CADEREA CETATII SFINTE: Predici ale Parintelui Simeon Kraiopoulos despre SENSUL DUHOVNICESC AL CUCERIRII CONSTANTINOPOLULUI: “Cu Dumnezeu nu este de gluma! Sa nu ne astupam urechile, fratii mei!”

29-05-2014 Sublinieri

Fall-of-constantinople-22

Va recomandam si:

***

Η άλωση

Cucerirea Cetatii Sfinte

Purtam asupra noastra stigmatul[1]

Maine, 29 mai, de ziua praznuirii sfintei Teodosia, a avut loc cucerirea Cetatii Sfinte. In Constantinopol exista o biserica a Sfintei Teodosia care se pastreaza si astazi si as zice ca a ramas intacta, insa este geamie. In seara de 28-29 mai, a avut loc cucerirea Constantinopolului. Cand au navalit turcii, in biserica se praznuia ziua acestei sfinte. Biserica era impodobita cu trandafiri. Din acest motiv turcii au numit-o Ghiulgeami, nume sub care este cunoscuta biserica sfintei Teodosia pana astazi. Atat sfanta cat si biserica sunt legate de aceasta zi a cuceririi Constantinopolului. Si iata, in aceasta seara, cand a avut loc cucerirea Constantinopolului, noi ne aflam aici.

Dumnezeu asteapta cainta indoita

Exista specialisti care ne dau multe amanunte despre acest eveniment. Dupa parerea mea, insa, cred ca in fiecare an, in aceasta seara, ar trebui sa fie in biserica toata Grecia, sa privegheze toti ortodocsii din toata lumea. Si in Constantinopol nadajduim se va face priveghere si in Europa si in America si pretutindeni, dar in special in Cipru si aici, in Grecia. Toata Ortodoxia sa cinsteasca aceasta zi. Sa priveghem toti, sa ne rugam cu cainta, sa suplinim parerea de rau pe care n-au aratat-o toti acei frati ai nostri, ca Dumnezeu sa intervina si sa-i mantuiasca de tot ceea ce s-a intamplat. Sa ne pocaim chiar mai mult decat aceia pentru motivul ca, o data intamplat raul nu se mai vindeca usor. Adica, ar zice cineva: mai usor este sa previi un rau decat sa-l indrepti dupa aceea. Poate ca era nevoie de mai putina pocainta ca sa se previna raul, decat este nevoie astazi ca sa se indrepte.

Cand ne referim la „toti grecii”, constientizam responsabilitatea pe care o avem. S-ar cadea ca toti sa fie in biserici, in seara aceasta, sa arate pocainta pe care Dumnezeu o asteapta de la noi. Sa ne pocaim si pe de alta parte sa ne lumineze Dumnezeu, sa vedem ceea ce trebuie sa facem ca sa ne mantuim de acest stigmat care ne ingreuneaza existenta. Desigur, le-am putea aminti si pe toate celelalte: ce a facut Mahomed, felul in care s-au purtat turcii, dar in cele din urma, Dumnezeu a lasat sa se intample acest rau, iar stigmatul il purtam, ca urmasi ai acelora.

491520-HagiaSophia_mosaicPurtam aceasta pecete nu doar pentru infrangere cu consecintele care au urmat ei. Ma tem sa nu fie un blestem toata acea suferinta. N-a fost lucru lipsit de insemnatate sa ingaduie Dumnezeu sa vina aceasta nenorocire asupra poporului Sau, asupra imparatiei iubite, asupra cetatii pe care Maica Domnului de atatea ori a acoperit-o cu mantia ei si i-a aratat atata bunavointa.

Sa nu ne astupam urechile! Stim din istorie mersul relatiei lui Dumnezeu cu oamenii si a oamenilor cu Dumnezeu. Dumnezeu mustra pe poporul Sau si daca n-o face El Insusi, lasa sa fie ranit poporul, ca sa se vadeasca binele. Daca poporul, odata cu trecerea anilor, a veacurilor, nu intelege si nu invata lectia, atunci blestemul poate sa aiba, la randul lui alte urmari. Toate acestea regrupari care se intampla in lume nu sunt intamplatoare, ca si toate constrangerile pe care le suferim noi si in Cipru si aici in Grecia si dintr-o parte si din cealalta. Nu stim, poate ca Dumnezeu le randuieste asa, ca in ultimul moment sa ne revenim si sa ridice de la noi blestemul. Dar daca ne astupam urechile, vine pieirea. Si cand spunem noi, nu trebuie sa asteptam de la conducatorii cu mainile legate sa ne destupe urechile. Acestia sunt ceea ce sunt, fac ceea ce fac, dar nu inseamna tot poporul.

Asadar, cei care avem ravna adevarata, sa ne revenim, sa ne pocaim, sa nu ne astupam urechile. Nu stim ce va face Dumnezeu, dar toate arata ca exista mania lui Dumnezeu asupra noastra care nu s-a terminat inca, daca putem sa spunem asa, pentru ca starea poporului nu da sem­ne de pocainta. Sa nu ne astupam urechile, asadar, fratii mei!

Din acest punct de vedere socotesc ca facem bine in aceasta seara ca facem priveghere, ca suntem in biserica si cugetam la acestea. Sa ne rugam, in mod special, in aceasta seara, ca Dumnezeu sa ne lumineze si pe noi si pe ceilalti, incat atat cat este cu putinta sa ne pocaim, sa ne intoarcem la Dumnezeu, sa stam smeriti inaintea Lui, sa plangem, sa cerem mila, ca sa inceteze mania Lui si sa se ridice blestemul care a cazut asupra noastra.

Cu Dumnezeu nu este de gluma!

Dumnezeu nu este partinitor, nici nu se joaca. Cand cineva spune ca vrea sa devina al lui Dumnezeu si Dumnezeu il crede si il primeste, dar traieste ca si cum s-ar juca cu Dumnezeu, vin asupra lui lucruri infricosatoare. Cu Dumnezeu nu este de gluma! Cu cel nepasator Dumnezeu este mai ingaduitor. Pe cel care crede ca se joaca cu El, nu-l va ierta de fel. Nu poate sa se joace cineva cu focul!

Noi ca popor am mers cu Dumnezeu, am crezut in Hristos, am devenit ai Lui si Acesta ne-a primit si ne-a facut poporul Sau. Au urmat toate acele lucruri minunate pe care le-a facut cu noi si prin noi. Dar, nu ne-am purtat bine pana in sfarsit. Stramosii nostri au pacatuit si toti ceilalti de dupa ei si s-a intamplat nenorocirea cu urmarile ei.

Noi adaugam pacate peste pacatele acelora si conti­nuam sa pacatuim. Nu numai ca lucrurile se inrautatesc, dar exista marele pericol ca Dumnezeu sa ne paraseasca cu desavarsire. Nu ne cere multe Dumnezeu. Asteapta de la noi cainta, intoarcere. Analizand toate cate se intampla poporului nostru, ar zice cineva: „Vai, vai ce rau a venit asupra noastra!”. Din alt punct de vedere, cercetand, filozofand mai adanc, prin prisma iubirii lui Dumnezeu s-ar razgandi si ar zice: „Bine ca s-au intamplat asa lucrurile!”. Cu putina curatenie a mintii si cu putina ravna, nu ne va fi greu sa intelegem ca Dumnezeu asteapta sa ne pocaim, sa ne intoarcem la El, sa devenim ai Lui. Este sfanta aceasta seara de acum, fratii mei, de aceea nici nu putem s-o trecem cu vederea, asa cum am trecut alte seri.

Sa hotaram inaintea lui Dumnezeu ceea ce vom face, nu trebuie nimic altceva decat sa ne intoarcem la Dumnezeul nostru, sa cerem mila Lui, sa-I spunem ca am patimit ceea ce am meritat. Este de-ajuns ca macar in cele din urma sa ne mantuiasca si ca neam, ca natiune, ca popor pe care L-a ales, dar si pe fiecare dintre noi, ca sa traim in aceasta lume si in cea vesnica. Amin.

(29-05-1991)

***

Siege_of_Constantinople

Cetatea a cazut[2]

Nu pentru loc a ales Domnul poporul, ci pentru popor a ales locul

Astazi este ziua de 28 mai. In anul 1453, ziua de 28 mai a fost ultima zi in care Constantinopolul era inca liber. In dimineata zilei de 29 mai, turcii au intrat in cetate, imparatia bizantina a durat 1123 de ani. La 11 mai anul 332, imparatul Constantin cel Mare a facut inaugurarea Constantinopolului si la 29 mai 1453, cetatea a cazut. Asadar a durat 1123 de ani. In Sinaxar citim ca in ziua de 11 ale lunii mai, se face pomenirea nasterii, adica a inaugurarii Constantinopolului. Iar la 29 mai cetatea a cazut.

Ultimele zile ale cetatii libere

In zilele care au premers cuceririi, se spune ca au aparut mai multe semne. La inceput s-a vorbit despre profetia care prevestea ca cetatea va cadea dupa luna plina, care a fost la 24 mai. In acea seara a fost si eclipsa de luna, care a durat trei ore. La 25 mai s-a facut mare procesiune cu icoana Maicii Domnului. Au inconjurat toata cetatea prin interior si la un moment dat, icoana, asa cum o purtau preotii si calugarii, a cazut. Nu aceasta a fost atat de mirare cat faptul ca, atunci cand au vrut sa puna icoana la locul ei, era de neridicat, ca si cum ar fi fost de fier.

In timp ce incercau sa repuna icoana la locul ei si sa continue procesiunea, a izbucnit o furtuna infricosatoare, care i-a inspaimantat pe toti. Caile erau pline de apa ca raurile iesite din matca si cand se aflau la procesiune, au fost luati de ape multi copii si batrani.

De asemenea, cu o zi sau doua inainte de cucerire, care a fost intr-o zi de marti, se spune ca a fost ceata groasa, iar deasupra bisericii Sfanta Sofia era lumina si n-au putut sa explice aceste fenomene. Lumina aceasta s-a mutat apoi in spatele armatelor otomane, aflate pe partea zidurilor Hersonului si dupa aceea a disparut. Au fost voci atunci care au spus ca Maica Domnului a parasit cetatea.

Explicatiile care s-au dat acestor semne au fost legate de faptul ca a venit sfarsitul cetatii, care intr-adevar, s-a implinit. Constantinopolul a fost asediat de multe ori in acesti 1123 de ani, dar niciodata vrajmasul n-a patruns inlauntrul zidurilor. Prima data s-a intamplat la 29 mai 1453. Mahomed sultanul avea ambitie sa cucereasca cetatea si sa ramana in istorie faptul ca un tanar de douazeci de ani a cucerit Constantinopolul, lucru de neconceput.

In cetate locuiau aproape o jumatate de milion de oameni, dar cand lucrurile s-au inrautatit si nu puteau sa-si mai procure nici hrana, cei mai multi au plecat.

In zilele in care a avut loc asediul si cucerirea, in cetate mai erau doar treizeci si cinci de mii de oameni, dintre care aparatori, adica luptatori aproape cinci mii, restul femei, copii si batrani.

Cum de a ingaduit Dumnezeu?

Asa cum am spus si veti fi luat aminte, ma intreb in sufletul meu cum de a ingaduit Dumnezeu sa cada aceasta cetate in mainile turcilor, dupa o mie si atata de ani si cum o lasa in mainile lor din anul 1453 pana astazi? mitir_theou_asiiAu trecut aproape 550 [acum deja 561, n.n.] de ani si ei continua sa aiba cetatea sfanta, cetatea Maicii Domnului, unde s-au intamplat atatea minuni!

Locasul si oamenii erau ocrotiti de Dumnezeu Insusi, asa cum in vechime avea poporul Sau, neamul israelit, pe care in multe randuri l-a izbavit si prin el a razboit si a invins pe vrajmasii Sai.

Cetatea aceasta a fost sub ocrotirea Maicii Domnului, adica nu numai inchinata ei,[3] ci Preacurata s-a aratat in repetate randuri, mantuind-o, in pofida multor stramtorari. Locuitorii cetatii credeau cu tarie acest lucru, bazandu-se pe faptul ca niciodata cetatea n-a fost biruita de vrajmasi. Nici un dusman nu a trecut vreodata de zidurile ei. Francii care au patruns inauntru, au intrat in alt fel, nu cu razboi.

Asadar, locuitorii credeau in ocrotirea Maicii Domnului. Cum de a lasat acum Maica Dumnezeului nostru, dupa o mie si atatia de ani, sa fie cucerita cetatea si sa intre inlauntru aceasta armata? Dupa legea islamica, atunci cand otomanii faceau razboi si cucereau o cetate, timp de trei zile erau liberi sa faca ceea ce voiau in acea cetate, adica s-o pradeze. Tocmai lucrul acesta le-a amintit de la inceputul luptei Mahomed, ca sa-i insufleteasca si sa-i determine sa lupte mai cu tarie.

Deci, au intrat in cetate si ceea ce a urmat, doar Dumnezeu stie! Intamplandu-se acest mare rau, nu inseamna cumva ca Dumnezeu a parasit cetatea, ca a venit ceasul sa o paraseasca!

Dumnezeu hotaraste asa, dar pana cand?

Cand facem ceva sa ne intrebam in sinea noastra: „Vrea Dumnezeu aceasta?” Si daca da, pana cand?

Sa ne referim la ceea ce s-a intamplat in pustiu cu evreii.[4] Cand s-a apropiat indeajuns de pamantul Canaan pe care era vorba sa-l mosteneasca, Moise a trimis acolo doisprezece iscoade. Acestia, dupa ce au mers prin toata tara si au adunat vestile pe care le-au dorit, dupa patruzeci de zile s-au intors si a spus fiecare ceea ce a vazut. Au aflat tara foarte rodnica si au adus si un ciorchine de struguri cu ei, ca dovada a belsugului din acea tara. Dar iscoadele, cu doua exceptii: Iisus al lui Navi si Haleb, au exagerat lucrurile si au spus ca nu vor razbi poporul care locuieste acolo, pentru ca oamenii sunt mari la trup.

Atunci, poporul a ridicat glasul impotriva lui Moise, spunand ca prefera sa moara in Egipt, decat sa moara in pustiu. Haleb si Isus al lui Navi s-au straduit sa linisteasca poporul si sa-l convinga ca nu este asa cum spun celelalte iscoade, dar poporul s-a ridicat impotriva lor si a vrut sa-i ucida cu pietre. Atunci Dumnezeu s-a maniat pentru purtarea poporului care, de multe ori pana atunci, facuse lucruri asemanatoare: revolte, tanguiri. De data aceasta intrecea masura. Atunci Dumnezeu a hotarat si a zis:

„Nici unul dintre voi, mai mari de douazeci de ani, nu va merge in pamantul fagaduintei, in afara de Haleb si Isus al lui Navi. Vor merge doar cei care sunt sub douazeci de ani.”

Si au ramas alti treizeci si opt de ani in pustiu, caci trecusera doar doi ani de cand plecasera din Egipt. Asa se explica de ce au ramas patruzeci de ani in pustie, desi aveau nevoie de putine luni ca sa ajunga in pamantul fagaduintei. Dupa aceasta revolta, insa, Dumnezeu i-a intors inapoi in pustiu. Luati seama si la urmarile intoarcerii.

Am pomenit toate acestea ca si noi, atunci cand facem ceva, sa ne punem intrebarea:

„Oare in ce masura voieste Dumnezeu acest lucru”?

Evreii, ca sa indrepte, chipurile, purtarea lor cea rea, au hotarat sa inainteze si sa cucereasca tara pe care Dumnezeu le-o fagaduise. Astfel, in loc sa se intoarca si sa ramana in pustiu patruzeci de ani, sa se caiasca, s-au incapatanat. Moise i-a mustrat si i-a vestit ca vor fi ucisi, dar acestia n-au ascultat. Chivotul Testamentului a ramas acolo unde a fost Moise si nu i-a insotit asa cum s-a intamplat in alte randuri. Intr-adevar, evreii au fost biruiti si foarte multi au fost ucisi.

Desigur, cel mai cuminte ar fi fost de la inceput ca iscoadele sa nu exagereze lucrurile si sa se tanguiasca, iar poporul sa creada ca de vreme ce Dumnezeu i-a adus pana aici si le-a promis pamantul fagaduintei, va fi cu ei. Iscoadele au gresit, dar si poporul a gresit. Greseala cea mai mare a fost ca nu s-au cait si nu s-au supus voii lui Dumnezeu, ci au lucrat dupa voia lor. Multi dintre acestia au fost ucisi in acea zi si nu s-au mai chinuit in pustiu timp de patruzeci de ani, n-au murit in pustiu.

Constantin Paleologul

statuie Constantin PaleologulSa revenim la momentul cuceririi. Imparat era atunci, asa cum stim, Constantin Paleologul. Acesta trebuie sa fi fost foarte intelept, mintos, cu multa stapanire de sine, caci n-a facut lucrari necugetate. Mai ales, ca inainte sa devina imparat, s-a intamplat urmatorul lucru: cand a murit fratele sau Ioan imparatul, care-l hotarase ca succesor al sau, Constantin era in Despotatul Mistrei. A plecat de acolo si a venit in cetate ca sa fie incoronat imparat. Intre timp, insa, chiar inainte de inmormantarea lui Ioan, al cincilea frate, Dimitrie (Ioan trebuie sa fi fost primul, Constantin Paleologul trebuie sa fi fost al patrulea) s-a grabit sa uzurpe tronul imparatului, cu toate ca Ioan nu hotarase ca el sa fie bazileu.

Era iminent un razboi fratricid, pentru ca intre timp sosise si Constantin din Mistra. Cel desemnat, intelept fiind, s-a ridicat si a plecat, din nou in Sparta. Atunci a intervenit Elena Paleologhina, mama lor, care l-a chemat pe Dimitrie si pe al saselea fiul al ei si i-a pus sa jure ca fac ascultare de fratele lor Constantin. Astfel, Constantin a preluat tronul, dar n-a apucat sa traiasca mult ca imparat. Acesta, trebuie ca a fost om cu frica de Dumnezeu. El a zis:

Eu voi muri aici, pentru Hristos, pentru Constantinopol si pentru popor!”

In ziua sarbatorii Sfantului Constantin, 21 mai, i-a chemat pe demnitarii sai si i-a sfatuit, le-a amintit ca inaugurarea cetatii s-a facut de catre imparatul Constantin, pe care-l au ca mijlocitor. Putin mai tarziu, cand a vazut ca i se apropie sfarsitul, i-a chemat din nou pe demnitarii sai, a trecut prin fata fiecaruia si inchinandu-se, a rugat pe fiecare sa-l ierte daca s-a purtat nedrept cu ei. In ajun a mers la Vlaherne cu toti comandantii la biserica Sfanta Sofia, unde deja incepuse privegherea. S-au impartasit acolo cu Prea­curatele Taine. A fost un om temator de Dumnezeu, de aceea Biserica vrea sa-l treaca in randul sfintilor. S-au scris despre el lucrari socotindu-se ca indeplineste conditiile sa fie trecut in calendar. Constantin Paleologul s-a jertfit pentru poporul sau. A facut-o pentru ca a crezut in Dumnezeu, in Maica Domnului, in voia lui Dumnezeu si a Maicii Domnului. A murit pentru Hristos, pentru Constantinopol si pentru poporul cetatii.

Maica Domnului din Muhliu

CIMG0027La putin timp dupa cucerire, sultanul a chemat un constructor grec si i-a cerut sa-i faca planul pentru o geamie care sa fie copie a bisericii Sfanta Sofia. I-a promis ca tot ceea ce va cere, ii va da. Dorinta a fost:

„Nu vreau nimic altceva, decat sa ramana deschisa biserica Maicii Domnului din Muhliu, la care merge mama mea!”

Si sultanul a dat porunca atunci ca biserica aceasta sa nu fie inchisa. Intr-adevar, de atunci se slujeste in ea. Ca si arhitectura, pentru ca i s-a facut si o prelungire, este o constructie urat structurata, dar dureaza din anii cuceririi. Nu s-a inchis niciodata si n-a devenit geamie.

Vointa lui Dumnezeu este cea care-l odihneste pe om

Incheind, as vrea sa subliniez faptul ca Dumnezeu a ingaduit sa fie pangarita aceasta cetate si toate locurile sfinte care existau acolo. Apoi, aceasta stare se continua si astazi. Nu trebuie sa cugetam, sa ne intrebam:

„Oare Dumnezeu a zis: ajunge cat a tinut imparatia, nu se cade mai mult, ca sa nu va mandriti, si de aceea a predat cetatea”?

Nu cumva, asa cum s-a intamplat si cu poporul ales, Dumnezeu a socotit ca trebuia sa se intample aceasta?

Amintiti-va versetul din cartea Macabeilor! Asa cum in Noul Testament, Domnul zice:

„Nu s-a facut omul pentru sambata, ci sambata pentru om[5],

acolo se spune ceva asemanator:

„Nu pentru loc a ales Dumnezeu poporul, ci pentru popor a ales locul”![6]

Prin urmare, atunci cand oamenii inceteaza sa fie ai lui Dumnezeu, nu mai au nevoie de loc. Adica, nu conteaza sfintenia locului, ci sfintenia oamenilor. Locul este sfant ca sa se sfinteasca oamenii, iar cand oamenii nu se sfintesc, nu mai este nevoie nici de loc.

Astfel trebuie sa privim problema cuceririi. Ceea ce ne odihneste, ceea ce trebuie sa-i odihneasca pe crestini este Hristos, vointa lui Hristos. In cele din urma, omul trebuie sa se predea vointei lui Dumnezeu, nu cu resemnare, ci cu iubire si cu credinta, nu de nevoie.

(28.05.1996)

Caderea cetatii: respingere din partea lui Dumnezeu, sau incununare martirica?[7]

Ce altceva mai bun?

Praznuim in aceasta seara pe cele doua sfinte cu aceleasi nume: Sfanta Mucenita Teodosia si Sfanta Teodosia din Constantinopol.

Cetatea si capitala imparatiei care a durat timp de 1123 de ani s-a prabusit. Au trecut peste ea furtuni, a primit atacuri, dar nimic nu i-a fortat zidurile. Locuitorii imparatiei au nadajduit si in acea seara, ca zidurile nu vor fi fortate, ca Dumnezeu ii va mantui, insa cetatea a cazut.

Am putea, asa cum pretind unii, sa vedem acest eveniment ca pe o incununare martirica. Asa cum un crestin in anii prigoanelor isi ducea lupta duhovniceasca, iar cand lucrurile se inrautateau era prins, chinuit si in cele din urma martirizat, la fel imparatia bizantina in general si cetatea imparateasca in special, a dainuit prin sfintenie, a stralucit prin lumina dumnezeiasca, a reusit sa sfinteasca multe suflete, sa raspandeasca lumina lui Hristos in toate partile pamantului. In cele din urma, Dumnezeu poate ca a zis: „Ai dainuit atat cat ti s-a cuvenit. Ţi-ai implinit misiunea pe care ti-am incredintat-o. Sa ai si un sfarsit martiric, ca sa te sfintesti cu desavarsire!”. 

Se poate sa fie ca atunci cand un suflet sfant ii lumineaza si pe ceilalti, ii ajuta, dar in cele din urma, asa cum randuieste Dumnezeu pentru fiecare, pleaca din lumea aceasta. Cati martiri ar fi putut sa traiasca mai mult decat au trait!? Unii au marturisit la 25 de ani, altii la 30, altii la 40 sau la 50 de ani, desi ar fi putut sa ajunga si pana la 80 de ani. Ca oameni sfinti puteau sa-i ajute pe multi cu lucrarea lor sfanta. Dar au marturisit atunci cand a hotarat Dumnezeu. La fel, Hristos, Care a plecat de pe pamant la 33 de ani, n-ar fi ajutat mai mult oamenii daca ar fi murit la 40, la 50 sau la 60 de ani? Insa asa a hotarat Dumnezeu, la 33 de ani, I-a venit ceasul asa cum a zis Dom­nul in Rugaciunea arhiereasca: „Parinte, a venit ceasul!”[8] a venit sfarsitul, a venit ora sa marturisesc si astfel sa-L preamaresc pe Dumnezeu si sa fiu preamarit de El. Fiecare om, in aceasta lume va trai cat hotaraste Dumnezeu!

Noua ni se pare ca cineva pleaca inainte de timp si ca ar fi putut sa mai ofere celorlalti multe. Acestea le stie Dumnezeu, Care hotaraste sa plece fiecare la ceasul lui. Toata cheia este sa aiba cineva sfarsit crestinesc, asa cum l-au avut martirii, apostolii, dar si toti cei care au trait martirul constiintei in toata viata lor si s-au sfintit.

Este cu putinta ca si cetatea Constantinopolei, imparatia aceasta, ca si cum ar fi fost un om inaintea lui Dumnezeu, sa fi daruit multe si sa fi venit ceasul ca ea sa se prabuseasca. Au avut sfarsit bun, am putea sa spunem, cei care au trait acele ultime zile, cati au murit de moarte martirica si cati au supravietuit si au rabdat toate, ca sa se sfinteasca cu desavarsire si cetatea si oamenii.

Lucrurile pot sa stea astfel. Nu suntem noi, insa, cei care Il sfatuim pe Dumnezeu. In capitolul al Xl-lea al Epistolei catre Romani, sfantul apostol Pavel spune:

„Cine a cunoscut gandul Domnului, sau cine a fost sfetnicul Lui?[9]

Cine cunoaste exact ce face Dumnezeu si de ce face? Cine poate sa-L sfatuiasca pe Dumnezeu?

Prin urmare, ce sfarsit mai bun decat acesta ar fi putut avea imparatia? A rabdat pana in sfarsit si a marturisit. In cele din urma a suportat macelul si tot raul din acea noapte si din acea zi, dupa care s-a luminat. Ce altceva mai bun ar fi avut sa doreasca si sa ceara decat sa afle un asemenea martiriu, o asemenea binecuvantare pe care Dumnezeu o ofera celor pe care i-a ales sa marturiseasca! Si pentru ca-L rugam ne daruieste sfarsit crestinesc si ne invredniceste de o asemenea binecuvantare! Chiar daca ne chinuim, chiar daca suferim, de vreme ce sfarsitul este bun pentru sufletul nostru, de vreme ce ne ajuta sa se sfinteasca mai mult sufletul nostru, sa se curateasca mai mult, sa se mantuiasca, merita! Vom fi fericiti ca Dumnezeu sa ne invredniceasca de toate acestea.

Ce sens are existenta locului sfant, daca oamenii nu se folosesc?

sfantul imparat constantinPe de alta parte, insa, se adevereste si ceea ce auzim tot la apostolul Pavel care zice:

„Caci darurile si chemarea lui Dumnezeu nu se pot lua inapoi!”[10]

Asadar, trebuie sa spunem ca intotdeauna este vorba si despre slabiciune omeneasca. Despre martiri sigur ca nu putem sa spunem aceasta, martirul marturiseste, daca nu marturiseste trebuie sa se lepede de Hristos. In cazul Imperiului Bizantin, este foarte probabil sa nu fi ingaduit Dumnezeu sa vina raul, daca nu L-ar fi intristat cei prin care a lucrat raul. Se poate sa fie si asa. Nu putem sa excludem cetatea sfanta, nu putem sa facem o exceptie, mai ales daca avem in vedere si cateva glasuri ale acelei perioade, cu putin inainte de cucerire, care au dramatizat si au prezentat in culorile cele mai negre starea depravata a cetatii.

Este posibil ca acestea sa nu fie doar barfe ale oamenilor care intotdeauna gasesc ceva de spus, ci sa fie adevaruri pe care Dumnezeu le-a vazut de sus si de aceea a zis: „Ajunge, nu trebuie sa mai existe cetatea, imparatia aceasta!”

La adunarea pe care am avut-o mai inainte, am amintit de versetul din Cartea a doua a Macabeilor. Acolo, luand ca pretext locul sfant al templului din Ierusalim, in Sion, se aminteste de ceea ce a spus Hristos Insusi:

„Nu a fost facut omul pentru sambata, ci sambata pentru om!”[11]

Concret, spune despre locul cel sfant ca este pentru popor, pentru om si nu poporul pentru loc:

„Ca n-a ales Domnul pe poporul Sau pentru acest loc, ci locul acesta pentru poporul Sau.[12]

Adica, Dumnezeu a ales acel loc ca sa fie acolo templul si astfel sa fie sfant si locul si cetatea, ca sa-i sfin­teasca pe oameni, ca acestia sa fie asa cum vrea Dumnezeu, sa traiasca dupa voia lui Dumnezeu. Dumnezeu stie ca oamenii nu pot fi desavarsiti, ca vor cadea si asteapta sa se pocaiasca pentru ca sa-i ierte. Aceasta insa nu poate sa mearga la nesfarsit. Cand cineva greseste la nesfarsit si nu poate sa se pocaiasca si sa se mantuiasca, ci devine nesimtitor, prelungeste pacatul si ia alte cai, atunci locul sfant inceteaza sa mai fie sfant, sa-si implineasca scopul lui de sfintire a oamenilor. De vreme ce oamenii care se afla pe locul sfant, nu numai ca nu se sfintesc, dar merg din rau in mai rau, ce nevoie mai au de loc?

Astfel, Dumnezeu ii lasa pe barbari sa pangareasca locul din Ierusalim. Desi pare ca are loc un mare rau, toate se intampla pentru om. Dumnezeu a sfintit locul pentru popor, dar de vreme ce poporul se pierde, mai are importanta ce va deveni locul? Aici, in Vechiul Testament, poporul se pierde! Este posibil ca si in cazul Constantinopolului, sa avem o situatie asemanatoare. Adica, locul acesta, cetatea sfanta a Constantinopolului care a durat atatia ani, a avut scopul sa-i sfinteasca pe oameni. De aceea a fost loc sfant, Dumnezeu a sfintit-o si Maica Domnului a ocrotit-o numai atata timp cat oamenii s-au folosit. Dupa ce a incetat sa-si implineasca rostul, ce sens avea ca ea sa mai existe?

Cand Dumnezeu Isi retrage harul Sau!

Acestea se intampla si fiecaruia in parte. Dumnezeu a facut lucruri minunate ca sa ne bucuram de ele. Cand avem prea multe, le trecem cu vederea. Pe toate ni le-a dat Dumnezeu de la inceput, ca sa se sfinteasca sufletul nostru, ca sa ne ajute sa devenim ai lui Dumnezeu, sa pasim pe calea Lui, sa implinim voia Lui. Daca nu le folosim, ci dimpotriva ne laudam cu acestea inlauntrul nostru, Dumnezeu ni le ia si le lasa sa se piarda. Toate sunt pentru om, ca omul sa se mantuiasca, sa nu piara.

Intr-adevar, Dumnezeu l-a ales pe poporul nostru, l-a iubit, i-a oferit lucruri sfinte si de dragul lui a sfintit multe locuri. Daca, insa, noi nu ne folosim de acestea, Dumnezeu Isi retrage harul Sau. Dumnezeu sfinteste locurile si lucrurile, ofera sfintenia Lui oamenilor, atata timp cat acestia se sfintesc. Dar daca oamenii, nu numai ca nu se sfintesc, ci devin mai rai, Dumnezeu Isi retrage binecuvantarile si binefacerile Sale. Sa luam aminte, nu putem sa ne jucam cu acest lucru! Toti sfintii si sfanta 29mai_teodosia-constantinopolTeodosia pe care o praznuim in aceasta seara, asa au vietuit inaintea lui Dumnezeu. Nu s-au mandrit cu nimic, nici nu s-au legat de lucruri doar ca sa se laude. Fiecare suflet sfant a fost ajutat de binecuvantarile lui Dumnezeu.

Alte suflete au primit cununa martiriului sangelui, precum sfanta martira Teodosia. Unul a primit coroana martiriului constiintei, celalalt cununa marturisirii, etc.

Asadar, am putea la acest inceput de praznic in cinstea sfintei, legat si de evenimentul cutremurator al caderii cetatii sfinte, sa cugetam la lucruri folositoare pentru noi, pentru cei din jurul nostru si in general pentru cei din neamul din care facem parte. Sa ne gandim si sa tragem concluzii bune, incat sa ne folosim.

(29.05.1996)


[1] Cuvantarea a fost tinuta in biserica Sfanta Treime, la slujba de priveghere, cu prilejul pomenirii anuale a actului de cucerire al orasului Constantinopol.

[2] Fragmente dintr-o cuvantare tinuta la o adunare spedala a femeilor de stiinta

[3] Mai concret, Marele Constantin a inchinat-o Maicii Domnului. Vezi Sfantul Nicodim Aghioritul, Sinaxarul celor 12 luni ale anului, Ed. „Stupul ortodox”, voi. 5, Tesalonic, 1982, pag. 71

[4] Vezi Numeri, cap. 13 si 14.

[5] Vezi Marcu 2, 27

[6] II Macabei 5,19

[7] Predica a fost tinuta in biserica Sfanta Treime cu prilejul comemorarii cetatii cazute. A fost precedata de citirea Sinaxarului zilei celor doi sfinti praznuiti.

[8] Ioan 17,1.

[9] Romani 11, 34.

[10] Romani 11, 29.

[11] Marcu 2, 27.

[12] Vezi II Macabei 5,19.

(din: Arhim. Simeon Kraiopoulos, Taina Suferinței, Editura Bizantină 2007)

taina suferintei

Legaturi:

***

Din aceeasi carte:

***

De acelasi autor:


Categorii

Arhimandritul Simeon Kraiopoulos, Caderea Constantinopolului, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Pocainta

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

13 Commentarii la “CADEREA CETATII SFINTE: Predici ale Parintelui Simeon Kraiopoulos despre SENSUL DUHOVNICESC AL CUCERIRII CONSTANTINOPOLULUI: “Cu Dumnezeu nu este de gluma! Sa nu ne astupam urechile, fratii mei!”

  1. “Cele mai mari modele de sfintenie ale trairii autentice pentru fiecare crestin,din orice epoca,sunt protoparintii,paradisul sufletului de copil,si ucenicii Domnului.
    “De nu va veti intoarce si nu veti fi precum pruncii,nu veti intra in Imparatia Cerurilor.”(Matei 18,3).
    Exprimarea aceasta arata in mod sigur ca intoarcerea la aceste stari este o definitie a vietii duhovnicesti,conditia mantuirii.
    Autentic este cel gol,cel care ramane neacoperit,neocrotit,lipsit de aparare si scuturi,precum protoparintii inainte de cadere;
    Este cel nevinovat,cel care poate sa creada precum copii mici;
    Este cel neintinat de cunoasterea inalta,si simplu,precum Apostolii.
    Cu cat mai mult intelegi in chip smerit nestiinta ta,-faptul ca nu stii si ca este cu neputinta sa afli,-,cu atat mai aproape te aflii de sentimentul tainei si de descoperirea cunoasterii adevarate,deoarece cunoasterea inseamna smerenie si har,nu intelegere si pricepere.”-“Omul la rascruce”-Mitropolitul Nicolae

  2. Sorin DUMITRESCU – Mucenicia europeană a ultimului Constantin
    http://convorbiri-literare.ro/?p=2480

    După cîţiva ani de „spionare” ageră, nobilul petrece la întoarcere cîteva luni la curtea bazileului gotic Petru Rareş. Întors în Rusia, trimite ţarului un raport de călătorie, prin care-i propune, fără să ezite, să ia ca model de înţelepciune statală zicerile „voievodului Petru”. Pentru noi, acestea cuprind informaţii uimitoare privind felul Muşatinilor de a privi istoria Bizanţului contemporan lor precum şi adevăratele lor opinii asupra cauzelor care au dus la Căderea Constantinopolului şi la frîngerea axului ecumenic al creştinătăţii. E mai mult ca sigur că aceste opinii aparţineau faimosului său părinte. Spicuiesc doar cîteva dintr-un noian de „fanariotisme” avant la lettre, model 1453, descrise de voievodul moldav: „Şi aşa zice voievodul Românilor: legea grecească era nedreaptă şi cumpărarea ei era necurată. Negustorul nu putea să stabilească preţul la marfă…Demnitarii în oraşe şi ţinuturi se gîndeau cu viclenia lor, şi cu îndemnul diavolului scoteau cu tîlharii din sicrie pe morţii nu de mult îngropaţi şi prădau sicriele sărace. Şi pe acel om mort înjunghiindu-l cu suliţa de vînătoare sau tăindu-l cu sabia şi ungîndu-l cu sînge, îl aruncau în casa omului bogat şi puneau ca reclamant pe un denunţător care nu-l
    ştie deloc pe Dumnezeu şi condamnîndu-l cu judecată nedreaptă, ca să-i jefuiască din curtea lui casa şi bogăţia…Pentru aceasta s-a mîniat Domnul Dumnezeu şi cu mînia sa nepotolită a trimis asupra lor (grecilor) robia străinului de neam, a lui Mahomed-Sultanul, împăratul turcesc…

  3. Buna ziua,
    Dorim sa aducem in atentia d-voastra prima platforma de donatii online in scop caritabil http://www.salveazaoinima.ro Prin acest mesaj venim cu rugamintea daca doriti sa puneti un banner sau link pe blogul d-voastra pentru a ne fi mai usor sa promovam acest proiect.Suntem siguri ca numai impreuna putem face lucruri frumoase.
    Asteptam cu interes raspuns din partea d-voastra pe adresa de e-mail:salveazaoinima@gmail.com sau ma puteti contacta la nr de tel.0752.753.540-Placinta Vlad-Presedinte Asociatia “Salveaza o inima”
    Va multumesc din inima!

  4. Pingback: DUREROASA SI DE-A PURURI PILDUITOAREA ISTORIE A CADERII CONSTANTINOPOLULUI - Recomandari
  5. @soram:

    superb citat! Doamne, ajuta!

  6. Pingback: FAMILIA DE MUCENICI A TARULUI NICOLAE ROMANOV, ultimul imparat rus (✝17 iulie) si DEZLANTUIREA REVOLUTIEI BOLSEVICE, sangeroasa urgie anticrestina pregatitoare a stapanirii antihristice (si VIDEO; FOTO) -
  7. Pingback: SFANTUL CONSTANTIN BRANCOVEANU – domnitorul emblematic pentru lumea veche românească si ceasul Judecatii neamului. CUM S-A SFARSIT O LUME prin UCIGASA INVIDIE si TRADAREA DE FRATE. Cum cade si de ce moare un neam? -
  8. Pingback: Interviu cu Pr. Prof. Theodoros Zisis in “Lumea credintei” despre IUBIREA FALSA A ECUMENISMULUI si CONSECINTELE MINIMALISMULUI DOGMATIC: “Fara adevar, iubirea este minci­noasa. Aceasta perioada este cea mai grea dintre toate. Nu stiu da
  9. Catedrala Sfanta Sofia, la ceas de seara: http://www.earthcam.com/world/turkey/istanbul/
    Pe peretele din dreapta, se spune pe unele bloguri grecesti, se vede semnul Sfintei Cruci, fie zi, fie noapte.

  10. Pingback: OTOMAN SHOW OFF. Celebrarea indecenta a CADERII CONSTANTINOPOLULUI de catre Turcia lui Erdogan (Video) | Cuvântul Ortodox
  11. Pingback: “Este epoca vieţii ticăloase… Popoarele nu se pocăiesc. Noi cărbuni aprinşi sunt pregătiţi pentru omenirea care are inima împietrită…”/ PACAT, IMPATIMIRE sau MENTALITATE STRICATA: pentru ce ne mustra mai mult Dumnezeu? | C
  12. Pingback: “Ne-a mai dat Dumnezeu un Post. Încă o șansă…”. CARE ESTE CAUZA DUHULUI ANTIHRISTIC CARE RĂZBOIEȘTE BISERICA? | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate

Carti recomandate