PARINTELE CLEOPA DESPRE PAZA MINTII: “Sa nu iesi la razboi fara Mine!” (2)

3-12-2008 Sublinieri

Din multumirea de sine se naste indata trambitarea de sine. Ca ii scoate diavolul virtutile la iveala: “Tu ai facut asa si asa! Si pe urma lauda de sine si pe urma placerea de sine. “Mai, eu sunt ceva!” Si din parerea de sine, inchipuirea de sine. Isi inchipuieste ca el este cineva! Din inchipuirea de sine se naste simtirea de sine. Se simte. “Eu! Ce? Nu te atinge, ca ma sparg! Te atingi de mine?”

parintele-cleopa-23.jpg

Uite un alt caz. Ti se intampla uneori ca stii ca esti pacatos si vrei sa te rogi, dar nu ai stare de umilinta, adica simti o invartosare a inimii. Ce trebuie sa facem atunci? Aceasta invartosare a inimii in timpul rugaciunii se cheama raceala, seceta sau uscaciune. Si asta este obisnuita la Sfintii Parinti. Eu deja cand ma marturisesc, zic: “Parinte, rugaciunea am facut-o cu mintea imbrobodita, plina de uitare, plina de raspandire, cu seceta, cu uscaciune, cu raceala, cu parasirea darului …” Raceala vine mai totdeauna din uitare. Pricina racelii sufletului – ca eu pacatosul sufar in toata clipa de ea – este uitarea. Dar uitarea ce este, dupa Sfintii Parinti? Este primul pacat din partea rationala a sufletului.

Sufletul se imparte in trei parti: partea rationala, cea manioasa si cea poftitoare, dupa Sfantul Grigore de Nissa. Asa le randuieste in Pidalion. El canoniseste exact pacatul dupa cele trei parti ale sufletului. Vezi in canoanele lui din Pidalion. Din partea rationala primul pacat este uitarea. Apoi nestiinta, nedreapta socoteala, nechibzuinta, nemultumirea pentru binefacerile lui Dumnezeu si ale aproapelui, nediscernamantul, credinta stramba, hula, nebunia, eresul si celelalte. Dar primul pas spre raceala este uitarea. Cand uitam binefacerile lui Dumnezeu, cand uitam ca Dumnezeu este de fata, cand uitam prezenta lui Dumnezeu, cadem in asa numita “acedie”. Acedia este moleseala sufletului si a mintii. Acedia o mai numesc unii din Sfintii Parinti caracatita sufletului. Cand s-a lancezit omul si cand zace in acedie, in moleseala, atunci vin toate patimile si rautatile in sufletul lui. Asa o numeste si pe imaginatie. Aristotel o numea simtire de obste in filosofia lui. Pentru ca imaginatia nu prinde numai un pacat si nu da razboi sufletului numai cu unul.

Ai citit Paza celor cinci simtiri scrisa de Nicodim Aghioritul? Ei, cate sunt de vorbit. Vezi cum se leaga una de alta, vorbind? De cinci ori am citit-o in viata, la liniste. Strasnica si sfatuitoare carte. Si cand o termini, autorul ei zice: Aceasta puturoasa carte ce am scris. Ai vazut cata smerenie? “Tu te-ai facut ca un amnar si eu ca o cremene. Ai lovit o data si de doua ori, intr-o inima a mea ca de cremene si au izvorat aceste putine scantei”. Cartea aceea toata are mare intelepciune! Ai vazut ce spune acolo? Ne arata cum sa mergem pe drumul acesta.

Din cauza ca mintea a cazut in raceala, datorita uitarii, dupa ce-a uitat frica lui Dumnezeu, incepe omul sa-si permita orice. Si prima data, cand omul a uitat de frica lui Dumnezeu incepe sa-i aduca diavolul tot felul de ganduri prin imaginatie. Imaginatia, dupa Sfantul Vasile cel Mare, este pod al diavolilor, prin care intra in sufletul omului. De aceea trebuie o mare atentie la rugaciune sa nu ne inchipuim nimic, caci prima vama pe care o intalneste mintea inspre inima este imaginatia. Nici o fapta rea, nici un diavol, nici o patima nu trece de la minte la simtire decat prin imaginatie. Ca nu poti sa faci pacatul, pana nu ti-l inchipui. N-ai vazut cand te lupti cu mintea? Ori apare chipul aceluia care te-a suparat si asupra caruia ai fost pornit. Parca ti-l aduce aminte si parca te-ai razbuna. “Ei, daca ar fi aicea! Ce i-as drege, ce i-as face!” Si aceia sunt diavoli. Dar prin imaginatie iti dau razboi. “Mai, dar mi-a zis, si am sa-i zic!” Diavolii iau fata aceluia care te-a suparat si o aduce in suflet prin imaginatie si ti-o arata: “Uite, acesta ti-a zis si acesta te uraste!”

Apoi vin si minciunile mintii, cu presupuneri ca acela te uraste, si acela zice asa si acela, cutare. Un duhovnic mare spunea: “Nu le crede, parinte, ca-s minciunile mintii, si ai sa vezi mai tarziu ca niciuna din cate ti-a spus mintea nu-i adevarata“. Astea-s minciunile mintii, pe care le baga diavolii in vremea ispitei, prin imaginatie in suflet sa-l darame. Sunt pre[su]pusuri, pareri gresite. Pre[su]pusuri ca cutare iti zice, ca cutare are ciuda si cutare altceva. Si niciuna nu-i asa. Demonii, cand vad ca tulbura pe om banuielile acelea, bat razboi si cu acestea.

Ca zice in Psaltire: Multi sunt acei care bat razboi cu noi de la inaltime. Deci, lupta noastra nu-i impotriva trupului si a sangelui, ci impotriva duhurilor rautatii, domnii puterii vazduhului, a duhurilor rautatii raspandite in aer. Iata, ca cu capeteniile vazduhului se lupta biata minte! Ce se intampla? Un pacat intai l-ai gandit. Daca s-a invoit mintea la gandire, trece la cugetare. Trece la alegere. Imediat il baga diavolul in imaginatie. Ti-aduce aminte… N-am vorbit noi despre ispitirea din opt parti? Ca sa vezi si acolo cata filosofie este la Sfintii Parinti! Dupa ce te-ai bagat in imaginatie, ti-a bagat idolul si te-a lovit in minte. Gata! Auzi ce spune: Cand vei vedea uraciunea pustiirii stand in locul cel sfant, cel ce aude sa inteleaga! Sfantul Maxim spune:

Uraciunea pustiirii in locul cel sfant este pacatul inchipuit in imaginatie. Ca locul cel sfant este inima, pentru ca noi suntem Biserica Dumnezeului Celui viu si Duhul lui Dumnezeu locuieste in inima noastra.

Diavolul, daca a reusit sa bage idolul prin imaginatie in minte, de aici il baga in inima! Apoi, in inima si in mintea ta, numai fata aceea o ai, ori care te-a suparat, ori care o iubesti cu patima! Dupa ce ti-a bagat idolul, iti dai seama: “Da! Eram treaz mai inainte de prima momeala” – ca aicea trebuie sa vorbim de cele douasprezece trepte ale pacatului. “Daca eram treaz la prima momeala, imediat ziceam: Doamne Iisuse …  si cu trezvia atentiei idolul nu intra”. Daca n-am fost atent, a intrat idolul: cutare fata, cutare femeie cu care ne-am intalnit, sau bani sau slava, ori de ce nuanta ar veni. L-a bagat in inima prin inchipuire. Acesta-i idolul, asta-i “uraciunea pustiirii in locul cel sfant“. Si daca era trezvia atentiei, nu intra. Il dadea jos de la inceput. A venit? “Doamne Iisuse…!” Il izbesti de piatra Hristos.

Si stii ce se obisnuieste mintea cu acest nevazut razboi? Precum scrie in “Razboiul nevazut”. Ai vazut ca mintea acelui ce este treaz, care are trezvia atentiei, nu numai ca nu se teme de navalirile astea. Stii ce face? Anume le cheama. Le da drumul oleaca, apoi cu rugaciunea il cheama pe “Doamne Iisuse...” in ajutor. Precum face pisica cu soarecul. Il prinde si apoi ii da drumul, si asa se joaca cu el. Dar aceasta lucrare este pentru cei sporiti. Asa face mintea trezvitorului cu pacatul. Ii da drumul sa intre oleaca inauntru; si numai ce-l vede ca treec in imaginatie si incepe a-i tulbura firea. “A! Mi-ai venit?Doamne Iisuse…” Si-l mai cheama odata la lupta: “Mai vina, mai, si mai intra!” Si el mai vine. Si iar il izbeste de piatra cu “Doamne Iisuse…”. Stii ce zice apoi diavolul? “Aista nu-i prost! Ma cheama intai si-mi da drumul si apoi ma arde cu Hristos. Stai, ca acum ii treaz cu mintea. Vin mai tarziu, cand il stapaneste uitarea“. Si cand il mai cheama, nu mai vine. Nu uita el sa ne ispiteasca. “Acum nu vin, ca-i treaz cu mintea si ma arde cu “Doamne Iisuse…” Da-i pace. Cand va dormita el cu mintea si n-o sa fie stapan pe simturi, atunci vin! Cand este raspandit cu mintea, atunci ii dau razboi. Acum cand este treaz, n-am nevoie sa ma lupt cu el. Ca acum stii ce face? Cheama numele Domnului si ma arde!” Asa face trezvitorul, precum face mata cu soarecele. Ii da drumul si iar il prinde. Ferice de cel ce are trezvia mintii!

De aceea a zis dumnezeiescul Pimen cel Mare in Pateric: Nu avem nevoie pentru a ne mantui, decat de minte treaza. Clar! Atata. Cu mintea treaza si cu lucrarea asta a trezviei atentiei ne putem mantui cel mai usor. Pe aceasta o numeste Sfantul Isihie din Sinai: “Lucrare preacuprinzatoare de toata fapta buna si de toata virtutea” – cititi in Filocalie, ca de acolo vorbim si din Pateric. Primul pacat care se naste din partea rationala a sufletului este uitarea. Din uitare se naste raceala sufletului. Zice Marcu Ascetul ca trei sunt uriasii care ucid sufletul: uitarea, nestiinta si trandavia. Vezi? S-ar putea ca unul sa fie treaz cu mintea, dar sa fie orbit de nestiinta. Si iarasi n-are trezvia atentiei nici acesta. Auzi, ca nestiinta este orbirea sufletului. Sfantul Maxim zice: Viata mintii este lumina cunostintei, iar nestiinta este orbirea sufletului. Si atunci se poate orbi unul nu numai de uitare, ci si din nestiinta. Si daca a spus si de trandavie, dar ai auzit pe cine a pus intai? Tot pe uitare. Ca si nestiinta si trandavia vin dupa uitare. (…) Dar uitarea este primul pas spre raceala, cum arata dumnezeiestii Parinti. Iar daca noi luptam impotriva uitarii, mintea intotdeauna ii treaza si scapa de celelalte lupte in celelalte trepte ale pacatului.

Ai vazut cum s-a numit satana la Iov in Scriptura? Furnico-leu. Frumos comentariu face la aceasta Nil Ascetul, iar mai tarziu Nicodim Aghioritul o pune in Paza celor cinci simtiri. De ce s-a numit satana si pacatul furnico-leu? Iov zicea: “Furnico-leul a murit de foame ca n-avea de mancare!” Dar, la cine ? La Iov n-avea de mancare, nu la mine pacatosul! Eu il hranesc toata ziua si-l fac leu. Ca de ce Iov nu-l hranea pe furnico-leu? Auzi ce spune Scriptura? Acest om aducea in fiecare seara cate un bou jertfa pentru copiii sai: “Doamne, nu cumva copiii mei, fiind tineri, sa fi gresit cu gandul lui Dumnezeu!” Care tata si mama de azi, mai au grija ce gresesc copiii lor cu gandul lui Dumnezeu? Nu l-a numit degeba Dumnezeu pe Iov, drept si temator! Aducea un bou jertfa in fiecare seara, nu pentru pacatele lui, ci pentru ale copiilor lui. Ca el a spus ca furnico-leul a murit de foame ca n-avea de mancare, adica el nici in gand nu hranea pacatul. Si zice Sfantul Ioan Gura de Aur:

“N-ar fi pierit copiii lui asa, daca nu i-ar fi gasit la masa si la betii. Ca ei erau la praznic la fratele mai mare si petreceau. De aceea a putut satana sa darame casa. Daca ii gasea in rugaciune nu se putea intampla asa“.

Dar aceasta a lasat-o ca pilda Dumnezeu. Dar acest Iov, care era atat de tare treaz cu mintea inaintea lui Dumnezeu, zice ca furnico-leul a murit de foame ca n-avea de mancare; si Sfintii Parinti fac comentariu mai ales la lucrul acesta: Pacatul cand vine in mintea noastra, este mic ca o furnica.a face fapta buna cu scop rau. Pentru ca fapta buna facuta cu scop rau n-are plata, ci ea trece de partea scopului si se pierde. Sufletul si viata faptei bune este scopul. Ca prima treapta a pacatului este De aceea a zis dumnezeiescul parinte Maxim:

Este feciorie si milostenie si priveghere si post si osteneala, care sunt uraciune inaintea lui Dumnezeu, ca nu cu scop adevarat se fac acestea!

Daca fapta buna este facuta cu scop rau ea trece de partea scopului si se face una cu el.

Scopul este sufletul si mireasa faptei bune. Noi, daca ne-am trezit cu mintea, atunci cand facem o fapta buna, trebuie sa vedem daca-i cu scopul de a placea lui Dumnezeu, de a ma mantui, sau daca nu cumva mintea mea priveste in alta parte. Dumnezeiescul parinte Efrem zice:

cand mintea va parasi scopul blagocestiei, adica al evlaviei, toate faptele bune nu mai folosesc.

Ca scopul este ori a iubirii de slava, ori a iubirii de treapta, ori a iubirii de castig, cum zice dumnezeiescul Ioan Scararul. Auzi ce zice el, aratand aici cat este de rea chiar si lepadarea de lume cu scop rau:

“Cela ce pentru iubirea de castig a facut lepadarea de lume, este ca piatra de moara, care intru aceleasi se invarteste”,

vorbind despre cele trei feluri de lepadari de lume. Cum? El, se leapada de lume ca sa vina in manastire, si nu vine pentru a-si plange pacatele si pentru dragostea lui Dumnezeu, ci pentru altceva. Scopul lui este sa castige bani, cinste, dregatorii si slava de la oameni. Acasa alerga dupa treaba, ca sa castige parale, sa faca casa mare, sa cumpere gradini, sa faca avere; vine in manastire si se invarteste tot in acelea. Lucreaza sa castige ceva, sa faca, sa tot aiba ceva. Acesta-i scopul lui cu care a venit la manastire. Si acesta n-a venit cu scopul mantuirii, ci a venit aici ca sa se imbogateasca. Al doilea scop. Vine la manastire si isi zice: “Mai, poate ma fac diacon, poate preot, poate voi fi staret, poate econom; m-oi face eu ceva”. Atunci mintea lui priveste spre iubirea de treapta; si auzi ce-i spune la acesta dumnezeiescul Ioan Scararul:

Cela ce pentru iubirea de treapta pe lepadarea de lume o a facut, ca tamaia este, care la inceput miroase si pe urma scoate fum”.

Vine in manastire smerit, ascultator de toti, rabda de la unul, rabda de la altul, face ascultare cu dragoste, privegheaza, se roaga, se arata ca-i credincios in toate. Dar, ce zice? “Mai incolo trebuie sa ma faca diacon, preot, cutare!” Si daca nu ajunge tinta carierei, unde privea mintea lui, incepe a scoate fum.Asa! Pe acela, care a venit de ieri in manastire, l-a facut, si aceluia i-a dat dregatorie si eu n-am fost facut?” Si cel ce mirosea la inceput ca tamaia, a inceput a scoate fum, a inceput a carti. Eheei! Dai de Sfantul Ioan Scararul! Acolo la Sinai ii zice Sfantul Ioan Sinaitul. Noi ii zicem “Scararul” dupa cartea lui numita Scara. Ce zice?

Cela ce pentru iubirea de Dumnezeu lepadarea de lume o a facut – adica din Dragostea lui Dumnezeu -, adauga dor peste dor si foc peste foc, aprinzandu-se de dragostea lui Dumnezeu, slujind cu frica Lui si cu cutremur“.

Acela iubeste pe Dumnezeu pana in sfarsit!

Si iata mintea noastra la trezvia atentiei, nu trebuie sa priveasca numai asupra gandurilor care vin, ci si asupra scopurilor cu care ne nevoim si urmam lui Dumnezeu. S-ar putea sa ne nevoim si sa ramanem cu mainile goale la urma, daca scopul este altul. Deci, scopul faptelor bune totdeauna sa fie spre slava lui Dumnezeu. De aceea ne invata si marele Apostol: Sau de mancati, sau de beti, sau altceva de faceti, toate sa le faceti spre slava lui Dumnezeu. Deci, daca omul este treaz cu mintea, ucide pacatul de cand ii furnica! V-am vorbit mai inainte de fata Babilonului si de pacatosii pamantului si acum va aduc aminte. Daca ne-ar ajuta Preasfantul Dumnezeu sa fim treji cu mintea si sa ucidem pacatul de cand e furnica; ca apoi, pe treptele celelalte, se face leu si nu-l mai putem birui!

Prima treapta a pacatului este sa faci fapta buna cu scop rau. A doua, sa nu faci fapta buna desavarsit, intreaga. Un exemplu: faci milostenie, dar o faci din furat! Si zice Sfantul Ioan Gura de Aur:

Cel ce aduce jertfa din osteneala straina lui Dumnezeu, asa-i ca si cel ce aduce caine imputit.

Deci, iata ca nu-i cum trebuie! A treia treapta a pacatului este momeala. Se apropie de mine un gand, dar nu cu patima. Femeie, sa zicem; slava, bani. Sa luam de pilda numai aceste trei. Dar nu-i nimica rau; ca Dumnezeu le-a facut la inceput bune toate; si femeie si bani si slava. La ban; cuvantul ban nu te vatama cu nimic. Este numai o bucata de fier sau o zgura a pamantului facuta acolo rotunda, daca-l numim asa simplu. Dar langa ban apare patima: “daca vei avea tu mai multi bani! Daca vei avea o punga! Faci o ladita pe urma! Si daca vei mai ascunde din ei!” Ai vazut cum se lipeste ispita langa gandul simplu? Indata se complica cu patima. Zic femeie! Nimic nu ma vatama. Ca nu este cuvantul in mintea mea cu patima. Dar langa femeie mi-aduce diavolul ispite in gand: “Mai, dar daca ar fi frumoasa; daca ai vazut-o pe cutare, si daca ar fi prietena cu tine si daca ar fi langa tine cand te lupta patima, si daca ai pacatui cu dansa!” Ai vazut unde te duce imaginatia? Indata cuvantul femeie s-a complicat cu patima, cu momeala pacatului.

La fel, sa zicem slava. “Cela ce Ma slaveste pe Mine, Il voi slavi”. Este slava buna! Nu-i nimica cuvantul slava. Dar, “daca m-ar lauda, daca as fi asa, daca as face asa, daca as ajunge asa, daca as fi eu asa!” Iata deci, unde te duce slava! Atunci cuvantul “slava” se complica cu patima. Si auzi ce zic dumnezeiestii Parinti: Precum iedera si hameiul se agata de orice planta care-i mai aproape, asa si langa gandul simplu al lucrului, se agata patima”. Si tocmai asta e lupta omului trezvitor – ca despre trezvia atentiei vorbim aici!

Aceasta este cea mai stravezie (patrunzatoare) lupta a crestinului si monahului. Toti ne luptam pentru mantuire. Dar trebuie sa despartim gandurile simple ale lucrurilor, de cele complicate cu fapta! Nu-i pacat sa gandesc la femeie, ca si Evanghelia a spus ca Cel ce priveste la femeie, nu spre a o vedea, ci spre a o pofti, preacurveste cu dansa in inima sa. Indata ce langa femeie a aparut pofta, gata! Este preacurvie! Eu, daca am privit-o, dar fara sa cuget cu patima, nu-s preacurvar. Pot sa vad un milion de femei! Dar daca am poftit una in inima mea, atunci imediat eu sunt preacurvar. De aceea zice dumnezeiescul Efrem: Nu ma aruncati in negrija, fratii mei, pentru pacatele cu gandul ca n-ar fi mari! Daca nu erau mari, nu era nevoie ca dreptul acela, Iov, cu 1850 de ani inainte de Hristos, sa aduca jertfa pentru pacatele cu gandul ale feciorilor sai, si Intelepciunea lui Dumnezeu, nu socotea preacurvie, intru pofta de muiere si ucidere, intru ura de frate. Cu gandul, omul este ucigas si preacurvar in toata vremea. De aceea zicea Sfantul Efrem Sirul: “Nu ma aruncati in negrija!”

Un gand venit in minte si omul trece la imaginatie; de la gand incepe tot pacatul. Toata lupta noastra si a fiecaruia dintre noi, care vrea sa se mantuiasca, este sa desparta gandurile simple ale pacatului de cele complicate cu fapta. Ca nu ne raneste pe noi gandul simplu, ci cel ce ne complica cu patima. Si atunci diavolii, vazand ca am primit gandul patimas, care este momeala gandului simplu, ne duc mai departe pe treapta urmatoare a pacatului. Treapta a patra a pacatului este consimtirea. A consimtit sufletul nostru sa stea de vorba cu gandul cel simplu! Sa stea de vorba cu gandul olecuta. “Mai, cam cum e cu asta?” Si gata! Suntem pe treapta a patra a pacatului! Starea de vorba a sufletului cu pacatul.

In treapta a cincea incepe lupta.Nu-i bun gandul asta; vine cu patima la mine!” Si lupta se da pe toate treptele pacatului pana la deznadejde si moarte. Mintea incepe sa lupte. “Nu-i bun gandul asta! Mi-a bagat patima in suflet! Uite, poftesc femeie sau ban sau treapta sau urasc pe fratele“. Sau cine stie de ce nuanta ar fi pacatul, din cele trei parti ale sufletului. Si atunci eu trebuie sa fiu atent, ca vorbim de trezvie. “Ei, diavole, pana aici! M-ai adus pana aici!” De-acum, lupta! Si in lupta asta, v-am spus, trebuie sa chemam pe “Doamne Iisuse…” Ca auzi ce spune Scriptura? Sa nu iesi, Israele, fara de Mine la razboi ca vei fi infrant! Cum ai vazut ca au patit cu amoreii. Si ziceau evreii: Doamne, am cazut!Pai, nu v-am spus Eu sa nu iesiti la razboi fara Mine?

Asa si noi in lupta cu pacatul, sa chemam in ajutor numele Domnului. Cat de treaz ai fi cu mintea si cat de mare filosof ai fi, te prapadesc diavolii, daca nu chemi pe “Doamne Iisuse…“. Trezvia atentiei si rugaciunea mintii au legatura, cum are sufletul cu trupul. A ne trezi, a ne impotrivi pacatului si a chema pe “Doamne Iisuse…“. Asta-i filosofia duhovniceasca! Atata legatura are paza mintii sau trezvia atentiei cu rugaciunea mintii. In lupta asta cu pacatul, mintea noastra incepe razboiul. La acest razboi se incaiera trei feluri de minti: mintea diavoleasca, mintea ingereasca si mintea omului. Omul ii dator sa se trezeasca si sa cheme pe “Doamne Iisuse…”. Ramaneti intru Mine si Eu intru voi, ca fara de Mine nu puteti face nimic! Si daca in lupta asta crestinul cheama pe Iisus, iese biruitor! Daca se bizuie pe sine si se leneveste si uita sa cheme numele Domnului, iese pacatul biruitor.

In treapta a sasea vine invoiala. “Ei! Si daca m-as invoi oleaca cu gandurile rautatii, ale pacatului?” Daca esti tare si ai capatat trezvia atentiei, poti sa te invoiesti oleaca, ca sa chemi pacatul la lupta, cum spune in Razboiul nevazut. Faci ca mata cu soarecele. Ii dai drumul si iar il prinzi. Si-l chemi o data si zici: “Doamne Iisuse…” si l-a batut. Il chemi a doua oara, asa cum spune in Razboiul nevazut: “Care-i treaz cu mintea, cheama pacatul. Il cheama de cateva ori si il ucide. Ca diavolii se tem: “Mintea asta-i treaza; ma cheama dar ma omoara cu “Doamne Iisuse…“. Si nu mai vine o vreme. Dar mai incolo zice: “Lasa-l, ca acum este biruit de uitare; acum da-i pace! Cand va dormita cu mintea, atunci vom veni; nu cand ne cheama el. Acum ne cheama la lupta ca-i cu Iisus si nu se teme. Dar cand va adormi, venim noi!Ca el nu se osteneste, nu asuda. Asa spune si in Pateric; dupa cum talharii, cand pandesc casa daca aud vorbind inauntru, zic: “Mai, sunt treji. Nu putem intra, ca acum nu putem prada”. Asa este si cu talharii diavoli. Daca vad diavolii ca sufletul este in vorba cu Hristos – adica are rugaciunea launtrica – nu pot intra, ca Hristos este acolo si ii arde! Iar daca nu se mai aude nici un murmur in inima, nici o vorbire, atunci intra!

Deci, in lupta asta, cand sufletul a cedat putin, cade in treapta a sasea a pacatului, invoiala. “Ma invoiesc. Ei! Si ce, daca voi sta de vorba cu gandurile curviei, sau ale maniei, sau ale urii, sau ale slavei desarte?” Si aceasta invoiala vine, dupa cum arata Sfantul Ioan Pustnicul, din iubirea de sine. Ea este maica si radacina invoielii si a tuturor rautatilor! Ca tot sa-l indulceasca pe hoit, macar cu gandul. Din iubirea de sine se naste mai intai mila de sine, si apoi crutarea de sine, pentru care l-a numit Mantuitorul pe Petru, satana. Cruta-Te pe Tine, Doamne! – a zis Petru. Mergi inapoia Mea, satano! Sa ma crut? Pentru asta am venit Eu, sa ma jertfesc, nu sa ma crut! Din crutarea de sine incepe indreptatirea de sine. “Ei, ce! Dar, nu pot; dar, sunt neputincios, ca sunt si eu om! Trebuie sa mai las si eu la cele omenesti!” Indreptateste-te, omule! Din indreptatirea de sine, vine multumirea de sine. “Ii multumesc lui Dumnezeu ca eu, numai la pacatul cu mintea ma invoiesc, dar nu fac chiar pacatul cu lucrul“. Din indreptatirea de sine vine multumirea de sine si apoi nemultumirea. Ce scop are? Sfantul Maxim Marturisitorul spune: Sa faca sufletul satul de fapta buna! Fariseul cel dinlauntrul nostru ce zice?  Ca cel din biserica: Multumescu-Ti Tie, Doamne, ca nu sunt ca toti oamenii si nici ca acest vames… Multumirea de sine zice: “Multumesc lui Dumnezeu ca eu ma invoiesc numai cu gandul, dar altii fac pacatul cu lucrul!” Si ce-i cu asta? Ai vazut diavolul cat este de filosof? Cat este de teolog? Ca sa te capete pe tine cu multumirea asta, sa zici ca pacatul tau, daca a fost pana la invoiala sau la consimtire, nu-i nimica! Si la aceasta multumire, daca sufletul ii multumit cu starea lui, iata Evanghelia ce spune: Fericiti cei ce flamanzesc si inseteaza de dreptate… Mereu aceasta sete si foame dupa fapta buna! Iar multumirea de sine este pacat, o ramura a iubirii de sine, ca-l face pe om satul de fapta buna. Multumescu-Ti Tie, Doamne… Fariseul din sine ii spune “Tot ai tu ceva! Nu esti chiar cel mai rau om!” Din multumirea de sine se naste indata trambitarea de sine. Ca ii scoate diavolul virtutile la iveala: “Tu ai facut asa si asa!” Si pe urma lauda de sine si pe urma placerea de sine. “Mai, eu sunt ceva!” Si din parerea de sine, inchipuirea de sine. Isi inchipuieste ca el este cineva! Din inchipuirea de sine se naste simtirea de sine. Se simte. “Eu! Ce? Nu te atinge, ca ma sparg! Te atingi de mine?” Din simtirea de sine se naste ingamfarea de sine. Din ingamfarea de sine vine cinstea de sine. Mi se cade, ca eu sunt cineva!”

Din cinstea de sine se naste increderea in sine, apoi rezemarea pe sine, apoi bizuirea pe sine si apoi vine nesimtirea si impietrirea inimii care este moartea sufletului si, n-am cand a vi le mai spune pe toate. Iata cum actioneaza iubirea de sine asupra noastra. Si aceasta se intampla tocmai cand mintea doarme si nu are trezvia atentiei. Ca atunci cand este treaza, totdeauna zice: “Doamne Iisuse… “, sau cugeta la alte lucruri duhovnicesti. Si atunci se smereste, ca isi cunoaste neputinta sa. Dar, ce se intampla? La invoire, mintea noastra s-a invoit cu gandul primit de la diavol, care este acolo. El vede ca, mintea acum ori curveste, ori se razbuna cu ura pe cineva; ori naluceste slava desarta, ori naluceste bani, ori alt pacat. Sufletul, daca s-a invoit, sta de vorba cu orice pacat.

Incheind aceste putine cuvinte, sa rugam pe Preabunul Dumnezeu si Preainduratul nostru Mantuitor, sa ne trimita a Sa mila si indurare tuturor celor ce vietuim aici si tuturor dreptcredinciosilor care isi petrec cu grija viata. Sa nu uitam dumnezeiestile Sale cuvinte, care totdeauna trebuie sa ne indemne la trezvie si veghere, dupa cum scrie in Sfanta Evanghelie: Ca nu cumva, venind fara veste, sa va afle pe voi dormind. Iar ceea ce va zic voua, zic tuturor: Privegheati! (Marcu 13, 36-37)”.

(sursa online)

2.jpg

Legaturi:


Categorii

1. SPECIAL, Ce este pacatul?, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Mandria, trufia, Parintele Cleopa, Psihologie si psihoterapie duhovniceasca, Razboiul nevazut, Sfantul Maxim Marturisitorul, Sfantul Nicodim Aghioritul

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

68 Commentarii la “PARINTELE CLEOPA DESPRE PAZA MINTII: “Sa nu iesi la razboi fara Mine!” (2)

VEZI COMENTARII MAI VECHI << Pagina 3 / 3 >>

  1. Pingback: Invataturi ale SFANTULUI AMBROZIE AL OPTINEI despre LUPTA DUHOVNICEASCA impotriva feluritelor si rafinatelor ISPITE ALE VRAJMASULUI: “Striga catre Domnul si catre Maica lui Dumnezeu cu constiinta adanca a starii tale putrede, parasind gandurile seme
  2. Pingback: Alte sfaturi pentru viata duhovniceasca dusa intru SIMPLITATE si SMERENIE, din intelepciunea SFANTULUI AMBROZIE DE LA OPTINA: “Nu fi ca o musca suparatoare, care uneori zboara de colo-colo fara nici o noima, iar uneori inteapa, sacaindu-i pe toti
  3. Pingback: DE CE NE INCREDEM MAI MULT IN NOI INSINE DECAT IN VOIA LUI DUMNEZEU? Unde ne duc pacatul ingamfarii si incapatanarea in urmarea dorintelor si a ideilor proprii? De ce ne razvratim, ne agitam si refuzam Crucea? -
  4. Pingback: PARINTELE CLEOPA: Paza mintii si rugaciunea inimii. IMAGINATIA – “pod al dracilor” care impiedica rugaciunea curata – si ISPITA RATIUNII “TEOLOGHISITOARE”, de care “RADE DRACUL CU GURA PANA LA URECHI”: ̶
  5. Pingback: MARTURII despre darurile duhovnicesti ale CUVIOSULUI CLEOPA de la Sihastria | Cuvântul Ortodox
  6. Pingback: IESIREA DIN MINCIUNA INCHIPUIRII DE SINE, care rodeste NESIMTIRE, NEBUNIE SI DEZBINARE. Predici audio (si text) la PILDA VAMESULUI SI A FARISEULUI | Cuvântul Ortodox
  7. Pingback: Parintele Nectarie Mulatsiotis despre CURATIREA SUFLETULUI si ISPITELE pe care vrajmasul le aduce CRESTINULUI CASATORIT si MONAHULUI: “Nu trebuie sa ii lasam diavolului nici cele mai mici deschizaturi prin care sa intre” | Cuvântul Ortodox
  8. Pingback: FARISEISMUL, NEPIERITOR… “Cei molipsiti de aluatul fariseilor sunt in dusmanie neimpacata cu adevaratii ucenici ai lui Iisus, ii prigonesc fie la aratare, fie ascunzandu-se inapoia clevetirii si smintelii…” | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate