Lumină. Dumnezeu este Lumina lumii atât timp cât noi Îl recunoaştem a fi Lumină şi cât nu umblăm după lumini străine. Când Hristos luminează lumea – când Hristos luminează lumea mea, nu numaidecât lumea cea din afară – atunci eu văd pe unde merg. Nu sunt în orbire, nu sunt în întuneric. Şi dacă după Această Lumină mă conduc, atunci da, voi fi şi eu în lumină şi lumea va fi luminată. Dacă nu ne uităm după această făclie, după Lumina lumii Care este Hristos, din păcate s-ar putea să rătăcim. Pentru că sunt foarte multe lumini false. Nu sunt lumini adevărate. Pentru că numai în Lumina care este Hristos viaţa are sens, are plinătate, are finalitate. Dacă nu, care sens fără de Hristos? Ce e viaţa fără de Hristos? O înşiruire de zile si de luni şi de ani care duc unde? La un mormânt? Asta-i viaţa? Nu este viaţă.

Dar când ştiu că Hristos este Lumina vieţii mele acesteia pâmânteşti şi El îmi deschide şi o viaţă cerească în lumina cea neînserată a Împărăţiei Sale, atunci da, totul se schimbă. Şi în această Lumină eu înţeleg că nu sunt de dispreţuit atunci când iert şi că îmi dă sens şi rost vieţii mele să arăt dragoste, iertare şi îngăduinţă. Şi cine arată ură şi răzbunare, acela are o viaţă în întuneric, nu în lumină. Pentru că nu se conduce după Lumina Care este Hristos şi Care El ne-a iertat şi, iertându-ne El şi aducându-ne iertarea de la Tatăl, ne-a învăţat şi pe noi să iertăm. Şi altele şi altele pe care Sfânta Scriptură ni le pune înainte, dacă ne conducem după ele, cum zice şi psalmistul: Cuvintele Tale lumină cărărilor mele sunt. Vreţi să fiţi în lumină? Mergeţi după Cel Care este Lumină şi viaţa vă va fi plină, luminoasă, roditoare şi bucuroasă. Nu vrem după El? Căutăm alte lumini? Nu ştiu ce ne va aştepta. A fost un secol întreg în istoria omenirii care s-a numit Secolul luminilor, perioada iluministă. Şi, după atâta lumină de un secol, ar fi trebuit să urmeze lucruri frumoase şi bune. Şi ce a urmat? Un secol cu două războaie mondiale şi, după ele, atâtea războaie, că sunt reci, cum s-a zis despre unul, că sunt de mai mică sau de mai mare intensitate şi durată. Dar ce a adus această lumină dintr-un secol care s-a vrut el însuşi lumină şi L-a repudiat pe Hristos – <Stai Tu în cer cu lumina Ta şi cu sfinţii Tăi, că noi n-avem nevoie de Tine….>?

Dar venind în zilele noaste, pentru noi oare ce să însemne aceste cuvinte – “Trebuie să fac cât este ziuă lucrările Celui Care M-a trimis pe Mine, că vine noaptea când nimeni nu poate să mai lucreze”. Despre ce noapte e vorba? E vorba despre un sfârşit. O fi sfârşitul vieţii, pe de o parte – nu mai putem, după sfârşitul vieţii, să lucrăm nimic pentru noi, nici pentru cele ale lumii, nici ale pământului, nici pentru cele ale vieţii de aici, nici pentru trup, cu atât mai puţin pentru suflet; nu putem să lucrăm nimic odată ce vine noaptea, care înseamnă moartea. Dar mai înseamnă această noapte şi un sfârşit al unei perioade care ne-a fost dată de Dumnezeu, iubiţi credincioşi, mai mare sau mai mică, de a lucra spre slava Sa, nu doar cele pentru suflet, ci şi cele pentru trup. Treizeci de ani a stat ascuns Domnul Hristos ascuns, fără să se ştie nimic despre viaţa Lui, şi apoi doar trei ani şi jumătate şi-a făcut cu vârf şi îndesat, am zice noi, Şi-a plinit toată lucrarea Lui.

V-a aşezat Dumnezeu undeva? Faceţi cât este ziuă, faceţi cât încă se mai poate lucrarea lui Dumnezeu prin lucrarea omenească pe care o faceţi. Eşti primar? Eşti medic? Eşti preot într-o parohie? În timpul ăla pe care ţi l-a rânduit Dumnezeu fă lucrarea pe care Dumnezeu te-a chemat să o faci. […] Sfântul Vasile cel Mare a trăit puţină vreme, foarte puţină. Şi din această puţină vreme ani de arhierie au fost doar nouă. Şi în aceşti puţini ani de arhierie, de slujire a lui Dumnezeu, a făcut cât mulţi alţi slujitori, fie preoţi sau arhierei, o viaţă întreagă. Puneţi-vă pecetea pe lucrarea pe care o săvârşiţi, negândindu-vă nici la cât timp aveţi rânduit pentru aceasta – un mandat, o perioadă de interimat, o perioadă în care sunteţi directori pe instituţia respectivă, după aceea s-ar putea sănu mai fiţi în postul respectiv – faceţi cât este ziuă, cât se poate şi cât Dumnezeu dă vreme pentru lucrare, lucrările Domnului, căci vine noaptea, vine un sfârşit când nu mai putem lucra.

Şi mai este ceva, mergând mai la adânc. Câtă vreme putem, câtă vreme suntem în pace, câtă vreme suntem în linişte, câtă vreme avem dragoste să ne rugăm, avem dragoste să facem fapte bune, avem pornire să venim la sfânta Biserică, avem pornire să facem cele ale lui Dumnezeu, să le facem! Aceasta este ziua în care putem să lucrăm! Că vine o noapte, vine o boală în care nu te mai poţi ruga atât de mult, vine bătrâneţea în care nu mai poţi sta atât în genunchi sau face metanii, vine un timp în care, cine ştie din ce motiv, nu mai poţi ajunge la biserică. Nu-ţi pare atunci rău? Nu v-a părut rău în lunile în care nu aţi putut veni la biserică de acele zile de duminică în care puteam veni şi n-am venit, în care puteam aduce o lumânare şi n-am adus. Zice Sfântul Marcu Ascetul [parafrazat]: Adu-ti aminte de Dumnezeu în vreme de pace, ca El să-Şi aducă aminte de tine în vreme de război. De război duhovnicesc. Când ieşi de la spovedit, când ai o stare bună, când îţi vine să te rogi, ai o stare duhovnicească aşezată, atunci roagă-te! Adună-ţi în vreme bună, în vreme de pace, în vreme de senin, adună rodire, adună lumină pentru tine, că vine o vreme în care n-ai să poţi şi ne vom hrăni din cele pe care le-am adunat atunci când am putut să ne rugăm, atunci când am putut să venim la biserică, atunci când am putut, de o stare a harului cuprinşi fiind noi, să facem cele ale Domnului.

Şi mă duc şi mai la adânc şi mă apropii de final şi zic că mai vine o noapte – şi în unele locuri a şi venit – în care nu mai putem face cele ale lui Dumnezeu, o noapte în care oameni care sunt asemenea fariseilor din Evanghelia de astăzi – orbi, deşi ochii le sunt limpezi în sensul că văd cele ale lumii – nu înţeleg cele ale lui Dumnezeu, nu-L cunosc pe Dumnezeu şi aceşti oameni orbi, în noapte fiind, aduc un soi de noapte şi peste creştini. Noi putem să ne închinăm în biserică, noi putem să venim în biserică; ştiţi dvs. că anul trecut, într-un indice al persecuţiei aduse asupra creştinilor, peste 4700 de creştini au fost omorâţi într-un an. 4700 de martiri, dintre care vreo 3500 în Nigeria şi în alte state din Africa. Pe primul loc al persecuţiei creştinilor e Coreea de Nord. Dar noi nu ştim, pe noi, din Europa, nu prea ne interesează că, din cele vreo 2 miliarde de creştini de diferite confesiuni, vreo 340 de milioane de creştini se consideră a fi prigoniţi într-un fel sau altul, oprimaţi, şicanaţi, ironizaţi şi pandemia a întărit această apăsare şi asuprire a creştinilor. Acolo e noapte! Şi nu ştiu cât va mai dura să avem noi timp bun, timp liniştit, timp cu pace, în care să putem să ne închinăm. Vine şi peste noi noaptea asta! Şi n-o să vină dintr-o dată să ne închidă bisericile; o să le închidem noi, că n-o să mai intre nimeni într-însele.

O să vină o noapte în care or să ne înveţe că altfel trebuie să credem, nu cum ne-a învăţat pe noi Lumina cea adevărată. Or să ne înveţe alţii cum să ne căsătorim, că noi nu ştim cum să ne căsătorim, bărbat şi femeie, şi să creştem prunci în familia cea binecuvântată. Or să vină să ne înveţe să ne căsătorim altfel, ştiţi dvs cum se doreşte a fi învăţaţi – că asta e o lună cu totul „deosebită” – [luna “Pride”, de celebrare LGBT – n.n.]. Nu o lună în care să Se pogoare Duhul Sfânt peste noi, ci o lună în care alte duhuri să mişune prin zilele, câte or mai fi ele, ale creştinilor.

Şi o să mai vină o noapte, iubiţi credincioşi, înainte de sfârşitul acestei lumi, ca să zic cuvânt direct, o noapte scurtă, căci a zis Domul că pentru cei aleşi se vor scurta acele zile, o noapte scurtă în care nu ştiu câţi vom mai găsi o lumină; o noapte în care vom fi şi mai prigoniţi, în care n-o să putem cumpăra, n-o să putem vinde, n-o să avem ce mânca, dacă ţinem să fim cu Lumina şi n-o să vrem să intrăm în „împărăţia” asta cea nouă. În acea noapte va fi greu, dar cine îşi adună acum, în timp de zi, merindă duhovnicească va avea atunci cu ce să se hrănească şi la ce să se raporteze. Acum, când avem putere, când avem har de la Dumnezeu, când trage clopotul, când Liturghie se face, când preotul stă să ne spovedească, cine îşi adună acum, cum zice poporul, bani albi pentru zile negre, noi să adunăm cele ale Luminii pentru zilele cele negre, cine va face asta, atunci va fi mai mult ocrotit.

Şi când vedem că se stinge lumina, că nu mai e râvnă, că norii duhovniceşti sunt mari, fie ai patimilor noastre, fie ai lumii care nu iubeşte pe Dumnezeu, fraţilor şi surorilor, aveţi de unde să vă aprindeţi lumina. Ăsta e Siloamul cel nou [Biserica]! Aici se spală sufletele, aici se spală tina de pe ochi, de aici se aprinde lumina, aici Hristos încă este Lumina lumii, pentru că este biserică ortodoxă, sfinţită. Nu-i acaparată de eretici, cum se întâmplă în Ucraina, nu-i furată, nu se bat aici credincioşii pe stil vechi cu credincioşii cei adevăraţi, pe stil nou. Încă aveţi de unde aprinde lumina, încă avem unde să ne împrospătăm viaţa cea duhovnicească. Ţineţi la ce mai aveţi, la ce mai puteţi împlini! Iubiţi pe Dumnezeu Care ni Se arată, ni Se împărtăşeşte ca Lumină şi umblaţi în Lumină, că cine umblă întru lumină luminoase-i sunt nu doar căile cele din afară, ci mai ales căile cele dinăuntru. Amin.

Hristos a înviat!”

Legături: