TU POTI FI URMATORUL REEDUCAT! – fragment din “Intoarcerea la Hristos” de Ioan Ianolide

7-05-2007 Sublinieri

“Nu-mi fac iluzii despre receptivitatea oamenilor. Multi ma vor calomnia si ma vor uri pentru ca dezvalui aceste secrete. Dar cine are ochi de vazut, poate observa in lumea larga procesul reeducarii si restructurarii materialist-didactice, atee, imorale, decadente si respingatoare”.

CAZUL M.

“Un caz tipic pe care l-am urmarit cu atentie, este M. Era un tanar frumos, inteligent, cutezator si plin de elan, descendent al unei familii de intelectuali. A intrat in “tura” la Pitesti cu eticheta de “mare bandit” si “reactionar”. La primul soc a incercat chiar sa se opuna violent, dar a fost anihilat imediat. Timp de trei luni, zi si noapte, a fost supus unor torturi infioratoare, pana ce a cedat. Dupa ce s-a terfelit in delatiuni, divulgari si autodemascari a devenit unul dintre batausi. Lovea cu sete, fara mila, cu forta nebuneasca. Privirea ii era ingrozitoare, halucinanta, satanica. Injura si scotea din gura lui cele mai grave blasfemii.

Nu avea decat vreo douazeci si doi de ani. S-a imbolnavit grav de T.B.C. pulmonar. Facea temperatura, scadea la cantar si avea hemoptizii mari. Era candidat la moarte. In aceasta stare a fost adus la Targu-Ocna. Aici se comporta ca un vehement si necrutator reeducat, injurand, acuzand, ba chiar, cu eforturi imense, lovind. Exista in el un impuls, o forta care-l stapanea, care-l facea infiorator si-i dadea puterea sa domine boala grava ce-l chinuia si sa-si continue actiunea de reeducare. Intrucat era tintuit la pat, nu primea sa fie ajutat decat de reeducati si a ramas in cercul lor de influenta.

A venit insa o zi cand M. a fost mutat cu patul in camera 4, a celor muribunzi, unde se afla si Valeriu si unde domnea un duh de pace si dragoste crestineasca. M. auzise de Valeriu, dar nu-l vazuse pana atunci. Din clipa in care a trecut in camera 4, M. a incetat cu orice manifestare urata. Tacea. Era servit si multumea. Cu timpul a inceput sa i se destinda chipul, desi nu l-am vazut zambind. Incepuse sa iasa de sub obsesia fricii si sa intre sub influenta binefacatoare a atmosferei curate pe care o raspandea Valeriu.

Langa patul lui mai era inca un reeducat, tot atat de grav bolnav si care luase aceeasi atitudine. Intr-o zi i-am spalat pe amandoi pe maini si pe picioare. Cruste groase de mizerie si sange le acopereau pielea. Am incalzit apa si cu rabdare am incercat sa inmoi si sa indepartez crustele. Riscam insa sa fac rani, asa incat am recurs la mai multe spalaturi, pana ce am ajuns la pielea curata.

M. s-a supus fara murmur. Am observat ca privirea lui era trista si m-am bucurat. Intr-un moment cand a simtit ca nu este auzit de vecinul sau reeducat, mi-a soptit:

Ma spalati pe maini si pe picioare, dar pe ele nu e numai mizerie, ci este sangele pe care l-am varsat… sangele fratilor si prietenilor mei!

A tacut putin si a adaugat:

Stiti ca va asteptam sa intrati in “tura” si ca v-as fi ucis cu aceste maini?

Sufletul imi tremura de emotie, de mila, de durere. Ce puteam sa-i spun?

– Taci, i-am zis, totul a trecut! Ne-a scapat Dumnezeu! Daca poti, roaga-te!

Emotionat, el mi-a prins mana si mi-a sarutat-o. Ma va arde toata viata acel sarut fantastic. Inteleg acum mai bine intensitatea scenei de pe Golgota, cand talharul pocait l-a mustrat pe cel ticalos.

De la aceasta intamplare s-au mai scurs vreo cateva luni pana ce M. a trecut la cele vesnice. In acest interval l-am vazut adesea cum isi scria rapoartele informative pe care le trimitea politrucului. De ce o facea? Pentru ca era solicitat, pentru ca era amenintat, pentru ca nu se eliberase de frica, pentru ca nu gasise forta interioara a eliberarii? Ce scria? Dar ce ar fi putut sa scrie despre niste oameni care asteptau moartea?! E foarte probabil ca incerca sa fie “bun” in aceste delatiuni obligatorii.

Intre timp M. a asistat la sfarsitul multora, si acolo oamenii mureau frumos si impresionant. A auzit de asemenea discutii la un inalt nivel spiritual, dar si de profund tragism. Inca un factor important pentru evolutia sa sufleteasca a fost faptul ca reeducarea se estompase.

Asadar M. se apropia de moarte. Ne-am propus sa facem rugaciuni speciale pentru el si fiecare cum se pricepea incerca sa se apropie si sa-i deschida sufletul. In relatiile cu noi M. se purta cuminte, dar nu mai mult.

Cum ajunsesem sa apreciem cam cat timp mai are de trait un bolnav – o luna, o saptamana sau o zi – stiam ca si el mai putine zile de viata si doream sa se mantuiasca cel putin in ultima clipa. Deci am cautat un moment potrivit si i-am spus:

– Cu totii suntem tineri, dar aici traim sub semnul mortii. In fata ei ni se deschide ultima posibilitate de mantuire. Vesnicia sta sa ne ia in primire. Cum mergem acolo?

El s-a uitat la mine si mi-a zis:

– De ce vreti sa ma speriati? Credeti ca am sa mor asa de curand?

Am ramas nemiscat, indurerat dar ferm.

Nu vreau sa mor, a zis el, nu sunt pregatit de moarte! Mi-e frica! Ajutati-ma! Mi-e frica!

M-am asezat langa el si cu lacrimi in ochi am facut cu voce joasa o rugaciune scurta. A ascultat cu ochii inchisi, cu fata brazdata de lumini si bezne. Era cutremurat si rascolit sufleteste.

– Nu vreau sa te sperii, i-am zis, dar sunt dator, ca un gest de dragoste, sa-ti spun ca trebuie sa te pregatesti sa te infatisezi inaintea lui Dumnezeu. Tu stii ca uneori viata este mai groaznica decat moartea. Incearca sa folosesti bine rastimpul ce ti-a mai ramas. Sa nu-ti mai fie teama. De acum oamenii nu vor mai avea putere asupra ta.

– Va multumesc pentru dragoste, a soptit el. Cat timp credeti ca voi mai trai?

– Nu stiu, dar e scurt. Nu te speria! Roaga-te!

As fi vrut sa-l indemn sa se spovedeasca, mi se parea insa prea mult pentru el. Simteam ca incepuse sa-si deschida sufletul, desi inca nu-mi dezvaluise marea lui drama.

Respira greu. Era buhait. Avea mainile si picioarele umflate. Am cautat sa-i raman in preajma. Se chinuia mult, dar era constient. A doua zi dupa discutia noastra am fost chemat de urgenta la patul lui. Isi traia ultimele ceasuri. Am ramas langa el.

Va multumesc, mi-a spus cu voce joasa.

Ceva il nelinistea. Eu ma rugam. Prietenul sau reeducat de alaturi a obosit stand cu fata in sus si s-a intors cu spatele. Atunci M. mi-a spus:

Daca va este cu putinta, iertati-ma! Rog pe toata lumea sa ma ierte! Am ucis! Sunt un criminal! Am savarsit cele mai inspaimantatoare ticalosii. Nu stiu daca pot fi iertat. Rugati-va pentru mine…!

Si-a tras sufletul cateva clipe, apoi a continuat:

Nu puteti intelege cat va sunt de recunoscator tuturor celor de aici. Nu sunt vrednic de dragostea ce-mi purtati. Imi e groaza de faptele mele. Eram nebun. Nu puteam sa ma mai controlez. N-am dorit sa fac ce am facut, desi am facut-o cu luciditate, cu rautate dar… nu eram eu. Sunt ingrozit ca am ucis, ca am putut fi atat de ticalos! Acum stiu ca mor. Ce vor zice ai mei despre mine? Ce las in urma? Cu ce plec? … Poate cineva sa ma ierte?! …

Dumnezeu Cel milostiv te poate ierta, i-am zis eu. Cauta sa te impaci cu El chiar acum!

E greu… e ingrozitor… sunt un criminal… am ucis… iertati-ma! insira el cuvinte convulsionate si intretaiate de pauze cu respiratie grea si puls slab.

Vecinul sau reeducat l-a simtit ca se agita, i-a fost mila si a incercat sa-i vina in ajutor. Deci a intins mana, l-a atins si i-a spus:

– Linisteste-te, nu te mai chinui, de acum ai scapat!

M. insa n-a inteles intentia lui, ci probabil ca a revazut Pitestiul, s-a speriat, in mintea lui a reaparut Turcanu cu toata grozavia reeducarii, incat a intrat in starea de panica dementa si draceasca. Se invinetise la fata, era din nou infiorator in privire, chipul puhav se schimonosise hidos si striga:

– Nu! Nu! Turcanu e un geniu! Reeducarea trebuie sa mearga peste cadavre pana la capat! Trebuie ucisi toti banditii…! Trebuie….

Efortul il epuizase si am crezut ca va muri. Ne rugam adanc. A stat o vreme la cumpana dintre viata si moarte, apoi a redeschis ochii pentru ultima oara. Era din nou senin, constient de clipa aceea si de toate. Plangea. A vorbit greu, dar clar:

– Iertati-ma! Cred in Dumnezeu si in viata vesnica. Nu ma parasiti! Va rog… va rog…!

Si asa si-a dat sufletul, usor ca un pui. Tacerea era adanca. Nimeni nu murise inca in conditii atat de cutremuratoare. Valeriu se rugase necontenit, ajutandu-l pe M. dar si pe mine.

Desi trecusem printr-o tensiune mare, desi ma simteam coplesit de vibrarea acestui suflet pe liniile ultime ale existentei si constiintei sale, totusi am gasit puterea sa implinesc, dupa cuviinta, toate cele crestinesti de la moarte. S-a aprins mucul de lumanare.

M. era frumos, senin si cald. Asa a plecat dintre noi.

De atunci port in mine tragedia acestui copil, cu toate implicatiile ei, pe toate planurile ei. Caut sa inteleg, ma rog necontenit si ma doare in adancul sufletului. Adevaratii vinovati benchetuiesc si pun la cale alte crime tot atat de infioratoare, iar lumea doarme inconstienta, indiferenta, straina de cauza.

Nu numai M. a fost uitat, ci noi toti care am trecut pe acolo suntem azi parasiti si nu ni se da dreptul sa marturisim cele petrecute, cele ce se pun la cale pentru o lume intreaga.

Tu, omule, de oriunde ai fi, vei fi viitorul caz M.!

In disperarea mea incerc sa trag acest semnal de alarma, cu toate riscurile. Sunt batran si bolnav. Nu mai pot lupta, nu mai pot rezista, dar nu pot muri fara a marturisi tuturor oamenilor, cinstit si obiectiv, cele ce am trait, am vazut si am suferit. Nu stiu cum il va judeca Dumnezeu pe M., stiu ca a pacatuit mult si a suferit mult! Nu am nimic de adaugat. Simt ca plesneste in mine coarda suportabilului. Daca nu vorbesc, ma sufoc.

Nu-mi fac iluzii despre receptivitatea oamenilor. Multi ma vor calomnia si ma vor uri pentru ca dezvalui aceste secrete. Dar cine are ochi de vazut, poate observa in lumea larga procesul reeducarii si restructurarii materialist-didactice, atee, imorale, decadente si respingatoare”.

(din: Ioan Ianolide, “Intoarcerea la Hristos“, Editura Christiana, Bucuresti, 2006)

ianolide.jpg

Celelalte “episoade” ale “serialului” despre fenomenul reeducarii – ieri azi si maine:


Categorii

Biserica rastignita, Ioan Ianolide, Reeducarea ieri, azi si maine

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

66 Commentarii la “TU POTI FI URMATORUL REEDUCAT! – fragment din “Intoarcerea la Hristos” de Ioan Ianolide

<< Pagina 1 / 3 >> VEZI COMENTARII MAI NOI

  1. Nu inteleg un lucru… de ce trebuie sa se mantuiasca cineva care comite atatea pacate..atatea acte impotriva semenilor lui si impotriva lui Dumnezeu? Stiu ca asa e crestineste…sa ne rugam ca el sa fie iertat. Si nu spun asta ca un repros, pentru ca simt cu tot sufletul ca as fi facut la fel. Si eu iubesc toti oamenii, si as fi in stare sa imi ofer mantuirea in schimbul mantuirii lui. Problema este ca foarte multi oameni nu inteleg partea aceasta a crestinismului, deoarece oricine are dreptul de a nu ierta. De exemplu, o mama care isi vede fiul ucis in fata ochilor ei nu poate ierta ucigasul. Niciodata. Si nu cred ca ea ar trebui condamnata pentru asa ceva. Asa cum nu cred ca ar trebui ca acei criminali (ca altfel nu le pot spune) sa fie aboliti de orice vina daca vin cu (sincere) pareri de rau in ultima clipa.
    Va rog, nu ma lasati sa traiesc cu gandurile acestea confuze. Dati-mi niste explicatii care sa nu implice ceva de genul “asa este pentru ca asa spun sfintii parinti”.

  2. Nu toti ne mantuim, dar Dumnezeu vrea ca toti sa ne mantuim. Multa vreme nu am inteles (intelectual se intelege, dar asa nu are valoare) textul cuv. Sofronie despre rugaciunea din gradina Ghetsimani . Nu vedeam ca rugaciunea lui Hristos era cu sudoare si sange pentru ca Il manca ravna sa ii mantuiasca pe cei ce Il vor omori. Nu intelegeam, nu puteam sa vad ca El cu adevarat ii iubea pe Caiafa, pe Ana, pe Malthus, pe Pilat, pe toti, ii iubea, Il manca ravna sa ii mantuiasca, ca El era tot aceasta ravna. O ravna neimpartasita, o dragoste respinsa, rastignita. Si, in acelasi timp, stia ca ei vor raspunde acestei ravne cu ura, cu scuipat, cu crima, cu batjocorire, lasitate, tradare. Este prea putin in aceste cuvinte, dar altele nu avem.
    Domnul nu mantuieste fortat. El da prilejuri in orice moment, insa omul este liber. Si vedem cum si-a folosit libertatea omul.

    Dar noi, pana vom ajunge, (dă, Doamne!), sa traim macar o infinitezimala particica din aceasta iubire de neinteles, ne aflam in fata tabloului unor nedreptati, faradelegi si crime (nu neaparat crime propriu-zise, ci si suflesti, mai ales!, si acestea abunda astazi) pe care inima noastra pur si simplu nu le poate duce.
    Ce vom face, atunci? Poate ca raspunsul este acesta: sa nu facem partasi rautatii. Sa nu dorim raul celuilalt, celui care a infaptuit crima. Este deja un razboi, este o cruce. Sa nu lasi pe celalalt sa te transforme in dusmanul lui. Sa faci tot ce poti pentru a impiedica raul, dar sa nu lasi sufletul sa ti se raneasca cu rautate fata de el.

    Putem face asta? Stim sigur ca altii au putut. Chiar din aceasta carte vedem. Noi, de pilda, nu avem niciun drept sa iertam sau sa facem pe “crestinii” vorbind de iertarea tortionarilor acelora cumpliti. Singurii care au acest drept sunt cei ucisi si zdrobiti de ei. Si iata ca au facut acest lucru.

    Mircea Vulcanescu a rostit pe patul de moarte – “sa nu ne razbunati”. Aceasta este crucea noastra, acesta este cuvantul pe care cred eu ca il putem primi ca un raspuns la framantarile sufletesti pe care ai ales sa le impartasesti cu noi.

    Iertati-ne pentru slabiciunea cuvantului si, cu ajutorul Domnului, speram ca din aceste impartasiri ale framantarilor noastre comune sa gasim si putina putinta e a duce cele din jurul nostru.

  3. Draga Cristina, de ce oare ne smintim noi de dragostea pe care Dunmezeu o poarta pacatosilor? ni se pare imposibil, nedrept ca ucigasul sa fie iertat. hai sa ne gandim la felul in care Dumnezeu il asteapta sa se pocaiasca…eu Il vad pe Hristos cu bratele pironite pe lemul crucii, si cu privirea cautand in inima ucigasului, cautand un strop de pocainta. sa ne aducem aminte ca El S-a rugat pentru calaii Lui!
    cu cata dragoste a rabdat El sa se scurga tot sangele din preasfantul Sau Trup, pentru mantuirea noastra a tuturor. si apoi…El e Cel pe care noi Il numim Multmilosard, adica cel cu inima milostiva. sa incercam sa intelegem un strop din dragostea lui Dumnezeu pentru noi, cei pacatosi-dintre care eu sunt cea dintai, si asa,cu ajutorul lui Dumnezeu, vom accepta mantuirea ucigasilor.iti doresc numai bine!

  4. Pingback: Război întru Cuvânt » De la reeducarea prin tortura la reeducarea soft: abolirea constiintei, glasul lui Dumnezeu in om
  5. Pingback: Război întru Cuvânt » Cuvinte duhovnicesti esentiale de la Ioan Ianolide despre infranare si intelepciune in marturisirea adevarului
  6. Pingback: Război întru Cuvânt » Intre TEROARE si… TORPOARE sau TAINA FARADELEGII IN ACTUALITATE
  7. Pingback: Război întru Cuvânt » “NU, DOMNULE!” - IMPOTRIVIREA SI RUGACIUNEA: CHEILE REZISTENTEI
  8. Pingback: Război întru Cuvânt » In spatele reeducarii si a dominatiei totalitare: tatal minciunii, ucigasul de oameni
  9. Pingback: Război întru Cuvânt » Autodemascarea - spovedania satanica
  10. Pingback: Război întru Cuvânt » La 18 ani de libertate… RANILE COMUNISMULUI IN NOI sau LUMINA CE NI SE VARA PE GAT CU SILA
  11. Suntem deja reeducati, dar prin alte mijloace. Prin seductia culorilor si formelor, prin incurajarea atitudinilor distructive spiritual. Ma intreb de ce avem nevoie ca sa ni se zguduie viata din temelii,ca sa ne darame din punct de vedere material si sa ne putem cladi ca oameni noi si sa ducem o viata intru Hristos?
    Suntem inerti, adormiti, spalati pe creier, convinsi ca “aceasta este viata” si atata tot. Marturiile acestor oameni sunt un strigat in intuneric, dar noi nu cautam Lumina sau o cautam prea bleg.
    De ce avem oare nevoie ca sa ne trezim? Parca nici n-as vrea sa aflu…
    Dumnezeu sa ne ajute!

  12. “Ma intreb de ce avem nevoie ca sa ni se zguduie viata din temelii,ca sa ne darame din punct de vedere material si sa ne putem cladi ca oameni noi si sa ducem o viata intru Hristos?”

    In mod normal n-ar trebui sa fim ‘daramati’ d.p.d.v. material ca sa ducem o viata intru Hristos! Ar trebui s-o ducem (viata) intru Hristos ca, mod firesc de a fi lipit de EL, din dor pentru Imparatul nostru Cel Bun care ne vrea fideli Lui inca de-aici urmand ca, in vesnicie sa continuam sa fim impreuna cu El.

    Altfel, vom fi zguduiti din temelii trupeste si sufleteste atat personal prin necazuri, boli, dar si general prin dureri, cutremure, molime, seceta, inundatii tocmai pentru a ne intoarce de la viata strict materiala in detrimentul sufletului pe care-l lasam desert, tanjind dupa o altfel de foame ce nu poate fi potolita lumeste!

    Nimeni (nici chiar eu 🙂 ) nu am luat seama la suflet si nu mi-am reconsiderat pozitia fata de sine si fata de lume, pana nu am realizat ce vrea Dumnezeu de la mine, la ce sunt chemata si, ce trebuie sa fac! Nu-ti gasesti pacea si linistea pana nu realizezi la ce esti chemat si, nu incepi sa intri in lupta: cu tine, cu lumea si cu puterile intunericului!

  13. @Cuvant

    “Mircea Vulcanescu a rostit pe patul de moarte – “sa nu ne razbunati”. ”

    M.Vulcanescu a afirmat acest lucru pentru ca era deja indumnezeit – era plin de Har! El a gasit sensul/rostul chinurilor pe care le-a suportat si s-a supus Voii lui Dumnezeu de a fi fost atat de rau incercat! Probabil ca, pe patul de moarte fiind – intre praguri – a inteles intr-un sens profund, adanc increderea mare ce i-a fost acordata de Dumnezeu datorita ingaduintei de a trece prin Iad ‘lamurindu-se ca aurul in cuptor’; el a fost si este o palma peste obrazul chinuitorilor de a nu fi reusit sa-l doboare prin nebunie, sinucidere sau racolare si exemplu viu, personal de jertfa pentru toti cei care vor in Rai dar refuza sa urce pe Golgota! O fi avut si el momentele lui de deznadejde, o fi strigat si el din adancul sufletului ‘Eli, Eli Lama sabahtani’ dar…a rezistat datorita incredintarii cu totul in mainile lui Dumnezeu care este inceputul si sfarsitul.

    Cu cat esti mai lumesc si nealipit de Dumnezeu este firesc – pe undeva – sa te revolti, sa te cutremuri, sa contesti, sa protestezi…si eu sunt incercata adesea de aceeasi revolta ca si Cristina si probabil ca, pusa in fata unui atare fapt as reactiona cu violenta la violenta! DAr cum o ispita nu vine decat pe masura fiecaruia, inseamna ca stie Dumnezeu cui/cat ii da…ca sa o poate duce!
    Bine! Acum se prefigureaza niste evenimente care vor lua ‘din oala’ pe toata lumea indiferent de varsta, ocupatie…si vor fi cu atat mai cumplite, crude, absurde – asa cum s-a spus – ca n-au fost si nu vor mai fi fost de la inceputul lumii!

  14. pt. Cristina: “Nu inteleg un lucru… de ce trebuie sa se mantuiasca cineva care comite atatea pacate..atatea acte impotriva semenilor lui si impotriva lui Dumnezeu?” Nu ti-ai dori sa afli raspunsul la aceasta intrebare… pentru ca il pot afla doar de cei care trec prin “reeducare”

    “Experimentul” a fost cel mai sistematic si mai brutal program cunoscut de demonizare a omului, parerea mea personala e ca totul a fost nu doar inspirat de Satana, ci Turcanu a fost chiar posedat fizic de acesta (sau in orice caz, de un demon de rang inalt): vezi marturiile detinutilor care percepeau o prezenta intunecata si infricosatoare in spatele lui, puterea inumana de intimidare, marturia Mariei Petre de la Parepa despre venirea Anticristului pe pamantul romanesc, faptul ca Turcanu a avut puterea absoluta timp de 3 ani si cateva luni – incepand exact cu Craciunul lui 1949, iar ceremoniile lui demonice aveau ca scop principal batjocorirea lui Hristos si a impartasaniei, etc). Conform fostului sau coleg de banca, Turcanu avea inca din scoala o inclinatie spre brutalitate, iar la procesul dinaintea executiei a sustinut ca “Experimentul” a fost opera lui si se considera responsabil pentru acesta (chiar isi cerea iertare de la detinuti pentru ororile la care ii supusese). In Evanghelii suntem avertizati ca vor veni multi Anticristi, insa probabil numai unul va primi toata puterea Satanei (si el va avea atata forta de inselare si intimidare, incat chiar si credinciosii ajunsi in fata lui la Ierusalim ii vor cadea la picioare – mai putin cei trei sfinti, ai celor trei legi: Enoch, Ilie si Ioan). In situatii-limita (prin care trebuie sa treaca cine primeste cununa muceniciei) exista o singura regula: isi salveaza sufletul numai cel hotarat cu toata fiinta sa moara, care se uraste pe sine, viata lui si Lumea in asemenea masura incat sa fie sfasiat de durere ca nu a scapat de aici: “Dacă vine cineva la Mine, şi nu urăşte pe tatăl său, pe mamă-sa, pe nevastă-sa, pe copiii săi, pe fraţii săi, pe surorile sale, ba chiar însăşi viaţa sa, nu poate fi ucenicul Meu” (Ev.Luca 14; 26)

    P.S. exista programe stiintifice de demonizare a omului, dezvoltate de mii de ani in “experimente” tenebroase, iar Inchizitia, Rev. franceza, lagarele naziste sau Pitesti sunt doar etape in crearea demonului uman computerizat, care va reprezenta modelul uman la sfarsitul vremurilor – daca nu cumva filmul “Candidatul manciurian” e mai curand actualitate decat anticipatie. Toata tehnica se bazeaza pe crearea starii de teroare in om, moment in care se deschide accesul demonilor si se realizeaza posesiunea. Cazul clasic e al copiilor care dupa o spaima puternica pot deveni epileptici. Cunosc oameni ajunsi posedati dupa relatii intime cu prostituate, e socant cum trec aceste entitati la gramada dintr-un trup in altul… vezi si “lucrarea” gruparii lui Bivolaru, etc. Poate de aceea e permisa (sau chiar indicata) separarea fizica a sotilor doar in caz de desfranare.

  15. Pingback: Război întru Cuvânt » Ioan Ianolide: glasul celui ce striga sfasietor in pustia vremurilor de pe urma
  16. Dragii mei ar fi bine sa nu judecam.Dar daca totusi vin astfel de ganduri sa IL intrebam pe Dumnezeu.Cu atentie si rabdare veti primi raspunsul.Nu va suparati pe mine,asta e parerea mea.Cu dragoste va spun…

  17. la DUMNEZEU este toata nadejdea si salvarea noastra. Prin structura lui omul este neputincios si de aceea ajutorul lui vine de la Dumnezeu prin rugaciune si post. Aceste doua stradanii ale noastre, ne ajuta pe noi sa facem primii pasi in apropirea de Dumnezeu, de la care sa cerem sa ne ajute sa ne cunoastem,sa intelegem altfel decit formal voia lui pe care s-o facem in fiecare zi. Fericiti cei care il cunosc pa EL. Da-ne DOAMNE si noua aceasta fericire. Amin.

  18. lucia catre nevrednic, – ,, Toata tehnica se bazeaza pe crearea starii de teroare in om, moment in care se deschide accesul demonilor si se realizeaza posesiunea,, – uluitoare cuvinte si tot atit de adevarate, la care trebuie sa luam aminte. Bine zice o vorba din batrani:,,nu-mi da Doamne cit pot duce,,. Ma intreb daca in momentele de panica,in situatiile limita,pentru amaratii de noi care nu am urit atit de mult lumea aceasta incat sa fi dorit sa murim, nu ar fi mai indicat sa spunem: Doamne iarta-ma,fie voia Ta cu mine, precum am nadajduit intru Tine.

  19. Pingback: Război întru Cuvânt » Ioan Ianolide - DETINUTUL-PROFET
  20. Pingback: Război întru Cuvânt » Marturisitorul Ioan Ianolide despre SENSUL APOCALIPTIC AL ISTORIEI SI BIRUINTA LUI HRISTOS
  21. Pingback: Război întru Cuvânt » Ioan Ianolide: RADACINI SI PORTRETE ALE FENOMENULUI REEDUCARII – IDEI SI PILDE VALABILE SI PENTRU ZILELE NOASTRE
  22. Pingback: Război întru Cuvânt » SFANTUL MARTURISITOR VALERIU GAFENCU sau EVANGHELIA SCRISA IN DUH SI IN CARNE PANA LA ULTIMA SLOVA
  23. Pingback: Război întru Cuvânt » Cronica prigoanei: 50 de ani de la PROCESUL INTELECTUALILOR (I)
  24. Pingback: Război întru Cuvânt » Parintele Calciu despre experimentul satanic de la Pitesti: TINTA A FOST SUFLETUL NOSTRU, DAR ULTIMA BATALIE A FOST CASTIGATA DE DUMNEZEU
  25. Pingback: Război întru Cuvânt » TOLERANTA SI “CORECTITUDINEA POLITICA”
  26. Pingback: Război întru Cuvânt » Intre Cruce si tradare. CARE ESTE LECTIA MUCENICULUI EVGHENIE PENTRU NOI SI VREMURILE NOASTRE? (II)
  27. Pingback: Război întru Cuvânt » DEMOSTENE ANDRONESCU despre inceputul reeducarii la Aiud si lectiile importante pe care le avem de invatat si noi (I)
  28. Pingback: Război întru Cuvânt » Profetismul dostoievskian “la lucru” (2): “Spre asta ne indreptam…”
  29. Pingback: Război întru Cuvânt » FILMUL DOCUMENTAR “DEMASCAREA” cu marturii despre fenomenul de reeducare de la Pitesti este disponibil pe DVD, de la FUNDATIA ARSENIE BOCA
  30. Pingback: Razboi întru Cuvânt » Istoricul Alin Muresan despre FENOMENUL PITESTI SI URMARILE LUI DE AZI: “Atunci se facea cu ciomagul, acum se face mai frumos, dar esenta nu e diferita”
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate