“Exact ca la razboi, cand toti erau plecati, asa am ajuns si noi acum…”. Omilia Protos. Ioan despre RAZBOIUL CARE NE DECIMEAZA DEJA, camataria celor care conduc lumea si INTOARCEREA LA SIMPLITATE. MAMONA sau DUMNEZEU? “Timpul este bani” sau TIMPUL E SANSA DE POCAINTA? (audio + text)

“Iată câtă suferinţă este în lume din cauza banilor…”

Protos. Ioan/ Manastirea Sihastria Putnei: Predică la Duminica a 3-a după Rusalii (Despre grijile vieţii) – 10 iulie 2016

“În Evanghelia din Duminica aceasta Mântuitorul nostru Iisus Hristos ne spune că Luminătorul trupului este ochiul. Dacă ochiul va fi curat, tot trupul va fi luminat. Iar dacă ochiul va fi rău, tot trupul va fi întunecat. Noi ştim că tot rostul nostru pe pământul acesta este să ne mântuim. Şi cine sunt cei care se mântuiesc? Erau numiţi încă de demult ca fiind poporul lui Dumnezeu şi ei aveau un nume şi, cum toate numele au o tâlcuire şi o importanţă, numele poporului lui Dumnezeu este Israel, compus din trei cuvinte, care au acelaşi înţeles şi astăzi: „omul care L-a văzut pe Dumnezeu”. Şi atunci iată că cei mântuiţi, cine sunt, de fapt, israeliţii, adevăratul popor al lui Dumnezeu: cel care L-a văzut pe Dumnezeu. Şi atunci rostul vieţii ajunge la vederea lui Dumnezeu, la cunoaşterea lui Dumnezeu, a intra în înţelepciunea lui Dumnezeu.

Dumnezeu ne descoperă în fiecare Evanghelie din înţelepciunea Sa şi ne spune şi în Evanghelia de astăzi că nu putem sluji la doi domni, nu-I putem sluji și lui Dumnezeu şi lui Mamona. Prin Mamona se înţelegea un zeu al bogăţiei, deci nu-I putem sluji şi lui Dumnezeu şi banilor. Sfântul Ap. Pavel în Epistola către Efeseni spune că iubirea de arginți este închinare la idoli. Ce înseamnă închinare la idoli? Spune Sf. Nicolae Velimirovici că orice lucru la care te gândeşti mai mult decât la Dumnezeu este un idol. Atunci şi o persoană apropiată, poate fi cineva drag din familie sau altcineva, este un idol dacă te gândeşti prea mult la el. Şi atunci cum scăpăm din capcana asta? Cu Doamne Iisuse. Deci fiind conştienţi că pe primul loc este Dumnezeu. Şi atunci, ca să nu-i dau celuilalt locul întâi, când îmi vine în minte acea persoană spun Doamne Iisuse. Ca o modalitate de a ne ruga lui Dumnezeu, de a nu uita să ne rugăm.

Idolul zilelor noastre este banul. Şi spune Sf. Ap. Pavel în altă Epistolă, cea către [Timotei], că iubirea de argint este rădăcina tuturor relelor din pricina căreia mulţi au rătăcit de la credinţă şi cei care au poftit-o au avut parte de multă suferinţă. Şi iată câtă suferinţă este în lume din cauza banilor, câte neînţelegeri în familie, câte minciuni, se strică prieteniile, ajunge omul disperat, merge la jocuri de noroc cu gândul să-şi plătească datoriile sau mai ştiu eu cum ne înşală cel rău ca să facem aceste lucruri. Ajung oamenii la disperare. Ca să nu mai spun că toate războaiele de pe acest pământ au avut banul ca ţintă, cu toată propaganda asta pe care o afişează în mass-media, cu pacea şi toate lucrurile pe care le mai spun acolo. Oamenii bogaţi care conduc lumea asta au toţi interesele lor, toţi care au supt sângele acestei lumi şi acum ne învaţă pe noi democraţia. Şi nu se vorbeşte doar la trecut, cum că au supt, pentru că îl sug şi acum! Cămătăria, care e considerată un păcat, se foloseşte şi astăzi! Şi ştim şi noi cum se fac tot felul de presiuni, cum ne împrumutăm şi noi şi dăm de câteva ori mai mult și banii pe care i-am luat ajung tot la ei şi câtă suferinţă a fost în lumea asta, câtă sclavie, câte jafuri, și toate pentru bani.

Noi suntem chemaţi spre o altfel de viaţă, ca să ieşim din zbuciumul ăsta, din stresul ăsta, din alergătura asta către bani. Şi Mântuitorul ne îndeamnă către simplitate, ne îndeamnă să ne aruncăm ochii spre iarba pământului, spre păsările cerului. Ce are nevoie omul pe pământ? Are nevoie de haine, de îmbrăcăminte; şi atunci zice: Luaţi seama la crinii câmpului cum cresc: nu se ostenesc, nici nu torc. Şi vă spun vouă că nici Solomon, în toată mărirea lui, nu s-a îmbrăcat ca unul dintre aceştia. Cât ne bucurăm, şi aici ne găsim liniştea, în frumuseţile astea ale naturii, şi la mănăstire, în raiul acesta, ne mângâiem cu frumuseţile din jur. Şi spune că nimeni dintre noi nu se poate îmbrăca aşa cum Dumnezeu îmbracă lumea asta. Sau: Priviţi la păsările cerului, că nu seamănă, nici nu seceră, nici nu adună în jitniţe, şi Tatăl vostru Cel ceresc le hrăneşte.

Asta e chemarea Evangheliei de astăzi, suntem chemaţi să căutăm întâi de suflet şi de dreptatea lui Dumnezeu, nu de dreptatea noastră, ci de dreptatea lui Dumnezeu, care, de fapt, înseamnă să ierţi pe cel care te-a nedreptăţit sau să ajuţi pe cel care nu munceşte. Nu să judecăm, aşa cum ne vine nouă în minte, cum că dacă nu munceşte nu-l ajut, ci să ştim că omul ăla e bolnav, dacă nu trupeşte atunci sufleteşte.

Şi ne îndeamnă Sf. Ap. Pavel să răscumpărăm vremea. Şi cum înţelege omul să răscumpere vremea? În timpurile pe care le trăim, omul ajuns să considere că timpul este bani. Cât câştig la oră, cât câştig într-o zi…? Însă noi nu ne dăm seama că timpul înseamnă vreme pentru pocăinţă! Faptul că mai trăiesc o oră, faptul că mai trăiesc o zi, de fapt e un prilej ca eu să mă pocăiesc, eu să mă apropii de Dumnezeu. Timpul ăsta eu pot să-l folosesc ca să fac fapte bune! Dacă am dispoziţie să mă rog, să mă rog! Câteodată n-avem dispoziţie să ne rugăm şi atunci putem să ajutăm pe cineva, să muncim, să facem o faptă bună!

Acum aşa au dispărut oamenii [din țară, din satele românești], ca după un război. Ştim că după un război aşa se decimează populaţia, rămâne mult mai puţină. Vedem şi noi cum ne decimăm zi de zi, suntem mult mai puţini şi este un război. Noi nu ne dăm seama, ăsta e războiul psihologic, economic, e altfel de război în care bogaţii pământului mai găsesc o modalitate de a câştiga bani. Şi iată că dispare populaţia. Vedeam zilele trecute, mergând spre Vicov sau la Bilca încolo, o femeie cu o coasă din asta pe benzină şi spunea că de câteva zile nu găseşte un bărbat să-i repare coasa, fiindcă i se “înecase”. Iată, exact ca la război, când toţi erau plecaţi. Aşa am ajuns şi noi acum. De fapt, chemarea este ca să ne întoarcem la simplitate, să ne mulţumim cu mai puţin. Oamenii aşa de tare s-au legat de bani încât unii din vechime îşi făceau şi morminte bogate, credeau că iau cu ei dincolo şi se vor putea folosi de acea bogăţie. Şi la noi aruncă unii bani, dar cel care are credinţă ştie că doar faptele bune or să meargă cu noi dincolo. Acolo nu Îl putem cumpăra pe Dumnezeu, doar astea ne ajută.

În Apostolul de astăzi se vorbea despre moartea lui Hristos. Şi, dacă tot e vorba despre a vedea lucrurile mai profund, de a ajunge la înţelepciunea lui Dumnezeu, de multe ori citim Sfânta Scriptură, mergem înainte, putem s-o citim de multe ori, dar, dacă n-avem curăţie, nevinovăţie, n-o să înţelegem mare lucru de acolo. Spune Sf. Ioan Gură de Aur că de atâtea ori în Sfânta Scriptură, când se vorbeşte despre Hristos se face referire la moarte, iar când se vorbeşte despre oameni se foloseşte termenul de adormire, pentru că pe noi, oamenii, ne mângâie Dumnezeu, pentru că omul, fiind slab, cu mintea lui slabă, zice că a pierdut pe cineva drag atunci când acela moare, dar nu l-a pierdut, pentru că s-a dus la Domnul. Asta nu înseamnă pierdere. Totuşi, Dumnezeu vorbeşte astfel ca să ne mângâie. Însă de ce pentru Hristos se spune că „a murit”? Ca să ne dăm seama cât a pătimit pentru dragostea pe care avut-o pentru oameni. Ce-ar fi însemnat să zică că atât de mult a iubit Dumnezeu lumea încât L-a dat pe Fiul Său să adoarmă? Nu ar fi fost înţeles. Nu se pot vorbi lucrurile dumnezeieşti în limba oamenilor pentru că lucrurile au dedesubturi şi profunzime. […]

Dacă vrem să înţelegem Sfânta Scriptură să ajungem la nevinovăţie, ca să nu osândim pe cei din jurul nostru şi aşa o să înţelegem mai mult. Se spune în Psalmi (…): “Pentru necazul săracilor şi suspinul nenorociţilor, acum Mă voi scula, zice Domnul…”. Şi noi nu putem să ieşim din depresie, nu ne putem scula din depresie, dar zice că Pentru aceştia Mă voi scula. Dacă ai copii, de exemplu, pentru ei trebuie să te lupţi. Or familia noastră este lărgită, copiii noştri nu sunt doar cei după trup. Hristos nu a avut copii după trup, nici Apostolii. Dar pentru copii trebuie să te lupţi, pentru cei care trebuie să se nască, pentru oamenii care trăiesc în jurul nostru şi încă nu sunt născuţi sufleteşte.

Şi atunci ne întoarcem acasă cu această chemare a lui Dumnezeu pentru că trebuie să ştim unde să căutăm valorile adevărate. Ştim că cel mai mare om născut din femeie, [Sfantul Ioan Botezătorul] care n-a făcut nicio minune, a dormit, totuşi, pe covorul de iarbă, s-a desfătat cu zborul păsărilor, şi el era cel mai mare om! Deci noi nu ştim unde e adevărata valoare. El a trăit o viaţă curată, o viaţă dedicată lui Dumnezeu. Şi atunci, dincolo de aparenţele prin care noi judecăm oamenii, dincolo de cuvintele frumoase care nu se regăseau la acest om, care vorbea curat, simplu – Pocăiţi-vă că s-a apropiat Împărăţia lui Dumnezeu! – deci în simplitate Îl găsim pe Dumnezeu şi aici, în bucuria asta, e bogăţia cea adevărată, credinţa, sufletul pe care trebuie să-l mântuim. Şi aşa înţelegem că ajungem să avem minte luminată, ochi curaţi şi începem să facem fapte bune [şi să înţelegem direcţia în care trebuie să mergem şi ce trebuie să facem] şi să nu mai alergăm atât după zbuciumul ăsta, după praful ăsta, după mijloacele astea tehnologice care, de fapt, nu fac decât să ne fure liniștea şi nu au făcut decât să distrugă dragostea“.

Legaturi: