Sa mergem impreuna cu El si impreuna sa ne rastignim! (SFANTA SI MAREA LUNI)

12-04-2009 Sublinieri

“Au nu pentru noi merge El la patima cea de bunavoie? Au nu ale noastre pacate vor fi sterse si spalate cu sangele Lui? Cum vom cuteza sa lipsim de langa Dansul tocmai in aceste momente?“.

simon-cireneanul-il-ajuta-pe-iisus-sa-duca-crucea.jpg

Sfantul Inochentie al Odesei: Cuvant la Sfanta si Marea Luni

Mergand Domnul spre patima cea de bunavoie, a zis Apostolilor pe cale: Iata ne suim in Ierusalim, si se va da Fiul omului, precum scrie pentru Dansul. Veniti dar, si noi cu ganduri curate sa mergem impreuna cu El si impreuna sa ne rastignim si sa murim pentru desfatarile lumesti, ca sa viem impreuna cu Dansul“. (Stihirea I de la Vecernie)

De astazi, fratilor, incepe Sfanta si Marea Saptamana a Patimilor Domnului nostru Iisus Hristos. Timpul acesta este cel mai pretios din tot cursul anului si de aceea fiecareia dintre zilele acestei saptamani inca din vechime i s-a dat numele de “mare si sfanta”. Si, cu adevarat, zilele acestea sunt mari, pentru maretia lucrurilor ce s-au savarsit intr-insele. Cu adevarat ele sunt sfinte, pentru curatia cu care le petrec adevaratii crestini si pentru sfintenia pe care ele o pot aduce tuturor celor ce le petrec cum se cade.

Iata pentru ce Sfanta Biserica acum, la inceputul acestor zile marete si sfinte, ne desteapta auzurile noastre printr-un deosebit indemn, chemandu-ne sa le petrecem cu vrednicie. Si pentru ca indemnul acesta sa fie ascultat si urmat de noi, Sfanta Biserica ni-l adreseaza chiar in numele si din partea Domnului nostru Iisus Hristos: “Mergand Domnul spre patima cea de bunavoie, a zis Apostolilor pe cale…“.

Domnul a spus Apostolilor pe cale cele ce aveau sa se intample, dar se poate oare ca cele spuse de El sa nu se socoata spuse tuturor celor ce se numesc cu numele Lui? Mantuitorul indemna pe cei dintai ucenici ai Sai sa ia aminte la patimile Sale, dar care oare, chiar si dintre cei mai de pe urma ucenici ai Sai, nu se va crede dator a lua aminte la aceste patimi mantuitoare?

Noi am sarbatorit cu multa stralucire toate intamplarile insemnate din viata pamanteasca a Domnului nostru, am sarbatorit minunata Lui zamislire si prea slavita-I nastere, am sarbatorit aducerea Sa in biserica, dumnezeiescul Sau botez si, ieri, intrarea Sa domneasca in Ierusalim. Putem noi oare sa nu impartasim cu Dansul si cele de pe urma minute ale Sale?

Iubirea si caldura noastra pentru El trebuie sa ni le aratam mai cu seama acum, cand toti L-au parasit! Au nu pentru noi merge El la patima cea de bunavoie? Au nu ale noastre pacate vor fi sterse si spalate cu sangele Lui? Cum vom cuteza sa lipsim de langa Dansul tocmai in aceste momente? Nu, fratilor, sa nu fie aceasta! Ci veniti cu totii, mic si mare, batran si tanar, bogat si sarac, invatat si neinvatat, veniti sa ne unim duhul credintei si al dragostei si cu cugete tari sa urmam Mantuitorului nostru, sa nu scapam nici unul din cuvintele Lui, sa impartasim toate simtamintele Lui si sa patrundem in duhul tuturor celor savarsite de Dansul. Daca chiar si oamenii de rand, inainte de moarte, vorbesc si lucreaza lucruri deosebite, apoi cu cat mai vartos Dumnezeu-Omul! Deci sa ne indoim luarea-aminte si mai cu seama sa ne curatim cugetele. Caci, dupa cum cu ochii plini de colb nu putem vedea nici chiar lucrurile cele mari, tot asa si cu mintea plina de cugete necurate si de griji pamantesti nu putem privi maretia patimilor lui Hristos.

Dar, spre adanca noastra mahnire, mintea si sufletul multora dintre noi niciodata nu sunt asa de necurate si pline de felurite griji desarte ca in aceasta saptamana mare si sfanta. Grija de a ispravi pana la sarbatori toate treburile incepute, grija de a pregati de Pasti fel de fel de lucruri risipesc mintea in toate partile si o imprastie dupa lucrurile cele mai desarte si mai de nimic. Din aceasta pricina, slujbele bisericesti, pana si cele mai insemnate, ca Ceasurile imparatesti din Vinerea cea Mare, nu sunt aproape deloc cercetate de lume. Alte slujbe bisericesti sunt cercetate de crestini, insa nu cu luarea-aminte cuvenita.

Multe din cele ce se citesc in biserica, de altfel lucruri foarte insemnate, cum sunt, de pilda, istorisirile celor patru evanghelisti despre viata lui Iisus Hristos, se trec nebagate in seama, ca lucruri de mana a doua. Chiar patimile lui Hristos, preinchipuite de Biserica in slujbele ei intr-un chip asa de amanuntit si intelept, nu sunt contemplate in toata intregimea lor decat doar de sfintii ingeri care pururea sunt de fata in biserica lui Dumnezeu.

Ah, fratilor, nu cu astfel de cugete necurate, imprastiate si impovarate de griji desarte ni se cere sa petrecem aceasta sfanta si mare saptamana a Patimilor Mantuitorului nostru! Noi vom asculta in aceste zile istorisirea intregii vieti a Mantuitorului, caci oare cand e mai potrivit a asculta istoria aceasteia daca nu la sfarsitul ei? Dar fi-va oare in stare sa cuprinda cu mintea sa aceasta viata omul acela care isi are cugetele asa de imprastiate incat nu-si cunoaste deloc nici macar viata sa? In aceste zile vom fi martori la cea de pe urma sfatuire a Domnului cu ucenicii Sai la Cina cea de Taina, dar inima noastra putea-se-va ea oare inflacara de focul dragostei lui Iisus, daca ea, asemenea inimii lui Iuda, va fi acolo unde sunt comorile ei?

Asadar, fratilor, daca nu pentru Domnul, cel putin pentru noi insine suntem datori sa ne adunam cat mai bine toate cugetele si simtamintele noastre si sa le curatim. Altfel nu vom putea urma Mantuitorului nostru, altfel ne vom rataci de Rascumparatorul nostru si vom ramane, care in curtea lui Caiafa, avand numai chipul evlaviei, care in pretoriul lui Pilat, cu mainile spalate si cu constiintele intinate, care in palatul lui Irod, glumind despre simplitatea credintei, care in tovarasia lui Iuda, adevarati vanzatori de cele sfinte, sau cu deznadajduirea in suflet.

Nu in zadar insusi Domnul, cu putin inainte de patima Sa, a zis Apostolilor Sai: “Cel ce are punga sa o ia, iar cel ce nu are, sa-si vanda haina si sa-si cumpere sabie” (Lc. 22, 36). Aceasta va sa zica ca in aceste zile trebuie sa ne debarasam de tot ce-i de prisos, de tot ce ne instraineaza de la lucrul mantuirii. Ne trebuie sabie, adica hotararea de a injunghia toate grijile si toate poftele trupesti. Vinde, dar, suflete credincios, vinde acum toate si cumpara-ti aceasta sabie minunata. Cu dansa vei lovi insa nu pe Malhus, ci pe acel om vechi, care si in tine adesea striga cu ura grozava si neimpacata contra Rascumparatorului tau, contra lui Hristos, cum strigau oarecand vechii iudei: “Ia-L, ia-L, rastigneste-L pe El” (In. 19, 15).

Dar va zice poate cineva: atunci ce sa facem cu grijile vietii? Apropierea acestor sarbatori mari, care tin mai multe zile, cer nu putina purtare de grija si de cele ale vietii trupesti. Cunoastem, fratilor, aceasta stare de lucruri si ne mahneste faptul ca tocmai cand Hristos e pe cruce, crestinii, de dimineata pana seara, se indeletnicesc cu targuiala. Tocmai cand Hristos este adapat cu otet crestinii pregatesc tot felul de mancaruri si bauturi care de care mai alese. Tocmai cand Hristos isi da sufletul Sau in mainile Tatalui, crestinii abia isi trag sufletul din pricina grijilor desarte, lumesti.

Toate acestea au ajuns pentru multi de neinlaturat. Dar de ce oare? Cine a legiuit ca toate grijile noastre lumesti sa se ingramadeasca anume in aceste zile infricosate ale mortii si ingroparii Domnului nostru? Din a cui porunca trupul si sangele nostru isi arata pretentiile si drepturile lor asupra noastra si ne fac robii lor mai cu seama atunci cand Hristos isi da pentru noi Trupul si Sangele Sau? Oare nu se putea ca o buna parte, daca nu chiar toate nevoile noastre sa fi fost terminate saptamanile trecute, pentru ca saptamana aceasta si mai cu seama cele de pe urma zile ale ei sa le putem inchina Domnului? Oare nu sunt astfel de oameni care fac asa si pe care cele trupesti nu-i impiedica de la cele sufletesti? De ce nu ar face toti asa? Ce-i impiedica de la aceasta? Ce nu-i lasa sa-si plateasca din vreme tributul lumii si corpului, pentru ca acum sa fie slobozi a se griji de suflet? Atunci targurile sunt goale. Dar cine le face sa fie pline de lume tocmai in zilele cele mai sfinte si face sa fie pustii bisericile lui Dumnezeu? Negresit, nechibzuinta noastra, iubirea noastra catre cele lumesti.

Dar, totusi, sa nu pretindem schimbarea mersului obisnuit al vietii de toate zilele, oricat de rau si de necrestin ar fi el. Sa lasam lumea sa domneasca acolo unde este locul ei, chiar si in aceste zile. Chiar si in aceasta stare de lucruri se pot indeplini cerintele Bisericii, se poate pastra cugetul curat si a-L urma pe Hristos la patima Sa cea de bunavoie cu duhul credintei si al dragostei. Sarbatorile ce se apropie cer pregatiri, dar multe oare? Crestinul cel bun fara multa osteneala va gasi mijlocul de a raspunde la toate cerintele sarbatorilor, fara sa piarda din vedere pe Mantuitorul Sau.

Si Apostolii s-au dus in targ sa faca cumparaturi, si ei au pregatit sfanta cina, si femeile mironosite cele intocmai cu Apostolii au cumparat aromate si miresme, dar ia luati seama cum toate ale lor au iesit curate si sfinte! Pentru ce n-am putea sa facem si noi ca dansii? Numai desertaciunea noastra nascoceste aceasta multime de nimicuri care ne chinuiesc si pe noi, si pe altii. Numai trupul nostru cel nesatios inmulteste peste masura cerintele sfintelor si luminatelor zile ale sarbatorilor ce vin, care, fiind ele insele hranitoare pentru suflet, nu cer atata hrana pentru trup.

Asa-i, fratilor, sarbatorile ce vin nu cer multe pregatiri, pentru ca ele, dupa insasi firea lor, cuprind in sine multa hrana si bautura duhovniceasca, multe placeri si dulceata pentru inima.

Daca in timpul lor ni se pare ca ne trebuie mult pentru trup, aceasta se intampla numai pentru ca duhul nostru nu se indulceste din bucuria ce se cuprinde in insesi sarbatorile acestea; si nu se indulceste pentru ca nu este in stare sa se impartaseasca din bunurile duhovnicesti. Si nu este in stare sa faca aceasta pentru ca este rob trupului pentru ca totdeauna a insetat numai dupa placerile si poftele trupesti si n-a cautat sa-si curete gustul si celelalte simturi.

De aceea noi, dupa ce luam parte, de cele mai multe ori numai cu trupul, la slujbele bisericesti, nu stim ce altceva inseamna sarbatoarea decat imbuibare, care adesea duce la intunecarea mintii si a tuturor simturilor. Astfel, toata imparatia lui Dumnezeu cu marile ei taine, toata credinta cu sfintele sale slujbe noi le punem mai mult intr-o indelungata slujire pantecelui, in mancare si bautura.

“Dreptatea si pacea si bucuria in Duhul Sfant” (Rom. 14, 17). Desfatarile cele curate ale inimii, veselia cea sfanta a sufletului, adica toate cele ce alcatuiesc fructul de capetenie al credintei si sufletul oricarei sarbatori adevarate sau ne sunt cu totul necunoscute, sau ne sunt cunoscute numai dupa nume. Starea aceasta e cu adevarat vrednica de plans! In aceasta se si cuprinde adevarata pricina a denaturarii lucrurilor si a sarbatorilor si mai cu seama a celor ce se apropie.

Fiind noi insine cu totul pamansti, dam un aer cu totul pamantesc si dumnezeiestilor sarbatori. Fiind noi insine cu totul trupesti, facem chiar din crucea lui Hristos capatai pentru trupul nostru. Dar sa apucam pe calea cea adevarata si totul va lua o noua fata. Sa petrecem aceasta saptamana cum se cade, sa facem cum ne povatuieste Biserica, sa urmam dupa Domnul, Cel ce merge spre patima cea de bunavoie, sa ne rastignim impreuna cu Dansul fata de toate dulcetile vietii, si atunci sa fim incredintati ca si fara o mare pregatire a celor trupesti, vom gasi in sarbatorile ce vin ceea ce niciodata n-am gasit: o hrana nesfarsita pentru suflet si o veselie nemarginita pentru inima.

Desfatarea provocata de bunurile duhovnicesti cuprinse in aceste sfinte si mari sarbatori ne va face nepasatori fata de bunurile trupesti unite cu ele. Noi vom inceta de a mai masura maretia zilelor sfinte cu durata ospetelor noastre si cu multimea felurilor de bucate, si impreuna cu aceasta va cadea de pe umerii nostri si acea povara a grijilor nenumarate care ne rapesc acum timpul cel atat de pretios si nu ne lasa sa urmam dupa Mantuitorul nostru. Astfel, de la sine, fara multe sfortari si pe nesimtite, se restatorniceste adevaratul mers al lucrurilor.

Inca o data va amintesc, fratilor, si va indemn de a face aceasta incercare. Sa ne silim in aceste zile sa jertfim cea mai mare parte din timp Domnului si numai foarte putina lumii. Sa ne hotaram a ne aduna toate cugetele si simtirile si sa le indreptam dupa Domnul, care merge spre patima cea de bunavoie.

In multe randuri au trecut aceste zile fara sa tragem vreun folos din ele, ba poate pricinuindu-ne noi insine pagube sufletului nostru. Sa le petrecem macar o singura data cum se cade! Aceasta ni se pare greu si respingator. Eu insa, in numele Sfintei Biserici, in numele Mantuitorului care merge la patima cea de bunavoie, indraznesc a va incredinta ca petrecerea cum se cade a acestor zile cuprinde atata dulceata, incat cel ce le-a petrecut o data cum se cade nu va mai avea nevoie sa fie indemnat spre a le petrece totdeauna cum se cuvine, caci si fara indemn va face aceasta. Amin”.

(Sfantul Inochentie al Odesei, Cuvantari la Sfantul si Marele Post, Editura Anastasia, Bucuresti)

1795way-of-cross.jpg

***

Sfanta si Marea Luni – semnificatie si continuturi liturgice

(sursa: OrthodoxWiki)

“Primele trei zile ale Săptămânii Patimilor (sau Săptămânii Mari) ne amintesc de ultimele porunci/sfaturi/îndrumări lăsate de Hristos ucenicilor Săi. Acestea sunt învățăturile amintite în slujba Ceasurilor (ținute după rânduiala din Postul Mare), urmate de Obedniță și de Vecernia unită cu Liturghia Darurilor mai înainte sfințite (zisă a sfântului Grigorie Dialogul, papa Romei).

Slujba Utreniei (numită denie) săvârșită în serile Duminicii Floriilor și a zilelor de luni și marți din Săptămâna Patimilor sunt grupate în jurul temei Mirelui, inspirate din Pilda celor zece fecioare (Matei 24, 1-13) care cheamă la pregătirea pentru A Doua Venire a lui Hristos, căci “în mijlocul nopții vine furul“.

naosperetele-sudiciisus-certand-smochinul-neroditor2.JPG

Sinaxar

În sfânta şi marea Luni facem pomenire de fericitul Iosif cel preafrumos şi de smochinul care s-a uscat din cuvântul Domnului

Stihiri la utrenie (stihologia)

Iată Mirele vine în miezul nopţii şi fericită este sluga pe care o va afla priveghind; iară nevrednic este iarăşi pe carele [îl] va afla lenevindu-se. Vezi dar, suflete al meu, cu somnul să nu te îngreuiezi, ca să nu te dai morţii, şi afară de împărăţie să te încui. Ci te deşteaptă strigând: Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti Dumnezeule; pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
“Cinstitele patimi au răsărit lumii în această zi, ca nişte lumini de mântuire, că Hristos merge să pătimească din bunătatea Sa. Cel ce cuprinde toate cu palma, primeşte a Se răstigni pe lemn, ca să mântuiască pe om”
Judecătorule cel nevăzut, cum Te-ai văzut cu trup şi mergi să Te ucizi de oameni fără de lege, judecând judecata noastră cu patima Ta! Pentru acesta, laudă, mărire şi slavă înălţând stăpânirii Tale, Cuvinte, cu un glas le aducem Ţie.
“Ziua aceasta luminat aduce începuturile patimilor Domnului; veniţi dar, iubitorilor de prăznuire, să-L întâmpinăm cu cântări. Că Ziditorul merge să ia răstignire, întrebări şi bătăi, judecându-Se de Pilat. Şi încă lovindu-Se de la rob cu palma peste cap; toate va să le rabde, ca să mântuiască pe om. Pentru aceasta strigăm: Iubitorule de oameni, Hristoase Dumnezeule, dăruieşte iertare de greşale celor ce se închină cu credinţă preacuratelor Tale patimi.”

Evanghelia: Matei 21, 18-46

bridegroom.jpg

Hristos Mirele

18 Dimineaţa, a doua zi, pe când se întorcea în cetate, a flămânzit;
19 Şi văzând un smochin lângă cale, S-a dus la el, dar n-a găsit nimic în el decât numai frunze, şi a zis lui: De acum înainte să nu mai fie rod din tine în veac! Şi smochinul s-a uscat îndată.
20 Văzând aceasta, ucenicii s-au minunat, zicând: Cum s-a uscat smochinul îndată?
21 Iar Iisus, răspunzând, le-a zis: Adevărat grăiesc vouă: Dacă veţi avea credinţă şi nu vă veţi îndoi, veţi face nu numai ce s-a făcut cu smochinul, ci şi muntelui acestuia de veţi zice: Ridică-te şi aruncă-te în mare, va fi aşa.
22 Şi toate câte veţi cere, rugându-vă cu credinţă, veţi primi.
23 Iar după ce a intrat în templu, s-au apropiat de El, pe când învăţa, arhiereii şi bătrânii poporului şi au zis: Cu ce putere faci acestea? Şi cine Ţi-a dat puterea aceasta?
24 Răspunzând, Iisus le-a zis: Vă voi întreba şi Eu pe voi un cuvânt, pe care, de Mi-l veţi spune, şi Eu vă voi spune vouă cu ce putere fac acestea:
25 Botezul lui Ioan de unde a fost? Din cer sau de la oameni? Iar ei cugetau întru sine, zicând: De vom zice: Din cer, ne va spune: De ce, dar, n-aţi crezut lui?
26 Iar de vom zice: De la oameni, ne temem de popor, fiindcă toţi îl socotesc pe Ioan de prooroc.
27 Şi răspunzând ei lui Iisus, au zis: Nu ştim. Zis-a lor şi El: Nici Eu nu vă spun cu ce putere fac acestea.
28 Dar ce vi se pare? Un om avea doi fii. Şi, ducându-se la cel dintâi, i-a zis: Fiule, du-te astăzi şi lucrează în via mea.
29 Iar el, răspunzând, a zis: Mă duc, Doamne, şi nu s-a dus.
30 Mergând la al doilea, i-a zis tot aşa; acesta, răspunzând, a zis: Nu vreau, apoi căindu-se, s-a dus.
31 Care dintr-aceştia doi a făcut voia Tatălui? Zis-au Lui: Cel de-al doilea. Zis-a lor Iisus: Adevărat grăiesc vouă că vameşii şi desfrânatele merg înaintea voastră în împărăţia lui Dumnezeu.
32 Căci a venit Ioan la voi în calea dreptăţii şi n-aţi crezut în el, ci vameşii şi desfrânatele au crezut, iar voi aţi văzut şi nu v-aţi căit nici după aceea, ca să credeţi în el.
33 Ascultaţi altă pildă: Era un om oarecare stăpân al casei sale, care a sădit vie. A împrejmuit-o cu gard, a săpat în ea teasc, a clădit un turn şi a dat-o lucrătorilor, iar el s-a dus departe.
34 Când a sosit timpul roadelor, a trimis pe slugile sale la lucrători, ca să-i ia roadele.
35 Dar lucrătorii, punând mâna pe slugi, pe una au bătut-o, pe alta au omorât-o, iar pe alta au ucis-o cu pietre.
36 Din nou a trimis alte slugi, mai multe decât cele dintâi, şi au făcut cu ele tot aşa.
37 La urmă, a trimis la ei pe fiul său zicând: Se vor ruşina de fiul meu.
38 Iar lucrătorii viei, văzând pe fiul, au zis între ei: Acesta este moştenitorul; veniţi să-l omorâm şi să avem noi moştenirea lui.
39 Şi, punând mâna pe el, l-au scos afară din vie şi l-au ucis.
40 Deci, când va veni stăpânul viei, ce va face acelor lucrători?
41 I-au răspuns: Pe aceşti răi, cu rău îi va pierde, iar via o va da altor lucrători, care vor da roadele la timpul lor.
42 Zis-a lor Iisus: Au n-aţi citit niciodată în Scripturi: “Piatra pe care au nesocotit-o ziditorii, aceasta a ajuns să fie în capul unghiului. De la Domnul a fost aceasta şi este lucru minunat în ochii noştri”?
43 De aceea vă spun că împărăţia lui Dumnezeu se va lua de la voi şi se va da neamului care va face roadele ei.
44 Cine va cădea pe piatra aceasta se va sfărâma, iar pe cine va cădea îl va strivi.
45 Iar arhiereii şi fariseii, ascultând pildele Lui, au înţeles că despre ei vorbeşte.
46 Şi căutând să-L prindă, s-au temut de popor pentru că Îl socotea prooroc.

Condac

Iacov plângea pentru lipsirea lui Iosif, şi viteazul şedea în căruţă, ca un împărat cinstindu-se; că desmierdărilor egiptencei atuncea nefăcându-se rob, s-a preaslăvit de la Cel ce vede inimile oamenilor şi trimite cunună nestricăcioasă.”

Icos

“Peste tânguire să mai adăugăm acum tânguire şi să vărsăm lacrimi, plângând împreună cu Iacov pe Iosif, pururea slăvitul şi curatul, pe cel ce s-a robit cu trupul, iar sufletul şi l-a păstrat nerobit; şi a domnit peste tot Egiptul. Că Dumnezeu dă slugilor Sale cunună nestricăcioasă”.
patriarch-jacob.jpg 

Tâlcuire de la părintele Teofil Părăian

Luni, în Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Domnului nostru Iisus Hristos, Biserica ne aduce aminte de fericitul Iosif cel frumos, cel frumos la trup şi la suflet. Este vorba de Patriarhul Iosif, care ne impresionează pe toţi prin dorinţa lui de a-I sluji lui Dumnezeu împlinind poruncile, prin dorinţa lui de a fi curat înaintea lui Dumnezeu, prin faptul că a fost bun şi binevoitor cu fraţii săi care l-au vândut în Egipt. El este o preînchipuire a Domnului nostru Iisus Hristos, cel vândut de Iuda, unul dintre ucenicii săi, este o preînchipuire a Domnului Hristos, care a ţinut să împlinească întru toate voia Părintelui Ceresc şi să ne fie nouă pildă de urmat. Fericitul Iosif este omul vrednic de pomenire pentru toate câte s-au întâmplat cu el. A fost iubit de părinţii lui, a fost iubit de Patriarhul Iacov. Fraţii lui l-au vândut în Egipt. A ajuns în Egipt şi asezarea sufletului său a fost probată într-o ispită peste care a trecut. A ajuns în închisoare învinuit fiind de păcate, el, care a ţinut să rămână fără de păcat, apoi ca tâlcuitor al viselor lui Faraon, mai-marele Egiptului, însă a fost găsit drept înţelept şi bun de a conduce Egiptul şi a salvat de la moarte prin înfometare pe concetăţenii săi şi pe conaţionalii săi, pe care după aceea i-a adus în Egipt. De aceea Sfânta noastră Biserică îl pomeneşte cu cinstire ca un preînchipuitor al Mântuitorului.
Tot în această zi de Luni binecuvântată, pomenim şi o minune pe care a făcut-o Domnul Hristos, o minune spre înţelepţirea credincioşilor, pentru că negăsind smochine într-un smochin neroditor, l-a blestemat să se usuce şi s-a uscat, iar Sfânta noastră Biserică pomenind această întâmplare, are în vedere o explicaţie pentru cei credincioşi, atrăgându-le atenţia că suntem toţi chemaţi spre rodire şi că Domnul Hristos aşteaptă ceva de la noi, si noi suntem datori să-i oferim Mântuitorului virtuţile noastre în loc de alte roade. Smochinul cel blestemat de Mântuitorul este un fel de pildă pentru noi, ca să ştim că Domnul Hristos răsplăteşte nu numai binele pe care-l fac oamenii, ci răsplăteşte şi pedepseşte şi îndărătniciile lor, şi neangajările lor spre bine. Se spune în Sinaxarul de la slujba de Luni, din Săptămâna Patimilor că Domnul Hristos nu şi-a arătat niciodată puterea pedepsitoare asupra oamenilor – să înţelegem în vremea propovăduirii Sale – dar şi-a arătat-o asupra unui smochin, ca să se înţeleagă din aceasta că El are şi putere pedepsitoare, iar credincioşii să se silească să fie, nu sub blestem, ci sub binecuvântarea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, cum reiese şi dintr-o alcătuire din Postul Sfintelor Paşti, în care vorbim fiecare dintre noi cu propriul nostru suflet şi ne îndemnăm pe noi înşine să nu dormităm, ci să ne trezim şi să lucrăm pentru slava lui Dumnezeu şi pentru binele nostru vremelnic şi veşnic.

Svetilna / luminânda

Cămara Ta, Mântuitorul meu, o văd împodobită, şi îmbrăcăminte nu am, ca să intru într-însa. Luminează-mi haina sufletului meu, dătătorule de lumină, şi mă mântuieşte“.

j32.jpg

Pentru citirile si cantarile specifice pentru Lunea mare, va recomandam sa cititi si sa ascultati:


Categorii

Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Lunea Mare, Saptamana Mare, Triodul si Postul cel Mare

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

5 Commentarii la “Sa mergem impreuna cu El si impreuna sa ne rastignim! (SFANTA SI MAREA LUNI)

  1. Pingback: Război întru Cuvânt » “SA MERGEM SI NOI SA MURIM CU EL!” - Meditatie la Sfanta Cruce (2)
  2. Pingback: Război întru Cuvânt » MERGI DUPA HRISTOS PE CALEA PATIMILOR! (Ganduri pentru Saptamana Mare)
  3. Pingback: Război întru Cuvânt » MICII MUCENICI ASCUNSI. Cum ne rusineaza si ne mustra pacatele niste copii si tineri chinuiti, suferind de boli rare… O PROPUNERE DE PREGATIRE PENTRU INTRAREA IN SAPTAMANA PATIMILOR
  4. Pingback: Război întru Cuvânt » DE CE ERA TRIST IISUS? DE CE AR FI TRIST SI ASTAZI? CUM A FOST INTELES MESAJUL LUI? – Predica puternica a IPS Teofan in Duminica Floriilor (2011)
  5. Pingback: SA-L INSOTIM PE DOMNUL IN SAPTAMANA MARE! -
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate

Carti recomandate