Monahul Arsenie Vliangoftis: CATRE O RELIGIE UNIVERSALA?

22-06-2010 Sublinieri


“In principiu, ar fi mai corect sa vorbim de intalniri interreligioase si nu de dialoguri interreligioase, fiindca in cadrul acestor dialoguri nu avem un dialog real si sincer, nici comunicari stiintifice, ca de exemplu in cadrul unui congres stiintific de religiologie, ci intalnim un element care face ca aceste dialoguri sa fie problematice si pagubitoare pentru Biserica. Din nefericire, este cultivat sincretismul, ce relativizeaza adevarul evanghelic.

O seama de declaratii auzite din gura unor conducatori bisericesti de cel mai inalt rang, care sunt reprezentantii Ortodoxiei, sunt de ajuns pentru a incredinta de adevarul celor spuse mai sus pana si pe cea mai neincrezatoare persoana; de pilda, urmatoarele declaratii facute de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu in Riva del Qarda, Italia, 4 noiembrie 1994. Sanctitatea Sa afirma ca:

trebuie sa contribuim cu totii la promovarea principiilor spirituale ale Ecumenismului, ale fratietatii si pacii. La aceasta se poate ajunge numai in masura in care suntem uniti in duhul unicului Dumnezeu.

Si lanseaza urmatorul apel:

Romano-catolici si ortodocsi, protestanti si evrei, musulmani si hinduisti budisti si confucianisti: a sosit vremea nu numai pentru apropiere, ci pentru o alianta si pentru un efort comun de a conduce lumea noastra departe de profetii mincinosi ai extremismului si ai intolerantei.[1]

De asemenea, Mitropolitul Damaschin al Elvetiei, pana in momentul in care s-a imbolnavit grav, a fost din partea ortodoxa omul-cheie al acestor dialoguri. Acesta declara apocaliptic urmatoarele:

In esenta, o biserica sau un templu tintesc catre aceeasi inaltare spirituala a omului.[2]

Ar putea fi citate o multime de asemenea declaratii din partea unor ortodocsi, dar nu ne-o permite spatiul. Declaratiile sus-mentionate, care exprima modelul plurireligios al Noii Ordini Religioase asa cum l-am vazut realizat in 1986 la Assisi I, unde reprezentanti ai aproape tuturor religiilor, in frunte cu Papa, s-au rugat fiecare in felul sau „pentru pacea lumii“, sau, foarte recent la Assisi III (ianuarie 2002) duc in mod firesc la concluzia ca exista mantuire si in alte credinte si religii.

Desigur, nu s-a ajuns dintr-odata in acest stadiu. Sincretismul a pornit ca fenomen intercrestin in cadrul Consiliului Mondial al Bisericilor (C.M.B.) si, in continuare, a devenit interreligios. S-a extins asupra celor trei religii monoteiste (crestinismul, iudaismul si islamul) -, altfel spus asupra traditiilor avraamice, cum le numesc sincretistii – iar pe urma si asupra celorlalte religii.Daca vom vrea sa scormonim mai adanc, vom vedea ca modelul pe care il iau ca premisa si pe care il promoveaza intalnirile interreligioase este antropocentric, umanist. Perspectiva lor este pe de-a-ntregul legata de stapanirea celor pamantesti. Scopul lor – care nu numai ca nu este tainuit, ci este proclamat cu orice prilej – este acela ca toate religiile, toti oamenii religiosi sa dea marturie comuna „pentru binele lumii”, sa lupte in comun pentru a infrunta – pasamite – ateismul, materialismul, razboiul, terorismul, poluarea mediului s.a.m.d.Ortodoxia, care este reprezentata la dialogurile interreligioase si la intalnirile cu rugaciuni comune de tip Assisi, este, din pacate, o Ortodoxie transformata in religie si secularizata. Ceea ce se uita de catre sincretisti e faptul ca Ortodoxia nu e o religie [3]. (n.tr. Ortodoxia nu este o religie, ci Revelatie dumnezeiasca.)

Consecintele

Care sunt, deci, consecintele intalnirilor si dialogurilor interreligioase din anii ’70, cand au debutat, si pana astazi? Aceste intalniri presupun o gandire alterata si secularizata din partea celor care iau parte la ele. Aceasta serie de intalniri si dialoguri tinde sa formeze un nou ethos interreligios. „Tocirea” criteriilor ortodoxe si minimalismul dogmatic se extind periculos in trupul Bisericii, mai ales in diaspora, cu marea primejdie – tot mai intrezarita – a transformarii Bisericii intr-un club religios umanist.

Dupa cum observa parintele Theodoros Zisis, profesor al Facultatii de Teologie din Tesalonic, Assisi este un regres, ne duce in epoca dinainte de Hristos, este Galileea neamurilor, pamantul lui Zavulon si pamantul lui Neftalim, unde, potrivit Evangheliei, existau si se intalneau numeroase religii si numeroase culturi – un model panreligios si multicultural ca cel pe care il edifica astazi corifeii Noii Ere, avand ca parghie in domeniul religiei Vaticanul iar ca sef religios al planetei pe Papa [4].

Obiectii

Printre obiectiile care s-ar putea formula fata de dialogurile interreligioase asa cum se fac ele astazi se afla si urmatoarele:

1. Exista o lipsa de transparenta. Nu numai simplii credinciosi, nici clericii si nici episcopii ortodocsi nu sunt informati cu privire la ceea ce se intampla si la hotararile care se iau in cadrul acestor intalniri. Problemele dialogului sunt lasate in seama catorva tehnocrati ai dialogurilor care in cele mai multe cazuri nu sunt reprezentativi, din pacate, pentru trupul Bisericii si pentru constiinta lui de sine.

2. Exista o lipsa de sobornicitate reala. Participarea Bisericilor Ortodoxe la dialogurile interreligioase a fost hotarata la Congresele Panortodoxe de la Rodos (1961, 1963 si 1964) si de la Chambesy in Elvetia (1968 si 1976). S-a spus ca aceste hotarari vor fi supuse judecatii Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe, care urmeaza sa se intruneasca. Totusi, sincretismul interreligios avanseaza in ritm galopant, fara sa astepte hotararile Marelui Sinod. De altfel, este cunoscuta critica pe care a facut-o profesorul Ioannis Karmiris modelului de luare a hotararilor la cel de-al III-lea Congres Presinodal Panortodox de la Rodos, la care a si luat parte. La acest al III-lea Congres si la celelalte Congrese Presinodale, hotararile s-au adoptat nu in urma unei proceduri transparente, ci aproape hoteste [5].

3. Recunoasterea celorlalte religii ca drumuri spre mantuire are ca rezultat efectiv desfiintarea propovaduirii pocaintei,atat timp cat adevarul si ratacirea coexista armonios. Acest fapt duce la desfiintarea misiunii Bisericii, intrucat in locul propovaduirii pocaintei ni se pune in fata marea idee a marturiei comune a religiilor cu scopul de „a sluji omului”.

4. Intrucat cei ce poarta astazi dialogurile din partea ortodocsilor „amnistiaza” islamul si celelalte religii, nu ar fi consecvent din partea lor – cu atat mai mult(!) – sa „amnistieze” si vechile erezii crestine? Daca il “amnistiem” pe Mahomed, de ce sa nu-i “amnistiem” si pe Arie, pe Macedonie s.cl.? Ereziile cele noi (papismul si protestantismul) au fost, desigur,”amnistiate” deja, intrucat sunt privite ca Biserici surori.

5. In dialogurile acestea, ca si in cele intercrestine, nu se discuta cele ce ne despart, ci cele ce ne “unesc”. Asa cum a punctat fericitul parinte Epifanie Teodoropulos referindu-se la dialogul nostru cu papistasii, metodologia si problematizarea acestui dialog este vicleana. La Sinoadele Ecumenice (si in orice dialog dintre parti intre care exista diferente), se discuta cele ce despart – de altfel tocmai pentru aceasta are loc dialogul nu cele ce unesc. Exista un plan? Se pare totusi ca exista un anumit plan, caruia si serveste metodologia vicleana a dialogurilor.

Mama spirituala a Noii Ere, Alice Bailey, cel de-al treilea Presedinte al Societatii Filosofice (decedata in 1949), se refera pe larg inca din 1947, in cartea sa Problemele Omenirii, la necesitatea colaborarii intre religii in vederea aparitiei Noii religii universale, pe care – potrivit lui Bailey – nimic nu poate s-o preintampine[6]. Asa cum lesne poate intelege cineva, dialogurile interreligioase, asa cum sunt ele realizate, nu raspund unei cautari spontane a trupului Bisericii, unei iesiri pline de dragoste catre ceilalti, facuta pentru a da marturia lui Hristos, ci este vorba de o practica impusa din exterior si de sus.

Faptul ca se depun eforturi pentru intrebuintarea religiilor in slujba altor teluri (politice, geostrategice, ale Noii Ordini) se vadeste mai cu seama dupa evenimentele care s-au petrecut in Statele Unite pe 11 septembrie 2001. In acest cadru, exista o stransa impletire si cu alte activitati paralele, cu alte organisme si foruri (de exemplu, simpozioanele ecologiste interreligioase s.a.).

Contra-obiectii si combaterea lor

1. Exista, fara indoiala, argumentul ca toate acestea se fac pentru ca „vremurile o impun”. Epoca noastra, se zice, este epoca dialogului. Nu putem respinge dialogul. De altfel, se spune: Dialogam doar, nu ne schimbam credinta. Desigur Biserica niciodata nu a respins si nu respinge dialogul cu cei care il cauta cu buna-credinta. Dialogul pastoral – mai ales la nivel personal – cu cei de alte confesiuni si de alte religii, care doresc sa cunoasca Ortodoxia, a fost intotdeauna una dintre prioritatile pastorilor ortodocsi care pot face fata unei asemenea lucrari. Problema este ca dialogurile inter-crestine si interreligioase de astazi nu se incadreaza aici, ci – precum am spus deja – sunt impuse din exterior si de sus. In mod firesc, se nasc unele intrebari importante si intemeiate: Cine sunt cei ce reprezinta Biserica Ortodoxa la dialogurile acestea si de ce cugetare sunt animati? Care sunt criteriile si premizele pe temeiul carora se desfasoara dialogurile? Sunt ortodoxe ori sunt cumva alterate? Slujesc scopurilor Bisericii sau nu?

Dat fiind ca pentru noi, ortodocsii, Biserica este reprezentata in modul autentic de catre sfinti, va trebui sa vedem ce au facut in imprejurari similare sfintii. Sfantul Grigorie Palama – pe care in chip rau il invoca cei ce poarta astazi dialogurile din partea ortodocsilor – dialogand cu turcii in conditii de grea robie, n-a sovait sa spuna adevarul si sa le infiereze  ratacirea, punandu-si astfel viata in primejdie. Astazi insa mai spunem adevarul? Il marturisim pe Iisus Hristos Cel Rastignit sau ne conformam dupa duhul acestei lumi?Negresit, argumentul vremurile cer aceasta nu este teologic, ci lumesc. Adaptarea Bisericii si folosirea de catre ea a posibilitatilor pe care le prezinta fiecare epoca trebuie sa aiba intotdeauna drept criteriu nealterarea continutului invataturii sale. Astfel, sunt puse hotare dincolo de care nu se poate si nu se cuvine sa se treaca. Principala noastra problema este astazi nerespectarea acestor hotare de catre noi insine.

2. Se stie ca puternicii acestei lumi fac presiuni si pentru unificarea religioasa in cadrul Globalizarii nivelatoare. Din impotrivirea noastra la aceste presiuni se va vadi calitatea noastra morala si religioasa si dragostea noastra pentru Hristos. In anii robiei turcesti presiunea era cumva mai mica? Atunci exista si spanzuratoarea, care nu mai exista astazi. Asadar, de ce n-au cedat atunci ortodocsii in fata presiunilor? Oare ar trebui sa cedam noi astazi? De ce sa nu ne tinem si noi de pozitia unui Sfant Maxim Marturisitorul sau a unui Sfant Grigorie Palama? De ce sa schimbam cele pe care aceia ni le-au predanisit? Nu cumva suntem mai sfinti sau mai intelepti decat acestia? Intrebarea care se pune este vitala: de ce Biserica n-a adoptat vreme de doua mii de ani aceste practici nou-aparute? De ce Sfintii Apostoli si mucenicii din toate veacurile nu au facut, in loc sa fie tarati inaintea judecatii tiranilor si dusi la mucenicie, intalniri si consfatuiri interreligioase cu reprezentantii religiilor de atunci? Ar mai fi existat astazi Ortodoxia daca Sfintii ar fi aplicat atunci practica contemporana a dialogurilor intercrestine si interreligioase? Oare nu ii interesa pe Sfinti binele omenirii, pacea s.a.m.d.? Pe de alta parte, sa ne spuna aparatorii dialogurilor: Care dintre cei de alta confesiune sau de alta religie s-au apropiat de Ortodoxie si au imbratisat-o in urma acestor intalniri si dialoguri? Cei care devin ortodocsi astazi in strainatate fac aceasta fiindca au cunoscut vreun Staret luminat de Dumnezeu sau fiindca au citit o carte precum Filocalia, si nu fiindca au fost influentati de dialoguri. Duhul care domneste la dialogurile intercrestine si interreligioase nu doar ca nu ajuta, ci si impiedica venirea cuiva la Ortodoxie.

3. Deoarece efortul de promovare a sincretismului intercrestin si interreligios isi pune de obicei masca iubirii, ar trebui sa subliniem ca tocmai pozitia Parintilor, care ramane in Adevarul credintei si care il arata cu durere, cu dragoste si cu discernamant celor aflati in afara Bisericii, este cu adevarat pozitia iubitoare de oameni, fiindca il ajuta in mod real pe omul ratacit sa-si vina in fire si sa vina la pocainta, in timp ce cealalta – cea umanista, care se foloseste de lozinca dragostei, il lasa neajutorat in boala sa. De altfel, dragostea adevarata, care este rod al Sfantului Duh, este insotita intotdeauna de Adevar, Care este Hristos Insusi. Altfel, nu este vorba nici de dragoste adevarata, nici de Adevar.

Concluzii

In concluzie, am spune ca nu ne temem de dialogul cu cei de alta confesiune si de alta credinta, dar se cuvine sa respectam hotarele pe care le-au pus Parintii Bisericii prin hotararile Sfintelor Sinoade ale Bisericii si prin scrierile lor. Este nevoie sa pasim – mai ales cei ce reprezinta Biserica Ortodoxa – pe terenul tare al Predaniei Ortodoxe a Sfintilor Parinti si sa nu devenim unelte care slujesc in mod constient sau chiar si fara voie unor scopuri rele. Acest teren tare a fost descris inca de acum doua mii de ani de catre ucenicul dragostei, Evanghelistul Ioan Teologul, in urmatoarele cuvinte:

Iubitilor, nu dati crezare oricarui duh, ci cercati duhurile daca sunt de la Dumnezeu, fiindca multi prooroci mincinosi au iesit in lume. In aceasta sa cunoasteti duhul lui Dumnezeu: orice duh care marturiseste ca Iisus Hristos a venit in trup este de la Dumnezeu. Si orice duh, care nu marturiseste pe Iisus Hristos, nu este de la Dumnezeu, ci este duhul lui Antihrist, despre care ati auzit ca vine, si acum este chiar in lume [7]”.

NOTE:

[1] Vezi periodicul Orthodoxia, octombrie-decembrie 1994, p. 745-754, in care este publicata in engleza toata cuvantarea Patriarhului.

[2] In Episkepsis, nr. 494 (31.07.1993), p. 23.

[3] Vezi Protoiereul Ioannis Romanidis, prof. universitar: Religia este o boala neurobiologica, iar Ortodoxia e vindecarea ei, in cartea sa: Teologia dogmatica si simbolica a Bisericii Ortodoxe Sobornicesti, vol. I, Edit. P. Purnaras, Tesalonic, 1999 (ed. a IV-a).

[4] in Orthodoxos Typos, 8 februarie 2002.

[5] Vezi Arhim. Spiridon Bilalis, Ortodoxia si Papismul, vol. 2, p. 560.

[6] Alice Bailey, Problemele omenirii, p. 115.

[7] 1 Ioan 4, 1-3

(Monahul Arsenie Vliangoftis, Ereziile contemporane – o adevarată amenintare, Editura Evanghelismos, Bucuresti, 2006)

Legaturi:

***


Categorii

Uncategorized

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

65 Commentarii la “Monahul Arsenie Vliangoftis: CATRE O RELIGIE UNIVERSALA?

VEZI COMENTARII MAI VECHI << Pagina 3 / 3 >>

  1. Pingback: PAPA FRANCISC VREA NEGOCIERI PENTRU SARBATORIREA PASTELUI LA O DATA COMUNA. Purtatorul de cuvant al Patriarhiei: “Va asigur ca Biserica Ortodoxa Romana si toate celelalte care au acceptat calendarul gregorian vor primi cu bunavointa o asemenea initi
  2. Pingback: RELIGIILE ORIENTALE ŞI BISERICA ORTODOXĂ (II). Mitropolitul Ierotheos Vlachos despre practicile budiste si hinduiste incluse in noile miscari religioase sincretiste: DE CE YOGA SI TEHNICILE DE MEDITATIE NU POT FI DESPARTITE DE SISTEMUL SPIRITUAL DIN CAR
  3. Pingback: RELIGIILE ORIENTALE ŞI BISERICA ORTODOXĂ (I). Mitropolitul Ierotheos Vlachos: “SINCRETISMUL urmeaza indeosebi MODELUL CRETAN potrivit caruia, pen­tru a fi uniti in fata dusmanului comun, cretanii dadeau uitarii toate neintelegerile sau mai vechil
  4. Pingback: IPS Ierotheos Vlachos despre CRIZA SPIRITUALA a Occidentului descrestinat si nevoia de ELIBERARE, deviata spre miscarile NEW AGE. Marturia unui SFANT CONTEMPORAN, trecut prin ratacirile ORIENTALE, privitoare la caracterul DEMONIC al acestor practici si la
  5. Pingback: Mesajul marturisitor de Craciun al IPS Ierotei Vlachos: “BISERICA ESTE UNA SI ACEASTA ESTE ORTODOXIA. Opinia cum ca exista mai multe biserici este o credinta stramba. Trebuie sa invatam drept adevarul si sa marturisim credinta noastra. SA VA RUGATI
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate