VEACUL INSELARII, VEACUL DESFRANARII. Predica Protos. Ioan Buliga (audio + text) despre PROPAGANDA EDUCATIEI SEXUALE si a SODOMIEI, inrobirea economica a tarilor si a familiilor. BUCURIILE PIERDUTE ALE COPIILOR ABANDONATI TEHNOLOGIEI. De unde sa incepem schimbarea in bine?

Extras din cuvantul Protos. Ioan de la Sihastria Putnei la Duminica a 32-a dupa Rusalii, 31 ianuarie 2016:

“[…] Hristos ne cheamă să ne ridicăm – precum Zaheu s-a ridicat sufleteşte – din starea asta josnică spre care se îndreaptă omenirea, spre o cădere totală, spre un Ierihon, spre o Sodoma şi Gomora. Pentru că ştim că acolo, în Sodoma şi Gomora, se făceau păcate împotriva firii, păcate care astăzi se încearcă să se oficializeze. Şi ştim prea bine, când ambasadorii ţărilor occidentale defilează în fruntea celor care fac păcate împotriva firii în Bucureşti, la manifestaţii, ştim cum se încearcă să se introducă educaţia sexuală în şcoală şi mulţi nu ştiu că, de fapt, asta e o păcăleală, li se spune că vor să-i înveţe să se ferească de păcat, dar, de fapt, este o propagandă a păcatului şi această propagandă se încearcă pe multe căi să intre în casa omului, în sufletul copilului, şi la şcoală vor să facă lucrul ăsta.

Până atunci, să avem grijă, pentru că, iată, copiii au telefoane. Măcar de n-ar avea internet pe telefoane… Și iată şi o altă înşelăciune cu tehnologia asta. La început se spunea că cine vrea, dacă vrei, da, dacă nu, nu, dar astăzi a ajuns o obligaţie că, dacă nu ai, nu poţi să ai serviciu. La fel şi cu internetul, păi cine te obliga la început? Dar, mai târziu, nu mai este aşa. La fel e şi cu cardul, cine vrea, nu te obligă nimeni. Dar dau reduceri şi tot felul de beneficii, nu mai plăteşti adaos, ai avantaje dacă eşti client, dar toată asta este o înşelăciune, căci ei vor ca toţi oamenii să aibă aşa ceva, fiindcă este înainte-mergător cipului [pecetluirii pe mână sau frunte – n.n.]. Şi oamenii care aleg comoditatea, care se uită la câţiva bănuţi, care, pentru timpul în care nu mai stau la coadă sau pentru plăţile online, intră în înşelăciunea asta.

Trăim într-un veac al înşelării, în care bogaţii care conduc lumea asta se îmbogăţesc în urma războaielor, războaiele au devenit un profit pentru ei, cu industria armamentului; ei se îmbogăţesc de pe urma bolilor, şi bolile au devenit un [mijloc de] profit. Ca să nu mai spun de industria neagră a pornografiei care aduce mari venituri în SUA sau în alte locuri, lucruri pe care ei le distribuie în toată lumea. Şi, de fapt, aceşti oameni spun că ne vor binele și ne ajută pe noi şi ne împrumută, ca să fim şi noi democraţi şi civilizaţi. Însă ştiţi cum e cu împrumutul ăsta? Vă dau un exemplu. Dacă cineva vrea să vândă o vacă şi dvs vreţi să o cumpăraţi, vrea să o dea cu 1000 de euro, îi spuneţi: “N-am banii ăştia.” – mai evident e exemplul dacă vaca ar fi deja tăiată şi s-ar strica carnea – dânsul zice: “Nu ai bani să cumperi? Te împrumut eu, îţi dau 1000 de euro.” Şi el îşi vinde marfa şi după aia zice: “Îmi dai 1300 înapoi!“. Deci el îşi vinde marfa şi îşi recuperează şi banii, dar cu adaos. Aşa sunt cei care “ne vor binele”, banii se întorc la ei; industria noastră e la pământ, noi tot de la ei cumpărăm. Omul se duce la supermarket, iar majoritatea sunt din străinătate, banii se întorc la ei. Lucrul ăsta nu poate duce decât la colaps: împrumuţi, dai banii înapoi, le cumperi marfa lor şi le dai şi cu dobândă. Şi cine ne salvează? Doar săraca agricultură.

Şi mai e ceva: pe lângă faptul că tu-i cumperi vaca, îi dai banii înapoi şi cu dobândă, dânsul vrea să-ţi facă şi ordine în casă. Și tot timpul controale, îţi vine în casă să vadă ce ai prin frigider, cum îţi conduci familia, cum îţi educi copiii… Asta este civilizaţia spre care noi ne îndreptăm. Şi spuneam că tot agricultura ne salvează, cu toate că şi ea a fost distrusă, irigaţiile au fost distruse toate şi Dumnezeu ne mai dă puţină ploaie, cât timp o să merităm. Bine, că nu merităm, dar cred că îşi face milă de copiii ăştia de animalele noastre, îşi face milă şi agricultura a mai scos economia.

Noi puteam să fim o ţară prosperă şi aveam mult de câştigat dacă eram independenți şi stăpâni pe ţara noastră şi pe credinţa noastră. Vedeţi, noi când ieşim cu Sfintele Daruri spunem: Pentru cei care au apărat ţara şi credinţa. Deci, în momentul în care eşti stăpân în ţara ta, atunci poţi să faci legea în şcoli, nu poate nimeni să-ţi impună educaţia sexuală sau protecţia copilului să-ţi ia copiii de acasă sau altceva.

Hristos ne cheamă să ne ridicăm mai sus decât suntem şi iată acum câtă desfrânare este în lume. Toată ziua se aud despărţiri. Femeia îşi părăseşte bărbatul că a găsit pe altul mai cu bani, pe altul care-i oferă altceva; se mai întâmplă şi invers, nu putem da vina pe femeie, că ele nu păcătuiesc singure, ci tot cu bărbaţii. Şi iată că omul în loc să se închine lui Dumnezeu, se închină la un zeu al banului, al bunăstării, al desfrânării, şi atunci nu ne putem schimba, cugetele noastre sunt murdare. Hristos ne spune: Lasă tot şi urmează-Mi. Dar ce se întâmplă? Omul se întristează. Aşa s-a întristat şi bogatul când i-a spus Hristos: Dă totul la săraci şi vino şi urmează-Mi. S-a întristat. Aşa şi omul, nu poate să lase lumea asta şi să-L urmeze, pentru că e învăţat cu televizorul cu păcatul, cu băutura, de acolo îşi ia dopamina, hormonul fericirii, acea înşelare de care se bucură puţin. Şi spune Dumnezeu: În noaptea asta voi lua sufletul tău. Ce înseamnă noaptea asta? În răutatea în care trăieşti, în desfrânarea în care trăieşti o să-ţi pierzi sufletul. Omul nu se gândeşte, dar fiecare zi poate să fie ultima. Tu ai ajutat săracii, ai dat, ai făcut fapte bune? Ţi-ai răscumpărat păcatele? Gândurile tale desfrânate, ce facem cu ele?

În viaţa Sf. Ioan Milostivul, patriarhul Alexandriei, se spune că a poruncit să i se sape un mormânt doar pe jumătate şi să i se lase aşa. Şi la fiecare sărbătoare când avea praznic, protocol, invitaţi de seamă, a poruncit slugilor să vină să-i spună: “Stăpâne, porunceşte să-ţi terminăm mormântul, că fiecare zi poate să fie ultima.” Moartea vine ca un fur. Când toată lumea se veseleşte, să ne gândim, totuşi, că clipele acelea pot să fie ultimele. Iată câtă înţelepciune aveau sfinţii şi aducerea de moarte nu ne întristează, pentru că aceea este întâlnirea cu Hristos, Viaţa cea adevărată. Doar să ne pregătim. În fiecare moment să fim atenţi. [Evanghelia] spune că pentru fiecare cuvânt vom da seama, tot ce facem, faptele noastre. Suntem chemaţi la o viaţă mai curată şi toată generaţia care urmează, copiii pe care dvs. îi educaţi, pe care şi noi încercăm să-i ajutăm, să-i ducem pe un drum către Hristos, un drum mai bun.

În viaţa Sf. Neagoe Basarab, voievodul Ţării Românești, se spune că el îşi trimitea copiii să trăiască împreună cu familii nevoiaşe. L-a trimis pe unul din copiii lui să trăiască la o familie cu foarte mulţi copii ca să vadă ce înseamnă să trăieşti în osteneală, pentru că, de fapt, osteneala aduce bucurie. Mai era o pildă: era un om înstărit care putea să ia copiilor tot ce voiau – cum şi noi greşim şi dăm totul de-a gata, telefoane, maşină, casă; el nu mai învaţă să aprecieze, nu mai ştie, nu-l învăţăm bucuria ostenelii – şi bogatul şi-a pus fiul să se ducă într-un loc pustiu, unde avea pământ, să facă gard. Şi tot săpa şi punea butuci pe acolo, făcea gard. Şi la un moment dat a ajuns la o bucurie din osteneala asta. Iată bucuria la care noi trebuie să îi ducem pe copiii noştri: să înveţe să se bucure pentru ceea ce fac, pentru un lucru bun pe care ei îl fac, să ţină ordine în casă, să pună lucrurile la locul lor, să se bucure de cum creşte o plantă, de roadele unui copac pe care ei l-au îngrijit. Deci bucuria ostenelii şi simplitatea. Vedeţi, noi ne-am depărtat de simplitatea asta.

Mai demult, în familii, în general mama stătea acasă şi, de obicei, soţul muncea. Dar cum s-a ajuns acum? Şi femeile şi bărbaţii trebuie să muncească, că nu mai facem faţă la cheltuieli. Şi lucrul ăsta e foarte trist; nu era aşa. Mai demult, femeia, dacă stătea acasă, putea să aibă grijă de copii. Acum nici copii nu mai vrea să facă, căci e serviciul, sunt alte obligaţii. Şi tot amână din fel de fel de cauze şi ajunge să aibă doar un copil sau doi. Erau multe beneficii: stăteai în mijlocul copiilor, acasă; poţi să ţii nişte animale, căci, dacă nu-i nici mama acasă, cine ţine? Bunicii? Dar ei n-or să mai fie. Deci ai nişte animale, o grădină din care mănânci nişte alimente sănătoase, le dai copiilor, nu totul cumpărat, plastic sau cu hormoni. Şi bărbatul aducea venitul acela, ajungea, era mai puţin, dar era mai simplu, aşa trăiau. Acum nu se mai poate pentru că a apărut o explozie a epocii consumiste, trebuie să le cumperi copiilor de toate, că aşa îţi cere la şcoală, să ai telefoane, tablete, internet, foarte scumpe. Dar trebuie să le cumpărăm şi atunci trebuie să lucreze şi mama şi tata. Şi atunci vedeţi încotro merge societatea noastră? Nici copii nu mai vrem să mai facem, ne ferim de copii, supărăm pe Dumnezeu, trăim, de fapt, în desfrânare, nu mai stăm în mijlocul copiilor, ei simt lucrul ăsta şi or să ajungă ca pe viitor să sufere sufleteşte foarte mult. Nici mâncare sănătoasă nu le mai putem da, că noi muncim. Şi atunci iată că societatea noastră se degradează. Nici sănătos nu mai poate fi copilul aşa, nici educat, este, de fapt, lăsat în voia tehnologiei: a televizorului, a internetului.

Hristos ne cheamă să ne schimbăm în bine şi ştim că nu ne putem schimba în bine atâta timp cât osândim pe altcineva. La fel cum fariseii aveau cugete viclene şi osândeau pe alţii, la fel nici noi nu ne putem schimba atâta timp cât osândim pe alţii. Ştim că Adam a dat vina pe Eva, Eva a dat vina pe şarpe, aşa se întâmplă şi cu noi: dăm vina pe cei din jurul nostru, dăm vina pe diavol dacă se întâmplă ca noi să cădem în păcat sau pe Dumnezeu că ne-a făcut aşa slabi, că nu rezistăm. Când ne apucăm de alcool sau de ţigări iarăşi dăm vina pe altcineva, pe altă situaţie şi tot aşa nu ne schimbăm niciodată. De asta nu s-au schimbat fariseii şi de-asta nu ne schimbăm nici noi.

Hristos ne cheamă să avem, de fapt, smerenie, să vedem vina la noi, indiferent ce s-a întâmplat în situaţia respectivă. Să înţelegem partea noastră de vină: “Da, asta am greşit. Chiar dacă celălalt îmi face rău, şi eu sunt de vină. Înaintea lui Dumnezeu sunt o cârpă lepădată. Să mă străduiesc să fiu mai bun.” În momentul în care avem smerenie, atunci ne schimbăm. Şi, de fapt, la asta ne cheamă Dumnezeu, să revenim la întâia demnitate a omului, să trăiască fără păcat, cum era în Rai şi, mai mult decât atât, să ajungă să trăiască în Împărăţia lui Dumnezeu.

Să învăţăm să trăim frumos, să învăţăm să trăim cu Hristos. Amin”.

Legaturi: