SA INVATAM POCAINTA de la Sfantul Ioan Scararul

5-04-2008 Sublinieri

Pentru Duminica Sfantului Ioan Scararul, va propunem astazi un fragment din Cuvantul V din “Scara” Sfantului Ioan Sinaitul cuprinsa in “FILOCALIA”, vol IX, traducere si note de parintele Dumitru Staniloae:

ladder-to-paradise.jpg

“1. Ioan a alergat odinioara inaintea lui Petru (In. XX, 3) si ascultarea s-a pus aci inaintea pocaintei. Cel dintai, ajungand inainte, inchipuieste ascultarea, celalalt inchipuieste pocainta.[1]

2. Pocainta este aducerea inapoi (improspatarea) a botezului. Pocainta este invoiala cu Dumnezeu pentru o a doua viata.[2]

Pocainta este cumparatoare a smereniei. Pocainta este necontenita renuntare la nadejdea vreunei mangaieri trupesti. Pocainta este gandul osandirii de sine si ingrijirea neingrijata de sine.[3]

Pocainta este fiica nadejdii si tagaduirea deznadejdii. [4] Cel ce se pocaieste se osandeste pe sine, dar scapa neinfruntat.[5]

Pocainta este impacarea cu Domnul prin lacrimi si prin lucrarea cea buna a celor protivnice pacatelor. Pocainta este rabdarea de bunavoie a tuturor necazurilor. Cel ce se pocaieste este pricinuitorul pedepselor sale. Pocainta este asuprirea tare a pantecelui si lovirea sufletului printr-o simtire adanca.

[…]

6. Am vazut suflete necurate stapanite nebuneste de dragostea trupurilor. Dar luand din cercarea dragostei pricina de pocainta, au intors aceeasi dragoste spre Domnul. Si sarind indata peste orice frica, s-au altoit fara satiu in dragostea de Dumnezeu. De aceea si Domnul a zis despre acea desfranata ca nu s-a temut, ci ca a iubit mult si a putut schimba cu usurinta dragostea cu dragostea. (Luca VII, 47).

[…]

8. Nu putem noi, cei ce am cazut in groapa faradelegilor, sa iesim de acolo, daca nu ne-am scufundat in adancul (abisul) smereniei. [7]

9. Alta este smerenia mahnita a celor ce plang, si alta mustrarea constiintei, vecina cu deznadejdea, a celor ce pacatuiesc inca; si alta, fericita bogatie a smereniei ce se iveste in cei desavarsiti prin lucrarea lui Dumnezeu. [8] Sa nu ne grabim sa o aflam pe cea de a treia prin cuvinte. Caci in zadar vom alerga. Iar semnul celei de a doua este rabdarea desavarsita a defaimarii. [9] Caci deprinderea rea de mai inainte [10] chinuieste de multe ori si pe cel ce plange. Si nu e de mirare.

10. Cuvantul despre judecatile lui Dumnezeu si despre caderi e intunecos si neinteles de niciun suflet. Nu stim care sunt caderile care ni se intampla din negrija, care din parasirea din iconomie (cu un rost bun), care din pricina intoarcerii lui Dumnezeu de la noi. Dar cineva ne-a povestit ca cele ce ni se intampla din iconomie pricinuiesc o intoarcere grabnica. Caci nu ingaduie Dumnezeu, Care ne-a predat lor, sa fim tinuti mult de ele.

11. Sa luptam inainte de toate cu dracul intristarii. Caci acesta, venind langa noi in vremea rugaciunii si aducandu-ne aminte de indraznirea noastra de mai inainte, voieste sa ne oprim din rugaciune. [11]

12. Sa nu te tulburi de cazi in fiecare zi, nici sa iesi din lupta. Ci stai barbateste si cu siguranta ingerul care te pazeste va pretui rabdarea ta. Rana ta este usor de tamaduit cat este inca proaspata si calda. Dar cele invechite, neangrijite si invartosate, sunt greu de vindecat si au nevoie de multa osteneala, de fier, de brici si de focul care le insoteste pentru vindecare.

13. Multe se fac cu vremea de nevindecat. Dar la Dumnezeu toate sunt cu putinta (Matei XIX, 26). Dracii spun ca Dumnezeu e inainte de cadere iubitor de oameni, dar dupa cadere e aspru. [12]

14. Nu crede celui ce-ti zice dupa caderea in mici greseli: “Bine era de n-ai fi facut aceasta. Dar nu e nimic. Dar de multe ori daruri mici imblanzesc mania mare a judecatorului.

15. Cel ce se pocaieste cu adevarat toata ziua in care nu plange o socoteste ca pierduta, chiar daca a savarsit alte lucruri bune in ea.

16. Nimeni din cei ce plang sa nu astepte incredintarea (iertarii) in ceasul iesirii (mortii). Caci ceea ce este nearatat nu e sigur. Pentru aceea a si zis careva: “Lasa-ma sa rasuflu prin incredintare, ca sa nu ma duc de aici neincredintat” (Ps. XXXVIII,18).

17. Unde e Duhul Domnului, s-a dezlegat legatura. Si unde e smerenia neasemanata, s-a dezlegat, de asemenea, legatura.[13] Dar cei ce pleaca fara acestea doua sa nu se amageasca. Caci sunt legati.

18. Cei din lume si numai ei sunt straini de aceste incredintari; si mai ales de cea dintai (de prezenta Duhului). Dar unii, sporind prin milostivire, cunosc in ceasul iesirii folosul.

19. Cel ce se plange pe sine insusi nu se ocupa de plansul, de caderea sau de ocararea altuia.

20. Cainele muscat de o fiara se manie si mai mult pe ea, infuriindu-se neasemanat mai mult pe ea din durerea ranei.

21. Sa luam aminte de nu cumva nu din curatie, ci din inrautatire a incetat constiinta sa ne mustre. [14]

22. Semnul iertarii caderii sta in a te socoti pururea dator. [15]

23. Nu e nimic deopotriva cu indurarea lui Dumnezeu sau mai mare ca ea. De aceea cel ce deznadajduieste s-a injunghiat pe sine.[16]

24. Semnul pocaintei pline de grija sta in a ne socoti pe noi vrednici de toate necazurile vazute si nevazute ce ni se intampla, ba inca de si mai multe.[17]

25. Moise, dupa ce a vazut pe Dumnezeu in rug, s-a intors iarasi in Egipt (care se intelege intuneric), la lucrarea caramizilor lui faraon cel gandit. Apoi iarasi se suie la rug. Dar nu numai acolo, ci si in munte. Cel ce a avut parte de vedere niciodata nu deznadajduieste de sine. Saraceste marele Iov, dar s-a imbogatit, iarasi, in chip indoit.

26. Cumplite sunt pentru cei trandavi caderile de dupa chemare. Ele calca nadejdea in picioare si-i conving pe aceia sa socoteasca fericit lucru chiar si numai o singura ridicare din groapa. [18]

27. Ia seama, ia seama! Nu ne intoarcem numaidecat prin calea prin care ne-am ratacit. Ci printr-o alta mai scurta.

28. Am vazut pe doi insi inaintand spre Dumnezeu in acelasi fel si in acelasi timp. Unul dintre ei era batran si inaintat in osteneli. Celalalt era ucenic si alerga mai repede ca batranul si a ajuns cel dintai la semnul smereniei.

29. Sa luam aminte toti, dar mai mult cei care au cazut. Sa nu bolim in inima de boala lui Origen cel necredincios. [19] Aceasta invatatura pangarita se face lesne primita de iubitorii de placere, dand ca motiv (pretext) iubirea de oameni a lui Dumnezeu. [20] In cugetarea mea, mai bine zis in pocainta mea, se va aprinde focul rugaciunii, care mistuie materia pacatului (Ps. XXXVIII,4)

[…]

Prin pocainta ai urcat a cincea treapta. Prin ea ai curatit cele cinci simturi scapand de pedeapsa si de osanda fara de voie, prin cea aleasa de bunavoie“.

0330ioanscararul01.JPG

_____________________________________________

NOTE:

[1] Ioan ajunge prin ascultare mai repede la cunoasterea invierii, ca Petru, care dupa lepadare a trebuit sa treaca prin pocainta.

[2] “Pocainta este intoarcerea de la starea cea potrivnica firii la cea dupa fire; si de la diavol la Dumnezeu, prin nevointa si durere.” Botezul este in sa si el o asemenea intoarcere, dar fara nevointa si durere. Alta: “Pocainta este intoarcerea de la pacat. Dar nu e un singur pacat, ci intreg omul vechi se numeste pacat.” Pacatul e imbibat ca o otrava in toata fiinta omului. Pocainta e deci o miscare totala, existentiala, de curatire a intregii fiinte omenesti, in toate gandurile si apucaturile ei. Alta: “Pocainta este parasirea celor dinainte si intristarea pentru ele.”

[3] Ingrijirea pentru viata vesnica si neingrijirea de placerile trecatoare. Ingrijirea pentru viata adevarata nu pentru cea de suprafata. Ingrijirea pentru fiinta adevarata, nu si pentru cea paruta. “Cel ce se ingrijeste de sine se si osandeste pe sine. Se osandeste pe sine pentru ca vrea sa se mantuiasca. El nu mai are nicio grija de lucrurile lumii si de aceea devine neosandit de gandul cel bun al lui, impungandu-se si ocarandu-se pe sine neancetat si privind de mai inainte la pedepsele de acolo si la focul nestins” Sau altfel: ” E fara grija, intrucat nu se mai ingrijeste de nici un lucru pamantesc. Dar se ingrijeste de sine, ca unul ce are grija numai de sine si de mantuirea sa.”

[4] Cel ce se pocaieste nu pierde niciodata nadejdea ca pentru el nu mai exista iertare. Dar prin nadejdea aceasta nu-si pune nadejdea in placerile si in laudele trecatoare.

[5] Cel ce se osandeste sincer pe sine nu e osandit de Dumnezeu, caci trezeste mila Lui vazand durerea ce o are cel ce a pacatuit ca L-a suparat pe El prin aceasta si da dovada ca revine la iubirea fata de El.

[7] Sunt doua adancuri. Cel al pacatului e numit aici groapa, pentru ca e un adanc al nesimtirii, o groapa in care se inmormanteaza constiinta. Si un adanc fara fund (un abis), al smereniei, care e o adancime fara sfarsit a constiintei micimii proprii si a responsabilitatii in fata lui Dumnezeu. Aceasta nu poate fi experiata decat deodata cu infinitatea puterii lui Dumnezeu. Chiar din groapa pacatoseniei se poate trece in adancul smereniei, caci chiar pacatul il poate face pe om sa vada cat de nevrednic este de Dumnezeu. Dar aceasta trecere facandu-se prin trezirea constiintei, e o trecere de la un adanc la altul. Numia simtul adancului se mentine in acel om. Prin adancul smereniei se savarseste si o inaltare din intunericul tot mai gros in lumina nesfarsita a lui Dumnezeu.

[8] “Exista o smerenie de la Dumnezeu si mai este cel ce se smereste din frica de Dumnezeu. Dar este si o smerenie din dorirea lui Dumnezeu. Celui ce se smereste din frica de Dumnezeu ii urmeaza o cumpatare a madularelor cu o linistire a simturilor si cu o inima zdrobita tot timpul. Iar celui ce se smereste din bucurie ii urmeaza multa simplicitate si o inima ce creste si nu poate fi tinuta.” E o inima ce creste in harul lui Dumnezeu, in ambianta iubirii lui, ce nu poate fi oprita din bucuria si zborul ei in inaltimile nesfarsite ale Lui. Aceasta e o smerenie coplesitoare prin bogatia ei, intretinuta de experienta mereu sporita a nesfarsirii lui Dumnezeu. In aceasta smerenie lucreaza Dumnezeu Insusi, in mod precumpanitor.

[9] “Locul smereniei este ca, daca cineva ne batjocoreste si ne alunga, sa avem sufletul deopotriva cu al unui caine care cand e alungat pleaca, iar cand e chemat vine, avand in inima gandul ca nu suntem vrednici sa fim cu acela.”

[10] Gandul pacatului, care ne starneste si care se iveste in constiinta pe neasteptate, uneori si in cei ce plang pentru pacatele lor.

[11] Dracul intristarii ne sopteste in vremea rugaciunii, daca intrerupem firul ei prin goluri, ca nu simtim in ea indraznirea catre Dumnezeu sau legatura vie cu El, pe care am avut-o altadata. Si aceasta ne face sa ne intristam si sa incetam a ne ruga, ca unii ce n-am fi acum in starea cuvenita ei. Dar trebuie sa staruim in rugaciune chiar daca ea nu e totdeauna fierbinte si adunata in intregime in gandul la Dumnezeu. “Fii cu luare-aminte, frate, la dracul ce aduce intristare in om. Caci multe sunt cursele lui pana ce te face neputincios. Caci intristarea cea dupa Dumnezeu e bucurie, prin aceea ca te vezi pe tine staruind in voia lui Dumnezeu. Dar acela iti zice:[Unde vei scapa? Caci nu ai pocainta.] Acesta lucreaza cu dusmanie, pana ce va face pe om sa-si piarda infranarea. Dar intristarea cea dupa Dumnezeu nu-l apasa pe om, ci-i zice:”Nu te teme, vino iarasi”. Caci stie ca Dumnezeu e puternic si-l intareste pe el. Puterea celor ce voiesc sa dobandeasca virtutile aceasta este ca daca vor cadea, sa nu se descurajeze, ci sa fie iarasi cu grija. Alta: “Este o intristare folositoare si este o intristare pricinuitoare de stricaciune. E propriu intristarii folositoare sa planga pentru pacatele proprii; ba sa planga si pentru pacatele, si pentru nestiinta aproapelui; atat pentru a nu cadea cu intentie, cat si ca sa ajunga la cea mai desavarsita bunatate. Iar cei lumesti se intristeaza pentru ca nu sunt slaviti si se topesc dorind cele ale altora. Cand sunt saraci, se chinuiesc; imbogatindu-se innebunesc.”

[12] “Pentru aceasta se zice de diavol ca e dusman si razbunator. Caci fiind dusman al virtutii, dupa caderea din ea se arata razbunator.” Ed. 1970: “Inainte de a cadea cineva, dracii il ispitesc la pacat, il imping si-l indupleca, spunand ca Dumnezeu e iubitor de oameni si iarta. Sagetandu-l deci prin gandurile placerii legate de pacat si slabindu-l, si ducandu-l la ea, si induplecandu-l sa faca voia lor, iar dupa aceea, voind sa-l arunce in deznadejde si sa-l scufunde in pierzania desavarsita, ii soptesc acestea:[ Vai tie, ce ai facut? Caci Dumnezeu e drept si nu te va ierta.]”

[13] “Prin smerenie intra toate bunatatile, intre care si compatimirea, prin care si incredintarea iertarii.” S-ar putea si inversul: orice pacat e insotit de nepasarea mandriei. Dar intre smerenie si Duhul Sfant e o legatura. Smerenia, fiind o accentuata constiinta a lui Dumnezeu, este o experienta a prezentei Lui. Aceasta constiinta face pe om sa se socoteasca pe sine nimic, iar pe Dumnezeu totul, pentru ca Dumnezeu se afla in el cu marimea Lui nesfarsita. Iar Dumnezeu nu e prezent decat prin Duhul Sau.

[14] Ava Isaia:“Daca te vezi in vremea rugaciunii neosandit de nici un pacat, esti cu adevarat liber si ai intrat intr-adevar in sfanta Lui odihna, potrivit voii Lui.” Talasie: “Constiinta curata e priciunuita de ostenelile nevointei, ca postul, privegherea, rabdarea, indelunga rabdare.”

[15] Scararul se foloseste si aci, ca de atatea ori, de paradox: Sa stii ca esti iertat, cand te socotesti pururea dator. Deci semnul iertarii nu sta intr-o liniste nepasatoare, ci intr-o grija ca esti mereu dator sa faci ceva petru a merita iertarea. Pacatul savarsit devine astfel un bold de continua inaintere in cele bune. El poate fi astfel o forta de continua sensibilizare spirituala.

[16] Cel ce deznadajduieste in mila lui Dumnezeu, s-a omorat pe sine sufleteste. Caci nu mai face nimic pentru a se ridica din rautatea pacatului pentru a inainta in bine.

[17] P.G., din Marcul Ascetul: “Lucrul pocaintei se tese din acestea trei: din curatirea gandurilor, din rugaciunea neancetata si din rabdarea necazurilor ce vin asupra noastra. Acestea trebuie sa aiba nu numai o lucrare aratata, ci una intelegatoare, ca pe cei ce staruie in ele sa-i faca nepartinitor. Caci fara cele trei virtuti nu se poate savarsi lucrul pocaintei.”

[18] “Vorbind de cei trandavi, parintele a deosebit de ei pe cei netrandavi si ravnitori. Si acest lucru e vadit. Caci pe drept cuvant aceia, trandavi fiind, socotesc anevoioasa ridicarea din nou cand au cazut in vreo greseala. Caci apasati de trandavia lor nu mia au nadejde in nepatimire, deoarece nu mai voiesc sa se predea altor osteneli. Pentru aceea socotesc ca e un lucru mare, chiar a ne izbavi de greseala prezenta, fiind greu bolnavi. Dar cei sarguinciosi de ar cade de zece mii de ori nu deznadajduiesc in putinta desavarsirii, ci alearga spre ea cu si mai multa ravna.”

[19] Sunt multi astazi, chiar dintre teologi, care ar dori o reabilitare a lui Origen. Nu-si dau seama ca origenismul duce la devalorizarea miscarii sau a efortului personal, a importantei timpului pentru mantuire si deci a persoanei. Totul duce automat la fericire. Iar din ea se cade iarasi. Origenismul e o teozofie sau antropozofie, sau panteism. Nu cunoaste valoarea eterna a fiecarei persoane si putinta ei de vesnica odihna in infinitatea dragostei personale a lui Dumnezeu. Desi Scararul, laudand asprimea faptelor de mortificare a trupului, pare sa manifeste o dispretuire a vietii in trup, nu gandeste ca Origen, care considera viata in trup si miscarea in ea o cadere din pliroma preexistenta a spiritelor, ci el da o mare valoare acesteia, pentru ca prin faptele vietii in trup, chiar daca acesta nu are valoarea in el insusi, se castiga mantuirea.

[20] “Acela admitea pedepsirea pacatosilor pentru o vreme oarecare, pentru a se curati de intinaciunea pacatului in focul chinurilor. Dupa aceea ii restabilea in Imparatia cerurilor si pe acestia impreuna cu dreptii, pretextand in chip rau iubirea de omenia lui Dumnezeu”.

filocalia-9.jpg

Recomandari:


Categorii

Duminica Sfantului Ioan Scararul, Duminici si Sarbatori - Noime vii pentru viata noastra, Filocalie, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Pocainta, Sfantul Ioan Scararul

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

27 Commentarii la “SA INVATAM POCAINTA de la Sfantul Ioan Scararul

  1. E subtil Ioan Scararul! Cate-o data, ametesc in labirintul explicarilor nuantate, fine – adesea pe muchie de cutit ce te poate arunca ba in stanga, ba in dreapta! Concluzia?! Cautarea echilibrului, discernamantului si adoptarea simplitatii si lasarea in voia lui Dumnezeu! Ioan Gansca – spre exemplu – atinge un alt pct.important: poti sa urci pe toate cele 29 trepte, te poti impiedica in schimb de a -30-a fiindca, daca nu a stat la baza urcusului duhovnicesc, degeaba te-ai ostenit! Ce-am inteles eu din tot ce-am citit: simplitatea, smerenia, discernamantul si iubirea trebuie cerute de la Dumnezeu daca nu le ai, altminteri torni de zor galeti de apa intr-un butoi spart, degeaba ostenindu-te, mai mult pagubindu-te.

  2. Pingback: Război întru Cuvânt » “CRED, DOAMNE, AJUTA NECREDINTEI MELE!”
  3. Pingback: Război întru Cuvânt » Scara Sfantului Ioan - oglinda care nu ne minte (1)
  4. Pingback: Război întru Cuvânt » Scara Sfantului Ioan - oglinda care nu ne minte (2)
  5. Pingback: Război întru Cuvânt » Sfintii Parinti ai Sinodului al V-lea Ecumenic impotriva nihilismului origenist
  6. Pingback: Război întru Cuvânt » PARINTELE CLEOPA DESPRE PAZA MINTII: “Sa nu iesi la razboi fara Mine!” (2)
  7. Pingback: Război întru Cuvânt » Duminica vindecarii fiului lunatic si a Sfantului Ioan Scararul
  8. Pingback: 25 Iulie: Marea biruință asupra apocatastazei. Prăznuirea celor 165 de Părinți de la sinodul V ecumenic « Blogul lui Vasile Călin Drăgan
  9. Pingback: Război întru Cuvânt » SFANTUL IOAN SCARARUL: “Unde s-a intamplat o cadere, acolo s-a salasluit mai inainte mandria”
  10. Pingback: Război întru Cuvânt » “CRED, DOAMNE, AJUTA NECREDINTEI MELE!”. Duminica fiului lunatic si a Sfantului Ioan Scararul. Fericirile
  11. Pingback: Război întru Cuvânt » Cuvant al Sfantului Luca al Crimeei despre pacatele grairii in desert si clevetirii, la DUMINICA SFANTULUI IOAN SCARARUL: “Din cuvintele tale te vei osandi”
  12. Pingback: DUMINICA SFANTULUI IOAN SCARARUL. Predici ale Sf. Teofan Zavoratul despre cum pot mirenii, chiar familisti, SA URCE TREPTELE SCARII LA MASURA LOR -
  13. Pingback: Taina sfintei marturisiri. DARUL, BUCURIA SI PUTEREA DUMNEZEIASCA A POCAINTEI -
  14. Pingback: SCARA RAIULUI. Predica Sfantului Iustin Popovici in Duminica Sfantului Ioan Scararul. “Doamne, eu nu sunt nimic. Tu esti totul!” -
  15. Pingback: SCARA SFANTULUI IOAN: Invataturi importante pentru dreapta socoteala si pentru deslusirea unor nuante duhovnicesti si taine ale razboiului nevazut: “Se intampla uneori ca ceea ce pentru unul este leac, pentru altul este otrava“. SA NU SARIM ET
  16. Pingback: Parintele Staniloae despre POCAINTA ca LUCRARE PERMANENTA opusa descurajarii fataliste si ca MOTOR AL TUTUROR VIRTUTILOR: “o ar­dere necontenita in launtrul omului, care intretine tensiu­nea dupa mai bine” -
  17. Pingback: PREDICA PARINTELUI IOANICHIE BALAN la Duminica a IV-a din Postul Mare – INDRACIREA PRIN PATIMI si LUPTA CU DIAVOLUL. “Traim intr-o lume dirijata de nevazutii demoni si de vazutele lor slugi, care o conduc spre satanizare” -
  18. Pingback: Parintele Zaharia Zaharou la Bucuresti despre ZDROBIREA INIMII si LACRIMILE CA HRANA A SUFLETULUI (audio si transcrierea conferintei de la Facultatea de Drept): “Daca voiesti sa dezradacinezi din tine patimile si ca lumea sa nu faca din tine victima
  19. Pingback: PARINTELE EFREM, egumenul de la Vatopedi, in conferinta de la Atena (VIDEO): “Nu va ascund ca in Sfantul Munte parintii se roaga, cu multa durere, pentru incercarile care stau in fata noastra”. HRISTOS – SENSUL CARE LIPSESTE LUMII -
  20. Pingback: TAINA CRUCII IN VIATA NOASTRA: Rastignirea mintii prin coborarea dureroasa in inima: “Prin harul Duhului Sfant, STRAPUNGEREA si ZDROBIREA INIMII ii sunt indeajuns crestinului pentru A BIRUI TOATE DUHURILE RAUTATII” | Cuvântul Ortodox
  21. Pingback: “POCAINTA este si o IESIRE DIN IDOLATRIA MODERNA. Noi am intrat in imperiul asta al „BUNASTARII”, al vietii „mai bune”, pentru ca DIAVOLUL STIE CA FACE MAI MULTA ROADA CU „BUNASTAREA” DECAT CU PRIGOANA – Predica audio in Duminica S
  22. Pingback: PILDA VAMESULUI SI FARISEULUI talcuita de IPS Naum, Mitropolitul Strumitei: CUM ATRAGEM HARUL DUMNEZEIESC si CUM IL FACEM SA NE PARASEASCA? | Cuvântul Ortodox
  23. Pingback: Sfantul Ioan Scararul despre PLANSUL DE-BUCURIE-FACATOR | Cuvântul Ortodox
  24. Pingback: PLÂNGÂNDU-NE CĂDEREA, LA PORŢILE RAIULUI… Ce înseamnă PĂCATUL și care este POCĂINŢA ADEVĂRATĂ? “Este nevoie să-şi tragă sufletul pentru început, să-şi revină din zilnica alergătură, să se strămute de la observarea contin
  25. Pingback: “POCAINTA este invoiala cu Dumnezeu pentru o A DOUA VIATA… “. PARINTELE HOLBEA in conferinta de la Cluj (“Chipul pocăinței, ca dar al lui Dumnezeu” – VIDEO + text): METANOIA NU E REMUSCARE, ci “asezare inaintea
  26. Pingback: CUM POATE FI IZGONIT DUHOVNICESTE “ACEST NEAM DE… MOLIMA”? – Cuvantul IPS TEOFAN in Duminica a patra din Postul cel Mare si prima fara credinciosi, fara “garda de suflet si de inima” a păstorilor. ARME DE REZISTENTA IN
  27. Pingback: “POCAINTA este invoiala cu Dumnezeu pentru o A DOUA VIATA… “. PARINTELE HOLBEA in conferinta de la Cluj (“Chipul pocaintei, ca dar al lui Dumnezeu” – VIDEO + text): METANOIA NU E REMUSCARE, ci “asezare inaintea lu
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate

Carti recomandate