Articole din categoria: Umblarea pe mare si Potolirea furtunii

MANA LUI DUMNEZEU – parintele Gheorghe Calciu

1. MANA LUI DUMNEZEU – parintele Gheorghe Calciu 19-11-2009

Mâna lui Dumnezeu Niciodată să nu deznădăjduiţi, pentru că în cea mai grea împrejurare Dumnezeu te scapă. Aş putea să vă spun sute de cazuri din viaţa mea personală, când în momentul în care tot orizontul părea închis, când nimic …

<i>FURTUNA INFRICOSATOARE S-A RIDICAT…</i>

2. FURTUNA INFRICOSATOARE S-A RIDICAT… 02-08-2015

Să-L socotim pe Dumnezeu Părintele nostru. Să ne odihnim la sânul Său cel cald, iar El ştie cum să rânduiască toate spre folosul nostru.

Ca oameni – şi eu sunt primul – ne este frică la început, pentru a ni se vădi neputinţa, dar apoi vine bunul Cirinean, Harul dumnezeiesc, şi ridică Crucea noastră şi urcăm pe Golgota mai uşor.

<i>“Chiar dacă se dezlănţuie marea, chiar dacă se ridică necazurile din toate părţile, nu le da nici o atenţie, PRIVEŞTE SPRE HRISTOS!”</i>

4. “Chiar dacă se dezlănţuie marea, chiar dacă se ridică necazurile din toate părţile, nu le da nici o atenţie, PRIVEŞTE SPRE HRISTOS!” 01-08-2015

Aşa este şi pe marea vieţii. Când îl lovesc pe om încercările, când se ridică valurile ispitelor, el caută ajutor pretutindeni şi nu-l găseşte nicăieri. Peste tot este înşelat în nădejdile lui. I se pare că este părăsit de toţi, şi de Dumnezeu, şi de oameni.

Cade în întristare, aproape în deznădejde. Dar Domnul este aproape. El vine la noi şi ne întinde ajutorul Său dumnezeiesc. El este gata să ne ajute întotdeauna, în orice clipă, dar noi nu avem credinţă, credem că nici aici nu există nădejde, că aşa ni se pare nouă, că este o fantezie, o nălucă şi că nu putem aştepta ajutor de nicăieri. Şi mulţi, nemaicrezând în ajutorul de Sus, resping cu desăvârşire acest ajutor dumnezeiesc şi încetează să-l caute în Dumnezeu, căutându-l numai în mijloacele acestei lumi.

INCREDEREA IN HRISTOS

5. INCREDEREA IN HRISTOS 16-08-2008

“Textul evanghelic, atat in referatul lui Matei (8, 22-35) cat si in referatele lui Marcu (4, 36-41) si Luca (8, 23-27) foloseste cuvantul credinta (cum de nu aveti credinta? sau unde este credinta voastra sau iarasi putin credinciosilor) dar in …

PREDICI AUDIO ale Pr. Ciprian Negreanu in DUMINICA POTOLIRII FURTUNII. Dumnezeu ingaduie furtunile incercarilor ca sa ne smereasca si sa ne izbaveasca de marea inselare a increderii in propriile fapte: <i>“UNDE ESTE SMERENIA, ACOLO VINE DUMNEZEU”</i>

6. PREDICI AUDIO ale Pr. Ciprian Negreanu in DUMINICA POTOLIRII FURTUNII. Dumnezeu ingaduie furtunile incercarilor ca sa ne smereasca si sa ne izbaveasca de marea inselare a increderii in propriile fapte: “UNDE ESTE SMERENIA, ACOLO VINE DUMNEZEU” 09-08-2014

“Mândria e înainte-mergătoarea diavolului şi a căderilor şi a durerilor şi a suferinţelor sufleteşti îngrozitoare…” “Atâta timp cât sufletul tău mai cheamă numele lui Dumnezeu, nu vrea să se lepede de Dumnezeu, nu vrea să se lase de El, Dumnezeu …

Lupta rugaciunii: SA NE TINEM STRANS DE MANA LUI DUMNEZEU!

10. Lupta rugaciunii: SA NE TINEM STRANS DE MANA LUI DUMNEZEU! 23-07-2010

Cititi si: *** CUVIOSUL SOFRONIE SAHAROV: Lupta in rugaciune Duhule Sfinte, Imparate Vesnic si Datatorule al vietii nestricacioase, priveste in nesfarsita Ta mila asupra neputintelor firii noastre. Lumineaza-ne si sfinteste-ne. Fa ca lumina cunostintei Tale sa straluceasca in inimile noastre …

“ABANDONATI-VA IN MAINILE LUI DUMNEZEU!”

12. “ABANDONATI-VA IN MAINILE LUI DUMNEZEU!” 29-05-2008

Parintele Symeon de la Essex si Parintele Rafail Noica – Biserica Memoriala Mihai Viteazul, Alba-Iulia, 1993 Cuvintele Parintelui Simeon de la Essex rostite acum mai multi ani la Bisericuta Memoriala “Mihai Viteazul” din Alba-Iulia, cu hramul Sfantului Siluan Athonitul, in …

<i>“Niciodata sa nu-ti pierzi nadejdea mantuirii, ci sa strigi catre Dumnezeu si sa plangi. DUMNEZEU NICIODATA NU TRECE CU VEDEREA UN SUFLET CARE VREA SA SE MANTUIASCA SI SA SE POCAIASCA, ORICAT DE MULT S-AR RANI IN LUPTA!”</i>

13. “Niciodata sa nu-ti pierzi nadejdea mantuirii, ci sa strigi catre Dumnezeu si sa plangi. DUMNEZEU NICIODATA NU TRECE CU VEDEREA UN SUFLET CARE VREA SA SE MANTUIASCA SI SA SE POCAIASCA, ORICAT DE MULT S-AR RANI IN LUPTA!” 03-08-2015

Mare rău este a-şi pierde luptătorul curajul în luptă, fiindcă vrăjmaşul se năpusteşte îndată cu furie pentru a-l birui. De aceea, fiul meu, să dai curaj sufletului tău şi să nădăjduieşti. Să spui:

„Mai bine să mor în luptă pentru slava lui Dumnezeu, decât să-L întristez prin părăsirea luptei împotriva diavolului”.

UMBLAREA PE MARE. Predici audio de la Putna si Sihastria Putnei: AVEM NEVOIE DE CURAJ SI DE CONSECVENTA “PANA LA CAPAT” in urmarirea tintei noastre duhovnicesti. SA INDRAZNIM <I>SA MERGEM PE APA</i> IN LUME, URMANDU-L PE HRISTOS. Sa nu renuntam atunci cand simtim ca ne scufundam!

14. UMBLAREA PE MARE. Predici audio de la Putna si Sihastria Putnei: AVEM NEVOIE DE CURAJ SI DE CONSECVENTA “PANA LA CAPAT” in urmarirea tintei noastre duhovnicesti. SA INDRAZNIM SA MERGEM PE APA IN LUME, URMANDU-L PE HRISTOS. Sa nu renuntam atunci cand simtim ca ne scufundam! 20-08-2016

Aşa se întâmplă şi cu noi, mai ales după ce avem o bucurie sau după ce ne aude Dumnezeu sau se face chiar o minune în viaţa noastră, de multe ori ne relaxăm, ne mândrim, ne umplem de slava deşartă şi atunci, de multe ori, devenim nepăsători, nu mai continuăm rugăciunea, şi de multe ori se întâmplă ispite şi întristări, chiar după mari bucurii. Vedem asta şi acum, la ucenici: după o mare minune, iată o mare certare, o mare ispită. În mijlocul mării erau învăluiţi, erau în pericol de a se îneca. Pe de altă parte, ne mai aducem aminte de un episod din Evanghelie, mai înainte întâmplat, când iarăşi erau ucenicii într-o corabie şi iarăşi învăluită de valuri. Atunci, însă, Mântuitorul era cu ei, dar dormea. Şi comentează un părinte: când ucenicii L-au strigat: Doamne, scoală-Te, că pierim!, acest părinte spune:

Parintele Nicolae Steinhardt: INCREDEREA

15. Parintele Nicolae Steinhardt: INCREDEREA 18-09-2007

“Textul evanghelic, atat in referatul lui Matei (8, 22-35) cat si in referatele lui Marcu (4, 36-41) si Luca (8, 23-27) foloseste cuvantul credinta (cum de nu aveti credinta? sau unde este credinta voastra sau iarasi putin credinciosilor) dar in …

Carti recomandate