CALEA CEA STRAMTA A CRUCII: POCAINTA SI NECAZURILE

21-09-2008 Sublinieri

extremehumility-new1.JPG

DUMINICA DUPA INALTAREA SFINTEI CRUCI

Ca ilustrare a Evangheliei luarii Crucii si urmarii lui Hristos, care se citeste astazi, am ales astazi un fragment dintr-un capitol al cartii Sf. Ignatie Briancianinov, “Faramiturile ospatului”, intitulat “ÎNVĂŢĂTURA SFINŢILOR PĂRINŢI DESPRE CALEA CEA STRÂMTĂ”:

0ignatie-briancianinov-x.jpg

“Învăţătura despre calea cea strâmtă pe care o găsim în Sfânta Scriptură este reluată de către Sfinţii Părinţi care o expun cu putere, clar şi profund, într-un chip convingător şi adânc: este o hrană care la masa cuvintelor duhovniceşti joacă un rol important. “Dacă tu vrei, zice Sfântul Marcu Ascetul, să dai câteva cuvinte de învăţătură celui ce doreşte să înveţe, învaţă-l rugăciunea, credinţa adevărată şi răbdarea în suferinţe. Prin aceste trei aspecte parţiale ale binelui, se poate dobândi binele întreg“.

Învăţătura despre răbdarea în suferinţe a fost întotdeauna una dintre tradiţiile morale ale creştinismului, în vremea noastră când, prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, formarea şi mântuirea călugărilor se realizează în mod deosebit prin încercări şi ispite de tot felul, învăţătura despre răbdarea în suferinţă îmbracă o însemnătate aparte. Noi vom prezenta un număr apreciabil de texte consacrate acestui subiect, şi culese de la Sfinţii Părinţi, cu scopul de a acorda călugărilor de astăzi un sprijin duhovnicesc în mijlocul suferinţelor ce-i înconjoară, şi să-i pregătim în aşa fel, printr-o dreaptă înţelegere a încercărilor, încât să facă faţă celor ce încă n-au venit dar care, poate, se îngrămădesc la orizont ca nişte nori negri prevestitori de furtună. Pe cei luaţi prin surprindere, nepregătiţi şi dezarmaţi, ispitele îi buimăcesc şi adesea, îi doboară. A-ţi duce crucea, a suporta cu răbdare suferinţele, înseamnă a te lepăda de tine; fără această lepădare de tine nu-i cu putinţă, îţi porţi crucea în măsura în care te lepezi de tine. Lepădarea de tine este întemeiată pe credinţa în Hristos: El este cel ce a formulat această lege duhovnicească (Matei 16, 24).

sf-macarie-cel-mare.JPG

1.    Extrase din scrierile Sfântului Macarie cel Mare

Cel ce vrea să-L urmeze pe Hristos pentru a deveni fiu al lui Dumnezeu, născându-se din Duh, mai întâi de toate trebuie să suporte cu bună voie şi cu răbdare toate relele ce-l încearcă, ca de pildă bolile trupeşti, înfruntările şi umilirile ce-i vin de la oameni, calomniile nevăzuţilor vrăjmaşi. Într-adevăr Providenţa divină, care rânduieşte toate lucrurile cu înţelepciune şi în vederea binelui, îngăduie asemenea încercări, provocate de diverse nenorociri, să atingă sufletele pentru ca să se vădească cele ce-L iubesc sincer pe Dumnezeu. De la începuturi, pentru patriarhi, profeţi, apostoli şi mucenici, semnul alegerii era călătoria pe calea cea strâmtă şi cu scârbe şi suferinţe, prin acestea ei aveau dovada că sunt plăcuţi lui Dumnezeu.Fiule, zice Scriptura, când vrei să te apropii să slujeşti Domnului Dumnezeu, găteşte-ţi sufletul tău spre ispită, încordează inima ta şi fii tare şi să nu te tulburi în timpul încercării” (Sir. 2, 1-2). Şi într-alt loc: “Tot ce ţi se va întâmpla primeşte cu plăcere” (Sir. 2, 4), ştiind că nimic nu se întâmplă fără voia lui Dumnezeu. Este motivul pentru care sufletul ce doreşte să-i placă lui Dumnezeu mai întâi de toate să se întrarmeze cu răbdarea şi cu nădejdea. Una dintre vicleniile diavolului constă, la ora încercărilor, în a ne împinge în tristeţe pentru a ne deturna nădejdea pe care ne-am pus-o în Dumnezeu.

În acelaşi timp, Dumnezeu nu îngăduie niciodată ispitelor să-i necăjească în aşa măsură, pe cei ce şi-au pus nădejdea în El, încât să-i ducă la disperare. “Credincios este Dumnezeu, zice Apostolul, el nu va îngădui ca să fiţi ispitiţi mai mult decât puteţi, ci o dată cu ispita va aduce şi scăparea din ea, ca să puteţi răbda” (l Cor. 10, 13). Diavolul nu chinuieşte sufletul atât cât ar vrea el, ci doar atât cât îi îngăduie Dumnezeu. Dacă omul nu ignoră ce povară poate purta un catâr, un măgar, sau o cămilă, şi le pune în spate doar atât cât pot duce; dacă olarul ştie cât timp trebuie să lase în cuptor vasele de argilă, puţin ca ele să nu se ardă dacă stai prea mult, sau, dimpotrivă, să nu fie inutilizabile dacă stau prea puţin; dacă deci omul este în stare să facă asemenea calcule, cu cât mai mult înţelepciunea lui Dumnezeu va şti ce sarcină trebuie pusă asupra fiecărui suflet, pentru ca, încercat prin ispite să devină apt pentru împărăţia cerurilor.

Oamenii lui Dumnezeu trebuie să se pregătească de luptă. Tânărul războinic suportă cu tot sufletul rănile pe care le primeşte şi respinge bărbăteşte pe vrăjmaşi; la fel şi creştinii trebuie să suporte cu curaj ispitele şi luptele, atât cele de dinafară cât şi cele de dinăuntru. Creştinul lovit de încercări trebuie să progreseze prin răbdare. Aceasta-i calea unui creştin adevărat. Precum soarele proiectează umbre, la fel şi Duhul Sfânt, prezent fiind, face să apară persecuţii şi lupte. Iată-i pe proorocii în care a strălucit Duhul Sfânt: la câte persecuţii n-au fost supuşi de neamul lor! Iată-L pe Domnul Hristos, care este Calea, Adevărul şi Viaţa (Ioan 14, 6); El a suportat persecuţii, nu numai de la neamurile străine, ci şi de la propriul Său popor, de la Israel! Ei l-au batjocorit pe Mântuitorul cu frenezie şi L-au răstignit. Apostolii au suferit o prigoană asemănătoare. După ce Hristos a fost răstignit pe Cruce, Duhul Sfânt, Mângâietorul, i-a abandonat pe iudei şi s-a odihnit peste creştini. Creştinii nu trebuie să se tulbure când au necazuri: persecuţiile pornesc întotdeauna împotriva adevărului. Cuvântul lui Dumnezeu lucrează în fiecare pe măsura respectivului. Atunci când omul reţine Cuvântul, şi Cuvântul îl reţine pe el; când îl păstrează, este păstrat de către Acesta. Din acest motiv, toate inimile sfinţilor, profeţilor, apostolilor şi martirilor au păstrat Cuvântul în inima lor; nu se îngrijorau de cele trecătoare şi le lăsau pe cele pământeşti, petrecând în porunca Duhului Sfânt, căci mai bună decât orice este dragostea lui Dumnezeu şi virtutea. Lucrul acesta-l dovedeau nu atât cu vorba, sau cu câteva cunoştinţe superficiale, ci cu vorba unită cu fapta. In locul bogăţiei, ei alegeau sărăcia; în locul slavei, dezonorarea; în locul bucuriei, suferinţa. Ei căutau dragostea în locul urii: urând bucuriile acestei vieţi, îi iubeau pe cei ce-i privau de acestea, socotindu-i colaboratori pe calea mântuirii. Evitau să mănânce din pomul cunoştinţei binelui şi răului (Facere 2, 9): îi iubeau pe oamenii evlavioşi şi bine intenţionaţi, dar nu-i judecau nici pe cei răi, văzând atât în unii cât şi în alţii pe trimişii învăţătorului; faţă de toţi arătau o adevărată dragoste. Auzind porunca Mântuitorului: “iertaţi şi veţi fi iertaţi” (Luca 6, 37), îi considerau pe cei ce-i necăjeau ca binefăcători, căci ei deveneau un mijloc prin care dobândeau iertarea păcatelor. (…)

5_march_mark_the_ascetic_small.jpg

2.    Extras din scrierile Sf. Marcu Ascetul

Privegherea, rugăciunea şi răbdarea în încercări îi dau inimii o duioşie dulce şi nepericuloasă, cu condiţia ca o intensificare disproporţionată a nevoinţei ascetice să n-o lipsească de calităţile sale esenţiale. Cel ce neglijează aceste trei aspecte ale activităţii duhovniceşti, sau care le practică fără râvnă, va fi cuprins în momentul morţii de chinurile groaznice (Legea duhovnicească, 19).

(…) Legea libertăţii spirituale ne învaţă adevărul, şi mulţi îl cunosc doar superficial, iar cei puţini îl cunosc în măsura în care împlinesc poruncile (Ibid. 30). Perfecţiunea legii duhovniceşti este ascunsă în Crucea lui Hristos (Ibid 31). Cel ce se roagă pentru cei ce-l vătămă, îi zdrobeşte pe demoni; dar cei ce-şi permit să se lupte cu oamenii care-i vătăma, vor fi ei înşişi învinşi de demoni (Ibid 45). Dacă fiecare suferinţă, venită fără voia ta, te învaţă să-ţi aduci aminte de Dumnezeu, atunci nu-ţi vor lipsi ocaziile de pocăinţă (Ibid. 57). Vezi-ţi propriile tale păcate, şi nu pe cele ale aproapelui, şi asceza ta duhovnicească nu va fi în deşert (Ibid. 63).

Să nu-ţi închipui că poţi dobândi virtutea fără suferinţă: cel ce trăieşte în desfătări rămâne departe de experienţa duhovnicească (Ibid., 66). Dacă cel ce lucrează conform poruncilor se aşteaptă ca încercările să apară ca urmare a lucrării sale: dragostea pentru Hristos se probeaza prin împotriviri (Ibid., 88). Numeroşi sunt cei ce au luptat mult împotriva suferinţelor nedorite, dar nimeni n-a scăpat de ele decât prin rugăciune şi pocăinţă (Ibid., 92). Eu cred că pocăinţa ia naştere din trei virtuţi: curăţirea gândurilor, rugăciunea neîncetată şi răbdarea în suferinţe. Aceste trei virtuţi nu numai că trebuie practicate în mod văzut, ci şi prin activitatea duhovnicească interioară. Asceţii care printr-o practică îndelungată le-au deprins, datorită lor, ajung la nepătimire.“Luând crucea vino şi urmează Mie” (Marcu 10, 21), a zis Domnul. Crucea este răbdarea în suferinţe. . . Fără aceste trei virtuţi, nu se poate împlini lucrarea pocăinţei.

Eu cred că pocăinţa este necesară tuturor, păcătoşilor şi drepţilor care doresc să se mântuiască, căci starea de desăvârşire n-are o limită la care odată ajunşi cei care doresc sa se mântuiască, să nu mai trebuiască împlinirea virtuţilor pomenite. Ele îi duc pe începători la evlavie; ele îi fac pe ceilalţi să progreseze; ele îi confirmă pe cei desăvârşiţi în desăvârşirea lor. Dar aceste virtuţi nu pot fi lucrate în chip prisositor, nici printr-o practică îndelungată, nici prin conştiinţa propriei tale dreptăţi…

Noi toţi suntem urmaşii lui Adam: toţi ne naştem în păcatul său şi, din acest motiv, suntem condamnaţi de judecata lui Dumnezeu la moartea veşnică; nu putem fi salvaţi fără de Hristos. Toţi, chiar cei drepţi dintre oameni, nu scăpăm de moartea veşnică decât prin mijlocirea lui Hristos cel răstignit pentru toţi; noi toţi suntem răscumpăraţi prin sângele Lui. De aceea, însuşi Mântuitorul le-a propus tuturor o singură lucrare, care-i îmbrăţişează pe toţi ceilalţi, şi le-a poruncit apostolilor ca tuturor să le spună un singur lucru: “Pocăiţi-vă, căci s-a apropiat împărăţia cerurilor (Matei 4, 17). În acelaşi timp, Mântuitorul a dat numeroase porunci concrete, a căror împlinire duce la desăvârşirea pocăinţei; El ne porunceşte împlinirea acesteia până la moarte, zicând: “Cine va pierde sufletul său pentru Mine şi pentru Evanghelie, acela îl va scăpa” (Marcu 8, 35). Şi adaugă, poruncind renunţarea la tot: “chiar şi la sufletul său însuşi” (Luca 14, 26). Pentru a confirma importanţa mare a poruncilor, zice: “Deci, cel ce va strica una din aceste porunci, foarte mici, şi va învăţa aşa pe oameni, foarte mic se va chema în împărăţia cerurilor” (Matei 5, 19). Dacă, aşa cum am spus, Hristos ne-a poruncit să stăruim în pocăinţă până la moarte, rezultă că cel ce crede că pocăinţa poate fi împlinită înaintea morţii leapădă porunca, refuzând să-şi piardă sufletul înainte de a muri; el se arată ca încălcător al tuturor poruncilor lui Hristos. Până ce murim pocăinţa nu se termină, nici pentru mici, nici pentru mari. De fapt, nimeni n-a putut face o pocăinţă perfectă, pentru că o pocăinţă perfectă n-ar mai cere continuarea ei. Iată pentru ce, chiar dacă nu ne simţim în stare să facem o pocăinţă aşa cum spune porunca şi cum ar trebui, să avem râvna să o facem, spre a nu fi număraţi între cei ce nu vor să se pocăiască, pentru a nu fi judecaţi din pricina acestui refuz.

Cercetează viaţa tuturor celor care, de la începutul lumii, au sfârşit cu bine călătoria pământească şi vei vedea că în toţi cei ce au plăcut lui Dumnezeu taina evlaviei s-a împlinit prin pocăinţă. A fost cineva condamnat? Dacă a fost, a fost pentru că nu s-a pocăit. A fost cineva iertat? Dacă a fost, a fost pentru că s-a pocăit. .. Dacă pocăinţa stă în a cere milă, cel ce se pocăieşte trebuie să aibă grijă să nu i se spună: “Iată, sunteţi sătui” (1 Cor. 4, 8). Trebuie fără osteneală să continue a cere ca şi cel ce n-are niciodată destul: “că oricine cere ia (Matei 7, 8). Dacă numai cel milostiv va fi miluit, atunci lumea întreagă este păstrată prin pocăinţă, şi datorită Providenţei divine, oamenii conlucrează unii cu alţii pe calea pocăinţei. (…)

Voi încheia sfaturile Părinţilor aducându-ne modesta noastră contribuţie întemeiate pe experienţe utile şi binefăcătoare. Atunci când ne încearcă necazurile, este bine să repetăm următoarele rugăciuni scurte, să le repetăm cu toată atenţia şi cu tot sufletul, să le repetăm până ce inima noastră se umple de pace, de mângâiere şi de blândeţe:

1. “Eu am primit ceea ce merit pentru faptele mele: Doamne, pomeneşte-mă pe mine întru împărăţia Ta“.

2. “Doamne, voia Ta cea sfântă să se împlinească întru mine păcătosul, acum şi-n vecii vecilor“.

3. “Doamne, eu sunt zidirea Ta şi robul Tău. Fie că vreau, fie că nu vreau, eu sunt în puterea Ta: fă cu făptura Ta cea sfântă după mila Ta cea mare“.

4.  “Slavă Ţie, Doamne, pentru tot ce ai făcut să vină peste noi, Slavă Ţie! Dreaptă şi preamilostivă este judecata Ta faţă de mine, care merit chinurile în lumea aceasta şi-n cea viitoare“.

5.  “Îţi  mulţumesc  şi Te preamăresc,  Domnul meu şi Dumnezeul meu, pentru aceste suferinţe mici pe care mi le-ai trimis întru preaînţeleapta Ta Pronie: prin ele Tu îmi dezvălui patimile mele ascunse, prin ele Tu îmi uşurezi răspunsul la judecata Ta cea dreaptă, prin ele Tu mă scapi de chinurile veşnice în iad” .

Este uşor de observat că aceste rugăciuni sunt extrase din Sfânta Scriptură şi din Părinţi. Când sunt repetate cu atenţie şi fără grabă, nu vor întârzia să acţioneze cu putere pentru mântuirea noastră”.

 

pilda-usii-stramte.JPG

 


Categorii

2. Special, Duminica dupa Inaltarea Sfintei Cruci, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Luarea Crucii si urmarea lui Hristos, Pocainta, Sfantul Ignatie Briancianinov

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

46 Commentarii la “CALEA CEA STRAMTA A CRUCII: POCAINTA SI NECAZURILE

VEZI COMENTARII MAI VECHI << Pagina 2 / 2 >>

  1. Pingback: PREDICI (audio si text) la DUMINICA DUPA INALTAREA SFINTEI CRUCI. Cum ne purtam crucile vietii? Suntem hotarati sa renuntam la noi insine si sa ne dedicam total lui Dumnezeu? -
  2. Pingback: PREDICI strapungatoare ale Sfantului Ioan de Kronstadt la DUMINICA SFINTEI CRUCI: “Sa ne luam cat mai repede crucea, atata timp cat Cel rastignit pe Cruce continua sa ne arate milele Sale!” -
  3. Pingback: VINEREA MARE. Predici, meditatii si plangeri strapungatoare la SFINTELE PATIMI ALE DOMNULUI, inaintea Epitafului Sau -
  4. Pingback: DE CE NE INCREDEM MAI MULT IN NOI INSINE DECAT IN VOIA LUI DUMNEZEU? Unde ne duc pacatul ingamfarii si incapatanarea in urmarea dorintelor si a ideilor proprii? De ce ne razvratim, ne agitam si refuzam Crucea? -
  5. Pingback: SFANTUL IGNATIE BRIANCIANINOV (30 aprilie) despre OBICEIURILE care devin PATIMI si despre LUPTA cu ele -
  6. Pingback: “Vom vedea pe Dumnezeu precum este” (IV): ARHIMANDRITUL SOFRONIE despre SUFERINTELE SI FERICIRILE DUHULUI: “Este oare cu putinta… fara o mare lupta cu propriile patimi, fara un plans zdrobitor, fara multime de scarbe, fara o arzato
  7. Pingback: Parintele Simeon Kraiopoulos despre LEPADAREA DE SINE, DE OMUL CEL VECHI si ASUMAREA STARILOR DE USCACIUNE SUFLETEASCA -
  8. Pingback: Predici sensibile ale Parintelui Iachint al Putnei la praznicul INALTARII SFINTEI CRUCI si la DUMINICA DUPA INALTAREA SFINTEI CRUCI: “Sa mergem pe urmele Domnului. Putin mai avem de urcat si vom ajunge sus. Acolo ne vom odihni…” -
  9. Pingback: PREDICI AUDIO in Duminica dupa Inaltarea Sfintei Cruci, de folos exceptional tuturor celor preocupati de viata duhovniceasca: UN INTELES NEASTEPTAT AL LUARII CRUCII “IN FIECARE ZI”: Sa avem incredere in Dumnezeu! -
  10. Pingback: Din cuvintele de folos ale unui parinte athonit de o luminata simplitate: “SPORESTE FARADELEGEA si de aceea se apropie a doua Venire. CINE ARE MARE DRAGOSTE CATRE EA, VA FI AJUTAT DE PREASFANTA NASCATOARE DE DUMNEZEU. Maica Domnului are putere, dar
  11. Pingback: CUM SE MANTUIESTE UN SUFLET PIERDUT | Cuvântul Ortodox
  12. Pingback: Parintele Cleopa (audio) despre DREPTUL IOV. Sfantul Ioan Gura de Aur (II) despre TIRANIA TRISTETII, RABDAREA BOLII si despre PARINTII NEPASATORI LA PACATELE COPIILOR | Cuvântul Ortodox
  13. Pingback: Inaintea Inaltarii Sfintei Cruci: CE INSEAMNA A IUBI, CU ADEVARAT, in vremurile abuzului, viclesugului si minciunii generalizate? CUM PUTEM MARTURISI CRUCEA IN VIATA NOASTRA si CE FERICIRE PUTEM GASI IN IADUL LUMII? (predici audio) | Cuvântul Ortodox
  14. Pingback: “Iata, ne suim la Ierusalim…”, urcam catre PATIMILE DOMNULUI. Noi stim ce cerem si ce asteptam de la Dumnezeu? “RASTIGNIREA” de a-L crede si a-L urma pe Hristos. “CRESTINII GANDESC SI AU DUHUL CELOR DIN LUME. Cata vicle
  15. Pingback: URMAREA LUI HRISTOS PANA LA RASTIGNIRE. Cuvant (audio, text) la Duminica dupa Inaltarea Crucii al unui preot american convertit: “Domnul a venit SA FIE CU NOI IN FIECARE ZI, Domnul TANJESTE SA FIE CU NOI SI IN CELE MAI ADANCI INTRISTARI ALE NOASTRE,
  16. Pingback: “AM IUBIT PĂTIMIREA, fiindcă minunat curăţeşte sufletul”. BINECUVANTAREA NEDREPTATII si PRIGOANA IZBAVITOARE. Suferinta muceniceasca si slujirea jertfelnica din inchisorile bolsevice, din exilul siberian si de la inceputul razboiului ale
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate