Ultimul capitol al unei carti tulburatoare: PARINTELE ARSENI
“Pastrati-va credinta, straduiti-va sa ganditi singuri, rugati-va mai mult, cititi Scripturile, iar Dumnezeu va va pastra si El pe voi. N-o sa va lase lipsiti de cugetare, precum multimea cea fara de chip, nedeslusita, rece, a lumii”.
Cateva ganduri triste
In cursul anilor 20, 30 si 40 eram toti tineri, plini de viata, deschisi, inflacarati de dorinta de a ne face unii altora bine. La inceput il aveam cu noi pe parintele Arseni care ne calauzea. Chiar si din exil ne scria, continuand sa ne povatuiasca. Biserica noastra fusese inchisa, slujbele se faceau prin case; mica noastra obste se tainuia.
Multi dintre noi am fost arestati, unii trimisi in lagare sau surghiuniti. Altii s-au imprastiat, parasind de bunavoie comunitatea noastra.
Razboiul ne-a despartit. Foametea, evacuarea, mobilizarea ne-au risipit care incotro. Despre parintele Arseni nu mai stiam nimic. Se zvonea ca ar fi fost impuscat, iar altii ziceau ca ar fi murit de foame in lagar. Dar chiar si asa, in restriste, eram mai departe intr-un duh.
Dupa terminarea razboiului ne-am strans aproape toti la Moscova. Ne intalneam, ne rugam impreuna si cautam sa ne intrajutoram ca si mai inainte. Incercam sa citim, sa studiem, sa ne purtam de grija cand vreunul din noi era bolnav. Cu toate acestea, ceva nu mergea. Acei dintre ucenicii parintelui Arseni care se facusera preoti dupa razboi au plecat din Moscova si era greu sa ne mai intalnim cu ei.
Ne-am dat seama dintr-o data ca am imbatranit, ca ne-am pierdut entuziasmul. Cat ne schimbaseram! Eram tociti. Nu mai aveam rabdare unul cu altul. Vorbeam noi de dragoste, de intrajutorare, dar fiecare astepta sa fie ajutat el mai intai!
Aveam fiecare familie, aveam grijile noastre, serviciul nostru, copiii nostri. Credinta noastra, bunele noastre intentii se subtiasera de tot. Nu era nimeni care sa ne indrepteze, sa ne dea tarie. Ne mai strangeam unii pe langa vreun ucenic mai vrednic de-al parintelui Arseni; altii plecau ducandu-se la bisericile deschise oficial, intrucatva mai sigure. Rareori ne mai intalneam, si atunci mai mult din intamplare, la inmormantari sau la marile praznice bisericesti.
Conversatiile se purtau despre sanatate, despre cine s-a casatorit, despre cine a mai murit, despre ce copii si nepoti are fiecare, despre cum si-a facut careva rost de locuinta. Unde erau discutiile aprinse legate de credinta, de scrierile duhovnicesti, de parintii sfinti? De mult faceau parte din trecut! Lumina noastra abia mai palpaia, viata noastra in duh aproape se stinsese. Voi bate pastorul si se vor risipi oile (Zaharia 13, 7)
Deodata, pe neasteptate, am aflat ca parintele Arseni traieste si ca e liber! Ce bucurie uriasa au fost pentru noi primele intalniri cu el, discutiile, marturisirile! Casuta in care vietuia parintele ne atragea ca un magnet. Toti ne strangeam acolo, sau aproape toti, caci pe unii ii rapise frica sau nepasarea. Lipsa acestora de recunostinta, invartosarea inimii, uitarea lor ne umpleau de amaraciune. Iar parintele Arseni suferea pentru noi toti.
Dupa un an, numarul celor care veneau in casuta din oraselul aflat in vecinatatea Moscovei crescuse. Pe langa noi mai veneau si oameni pe care parintele Arseni ii cunoscuse prin lagare.
Intoarcerea parintelui Arseni ne-a trezit la viata, ne-a scuturat praful de pe inimi, ne-a apropiat din nou de Biserica. Mergeam la slujbe ca si inainte prin bisericile Moscovei, dar sufletele noastre le aduceam parintelui Arseni. Lui ii infatisam amaraciunile noastre, ananghiile noastre, poverile noastre. El ne calauzea, ne povatuia, ne indrepta. Niciodata n-am sa uit cuvintele parintelui Arseni:
– In lumea aceasta trebuie sa umblati dupa poruncile Domnului. Sa fiti milostivi, sa fiti in purtarea si lucrarile voastre ca niste monahi, chiar vietuind pe marea furtunoasa a vietii. Asa nu veti fi lipsiti de mila lui Dumnezeu”. Rugaciunea catre Maica Domnului, ne mai spunea el, este de mare trebuinta pentru credincios, e o rugaciune tare. Cercetati-va faptele voastre in fiecare zi, dati seama de ele inaintea lui Dumnezeu si a voastra insiva.
Dar, cu toate ca il aveam acum printre noi pe parintele Arseni care ne scosese din amortire, noi tot parca eram altii. Imbatraniseram, eram obositi, doborati. Ne rugam, dar in rugaciune mai mult ceream ajutor decat Il slaveam pe Dumnezeu, ca inainte.
L-am intrebat odata pe parintele Arsenie de ce se intampla asa.
– Intr-un fel este firesc, a spus el cu glas umbrit de tristete. Oamenii au trecut prin prea multe greutati, prea mari. Cat nu s-a facut spre a dezradacina credinta din suflete! In asemenea imprejurari, cum sa se mai gandeasca omul la altceva decat la supravietuire si la inlaturarea piedicilor ce-i stau in cale! Priviti numai ce viata se duce astazi: televizor, ziare, reviste, teatru si cinema! Toate acestea uniformizeaza gandirea, omul nu mai poate fi singur cu gandurile sale; nu mai poate simti ca Dumnezeu e de fata.
Mersul de astazi al vietii, cu iuteala-i naucitoare, ii constrange pe oameni sa joace cum li se canta. Omul nu-i niciodata singur cu sine. Chiar de se afla intr-un sanatoriu, sau sta acasa sa se odihneasca, tot e un anume ritm care i se impune, tot e un program pe care trebuie sa-l urmeze. Totul ti se prescrie dinainte. Esti hranit, informat, invatat ce-ti lipseste. Multimi uriase sunt stranse laolalta si totusi fiecare e despartit de ceilalti prin lupta zilnica pentru viata.
Chiar si credinciosii sunt atinsi: ajung si ei sa fie nepasatori, ajung si ei, pe nesimtite, mai aproape de “norma”. Gandirea prestabilita il impiedica pe om sa ajunga la credinta, iar pe credincios il impiedica sa-si pastreze credinta.
Dar sa nu uitam: Biserica lui Hristos va fi pururea vie, chiar si in imprejurari ca acestea. Pastrati-va credinta, straduiti-va sa ganditi singuri, rugati-va mai mult, cititi Scripturile, iar Dumnezeu va va pastra si El pe voi. N-o sa va lase lipsiti de cugetare, precum multimea cea fara de chip, nedeslusita, rece, a lumii”.
(in: Parintele Arseni. Marturii stranse de robul lui Dumnezeu Alexandru despre parintele sau duhovnicesc, Editura Ileana, Bucuresti, 2001)
- Din aceeasi carte: A cui este vina pentru toate nenorocirile care ni se (vor) intampla?
Nota: Cine a fost parintele Arseni?
Parintele Arseni s-a nascut la Moscova in 1894. In 1917 absolva Facultatea Imperiala din Moscova. Ii apar primele lucrari. Intre 1917 si 1919 se calugareste si este hirotonit preot. Intre 1927 si 1958 este exilat in repetate randuri si inchis in lagare. Din 1958 si pana la moartea sa, in 1975, traieste in oraselul Rostov-Velichi.
Marturiile despre parintele Arseni au circulat intai subteran, sub forma de samizdat. De la prima editie rusa din 1993, cartea s-a raspandit in sute de mii de exemplare in toata Rusia si in intreaga lume, cucerind inimile tuturor celor ce o citesc si imbogatesc tezaurele Ortodoxiei cu inca o nepretuita comoara.
Parintele Arseni a fost una din multele victime ale razboiului stalinist-comunist dus impotriva Bisericii. Intemnitat in lagarele inghetate ale Gulagului, devine treptat lumina celor aflati zacand in intunericul iadului concentrationar. Nu fara greutati. Atmosfera dintre detinuti era inveninata de disputele ideologice, dar si de faptul ca detinutii politici si cei de drept comun (infractori) se aflau in aceeasi baraca. La un moment dat, datorita faptului ca insusi seful infractorilor il calca in picioare pe un tanar “politic” nou venit care protestate ca fusese jefuit, se vede nevoit sa intervina chiar fizic pentru a ii salva acestuia viata: se ridica si, in rugaciune, il loveste pe tartor, care este azvarlit departe de o forta supra-omeneasca si imposibil de atribuit batranului subred care era parintele Arseni.
In lagar are experienta unirii cu lumina necreata. Impreuna cu un student ateist ce avea o atitudine batjocoritoare fata de Dumnezeu, este aruncat intr-o cutie de fier pe un ger de -30 grade Celsius (cutia amplificand gerul) pentru 48 de ore, fara hrana, fara apa. Parintele Arseni incepe rugaciunile, urmat si de Alexei (studentul ateist), iar celula se umple de lumina harica si de caldura. Nimeni, pana atunci, nu supravietuise pedepsei de izolare la celula.
Eliberat, parintele Arseni devine indrumator spiritual al celor care cauta sa isi mentina viata duhovniceasca, dincolo de prigoanele comuniste dar si de ispitele traiului modern. Este cunoscut pentru multe minuni si pentru stravederea sa, devenind una din pildele de sfintenie cele mai luminoase pe cerul martirilor rusi ai razboiului dus impotriva sfintilor de fiara comunista.
Volumul din care am citat (Editura Ileana, 2001 – la aceeasi editura fiind publicate, oi ani mai tarziu, si “Noi marturii” despre parintele Arseni, nici ele re-editate si la fel de inaccesibile in acest moment) nu mai poate fi, din pacate, gasit in librarii de multa vreme, dar o alta editie (fragmentara) a marturiilor despre parintele Arseni a mai aparut, la Editura Bunavestire (Egumenita), sub titlul: Parintele Arsenie, Acuzatul ZEK-18376. Un sfant in lagarele comuniste.
Doneaza pentru filmul "Scrum"
Intr-adevar, impresionanta carte: “Parintele Arsenie, Acuzatul ZEK-18376. Un sfant in lagarele comuniste”. Am citit-o de doua ori pana acum si am dat-o si altora sa se umple de har citind-o. Am citit, in urma cu cativa ani, si la clasa despre acest Parinte Sfant. O recomand si eu cu toata caldura.
recomand aceste carti tuturor un om al jertfei,acest parinte arseni.e o carte plina de har.parinte arseni rugati-va lui Dumnezeu pentru noi.
Zicea un parinte ca in inchisorile comuniste asa de mare era chinuirea sufletelor ca uneori nu mai aveau putere sa zica cuvintele unei rugaciuni. Ajunsesera sa strige catre Dumnezeu fiecare in putine cuvinte, dar rugaciunea lor a fost puternica.
Cum zicea un parinte la predica avem niste modele Sf Constantin Brancoveanu care in vreme de liniste a fost om de cultura si a condus tara iar in prigoana si-au mantuit sufletele cu sfetnicul si copiii sai.
Si pe sfintii din inchisori, Valeriu Gafencu si ceilalti, care au dat marturie pentru neamul nostru.
Sa aibe Dumnezeu mila si de neamul nostru. Ne-am slabanogit de tot, toate patimile sapa la farama de suflet care mai e intreaga in noi.
Ofranda
Sunt liber! Din putinul meu, putin,
Ofranda din comori nemasurate,
Un singur bun Iti darui, Imparate:
Ridic doar mana dreapta, si ma-nchin!
Nici grau de pret, pristol de carne plin,
Nici rugaciuni umile si curate!
Doar cu un gand, in poarta Ta, voi bate:
Ridic doar mana dreapta, si ma-nchin!
De Tu esti Dumnezeul ce in chin
Imparti la oropsiti, cele bogate,
La suferinzi, belsug de sanatate:
Cu mana dreapta, Tie, ma inchin!
Otet de Iti intind mereu, nu vin,
Piroane-n bunatatea-Ti ce se-mparte
De-ti bat, primeste-mi darul, Imparate:
Ridic doar mana dreapta, si ma-nchin!
27 iunie 2009
Motto: “Faceti crucea dreapta!” ( parintele Cleopa Ilie)
Cred ca lucrarile satanice sunt foarte puternice in lume. In America am avut cea mai ingrozitoare experienta de incalcare a libertatii personale, care a fost cu atit mai socanta cu cit eu credeam ca America este o tara democratica in care drepturile fundamentale ale omului sunt respectate. Este vorba de cursurile post-universitare, unde unii profesori faceau cercuri de initiere magica as zice, in care persoana era pur si simplu facuta una cu pamantul, jignita in modul cel mai deschis, se faceau proiectii de filme care nu aveau nici o legatura cu continutul cursului in care se reluau anumite secvente de un numar de ori. Am avut surpriza ca eseele pe care le-am scris (despre diferite boli psihice de exemplu) sa devina rechizitorii si sa fiu “tratata” de ca si cind le-as fi scris despre experienta si viata mea personala. Rezultatul a fost un dezechilibru psihic, cu puternce stari de anxietate care au m-au determinat sa ma retrag de la scoala pentru un an. Dupa experienta de la scoala au inceput asalaturi pe internet. Am primit in My Documents articole injurioase,care culmea, pe linga deja obisnuita terapizare fortata, relatau unele intamplari petrecute in casa intre mine si sotul meu. Am primit articole de pe anumite siteuri religioase cu titlurile schimbate si continutul modificat care nu corespundeau sursei, mi s-au modificat parole si schimbat anumite componente de siguranta. Experienta aceasta nu a fost zadarnica pentru ca in felul asta m-am intors la credinta. Am intalnit si foarte multi oameni cumsecade in State dar rezerva si insingurarea sunt niste constante in relatiile interumane si mi-a fost greu sa-mi fac prieteni, nici eu la randul meu nefiind o fire teribil de sociala. Experiente ciudate au continuat insa, mai ales pe Internet, unde de cite ori scriam pe bloguri crestine aveam probleme lumea reala ca sa zic asa. Asistam la tot felul de manifestari demonice, miscari de obiecte, intalneam oameni demonizatipe strada sau in sali de asteptare,lucruri care nu erau accidentale, pentru ca s-au intamplat frecvent si intotdeauna consecutiv dezbaterii unor teme religioase pe net. Experiente similare am avut si in Germania si in Romania.
Am citit cartea si o recomand cu mare caldura tuturor celor care doresc sa afle ,de fapt, care sunt adevaratele chinuri pe care un om le poate trai si celor care doresc sa se regaseasca in Credinta. Este o carte memorabila, deorece staruinta in Credinta capata aspecte inimaginabile iar, rasplata finala, este pe masura, fiind printre putinii supravietuitori ai acelui masacru.
Buna seara,
Va rog frumos, poate cineva sa ma ajute sa-mi procur cartea ,,Parintele Arseni. Marturii stranse de robul lui Dumnezeu Alexandru despre parintele sau duhovnicesc” Editura Ileana, Bucuresti, 2001
Am auzit ca este impresionanta, insa, din pacate nu am reusit sa o gasesc nicaieri.
As fi tare bucuroasa daca mi-ati da un indiciu despre locul de unde ati procurat-o voi.