Parintele Justin Parvu: Intreaga crestinatate este rastignita pe cruce

7-04-2009 Sublinieri

parjustin1.jpg

Interviu cu Părintele Justin Pârvu, aparut in revista ATITUDINI, nr. 5/aprilie 2009, realizat de Monahia Fotini, 9 martie 2009:

“Eu zic că astăzi, ca şi altădată, creştinul trebuie să fe ca iepurele pe hat: în două lăbuţe, cu urechile ciulite dreapta-stânga să vadă de unde vine pericolul. Asta-i trezvirea noastră!”

 icoana-01.JPG

– Părinte, de la apelul sfinţiei voastre pe care l-aţi adresat acestui popor, cu privire la actele biometrice, s-a declanşat un întreg război în lumea noastră creştină, căruia bieţii credincioşi cu greu îi fac faţă şi prigonirile asupra lor sunt nelipsite. Cum să se raporteze simplul credincios la acest război, în care el se simte slab şi nepregătit, dar în acelaşi timp dator în faţa Adevărului în care s-a născut?

Dragii mei, războiul acesta este într-adevăr unul anevoios, dar nu fără ştiinţa lui Dumnezeu. Creştinul nostru de azi trăieşte nişte vremuri grele, de neputinţă. Poate că niciodată nu a fost aşa de neputincios creştinul cum este astăzi. Dar Dumnezeu e încă printre noi, dragii mei, şi va fi până la sfârşitul veacului. Nu trebuie să ne înspăimânte neputinţa noastră, pentru că nu noi luptăm pentru apărarea Adevărului şi a sufletelor noastre, ci mai întâi Hristos este cel ce luptă pentru şi prin noi. Noi nu suntem decât nişte unelte prin care Dumnezeu lucrează, dacă noi Îl lăsăm.

Creştinismul, aşa cum a avut un răsărit, tot aşa trebuie să aibă şi un apus; iată că noi suntem martori acelor vremuri de apus al creştinătăţii, în care Dumnezeu ne-a învrednicit să trăim. Sfântul Serafim de Sarov spunea undevaaşa cum la sfârşitul vieţii Sale pământeşti, Mântuitorul a simţit durerea maximă de părăsire a Tatălui Său, tot aşa şi creştinul, la sfârşitul veacurilor, va trăi şi va simţi părăsirea lui Dumnezeu. Acum, putem spune, întreaga creştinătate este răstignită pe cruce. Un om care este pe cruce oare nu se simte slăbit? Oare să ne scoatem piroanele şi să ne tămăduim rănile? Sau să răbdăm, rugându-ne Domnului pentru iertarea celor ce ne prigonesc?

Iată că acum trecem prin Postul Paştelui, care ne îndeamnă la o mai adâncă cugetare asupra noastră înşine, la pocăinţă, dar mai ales la patimi. Dacă pe Mine M-au prigonit, şi pe voi vă vor prigoni“. Este oare cinste mai mare ca aceasta? Dacă Hristos a numit răstignirea Sa slavă, oare noi să fugim de ea? Dacă noi ne-am aduna cu toţii şi dacă ne-am apuca să facem o asceză, aceasta va ţine loc de apărătoare impotriva tuturor acestor atacuri ale ştiinţei şi tehnicii de acum, împotriva tuturor celor ce ne prigonesc, am realiza totul, n-ar mai avea niciun efect asupra noastră, nici duhurile rele, nici asupritorii noştri. Prin această asceză noi trebuie să formăm o pânză harică pentru a acoperi neamul creştinesc. Atunci suntem în măsură să discutăm şi să facem o judecată hotărâtoare asupra acestei situaţii grele în care ne afăm. Nu trebuie să stăm nepăsători, acesta este un mare păcat, dragii mei. Dumnezeu ne porunceşte să-L mărturisim înaintea oamenilor. Dar nici să o facem cu trufie, fără durerea inimii pe care a avut-o Mântuitorul faţă de Iuda şi faţă de toţi prigonitorii Lui. Vedeţi diferenţa? Dumnezeu Și-a iertat prigonitorii Lui, dar nu i-a luat cu El în rai, decât pe cei care s-au pocăit!

Lumea, acum, este în pragul unui mare cataclism de război. Acesta este un război tehnic, electronic, care depăşeşte limita tuturor războaielor de dinainte. Prin acest război se urmăreşte animalizarea noastră, aduce omul la starea în care să nu mai poată gândi, să nu mai poată simţi şi trăi nimic, decât ceea ce i se comandă, devenind un rob al tehnicii. Şi dacă vorbim de criza economică, să vorbim şi de criza spirituală prin care trece omenirea acum. Criza morală, criza spirituală care s-a abătut asupra noastră nu este altceva decât aspra judecată şi mâniere a lui Dumnezeu pentru păcatele noastre. Şi aşa cum spunea şi Înaltul Teofan, traducând cuvântul criză ca judecată, apoi cu adevărat suntem sub judecata lui Dumnezeu pentru toate fărădelegile noastre. Cu acest cuget trebuie să mergem la război.

parintele-nostru-justin-parvu-si-ips-teofan.jpg

– De ce unii creştini, şi mulţi chiar dintre clerici, chiar dacă merg la biserică şi săvârşesc multe din faptele bune, nu au sesizat totuşi acest război şi nu văd niciun pericol sufetesc în acceptarea acestor cipuri?

– Ei, sărmanii oameni trăiesc creştinismul căldicel, de aceea nu văd lupta. Nu e de ajuns să sacrifici ouăle de Paşti ca să fi un bun creştin, ci e nevoie să te mai sacrifci oleacă şi pe tine. Unde s-a mai pomenit creştinism fără jertfă, fără prigonire? Acela nu e creştinism. Noi mâncăm ouăle şi Paştile şi cu asta ne-am achitat! Nu, dragul meu! Toate trebuie să le trecem printr-o suferinţă şi printr-un moment greu care au născut aceste tradiţii şi obiceiuri, fără de care faptele noastre aşa-zis bune nu ar fi existat. Imediat trebuie să ne gândim că alături de oul roş este şi Crucea îndată a Mântuitorului Iisus Hristos. Alături de pasca pe care ne-o face bunica în covăţica ei acolo şi împleteşte sfânta cruce în mijlocul ei, acolo este prezentă şi durerea mucenicilor, cuvioşilor, a pustnicilor, a drepţilor care s-au nevoit în vederea acestei Răstigniri. Să ne alăturăm şi zbuciumului sufetesc al Mântuitorului pe cruce, că altfel n-ar fi fost Învierea. Ultimele ore ale Mântuitorului pe cruce au fost cele mai grele momente… până la Săvârşitu-s-a. Ei bine, noi trebuie să trăim toate aceste implicaţii ale sărbătorii, nu numai în parte, ca să putem avea cu adevărat şi bucuria Învierii Domnului. Că posturile, rugăciunile, nevoinţele noastre sunt mijloace ca să ajungem la biruinţa Învierii Mântuitorului Iisus Hristos. Iubim prea mult lumea şi patimile ei, de aceea nu mai vedem niciun pericol şi ne lepădăm uşor cu zâmbetul pe buze. Că vin unii şi zic: „Uite, eu am cipul şi nu am păţit nimic. Sunt vesel şi sănătos”! Dar şi bogatul din Evanghelie parcă tot fericit era, până a ajuns la locul pe care îl merita. Acestea sunt vremuri grele? Asta nu e nimic. Vor veni necazuri şi mai mari, dar cu atât să fm mai fericiţi, că ne-a învrednicit Dumnezeu să ne facem părtaşi Răstignirii Lui. Noi să ne lepădăm de toată grija cea lumească, după cum spune Heruvicul şi nu avem de ce să deznădăjduim. Pentru că Mântuitorul spune foarte limpede: Nu te teme, turmă mică! Noi suntem turma mică.

essex-rastignirea.JPG

– Dar ce să mai creadă turma, părinte, când păstorul ei zice că e primul care se cipuieşte, după cum a declarat purtătorul de cuvânt al Patriarhiei?

– Este foarte dureros că reprezentantul acesta purtător de cuvânt al Patriarhiei se înfăţişează în faţa unui întreg popor ortodox, ca şi cum nu ar exista… Cu toţii vorbim de criză, criză fnanciară, criză morală… dar cu mare durere am constatat că nu există o altă criză mai mare decât depărtarea preoţilor de turmă. Au mai primit şi un salariu în plus şi cu atât mai mult, nu mai vorbesc băieţii. Şi atunci ce să facă un simplu credincios? Face crucea mare şi Doamne ajută! Pentru că ei au căutat să producă această adâncime între cler şi credincios. Cu mici excepţii, există un divorţ între preot şi creştinul ortodox ascultător. Va trebui să le demonstrăm că turma aceasta nu este chiar aşa rătăcită, ci conştientă de nişte realităţi, să conştientizeze că acestei turme i se cere un model adecvat, nu unul jignitor pentru turma unui Împărat Atotputernic… Căci până şi cea din urmă creştină a turmei îşi face cruce de această îndrăzneală şi cutezanţă a unei uniforme îmbrăcată de un cleric care se pronunţă în numele unui sinod. Cum poţi să dormi liniştit când dai o ţară întreagă în mâna diavolului? Hai, dai o Basarabie, dai o Bucovină, dar să dai sufetul unei naţii – Biserica?!

De aceea să fim responsabili, pentru că ceea ce facem noi acum rămâne pentru copiii, nepoţii şi strănepoţii noştri. Ceea ce socotim că facem acum să facem cu conştiinţa că suntem într-un moment istoric, în care să se vadă că s-a luptat pentru adevăr; că în aceste momente grele, creştinii au apărat cu preţul vieţii lor adevărul acesta ortodox. Şi aşa după cum un ostaş pleacă să-şi apere ţara cu arma în mână şi urmăreşte inamicul, aşa trebuie să fim şi noi conştienţi că predăm testamentul ortodoxiei nepoţilor şi strănepoţilor noştri. Cum poţi să dormi liniştit ştiind că te apără ştiinţa acestui veac? Păi pe noi ne apără Dumnezeu sau cipul? Să crezi ştiinţa veacului XXI este o mare neghiobie, care nu are decât un superfcial de civilizaţie laică şi o cultură pur şi simplu ameţită de raţiune. Ce să te încrezi de pildă într-un gânditor de al nostru ,cum că el ar putea să dea principii de viaţă şi reguli sau îndrumări spirituale pentru o naţiune ortodoxă de 2000 de ani născută, şi crescută în duhul unei cu totul altei lumi decât suntem acum?! Păi aceste tendinţe care se încearcă acum asupra creştinismului nostru ortodox, sunt sforţări inutile, de parcă s-ar bate elefantul cu locomotiva – ca să încerci să dărâmi un obicei şi o tradiţie în România, sau o gândire atât de profundă şi de adâncă, care a fost pecetluită cu sângele atâtor nevoitori, pustnici, călugări, monahi şi monahii, care s-au nevoit în pustietăţile acestea ale ţării, care au fost martirizaţi prin propria lor voinţă… şi acum să vină un oarecare din lumea întreagă să ne spună nouă că nu e ce-a fost şi cum ştiam noi, că noi trebuie să o luăm pe altă cale. La care cale vă referiţi, cinstiţi boieri? A marxismului, a leninismului? Păi nu vedem cu toţii unde ne-au dus aceştia? Şi această concepţie modernă are la bază tot principiul ateist, tot ei sunt la bază. Au venit de prin mulţimea asta sovietică şi s-au impus acum în lumea noastră. Şi nu se poate vorbi despre o convingere şi o credinţă care să poată avea o temelie. Ori pentru noi tocmai asta este puterea şi rezistenţa noastră – să ne rugăm, să fm într-o unitate deplină, să credem cu desăvârşire în ceea ce ne-am botezat, în ce ne-am îmbrăcat, în cămaşa lui Hristos şi acesta este drumul celor 40 de mucenici pe care i-am sărbătorit astăzi.

40saints.jpg

Ce atitudine trebuie să aibă monahul în faţa acestor pericole? Mai ales pentru că unii păstori ne sfătuiesc să stăm liniştiţi în chilii şi să nu provocăm panică?

– Cum să stea, măi, liniştiţi când Biserica îi arde? Ce interes are monahul faţă de lumea care se zbate acum între mântuire şi pierzare? Care este atitudinea noastră de monahi? Păi, degeaba te rogi tu dacă nu vezi fratele care cade în prăpastie. Zadarnic înalţi ochii la cer dacă nu ştii să ţi-i cobori la cel care boleşte lângă tine. Care a fost atitudinea monahismului din primele secole creştine? Aceasta, nepăsătoare la durerile aproapelui lor? Tocmai rugăciunea este aceea care ne dă puterea să vedem rănile fraţilor noştri. Şi ce biruinţă este mai mare în faţa lui Hristos decât aceea că ai salvat un sufet de la pieire? Dar dacă nu vrei să îl salvezi, măcar nu descuraja! Nu au fost ei cei care au dat tonul şi au fost prezenţi în toate problemele care frământau creştinătatea? Martirii nu au fost călugării? Ce învăţătură vin ei să ne aducă nouă acum?…. Ce a făcut Sf. Vasile cel Mare? Nu a scos călugării şi i-a adus în cetate să fie la dispoziţia credincioşilor? Ca să fie modele de înfrânare, de virtute, de contemplaţie, de dragoste? Aceasta este smerenia? Să dormi liniştit la chilia ta? Monahul a fost şi va rămâne ochiul de veghe al creştinătăţii.

– Vedeţi o reînviere a generaţiei de astăzi ca să putem ieşi din această criză?

– Să dea Dumnezeu să mă înşel eu, dar eu nu văd o refacere. Doar după ce va trece multă vreme de restrişte, dar cu generaţiile acestea nu se vede nimic nou şi bun la orizont.

Suntem prea cuprinşi de bălărie, suntem cuprinşi prea mult de neghină, ca să mai putem curăţa noi ogorul. Trebuie să mai treacă o generaţie de martiraj ca să putem avea noi o claritate şi o limpezire şi o nădăjduire cu adevărat, de la om la om. Până nu creăm omul acesta al creştinului de altădată… cu tehnica şi cu ştiinţele economice şi politice actuale, niciodată nu vom ajunge la un liman desăvârşit până ce nu realizăm sufetul nostru cu adevărat, cum l-am primit aşa să şi-l predăm.

Eu zic că astăzi, ca şi altădată, creştinul trebuie să fie ca iepurele pe hat: în două lăbuţe, cu urechile ciulite dreapta-stânga să vadă de unde vine pericolul. Asta-i trezvirea noastră! Dar la noi primează interesele personale. Pentru un interes personal, nu pot eu să înăbuş un adevăr istoric sau creştin! Pentru că politicienii noştri nu au decât un singur lucru de realizat – să facă avere pe seama acestui popor. Cu toate partidele care s-au perindat politic, nu s-a schimbat nimic. Se putea ca ţăranul să trăiască deplin şi demn în Ţara Românească, dar nu i-a interesat asta. Eşti pus sub control dacă vrei să faci ceva bun, el trebuie să o ducă bine şi tu trebuie să te desfinţezi. Ţara Românească este o ţară sfântă, cu un popor sfânt. Noi nu suntem consecinţa a nimănui, politic sau a altor stări de lucruri, dar noi suntem ţinta multor răzbunări vrăjmaşe de 2000 de ani; aşa cum Mântuitorul a fost vândut de la un neam la altul, aşa şi poporul român de la un stăpân la altul. De aceea noi trebuie să avem această mulţumire sufetească şi să ne bucurăm pentru aceste zile în care suntem loviţi şi să ne dea Dumnezeu să ducem mai departe crucea către Golgota a acestui neam şi să ajungem şi la Învierea Domnului. Poporul nostru este foarte golit de copilaşi, nu avem mame, nu avem urmaşi. Să facem ceva câtuşi de puţin să aducem un număr de creştini curaţi pe care să-i dăm şcolii, să-i dăm societăţii româneşti. Trebuie să apărăm societatea şi familia de handicapul acesta modern care s-a infltrat şi la noi în ţară, prin acceptarea incestului şi a prostituţiei şi a altor mari fărădelegi. Ei încearcă să desfinţeze valorile naţiei din temelii, şi o face acţionând prin ambele planuri: unul moral, spiritual dar şi cel biologic, virusând familia şi voinţa omului. Să ne amintim de martirii şi străbunii noştri şi să nu îngăduim străinilor să ne răpească moştenirea aceasta primită prin harul lui Dumnezeu şi plămădită prin sângele şi sudoarea martirilor noştri. Să ştiţi că noi putem fi străjerul Europei. O Europă fără o Românie nu poate exista. Ortodoxia noastră românească a rămas cam singura de strajă, în splendoarea ei de demnitate şi prestigiu.

Aşa că: străjuiţi bine! Neamul acesta nu şi-a pierdut încă seva!

 72.jpg

Din acelasi numar al revistei:

Cititi si:


Categorii

Biserica la ceas de cumpana, Parintele Iustin Parvu, Portile Iadului, Vremurile in care traim

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

15 Commentarii la “Parintele Justin Parvu: Intreaga crestinatate este rastignita pe cruce

  1. Mult timp m-am intrebat : “oare ce ne face pe noi cei din urma sa fim mai slabi decat primii crestini?”. Vorbele parintelui Iustin mi-au dat raspunsul : lipsurile noastre – a credintei si a conducatorilor.
    Nu pot sa nu fiu increzator chiar si in aceste momente. Oare degeaba avem astfel de parinti sfinti (chiar daca sunt atat de putini) ? Oare degeaba avem locul asta unde scriem si citim si ne incurajam cat putem noi cu / in slabiciunile noastre ?
    Am simtit tot timpul ca, chiar daca nu am avut tata – am avut Tata! L-am simtit tot timpul langa mine! As vrea ca fiecare sa-si cerceteze adancul sufletului si sa gaseasca puterea sfanta sa poate sa treaca prin vremurile astea!
    Imi aduc aminte ce zicea cineva: “daca ma uit la unii imi dau seama ce ‘bun’ sunt, dar daca ma uit la ceilalti imi dau seama de fapt ce slab si nevolnic sunt”. Din pacate in jurul nostru sunt tot mai multi din prima categorie.
    Doamne ajuta-ne!!

  2. Cand citesc cuvintele parintelui Iustin inima mea se umple de dragoste pentru toata
    lumea nu mai simt revolta,stiu ca traim vremuri grele,dar in aceiasi masura stiu ca Domnul nostru Iisus Hristos nu s-a rastignit degeaba iar daca noi ne vom ratigni
    vointa nostra,patimile noastre atunci vom invinge,eu cred ca dragostea invinge orice rau numai iubind pe vrajmasii nostri vom birui,asa ca sa iubim pe vrasmasii
    nostrii dar sa nu fim de acord cu ei.Uneori imi este frica,am copii si familie si ma gandesc ce voi face,o sa las si aceasta grija in mainile lui Hristos care nu ma va lasa fara sprijin.As vrea sa incurajez pe toata limea si sa fim uniti in dragostea lui Hristos

  3. Am plans citind aceste cuvinte adanci. Nu vreau sa par lacrimogena, si nici patetica.Dar ceea ce pune Printele Iustin este ceea ce simt si eu si ,probabil, milioane de romani ,dar noi nu avem har. Domnia Sa exprima Adevarul. Noi nu putem,pentru ca suntem niste pacatoasi,care incep de-abia acum sa se trezeasaca. Exista insa,in esenta noastra de neam acea “romanitate” veche de 2000 de ani care se trezeste,cand ni se rosteste Adevarul.
    Poate ar fi bine ca ca acest mesaj sa fie trimis si unor palamentari, care nu mai pridisdesc sa citeasca kilograme de legi,normative si directive fara continut.

  4. Părintele Iustin are mare dreptate. Dacă anul trecut erau iertaţi de sinod cei doi apostaţi, iată că anul acesta se iau decizii cu iz politic tot de acelaşi sinod. Dacă acest sinod avea o poziţie creştin-ortodoxă şi nu politică, alta era situaţia acum…Mă întreb, dacă într-adevăr va avea loc al VIII-lea sinod ecumenic, cât de repede se va trece la adoptarea noii religii ecumeniste? Oricum s-a demonstrat că suntem cei mai docili dintre toţi. Pe urmă se va dezbina Biserica, iar pe urmă se vor adeveri şi spusele: “turmă mică”.

  5. Ziarul “Lumina” este un ziar de orientare masonica aparut sub obladuirea Mitropoliei Moldovei si Bucovinei pe vremea IPS Daniel.
    De ce “lumina”? Pentru ca “lumina in lb. latina se traduce prin “lux”, un cuvant drag masonilor si ocultistilor teosofi.
    Lumina vine si de la “lueafarul diminetii”, LUCIFER.

    Dar cati din preoti carora li s-a bagat pe gat acest ziar ii inteleg rostul malefic?

    Pr. Vasile

  6. FRATIILOR SA NE RUGAM PENTRU FRATII NOSTRI DIN BASARABIA!

  7. Eu zic ca n-ar trebui numai sa ne rugam pentru ei ci, sa manifestam si noi aratandu-le ca suntem cu ei, multi apartinand neamului nostru romanesc.
    Cine are initiativa si daca se vrea, dar numai sa fie dupa-amiaza, dupa ora 17.00 sa putem veni si cei care terminam lucru.

  8. Amin!

    Glasul celui care mai striga in pustie…

  9. Multumiri parintelui Justin Parvu pentru cuvintele sale incurajatoare in aceste vremuri…Si deasemenea multumiri si celorlalti parinti,preoti,calugari care nu si-au plecat genunchii in fata stapanitorilor acestei lumi…Slava lui Dumnezeu…Sa ne rugam pentru fratii nostri din Basarabia.

  10. SARUT MANA SFINTIA VOASTRA IUSTIN. DUMNEZEU SA VA DEA SANATATE!
    DA, SA NE RUGAM PENTRU FRATII NOSTRI DIN BASARABIA.

    ” TRECUTA PRIN FOC SI SABIE
    TRADATA, FURATA MEREU,
    FLOARE DE DOR BASARABIE
    ESTI LACRIMA NEAMULUI MEU”…..

    MIHAIL EMINESCU

  11. Sarut mana parinte iustin.cu durere in suflet am citit cele spusa de sfintia voastra.oare chiar nu se mai poate face nimic?sa ne trezim oameni crestin ortodocsi.

  12. Pingback: Război întru Cuvânt » PARINTELE JUSTIN: Sa ne rugam sa nu ne paraseasca puterile sufletesti!
  13. Pingback: Război întru Cuvânt » De ziua Sfantului sau ocrotitor, Iustin Martirul si Filosoful, cuvinte de mare gravitate pentru vremurile de acum de la PARINTELE IUSTIN PARVU
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate