NASTEREA SFANTULUI IOAN BOTEZATORUL, prietenul smerit al Mirelui-Hristos si trezitorul constiintelor noastre

23-06-2010 Sublinieri

“Prietenul Mirelui” – indreptarul iubirii smerite, jertfelnice si discrete

“Iată pildă minunată: Ioan. Atunci când oamenii erau gata să recunoască în el însuşi pe Mesia cel aşteptat, el a zis: „Nu! Ci este Altul, Care vine înaintea mea, El este Mântuitorul lumii!” (Io. 1:27-29) Cât de des se întâmplă pe Pământ ca aceia ce au primit stăpânire mare asupra multor oameni să fie înclinaţi a se socoti singurii vrednici de o astfel de stăpânire! Ci iată că Sf. Ioan a aflat în sine puterea de a tăgădui acest rol şi a spune cum trăia el însuşi însuflat de viziunea lui Hristos!”

(Arhimandritul Sofronie, “Cuvantari duhovnicesti. Vol. I”, Editura Reintregirea, Alba-Iulia, 2004)

***

john-forerunner_4x6.jpg

“Ioan Botezătorul ne este îndeobşte cunoscut pentru marea sfinţenie a vieţii sale. I se spune înger în trup sau om îngeresc, de cât de aspră i-a fost viaţa în pustie şi de cât de intransigentă asceza. (…)

Ne putem întreba acum ce semnifică pentru noi Ioan Botezătorul, prin care însuşiri ale lui ni se arată admirabil, adică vrednic de mirare şi veneraţie, prin care ne poate fi călăuzitor şi model? Prin smerenia sa absolută, desigur. Prin iubirea sa totală faţă de un altul, respectiv de Hristos, prin puterea de zdrobire a iubirii de sine şi a înlocuirii ei cu iubirea pentru altul. Ioan Botezătorul se trece în umbră, se şterge, parcă s-ar dori invizibil.

El devine acel prieten al Mirelui de care pomeneşte Iisus în versetul 29 al capitolului 3 din Evanghelia Sfântului Ioan, prietenul care se bucură de bucuria Mirelui, care stă şi-L ascultă cu dragoste şi supunere, care nu-şi doreşte nimic altceva decât să-L slujească. Iată ce este Ioan Botezătorul: este minunata pildă de „eu” care iese din sine şi – cu smerenie şi neţărmurit devotament – dobândeşte putinţa de a-şi iubi semenul mai mult decât pe sine însuşi.

Ioan Botezătorul ne poate fi tuturor îndreptar pe calea strâmtă a înfrângerii trufiei, a neroadei trufii, a egoismului şi egocentrismului nostru ridicol care-şi face râs de noi îndemnându-ne a crede că suntem, fiecare, punctul geometric din chiar centrul lumii şi ne dă ghes a ne încrede numai în noi înşine, a ne închide şi încuia în carapacea bine ferecată a sinei noastre imperialiste. Ioan ne poate fi pildă sigură de dragoste pentru Mire, adică pentru Hristos şi de slujire neprecupeţită a Sa. (…)

Noi reţinem din viaţa şi jertfa Sfântului Ioan Botezătorul (…) capacitatea omenească de a ieşi din sine, de a depăşi strâmtoarea fenomenalităţii, de a iubi pe un altul. Noi cutezăm chiar a ne face o călăuză (sau măcar un temei de neîncredere în afirmaţii sumare) din zguduitoarea, admirabila, senina frază de la Ioan 3, 30: Acela trebuie să crească, iar eu să mă micşorez“.

(Nicolae Steinhardt, Daruind vei dobandi, Editura Manastirii Rohia, 2006)

***

lrg-8712-icoane_ioan_botezatorul_34000033.JPG

Cantare de lauda la Sfantul Ioan Botezatorul: PRIN TAINA DUMNEZEIASCA

a Sfantului Ierarh Nicolae Velimirovici

“Prin taina dumnezeiasca a intrat Ioan in lume,

Ca odinioara al Sarei si lui Avraam fiu, Isaac;

Prin taina dumnezeiasca a ramas el viu,

Scapand taisului ucigas al jungherului lui Irod.

Jungherul pe prunc nu l-a putut atinge,

Si in trupul tatalui atunci adanc s-a-mplîntat.

Prin taina dumnezeiasca hranitu-s-a Ioan in pustie,

Timp de treizeci de ani, in pamant pustiu.

Pe ai Domnului robi ii pastoresc ingerii;

Iar celor saraci ingerii le sunt pazitori!

Ioan a crescut, cu varsta si cu puterea,

El era un mielusel preafrumos,

Menit sa vesteasca

Si sa slujeasca

Mielului lui Dumnezeu.

El era menit sa strige tuturora

Ca ziua izbavirii se afla la rasarit.

El L-a cunoscut si L-a slavit

Pre Cel Care necunoscut oamenilor era.

El cel din urma proroc mare a fost,

Si incepatura apostolilor lui Dumnezeu.

El cu Dumnezeu grait-a precum marele Ilie

Si ca un apostol mare pre oameni i-a iubit si i-a certat.

Minunat fiu al preotului celui mare,

Primul incununat mucenic al mucenicilor lui Dumnezeu”.

(Sfantul Nicolae Velimirovici, “Proloagele de la Ohrida”, vol I, Editurile Cartea Ortodoxa si Egumenita, 2005)

***

ioan-botezatorul-3.jpg

“Pe meleagurile noastre se întâmplă ce se întâmpla cu evreii din Vechiul Legământ. Conştientizaţi de descoperirea dumnezeiască că ei sunt poporul ales, bineînţeles că păcatul şi-a tras spuza pe turta lui şi atuncea au început să se mândrească. Care este primul cuvânt de propovăduire al glasului Cuvântului lui Dumnezeu, adică Ioan Botezătorul? – Troparul zice că e glasul Cuvântului, glasul cel din pustie

şi să nu vă ziceţi vouă că sunteţi sămânţa lui Avraam că zic vouă că din pietrele acestea Dumnezeu poate să ridice fii lui Avraam.

[…]

Toate sunt la îndemână, dar o luăm de bună, şi fiindcă o luăm de bună o pierdem, fiindcă păcatul îşi trage spuza pe turta lui, păcatul fiind indiferenţa, păcatul fiind nepăsarea, păcatul fiind mândria că noi suntem popor aşa şi pe dincolo, poporul lui Dumnezeu. Vă spun că din popoarele pe care le-am cunoscut nu este nici un popor care să nu fie buricul pământului. Sunt zeci de burice dintre care, bineînţeles, sunt eu şi poporul meu. Ăsta este păcatul şi spuza care şi-o trage, pentru asta poporul lui Dumnezeu pe Dumnezeu l-au răstignit şi pe Dumnezeul lor şi tradiţia lor au pierdut-o”.

Sfantul Ioan Botezatorul avea destula dragoste si destula sfintenie ca sa-i trateze pe cei din poporul lui ca pui de naparca”... Eu n-am nici dragostea, nici sfintenia lui si n-as indrazni sa zic asa ceva, dar vreau sa zic ca… gandul meu este, esential, cam pe aceleasi linii… Noi nu trebuie sa ne falim cu ce avem, ci sa ne socotim cu ce nu avem, ca sa nu cadem de la Pronia noastra. Cu ajutorul lui Dumnezeu, daca ne vedem pacatul, intunericul neamului nostru, importanta este nu uraciunea pacatului pe care-o vedem, ci important este ca… o vedem! Si asta vreau sa v-o spun ca sa ajut sa se trezeasca o insuflare in neamul nostru. Imnului acesta, “Desteapta-te, române” as putea sa-i fac o parafraza minunata, duhovniceasca, ca sa iesim din ieftinismul acestei eroistici patriotarde, inspre ceva duhovnicesc Poate ca a venit vremea ca sa ne desteptam, fie si ca o Cenusareasa, oarecum prea tarziu. Domnul sa miluiasca, asa cum stie El!”.

(Parintele Rafail Noica)

***

5d6290fd4fa777345884.png

” Iată, Eu trimit îngerul Meu înaintea feţei Tale, care va pregăti calea Ta. Ioan era îmbrăcat în haină de păr de cămilă, avea cingătoare de piele împrejurul mijlocului şi mânca lăcuste şi miere sălbatică. (Marcu 1, 2-6)

Ioan Înaintemergătorul este chipul bărbatului desăvârşit, cel ce a părăsit şi s-a lepădat de lumea aceasta dedicându-şi viaţa lui Dumnezeu. De atunci şi până astăzi mulţi au încercat să-l imite, el a fost un model pentru călugări, pentru omul creat după chipul lui Dumnezeu, ce trebuie să lupte pentru a deveni şi după asemănarea cu Dumnezeu. Aceasta este desăvârşirea: să ne luptăm pentru a ne însuşi asemănarea lui Dumnezeu. Cum ne aflăm în această luptă astăzi, vrem să vedem în continuare. Omul, cum spuneam, a fost creat după chipul lui Dumnezeu. Un mare dar pe care oamenii îl nesocotesc, un dar de care oamenii în loc să se folosească se poticnesc. Oamenii umilesc acest chip al lui Dumnezeu zi de zi, ca oarecând pe drumul Golgotei. Chipul lui Dumnezeu este alegerea din lăuntrul nostru care se transpune pe faţa noastră, este alegerea din inima noastră, care se transpune în viaţa noastră. Noi umilim acest chip prin: nepăsare, desfrânare, lăcomie, mânie, aroganţă, lenevie, laşitate, iar de înrudirea cu Dumnezeu nu ştim nimic, asemănarea cu Dumnezeu este pentru noi ceva străin.

Străini suntem de acea răstignire; nu cedam niciodată.

Străini suntem de acea lepădare de mărire şi dorim cele ce ne sunt vătămătoare, care stârnesc răutatea şi invidia, care cheamă răutatea acestei lumi să ne înconjoare. Ţinem în mână un ciolan şi suntem înconjuraţi de câini, e slava deşartă a acestei lumi, e copilăria minţii de a căuta strălucirea lucrurilor stricăcioase.

Străini suntem de acea cunoaştere a lui Hristos, şi nu e loc pentru El în noi. Noi avem altele de cugetat; cugetăm la o dragoste imaginară, care n-o să se împlinească niciodată, cugetăm la omul din viaţa noastră bun şi mare, care este în realitate aşa cum a căzut, şi neputincios.

Străini suntem de dragostea de a ne pune sufletul pentru cineva pe care îl iubim, pentru că ne este frica pentru sufletul nostru, şi unde este frică nu mai este dragoste. Frica este graniţa care ne opreşte să facem ceva pentru cel iubit, nu avem curajul jertfei şi suntem mai prejos decât animalele care se bat pentru nimic, mai prejos decât vagabonzii care îşi pun viaţa în pericol pentru nimicuri. Noi însă pentru lucru cel mai de preţ din viaţa noastră – mântuirea, împreună vieţuirea cu Hristos – totdeauna dăm înapoi şi niciodată nu jertfim nimic. Ne închidem fricoşi şi cedăm unei lumi care ne ia totul şi nu ne dă nimic; ne ia nevinovăţia, curăţia, liniştea, viaţa noastră toată şi nu ne oferă nimic în schimb afară de dezamăgiri, murdărie, un interminabil şir de condamnări, dezonorare, călcare sub talpă a chipului lui Dumnezeu, desfrâu, beţie, hulă, lipsă de dragoste, nepăsare. Ne dă în schimb o viaţă sfârşită în tristeţe, fără nici o nădejde, pentru că a fost fără de Dumnezeu.

Străini suntem de a accepta Adevărul vieţii. Atât am decăzut, încât vedem căderea noastră ca pe ceva vrednic de lăudat, cădere închisă într-un întuneric, pe care nu vrem s-o recunoaştem şi, deşi este cu noi, ne comportăm ca şi cum nu ar fi, amăgindu-ne singuri, păcălindu-ne şi uitând intenţionat că am săvârşit un lucru oribil: am răstignit dragostea, am uitat să iubim curat, ne ascundem după copaci să nu ni se vadă goliciunea, să nu ni se vadă urâţenia păcatelor, dezbrăcaţi de acea curată haină în care sunt îmbrăcaţi cei ce sunt în adevăr.

Străini suntem de râvna pentru adevăr, căzuţi într-o moleşeală ce sună a pustiu; se aud doar sunete sinistre care vestesc răul ce ne aşteaptă, răul pe care noi l-am săvârşit.Ceea ce am iubit în viaţa aceasta ne va fi prietenul nostru nedespărţit în viaţa viitoare: ori răul, ori binele. Nepăsători într-o lume plină de ură în care mâncarea copiilor sunt desenele animate devenite satanice, răspânditoare de teroare; în care mâncarea copiilor este limbajul pornografic; în care mâncarea adevărată – Hristos – o mănâncă doar preoţii uitându-se la ceas.Şi timp nu mai este, şi suntem tot mai obosiţi.

Mâncarea lumii nu mai este Hristos, care mai mult decât pe drumul Golgotei este astăzi călcat în picioare; mâncarea lumii astăzi este ceva stricăcios, o confuzie, un vis deşert, un suflet murdărit, gânduri trufaşe şi multă alergare după o nălucă: năluca celor materiale, care nu vor mai fi, toate castelele cu vise care se vor risipi, şi la capătul drumului ne vom trezi cu nimic; pentru viaţa cealaltă nu am adunat nimic, Hristos a fost sub picioarele noastre şi noi ne-am bătut pentru nimic.

Dragostea dintre fraţi, dintre oameni este sub picioarele noastre, noi suntem neliniştiţi pentru a nu pierde răul din noi şi nu cedăm nicicând, ne ambiţionăm să-l ducem cu noi până la capăt. Acolo va fi plângerea, despărţirea pentru totdeauna de Cel care atât de mult ne-a iubit, Hristos, prietenul nostru, pe Care noi niciodată nu L-am preţuit. Ne vom despărţi pentru totdeauna de iubirea adevărată, care în viaţă şi-a întins mâna către noi, şi a rămas fără răspuns. Sub ochii noştri trăiesc copiii care mănâncă din rodul minţii omeneşti căzute, care nu au cunoscut viaţa adevărată, ci s-au născut în iadul pe care omul l-a creat. Rodul minţii omeneşti căzute inhibă mintea copiilor cu fascinaţia falsă a lucrurilor pământeşti, creaţii distrugătoare care-i înnebunesc pe copii, care le închid calea spre fericire oferind în loc tulburare, neîmplinire, nervozitate, neascultare, violenţă, trufie şi transformă copiii în diavoli cu care părinţii se mândresc, căci de mici lucrează la calculator sau de mici au programe preferate la televizor. Doar puţini părinţi care au mai rămas cât de cât credincioşi adevărului conştientizează pericolul în care intră copiii lor trăind în aceste nebunii şi plâng în imposibilitatea izolării, în imposibilitatea scoaterii lor din acest vacarm.

Ioan este un copil de patru ani, când citiţi aceste rânduri, poate de cinci, sau cine ştie, dar nu contează, căci el este un exemplu dintr-o mare de copii, o mare de copii care s-a născut într-o lume nebună ce se autonumeşte a performanţei. Poate este performanţa de a se depărta tot mai mult de Dumnezeu în schimbul unei alergături după comoditate, circ şi străluciri stricăcioase.

Puţinii creştini cu copii de astăzi (sunt mai mulţi, dar puţini se mai pot numi creştini) se confruntă cu o problemă fără ieşire: oricât de izolaţi ar ţine copiii de relele din jur, mai devreme sau mai târziu, copiii lor vor fi împreună cu ceilalţi copii care de mici vorbesc vulgar; oricât ar vrea, nu pot să-i dezlipească pe copii de lângă televizor şi – vrând, nevrând – ei îşi asimilează gândirea murdară care se propovăduieşte prin televizor. Astfel, ei sunt imposibil de controlat şi noul om care apare la orizont este ceva străin de omul din trecut, care avea frică şi respect pentru părinţi. Este o nouă lume, în care răutatea se manifestă încă de la copii, în care răul se va manifesta tot mai puternic, în care se vor arăta ultimii apărători ai redutei adevărului într-o luptă cu un rău pervertit în bine, un rău plin cu bune intenţii de ajutorare, de bunăstare, de aşa-zisă dreptate, într-o expunere plină de fală a realizărilor omeneşti. Despre ce fel de bărbat desăvârşit mai putem vorbi astăzi? Drăcăraia este peste tot în jurul nostru, pe toate frecvenţele, în tot aşa zisul modernism, şi gândurile omului sunt prinse de zarva exploziei noilor tehnici şi noilor cerinţe ale vieţii omului, străine cu totul de ceea ce a trăit omul până acum. Câţi mai meditează astăzi la lepădarea de lumea aceasta şi la ce fel de desăvârşire poate să ajungă omul de astăzi în contact cu această lume plină de înrâuriri demonice?

Sfântul Ioan Botezătorul s-a lepădat de lumea din timpul său pentru a-şi lucra desăvârşirea şi a duce o viaţă plăcută lui Dumnezeu. Astăzi nu se mai poate vorbi despre un loc de retragere, lumescul se găseşte din plin şi în mănăstiri, dar, după cum ne spune Sfânta Scriptură, cei care vor răbda în zilele acestea chemând numele lui Dumnezeu (cf. Matei 24, 12-13), care vor trăi întristându-se de ceea ce întâmplă în jur (cf. Iezechiel 9, 4), nefăcându-se părtaşi la lucrarea fărădelegii (cf. Apoc. 18, 4), aceştia se vor mântui şi, ne spun Sfinţii Părinţi, mai mari se vor chema în împărăţia lui Dumnezeu decât cei ce au lucrat desăvârşirea în timpul strălucirii Sfinţilor Părinţi”.

(Parintele Ioan Buliga, sursa: Strajerii Ortodoxiei)

stjohn-nativity.jpg

sfanta-elisabeta-il-lasa-pe-sfantul-ioan-copil-in-pustie.JPG

13526d.jpg

1jb10.jpg

ioan-bot.JPG

c2a11a1.jpg

911.jpg

iconjohn.JPG

ioan.JPG

7-1.jpg

2908_ioan-botezatorul.jpg

ioannis-head.gif

aflare_cap_ioan_botez.jpg

st_john.gif


Categorii

Ieromonah Ioan Buliga, Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul, Parintele Nicolae Steinhardt, Parintele Rafail Noica, Parintele Sofronie Saharov, Sfantul Ioan Botezatorul, Sfantul Nicolae Velimirovici, Sfintii - prietenii lui Dumnezeu, prietenii nostri, Vremurile in care traim

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

17 Commentarii la “NASTEREA SFANTULUI IOAN BOTEZATORUL, prietenul smerit al Mirelui-Hristos si trezitorul constiintelor noastre

  1. Pingback: Razboi întru Cuvânt » “Scrasnetul cosmic al mortii peste lume” (Noutati 22-23 iunie 2009)
  2. O DOAMNE ,SLAVA PUTERII TALE TOATE CU INTELEPCIUNE LE-AI FACUT , nu stiu ce sa zic decat atat ceeace este de la BUNUL DUMNEZEU se cunoste ,se simte, se traieste si mai zic aceasta DOAMNE iarta nebunia noastra dar nu ne lasa, curateste-ne ,mantuieste-ne dar mortii nu ne da, invredniceste-ne de-a dreapta TA pt. rugaciunile PREACURATEI MAICII TALE ,a SF.Ioan botezatorul,a tuturor Sfintilor care din veac au bineplacut TIE ,a ingerilor nostri pazitori si atoate Puterilor Ceresti , DOAMNE dupa mare mila TA miluieste-ne si ne mantuiste pe noi, amin.amin.amin( iertati-mi trufia inimii si mandria cugetului)

  3. Pingback: Război întru Cuvânt » Ierom. Ioan Buliga: CRUCEA - SEMNUL IUBIRII LUI DUMNEZEU PENTRU LUME
  4. Pingback: Arhimandritul Sofronie: Ioan Botezătorul, pilda cea minunată « Blogul lui Vasile Călin Drăgan
  5. Cateheza din 21 iunie despre Sfântul Ioan Botezătorul:

    http://blog.patermihail.ro/arhive/1217

  6. Ce exemplu minunat de marturisitor este Sfantul Ioan Botezatorul: vedea ca nu “se prinde” nimic de cei din jurul lui si nu deznadajduia…marturisea mai departe..isi facea datoria fata de Dumnezeul Lui.

  7. Pingback: Război întru Cuvânt » NASTEREA SFANTULUI IOAN BOTEZATORUL. “Dumnezeiesc inaintemergator si prieten de aproape al lui Hristos”. CHEMAREA SI DARUL LUI DUMNEZEU
  8. Pingback: Sf. Ioan Botezătorul, cel mai mare om născut din femeie » Alex Rădescu Blog
  9. Pingback: TAIEREA CAPULUI SFANTULUI IOAN BOTEZATORUL - predici ale Sfantului Teofan Zavoratul si parintelui Sofian Boghiu
  10. Pingback: NASTEREA SFANTULUI IOAN BOTEZATORUL: Cati dintre noi am cauta si am urma astazi un astfel de calauzitor, care nu face minuni? -
  11. Pingback: Predici si cateheze audio la NASTEREA SFANTULUI IOAN BOTEZATORUL si la DUMINICA GRIJILOR VIETII -
  12. Pingback: SMERENIA SFANTULUI IOAN BOTEZATORUL. “Acela trebuie sa creasca, iar eu sa ma micsorez”. Cine mai refuza astazi ISPITA COMPETITIEI pentru marire? -
  13. Pingback: Cuvinte de folos la Naşterea Sf. Ioan Botezătorul | Alex Rădescu
  14. Pingback: Predici audio ale Parintelui Ciprian Negreanu la NASTEREA SFANTULUI IOAN BOTEZATORUL. De ce a fost pedepsit Zaharia? Pe cine trebuie sa certam cu asprime si cui putem descoperi noi pacatele, dupa modelul Proorocului Ioan? -
  15. Pingback: Cuvânt la NAȘTEREA SFÂNTULUI IOAN BOTEZĂTORUL al Părintelui PETRONIU TĂNASE: “Este o lege pentru tot creştinul: în fiecare din noi, Hristos trebuie să crească, iar omul să se micşoreze”. NEVOIA DE SMERENIE ȘI DE POSTIRE | Cuvântu
  16. Pingback: NAŞTEREA CINSTITULUI ÎNAINTEMERGĂTOR. Cum să aplicăm asupra sufletului nostru lucrarea Sfântului Ioan Botezătorul pentru A NE TREZI DIN AMEȚEALA DULCILOR AMĂGIRI COTIDIENE? “Uite cine sunt eu! Am uitat cumva cine sunt?” | Cuvântul Or
  17. Pingback: PĂRINTELE HRISOSTOM DE LA PUTNA: “Nu le plac celor mari să spunem lucrurilor pe nume, nu le plac adevărurile rostite cu voce tare – şi, iată, Ioan Botezătorul aceasta a făcut! Vor rezista acestor vremuri cei care se mulţumesc cu puţin
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate

Carti recomandate