Sf. Sfintit Mucenic Isidor si ceilalti 72 de Mucenici din Yuriev

8-01-2009 Sublinieri

Text completat cu varianta pe larg a pătimirii Sf. Mc. Isidor si celor împreună cu el!

hieromartyr-isidore-and-72-others-at-yuriev-estonia.jpg

Pătimirea Sfântului Sfinţitului Mucenic ISIDOR şi a celor şaptezeci şi doi de împreună-nevoitori, martirizaţi alături de el în Tartu de către romano-catolici în anul 1472

Marele Cneaz Iaroslav cel Înţelept, botezat Gheorghe sau Iurie, a fost fiul Sfântului Mare Cneaz Vladimir. În anul 1030, el a preluat controlul unei regiuni la vest de Novgorod şi Pskov, care era locuită de estonieni. Acolo pe malurile râului Omovzha (sau Embakh) el a întemeiat un oraş şi a construit o biserică pe care a închinat-o ocrotitorului său: Sfântul Mare Mucenic Gheorghe. În Rusia, acest oraş a devenit cunoscut ca Yuriev după numele bisericii, dar se mai numeşte şi Dorpat sau Tartu.

Începând cu anul 1150, această regiune a fost invadată de pe mare şi colonizată de către catolicii germani, care au construit cetăţi pentru a ocupa ţinutul şi au început să-i asuprească pe băştinaşi. Începând cu acea perioadă s-a dat o luptă internă între ei şi ruşi, pentru a prelua controlul regiunii. Subjugându-i pe estonienii păgâni, germanii i-au trecut cu forţa la catolicism, dar în acelaşi timp au început să-i asuprească şi pe ortodocşii care locuiau acolo.
În secolul al XV-lea, ortodocşii aveau două biserici în Yuriev: una închinată Marelui Mucenic Gheorghe, iar alta Sfântului Nicolae. Doi preoţi slujeau în aceste biserici: unul se numea Ioan, iar celălalt Isidor. La început cu promisiuni, mai apoi cu ameninţări, germanii au început să-i ademenească pe locuitorii ortodocşi ai oraşului să treacă la romano-catolicism. Preotul Ioan, care locuise în Yuriev timp de doi ani şi jumătate, s-a mutat la Pskov. Imediat după aceea a devenit monah cu numele de Iona şi a întemeiat Mănăstirea Peşterilor din Pskov. Aici avea să ducă o viaţă de sfinţenie şi să fie proslăvit sfânt cu zi de pomenire pe 29 martie. Isidor însă a rămas în Yuriev şi avea mari dispute cu germanii în privinţa credinţei ortodoxe. De multe ori îi dovedea în cuvânt, îi ruşina şi îi sfătuia în acelaşi timp să renunţe la credinţa romano-catolică şi să îmbrăţişeze Sfânta Ortodoxie.

În 1472, romano-catolicii au ridicat armele împotriva Pskov-ului şi a poporului său ortodox cu scopul de a răspândi şi impune credinţa lor (uniată – n.tr.), confirmată în principal de canoanele falsului-sinod de la Florenţa. Între timp, părintele Isidor slujea întru toată curăţia şi neprihănirea la Biserica Sfântului Nicolae, stălucind ca o stea în mijlocul turmei sale. Căpetenia germană a oraşului Yuriev s-a revoltat împotriva preotului Isidor şi a ortodocşilor, clevetindu-i în faţa episcopului romano-catolic şi a autorităţilor oraşului, care erau de credinţă romano-catolică, precum şi în faţa comercianţilor din Livonia. El spunea că îl auzise pe Isidor şi întreaga turmă a ortodocşilor, rostind blasfemii împotriva romano-catolicismului, în general, şi a folosirii azimelor, în special, şi preamărind doar credinţa ortodoxă. Astfel, i-a făcut pe episcop şi pe nobili să-şi iasă din fire şi din acel moment romano-catolicii au început să-i chinuiască şi chiar să-i tortureze pe ortodocşii din Yuriev.

Pe 6 ianuarie 1472, de Praznicul Botezului Domnului, preotul Isidor împreună cu toţi ortodocşii au mers după tradiţie la râul Omovzha pentru a binecuvânta apa cu cinstita cruce. Acolo, din apele Teofaniei (Arătării lui Dumnezeu -n.tr.), Isidor împreună cu bărbaţii şi femeile ce erau cu el au fost arestaţi de către germanii trimişi de primar şi episcop şi târâţi înaintea episcopului şi a judecătorilor civili. Mare a fost tortura pe care au îndurat-o ostaşii lui Hristos în sala de judecată pentru credinţa lor. Prin aceste chinuri germanii încercau să-i forţeze pe ortodocşi să renunţe la credinţa lor.

Dar Isidor şi toţi mărturisitorii ortodocşi care erau împreună cu el s-au îndreptat mai întâi către episcop, apoi către judecătorii lor, răspunzându-le într-un glas:

Domnul să vă stea împotrivă, duşmanilor ai Adevărului, ca noi ortodocşii să ne lepădăm de Adevăratul Hristos şi de credinţa ortodoxă! Noi nu ne vom cruţa trupurile pentru Hristos Dumnezeul nostru, oricât de mult ne-aţi tortura, dar vă implorăm pe voi, nefericiţilor, cruţaţi-vă sufletele pentru numele lui Dumnezeu, căci sunteţi creaţia lui Dumnezeu! .

Apoi Isidor, plin de curaj a demascat falsa înţelepciune a romano-catolicilor şi apostazia lor de la adevăratul creştinism. Episcopul înfuriat a poruncit ca ortodocşii să fie azvârliţi în închisoare şi a somat pe toţi mai marii cetăţilor din împrejurimi să-i supună pe ortodocşi la chinuri, dacă nu se vor lepăda de credinţa lor. Imediat reuniţi în temniţă, Sfântul Isidor i-a îndemnat pe fiii săi duhovniceşti:

“Fraţi şi copii” – a spus el – “Domnul ne-a adunat împreună pentru această măreaţă faptă duhovnicească, dorind să vă încununeze cu cununi nepieritoare cu dreapta Sa cea atotputernică. Dar voi, fraţilor, suferiţi din mâinile acestor netrebnici, neavând vreo îndoială sau împuţinare de suflet. Nu vă temeţi de aceste chinuri dureroase, nici nu slăbiţi, căci vrăjmaşul vostru, diavolul, umblă ca un leu răcnind, căutând să înghită sufletele şi aceasta prin a vă îndepărta de credinţa ortodoxă. Să stăm neclintiţi în faţa ademenirilor lui ca nişte buni ostaşi, pentru că Însuşi Domnul a spus: “Dacă M-au prigonit pe Mine, şi pe voi vă vor prigoni. Dacă au păzit cuvântul Meu, şi pe al vostru îl vor păzi. Dar toate acestea vi le vor face – în numele Meu – pentru că nu-L cunosc pe Cel care M-a trimis. Dar când va veni Mângâietorul pe care-L voi trimite vouă de la Tatăl, Duhul Adevărului, Care de la Tatăl purcede, Acela va mărturisi pentru Mine. Încă şi voi mărturisiţi pentru Mine, pentru că de la început sunteţi cu Mine”.

De aceea, fraţilor, aşa cum Hristos le-a vorbit ucenicilor Săi, tot astfel ne vorbeşte şi nouă! Dacă cineva suferă pentru numele Său până la vărsarea sângelui său, acela este deja aproape de moarte. Iar voi, iubiţii mei fraţi, să nu mă dispreţuiţi, ci pătimiţi împreună cu mine şi să nu vă lăsaţi amăgiţi de plăcerile acestei lumi, ci fiţi mari mucenici ai lui Hristos în acest veac.

După aceea, Isidor şi cei întemniţaţi împreună cu el, întorcându-se spre răsărit a început să cânte şi să se roage cu lacrimi şi suspinuri din inimă. A luat din Sfintele şi de-Viaţă-făcătoarele Daruri şi i-a împărtăşit pe toţi bărbaţii, femeile şi copii care erau împreună cu el. Cu toţii s-au umplut de bucurie duhovnicească, iar râvnitorul preot le-a vorbit din nou despre răsplata binecuvântărilor celor veşnice pe care o primim pentru faptele bune dar şi despre chinurile veşnice pentru lucrurile întunericului. “Să nu lăsăm pe nici unul dintre noi” – a spus el însoţitorilor săi – “de la cel mai mic la cel mai mare să se teamă fie de ameninţări, fie de chinuri”. Pentru că dacă noi vom suferi mult pentru Fiul lui Dumnezeu, Domnul nostru Iisus Hristos, vom primi răsplata suferinţei noastre în Ziua Judecăţii. Şi într-un suflet, într-un glas, ei au cântat imnul în cinstea mucenicilor: “Sfinţilor Mucenici, care bine v-aţi nevoit şi v-aţi încununat, rugaţi-vă Domnului să se miluiască sufletele noastre”.

Trimişii episcopului şi ai judecătorilor civili au venit la temniţă şi i-au scos afară. I-au dus la locul de judecată în mijlocul cetăţii pentru un scurt proces în faţa episcopului şi a tuturor romano-catolicilor care se adunaseră ca la spectacol. Precum soarele între stele, aşa stătea în faţa lor mărturisitorul Isidor între însoţitorii lui. Pentru început, episcopul a încercat prin linguşiri să-i treacă pe ortodocşi la credinţa catolică. Îndreptându-se mai întâi către Isidor, ca unul ce era păstorul şi călăuzitorul turmei sale, iar după aceea către toţi care erau în grija lui, episcopul catholic a spus:

“Nu trebuie decât să vă supuneţi mie şi guvernatorilor acestui oraş în prezenţa acestor germani, care s-au adunat din cetăţile dimprejur din domeniul meu. Acceptaţi preţioasa noastră credinţă şi folosirea azimelor, ca să nu vă distrugeţi pe voi înşivă. Fiţi adevăraţi fraţi cu noi şi părtaşi la bogăţiile noastre. Dacă asta vă este dorinţa, să vă păstraţi în continuare credinţa, mărturisiţi-vă acum doar vina înaintea mea şi a judecătorilor, precum şi a tuturor germanilor”.

Dar mărturisitorii i-au răspuns episcopului:

“De ce încerci să ne convingi cu vorbe false şi mincinoase? Nu poţi să ne întorci de la adevărata credinţă creştină. Fă cu noi după dorinţa ta, pentru că iată, noi stăm înaintea ta, repetându-ţi ceea ce ţi-am spus deja”.

Apoi, precum şerpii, aprinşi de furie împotriva ortodocşilor, răul episcop, precum şi ceilalţi judecători, au poruncit ca toţi să fie înnecaţi în râul Omovzha aşa cum erau îmbrăcaţi. Sfântul Isidor, fiind încă în veşmintele preoţeşti, a fost aruncat chiar în groapa săpată în gheaţă (copcă), în care binecuvântase apa de Bobotează cu două zile mai înainte. Astfel, ei au fost trataţi ca nişte criminali, fiind executaţi cu cruzime pentru credinţa lor ortodoxă. De toţi, şaptezeci şi trei de mărturisitori au pătimit, toţi cei şaptezeci şi doi considerându-l pe Isidor învăţătorul lor. Ei şi-au dat sufletele în mâinile lui Dumnezeului celui viu şi au dobândit cununa cea veşnică. În vremea pătimirii lor s-a întâmplat un lucru neobişnuit. Printre ortodocşi se găsea o mamă tânără cu un copil frumos în vârstă de trei ani. Germanii cei cruzi au smuls copilul din braţele mamei şi au aruncat-o în râu. Văzând-şi mama înecându-se cu mucenicii, copilul a început să plângă în braţele călăilor. Oricât au încercat ei să-l liniştească, el mai mult se zbătea zgâriindu-le feţele. Atunci, cruzii călăi l-au aruncat în gheaţă lângă groapă.

Copilul, târându-se până la goapă, s-a însemnat cu semnul crucii de trei ori şi în faţa mulţimii a strigat: Şi eu sunt creştin. Cred în Domnul şi vreau să mor aşa cum a făcut învăţătorul nostru Isidor şi mama mea”. Şi cu aceste cuvinte s-a aruncat el însuşi sub gheaţă. Aşa a suferit un copil pentru adevăr, la fel ca şi vechiul prunc-mucenic Chiric, care L-a mărturisit pe Domnul pe genunchii călăului, atunci când a văzut pătimirea mamei sale Iulita, primind cununa muceniciei împreună cu ea. Veni primăvara. Râul Omovzha s-a revărsat peste malurile sale. La aproape trei mile în susul râului de Yuriev, sub un arbore, pe un deal, s-au găsit trupurile tuturor mărturisitorilor lui Hristos. Cu toţii erau întregi, cu faţa spre răsărit, ca şi cum fuseseră aşezaţi de o mână omenească. Părintele Isidor îmbrăcat în veşmintele sale era în mijlocul lor. Astfel, Domnul a proslăvit pe sfinţii săi. Negustorii ortodocşi din Yuriev au ridicat moaştele pătimitorilor şi le-au îngropat în oraş în jurul bisericii Sfântului Nicolae, făcătorul de minuni, unde vor rămâne până la a doua venire a lui Hristos. Ortodocşii au început curând să cinstească pomenirea Sfântului Sfinţit Mucenic Isidor şi a mucenicilor împreună-pătimitori.

(Din “Vieţile Sfinţilor”, redactate de Sfântul Dimitrie al Rostovului)

http://www.orthodox.ee/estsvjat/image/sobor_m.jpg

Troparul, glasul al II-lea:

O, fericiţillor purtători de chinuri ai Domnului, cu îndrăzneală aţi propovăduit credinţa ortodoxă a lui Hristos şi aţi înfruntat învăţăturile mincinoase ale vrăjmaşilor voştri la locul de judecată. Pentru aceasta, aţi fost aruncaţi în adâncurile râului; iar acum sufletele voastre sălăşluiesc în locaşurile cele cereşti, unde staţi împreună cu sfinţii în faţa tronului lui Dumnezeu, Împăratul tuturor. Pe Acesta rugaţi-L pentru toţi creştinii ortodocşi care cinstesc vitejeasca faptă a muceniciei voastre.

Condacul, glasul al IV-lea:

Să cinstim cu cântări ceata mucenicilor lui Hristos care au pătimit cu tărie pentru adevărata credinţă a lui Hristos şi au surpat trufia vrăjmaşilor până în sfârşit; pentru că fiind luminaţi cu harul Treimii celei Nezidite, voi, slăviţilor, care aţi pătimit împreună cu Sfinţitul Mucenic Isidor, ca stelele aţi luminat întreaga lume. Iar acum rugaţi-vă fără încetare lui Hristos şi apăraţi-ne de năvălirile vrăjmaşilor păgâni, cei ce sunteţi mijlocitori de-a pururi veghetori pentru sufletele noastre.

(Traducere din limba engleză de Leontie monahul)

Sfântul Sfinţit Mucenic Isidor preotul şi ceilalţi 72 de Mucenici din Yuriev (Estonia)

Pomeniţi pe 8 ianuarie

Sfântul Isidor a fost preot la Biserica Sfântul Nicolae în oraşul Yuriev (Derpto, în prezent Taru în Estonia). În conformitate cu prevederile Tratatului încheiat în 1463 între Prinţul Ivan al III-lea cel Mare al Moscovei şi cavalerii Livonieni, aceştia din urmă au fost obligaţi să extindă asigurarea protecţiei ortodocşilor în Derpto. Dar cavalerii Livonieni (care erau catolici germani) au încălcat pactul şi au încercat să-i forţeze pe ortodocşi să devină romano-catolici. Preotul Isidor s-a împotrivit cu îndârjire pentru apărarea Ortodoxiei, preferând să primească cununa muceniciei decât să se alăture catolicilor.

Episcopului latin şi nobililor romano-catolici din Yuriev li s-a spus că preotul Isidor şi populaţia ortodoxă din oraş au propovăduit împotriva credinţei şi ritualurilor catolicilor germani. Când Sfântul Isidor şi cei 72 mucenici s-au dus să sfinţească apele râului Omovzha (sau Emaiyga, în prezent Emajogi) de sărbătoarea Botezului Domnului (Teofania), ei au fost arestaţi şi aduşi în faţa episcopului catolic Andrei şi în faţa judecătorilor civili ai oraşului.

Au fost siliţi să se convertească la catolicism, dar Sfântul Isidor şi ucenicii săi au refuzat să se lepede de Iisus Hristos şi de credinţa ortodoxă. Cuprinse de furie, autorităţile i-au aruncat în închisoare.

Sfântul Isidor şi-a încurajat ucenicii să se pregătească pentru moarte şi să nu se teamă de tortură. El s-a împărtăşit cu Sfintele Daruri pe care le purta cu el, apoi i-a împărtăşit pe toţi: bărbaţi, femei şi copii cu Sfintele, Înfricoşătoarele şi de Viaţă-Făcătoarele Taine ale Domnului Nostru Iisus Hristos. Apoi episcopul şi judecătorii i-a obligat pe ortodocşi să apară din nou în faţa lor, cerându-le convertirea la catolicism. Pentru că au refuzat, au fost târâţi la râu şi împinşi în copca pe care o făcuseră ca să sfinţească apa.

Astfel, toţi au suferit şi au murit pentru Hristos, Care le-a dăruit cununa slavei veşnice. În timpul inundaţiilor de primăvară, trupurile întregi ale Sfinţilor Martiri, precum şi trupul cu totul înveşmântat al Sfinţitului Mucenic Isidor, au fost găsite de negustorii ruşi care călătoreau de-a lungul malului râului. I-au îngropat pe sfinţi în jurul Bisericii Sfântului Nicolae. Deşi oamenii au început să-i venereze pe aceşti sfinţi la puţin timp după moartea lor, ei nu au fost proslăviţi oficial de Biserică decât în anul 1897.

(traducere din limba engleză de Leontie monahul)

http://www.orthodox.ee/estsvjat/image/sobor_m.jpg


Categorii

Marturisirea Bisericii, Sfintii - prietenii lui Dumnezeu, prietenii nostri

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

3 Commentarii la “Sf. Sfintit Mucenic Isidor si ceilalti 72 de Mucenici din Yuriev

  1. Sfintilor Mucenici, care bine v-ati nevoit, rugati-va Domnului sa se mantuiasca sufletele noastre!!!

  2. Pingback: CUVIOSUL MACARIE MAKRIS (8 Ianuarie) – modelul de teolog marturisitor in fata romano-catolicilor
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate