A CUI ESTE VINA pentru toate nenorocirile care ni se (vor) intampla?
Multa agitatie, frustrare si incrancenare se aduna cand simtim ca parca nu mai putem rabda vartejul ispitelor acestor vremuri si rautatile care se intampla in fiecare zi. Paharul faradelegilor se umple, se umple nemasurat si da in clocot. Si, de parca n-ar fi de ajuns, multa cearta se face si intre noi, fratii, intre noi, cei ce ne aflam inchisi in acest veac ca intr-o oala pusa la fiert. In acest clocot in care ne indignam pe buna dreptate de rautatile din jurul nostru, putem cadea foarte usor in “complexul lui Pilat”. Pilat din Pont a crezut ca este de ajuns sa se spele pe maini si astfel sa se spele de raspunderea ce o avea in Rastignirea lui Hristos. Din pacate, nici noi nu putem sa ne spalam pe maini si sa ne consideram cumva exceptati de la acest iures distrugator. Nu putem sa aruncam vina doar pe ceilalti, atat ca persoane cat si ca neam. Vom fi luati si noi de tavalug, singurul lucru pe care il putem face fiind sa ne pregatim.
Sa luam aminte, de pilda, la acest cuvant zguduitor venit din lagarele Gulagului sovietic, marturie data de sfantul parinte rus Arseni (1894-1975) – un sfant ale carui suferinte, a carui forta de iubire si ale carui minuni te rascolesc de un sfant cutremur, dar despre care se stie mult prea putin, din pacate. Aflat in temnita grea impreuna cu multi alti rusi de orientari politice divergente si radicale, multi dintre ei intunecati si indarjiti de suferinta netransfigurata de credinta, parintele Arseni este chemat sa medieze cearta iscata intre ei pe seama vinovatilor pentru drama cumplita pe care o traiau ei si intreaga Rusie. Raspunsul parintelui (pe care il redam in cele doua versiuni diferite ale traducerilor care au aparut cam in acelasi timp, fiecare punand in relief mai bine alte nuante) este unul “profetic” si duhovnicesc, mergand la radacina raului si aratand motivele adanci, spirituale, pentru care Dumnezeu a ingaduit o asemenea grozavie. Este un raspuns tulburator la care avem foarte mult de meditat si noi, astazi, nu teoretic, ci existential si foarte, foarte concret. Vina poporului rus decazut si a Bisericii care L-a tradat pe Hristos cu cat este, oare, acum mai mare la noi? La ce ne putem astepta daca renuntam sa mai dam cu fardul ipocriziei, al triumfalismului sau doar al superficialitatii peste pacatele noastre nepocaite, peste usuratatea noastra? “Linistea care stapaneste ma nelinisteste“, spunea Cuviosul Paisie. Este o pace mincinoasa, pacea indiferentei si a amagirii ca… noua nu ni se poate intampla nimic foarte rau. Nu inca, nu acum, nu noua… Este linistea dinaintea furtunii. Sa nu uitam nici cuvintele parintelui Steinhardt:
“oamenii de astăzi iau atitudini tragice şi se joacă de-a tragedia deoarece cred că în lumea de astăzi nu mai e cu putinţă. Seamănă cu copiii răsfăţaţi care-şi permit de toate pentru că ştiu că nu riscă nimic, care emit cecuri fără acoperire pentru că va interveni pînă la urmă familia şi va plăti. Dar tragedia e cu putinţă”:
“Multa cearta s-a facut între voi. Este grea si insuportabila viata în lagar. Stim unde vom sfârsi. Pentru aceasta am devenit atât de duri. Toate putem, daca vrem, sa le explicam si sa ne îndreptatim. În nici un caz nu avem dreptul sa brutalizam si sa înjunghiem. V-am auzit ca judecati puterea, sistemul, pe oameni. Si pe mine m-ati adus aici numai si numai ca sa gasiti un aliat sa va ajute sa înfrângeti partea cealalta. Spuneti asadar de comunism ca a darâmat bisericile, a închis credinciosii, a razboit Biserica. Da, asa este. Sa cercetam lucrurile mai în adâncime, sa vedem de unde au provenit.
Cu mult mai înainte poporul nostru si-a pierdut credinta, si-a dispretuit traditia, si-a uitat istoria, negând cele sfinte si cuvioase ale lui. Cine este de vina pentru acestea? Puterea de acum? Noi suntem de vina. Seceram ce am semanat… Sa ne amintim ce exemplu au dat poporului intelectualii, nobilii, comerciantii, functionarii statului si mai întâi de toate ce exemplu am dat noi clericii. Am fost cei mai rai dintre toti. Pentru aceasta si copiii preotilor, vazând în familiile lor imoralitate si iubire de bani, au devenit cei mai fanatici atei, cei mai aprinsi revolutionari. Cu mult înainte de Revolutia din 1917, clerul îsi pierduse orice putere de conducere a poporului. Devenise – vai de mine! – o ceata de meseriasi, unde împaratea necredinta si coruptia. Din multimea de manastiri din tara noastra, numai cinci-sase erau faruri luminoase ale crestinismului: Valaam, Optina cu marii ei stareti, Diveievo, Sarov si poate înca una-doua. În celelalte, nici credinta si nici virtute nu gasea nimeni, ci se sminteau de ideile lor lumesti si demonstratia neghioaba.
Ce putea sa ia poporul de la asemenea purtatori de rasa, de la asemenea asa-zisi reprezentanti ai lui Dumnezeu? Noi l-am împins la revolutie, pentru ca nu i-am dat exemplu bun, nu i-am insuflat credinta, dragostea, rabdarea, smerenia. Nu uitati toate acestea. Pentru aceasta ne-a parasit atât de repede poporul; pentru aceasta a negat împreuna cu noi si pe Dumnezeu; pentru aceasta a darâmat bisericile. Nu pot asadar, nu pot sa judec statul, puterea de astazi, deoarece samânta ateismului a cazut atunci pe pamântul pe care noi însine l-am pregatit cu greselile si decaderea noastra. Aceasta a fost cauza si începutul raului. Toate câte au urmat, înca si acest lagar si martiriul nostru, jertfele fara sens ale atâtor oameni nevinovati, nu sunt decât consecinte inevitabile“.
(Parintele Arsenie – Acuzatul «ZEK-18376». Un Sfânt din lagarele comuniste, Editura Bunavestire, Bacau, 2001, pag. 100-101, preluat din Profetii si marturii crestine pentru vremea de acum, Vol I).
*****
“Vad ca purtati o discutie aprinsa. Ati ajuns sa va certati. Dar asta tocmai pentru ca e greu aici in lagar, si pentru ca stim cu totii ce ne asteapta. E de inteles asadar de ce o simpla discutie ajunge sa fie atat de amara. Numai ca, ce sa fie cineva ucis? La ce-ar folosi? Voi blamati autoritatile, poporul. M-ati adus aici ca sa iau partea unora in pofida celorlalti!
Comunistii i-au arestat pe credinciosi, au inchis bisericile, au batjocorit credinta – spuneti voi. Intr-adevar, asa pare la prima vedere, dar ia sa ne uitam mai adanc, sa aruncam o privire in trecut! Multi dintre noi, rusii, ne-am pierdut credinta, ne-am pierdut respectul pentru trecut, am pierdut mult din ceea ce este cu adevarat de pret, cu adevarat bine. Cine este de vina? Statul? Nu, noi insine suntem de vina. Culegem ce am semanat!
Sa ne amintim ce pilda rea a dat intelighentia, nobilimea, negutatorimea, slujbasii. Iar noi, preotii, am fost mai rai decat toti.
Copiii de preoti au ajuns atei, pentru ca au vazut in familiile lor minciuna si fatarnicie. Preotii si-au pierdut dreptul de a fi pastori si indrumatori ai neamului, cu mult inainte de revolutie! Preotia a ajuns o meserie ca oricare alta. Multi preoti sunt atei, betivi! Cat despre manastiri, pe tot intinsul Rusiei, daca gasesti cinci sau sase care sa fie adevarate faruri ale crestinitatii. Manastirea Valaam, Optina cu marii ei stareti, Diveievski si Sarov! Celelalte nu-s decat niste obsti in care de-abia mai gasesti credinta. Ce sa invete oamenii din asa ceva? Ce pilda le-a stat inainte? Nu ne-am crescut neamul cum ar fi trebuit, nu i-am dat o temelie tare, temelia credintei. Ganditi-va la asta! Ganditi-va bine! Atunci, ce-i de mirare ca lumea s-a descotorisit atat de usor de noi, preotii? Oamenii si-au pierdut credinta! Au pus umarul la daramarea bisericilor si inca plini de sarg.
Asadar, eu nu pot sa acuz guvernul, pentru ca semintele lipsei de credinta au cazut in brazda trasa chiar de noi. De aici se trag toate, si lagarul, si suferinta, si moartea nedreapta a atator nevinovati“.
(Parintele Arseni. Marturii stranse de robul lui Dumnezeu Alexandru despre parintele sau duhovnicesc, Editura Ileana, Bucuresti 2001)
Buna seara,
Va rog frumos, ma poate ajuta si pe mine cineva, as dori sa achizitionez cartea – Parintele Arseni. Marturii stranse de robul lui Dumnezeu Alexandru despre parintele sau duhovnicesc, Editura Ileana, Bucuresti, 2001 si nu am reusit sa o gasesc nicaieri.
Va multumesc aniticipat!
Da, să ne vedem propriile păcate! Acest articol vine ca o mănuşă peste ceea ce am discutat deja, în particular, cu unii şi cu alţii. Nu, nu este vorba de judecarea nimănui, ci despre o întoarcere înspre noi înşine, cu gând nepătimaş, adică de pocăinţă (că mai există şi varianta aceea a gândului egoist – tot spre noi înşine, iar spre celălalt cu judecată). Deci, “Doamne şi Stăpânul vieţii mele, duhul…”
@VELA GHEORGHE
“Am citit undeva ca Domnul Hristos i-a aratat si i-a spus SF. SERAFIM DE SAROV, ca pentru NECREDINTA CLERULUI RUS si CU DEOSEBIRE A IERARHILOR RUSI, care “NU MAI CRED IN MINE” (asa i-a spus Domnul Sfantului Serafim), HRISTOS INSUSI LE VA TRIMITE O APASARE MARE SI O LUCRARE DE INSELACIUNE”
Apasarea cea mare a venit chiar in vremea Sfantului Serafim (n. 19 iulie 1759, d. 2 ianuarie 1833) si a constat in invadarea Rusie si cucerirea Moscovei de catre Napoleon.
Invazia franceză a Imperiului Rus s-a derulat între 24 iunie și 12 decembrie 1812.
https://ro.wikipedia.org/wiki/Campania_din_Rusia_(1812)
In legatura cu masonii care ne-au condus si ne conduc, se spune ca si Iohannis este mason.
Radu Moraru: “In urma cu 3 ani am primit aceasta informatie, din 3 surse: Iohannis este mason intr-o Loja care nu ii iubeste pe „miticii” de pe Dimbovita!
Stiu si locul de intilnire si pe citiva membri. Atunci am tratat informatia ca pe o birfa, Iohannis era nimeni. Dar vazind cum actioneaza in ultima vreme, inclin sa dau crezare, altor surse, ca Loja Masonica din care face parte Iohannis e una care „lupta” din greu pentru separarea Transilvaniei de Romania!”
http://www.cunoastelumea.ro/radu-moraru-masonul-iohannis-si-ruperea-transilvaniei/