PARINTELE ARSENIE BOCA DESPRE SUFLETELE OARBE: “Asa-i firea omului pacatos: cand ii lovesti dracii, iti zice ca tu esti drac”

20-05-2012 Sublinieri

duminica orbului

Predica la Duminica orbului din nastere

ORBUL DIN NAŞTERE ŞI SUFLETELE OARBE

“Multă vreme n-am înţeles tâlcul orbului din naştere. Nu înţelegeam explicaţia lui Iisus. Nu-i mirare. E mare deosebire între noi şi Iisus!

Noi dăm să trecem cât mai repede pe lângă Lazării Lumii, neputând răbda suferinţa lor, pentru că suntem incapabili în faţa ei. Bani n-avem, putere n-avem, inimă n-avem, – n-avem nimic în faţa suferinţei. Deci, fugind de Lazări, fugim în propria noastră nimicnicie.

Aşa şi ucenicii, delegaţii noştri de lângă Dumnezeu, îl întreabă pe Iisus: „Invăţătorule, cine a păcătuit, acesta sau părinţii lui, de s-a născut orb?”

– Când nu poţi nimic, faci ştiinţă: întrebi de cauză; iar când cauza e un păcat, faci morală. Dar oricum, chiar încercuiţi în neputinţe, încercăm o măsură preventivă. Ceea ce au păţit alţii, tu poţi să nu păţeşti, dacă ocoleşti greşelile lor.

Se vede că Iisus vorbea cu ucenicii despre puterea dezastruoasă pe care o au păcatele, greşelile împotriva vieţii, de-a schimonosi viaţa omului şi a o chinui în întunerecul orbiei şi al altor suferinţe.

Acum să vedeţi deosebirea între noi şi Dumnezeu. Iisus era Dumnezeu. Mulţi n-au ştiut şi nici nu vor şti aceasta.

Vindecarea minunată a orbului din naştere face dovada dumnezeirii lui Iisus şi arată omului marginile puterii şi ştiinţei sale.

Noi ocolim Lazării. Iisus îi cunoştea şi-i chema la Sine. Cunoştea pe Natanael, de pe când era copil mic, ascuns sub smochin, de urgia lui Irod. Cunoaşte acum pe orbul acesta, mai înainte de-a se naşte, dezvăluindu-ne cu el o taină a lui Dumnezeu:

că „nu s-a născut orb nici pentru păcatele lui, nici ale părinţilor săi, ci pentru ca să se arate lucrul lui Dumnezeu cu el”.

Intr-o altă împrejurare Iisus se mărturiseşte a fi mai înainte de Avraam; într-alta, mai înainte de a fi lumea. Icoanele îl arată pe Iisus zidind pe Adam. Şi aşa este: „Toate printr-însul s-au făcut, ce s-a făcut”.

A face ochi vii din pământ şi scuipat, nu mai e treabă de om, ci lucrul lui Dumnezeu. A drege nişte ochi, a tăia albeaţa de pe ei, le mai merge şi doctorilor, dar a face ochi noi – şi încă din aşa material, şi pe care-l mai trimiţi şi la spălat în apa Siloamului, iar asta la un orb din naştere – aceasta a putut-o face numai Cel ce a zidit pe Adam cu mâna, din ţărână.

Acesta este tâlcul tămăduirii orbului din naştere: Dumnezeu Tatăl a vrut să descopere pe Dumnezeu Fiul, ca creator al lumii şi ca autor al vieţii.

La această voinţă a Tatălui s-a aprins duhul lui Iisus; şi-a însuşit această voinţă ca o misiune a Sa în lume, aşa cum e într-o lumină aprinsă însuşirea de a lumina.

Cunoscând Iisus pe orb, că-i omul prin care Tatăl are să facă lumii o revelaţie a Fiului, ca autor al vieţii, cunoscând voia Tatălui, pe care şi-a însuşit-o drept misiunea vieţii sale pământeşti – model pentru noi pământenii – cu această dumnezeiască siguranţă

a scuipat pe pământ şi a făcut tină din scuipătură şi a uns ochii orbului cu tină (adică găurile ochilor) şi a zis: Mergi de te spală în scăldătoarea Siloamului! Deci s-a dus şi s-a spălat şi a venit văzând”.

Dar lucrul lui Dumnezeu nu se termină cu nişte ochi la reparat. – Deşi pentru noi, oamenii, ar fi totuşi un lucru convingător al dumnezeirii lui Iisus; convingător pentru simplul motiv că, până astăzi, ştiinţa a făcut aparate ca ochiul, aparatul fotografic şi altele, dar ştiinţa omului n-a putut face ca viaţă, nici măcar un bob de grâu sau un ou de muscă.

Impărăţia vieţii e împărăţia lui Dumnezeu.

Natura vieţii, naşterea şi susţinerea ei, atârnă de Dumnezeu, de la creaţia ei până la sfârşitul lumii.

„Deschide-vei mâna Ta şi toate se vor umplea de bunătăţi; retrage-vei mâna Ta şi toate se vor usca şi-n ţărână se vor întoarce”.

Deci să ne cunoaştem marginile şi vom recunoaşte pe Dumnezeu. Faptele lui Dumnezeu, care toate-s minuni ale vieţii, pun pe oameni în multe nedumeriri. Aşa s-a întâmplat şi cu orbul din naştere, care a căpătat vederea prin minune.

Vecinii, şi cei ce-l văzuseră orb, începură primii a se nedumeri despre el; cine-o fi, el sau altcineva, care seamănă cu el? Iar el zicea: eu sunt! Oamenii nu ies uşor din nedumerire. Mărturisirea orbului despre „Omul care se cheamă Iisus” şi care i-a făcut ochii din pământ nu i-a lămurit deloc. Drept aceea îl duc la interogatoriul fariseilor din Templu.

Şi era sâmbătă, zi sensibilă pentru iudei. Deci de la început ancheta era sortită să iasă prost.

Iată-l din nou pe Iacov al Vechiului Testament luptându-se cu Dumnezeu.

Dar iată-l şi pe orbul din naştere transformat în misionar.

Urmează un schimb de întrebări şi răspunsuri despre cum a demers căpătarea vederii, precum şi despre persoana care a dat vederea. Orbul apăra pe dătătorul ochilor săi; fariseii îl huleau precum că e păcătos; – deşi unii recunoşteau că om păcătos nu poate da vedere orbilor.

Neisprăvind nimic au chemat pe părinţii orbului. Aceştia, înfricaţi de farisei, dau doar mărturie că acesta a fost orb din naştere, e fiul lor, dar cum vede acum şi cine i-a dat vederea, ei nu ştiu. Se lepădară de-a mărturisi pe Dumnezeu, lăsând darul mărturisirii fiului lor „că-i în vârstă, deci însuşi să grăiască despre sine”.

Jidovii se sfatuiseră să dea afară din sinagogă pe oricine care va mărturisi pe Iisus că e Mesia, adică Fiul lui Dumnezeu, aşteptatul neamurilor. Asta o ştiau toţi, şi părinţii orbului, de aceea au fugit de un răspuns răspicat: precum că ochi, unde nu erau din naştere, numai Dumnezeu putea să pună.

Deci au chemat a doua oară pe omul care fusese orb şi-l sileau în numele lui Dumnezeu să zică rău despre Iisus, că este păcătos.

N-a zis.

Din nou l-au pus să povestească vindecarea sa. Omul şi-a permis atunci o întrebare care i-a înfuriat:

Acum v-am spus; au vreţi să auziţi iarăşi? Au doară vreţi să vă faceţi şi voi ucenicii Lui?”

Auzind fariseii acestea, au sărit cu ocara pe el, grăind totuşi adevărul: „Tu eşti ucenicul Lui; noi suntem ai lui Moise! Pe Moise îl ştim, pe acesta nu-l ştim de unde este!”

In altă împrejurare au fost şi mai nestăpâniţi la mânie, zicând despre Iisus că-i de la diavolul. (Matei 12,24).

Aşa-i firea omului păcătos: când îi loveşti dracii, îţi zice că tu eşti drac.

La această sucită întorsătură de minte, pe care-o fac prejudecăţile în capul fariseilor, şi care-i opreşte de-a şti pe Iisus că de unde este, omul care a căpătat vederea trupească, prin mărturisire capătă şi vederea sufletească. Astfel auzim din gura lui una dintre cele mai frumoase mărturisiri:

Aceasta e minunea, că voi nu ştiţi de unde este, iar El mi-a deschis ochii. Ştim că Dumnezeu pe păcătoşi nu-i ascultă, ci, de este cineva cinstitor de Dumnezeu, şi face voia Lui, pe acela îl ascultă. Din veac nu s-a auzit ca cineva să fi deschis ochii celui născut orb. De n-ar fi acesta de la Dumnezeu, n-ar fi putut face nimic”.

Asta era credinţa: tare ca muntele, a acestui nou misionar al lui Iisus. Deci fariseii, văzând că nu pot isprăvi nimic cu el, l-au ocărât: că păcătos fiind, îi învaţă pe ei – drepţii – tainele lui Dumnezeu, – şi l-au dat afară.

Iată tragicul situaţiei. Orbul căpăta vederea, iar fariseilor li se întunecau ochii de mânie asupra lui şi a lui Iisus. Un duh rău îi ţinea de inimă ca să nu recunoască pe Iisus şi să se lumineze şi ochii sufletelor lor.

Iisus a tămăduit orbia ochilor, dar n-a putut tămădui orbia răutăţii. Orbia răutăţii nu are leac, dar… are pedeapsă.

Să urmărim de-acum desăvârşirea vederii orbului din naştere şi desăvârşirea orbiei sufleteşti a fariseilor.

Când a auzit Iisus că l-au dat afară din sinagogă, aflându-l, i-a zis: „Crezi tu în Fiul lui Dumnezeu?” Răspuns-a el şi a zis: „Cine este Doamne, ca să cred într-însul?” şi i-a zis Iisus: „L-ai şi văzut, şi e cel ce grăieşte cu tine”. Iar el a zis: „Cred, Doamne. Şi s-a închinat Lui”.

Omul acesta, cu care avea Dumnezeu rostul să descopere lumii pe Fiul Său ca şi creator al vieţii, facându-i din tină o pereche de ochi, s-a învrednicit de la Dumnezeu, la rându-i, de descoperirea lui Iisus ca Fiul lui Dumnezeu, prin însăşi dumnezeiasca mărturisire. De puţine ori, s-a descoperit Iisus pe Sine ca Fiul lui Dumnezeu: o dată samarinencii, a doua oară acestui orb din naştere şi a treia oară ucenicilor, înainte de slăvitele Sale patimi.

Poate că aceasta a fost, în lumea aceasta, recunoştinţa lui Dumnezeu către el, pentru că a purtat cu răbdare orbia fără vină şi pentru că L-a mărturisit pe Iisus „de la Dumnezeu” înaintea tăgăduitorilor Săi: că l-a învrednicit de o rară descoperire dumnezeiască.

Orb fiind şi a căpăta, prin minune, o pereche de ochi, e o mare bucurie a vieţii, o ieşire fericită din întunerec. Ieşirea la lumina veacului acestuia. Pământean fiind şi a te hotărî sa mărturiseşti pe Dumnezeu cu orice preţ şi luare în derâdere, e o şi mai mare bucurie, care te poate duce până la deschiderea ochiului credinţei că ţi se descoperă Iisus, Fiul lui Dumnezeu, Cel care e cu noi în toate zilele până la sfârşitul veacului.

A vedea pe Iisus, e o fericire care nu se aseamănă cu nici o bucurie pământeană. Iar aceasta se întâmplă din când în când şi din neam în neam, ca să nu se stingă dintre oameni siguranţa existenţei lui Dumnezeu.

Credinţa în Dumnezeu şi mărturisirea Lui e ieşirea sufletului din întunerec în lumina dumnezeiască, ieşirea în lumina veacului viitor.

Iată o tămăduire deplină, iată un misionar neînfricat al lui Iisus.

(din: Parintele Arsenie Boca,  “Cuvinte vii“, Editura Charisma, Deva, 2006)

Va mai invitam sa cititi, la aceeasi Duminica, a vindecarii orbului din nastere:


Categorii

Duminica orbului din nastere, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Invidia, rautatea, Parintele Arsenie Boca

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

30 Commentarii la “PARINTELE ARSENIE BOCA DESPRE SUFLETELE OARBE: “Asa-i firea omului pacatos: cand ii lovesti dracii, iti zice ca tu esti drac”

  1. HRISTOS S-A INALTAT!

    Pr. Arsenie Boca : « M-am înhămat la carul unui ideal cam greu: transformarea omului în Om, fiul mai mic al lui Dumnezeu şi frate al Fiului Său mai mare. Însă toate idealurile mari au în ele ceva paralizant: nu te lasă să te preocupi de nimicurile acestei vieţi »

    Spunea Sfântul Ioan Gura de Aur ca viata unui om se poate asemăna cu construirea unei case. Nu contează (asa mult) cât de frumoasă e casa ci cum rezistă la ploi si la furtuni, dacă e construită pe nisip sau pe stâncă. Stim toti cum trebuie sa fie o casă: să aibă fundatie, pereti, acoperis, geamuri, usi, etc. Toti care isi construiesc o casă se intereseaza cum să construiasca fiecare parte a ei in asa fel incât să-si dovedească utilitatea si validitatea in fata urgiilor, a intemperiilor. Dar, din păcate, sunt chibiti pe margine care isi găsesc de comentat cum că in sufragerie e mai important să pui prima dată masa, sau poate perdeaua, ca tapiteria e bine sa fie de culoare inchisă sau deschisă,… Daca te prinzi in vorba cu ei uiti de cele importante sau nu mai ai timp de ele, ca nu stim noi când se strică vremea si vine urgia sau câtă vreme mai avem!

    La un om puternic si stapân pe el nu mergem să-i dam sfaturi! Nu are nevoie de ele. Tot asa cum doar cei bolnavi au nevoie de medic. Pe unul slab si nepriceput il ajutăm, insa doar daca ne cere ajutorul! Nu putem face un bine cu forta dacă nu ne-a fost cerut. Atitudinea plăcuta e a slăbănogului de la Vitezda care dupa atâtia ani (38!!) de neputinte si umilinte, la intrebarea “voiesti să te faci sănătos?” a raspuns cuviincios si fără nicio urmă de mânie sau supărare: “Doamne, nu am om”.

    Scriem / comentam despre lucruri mari si inalte dar cu greseli de ortografie sau de nestiinta (e.g. Paste in loc de Pasti)! Oare cei slabi si cu dinti de lapte nu vor lua drept bune si vorbele noastre si modul nostru de scriere !? Spunea un intelept că daca vezi o necuratie pe drum să iei o piatră sau altceva si să o acoperi ca să nu smintească pe cineva!

    La inceput imi plăcea tare mult Camil Petrescu cu ale lui vederi de idei . Pe urma l-am descoperit pe Marin Preda care, chiar daca era cu capul in norii filosofiei, era si cu picioarele pe pământ. Abia atunci am realizat ce importantă e ordinea la o constructie: prima data fundatia si abia pe urmă acoperisul!

    Citind (si) Cărarea Impărătiei am realizat ca Drumul e de fapt o cărare cu stânga si dreapta pe care trebuie să mergi fara să te abati in nicio parte! Se iese de pe Cărare si daca mergi in stânga si daca mergi in dreapta! Nu neapărat muzica pe care o asculti sau cartea pe care o citesti e ceea ce te sminteste! Am observat ca pe internet găsesc intrebări iar nu răspunsuri (si nu ma refer aici la vorbele Sfintilor)! Răspunsurile le gasesc in biserică, la duhovnic sau (by default) vorbind cu constiinta (vrednic pârâs!).

    Ajuta-ne Doamne sa ne inăltăm si noi la Cer lânga Tine, dupa o sedere temporară si temporală aici pe pământ!

  2. Parintele Arsenie Boca, parintele meu, chirurgul sufletului meu. Cine vorbeste mai clar si mai raspicat decat el?!..

    Frate Calin-tm, dreptate ai, ca si in alte dati, si lupta e grea si putini sunt cei cercati in hatisurile ei. Unde sa gasim si noi om sa ne ajute? Duhovnicii sunt si ei cum sunt…putini sunt cei care fac diferenta in viata ta duhovniceasca. In practica multi de aici suntem mai mult pe barba noastra, ne lasam la mila lui Dumnezeu, si la scrierile Sfintilor Parinti si ale prietenilor mai cercati in lupta.

    Domnul sa ne ajute!

  3. HRISTOS S-A INALTAT!

    Ca tot vorbirăm de casa pe care incercăm să o construim cât mai trainică şi impermeabilă, observ că tinta incepe sa devină : să nu se ude mobila de pret dinăuntrul casei. Pare acelaşi lucru, dar (părerea mea) este o amăgeală foarte fina. In loc să facem casa rezistentă ne concentrăm pe neudarea mobilei. Dar, din cauza slăbiciunii şi a neputintelor, aceasta se face in alt mod: incercăm să indepărtam norii care ar putea aduce ploaie. Inventăm rachete anti-norii, inventăm o umbrelă uriaşă care acoperă şi casa noastră, … Cu alte cuvinte incercăm să ajungem la scopul nostru intr-un alt mod. Dar oare este cel corect si Adevărat? Oare nu ne facem frati vitregi cu cine nu trebuie doar ca să trecem pârleazul?

    Când o sa fiu judecat sunt convins ca voi fi intrebat ce am facut eu in conditiile in care am trait. O sa fiu intrebat de lucrurile rele pe care le-am facut dar şi de lucrurile bune pe care puteam să le fac şi nu le-am facut.

    Scopul vietii este mântuirea sufletului. Lupta deci ar trebui să fie intre mine şi mine, in ascunsul sufletului meu. Dar suntem răpiti de diverse: lupta contra cip-urilor, a documentelor biometrice, de viata romantată a preotilor (pe care bineinteles ii condamnam) pentru ca nu ne sunt in continuare far luminos ochilor nostri incetoşati…

    Ajungem incet-incet să aşteptăm ca altcineva să faca lucrul nostru, dăm vina aproape intotdeauna pe altii pentru ce ni se intâmplă, găsim mereu scuze pentru lipsa noastra de luptă şi combativitate. Din cauză că lucrurile merg rău aici in tara ne gândim să plecăm. Dar, dacă plecăm, lucrurile vor merge mai bine in tara? Incercăm tot timpul să găsim cea mai uşoară modalitate de a face un lucru. Dar oare e bine aşa?

    Oare nu ştia Iisus de slăbănog de când e bolnav şi cum că vrea să se vindece? Oare nu ştie Dumnezeu in ce lume trăim şi cu ce probleme ne confruntăm? Oare nu se va intâmpla <strong< tot ce trebuie să se intâmple indiferent de zdroaba şi lupta noastră? Oare nu va veni sfârsitul cu temutul 666 daca semnăm nu–ştiu-ce petitie sau ne agităm !? Sfârşitul lumii inseamnă in primul rând sfârşitul meu!
    Am cunoscut persoane (credincioase!) cărora a ajuns conştiinta să le semnalizeze abordarea greşită a situatiei şi să fie in pragul falimentului spiritual, iar urmarea imediată a fost că s-au indepărtat de Biserică şi de Tainele Ei.

    Sfântul Ignatie Briancianinov ne-a spus clar că in vremurile din urmă nu vom mai avea preoti vrednici şi că va trebui să ne bazăm pe scrierile sfintilor si pe Sfânta Scriptură. Iisus Insuşi a spus : Bate-voi păstorul şi se vor risipi oile turmei. Observ de asemenea că judecăm foarte virulent păcatele păstorilor noştri. Dar parcă uităm că doar ei pot sa ne ofere taina iertării păcatelor şi doar prin ei se săvârşeşte Taina Euharistiei. Degeaba ne spunem păcatele şi scăparile pe un site (fie el şi ortodox) că iertare pentru aceste păcate nu primim.

    Pr. Arsenie Boca:
    ° Preoţii vremurilor noastre, cu aceeaşi datorie ca Pavel, nu mai urmăresc desfrânarea ca pe un păcat care dărâmă alcătuirea omenească, în întindere şi în adâncime, ci o lasă să-şi facă de cap. Ei nu mai au îndrăzneala să o măture afară din Taina căsătoriei creştine, de aceea se ajunge la sărăcirea roadelor ei, copiii. Aşa se întâmplă că: „lipsind preotului cunoştinţa legii şi bătrânului sfatul”, cum se tânguia Iezechiil (Iezechiil 7, 26), oamenii orbecăie în mulţimea neştiinţei şi a lipsei de sfat, care s-au întins ca o noapte de osândă peste bieţii oameni. Acesta este un semn de primejdie, din amândouă părţile. Căci scrie: „Dormind oamenii, a venit vrăjmaşul şi a semănat neghină printre grâu şi s-a dus” (Matei 13, 25).
    Deci nu fără rost atragem luarea-aminte că neghinele vrăjmaşului vor sălbătăci oile împotriva păstorilor…

    ° A osândi pe preoţi e lucrul cel mai uşor şi cel mai fără rost. Să fim drepţi: slujba preoţilor e sfântă, darul lor e de la Dumnezeu, e sfânt. Că firea lor pământească mai dă uneori prilej de sminteală, iar să fim drepţi: neavând cum să vină altfel decât prin naştere din trupuri pământeşti în care mişună pornirile fărădelegilor ca şerpii şi rod înclinările patimilor ca viermii, sigur că ei vor fi covârşiţi de moştenirea aceasta şi nu-şi vor putea îndeplini fără umbră trimiterea lor de la Dumnezeu. Chemarea le este învăluită, vor şovăi în hotărâri (Isaia 28, 7), biruindu-se de lume, în loc ca ei să biruie lumea. Sigur că aceştia, prin viaţa lor, nu vor lăsa poporul să creadă şi aşa se vor sălbătici oile asupra păstorului şi vor face bucurie lupilor. În jurul lor se va întări întunerecul a toată neştiinţa şi va începe foametea, nu de pâine, ci de Cuvântul lui Dumnezeu, pâinea cea din Cer. Sarea pământului o vor călca-o oamenii în picioare şi aşa vine că: „Şi preotului i se va întâmpla ca şi poporului” (Isaia 24, 2). Dar, de toată starea asta rea a lucrurilor are să dea seama şi poporul, căci toată decăderea e de la părinţi începătură.

    ° Preoţii sunt acei iconomi ai tainelor lui Dumnezeu care scad pentru semenii lor această mamonică agonisire (păcatele), iertându-le din datorie. De aceea, Lucifer ridică pâră mare asupra lor înaintea lui Dumnezeu, zi şi noapte şi le răscoală împotrivă toate urgiile împotrivirii.
    „Ci ei l-au biruit prin sângele Mielului şi prin cuvântul mărturiei lor, şi nu şi-au iubit viaţa lor, până la moarte ”(Apocalipsă 12, 11).
    De aceea, avea dreptate Sfântul Ioan Gură de Aur, zicând că: „Mai multe sunt furtunile care zbuciumă sufletul preotului, decât talazurile care bântuie marea” (Sf. Ioan Gură de Aur, Despre preoţie, Craiova, 1941, Cartea III, cap. VIII, p. 61). Iconomii tainelor, slujitorii Sfintei Liturghii, sunt şi ei în măsura iubirii, jertfă neîncetată, arsă în lumea aceasta, pentru mântuirea lumii.

    °Este un duh vrăjmaş care întunecă minţile oamenilor şi îi răscoală pe unii împotriva neputinţelor omeneşti ale păstorilor, dându-le impresia că nu sunt obligaţi să asculte de ei (de preoţi), fiindcă au păcate. Iisus nu a avut nici un păcat şi, cu toate acestea, ce puţini L-au ascultat!
    Este un cerc vicios, în care se încurcă sufletul multora, a prea multor oameni: cercul rătăcirilor. Aceştia din anumite „motive” nu vor să asculte de preoţii Bisericii. Drept aceea, neascultând învăţătura dreptei credinţe şi a vieţii în Dumnezeu, îşi strică mintea cu părerile lor. Aşa se cufundă în păcate, din neascultare. Omul se întunecă dinspre adevăr şi ia rătăcirea de bună. Unii se trezesc că au trăit în rătăcire. Vrăjmaşul, de care prin amăgire au ascultat, nevrând să-i piardă din gheare, le pune înainte neputinţele oamenilor, ale slujitorilor legali ai Bisericii, acoperindu-le darurile şi harurile. Şi aşa îi duce de minte, să-şi facă singuri „credinţa”, care trece peste taina pocăinţei, administrată valid exclusiv prin preoţi şi arhierei, indiferent de neajunsul lor de oameni.

    Doamne, iartă-ne şi ne miluieşte !

  4. Frate Calin, gandurile tale sunt si ale mele. Lupta noastra e launtrica, ochii nostri sa fie atintiti inlauntrul nostru, intrarile din “casa” inimii noastre sa fie aparate si inchise fata de desartaciunea acestei lumi.

    Obiectivul nostru este mantuirea sufletului, sa nu mahnim pe Domnul, sa dobandim harul lui Dumnezeu. Cred si simt si eu la fel, cum s-a spus de atatea ori pe acest site: daca am avea dragostea duhovniceasca, nu am pacatui de atatea ori. Cand ai dragoste de Domnul, ai si de aproapele. Cand ai dragoste de aproapele, te doare sufletul ca el e in ratacire, in neputinta, in inpatimire, nu-l barfesti, nu-l judeci, ci te uiti la el si te vezi pe tine, in neputinta ta. Fie el, preot sau mirean, il vedem desfranat, betiv, drogat, sau stapanit de alte patimi. Caci noi identificam patima cu omul. Asa ca ii spunem “betiv”, “drogat”, “iresponsabil”, “barfitor”, etc.. Nu le spunem pe nume, nu ii vedem chipul lui Hristos in el, ci ii punem numele patimii de care sufera. Insa doar Domnul stie cat ne-a aparat si nu ne-a lasat de atatea ori si pe noi insine sa nu cadem mai mult, sa nu ajungem si noi la deznadejde si impatimire. Nu ca suntem noi mai vrednici, ci pentru ca Domnul s-a milostivit, El stie de ce…

    Lumea in zilele noastre, ispitele de acum sunt foarte multe, amestecate, complexe si incalcite. Se amesteca tainele ortodoxiei peste tot si in toate.

    Avem ortodoxie cu “evolutie spirituala”, avem maestri Reiki care le recomanda ucenicilor sa mearga la Sf Liturghie, sa se spovedeasca, sa sarute sfintele moaste, ca si cum incalceala lor diavoleasca ar avea ceva in comun cu sfintenia, ci dimpotriva ei zic ar ajuta crestinul “sa evolueze spiritual”. La fel si pentru celelalte (yoga, radiestezie, bioenergie, vrajitorie, etc..)

    Avem ortodoxie cu zelotism, cu tinere de calendar, cu tinere de semnele sfarsitului lumii, dar avem ortodoxie si cu catolicism, protestantism si celelalte rataciri (prin rugaciuni in comun, intalniri la diverse nivele, conferinte comune, etc).

    Avem ortodoxie contemporana, care te mai lasa mai slobod si la mancare si la desfatare, cu dezlegare la perversiuni (caci nu?, homosexualitatea nu are nimic necurat in ea, cum zicea un orb intr-o disputa pe acest site). Ortodoxia Sfintilor Parinti e demodata… ca si cum revelatia Sfintilor nu e valabila in vesnicie…

    Avem ortodoxie amestecata cu de toate, si fiecare e convins ca asa e corect. Si noi, vrem nu vrem, avem contact cu toate acestea, prin apropiatii nostri.
    Ma intreb, oare daca toti oamenii acestia ar citi din Sfintii Parinti, oare si-ar da seama de ratacirile in care zac, oare si-ar da seama ca isi pierd sufletul? Cred ca unii da…, insa marea majoritate ar ramane cu inima inchisa la invataturile lor. Mie una mi-e greu tare sa ma gandesc ca unii oameni, mai ales din cei dragi, apropiati, vor ramane nemantuiti, din cauza impietririi inimilor lor, a orbirii lor.

    Cei carora le-a dat Dumnezeu darul credintei, dar si al cunostintei au mari responsabilitati in vremurile acestea. Sa stie cuvintele Sfintei Scripturi, sa stie vietilor Sfintilor, sa stie catehetica si cuvintele Sfintilor Parinti, asa cum ai zis si tu, frate Calin, doar simt nevoia sa mai zic si eu… Sa aiba dragoste si discernamant, sa lucreze rugaciunea mai mult. Caci Domnul prin el, ii va aduce si pe ceilalti dimprejur, ii va aduce la credinta. Multa luare aminte trebuie sa aiba crestinul lucrator, in ziua de azi. Nu trebuie sa ramana confortabil in ale lui, ci lucrator sa fie tot timpul. Constiinta asta ne spune. Chiar daca noi nu indeplinim decat putin din toate acestea, insa nu trebuie sa ne facem ca nu auzim glasul ei.

    Ispitele sunt foarte multe si foarte diverse, cu atat mai mult trebuie sa cautam cele ale lui Dumnezeu, in liniste inlauntrul nostru, cu paza celor 5 simturi, cu paza gandurilor si cu lucrarea poruncilor. Fiecare dupa putinta, insa cred ca, daca avem clar in minte si inima ceea ce este de facut, si obiectivul nostru, harul lui Dumnezeu nu intarzie sa apara. Si ce minunat trebuie sa fie, sa intri in inima ta, adanc adanc, si sa-L gasesti pe Hristos acolo.

    Doamne, ajuta!

  5. Gandul acesta care imi trece uneori prin minte, cum ca unii din apropiatii mei nu s-ar mantui, nu cred ca este unul bun. Desi statistic (daca se poate vorbi asa…) poate o fi corect, insa numai Dumnezeu stie pe cine mantuieste si pe cine osandeste in final. Alungarii din minte ar fi bine sa dau aceasta cugetare. Ma iertati, va rog.

    Doamne, iarta si ajuta!

  6. Pingback: Parintele Arsenie Boca despre insemnatatea FAPTUIRII in razboiul nevazut cu tendintele noastre contradictorii: LUCRAREA PORUNCILOR STINGE CRIZELE VOINTEI -
  7. Pingback: Marturia Parintelui Ciprian Negreanu (Cluj-Napoca) despre SFINTENIA PARINTELUI ARSENIE BOCA (video si audio). MINUNEA COLOSALA DE LA PRISLOP A INVIERII UNUI SUFLET RAZVRATIT SI ATEU -
  8. Pingback: TINEREA DE MINTE A RAULUI, milostivirea si rautatea care otraveste totul. CUM TE POTI IMPARTASI CHIAR CU DIAVOLUL? -
  9. Nu sunt prima si nici ultima care are de redat minunile pe care i le a inlesnit parintele Arseneie Boca. I am cerut ajutorul in timpul unei perioade groaznice din viața mea si încă din primele zile l am visat aratandu mi soluțile. Nu sunt foarte coerenta, încă sunt coplesita de cât de mult îl iubeste Dumnezeu pe acest mare roman, Arsenie Boca, încât sa ii răspundă pana si la rugaciunile ridicate pentru mine, pacatoasa. Cert este ca mi a apărut de doua ori in vis acest sfânt al Ardealului, in ambele m a ajutat enorm si asta in decursul a numai câteva saptamâni. Am fost si la prislop, la mormântul lui. A fost o experiența spirituala extrem de intensa, mi s a imprimante in inima, in carne. Nu am cuvinte de recunoscuta si multumire. Am sa caut sa ii multumesc devenind mai puțin pacatoasa.

  10. Pingback: Duminica Orbului: SA FACEM CEEA CE PUTEM CAT MAI ESTE TIMP! -
  11. Pingback: SFANTUL IOAN GURA DE AUR, in “Omilii la Psalmi” – TALCUIREA PSALMULUI 139: “De omul care poarta multe masti, te pazesti mai greu decat de o fiara, pentru ca adeseori, incins fiind in piele de oaie, ascunde inauntru un lup feroce
  12. Pingback: PARINTELE ARSENIE BOCA continua sa faca MINUNI SI DE DINCOLO DE MOARTE… -
  13. Pingback: PARINTELE ARSENIE – LUMINA PENTRU NEAMUL SAU, IN INTUNERICUL VREMURILOR VITREGE. Misionar al dreptei-credinte in fata greco-catolicilor: “Intoarceti-va acasa, la ortodoxie, si asa tot neamul prinde putere pentru ziua ce vine” -
  14. Pingback: Parintele Arsenie Boca despre POST, SPOVEDANIE, RUGACIUNEA MAICII DOMNULUI si LUPTA CU DIAVOLUL. Care este CEA MAI MARE MINUNE? -
  15. Pingback: Orbirea duhovniceasca: INDARATNICIA IN REFUZUL ADEVARULUI si NEPASAREA FATA DE DUREREA ALTORA. Grozavia de a nu vrea sa vezi si a nu vrea sa iubesti -
  16. Pingback: Fericirea orbului nevinovat sau: UNDE SE ARATA MILA, PUTEREA SI SLAVA LUI DUMNEZEU? -
  17. Pingback: “LAZARII VEACULUI ACESTUIA” si IADUL CONSTIINTEI. Predici audio ale Pr. Ciprian Negreanu la PILDA BOGATULUI NEMILOSTIV SI A SARACULUI LAZAR -
  18. Pingback: PARINTELE ARSENIE BOCA – 25 de ani de la plecarea in Vesnicie a marelui mijlocitor si luminator al neamului. DARURILE si CRUCEA PARINTELUI ARSENIE. Cand un neam isi tradeaza rostul, sa se gateasca de pedeapsa! -
  19. Pingback: PREDICA VIDEO si alte multe CUVINTE ACTUALE la TAIEREA CAPULUI SFANTULUI IOAN BOTEZATORUL: “Ceva trebuie sa fac cu omul asta, imi spune adevarul si eu nu suport adevarul… Si asa suntem si noi! Daca vrei sa suporti adevarul, trebuie sa-ti schim
  20. Pingback: DUMINICA ORBULUI – Predici audio si video. LECTIA ORBULUI MARTURISITOR CARE A BIRUIT DUHUL “PROFITOR” AL LUMII vs. LEPADARILE NOASTRE DE FIECARE ZI. Ce minuni face Dumnezeu cu noi, ce vrea sa ne dea Dumnezeu prin incercari? Avem ochi sa
  21. Pingback: Predici (si audio, video) la VINDECAREA ORBULUI DIN NASTERE: S-au inmultit minciuna si intunericul si in noi, cei care ne numim popor crestin si ortodox. SUNT MULTI CEI CE LUCREAZA CELE ALE MINCIUNII, CEI CE TRADEAZA | Cuvântul Ortodox
  22. Pingback: Predici audio la VINDECAREA ORBULUI DIN IERIHON (BARTIMEU). IPS Bartolomeu Anania despre STARUINTA IN RUGACIUNE si ORBIREA SUFLETEASCA A CELOR NECINSTITI SUFLETESTE: “Cata ipocrizie exista in vremurile noastre!” | Cuvântul Ortodox
  23. Pingback: PARINTELE ARSENIE BOCA – CUVINTE DUHOVNICESTI ANTOLOGICE, de mare forta si folos mantuitor: “Nu te ruga de Mine sa le dau pacea, roaga-te de oameni sa-si schimbe purtarile, daca vor sa mai vada pacea pe pamant“ | Cuvântul Ortodox
  24. Pingback: CURAJUL ORBULUI DIN NASTERE. Asumarea invierii propriului suflet si LEPADAREA DUHULUI LUMII: “Acest om a ieşit din această lege nescrisă păcătoasă a lumii de a ne fofila, de a ne găsi locşoare calde…” | Cuvântul Ortodox
  25. Pingback: “Ce neam de hiene nemernice suntem, popor omorâtor de Dumnezeu care a răstignit pe Domnul slavei?” LUPTA NEBUNĂ SI TRAGICĂ A OMULUI PENTRU A-ȘI OMORÎ IZVORUL VIEȚII. Pastorala PS Sebastian la Înviere: “DUMNEZEU DERANJEAZĂ pentru
  26. Pingback: ORBUL DIN NAȘTERE și CURAJUL DE A (NE) PRIVI PRIN OGLINDA LUI HRISTOS. “Dumnezeu ne dăruieşte întotdeauna darurile Sale mai pre­sus de fire pe măsura aducerii de mulţumită cu care le primim. Numai acele lucruri pe care le recunoaştem ca fi
  27. Pingback: ORBUL DIN NAȘTERE și CURAJUL DE A (NE) PRIVI ÎN OGLINDA LUI HRISTOS. “Dumnezeu ne dăruieşte întotdeauna darurile Sale mai pre­sus de fire pe măsura aducerii de mulţumită cu care le primim. Numai acele lucruri pe care le recunoaştem ca fii
  28. “Oamenii nu pot urma calea cea dreaptă nu pentru că n-ar avea călăuză, ci pentru că au prea multe. Și încă dintr-o pricină, arătată de Prorocul Ieremía prin aceste cuvinte: „Știu, Doamne, că nu este a omului calea lui, nici bărbat va merge și va isprăvi călătoria sa” (Ieremia 10, 23).

    Dar cine ne va arăta calea? Numai Cel în a cărui stăpânire este viața omului. Numai Cel ce ne-a trimis pe acest drum al vieții ne poate fi cale și călăuză. Căci numai El știe cele două capete ale căii, începutul și sfârșitul. Și cine ar putea ști acestea, dacă nu a fost de față la zidirea lumii și dacă nu este în stare să prevadă sfârșitul lumii zidite? Furnica, ce își măsoară cărarea ei în milimetri, nu ne poate spune nimic despre calea noastră lungă de kilometri; cum ar putea omul însuși, logodnic al morții încă din leagăn, să înfățișeze călătoria omenirii de mii de ani, de vreme ce propria sa călătorie în lumea aceasta ține o clipă sau două după socoteala Ziditorului vremilor, înaintea Căruia o mie de ani sunt ca o zi? Din pricina acestei desăvârșite nepriceperi și neputințe, oamenii începuturilor de la întunecarea lui Adam s-au tot înșelat cu privire la cale. Căci multe căi li s-au părut drepte, dar de fapt numai una este calea cea dreaptă, iar toate celelalte sunt greșite. Cu mult înainte de Hristos, înainte de noua socotire a anilor, înainte de capitolul mesianic din istorie, a văzut acestea și preaînțeleptul Solomon, zicând: „Este cale, care pare oamenilor dreaptă; iar sfârșitul ei duce în fundul iadului” (Pilde 14, 12). O, frații mei, am putea afla oare vreun adevăr mai limpede? Nenumărate călăuze nedorite și necăutate ale vremurilor noastre ne cheamă: „Haideți pe drumul acesta! Asta-i singura cale bună!” Și noi privim, și la prima vedere ni se pare că așa este.

    „Ascultați, oameni și popoare, calea științei este calea cea bună!” – strigă unii. Și nouă ni se pare că așa este. Dar cine merge pe această cale până spre capăt pricepe că omul care o urmează este aidoma viermilor și omizilor, maimuțelor și microbilor, și la sfârșit află moarte fără înviere, și noapte fără zori.

    Alții strigă: „Ascultați, oameni și popoare, calea culturii, aceasta este singura cale bună. Celelalte căi sunt căile sălbăticiei!” Unii se păcălesc și aleg acest număr, precum la ruleta din cazinou, dar la sfârșit sunt păcăliți și batjocoriți, și fug de pe calea aceasta. Altfel ar cădea în cursa nereușitei și morții.

    Cei de-ai treilea strigă: „Ascultați, oameni și popoare! Calea deplinei egalități între oameni este singura calea bună. Urmați-o, și veți fi fericiți.” Și unora li se pare că într-adevăr aceasta ar fi calea dreptății și adevărului. Dar undeva pe drum înțeleg că cel care îi fura în vremea inegalității îi fură și în calea egalității, și atunci încearcă să se întoarcă și să scape de nenorocire și moarte.

    Și cei de-ai patrulea, și ai cincilea, și ai zecelea, și ai o sutălea, și ai miilea strigă, și strigă, și strigă. Cu adevărat, viața omenească nu a semănat nicicând mai mult cu un iarmaroc plin de nenumărați amăgitori, ca în vremurile noastre. Se cuvine să fim cu multă luare aminte. Rătăciții se înfățișează drept călăuze. Amăgitorii se înfățișează drept prieteni. Incendiatorii se înfățișează drept paznici ai casei. Bogătanii se înfățișează drept izbăvitori, desfrânații drept însoțitori, necredincioșii drept povățuitori, pierzătorii de suflete drept sprijinitori. Cu adevărat, nicicând de la Adam nu au fost mai multe călăuze mincinoase decât în veacul al douăzecilea. Și în toate veacurile, ca și în acesta, este o singură cale bună și o singură călăuză adevărată – Domnul Iisus Hristos, Messia, Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul și Răscumpărătorul oamenilor.

    „Eu sunt calea”, a spus El în urmă cu două mii de ani. Și după ce vor trece încă două mii de ani, cuvintele Lui vor răsuna precum argintul între pietre: „Eu sunt calea”. Și după alte două mii de ani, cuvintele Lui vor răsuna precum aurul între tinichele: „Eu sunt calea”. La sfârșitul sfârșiturilor, când toate reclamele murdare vor obosi, toate minciunile vor răguși, iar răgetul lor de leu se va schimba într-un șuierat răgușit de șarpe, atunci toate urechile vor auzi numai răsunetul argintiu al cuvintelor lui Dumnezeu: „Eu sunt calea”. Iar toate generațiile, printre care și a noastră, vor avea de ales între mulți rătăciți și Hristos Călăuzitorul. Alegerea este a voastră. Ce ar fi dacă și voi, sârbii, v-ați răzgândi și ați alege din nou? Sfântul Sava l-a ales pe Hristos, și douăzeci de generații de sârbi au urmat lui Hristos și vieții. Oare voi și copiii voștri veți urma satanei și morții? Nu, ci lui Hristos. Amin.”

    (Sf. Nicolae Velimirovici, Prin fereastra temniței, Editura Predania, 2009)

  29. Pingback: “Azi orbii văd, dar se tem. Și frica le va lua din nou vederea…” – GARANȚII “DREPTURILOR OMULUI” și CONTROLUL PRIN FRICĂ al maselor oarbe… | Cuvântul Ortodox
  30. Pingback: “OCHI AU ȘI NU VĂD, URECHI AU ȘI NU AUD. Cei care nu văd și nu aud cuvintele limpezi ale Domnului suferă de o LEGARE A MINȚII demonică”. MÂNDRIA, ÎNTUNECAREA MINȚII și ÎMPOTRIVIREA FAȚĂ DE DUMNEZEU | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate

Carti recomandate