Parintele Rafail Noica despre MONAHISM si despre VOCATIA tuturor crestinilor (VIDEO)

22-05-2008 Sublinieri

Din cuvantul despre “Monahism si mirenism” rostit la sinaxa staretilor de la Ramet, in noiembrie 2006, de p. Rafail Noica:

“Ma simt deosebit de cinstit sa ma aflu aici. Pana azi eu sunt invatat sa fiu un ieromonah intr-o manastire, si atat. Si ma vad cinstit peste masura. Fie ca Domnul sa rasplateasca cinstirea pe care o aveti, si fie ca Domnul sa faca roditor cuvantul! Pe de o parte, imi vine sa zic, specia monastica si in general, slujitorii altarului, nu stiu de ce, imi sunt deosebit de dragi si de apropiati. Pe de alta parte, niciodata nu stiu ce sa zic si cu ce sa incep.Va marturisesc ca trairea mea este ca, pe de o parte cuvantul parintelui Sofronie a fost pentru mine – si vad ca este si pentru altii si ma bucur -, atat de puternic, atat de lucrator si de viata facator, incat pe cel care da mai departe acest cuvant, il inalta (in cazul meu, peste masura). Pe de alta parte este si un raspuns al lui Dumnezeu. Cum spuneam si astazi, 31 de ani cat am fost langa Parintele, de cand l-am aflat pe Parintele Sofronie, am avut dorul sa impartasesc cuvantul parintelui Sofronie – pe care l-am gasit, care m-a inviat, care m-a luminat, care m-a indulcit – cu poporul meu, cu neamul meu din care ma trag. Si nu credeam ca vreodata avea sa fie cu putinta. Avea aerul ca regimul trecut avea sa fie vesnic si, cu el in putere, nu ma vedeam venind in Romania. Dar iata ca a randuit Dumnezeu! Si Dumnezeu a dat raspuns doririi mele cu varf si indesat; si profit de asta ca sa spun ca… Acesta este Dumnezeul nostru!

De la Dumnezeul nostru putem sa indraznim sa asteptam cu varf si indesat toate binecuvantarile, doar ca noi sa ne facem alegerile drepte si sa cautam sa traim in ascultare. Nu prea stiu ce sa va zic astazi… Sunt multe greutati si piedici in fata mea. Nu prea vreau sa vorbesc despre ele; si [am] si mult dor sa ne intalnim in cuvant, in gand, in traire. Poate sa iau linia asta: ce este monahismul? Pentru unii monahismul este o tagma aparte unde se traieste intr-un anume fel. Daca esti monah “trebuie sa…” – sa-ti faci canonul, sa-ti faci ascultarea… Pentru cei mai multi insasi Biserica este o “institutie” aparte, fie ea si divino-umana, cum se invata astazi in dogmatica, dar… o “institutie“, un lucru aparte: am terminat cu Biserica, ne ducem inapoi intr-ale noastre…

Pentru mine Biserica, in general, si monahismul in particular (in particular, pentru ca eu am ales sa fiu monah) este viata. Si atat. Atat! Asta nu inseamna ca-i putin. Nu-i mai putin decat viata. Eu nu am trait si nu am dorit sa traiesc Biserica asa, ca pe o institutie, cu niste regulamente si cu alte lucruri. Nici monahismul. Cand zic n-am dorit… Din copilarie nu am avut o formare duhovniceasca, n-am avut o traire bisericeasca bogata… Am avut un foarte minimum. Nu am avut mare idee ce anume este Biserica si am intrat in ale Bisericii mai mult cu o intuitie decat cu o invatatura si poate a fost o Pronie. Si ce Pronie… Daca zic ca n-am dorit sa o traiesc ca o institutie.

Dintr-un bun inceput pentru mine a fost viata. In Biserica am gasit raspunsuri la tot ce cautam. In Biserica am gasit o linie de urmarit in viata. In Biserica am gasit raspuns la intrebarea mea din copilarie: de ce m-am nascut, ce este viata, de unde venim, unde mergem? Ce altceva este mai important decat a sti pentru ce ne-am nascut, cine ne-a adus pe lume? Bine, stiam din copilarie: Dumnezeu; punct. Dar sa intelegi mai mult, nu doar un cuvant, nu doar asa, un raspuns formal. Iar monahismul? Eu am dorit sa traiesc intr-un anume fel – nu se contura – de cand au inceput sa ma intrebe ce vreau sa fac cand voi fi mare… Prima mea chemare am crezut ca este sa devin aviator parasutist. Mama, care imi dadea libertatea sa fac ce vreau, dar mi-a spus mai tarziu: Eu tremuram in papucii mei numai sa-ti dea Domnul alta chemare decat asta… Cand ma gandeam, spre sfarsitul scolirii mele, cum anume o sa-mi traiesc viata, observam ca orice vroiam sa fac, oarecum vroiam ca Dumnezeu sa fie centrul vietii cumva. Si dintr-o data imi pica fisa: mai, tu monah ai vrut sa fii din copilarie! Si am simtit ca monahismul era ceva care raspundea la chemarile mele, la doririle mele, la cautarile mele, si cele esentiale (dar esential Biserica este, nu e nevoie neaparat sa fii monah) dar si particulare, adica un tip de viata pe care il cautam, neconturat. Dar am simtit o intuitie foarte puternica: “asta e monahismul, mai prostule, n-ai inteles pana acuma? De ce zic ‘mai prostule’?

A fost o vreme in care am urat monahismul, dar a fost ispita veacului astuia care m-a patruns fara sa-mi dau seama; si acum se contura ca inamicul meu numarul unu era ce cautam eu din copilaria mea. Si am simtit ca lumina asta a gaselnitei mele se raspandea pana in adancurile copilariei mele – daca le numim adancuri -, de cand m-am stiut ca exist, de cand am cautat ceva, am simtit ca asta era ce cautam. Dar ma trezesc ca habar n-am ce e monahismul… Eram in Franta atunci, ma gandeam ca unde o sa gasesc o manastire ortodoxa (eram deja venit la ortodoxie), unde macar sa vad ce este monahismul. A miluit Dumnezeu in chipuri de necrezut, asa cum aveam sa vad mai tarziu.

Atunci zilele treceau incet, un an a mai trecut pana sa aud de parintele Sofronie si sa ma duc catre el… Dar sa sar peste multe – interesante poate, dar prea multe. Am venit in monahism tabula rasa, habar neavand ce este. Incercam sa-mi inchipui. Bun, ca monah ce-oi face? Ce face un monah? Se trezeste dimineata, merge la biserica, si dupa aia? Si ce face, si cum isi randuieste viata si de ce? Si am vazut ca ceea ce mi se parea ca uram din tot sufletul, in vremea mea protestanta, am descoperit ca uram ca pe ceva groaznic ceva ce nici nu cunosteam. Atunci ce am urat, mai omule? Am inteles, fusese o curata ispita de la dracul! Daca dracul poate face ceva ‘curat’, apai este murdaria lui: ‘curat murdar‘, cum zice Caragiale.

Ajungand in monahism, eu aveam niste doriri – nu conturate intr-un sistem, dar ca un fel de viata… Ma regasesc in toate. Mai tarziu veneau la noi multi oameni, mai ales duminicile… Cand cipriotii din Londra au auzit ca era o manastire ortodoxa, au navalit peste noi si in fiecare duminica aveam vreo suta de oameni sau mai mult, familii intregi, cu copii, si puneau intrebari:

– Voi nu aveti voie sa mancati carne?

Ba da, avem, dar nu asta e ce cautam.

– Dumneavoastra nu ati avea voie sa va casatoriti?

Ba da, cine sa ma opreasca?

– A, pai ce-ar zice parintele staret?

Pai ce sa zica, daca tin mortis ma lasa…

Cine ma opreste? Dar eu vreau sa fiu monah. Daca ma casatoresc nu mai sunt monah. Punct. Si alte lucruri: – Dar aveti voie sa mergeti in vacanta? – Sigur ca avem voie. Cine ne opreste? Cer blagoslovenie si ma duc. Doar ca viata mea este aici, aici ma regasesc, aici e viata mea, aici e munca mea, aici e vacanta mea, aici este moartea mea. Manastirea mea pentru mine este totul, nu mai aveam nevoie de nimic. Asta este ce intuiam eu, neconturat, si vazand – nu canoane si ale lucruri cu care am luat cunostinta in parte si mult mai tarziu – dar ce citeam pe la Sfintii Parinti… Manastirea noastra nu se compara cu Egiptul Patericului sau cu Muntele Athos, dar Parintele ne-a dat intotdeauna un esential, asa un esential a ce este monahismul si Biserica in general, adaptat la conditiile de viata dintr-o Anglie, unde tatal meu se gandea: “dar ce e asta, o ortodoxie de transplant, ce-o fi asta?” (dar a descoperit ca nu e chiar asa un transplant artificial), dar asa ne-a povatuit parintele Sofronie, incat dupa 16 ani de monahism in Anglia exclusiv, cand ma gandeam: “dar cum o fi in alte manastiri, dar la Athos daca as merge m-as simti total strain?“, cand am ajuns in ‘78 la Muntele Athos, nu stiam cum sa ma comport (dar am vazut ca nu e asa complicat), am inceput sa ma indragostesc de neamul asta monastic, am vazut ca totul e firesc peste tot. Am vazut ca randuielile sunt foarte diferite (nu esential), mult mai complexe, mai depline, slujbe mai lungi – noi nu putem sa ne permitem asta -, dar peste tot identic cu ce traiam noi.

Nu e o ortodoxie de transplant, ci, iarasi, este firescul omului si firescul acestei chemari care este a noastra si pe care o traiam adaptata conditiilor specifice ale epocii in care am trait, ale locului in care am trait, pentru oamenii de care eram inconjurati. Dar esential, nu numai ca mi-au devenit curand familiare Patericul, Scara Sfantului Ioan, Dorotei al Gazei il stiam aproape pe de rost (daca il citeam la masa, aproape intotdeauna stiam ce avea sa urmeze…), imi erau asa de familiare, dar pana si monahismul vremurilor noastre intr-un loc asa de indepartat si asa de diferit ca Athosul. Unde vreau sa ajung? Parinti si frati, maici si surori, tare ma indurera cand auzeam intrebari care aratau ca oamenii gandesc sablonistic, oamenii se limiteaza la niste structuri exterioare, cu mult mai mult cand in monahism, in Biserica insasi – fiecare botezat este Biserica insasi, insa oarecum noi, cei care purtam negru pe noi, suntem oarecum mai Biserica, in sensul ca si lor le reprezentam Biserica, mai mult decat un botezat oarecare, dar si viata noastra este mai deplin in framantatura si framantarile, in plamada, in structurile, in centrul vietii bisericesti. De ce? Fiindca am ales, ori ca slujitori ai altarului, care n-au neaparat o viata monastica, ori ca monah – care zilnic petrece nu stiu cate ceasuri in biserica, depinzand de loc si de timp si de altele – suntem in plin in ale lui Dumnezeu. Si pentru mine monahismul trebuia sa fie, si am incercat intotdeauna sa fie, este o viata deplin in Dumnezeu.

Dar, frati dragi si surori! Asta este pentru ce s-a nascut omul! Si mireanul ar trebui sa fie asta! Vocatia oricarui om botezat sau nebotezat. Si pagan sa fie… Adica ce este omul? Dar nu este chipul lui Dumnezeu? Nu acelasi Hristos a gandit omul? Nu acelasi Hristos ne-a facut cu mana Lui? Nu din acelasi Adam ne-am nascut cu totii? Pentru mine aproape ca nici nu exista, intr-un sens (o sa vi se para ca ma dezmint), nici nu exista tagma monastica si altceva si, intr-un sens – desi nu fac ecumenism de genul asta – dar nu exista, undeva in gandul lui Dumnezeu, la origine, crestinism si altceva. Insa eu am trecut prin mai multe “altceva-uri” si, cum am spus si s-a scris in cartea cu cuvantarile mele, am descoperit ca Biserica nu este altceva, dar nici mai putin decat firea omului. Biserica este raspunsul lui Dumnezeu unei istorii a cautarii adamice: de ce m-am nascut, cine m-a adus pe lumea asta si unde ma duc? Religiile toate au gasit ceva raspunsuri, intuitii, uneori extraordinare, dar intotdeauna, pe undeva alaturi. Biserica, adica Hristos, cel care ne-a spus: uite Adame, asta a fost si asta te vroiam eu sa fii. Vrei sa vezi ce vrei sa fii? Pai uite ce sunt Eu! Eu sunt Calea, si daca tu cauti adevarul, eu sunt Adevarul. Vrei sa traiesti? Eu sunt Viata. Altceva nu-i, imi pare rau dar nu-i. Sau poate, nu-mi pare rau, dar totusi… nu-i. Asa ca pentru mine Biserica este viata.

Iar monahismul… Pe de o parte nu suntem ceva diferit de fratii nostri mireni. Pe de alta parte chemarea, modul de viata, este ceva aparte si aici as vrea iarasi sa spun ce-am spus mai multora. De ce se zice ‘cinul ingeresc‘? Exista un adevar, desi sa nu exageram, sa nu incercam sa dam din aripi ca o sa ne trezim cu nasul in noroi. Si nu suntem mai cu aripi decat fratii nostri mireni. Cati mireni nu m-au rusinat de-mi venea sa ma bag in pamant, ce rugaciune aveau ei si ce credinta si unde sunt eu, si observ ca nu sunt singurul. Insa calea este ingereasca, in sensul si in masura in care monahul resuseste sa se desprinda de lumea aceasta pentru a fi mai deplin in Dumnezeu.

bscap014.jpg


Categorii

Calugaria / viata monahala, Crestinul in lume, Parintele Rafail Noica, VIDEO

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

9 Commentarii la “Parintele Rafail Noica despre MONAHISM si despre VOCATIA tuturor crestinilor (VIDEO)

  1. Pingback: Război întru Cuvânt » Parintele Rafail: “Chemarea calugareasca si crizele acestei alegeri”
  2. Pingback: Război întru Cuvânt » CUVIOSUL PAISIE DESPRE CUM POT MONAHII SA AJUTE LUMEA IN VREMEA DE AZI (1)
  3. Foarte frumos si necesre sem exemple ,pe care le pierdem fara sa ne dam seama.
    Dureros si disperat este in zilele noastre srigatul de neputinta,in zbuciumul si lipsa de tot ce te-ar putea ridica atunci cand esti zdrobit….

    MULTUMIM…..!!

  4. Pingback: PARINTELE NICOLAE STEINHARDT - 99 de ani de la nastere: "Habotnicia stramta si zavorata in sine este si ea o mostenire fariseica, asadar, o calamitate"
  5. Pingback: Parintele Rafail Noica (1993) despre DUMNEZEUL NOSTRU “MATERN”, DIVORT, IUBIRE SI DISCERNAMANT (si audio) -
  6. Pingback: CONFERINTA PARINTELUI RAFAIL NOICA DE LA CLUJ, 30 mai 2013, "S-a dus Sa-L vada precum este" (AUDIO, VIDEO - INTEGRAL) - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  7. Pingback: Parintele Rafail Noica: OMUL, INTRE MINCIUNA PACATULUI si IMPLINIREA IN DRAGOSTEA CRUCII -
  8. Pingback: ORTODOXIA ESTE FIREA OMULUI (I) – Parintele Rafail Noica despre drumul convertirii sale la dreapta slavire, crizele vietii si “a doua gestatie” pentru vesnicie -
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate