INCREDEREA IN HRISTOS

16-08-2008 Sublinieri

christwater.jpg

Cuvantul de mai jos – avand ca punct de plecare Evanghelia potolirii furtunii de pe mare de catre Hristos – este, fara indoiala, una dintre capodoperele omiletice ale parintelui Nicolae Steinhardt, monahul de la Rohia, incluse in faimosul volum de predici Daruind vei dobandi” si cuprinde un mesaj de o forta si de o vitalitate duhovniceasca exceptionala. Este un cuvant de care are nevoie orice luptator intru Hristos, orice calator duhovnicesc pe marea involburata a lumii acesteia si este un cuvant extrem de necesar si de actual mai cu seama in vremurile noastre, caracterizate prin excelenta de un coplesitor duh al deznadejdii:

steinhardt232.jpg

“Textul evanghelic, atat in referatul lui Matei (8, 22-35) cat si in referatele lui Marcu (4, 36-41) si Luca (8, 23-27) foloseste cuvantul credinta (cum de nu aveti credinta? sau unde este credinta voastra sau iarasi putin credinciosilor) dar in pericopa linistirii (potolirii) furtunii de pe mare eu unul socotesc termenul incredere a fi mai potrivit.

Domnul isi cearta ucenicii pentru doua pricini: ca sunt fricosi si ca le lipseste credinta. Fricosi cu adevarat nu s-ar zice totusi ca sunt, deoarece pericolul a fost real si iminent (de calificativul infamant „fricos” invrednicindu-se socot, mai degraba cei pe care ii tulbura si-i zapacesc simpla eventualitate a unei amenintari); tustrele pericope vorbesc fie de-o furtuna atat de mare incat corabia se acoperea de valuri, fie de valuri ce se pravaleau peste corabie (si corabia era aproape sa se umple), fie de corabia ce se umplea de apa asa incat erau in primejdie; in asemenea cazuri de pericol real si iminent poate ca nu de frica trebuie sa fie vorba ci de alarma legitima. Si, tot astfel, poate ca in loc de substantivul credinta este mai adecvat, mai oportun acel de incredere. De aceasta, gandesc, au dat mai ales dovada ca sunt lipsiti apostolii. N-au pus temei pe actualitatea prezentei in corabie a invatatorului lor, nu au dat crezare simtamantului, intuitiei, convingerii ca nimic rau nu li se poate intampla atata vreme cat se afla sub obladuirea imediata a lui Hristos.

Se vede, totusi – recunosc – si necredinta propriu-zisa, parca au uitat care este insotitorul lor. Au uitat de buna seama, deoarece toti se mira dupa ce vantul inceteaza si marea se astampara, si se intreaba: Cine o fi Acesta Care porunceste, iar vantul si apa Il asculta?

Emotiile si starea de spirit pe care le cunosc ucenicii pe corabia incercata de valuri nu sunt specifice vietii pamantesti a Mantuitorului. Ele isi au echivalentul in diferite imprejurari ale istoriei profane, unde, in acelasi fel, se vadeste neincrederea. Cand Cezar trece din Galia in Britania si se dezlantuie o puternica furtuna pe bratul de apa dintre cele doua tari, sotii lui, de asemenea, sunt cuprinsi de panica. Ii cearta Cezar: oare nu stiti cine este cu voi? Oare nu pricepeti ca nimic cu adevarat rau nu are putere asupra voastra cata vreme sunteti cu Cezar? (Nu spune: cu mine, vorbeste la persoana a treia, se obiectiveaza – ca in De bello gallico, se desprinde parca de sinele sau.) Baltazar Gracian in Criticonul observa: „Barbatilor de seama si primejdiile le stiu de frica sau le poarta respect: moartea uneori nu se-ncumeta sa-i infrunte, iar ursita se potriveste dupa firea lor“, (trad. de Sorin Marculescu, Criticonul, edit. Univers, 1987, pag. 47). Gracian citeaza si el „tempestele” lui Cezar si adauga: naparcile care l-au iertat pe Hercule, otelurile pe Alexandru Macedon, gloantele pe imparatul Carol Quintul. S-ar zice ca stihiile, primejdiile, armele ucigatoare nu se ating, nu au liber acces asupra anumitor oameni atata vreme cat acestia nu au implinit sarcina incredintata lor, cat timp nu si-au predat mesajul. Cezar pe corabia din Canalul Manecii pare a detine informatia ca nu si-a jucat inca rolul in intregime, ca nu a predat lumii mesajul sadit de Istorie in cugetul si in mintea sa.

Aceeasi liniste la Hristos pe marea Tiberiadei, in timpul furtunii: stie prea bine ca inca nu I-a venit ceasul. De aceea doarme pasnic, de aceea isi invinovateste (desi poate in pripa) discipolii si-i dojeneste ca nu au credinta. Intr-adevar, cand esti intr-o oarecare imprejurare pizmasa cu Acel caruia I-ai afierosit toata puterea ta de iubire si de crezamant, nu-ti este ingaduit sa te mai ingrijorezi, sa te mai indoiesti, sa cugeti ca sortii au cazut potrivnici si ca vei pieri.

Scena detine ceva din dramatismul unui tablou de Gericault ori Delacroix: noaptea e intunecoasa si rea, cerul acoperit, valurile uriase, vantul sufla nemilos, mica ambarcatiune tremura si sovaie intre viata si abis. Hristos, la capataiul corabiei, doarme nepasator, departe de indarjirea realitatii iar ucenicii se zbat, isi frang mainile, nu stiu sa faca altceva desi sunt, cativa dintre ei, pescari, deprinsi cu de-ale marii – decat, sa-si trezesca invatatorul din somn. Si parca indraznind sa-L mustre: sunt pe cale de a se prapadi cu totii, iar El doarme!

04-stilling-of-the-storm.jpg

Editorii si comentatorii textului evanghelic fac trimiteri la Vechiul Testament, acolo unde este mentionata puterea divinitatii asupra furtunilor. Asa, spre pilda: Psalmul 88, 10: „Tu stapanesti puterea marii si miscarea valurilor Tu o potolesti”; Psalmul 106, 29: „Si i-a poruncit furtunii si s-a linistit si au tacut valurile marii”; Iov 26, 12: „Cu puterea Lui El a despicat marea si cu intelepciunea Lui a sfaramat furia ei”.

Dar e in episodul domolirii furtunii de catre Hristos un talc secund, mai adanc: se da aici in vileag insasi taina relatiei dintre faptura omeneasca si Mantuitorul ei, ba si problema capacitatii omului de a se increde pe deplin, in chip absolut, fara pic de indoiala si ingrijorare in Acel pe Care si L-a ales drept indrumator si invatator. Duhul, da, e osarduitor si gata sa creada, sa se increada; trupul, totusi, ori zonele intermediare dintre carne si spirit, regiunile inferioare ale sufletului vegetativ sunt mult mai instabile, mai deschise temerilor ancestrale si dubiilor scepticismului salasluitor pana si-n adancurile entuziasmului celui mai sincer.

Apostolii, in imprejurarea aceasta, se dovedesc a fi oameni in toata taria sau mai bine, mult mai bine zis, in toata slabiciunea cuvantului. I-au urmat lui Hristos, Il insotesc, Il iubesc, dar la o adicatelea, in fata primejdiei reale si peremptorii, cand le vorbeste de la atat de mica departare si atat de furios, de amenintator, de implacabil, de vizibil, de real – tot ce este supe­rior, fierbinte, ideal intr-insii se clatina, se frange si-n cele din urma se da in laturi spre a face loc fricii si mai ales neincrederii, imposibilitatii de a percepe glasul care le spune: nu va temeti! O putere mai mare decat a valurilor acestora invrajbite va ocroteste, e aici alaturi de voi. Apostolii, confruntati cu furtuna, reintra in randul oamenilor stiutori numai de ce se vede si se aude si se simte, cunoscatori numai ai datelor imediate ale sensibilitatii informate de instincte, reflexe si tropisme; grav – si de aceea probabil tonul dojanei lui Hristos e aspru – se arata a fi ca ei sunt cei care dorm de vreme ce nu realizeaza Cine le este tovaras de drum, ca se tem de ceea ce tine de o lume inferioara, ca nu inteleg ca materia e subordonata Duhului.

Cand Dostoievski a scris: pe patul de moarte fiind si venind careva sa-mi demonstreze cu argumente irezistibile ca nu Hristos e adevarul ci altceva, eu voi ramane cu Hristos si ma voi desparti de adevar, el a dat expresie unei stari de spirit opusa celei careia vremelnic a cazut prada mica turma a lui Hristos. In prezenta valurilor vietii, a multiplelor ei furtuni, ispite, capcane, avalanse, zgomote si furii, crestinul e dator sa-L aleaga – oricat ar fi tumultul de mare, de naprasnic, de incontestabil – pe Hristos.(Furtuna este realitatea, dar Adevarul este Hristos!). Sa se increada in Cel nevazut, sa nu se supuna cerintelor semete si spaimelor negre faurite de o regie abila dar in fapt superficiala, aparenta, care-i in functie de durata, adica val care ca valul trece. Taraboiul desigur e mare si realitatea se arata a fi devenit numai ostilitate si vuiet, hau si navala, portile s-ar zice ca au fost ferecate, iesire nu mai incape, ajutor nu mai are de unde si pe unde veni, duhuri kafkiene par a se fi pornit din toate azimuturile; da, valurile pot acoperi in orice clipa mica, neputincioasa nava a vietii omenesti. A spune totusi: NU, a repeta (cum ne sfatuieste Andre Suares) cuvantul lui Neptun catre valurile dezlantuite: ‘nu, nu, nu’,a considera drept maya (cum zic hindusii) – adica iluzie, amagire, scenografie – tot decorul acela ce se straduieste a transmite impresia de ineluctabilitate si iremediabil, iata arta de a fi crestin: increderea in Hristos chiar si la ananghie, nu numai in zilele vietii de sart, cand cerul e senin ori usor posomorat, cand zgomotul de fond al realitatii nu s-a prefacut in urgie sonora, iar stihiile nu au prins a ranji si a se urni asupra-ne ca padurea de la Birnam impotriva nefericitului rege Macbeth.

Nu-i de ajuns sa credem in Hristos si in Dumnezeirea sa. Ni se cere si simtamantul mai omenesc, mai putin teologal, mai intim, mai direct si mai cald, mai apropiat de o relatie de tip eu – tu (Martin Buber), de la persoana – la persoana (Dumitru Staniloae), al increderii de fiecare clipa, in toate diversele (maruntele ori decisivele) vicisitudini ale vietii. E limpede ca exista o deosebire – macar ca nu e decat o nuanta, echivalentul unui semi-ton – intre credinta si incredere. Cei de pe corabia amenintata de mania valurilor mai cu seama de incredere nu au dat dovada. Increderea are drept temei entitati mai putin abstracte si falnice decat credinta: un anume soi de naivitate, de pornire copilaroasa a inimii, un refuz de a lua in serios hidoseniile si asupririle lumii neinsufletite, o incredintare totala a eului care se preda (neconditionat) ocrotitorului sau: ingerul pazitor, Bunul Dumnezeu, Hristos cel Milostiv, Sfantul cel mai iubit, Puterii numai de El stiuta. Increderea e ca un fir telefonic particular, o lungime de unda selectiva care leaga sufletul de obiectul nedezmintitei, neindoielnicei, neironicei Sale iubiri. Ea creeaza ceva asemanator unui meterez de aparare, ce nu poate fi strapuns de variatele si complicatele siretlicuri si subterfugii – adeseori spaimantatoare, sumbre, teribile – ale sarcasmului diabolic hotarat sa surpe tot ce este curat, candid si darz in sufletul totodata matur si profund pueril al fiintei ganditoare.

hristos-intinde-mana-lui-petru-scufundat-in-mare.jpg

“Cred in Hristos si am incredere in Else cade a fi deviza completa a crestinului. El stie ca pe corabia in care strabate marea vietii, in nava aceea oricand expusa scufundarii, nu e singur; undeva in ascunzisurile, in umbrele ei se afla, dimpreuna calatorind, Hristos. Si aceasta ii daruie un calm, o putere de indurare, o stapanire de sine ce pot fi supuse la grele, la foarte grele incercari, dar nu anihilate si prefacute in deznadejde, haos, ratacire.

Daca, strans cu usa, ar trebui sa definesc cu precizie deosebirea dintre incredere si credinta m-as incumeta sa enunt – referindu-ma la Holderlin si Heidegger – ca increderea se infatiseaza indeosebi ca o putere poetica a spiritului omenesc, in vreme ce credinta este facultatea sa pneumatica.

Iar despre acele clipe de indoiala, spaima si descumpanire prin care au trecut ucenicii Domnului, ele ne invata a fi smeriti (ne arata cat de subrezi suntem toti) si totodata ne amintesc aceste cuvinte pline de har si adevar ale lui Dostoievski: „Spre a judeca forta morala a unui norod (n. n.: a unui om, a unor oameni) si ceea ce este el in stare a face cu ea in viitor, nu se cuvine a lua in consideratie gradul de josnicie la care se poate sa fi cazut la un moment dat; se cuvine a lua in consideratie numai gradul de spiritualitate pe care-l poate atinge cand va veni momentul“.

Apostolii, cei sovaitori si tematori de pe marea Ghenizaret, acele figuri sfios-plapande (ar zice Goethe, asa cum e talmacit de St. Aug. Doinas) sunt neclintitii si vitejii mucenici si marturisitori de mai tarziu ai lui Hristos – Biruitorul“.

nicolae-steinhard-daruind-vei-dobandi.jpg

Legaturi:

***

Predici la aceasta duminica:

doamne-scapa-ma.JPG


Categorii

Cum ne iubeste Dumnezeul nostru, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Parintele Nicolae Steinhardt, Umblarea pe mare si Potolirea furtunii

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

22 Commentarii la “INCREDEREA IN HRISTOS

  1. Pingback: Război întru Cuvânt » Cuviosul Paisie despre purtarea de grija a lui Dumnezeu fata de om
  2. Pingback: Război întru Cuvânt » “DUMNEZEU ARE GRIJA DE MINE” - Povestea minunata a Gabrielei si a pruncului ei
  3. Pingback: Război întru Cuvânt » Iara si iara… PERFUZII VITALE PENTRU INCERCARILE VREMURILOR
  4. Pingback: Război întru Cuvânt » Evanghelia umblarii pe mare si a potolirii furtunii: “DOAMNE, SCAPA-NE!”
  5. Omule, acesta este cel mai bun cuvant pentru mine pana acum.
    E o parere personala, deci nu stiu cat conteaza motivul, dar pentru experienta sit-ului, marturisesc ca de multe ori mi-am pus intrebarea daca este bine sa cred in Hristos astfel, precum scrii tu aici. Ei bine, e bine. Am prins tarziu Biserica, la ceva vreme dupa ce mi se implantase (in scoala) ideea ca nu exista Dumnezeu; cuvinte precum nadejde (si nici macar lumeasca speranta) nu au (mai) avut rezonanta la mine atunci cand mi-am dat seama ce sunt si ce inca mai sunt (vai de sufletul meu) …
    Insa de increderea aceasta pe care o explici tu aici nu am auzit. Din nesimtire, din necitire cu inima, din ignoranta precum si din nescaparea de rasnita lumestilor nelinisti si a multor altor stihii personale. Samanta gandului de incredere in Hristos rasarise, sa zicem, neligitim, nemaintalnind-o decat descrisa scolastic, total nereprezentativ pentru setea mea de incredere.
    Aveam nevoie sa aud / sa citesc si SA MI SE EXPLICE despre a avea incredere in Hristos sau despre a o redobandi dupa ce am pierdut-o din cauza pacatelor mele in fata Lui, crezand pana la deznadejde ca El s-a departat de mine (si fara putinta de intoarcere).
    Iti multumesc, Dumnezeu te stie cine esti.. Roaga-te si pentru mine, Emil

  6. Slava Domnului! Si tu roaga-te pentru noi, fratioare drag! Si… hai sa fim iar impreuna, ca tare era bine odata…

  7. Pingback: Război întru Cuvânt » CU OCHII TINTA LA IISUS, PRIN MIJLOCUL MORTII
  8. Pingback: Război întru Cuvânt » Sfantul Ioan Carpatiul – cuvinte de intarire in lupta nevazuta (4): “TOATA GRIJA ARUNCATI-O DOMNULUI, EL ARE GRIJA DE VOI”
  9. Pingback: Război întru Cuvânt » Omilia Mitropolitului Augustin despre ADORAREA MAMONEI SI INCREDINTAREA IN MANA LUI DUMNEZEU
  10. Dragii mei,

    A crede in Dumnezeu este in primul rind a descoperi si a recunoste sincer ca El este Creatorul tau ! A descoperi ca El a pus Iubire, Bunatate, Iertare, Mila si toate virtutile in inima ta ! Ca El este Creatorul a toate site sunt ! Este normal si firesc sa crezi in Creatorul Vietii cind vezi ca Viata din toata faptura Il marturiseste pe El ! Viata aceasta este o mare Taina care se intimpla ! Dincolo de lucruri exista o lupta acerba si ascunsa privirii noastre ! Viata aceasta este lupta pe viata si moarte dintre Viata si moarte ! Intreaga Creatie a lui Dumnezeu, Frumusetea Intregii Creatii are o Putere infinita de a se opune mortii cu care se confrunta ! Viata contine in Ea Insasi Puterea de a invinge moartea ! Hristos Dumnezeul cel Viu este Puterea Vietii de a invinge moartea ! Moartea nu mai are nici o putere asupra Vietii ! Prin Sfinta Sa Inviere, Domnul nostru Iisus Hristos a luat intreaga putere a mortii ! Deci, dragii mei, Victoria Vietii asupra mortii este scrisa de Dumnezeu Insusi ! Nu poate fi altfel ! Spre aceasta Victorie ne indreptam. Poate ca Frumusetea intregii Creatii va trebui sa fie rastignita, poate ca Dragostea din inimile noastre va trebui sa fie rastignita dar sa ramina vie cu ajutorul lui Dumnezeu, pentru ca prin Jertfa, Viata sa triumfe invingind moartea ! Asa este scris ! Victoria lui Dumnezeu Viata va fi deplina ! Deplina va fi, cu ajutorul si prin Mila lui Dumnezeu, si Victoria noastra, a celor care ne straduim sa raminem alaturi de Dumnezeu ! Asa sa ne ajute Dumnezeu ! Amin !

    A crede in Dumnezeu inseamna a crede pur si simplu in Puterea Vietii de a invinge moartea ! A crede in Dumnezeu inseamna a crede in Frumusetea fiecarui suflet !

    Poate ca multe suflete ratacesc, Dumnezeu ingaduie asta, stie El de ce, totusi nimeni nu este pierdut ! Dumnezeu ne iubeste pe toti si ne vrea pe toti inapoi, pentru ca toti suntem ai Lui !

    DOAMNE IISUSE HRISTOASE, DUMNEZEUL NOSTRU CEL VIU, MINTUIESTE TOATE SUFLETELE ! STIU CA TU POTI PENTRU CA TU ESTI DUMNEZEU CARE TOATE LE POATE ! AMIN !

    sa ma iertati pe mine netrebnicul si pacatosul, daca am spus ceva bun nu este de la mine

    Mircea

  11. Pingback: Război întru Cuvânt » Jean-Claude Larchet ne talcuieste cuvantul providential primit de Sfantul Siluan: “TINE-TI MINTEA IN IAD SI NU DEZNADAJDUI!”
  12. Pingback: Război întru Cuvânt » Lupta rugaciunii: SA NE TINEM STRANS DE MANA LUI DUMNEZEU!
  13. Pingback: MERSUL PE APA IN MIJLOCUL FURTUNILOR VIETII: "Trebuie sa stim sa cerem ajutor. Sa intindem mana, asa cum a facut-o Petru, sa ne incredintam Domnului"
  14. Pingback: DUMINICA SAMARINEANULUI MILOSTIV. Parintele Rafail Noica despre "dogma" neclintita: DUMNEZEU ESTE DRAGOSTE
  15. Pingback: INTRISTAREA SAU DEPRESIA – DUHUL “UCIGASULUI DE OAMENI DINTRU INCEPUT”. CARE ESTE GRAVITATEA PACATULUI SINUCIDERII? Raspunsurile psihiatrului ortodox D. Avdeev -
  16. Pingback: Predici (audio si text) la DUMINICA MERSULUI PE APA SI A POTOLIRII FURTUNII: Parintele Arsenie Boca, IPS Bartolomeu Anania si altii. CREDINTA SI INDOIALA -
  17. Pingback: DE CE O IUBIM ATAT DE MULT PE MAICA DOMNULUI?/ Care este cel mai mare dar al Preasfintei Fecioare? Parintele Cleopa despre FLAGELUL AMBITIEI NEBUNE DE “A FI IN RAND CU LUMEA”: “Cine se mai osteneste astazi sa alunge ciuma mandriei din in
  18. Pingback: PREDICI AUDIO ale Pr. Ciprian Negreanu in DUMINICA POTOLIRII FURTUNII. Dumnezeu ingaduie furtunile incercarilor ca sa ne smereasca si sa ne izbaveasca de marea inselare a increderii in propriile fapte: “Adevaratul chip al omului este smerenia. Unde
  19. Pingback: PREDICI AUDIO in Duminica dupa Inaltarea Sfintei Cruci, de folos exceptional tuturor celor preocupati de viata duhovniceasca: UN INTELES NEASTEPTAT AL LUARII CRUCII “IN FIECARE ZI”: Sa avem incredere in Dumnezeu! -
  20. Pingback: LINISTEA DIN TOIUL FURTUNII -
  21. Pingback: “Chiar dacă se dezlănţuie marea, chiar dacă se ridică necazurile din toate părţile, nu le da nici o atenţie, PRIVEŞTE SPRE HRISTOS!” | Cuvântul Ortodox
  22. Pingback: VINO, DOAMNE IISUSE! “Nu te teme! Eu sunt Dumnezeul tău şi te ţin de mână şi te întăresc…” | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate