stsebast.jpg Prin cuvantul sau cu putere multa, care ii converteste si pe cei care doreau crutarea vietii de dragul rudelor lor crestine, Sf. Sebastian, praznuit de Biserica noastra astazi, ne arata ca prima indatorire a drept-credinciosului este de a se pastra “casnic al lui Dumnezeu“, dupa cuvintele Apostolului Pavel [Efeseni 2,19]. Dusmanii omului au fost si vor ramane casnicii lui, dupa cum ne-a avertizat insusi Mantuitorul, Care nu a venit sa aduca pace, si nu exista prigoana mai sfasietoare decat aceea a “bunelor intentii” ale celor apropiati. Pentru intelepciunea cea lumeasca pare o cruzime de neinteles si o totala lipsa de iubire (cum si impotrivirea la minciuna pare lipsa de iubire pentru multi dintre relativizatorii Adevarului de azi!) ceea ce au facut sfintii refuzand cu strasnicie cele mai teribile santaje sentimentale cu care satana ii ademenea prin cei iubiti ai lor, dar in ordinea evanghelica a Duhului cel care iubeste pe tata sau pe mama, pe sora sau pe frate, pe sot sau sotie etc. mai mult decat pe Hristos nu este vrednic de El…

Sa auda aceasta si acei “umanisti” pretins crestini care isi inchipuie ca dragostea aceasta fireasca este cea la care s-ar reduce crestinismul si pentru care iubirea de Dumnezeu este o simpla exaltare a inimii… Sa primim intarire de la Sf. Mc. Sebastian, care nu s-a induiosat nici de tanguirile parintilor batrani si bolnavi, nici de lacrimile sotiilor cu copilasi si sa capatam puterea de a jertfi confortul nostru casnic si pacea caminului pentru a putea sa traim in lumea aceasta si in trupul cel stricacios o viata cat mai adevarata, pe care sa ne insufle Domnul sa o dorim din toata inima noastra!

Sa dam citire acum Vietii Sf. Mucenic Sebastian si a insotitorilor sai, asa cum este relatata de Proloage, luand aminte cu deosebire la cuvintele coplesitoare si atat de bogate in intelepciune pe care ni le-au lasat in mod explicit acesti sfinti si prin care ne putem face mult mai apropiata si pilda jertfelniciei lor; o pilda de care si noi, cei atat de impatimiti de cele pamantesti si de “cei ai nostri” pe care-i preferam lui Hristos, avem mare, foarte mare trebuinta:

1218sebastian02.jpg

“Doi barbati cinstiti si de bun neam, Marchelin si Marcu, frati dupa trup si impreuna nascuti, au fost prinsi marturisind pe Hristos si mult timp au fost tinuti legati. La acestia adeseori mergea fericitul Sebastian si ii mangiia pe dansii, vorbind despre sfanta credinta si despre cele folositoare, sfatuindu-i sa se lepede de inselaciunile lumesti cele degraba trecatoare si sa nu se teama de muncile cele vremelnice. Iar ei, ascultand sfatul lui cel sanatos, rabdau cu barbatie ranile cele aduse asupra-le de catre cei ce-i chinuiau si erau neclintiti in credinta; apoi au fost osanditi la taiere cu sabia.

Dar s-a dat astfel de porunca, ca, daca intr-acel ceas, cand vor pleca capetele sub sabie, vor vrea sa jertfeasca zeilor, apoi sa-i elibereze la casele lor, la parinti, la familiile si copiii lor, caci inca erau vii parintii lor. Pe tata il chema Tracvilin, iar pe mama o chema Maria, fiind amandoi batrani. Si au rugat parintii si toti ai casei lor pe Agresta Hromatie, eparhul cetatii Romei, sa mai indulceasca zilele vietii lui Marchelin si a lui Marcu treizeci de zile, in care timp ar putea sa-i sfatuiasca sa se inchine zeilor, pentru ca parintii, femeile si tot neamul lor, erau intru intunericul relei credinte paganesti. Deci, dandu-le vremea cea ceruta, i-au inconjurat parintii, femeile, copiii, rudeniile si prietenii lor, cu multa tanguire rugandu-i sa se miluiasca pe ei si pe acestia si sa faca dupa placerea imparatilor.

Tatal lor, intrand in temnita, se tanguia, zicandu-le:

O! fiii mei prea iubiti, nu va pare rau de ticaloasele mele batraneti? Care alt toiag si ajutor al batranetilor mele voi avea eu? Cine ma va cauta pe mine lipsitul intru slabiciunile mele? Cine imi va ingropa ticalosul meu trup si cine va mosteni averile mele? Fie-va jale si mila de mine, tatal vostru, o, fiii mei, care v-am nascut si v-am crescut. Pentru ce va duceti de voia voastra la moarte? Pentru ce nu va intristati de tineretile voastre, de batranetile mele, de femeile voastre si de copiii care jelesc in tot ceasul fara mangiiere? Pentru ce va lipsiti de toate cele frumoase ale lumii, de viata cea preadulce si sa manance vrajmasii bogatia voastra, iar eu sa ma pagubesc intr-o zi de toata averea, de viata, de fii si de lumina ochilor mei“.

Zicandu-le acestea, tatal a inceput impreuna cu maica lor a se boci fara mangiiere, smulgandu-si parul capului si fata zgiriindu-si-o, zicand:

Aduceti-va aminte, fiii mei prea iubiti, de ostenelile ce am suferit, nascandu-va, leganandu-va, crescandu-va si hranindu-va, eu, ticaloasa de mine“.

Acestea si multe altele ziceau parintii lor, ca sa-i porneasca catre milostivire si impreuna patimire. Femeile lor plangeau si se boceau asemenea si, purtand copiii lor in brate, ziceau:

Sotii nostri prea iubiti! Pentru ce va aratati catre noi si catre voi atat de nemilostivi? Daca ati avut o socoteala ca aceasta nebuna, ca sa va omorati fara de vreme si in zadar, pentru o nadejde desarta a vietii ce va sa fie, care nu stiti de este adevarata, pentru ce ne aruncati pe noi in munci? Cum vom vedea noi moartea voastra cea amara si nedreapta? Cum vom suferi vaduvia noastra, ticaloasele de noi? Cum vom hrani pe copiii vostri? Fie-va mila si va indurati de noi! Daca nu va este mila de trupurile voastre, apoi omorati-ne pe noi mai intai, ca sa nu vedem sfarsitul vostru, caci nici o zi nu voim sa traim in urma voastra, ci vom ruga pe schingiuitori sa ne taie si pe noi cu aceeasi sabie. Sau, daca nu ne vor asculta, noi insine ne vom taia singure“.

Dupa ce au zis acestea, femeile, rudeniile si prietenii lor, au facut pe multi ascultatori sa lacrimeze; si, mai ales, mucenicilor – ca niste oameni si ei trup fiind – li s-a facut mila de femeile si copiii lor si varsau multe lacrimi.

Atunci Sfantul Sebastian, care se intamplase acolo in acea vreme, vazandu-i pe ei aproape de cadere si de pierzare a sufletelor, fiindu-i mila de dansii, apoi, cunoscand ca si vremea marturisirii sale a sosit ca si altora sa ajute si singur sa iasa la nevointa patimirii, a facut semne tuturor sa taca si a zis:

O, ostasii lui Hristos cei tari! O, luptatori prea iscusiti ai ostirii celei dumnezeiesti! Iata ca si prin taria sufletelor voastre si cu barbatie v-ati apropiat de biruinta. Iar acum, pentru ticaloasa momire de la ai vostri, voiti a lepada jos cununile cele vesnice? Sa invete prin voi barbatie ostasii lui Hristos a se inarma cu credinta. Sa nu voiti a va lepada semnul biruintei voastre, pentru lacrimile femeii si nu slabiti punerea picioarelor voastre pe grumajii vrajmasilor, pentru ca nu, iarasi luand putere, sa se ridice spre razboi, care, desi intai era cumplit asupra voastra, mai pe urma insa mai cumplit se va arata. Deci ridicati, in patimirile acestea pamantesti, cu preaslavire, steagurile nevointei voastre si nu va lipsiti de Hristos pentru o nefolositoare tanguire copilareasca. Caci acestia pe care ii vedeti plangand, s-ar fi bucurat acum de ar fi stiut cele ce stiti voi; caci ei socotesc ca numai aceasta singura este viata, care, luand sfarsit, nici o parte nu ramane celui viu, trupul fiind mort. De ar fi stiut ca este alta viata fara de moarte si fara de durere, in care impartaseste bucuria cea de-a pururea, cu adevarat s-ar fi sarguit impreuna cu voi a merge catre aceea si viata aceasta vremelnica intru nimic socotind-o, pe cea vesnica ar fi poftit-o. Pentru ca viata aceasta de acum este degraba trecatoare si atat de nestatornica, incat nici catre cei ce o iubesc pe ea nu poate vreodata sa-si pazeasca credinta; caci, de la inceputul lumii, cei ce au nadajduit spre dansa s-au pagubit si pe toti cei ce au poftit-o, i-a inselat; apoi si-a batut joc de toti cei ce s-au mandrit cu dansa, pe toti i-a mintit si pe nici unul nu l-a facut cu nadejde; in fine, cu totul s-a aratat ca este minciuna. O! de-ar fi umblat numai cu minciuna si sa nu se fi dus in ratacirea cea cumplita! Dar ce este mai amar, ca viata aceasta pe iubitorii ei ii duce catre toata faradelegea. Aceasta pe iubitorii de pantece ii indulceste cu imbuibare si cu bautura. Pe iubitorii de patimi, la desfranare si la toata necuratenia ii indeamna.

Viata aceasta indeamna pe talhari sa fure, pe cel manios sa se iuteasca, pe cel mincinos sa insele. Aceasta seamana intre barbati si intre femei despartire; intre prieteni, vrajba; intre cei blanzi, gilceava; intre cei drepti, nedreptati; intre frati, sminteli. Aceasta ia de la judecatori judecata dreapta, de la cei curati, intreaga intelepciune; iar de la mesteri, cinstea si, ca sa nu pomenim pe cele mai cumplite ale ei, apoi ea duce catre mari fapte rele pe iubitorii sai, incat uneori ucide frate pe frate, fiu pe tata si prieten omoara pe prieten. Oare cu a cui indemanare se fac acestea? Cu al cui sfat? Cu ce fel de nadejde si gand se savarsesc niste faradelegi ca acestea? Oare nu pentru viata aceasta de acum, pe care prea mult iubind-o, oamenii se urasc unul pe altul? Pentru ca fiecare isi cauta lui singur petrecerea cea mai cu bune placeri. Caci pentru ce injunghie talharul pe calator, bogatul napastuieste pe cel sarac, cel mandru face strambatate celui smerit si cel vinovat de tot raul goneste pe cel nevinovat? Cu adevarat toate rautatile acestea le lucreaza cei ce slujesc vietii acesteia de acum, care poftesc a petrece si a se indulci cu dragostea ei multa vreme; ea, sfatuind la toate rautatile pe poftitorii si slujitorii sai, ii da pe ei fiicei sale celei nascute dintr-insa, adica mortii celei vesnice, in care au cazut si oamenii cei dintai pentru aceasta. Caci, creati fiind spre cistigarea vietii celei vesnice, s-au dat pe sine intru dragostea vietii vremelnice; apoi s-au facut robi placerii pantecului si tuturor dulcetilor. Dupa aceea au cazut in iad, nimic neducand cu ei din bunatatile cele pamantesti. Aceasta viata de acum va insala pe voi, o, prieteni iubiti?

Apoi a zis catre parintii mucenicilor:

Pe acesti iubiti ai vostri, care merg catre viata cea vesnica, sa-i intoarceti inapoi cu sufletul vostru cel nedrept? Aceasta va sileste pe voi, o! femei ale sfintilor, ca prin momelile voastre sa razvratiti mintile cele mucenicesti si sa-i abateti de la scopul lor cel bun? Prin sfatuirile voastre le mijlociti moarte in loc de viata si robie in loc de mantuire. Pentru ca, de se vor invoi cu sfaturile voastre, apoi putina vreme vor vietui cu voi, iar dupa aceea va fi nevoie a se desparti de voi; si astfel se vor desparti, incat nu veti putea sa va mai vedeti unul cu altul acolo, fara numai in muncile cele vesnice, unde vapaia arde sufletele necredinciosilor, unde serpii tartarului mananca buzele hulitorilor, unde aspidele rup piepturile inchinatorilor de idoli, unde este plansul cel amar si suspinarea cea grea, unde nu se mai conteneste tanguirea in munci. Aceasta va invita pe voi o! cinstiti parinti, ca sa dati inapoi cu tanguirile voastre cele fara de socoteala pe fiii vostri care alearga catre ostasirea cea cereasca, catre cinstea cea nestricata si catre prietenia Imparatului celui vesnic?

Deci dati loc acestora ca sa scape de muncile acelea, dupa aceea sarguiti-va si voi a va izbavi de acelea, spuneti-le iarasi a se sargui catre cununa cea gatita lor. Nu va temeti, caci nu se despartesc de voi, ci merg ca sa va gateasca voua in cer lacasuri stralucite, intru care cu dansii si cu fiii vostri va veti satura de bunatatile cele vesnice. Daca aici va mangiie casele cele frumoase de piatra, cu cat mai vartos va vor mangiia pe voi frumusetile curtilor celor de sus, unde mesele de aur curat stralucesc, unde camarile sunt zidite din pietre scumpe, cu margaritare impodobite si cu slava stralucite; unde-s gradinile de-a pururea inflorite cu flori nevestejite, unde-s campuri verzi si indestulate cu izvoare de ape dulci; unde vazduhul este intodeauna cu mireasma buna negraita, unde este ziua cea neinserata, lumina cea neapusa si bucuria cea nesfarsita; unde nu este durere, nici intristare, nici suspin, nici un fel de vedere urata, nici o grea mirosire, nici o auzire a vreunui glas de intristare, de plangere si de infricosare. Ci toate se vad frumoase, toate au miros ca niste aromate, toate se aud inveselitoare. Acolo canta neincetat cetele ingerilor si ale arhanghelilor, slavind pe Imparatul cel fara de moarte intr-un glas.

Deci, pentru ce sa treceti cu vederea o viata ca aceasta si sa o iubiti pe cea vremelnica? Au doara pentru bogatii? Acelea pier degraba, iar cei ce voiesc a le avea langa ei vesnic, sa auda ce raspund catre dansii bogatiile lor: asa ne iubiti pe noi, ca sa nu ne despartim de voi niciodata; insa a merge in urma voastra, dupa ce muriti voi nu putem; iar a merge inaintea voastra, vietuind voi, putem; insa numai daca ne veti porunci voi, adica de ne veti trimite inaintea voastra. Lacomul imprumutator si lucratorul de pamant cel osarduitor sa va fie voua chip, caci acela da omului aur in datorie, ca indoit sa ia de la dansul; iar celalalt, feluri de seminte seamana in pamant, ca sa le poata lua insutit. Deci datornicul da imprumutatorului indoit aurul sau si pamantul creste samanta semanatorului insutit; iar bogatiile voastre pe care le veti incredinta lui Dumnezeu, oare nu le va da voua indoit de multe?

Astfel trimiteti acolo bogatia voastra inainte si apoi sarguiti-va a merge si voi degraba. Pentru ca ce foloseste viata aceasta vremelnica? De ar trai cineva o suta de ani si apoi cand va veni ziua cea de pe urma, au nu se vad toti anii cei trecuti si toate dulcetile vietii, ca si cum n-ar fi fost niciodata? Numai ca raman niste urme ca ale unui calator strain, care ar fi gazduit la noi intr-o zi. O! cu adevarat nebunul si acela care nu stie nici unele din aceste bunatati, numai acela nu poate iubi aceasta viata prea frumoasa. Cu adevarat al celui fara de pricepere este lucrul acesta a se teme de pierderea acestei vieti pieritoare, spre a primi pe cea pururea viitoare, intru care indulcirile, bogatiile si veseliile se incep, ca sa nu se sfarseasca niciodata, ci fara sfarsit raman in veci. Caci cel ce nu voieste sa iubeasca o viata ca aceasta pururea fiitoare, acela si pe aceasta vremelnica in desert o pierde si cade in moartea cea vesnica. Apoi se tine legat in iad, unde este focul cel nestins, supararea cea de-a pururea si muncile cele neincetate, unde vietuiesc duhuri cumplite, cu capete de serpi, ai caror ochi slobod sageti de foc, ai caror dinti sunt mai tari ca fildesul, cu cozile de scorpie, cu glasuri ca ale leilor racnesc si numai la vedere sunt infricosatoare si aduc mare frica, durere cumplita si moarte amara.

O! de-ar fi cu putinta a muri intr-acele infricosari si munci, dar ce este mai cumplit, caci de aceea vietuiesc ca sa moara neincetat. Pentru aceea nu se mistuieste pana in sfarsit, ca fara de sfarsit sa se munceasca. De aceea raman intregi ca in veci sa se invenineze de muscarile balaurilor. Apoi madularile cele muscate iarasi se innoiesc, ca iarasi, sa fie spre mancarea serpilor celor inveninati si a viermilor celor neadormiti.

O! prieteni, o cinstite femei ale sfintilor! Nu doriti a intoarce aceasta doime sfanta de la viata cea fara de sfarsit, catre acel fel de moarte infricosata si fara de sfarsit! Nu-i atrageti de la bucurie catre tanguire! Nu-i sfatuiti a merge de la lumina la intuneric! Nu-i chemati de la odihna cea dulce la muncile cele amare! O! doime sfanta, Marcheline si Marcu! Nu va lasati sa va insele dusmanul cel viclean care v-a adus o ispita ca aceasta prin casnicii vostri! Nu va aruncati in muncile cele nesfarsite si nu va dati in mainile diavolului! Nu va inselati cu dragostea acestei vieti vremelnice, cu frumusetile acestei lumi vazute si dulcetile cele desarte ale vietii! Nu va lasati biruiti de rugamintea parintilor, de tanguirea femeilor, de lacrimile copiilor, de momelile prietenilor si ale rudeniilor! Aduceti-va aminte de cuvintele Domnului: Vrajmasii omului sunt casnicii lui. Caci nu ne sunt prieteni acestia care ne despart pe noi de Dumnezeu, ci vrajmasi. Dragostea lor catre noi nu este adevarata, ci mincinoasa, de vreme ce dragostea lui Dumnezeu si imparatia cerurilor cea gatita celor ce iubesc pe Dumnezeu o jefuiesc si de atatea bunatati ne lipsesc pe noi.

Deci, nu lasati ca sa va ia din maini plata aceea pentru care v-ati ostenit atata! Caci iata, cu adevarat ca si cum in mainile voastre tineti acum bunatatile cele gatite voua. Iata, acum stati langa usile camarii celei ceresti. Iata, acum cununile vi s-au impletit si Hristos, puitorul de nevointe, va asteapta ca sa va incununeze si sa va preamareasca inaintea sfintilor ingeri. Iata, acum a sosit sfarsitul alergarii voastre. Deci, nu va intoarceti inapoi ca femeia lui Lot, ca sa nu va faceti stalp neinsufletit, caci veti pierde sufletele voastre. Nu va intoarceti cu mai multa dragoste catre parinti, catre femei, catre copii, ca sa nu fiti nevrednici de Hristos, care a zis: Cel ce iubeste pe tatal sau sau pe maica-sa, sau pe fiu sau fiica, mai mult decat pe Mine, nu este vrednic de Mine. Sa nu fiti asa de nepriceputi, ca dupa ce ati inceput cu duhul, acum sa sfarsiti cu trupul. O! de as fi avut parte de Hristos, Dumnezeul meu, ca mai inainte de voi, sa-mi vars sangele pentru El; ca voi sa fi privit la patimirea mea si moartea mea sa va fi fost voua pilda spre a va pune sufletele pentru Domnul vostru si al meu“!

Acestea si altele multe graind Sfantul Sebastian, indata l-a stralucit o lumina dumnezeiasca din inaltime si fata lui era ca a ingerului, incat s-au spaimantat necredinciosii de slava fetei lui. Apoi au fost vazuti de unii sapte ingeri, imbracand pe fericitul Sebastian cu haina stralucita si un tanar prea frumos, zicandu-i: “Tu, totdeauna vei fi cu mine“. Acestea s-au facut in casa lui Nicostrat, unde erau inchisi Marchelin si Marcu. Iar femeia lui Nicostrat, cu numele Zoe, care de sase ani isi pierduse glasul dintr-o boala cumplita, a ramas muta, dar puterea auzului si a intelegerii o avea nevatamata. Aceasta, auzind toate cele graite de Sebastian si intelegandu-le bine, apoi, vazand si stralucirea fetei lui, a cazut la picioarele lui, rugandu-l sa i se dezlege limba ei. Iar fericitul a zis:

De sunt rob al lui Iisus Hristos si de sunt adevarate toate cele ce a auzit aceasta femeie din gura mea si prin ele a crezut, sa porunceasca Domnul meu, ca sa se dezlege buzele si limba, precum odinioara a proorocului Zaharia“.

1218zoe.jpg

Acestea zicand, a facut semnul Sfintei Cruci peste gura femeii si indata ea a inceput a vorbi cu mare glas zicand:

Fericit esti tu, binecuvantat este cuvantul gurii tale si fericiti sunt cei ce cred prin tine in Hristos, Fiul lui Dumnezeu cel viu. Ca eu am vazut cu ochii mei pe inger, pogorandu-se din cer catre tine si tinand o carte deschisa inaintea ochilor tai, din care citeai cuvantul tau. Deci, binecuvantati sunt cei ce cred cele graite de tine si blestemati sunt cei ce se indoiesc macar de un cuvant din cele auzite. Ca precum luceafarul rasare si izgoneste intunericul noptii si aduce lumina ochilor tuturor, asa lumina cuvintelor tale a gonit toata intunecarea, atat a nestiintei, cat si a orbirii mele si mi-a rasarit ziua cea luminata a credintei celei drepte; apoi ai deschis amutirea de sase ani a gurii mele, spre lauda lui Dumnezeu“.

O minune ca aceea vazand toti cei ce erau acolo, s-au plecat spre a crede in Hristos. Iar Nicostrat, barbatul Zoii, vazand atata putere a lui Hristos, a cazut la picioarele sfantului, cerand iertare ca prin porunca imparatului a tinut legati si inchisi pe cei doi. Si, luand legaturile de fier din mainile lor, le cuprinse genunchii si-i ruga a merge liberi. Apoi zise:

O! cat as fi fost de fericit daca as fi putut sa fiu legat pentru sanatatea voastra; caci, cu varsarea sangelui meu pentru voi, as fi spalat pacatele mele si, izbavindu-ma de moartea cea vesnica, as fi dobindit viata aceea care a voit a ne-o vesti Dumnezeu, prin gura domnului Sebastian“.

Iar cand ruga pe sfinti sa mearga la ale lor, i-au zis aceia:

Paharele patimirilor noastre nu voim a le lasa tie; iar Domnul nostru Iisus Hristos este bogat si indurat; El este puternic sa te invredniceasca si pe tine de un pahar ca acesta, daca cu adevarat il poftesti. Ca de vreme ce voua necrezand inca, vi s-a daruit lumina cunostintei adevarului, cu cat mai vartos acum, crezand tot ceea ce veti cere, vi se va da; pentru ca dumnezeiasca bunatate totdeauna este gata a da in dar cele dorite, mai ales celor care cred in El fara indoiala. Credinta voastra, acum din invatatura s-a inceput. Si intr-un ceas ati invatat ceea ce ar fi putut cineva sa invete intr-un an. Si precum vedem, nimic nu va opreste pe voi cei ce credeti in Domnul nostru a fi gata de a muri pentru El. Nici parintii, nici fiii, nici bogatiile, ci indata treceti cu vederea cele ce ati iubit totdeauna si cautati ceea ce niciodata nu stiati, alergand pe cararile cele nestiute, caci indata ati venit catre Hristos si prin dorinta ati intrat acum in cele ceresti, de vreme ce nici o mangiiere nu cautati pe pamant! O! cat de mare lauda este lucrul acesta! O! cat este de urmator faptei bune! Dar cu Hristos nu v-ati unit in apa Botezului, apoi inceputurile ostasirii n-ati vazut si acum luati arme pentru Imparatul Cel adevarat si pe ostasii Lui dezlegandu-i din legaturi, singuri va faceti ai Lui; iar pentru cei ce vor sa fie omorati, nu va temeti singuri a va da la moarte“.

Zicand acestea, sfintii s-au umilit toti in inimile lor si plangeau, caindu-se de nestiinta lor cea de mai dinainte pentru ca voiau sa intoarca pe ostasii lui Hristos de la nevointa cea buna. Atunci a zis Marcu:

Invatati-va, o! parinti prea iubiti, o femei si prieteni, invatati-va a sta cu barbatie impotriva vrajmasului, luand pavaza credintei, cu care veti putea stinge sagetile cele aprinse ale dusmanului. Scoala-se si iuteasca-se asupra noastra slugile diavolului, ori cu ce munca vor voi, rupa trupurile noastre, ca trupul il vor putea omori, dar sufletul, cel ce se lupta pentru biruinta, nu-l vor putea birui. Iar pentru uciderea si ruperea trupului sa nu bagam seama, pentru ca mai slaviti ii fac pe ostasi ranile ce se primesc pentru Imparatul ceresc. Se iuteste asupra noastra diavolul cu mare manie, caci singur se munceste vazand rabdarea noastra; aduce asupra noastra felurite munci si ne ingrozeste cu multe chinuri, pentru a ne infricosa si a ne rupe de la nevointa cea buna. Si unde nu sporeste nimic cu muncile, acolo cu viclesug momeste; fagaduieste viata, ca pe viata s-o ia; fagaduieste cinste, ca sa necinsteasca; fagaduieste bogatii, ca sa saraceasca; da slava, ca sa umple de rusine; fagaduieste neintristare, ca sa arunce in primejdie si necaz neincetat.

Acestea sunt razboaiele lui mestesugite, acestea sunt sfaturile cele amagitoare ale lui, adica a scoate trupul din munci, iar pe suflet a-l omori cu pacatele. Iar noi sa mergem impotriva lui, sa trecem cu vederea trupul, ca sa ajutam sufletul; ca pentru ce sa ne temem a muri vremelnic, nadajduind a vietui vesnic? Pentru ce sa ne fie jale de aceasta viata, nadajduind a dobandi pe cea buna? Sa se teama ca vor muri acei care nu vor vedea viata in veci. O! cat de multi iubitori ai acestei vieti, intamplarea fara de veste i-a pierdut! Fulgerul i-a lovit, marea i-a inecat, prapastiile i-au inghitit, sabia i-a injunghiat. Si pe aceasta viata cu durere au pierdut-o, ticalosii, iar pe cealalta nicidecum n-au aflat-o. Deci aceia sa se tanguiasca pentru viata aceasta, aceia sa se cutremure de moarte. Iar noua ce durere sa ne fie de moarte si ce purtare de grija sa avem pentru viata aceasta? Noi, care avem viata gatita de la Iisus Hristos si bunatati nevazute de ochi, neauzite de urechi si neajunse la minte“.

Graind Sfantul Marcu acestea, toti se inaripara cu dorinta vietii ce va sa fie, iar de aceasta de acum se ingretosau. Toti se aprindeau cu dragostea lui Hristos, iar lumea au inceput sa o urasca si multumeau lui Dumnezeu ca le-a luminat intunericul si le-a deschis ochii mintii si, scotandu-i din calea pierzarii, le-a aratat calea mantuirii. Si asa, cei ce venisera ca sa intoarca pe sfintii mucenici de la Hristos, s-au intors singuri catre Hristos“.