“RAIUL NU SE DOBÂNDEȘTE DECÂT ÎMPREUNĂ”. PREASFINȚITUL MACARIE – cuvinte puternice și dătătoare de NĂDEJDE pentru traversarea acestor vremuri bulversante: “Dacă ar fi bună această criză pandemică ar fi tocmai ieşirea din convenţionalism, formalism şi manierism în slujirea noastră. Iată, a venit vremea comunicării directe, inimă către inimă” (VIDEO, TEXT)

Episcopul Macarie: „Îi place lui Dumnezeu o lume în care ești stigmatizat dacă susții public căsătoria normală, diferența naturală dintre bărbat și femeie, copilăria firească?” (Paraclisul Episcopal din Stockholm, sâmbătă, 6 februarie 2021):

„Preaiubiţii mei,

Dăm slavă preamilostivului Dumnezeu că ne-a învrednicit şi astăzi să ne adunăm la Dumnezeiasca Liturghie; fiind sâmbătă, i-am pomenit pe toţi cei adormiţi, pe rudeniile noastre pentru care am adus ofrandă, însă, mai cu seamă, pe cei adormiţi din neam în neam întru dreapta credinţă, cărora li s-a uitat numele şi nu mai are cine să-i pomenească.

Mare milostenie facem atunci când pomenim sufletele celor plecaţi de aici, din această lume. Am primit multe semne de la cei pe care în mod deosebit îi pomenim la Dumnezeiasca Jertfă, la Sfânta Liturghie, la Proscomidie. Eu însumi, de multe ori, în slujirea mea la Dumnezeiescul Altar, am primit vestire de la cei apropiaţi şi, prin mila Celui Preaînalt, am primit înştiinţare că atâtea suflete s-au uşurat prin rugăciunile pe care le-am înălţat pentru ei, aici, la Dumnezeiescul Jertfelnic. Numai Dumnezeu poate să scoată sufletele din iad. De aceea, în fiecare sâmbătă obişnuim ca aici, la paraclisul episcopal, să săvârşim Sfânta Liturghie şi slujba de pomenire a celor adormiţi pe larg. Am fost foarte impresionat pentru că şi astazi aţi adus ofrande de bucate şi îmbrăcăminte pe care să le transmiteţi celor flămânzi şi celor care nu au îmbrăcăminte, celor goi. Sunt atâţia săraci în ţară care aşteaptă să le dăm o mână de ajutor şi să punem umărul în purtarea crucii.

Totodată, la Sfânta Liturghie i-am pomenit şi pe cei care sunt în suferinţă sufletească şi trupească. I-am pomenit şi pe cei care sunt însinguraţi şi, mai cu seamă, pe cei care se află pe patul de suferinţă acasă sau la spital. Sunt atâţia bolnavi cu care se identifică Mântuitorul Iisus Hristos, cărora le suntem aproape cu rugăciunea, dar şi cu fapta.

De aceea, preaiubiţii mei, numai împreună primim curaj să putem merge înainte în aceste vremuri de restrişte. Dacă ar fi ceva bun în această perioadă pe care o traversăm este întărirea noastră în credinţă. Dacă ar fi bună această criză pandemică ce a bulversat radical Biserica şi viaţa noastră ar fi tocmai ieşirea din convenţionalism, formalism şi manierism în slujirea şi propovăduirea noastră de slujitori – fie arhierei, fie preoţi, fie diaconi.

Iată, a venit vremea comunicării directe, inimă către inimă. Să fim sinceri, adevaraţi şi simpli. Nu simplişti! Căci marile adevăruri sunt simple, directe şi evidente. În aceste vremuri grele de multe ori ne punem această întrebare: Oare Îi place lui Dumnezeu lumea aceasta în care trăim?

Oare Îi place lui Dumnezeu o lume în care suntem stigmatizaţi dacă susţinem public căsătoria normală, diferenţa naturală dintre bărbat şi femeie, copilăria firească? Oare Îi place lui Dumnezeu atunci când suntem cu toţii înfricoşaţi, suntem cuprinşi de această frică patologică care bulversează sufletele noastre? Suntem înfricoşaţi de multe ori în faţa morţii, făcând un scop în sine din supravieţuirea biologică şi neavând perspectiva veşniciei.

În această lume din ce în ce mai bulversată oare trăim creştineşte? Sunt eu un Lot în Sodoma şi Gomora acestei lumi? Sunt eu un Daniel cu cei trei tineri în Babilonul de azi?

Să cerem grabnic, cu multă osârdie, ajutorul preamilostivului Dumnezeu. Una este să traversezi cu Dumnezeu furtuna şi cu totul alta este să traversezi furtuna singur, neavizat şi nepregătit. De aceea, iată, în această lume atât de secularizată în care cei mai mulţi dintre cei cu care convieţuim nu au perspectiva veşniciei şi sunt cuprinşi de panică, de frică, de deznădejde, de anxietate, de depresie, noi credem în Dumnezeul nostru! El ne ţine pe braţe! Nu ne lasă să cădem de pe braţele Sale milostive! Noi avem perspectiva veşniciei, iar veşnicia nu este o teorie sau un concept, ci este realitate, este dor adevărat!

Aşadar, să ne ancorăm vieţile în cer şi în veşnicie, fiindcă de acolo nu mai pot fi smulse. Pe când, dacă ni le înfigem în cele pieritoare, la prima pală de vânt vor fi smulse. Să privim la cer şi să avem nădejde că acolo este casa noastră! Să pregustăm din această viaţă bucuria cea veşnică, Raiul care se dobândeşte împreună, în comuniune de iubire şi de rugăciune! Raiul nu se dobândeşte decât împreună, prin fratele nostru şi prin sora noastră. Împreună trebuie să dobândim Raiul, împreună trebuie să ajungem acolo. Acesta este crezul nostru. Acesta este scopul vieţii noastre: mântuirea sufletului. Dacă nu ne mântuim sufletul, mai bine nu ne-am fi născut în această lume. Aşadar, un singur suflet avem şi o singură mântuire şi cu acestea nu ne putem juca, iubite frate şi iubită soră!

Să fim foarte grijulii şi veghetori, fiindcă, iată, un război nevăzut se poartă, al cărui câmp de luptă este însăşi inima noastră. De aceea nu ceda, nu da înapoi, ci dobândeşte pocăinţa ca să câştigi Raiul, asemenea tâlharului de pe cruce. Hristos ne va spune şi nouă, dacă ne pocăim asemenea tâlharului de-a dreapta: Iertate îţi sunt păcatele! Adevărat îţi spun ţie, astăzi vei fi cu Mine în Rai. Amin”.

Legaturi: