“Cununa anului bunatatii Tale”
In pragul trecerii in noul an civil, va propunem sa parcurgeti un pasaj dintr-un articol al Pr. Dan Badulescu, in care putem regasi temeliile cronologiei traditionale a Bisericii, pentru a nu ne dezorienta mintile prin redatarile argumentate “stiintific” ale “evenimentelor” mentionate in Scriptura si prin reprezentarea noilor sisteme de socotire a anilor :
“Timpul a apărut la un moment dat precis, şi curge într-o singură direcţie: Dumnezeu „a adus la existenţă şi scurgerea timpului, care se grăbeşte totdeauna, trece mai departe şi nu-şi opreşte deloc drumul“. (Fericitul Augustin) Această problemă este deosebit de actuală, când percepţia curentă a cronologiei şi calendarului a suferit, cu ajutorul matematicii şi evoluţionismului sec. al XIX-lea, o mutaţie radicală. Cronologia profană (civilă) din zilele noastre a introdus un sistem schizofrenic de datare în două direcţii ce a tulburat încă şi mai mult minţile şi aşa răvăşite ale oamenilor de azi. Noi suntem crescuţi din pruncie cu acest hibrid iraţional, fără a gândi să-i contestăm valabilitatea. Dacă ne vom opri însă un moment de reflecţie asupra curgerii simetrice a timpului în 2 direcţii diametral opuse, având ca axă (centru) Naşterea Domnului, şi datări „înainte” şi „de la”, sau „după”… vom observa că timpul are un punct de origine 0 şi curge în două direcţii fără vreun sfârşit determinat!
(- ∞) ? î.(de Naşterea lui) Hristos 0 d. (Naşterea lui) Hristos ? (+ ∞)
Cronologia tradiţională grăieşte: „anul cutare de la Facerea lumii”, iar timpul curge, aşa cum şi se întâmplă în realitate, într-o singură direcţie, spre sfârşit, care rămâne ce-i drept ascuns, dar va veni la momentul hotărât de Domnul (O = omega).
A (0) Nasterea lui Hristos (O)?
Nu vrem prin aceasta să tăgăduim în vreun fel că centrul este Hristos, sau chiar axa timpului, ci doar să repunem în drepturi cronologia tradiţională a Bisericii ce, bineînţeles că-L cinstea pe Hristos aşa cum se cuvine şi nu Îl determina ca 0, Doamne iartă-ne şi fereşte!
Încercând să aflăm cum s-a putut ajunge aici, se invocă în primul rând faptul că această datare ar aparţine Sfântului Dionisie Exiguul care a stabilit anul Naşterii Domnului şi prin aceasta era creştină. După informaţiile general admise, Sfântul Dionisie a elaborat un tabel pascal pentru anii 228-247, ani număraţi de la începutul domniei împăratului Diocleţian. Din evlavia sa, Sfântul a simţit că acest ticălos persecutor al creştinilor nu merită să mai fie amintit, ci mai cu seamă e de menţionat anul Naşterii Domnului (Anno Domnini), şi a modificat datarea ca fiind perioada 532-550 de la Naşterea Domnului, deci anul diocleţian 228 este echivalent cu Anul Domnului 532, astfel domnia crudului tiran începând în 284 d.Hr. Întrucât aceste evnimente se petreceau la Roma, s-a anulat astfel şi tradiţionala lor datare „Ab urbe condita” (de la întemeierea cetăţii Romei de către Romulus şi Remus) care ar fi fost în anul 753 înainte de Naşterea Domnului. Nu avem nimic de obiectat la aceste informaţii decât aceea că de aici nu rezultă câtuşi de puţin că Sfântul a introdus acea numărătoare a anilor în cele două direcţii.
S-a furnizat atunci o altă ipoteză potrivit căreia cel care ar fi adus această curioasă datare ar fi urmaşul Sfântului Dionisie, anume Beda Venerabilul (Anglia, sec. VIII), care ar fi introdus practica numărării anilor şi în urmă, astfel încât anul 1 al Naşterii Domnului era logic precedat de către anul 1 înainte de Naşterea Domnului. Această informaţie trebuie luată cu mare atenţie, deoarece aici se poate strecura o falsă pistă. Desigur cunoaştem şi din sinaxarele noastre ortodoxe legate de drepţii şi proorocii Vechiului Testament vobe ca acestea: „Sfântul prooroc (N) a trăit acum (n) veacuri (sau sute de ani) înainte de Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos…”, lucru pe care îl făcea cu siguranţă şi Beda Venerabilul. Dar putem fi absolut siguri că acesta nu uitase de datarea de la Facerea lumii, chiar dacă nu o folosea în mod curent. De aici însă şi până la a stabili un sistem de datare în axe diferite aşa îl cum cunoaştem este o cale lungă, care, iată, a durat până în sec. XVIII, cel al „luminilor celui întunecat”, când actualul sistem „astronomic” de datare a fost propus, şi din nenorocire şi adoptat până în zilele noastre, de către astronomul Jacques Cassini în anul 1740. De ce luminile întunericului? În afară de cele ştiute să aflăm şi această mare hulă: în acest sistem ateu anul 1 al Naşterii Domnului este precedat matematic de anul 0 (!) apoi anul – 1, ceea ce pe lângă hulă a introdus şi neorânduială în datare şi cronologie.[1]
Trebuie subliniat că pe parcursul istoriei de peste un mileniu al Bisericii a existat o cronologie foarte bine pusă la punct, ce era cunoscută şi predată, în acelaşi mod în care se învaţă în şcolile noastre istoria. Numai că această cronologie era cu totul alta decât cea de la şcoală, şi pentru edificare o redăm în continuare:
Creştinii, adică totalitatea Bisericii Domnului nostru Iisus Hristos, au admis în dogmele lor Biblia ca fiind prima Lege dată de Dumnezeu poporului lui Israel şi reînnoită – a doua oară – prin venirea pe pământ, a Neînvinsului Răscumpărător al neamului omenesc Domnul nostru Iisus Hristos.
Prima Lege se cunoaşte sub numele de «Vechiu1 Testament», iar reînnoirea sub acela de: «Noul Testament», – «N-am venit să stric (Legea), ci să plinesc» zice Domnul (Matei V, 17).
Epoca cea dela zidirea lumii, şi din iudei şi din alţi scriitori de ani, mulţi în multe feluri o scriu; însă Biserica Creştină Ortodoxă de Răsărit legiuieşte[2] că Domnul nostru Iisus Hristos S-a născut, după Trup, din Prea Sfânta Stăpâna noastră de Dumnezeu Născătoarea şi pururea Fecioara Maria, în anul 5508 dela facerea lumii. Pe care şir de ani oarecarii obişnuiesc a-i împărţi – adică vremea cea dela întemeierea lumii şi până la întâia venire a Domnului nostru Iisus Hristos – în cinci vârste:
Întâia vârstă a lumii numesc, pe cea dela facerea lui Adam până la potop, (după cei 72 de tâlcuitori, numiţi – Septuagintă[3] -),
ani………………………………………………………………..2262
A doua vârstă, pe cea de la potop până ieşirea fiilor lui Israel,
ani………………………………………………………………..1632
A treia vârstă, pe cea de la ieşire până la zidirea Bisericii, în anul al 4-lea – Solomon,
ani…………………………………………………………………..601
A patra, pe cea de la zidirea Bisericii, până la risipirea ei, robia Ierusalimului,
ani…………………………………………………………………..424
A cincea, pe cea de la risipire până la întâia venire a Domnului nostru IS. HS.
ani…………………………………………………………………..589
Total………..5508
(Schimonahii Teofil şi Arsenie Cotea din Muntele Athos)
O primă consecinţă a celor de mai sus a fost deturnarea percepţiei bisericeşti tradiţionale asupra timpului, şi înlocuirea ei treptată cu o cronologie seculară, ştiinţifică şi politică, ce se deosebeşte radical şi subminează periculos bazele credinţei ortodoxe.
Pe această zonă – primele zile ale creaţiei până la căderea lui Adam – se pot broda oricâte presupuneri fanteziste şi oricâte sume de ani, ceea ce convine de minune unei gândiri evoluţioniste. Astfel s-a mers de la infinitatea vechimii universului (materialism ateu) până la recenta teorie a „big bang-ului” ce indică o vechime de aprox. 16 miliarde de ani[4]. Pentru ca aceste rătăciri pierzătoare să nu aibă loc, să reluăm fără nici o urmă de îndoială în suflete cronologia tradiţională constantinopolitană a Bisericii Răsăritului care ne spune să numărăm de la facerea lumii 5508 ani până la Naşterea Domnului.
Învăţătura eretică a evoluţionismului are nevoie de o durată uriaşă de timp, dacă s-ar putea chiar una infinită, aşa cum învăţau marxiştii atei. Acum aceasta a căzut şi s-a înlocuit cu o altă născocire: aşa numitul „big-bang”. În încheire mărturisim că, potrivit Învăţăturii Sfintei nostre Biserici Ortodoxe Soborniceşti şi Apostoleşti, cuprinsă în Sfânta Scriptură şi în Sfânta Tradiţie, ne aflăm cu adevărat în anul 2009 de la Naşterea Domnului şi 7517 de la facerea lumii. Amin!”
- Va recomandam sa ascultati un colaj din doua emisiuni radio din 2001 avandu-l invitat pe Pr. Dan Badulescu (subiecte dezbătute: facerea lumii, potopul, creationism-evolutionism, atentatele din 11 septembrie si razboiul religios, elemente calendaristice, toleranta, sfarsitul lumii).
- Sfinti parinti “heliocentristi”?
________________________________________________________________________________________________________
[1] Ne amintim şi de bulversarea creată în ajunul anului 2000, privitoare la dereglarea unor sisteme de calcul, etc.
[2] „Introducerea Ist. Biser. Meletie”, pag. 81
[3] Pentru aceşti 72 de tălmăcitori – Septuagintă – (latineşti) ce au tradus Biblia din limba evreiască în cea elinească, pe vremea lui Ptolemeu Filadelful împăratul Egiptului (285-247 î.Hr.) se află la Epitomi: cap. 6 din mainainte spuneri, pag. 20, un cuvânt vrednic de laudă scriind pentru aceşti 72 de bărbaţi.
[4] O parodie cabalistă a creaţiei din nimic, ce născoceşte o particolă primordială ce ar fi conţinut întregul univers şi a explodat la un moment dat etc, etc. Punând-o pe aceasta lângă adevărata revelaţie, ea cade ca un putregai vrednic de dispreţ, şi va fi în curând, aşa cum s-a întâmplat cu toate celelalte „teorii” ştiinţifice atee lepădată şi de către lumea seculară, ca pe un avorton născut gata mort. Aşa că nu ne mai ostenim să o combatem punct cu punct.
Doneaza pentru filmul "Scrum"
e o problema cu textul in locul unde au fost introduse primele 2 axe
Am remediat. Unele browsere nu afisau corect textul, intr-adevar. Va multumim pentru ca ne-ati semnalat.
Fraţilor, e adevărat că sfinţii părinţi vorbeau de 5508 de ani de la facerea lumii, dar aici este vorba de crearea universului uman. Vârsta Pământului este mult mai îndelungată.
Şi asta nu înseamnă că viaţa ar fi apărut prin evoluţie.
Substantivul “yom” folosit în Geneză şi tradus cu sensul de “zi” semnifică în ebraică şi durate mult mai mari de timp.
Capitolul 1 din Geneză utilizează în legătură cu perioadele de creare termenii de “seară” şi “dimineaţă”. Dar asta nu indică nicidecum faptul că ele erau zile de 24 de ore.
Aşa cum e folosită în Biblie, ziua poate include iarna şi vara (Zaharia 14.8). “Ziua secerişului” include mai multe zile (Proverbe 24.13, Geneza 30.14)
O mie de ani sunt asemănaţi o singură zi în alte locuri. Spune duhovniceasca Scriptură:
Psalm 89.4 “Că o mie de ani înaintea ochilor Tăi sunt ca ziua de ieri, care a trecut şi ca straja nopţii.” la fel şi 2 Petru 3.8
Un lucru fascinant este faptul că etapele prezentate de cartea Genezei în ce priveşte crearea Pământului sub forma de “zile” coincid cu marile ere geologice ale Pământului prezentate de oamenii de ştiinţă.
Ca o comparaţie tot în cartea Genezei se spune ” să facem om după chipul şi asemănarea Noastră” (Gen 1.26). Adică după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, dar binenţeles că asta nu înseamnă că Dumnezeu este asemenea nouă, adică are două mâini şi două picioare. După cum învaţă dumnezeiescul Maxim Mărturisitorul semnificaţia “chipului şi asemănării lui Dumnezeu” nu se realizează prin formă, ci prin aspiraţia către Dumnezeu şi ridicarea minţii spre el. Semnificaţia versetului este aceea de creare a omului pentru îndumnezeire. Dar Adam şi Eva s-au înstrăinat de bunăvoie de acest scop şi au preferat să se facă pământ prin moartea trupului şi alunecarea spre patimă. Această rană nu a putut fi tămăduită decât de întruparea Cuvîntului în persoana divino-umană a lui Hristos.
Ioan 10.34-35 “Nu e scris în Legea voastră că “Eu am zis: dumnezei sunteţi?” Dacă i-a numit dumnezei pe aceia către care a fost cuvântul lui Dumnezeu – şi Scriptura nu poate să fie desfiinţată”
1 Cor 6.3 “Nu ştiţi, oare, că noi vom judeca pe îngeri? Cu cât mai mult cele lumeşti?”
Aşa cum învaţă sfinţii părinţi îndumnezeirea este darul primit de la Dumnezeu prin care devenim dumnezei, dar nu devenim însuşi Dumnnezeu pentru că Acesta este fiinţa mai presus de fiinţă şi este mai presus de îndumnezeirea noastră. Dumnezeu nu este aşa faţă de cele care au provenit de la el, căci Cauzatorul nu este asemenea cu cele cauzate.
Frate Ovidiu, este vorba de 5508 de ani de la facerea lumii (pana la Nasterea Domnului), atat a pamantului cat si a primilor oameni. Nu stim niciun sfant parinte care sa fi interpretat “geologic” primele seri si dimineti din Facerea. Intrucat pamantul este facut pentru om si dat in stapanirea acestuia, pare si mai de neinteles de ce Dumnezeu ar astepta cateva miliarde de ani, cu sute de miliarde de seri si dimineti, pana sa il creeze pe Adam, in conditiile in care toate sunt pregatite (adica nu evolueaza unele dintr-altele, cerand ragazuri “geologice”).
Pentru cei ce voiesc sa urmeze sfintilor parinti in credinta Dreptslavitoare, cuvantul lor este destul sa umple mintea si inima, iar cuvantul lor, despre facere este ca zilele facerii sant zile normale, lui Dumnezeu nu i-a trebuit timp pentru a crea lumea, pentru ca el a creat si timpul, atunci cand, a facut de a fost seara si a fost dimineata, zi una. Timpul a fost facut pentru om si pentru mantuirea lui. Cand Domnul va binevoi sa se sfarseasca cu aceasta lume se va sfarsi si timpul (si timp nu va mai fi), imparatia lui Dumnezeu este un prezent vesnic. Pentru cei carora nu le sant suficienti sfintii parinti pentru a crede, Cuviosul Seraphim Rose scrie o carte despre facere in care arata clar ca evolutionismul nu este decat o ipoteza si ca dovedirea stiintifica nu este chiar asa stiintifica, unele dovezi (gelogice) care nu erau in concordanta cu ipoteza nefiind aratate. Teoria ca zilele facerii ar fi ere geologice apartine unui geolog scotian, de acea, cred eu, ca inainte de a crede este bine sa vedem si sursa de la care pleaca informatia.
Elevul de liceu de clasa a IX a din vremea mea, invata la fizica – mecanica- faptul ca universul are trei dimensiuni, ca este infinit in timp si spatiu (in ambele sensuri), ca la baza fizicii stau legi si principii verificate experimental etc.
Uletrior la mecanica relativista – restransa sau generalizata – es construia un model matematic in care se postula, iar apoi formaliza prin ecuatii ca timpul este a patra dimensiune a spatiului – implicit se accepta ca este ca si spaatiul infinit in ambele directii. Se sunea: sa verificat prin masuratori (cand au fost anumite eclise solare) ca raza de lumina se curbeaza in apropierea corpurilor mari, prin urmare rezultatul unor calcule matematice a fost confirmat experimental ulterior ceea ce confirma teoria.
Copii sunt indoctrinati in acest fel din clasa a VI a pana termina facultatea. Din nefericire nimeni nu a elaborat o fizica in care sa se arate ca ipoteza universului infinit in ambele directii nu este necesara, ca ipoteza timpului infinit in ambele sensuri nu este necesara, desi analiza matematica mai abstracta poate lucra lejer cu topologii care sa nu implice infinitul in timp.
Mai mult, teoria big-bangului si cautarea “particulei lui Dumnezeu” anuleaza cel putin infinitatea tipului in trecut, dar presupun ca va genera alte erezii.
La inceputul anilor 80, profesorul de filozofie ne spunea la curs, ca se fac demersuri pt e dezvolta stiinta fizicii pe baza unor principii enuntate in unele din religiile lumii. Un oarecare Fritjof Capra a facut un pas concret in acest sens, scriinmd cartea Taofizica, aparuta la noi in 2004.
(Aparitie: 2004
Lucrarea de fata reprezinta o inedita explorare a paralelismului dintre fizica moderna si filosofiile orientale, avansand ideea conform careia traditiile misticii orientale pot constitui un cadru filosofic coerent celor mai avansate teorii din fizica.
http://www.buybooks.ro/taofizica-paralela-intre-fizica.html )
Demersul parintelui este cat se poate de necesar si legitim, dar o abordare riguroasa necesita un demers interdisciplinar.
Daca in ultimele trei secole, sttintele pozitive se straduiau sa ne arate ca “nu este nevoie de ipoteza Dumnezeu” pt a explica legile naturii, o data cu intrarea in secolul XXI, stiintele pozitive si nu numai, vor dori sa ne convinga de faptul ca Viziunea New-Age (impreuna cu principiile si axiomele sale) este cea mai apta pt a explica legile fizice ale lumii in care traim.
Iata cum poate arata un stfel de discurs:
Taofizica – o paralelă între fizica modernă şi mistica orientală
de Fritjof Capra
Descriere
Lucrarea de faţă reprezintă o inedită explorare a paralelismului dintre fizica modernă şi filosofiile orientale, avansând ideea conform căreia tradiţiile misticii orientale pot constitui un cadru filosofic coerent celor mai avansate teorii din fizică.
“Cu cinci ani în urmă am trăit o experienţă care m-a determinat să o apuc pe un anumit drum şi care a condus la redactarea acestei lucrări. Mă aflam pe malul oceanului într-o după-amiază de vară târzie, priveam valurile rostogolindu-se şi-mi ascultam propria respiraţie când, deodată, am avut revelaţia întregului meu univers angajat într-un dans cosmic gigantic. Fiind fizician, ştiam că nisipul, pietrele, apa şi aerul din jurul meu sunt formate din molecule şi atomi în vibraţie, iar acestea la rândul lor, din particule care interacţionează producând sau distrugând alte particule. Ştiam, de asemenea, că atmosfera terestră este permanent bombardată de fascicule de “raze cosmice”, particule de mare energie care suferă multiple ciocniri. Toate acestea îmi erau familiare din cercetările mele în fizica energiilor înalte, dar până în acel moment le receptasem numai la nivelul graficelor, diagramelor şi teoriilor fundamentate matematic. Acolo, pe acea plajă, experienţa mea trecută se însufleţi; am “văzut” cascade de energie revărsându-se din spaţiul în care particulele erau create şi distruse ritmic; am “văzut” atomii elementelor şi pe aceia ai propriului meu corp prinşi în dansul cosmic al energiei; i-am simţit ritmul şi i-am “auzit” muzica şi în acel moment am ştiut că acesta era Dansul lui Shiva, zeul dansatorilor, cel divinizat de hinduşi.
Am petrecut mulţi ani desăvârşindu-mi studiile de fizică şi am fost implicat alţi câţiva ani în munca de cercetare. în acelaşi timp am ajuns să mă interesez de mistica orientală şi să constat asemănările acesteia cu fizica modernă. Mă fascinau mai ales enunţurile paradoxale din Zen care-mi aminteau de paradoxurile teoriei cuantice. La început, a face legătura între ele era un exerciţiu pur intelectual. Depăşirea prăpastiei care exista între gândirea raţională, analitică şi experienţa meditaţiei asupra adevărului mistic a fost şi este, încă, foarte dificilă pentru mine.
La început am fost ajutat de “ierburile care dau putere”, cele care dau libertate gândului să zboare; ele mi-au arătat cum starea de clarviziune se instalează de la sine, fără efort, izvorând din adâncurile conştiinţei, îmi amintesc prima experienţă de acest fel. Venind după ani de exerciţiu al gândirii raţionale, a fost atât de copleşitoare încât m-a făcut să izbucnesc în lacrimi şi să încerc apoi, ca şi Castaneda, să prind în cuvinte revărsarea de impresii.
Mai târziu a venit experienţa Dansului lui Shiva. A fost urmată de experienţe similare care m-au ajutat treptat să înţeleg că viziunea asupra lumii pe care o conturează fizica modernă este în acord cu aceea care străbate din străvechea înţelepciune orientală. De-a lungul anilor am păstrat pe hârtie multe observaţii şi am scris câteva articole despre conexiunile pe care le descopeream până când mi-am rezumat experienţa în această carte.” (Fritjof Capra)
http://www.eusunt.ro/index.php?act=prod&p_cod=esb42da8e7a35e47&desc_on=1
Dupa parerea mea, parintele sau altcineva, va trebui sa preia munca inceputa de Sefrafim Rose in Sufletul dupa moarte sau Oertodoxia si religia viitorului, si sa combata acest tip de discurs.
CU ATAT MAI MULT CU CAT EXISTA PROFESIRI DE FIZICA, CARE AU PRELUAT “CERTITUDINILE STIINTIFICE ALE LUI CAPRA SI S-AU APUCAT DE YOGA, IAR LA CLASA AR PTEA SMINTI MULTI ALTI COPII.”
ESTE ABSOLUT NECESAR CA CINEVA SA PREIA CARTEA LUI CAPRA, SI SA O “DESFINTEZE” CU AJUTORUL SCRIERILOR SFINTILOR PARINTI, ASA CUM SERAFIM ROSE A DESFINTAT CARTEA NEW-AGE-ISTA “LIFE AFTER LIFE / LA VIE APRES LA VIE” IN CARTEA SUFLETUL DUPA MOARTE.
Frate Romeo
Invataturile au fost si vor fi diferite. In vietile sfintilor citim ca multi dintre ei au fost dati de parinti sa invete stinta elineasca, dar invatau si sfintele scripturi. Alegerea Adevarului este un act de vointa al omului, adica crezi ce vrei. Noi avem exemplele sfintilor care au crezut in sfintele scripturi, dar sigur si pe vremea aceea au fost oameni care au crezut, si au urmat stinta elineasca. Nu stiu daca este chiar rau ca la scoala se invata si altceva asa poti alege singur deci te poti manifesta in libertatea pe care ti-a dat Domnul. (ultima fraza este cugetare proprie asa ca nu trebuie sa o iei de buna).
Multumiri pr. Dan Badulescu pentru lamuriri .
Mi se pare totusi ca “0” este nedreptatit . Nu am putut sa imi refuz un zambet vazand ca o cifra cu o istorie ilustra devine o forma de hula , prin faptul ca precede anul nasterii Mantuitorului .
@Sorin
Ei, pentru nedreptatirea lui “0” nu mi-as face griji, sunt convins ca le suporta cu indiferenta pe toate :). Mai degraba m-as ingrijora pentru nedreptatirea lui Hristos, atunci cand il suprapunem peste simbolul nimicului. Dar, trecand peste acestea, sensul articolului era sa redescoperim viziunea traditionala a Bisericii asupra curgerii si socotirii timpului.
Iertati frati
Pare destul de clar ca peste mintea infierbântata a acestui cercetator (F Capra) ros de ambitii si nesomn s-au suprapus droguri:
“La început am fost ajutat de “ierburile care dau putere”, cele care dau libertate gândului să zboare; ele mi-au arătat cum starea de clarviziune se instalează de la sine, fără efort, izvorând din adâncurile conştiinţei, îmi amintesc prima experienţă de acest fel. Venind după ani de exerciţiu al gândirii raţionale, a fost atât de copleşitoare încât m-a făcut să izbucnesc în lacrimi şi să încerc apoi, ca şi Castaneda, să prind în cuvinte revărsarea de impresii.”
Recunostare clara a ajutorului fanteziei prin folosirea de ierburi si inundarea intr-o lume taaare populata de atomi, energii, dansul shivei(adica al mortii) ; deci sa nu ne asteptam ca toata stiinto-filozofia dezvoltata de Capra sa fie decât o iluzie draceasca {si numele pare o predestinare, nu face parte din turma oilor 🙂 }
Cade bine celor de-o seama, fie ei mici sau mari cercetatori.
Dar sfintii parinti au o viziune foarte clara de originea satanica a acestor idei, ei stiu foarte bine caci au luptat cu cetele lor, pentru a ajunge la desavarsire.
Doamne iarta-ne!
O sora