ORBIREA DUHOVNICEASCA si LUMINA IUBIRII LUI HRISTOS
“Adeseori, orbii duhovniceste devin arma a vrajmasului neamului omenesc, care se joaca cu patimile si cu oamenii patimasi dupa cum vrea el. Perverteste cuvintele si faptele celui drept, il calomniaza, il face de rusine. Iata orbirea de care trebuie sa ne temem”.
***
Ochii inainte vazatori
El a raspuns zicand: „Si cine este, Doamne, ca sa cred in El?” Si a zis Iisus: „L-ai si vazut! si Cel ce vorbeste cu tine, Acela este!” (Ioan 9, 36-37)
„Cazul” orbului din nastere ne trezeste nedumeriri. Cum putea el, dupa ce se invrednicise de o atat de neasteptata si de mare binefacere, adica vindecarea de o groaznica neputinta, sa nu inteleaga de unde ii venise vindecarea?! Suferise o viata intreaga, nevazand lumina zilei, si dintr-odata i se deschisesera ochii trupesti. Nu ar fi fost firesc sa i se deschida si ochii duhovnicesti? Sa i se descopere ca se afla in prezenta Fiului lui Dumnezeu? Se pare ca si orbului – ca si jalnicei omeniri, gata sa puna la indoiala orice – i-a fost mai usor sa vada, decat sa deschida ochii credintei.
Uneori Domnul ne vorbeste, iar noi stam si ne intrebam unde este si de ce ne-a parasit. In lumea noastra sufleteasca se savarsesc si astazi minuni, ascunse de ochii oamenilor si nu arareori se produc mari schimbari in inima omului, care renaste, sub puterea unui suflu venit de Sus, iar oamenii nu stiu ce explicatie sa dea acestei schimbari. Se intampla aceasta atunci cand Domnul vorbeste sufletului omului. Ii vorbeste printr-o imprejurare oarecare, printr-o incercare, sau prin Sfanta Scriptura.
Domnul Se afla langa noi in clipele cele mai grele. In noptile cand suferim de nesomn, lumineaza cu prezenta Sa orbirea noastra, ne deschide ochii ca sa patrundem cu privirea in adancul milostivirii Sale. Ne vorbeste chiar si cand nu ne dam seama.
Sa fim cu luare-aminte la acest glas, sa ne grabim sa inaltam noi insine glas din adancul sufletului: „Cred, Doamne!”, si sa-I pastram in minte cuvintele: „Am venit in lumea aceasta, pentru ca cei ce nu vad sa vada…“ (Ioan 9, 39).
***
Raza din lumina cereasca
El pacatele noastre le poarta si pentru noi rabda durere. (Isaia 53,4)
Cand, sub povara vreunei suferinte, cadem la picioarele Mantuitorului, venim inaintea Celui care a cunoscut El Insusi toata suferinta. Cand Il chemam din mijlocul ispitelor, Il chemam pe Cel ce El Insusi a fost ispitit. Cand ne plangem de rautatea oamenilor, stim ca ne aude Cel ce El Insusi a suferit din cauza cruzimii omenesti. Cand, indurerati de pierderea unei fiinte dragi, suferim pentru ea, in casa ramasa pustie, stim ca ne vede Cel care a plans la mormantul prietenului Sau. Cand ramanem singuri, in zadar cautam compasiunea oamenilor; ne intelege aleanul Cel ce a simtit ce inseamna singuratatea si al Carui suflet „s-a intristat de moarte” in Gradina Ghetsimani.
Iar cand, intr-o clipa de slabiciune si de inima rea, simtim ca lumina lui Dumnezeu se ascunde de noi si ca suntem cuprinsi de o indoiala grozava, in ceasul acela negru gasim tarie in Cel ce a strigat in chinurile mortii: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, de ce M-ai parasit?“ (Marcu 15, 34). „Luand asupra Sa neputintele si bolile noastre“, Mantuitorul a urmat calea care avea sa-L duca pe Golgota. Acum, ca si atunci, isi revarsa asupra noastra nesecata-I iubire. Ferice de cel ce este convins de acest adevar. Pentru el nu mai exista nici dor, nici singuratate, fiindca Mantuitorul va fi intotdeauna cu el; in inima lui nu va mai fi durere, fiindca va sti ca Domnul va intelege ceea ce noi nu suntem in stare sa exprimam in cuvinte. Acela nu va cunoaste nici slabiciune, nici frica, pentru ca, simtind asupra sa privirea iubitoare a Mantuitorului, va fi convins ca nicio incercare nu-l va putea desparti de iubirea lui Hristos.
Binecuvantata fie clipa cand ne-am plecat intaiasi data genunchii inaintea Lui, in linistea singuratatii si poate ca inca nu ne simtim in stare sa dam glas rugaciunii noastre, ci simtim doar dulceata prezentei Sale, chiar si cand nu-L chemam in ajutor, dar stim ca ne intelege in toate, ca stie tot, cand simtim in adancul inimii adevarata, neschimbatoarea, vesnica iubire a lui Dumnezeu, care ne da tarie in ceasul mortii si ne lumineaza cu lumina Sa nepamanteasca.
Trimite, Doamne, asupra noastra o raza din lumina Ta cereasca!
(din: “Fiecare zi, un dar al lui Dumnezeu – 366 Cuvinte de folos pentru toate zilele anului“, Editura Sophia, 2008)
***
Parintele Valentin Mordasov despre ORBIREA DUHOVNICEASCA
“Duminica Orbului din nastere ne da prilejul sa vorbim despre orbire: orbirea duhovniceasca. Aceasta orbire se intampla din diferite motive. Pe unii ii orbeste mandria. Pe Iuda l-a orbit iubirea de arginti. Pe fiii lui Iacob i-a orbit invidia atat de tare, incat l-au vandut ca rob fratele lor. Rautatea si invidia i-au orbit pe iudeii care au vazut minunile Mantuitorului. In zilele noastre exista de asemenea multi oameni orbiti: vanzatorul este orbit de zgarcenie, conducatorul este orbit de dragostea de slava, cel bogat este orbit de agoniseala etc. Pacatul orbeste deplin ochii duhovnicesti. Un orb duhovniceste vede totul prin prisma propriei patimi: cel desfranat gandeste ca toti sunt desfranati, cel barfitor, ca toti sunt barfitori, cel rau si invidios, ca si altii sunt la fel.
Intr-o dimineata, devreme, un om venea pe strada si la un moment dat s-a oprit, asteptand. Pe langa el au trecut mai multi oameni. Unul din ei, trecand pe alaturi, a gandit in sinea sa despre acela: “Asteapta o femeie.” Altul si-a spus: „Iata, sta la panda, urmarind ce sa fure.” Un altul s-a gandit: „Asteapta sa se deschida beraria, sa bea ca sa-i treaca mahmureala.” Alt trecator a cugetat vazandu-l: „Iata ce om evlavios. A ajuns la biserica inainte chiar sa se deschida, iar el asteapta afara, rugandu-se.”
Adeseori, orbii duhovniceste devin arma a vrajmasului neamului omenesc, care se joaca cu patimile si cu oamenii patimasi dupa cum vrea el. Perverteste cuvintele si faptele celui drept, il calomniaza, il face de rusine. Iata orbirea de care trebuie sa ne temem. Aceasta orbire, ca toate bolile, incepe neobservat prin mici placeri, care se dezvolta treptat in deprinderi rele. In acel stadiu nici predicile, nici cuvintele de convingere nu mai pot ajuta. In manastirea sa din Diveevo, Cuviosul Serafim de Sarov le despartea pe fecioare de vaduve pe motivul ca cele din urma aveau deprinderi rezistente, intarite de-a lungul timpului, care cu greu puteau fi dezradacinate, in timp ce indreptarea celor tinere decurgea mai usor, pentru ca patimile lor nu devenisera deprinderi.
Cea mai cumplita orbire din vremea noastra este orbirea necredintei. Ea duce la moartea sufleteasca. Noi am vorbit deja cu alta ocazie despre cum sa luptam impotriva necredintei, ca sa dobandim vindecare de aceasta orbire.
Daca patimile orbesc sufletul, ne punem intrebarea: „Cum sa luptam impotriva lor?” Sfantul Ignatie Briancianinov spune ca doar descoperindu-le, precum un inamic in razboi, noi le putem combate si invinge. Descopera la spovedanie indeosebi gandurile care duc la dezvoltarea patimi. Nu te indreptati niciodata, pentru ca indreptatirea de sine face patima sa creasca. Patima se micsoreaza prin blandete. Daca iti vor arata un tigru si-ti vor spune ca este un cal nu-i contrazice. Fii de acord. Potoleste patima cu semnul crucii, cu Rugaciunea lui Iisus, cu multumirea, cu citirea Evangheliei. Un ofiter betiv a invins patima sa prin citirea Evangheliei. Puterea Evangheliei este mare, dar devine si mai mare daca adaugi postul, paza mintii de ganduri (adica alungarea gandurilor imediat ce apar in minte).
Deseori, la orbirea duhovniceasca ne conduce nepasarea duhovniceasca, cu care trebuie sa ne luptam din toate puterile si despre care am vorbit deja. Un predicator spunea ca exista doua iaduri si doua Raiuri. Suferinta pe pamant fara credinta, adica cu cartire si deznadejde, in orbire duhovniceasca, preface si viata pamanteasca intr-un iad, care nu se sfarseste, dar se intensifica neinchipuit dupa mormant. Omul evlavios, credincios traieste bine si pe pamant, suportand, cu ajutorul lui Dumnezeu, toate suferintele, iar apoi va primi viata vesnica in Rai.
Izbaveste-ne pe noi, Doamne, de orbirea duhovniceasca! Amin”.
(Din: Pr. Valentin Mordasov, duhovnicul de la Pskov: Invataturi si intamplari minunate, Editura Sophia, 2011)
Pentru aceasta Duminica, mai puteti citi:
- DUMINICA ORBULUI. Predica Sf. Luca al Crimeei despre NOBLETE si ORBIRE: “Oamenii josnici la fiecare pas viclenesc, sunt in stare sa-i distruga pe fratii lor doar ca sa traiasca ei mai bine”
- PARINTELE ARSENIE BOCA DESPRE SUFLETELE OARBE: “Asa-i firea omului pacatos: cand ii lovesti dracii, iti zice ca tu esti drac”
- DUMINICA ORBULUI DIN NASTERE. “Ne place un Dumnezeu care sa nu ne stanjeneasca cu autoritatea Lui si mai ales cu prezenta Lui”. TRUFIA SI INDREPTATIREA VICLEANA NE FAC ORBI IN FATA EVIDENTEI
- Orbirea sufleteasca = minciuna din noi
- “Oare si noi suntem orbi?” – DESPRE SMERENIE SI PARERE DE SINE LA DUMINICA ORBULUI
- “Doamne, sa vad!”
- Sa facem ceea ce putem cat mai este timp!
- CUVIOSUL SOFRONIE DESPRE ORBIREA OMULUI CONTEMPORAN
- Duminica orbului. Cine sunt orbii zilelor noastre? PREDICA MARTURISITOARE A PS SEBASTIAN: “Respectati-ne pe Hristos, fara de Care, de Europa se va alege praful”
- SENZATIONAL! SOCANT! SPECTACULOS! 🙂
Cuvantul Pr. Valentin M…
In cartea arhim Tikhon Shevkunov ( http://everyday-saints.com/book.htm ) se da un citat din Pascal care se potriveste aici:
“Openly appearing to those who look for Him with all their hearts, while hiding from those who run from Him with all their hearts, God governs human knowledge of His presence. He gives signs that are visible to those who search for Him, and yet invisible to those who are indifferent to Him.
To those who wish to see, God gives sufficient light; to those who do not wish to see, He gives sufficient darkness.”