Predica audio a protos. Ioan de la Sihastria Putnei despre IADUL OMULUI CONTEMPORAN, ZBUCIUMAT, INSINGURAT SI AUTO-PECETLUIT PRIN DEPENDENTA DE TEHNOLOGIE: “II citesti rugaciuni de dezlegare, dar dumneavoastra sunteti gata să-l dezlegati de telefon, de televizor, de calculator?”

28-08-2016 Sublinieri

vindecare copil lunatic

Cititi si:

***

Children using smartphones

Predica Protos. Ioan de la Man. Sihastria Putnei la Vindecarea lunaticului (9 august 2015):

AUDIO:

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.

“Iubiţi credincioşi,

În Evanghelia de astăzi ni se relatează despre vindecarea unui demonizat, care era numit de către localnici lunatic. De ce îl numeau aşa? Pentru că diavolul îi înşela pe aceşti oameni prin faptul că îl chinuia pe cel bolnav atunci când era lună plină, pentru ca oamenii să gândească că luna ar fi de vină şi ar avea vreo influenţă asupra celui care se chinuia. Si, mai mult, cine să fie de vină dacă nu Cel Care a zidit luna, adică Dumnezeu?Aşa lucrează diavolul, care vrea să se pună în locul lui Dumnezeu, huleşte pe Dumnezeu şi-l războieşte pe om de la începutul omenirii şi până acum. Războaiele sunt de multe feluri şi vine vremea când diavolul vrea să-şi întemeieze aici, pe pământ, un regat. Când va fi timpul acesta? Cu cât imoralitatea creşte, credinţa scade, cu atât diavolul îşi întemeiază împărăţia aici, la noi.

Spuneau Părinţii despre cât de mult îl încurcă pe diavol Ortodoxia şi ce moment de răscruce a fost în istorie atunci când într-o mare ţară ortodoxă, cu foarte mulţi ortodocşi, a fost înlăturat un împărat ortodox, care acum este trecut în rândul sfinţilor – ţarul Nicolae al ruşilorîntr-o revoluţie a bolşevicilor care au fost finanţaţi, de cine alţii decât de către “binefăcătorii” noştri care ne dau bani pentru a robi ţara, pentru a ne robi pe noi înşine.

Spuneam că cu cât creşte imoralitatea, cu atât se apropie împărăţia asta a lui Antihrist şi iată că păcate care în trecut erau pedepsite de lege astăzi chiar sunt promovate.

Ne gândim de ce S-ar supăra Dumnezeu că, iată, este atâta secetă, care ar fi motivul pentru pedeapsa asta pe care o dă Dumnezeu – căci, oricum, apa din fântâni devine tot mai nesănătoasă, mai ales în anumite zone. Spune psalmistul David: Ai făcut pământul cel roditor în pământ sărat din pricina celor care locuiesc pe dânsul, adică din pricina necredincioşilor.

Şi iată ce s-a întâmplat în Sodoma şi Gomora, unde homosexualitatea era în vogă, unde Dumnezeu a transformat cel mai mănos, cel mai roditor pământ al Israelului, într-o zonă sărată și pustie, nici iarba, nici vieţuitoarele nu mai trăiesc și nu mai cresc acolo.

112442Şi iată, la noi în ţară, popor care am vrut să fim ortodox, dreptcredincios, dar mergem după curentul ăsta al celor care ne spun să trăim bine – “să trăiţi bine!” – nu după ceea ce ne învaţă Hristos, ca să ne luăm crucea şi să-L urmăm. Și atunci imoralitatea asta, care se răspândeşte în jur, şi păcatele strigătoare la cer care sunt promovate – şi iată cum la marşurile homosexualilor cei pe care noi îi numim civilizaţi, ambasadorii, sunt în fruntea lor, iar noi zicem că asta e civilizaţie. Care e cultura? Ce vedem la Sodoma şi Gomora? Au rămas doar nişte stâlpi de sare. Asta e “cultura” “civilizației” pe care ei o propovăduiesc astăzi.

Imoralitatea asta merge mână în mână cu un cal pe care călăreşte păcatul, cu tehnologia de astăzi. Pentru că, dacă stăm să ne gândim la roadele tehnologiei, nu putem să găsim decât stricăciune şi tot pământul care se strică în jurul nostru, dar nu numai pământul, ci și oamenii. Si sufletul este foarte afectat de tot ceea ce oamenii numesc progres. Şi părinţii s-au panicat în unele locuri atunci când au apărut CNP-urile şi pe bună dreptate, pentru că nu se poate ca un număr să înlocuiască un nume. În vechiul Israel fiecare nume avea o semnificaţie, deci, dacă vă uitaţi, fiecare nume înseamnă ceva şi nu poţi să fii catalogat cu un simplu număr. Şi dacă mai demult unirea şi întâlnirea se făcea în Hristos, Hristos era Cel Care ne unea, iată că acum internetul este cel care îi uneşte pe oameni şi acolo ei sunt trecuţi cu IP-ul lor, e fiara care înghite, încearcă să-i acapareze pe oameni. Dar problema ştiţi când este? Toţi vorbesc despre pecetluire şi când va fi aceasta, dar înainte de pecetluirea propriu-zisă care va fi în viitor, oamenii se vor pecetlui singuri, prin dependenţa pe care ei şi-o creează faţă de calculator, care în viitor va deveni un cip, calculatorul, televizorul, cardurile vor fi toate într-una. Dar dependenţa asta e pericolul care ne pândeşte pe noi astăzi.

Şi ce înseamnă că va fi pecetluit pe frunte sau pe mâna dreaptă? Fruntea arată gândul omului; momentul în care tu te gândești doar la asta, acel lucru, calculatorul, banul, devine un idol care ia locul lui Dumnezeu. Mâna dreaptă înseamnă, aşa cum tâlcuia Sf. Ioan Gură de Aur, o necesitate. Când spui despre cineva sau ceva că e “mâna ta dreaptă” înseamnă că e o necesitate. Când noi considerăm nişte mijloace fără de care am putea, totuşi, trăi, drept o necesitate sau nu ne putem lua gândul de la ele, înseamnă că ne autopecetluim. Lucrurile astea ne transformă viaţa într-un iad, pentru că, împreună cu imoralitatea, tehnologia îl slăbeşte pe om, aduce o schimbare negativă. Omul, care era cu munca, cu sapa, cu coasa, cu socotelile, devine un fel de paparudă care se uită cum lucrează mijloacele tehnologice, nu mai trebuie să lucrăm noi și nici nu mai trebuie să ştim socotelile. Spălarea pe creier lucrează din plin şi uitarea este boala pe care o generează aceste mijloace, după neputinţa pe care o creează oamenilor care nu mai sunt învăţaţi să muncească sau să depună un efort intelectual, pentru că este calculatorul cel care face lucrul acesta. Şi atunci suntem îndemnaţi să uităm, să ne uităm rădăcinile creştine ale Europei, să uităm cât bine a făcut creștinismul în lumea asta, cum la războaie se mergea cu Crucea în faţă şi cu steagul Sfântului Gheorghe, să uităm de moarte, să uităm de cimitire, aşa cum vor cei care spun că sunt civilizaţi, să pună cenuşa omului într-un borcan, ca să nu-și mai amintească de moarte. Lucrurile astea aduc iadul prin neliniştea pe care o răspândesc în jur.

computer_addictionAtâta zbucium şi nelinişte, vin oamenii cu copiii că sunt zbuciumaţi şi nu pot dormi, noi îl numim, modern, stres, dar, de fapt, e frica, neliniştea de la toate mijloacele, internet, televizor, calculator, telefon. Şi atunci va deveni cu neputinţă liniștea. Îi citeşti rugăciuni de dezlegare, dar dumneavoastră sunteţi gata să-l dezlegaţi de telefon, de televizor, de calculator? Puteţi? Nu. Pentru că, dacă acasă au fost familii care au încercat fără televizor, se întâmplă de multe ori efectul invers: când fructul oprit e dorit şi se merge la prieteni mai târziu sau va dori ceea ce nu are. Și atunci noi îi citim rugăciuni de dezlegare, pentru liniştire, dar cu zbuciumul creat de tehnologie e cu neputinţă, aşa cum spunea părintele Rafail Noica, care vorbea despre liniştea pe care o avea lumea înainte de Primul Război Mondial, apoi se referea la neliniştea după cel de-al Doilea Război Mondial, iar după aceea va fi cu neputinţă, oamenii nu vor mai avea pace, nu vor mai avea linişte. Şi e un stres, un zbucium, o frică, o alergătură toată ziua pe care o au oamenii şi iadul ăsta se completează şi prin faptul că ne însingurăm. Oamenii se răcesc unii faţă de alţii, nu se mai joacă cu prietenii, ci se joacă la calculator, soţul nu mai stă cu soţia sau cu copiii, ci stă la calculator, deci e o însingurare, o despărţire, o dependenţă, oamenii stau toată ziua cu capul în idolul pe care şi l-au creat și aşa s-au autopecetluit.

Sigur că este o ieşire de aici, deoarece cuvântul nostru îndeamnă la nădejde, dar trebuie să fim tranşanţi şi să nu devenim dependenţi de lucrurile astea, ci, atât cât putem, să luăm momeala, dar să nu ne agăţăm în cârligul ăsta. Deci, în această situaţie, e nevoie de multă credinţă pentru ca omul să fie luminat, să ştie ce are de făcut. Şi credinţa cum ne-o înmulţim? Prin faptele bune. Pentru că, iată, părintele credinţei, Avraam, era primitor de străini, el îşi punea sufletul pentru aproapele lui. Noi astăzi… Spun unii că vin din străinătate şi nici fraţii nu şi-i mai vizitează, nici nu mai vorbesc. Avraam e cel care se smerea, s-a smerit în faţa nepotului său, Lot, dar noi ţinem la ce-i al nostru, avem răutate, nu vrem să lăsăm de la noi ca să fie pace, să fie linişte în viaţa noastră. Credinţa are nevoie de fapte bune și de puţină osteneală. Oamenii se ostenesc pentru tot felul de lucruri nefolositoare sau excentrice, escaladează vârfuri de munţi, se duc în spaţiu și stau cu genunchii la gură în condiţii extreme, se distrează noaptea, dar, când e vorba să facem două-trei zile de post, să citim oleacă de rugăciune, zicem că nu avem timp – nu avem un sfert de oră să zicem într-o zi ceva pentru Dumnezeu? Când e vorba să facem ceva pentru Dumnezeu, nu facem osteneala asta. Şi avem nevoie de asta ca să schimbăm ceva în viaţa noastră, pentru că până la sfârșit trebuie să alegem fie stânga, fie dreapta, să fim sau îngeri sau demoni.

femeia-cananeeanca-fiica-rau-chinuita-demonÎn Acatistul Mântuitorului, pe care îl citim duminica înainte de slujbă, se spune, făcând trimitere la Evanghelia în care femeia cananeancă se ruga pentru fiica ei demonizată:

Mântuieşte-mă, Doamne, că nu am fiică, ci trup care cumplit se îndrăceşte.

Şi iată, trupul se poate îndrăci, adică în loc de îngeri să devenim demoni. Se vorbeşte la Apocalipsă despre fiara cea cu şapte capete şi, dacă noi nu mergem spre îngeri, spre partea bună, atunci ne facem și noi un demon cu şapte capete, care reprezintă fiecare păcat de căpetenie, când, de fapt, vârful, capul fiecărui păcat, e iubirea de sine. În viaţa noastră iubirea de sine a ajuns să aibă un rol foarte important și nici căsniciile nu mai dăinuiesc și nici nu mai reuşim să ne înţelegem, pentru că preţuim iubirea de sine, plăcerea, pofta, părerea noastră. Alte păcate sunt iubirea de arginţi care ne întunecă mintea, răutatea, invidia, a vorbi de rău pe alţii sau a nu-i suferi, desfrânarea, care face atâta boală şi atâta tristeţe în lumea asta, despărţiri şi fugă după pofte deşarte care nu se împlinesc, trândăvia, lăcomia şi mânia. Toate astea sunt şapte capete ale acelui balaur și fiecare dintre noi suntem un balaur mai mic, dacă nu vom fi în rândul îngerilor.

Şi atunci sigur că ereziile se înmulțesc şi cei care defaimă pe Maica Domnului, care defaimă Crucea, care defaimă lepădarea de lume sau curăţia, că unde îi vedeţi pe sectanţi să facă lucrurile astea, se tot înmulţesc. Pentru că noi nu trecem de partea cea bună, să iubim pe Dumnezeu, să iubim pe aproapele, să trăim în curăţie şi să ne lepădăm de prostiile acestei lumi în care trăim. Şi sigur că spuneam că există o ieşire, avem o poartă de scăpare şi asta se numeşte pocăinţa. Pocăinţa înseamnă să trăim frumos. Iată cum izgonim demonii. Spune Hristos: cu post și cu rugăciune se izgonesc demonii. De fapt, asta înseamnă pocăinţă. Și mulţi cred că pocăinţa e ceva trist, să plângi, dar nu! E bucurie! E viaţa împreună cu Hristos! În loc să ai iubire de sine, să-l iubeşti pe celălalt, să-i iei sarcina celuilalt. În loc să-l vorbeşti de rău pe altul, când auzi că i se întâmplă ceva rău, să faci cruce, să te rogi. În loc să te gândești numai la bani, poţi să te gândeşti cum erau fericiţi oamenii în trecut, când nici măcar n-aveau bani, trăiau numai cu o capră si o găină. În loc să trăim în desfrâu să ne gândim la bucuria pe care ţi-o aduce o viaţa curată, la sănătatea pe care ţi-o aduc postul şi înfrânarea şi, de fapt, asta e o viaţă frumoasă, prin care noi izgonim răul din viaţa asta şi din lumea asta.

Aşa să ne ajute Dumnezeu. Amin”.

vindecarea lunaticului

Legaturi:

***

***

***

***


Categorii

Educatia crestina/ Copiii in Biserica, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Ieromonah Ioan Buliga, Vindecarea lunatecului

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

Articole Recomandate

Carti recomandate