MAICA DOMNULUI DIN KAZAN VREA SA NE VORBEASCA. MAI AUZIM?

13-10-2009 Sublinieri


Minunea de la Huta (Reportaj TVR 1 – Universul credintei)

Parintele Justin Parvu:

“Până acum a fost vremea mărturisirii, de acum nu mai e mult până ce va veni vremea muceniciei.

(cuvantul audio – mp4)

Icoanele acestea făcătoare de minuni ne dau vădit dar nu deschid graiul să ne dovedească si să ne mâne pe noi spre o viată cât mai desăvârsită crestină, spre o viată oarecum căt mai aspră pentru pregătirea zilelor de mâine care se apropie din ce în ce mai vertiginos si care ne îndeamnă să putem rezista în marile ispite si încercări mucenicesti de viitor. Acestea si datorită procesului pe care îl trăim în momentul de fată si care poate că depăseste orice limită a ultimelor 20 de veacuri de istorie si datorită evenimentelor păcătoase pe care le-am trăit si le trăim cu atât si procesul de vindecare e mai târziu si mai chinuitor.

Aceste icoane sunt în acele zone în care s-a încercat o viată mai deosebită a vieții călugăresti si a vietii crestine, cu toată influenta si puterea lor si credem că aceste icoane să poata influenta înspre bine, înspre o, oarecum, întârziere a abaterii mâniei Lui Dumnezeu asupra noastră. Este emotionant până la înspăimântare cum ne îndeamnă icoanele acestea spre o îndreptare, spre o revenire a noastră în sfera crestina de altădată. O astfel de icoană e o mărturie grăitoare de pregătire a noastră cât mai grabnică pentru că toate evenimentele politice si istorice si religioase se îndreaptă spre un dezastru al omenirii. Acest dezastru îl mai putem oarecum întârzia numai si numai prin post, prin rugăciune, prin unitatea noastră în a ne îndrepta în fata judecătii Lui Dumnezeu”.

Parintele Eftimie Mitra:

Ne aşteaptă vremuri grele. De cele mai multe ori când vine o prigoană sau o perioadă grea se întâmplă astfel de minuni, cum a fost şi în cazul icoanei de la Nicula şi altele. Acum e bine să ne bucurăm de tot ce poate fi duhovnicesc că nu se stie cât vom mai putea face acest lucru. Aceasta poate fi o întărire si o încurajare din partea Maicii Domnului pentru vremurile ce vor urma”.

Egumenul Schitului Huta, Parintele Visarion Tuderici:

“Icoana originală era pictată, icoana de la Huta este o copie litografică după icoana Maicii Domnului Kazanskaia. Lacrimile Maicii Domnului sunt o traspunere în lumea noastră, prin intermediul icoanei, a suferinţei Sale. Cu atât mai mult cu cât în timp ce lacrimile curgeau Maica Domnului şi-a schimbat fizionomia, în icoană, întristându-se“.

IMG_2627***

  • Se mai relateaza ca o alta copie a icoanei Maicii Domnului Kazanskaia a plans cu lacrimi de mir, incepand din 22 septembrie a.c., in camera de rugaciune a unui penitenciar de femei din Rusia (orasul Alatyr), potrivit paginii web a Manastirii Hancu:

icoanadininchis

***

Rugaciune la Icoana Maicii Domnului Kazanskaia

O, Preasfanta Stapana de Dumnezeu Nascatoare! Cu frica, cu credinta si cu dragoste cazand inaintea sfintei tale icoane, te rugam: Nu intoarce fata ta de la noi, cei ce ne cucerim tie, Maica milostiva, roaga pe Fiul tau si Domnul Dumnezeul nostru, Iisus Hristos, sa daruiasca pace tarii noastre. Sfanta Sa Biserica sa o pazeasca neclintita de necredinta, de eresuri si de dezbinare, caci nu avem alt ajutor, nici alta nadejde afara de tine, Nascatoare de Dumnezeu.

Tu esti Ajutatoarea si Aparatoarea cea atotputernica a neamului crestinesc. Izbaveste pe cei care se roaga tie de caderea in pacat, de asuprirea oamenilor rai, de toata nevoia si ispita, de tot necazul si de moartea cea naprasnica. Daruieste-ne noua duhul smereniei, inima infranta, curatia cugetelor, ca laudand cu multumire maretia ta sa ne invrednicim toti de Imparatia Cerurilor si acolo impreuna cu toti Sfintii sa preamarim Preacinstitul si de mare cuviinta Nume al Tatalui si al Fiului, si al Sfantului Duh, in vecii vecilor. Amin!

kazanskaya

Despre parintele Eftimie Mitra si Schitul Huta:

IMG_2578


Categorii

Minuni si convertiri, Profetii si marturii pentru vremurile de pe urma, Rugaciunea (Cum sa ne rugam?), VIDEO, Vremurile in care traim

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

22 Commentarii la “MAICA DOMNULUI DIN KAZAN VREA SA NE VORBEASCA. MAI AUZIM?

  1. Imi este teama ca rugaciunile preotilor cu har, ale calugarilor si maicutelor, si nu in ultimul rand ale sihastrilor, nu or sa ne mai ajute mult timp. Ma uit cum din biserici lipsesc cei tineri, cei cuprinsi cu varste intre 14 si 40-50 de ani. Ponderea lor este cumplit de redusa. In acelasi timp ii vad cum traiesc: manele, gratare in posturi, obsedati de sexualitate si opaci la cele mantuitoare..Oamenii acestia cheama necazul cu indarjire. Parca le vor pe toate: moarteprin razboi, foamete, anarhie,..Si mai cumplit este modul in care isi cresc copii ! In loc de educatie le ofera viclenie, mijloace de impatimire si dominare a celor din jur…Asa s-a cam ierahizat si societatea noastra: cei vicleni si incisivi sus, ceilalti jos.
    Imi aduc aminte de camerele de gazare din lagarele de exterminare. La deschiderea usilor, de fiecare data se constata cam aceeasi “alcatuire” lugubra a celor omorati: cei puternici in varful piramidei, iar copii in partea de jos. In acele ultime clipe, bietii oamenii isi pierdeau mintile si se catarau unii pe altii, pt a profita de ultimile guri de aer. Neasteptata era supravietuirea copiilor. Acestia, calcati in picioare de cei mai puternici, erau striviti pana la axfisiere, nepermitand inspirarea otravei..
    Poate-s cinic sa fac o asemenea comparatie, dar catre o astfel de ultima si criminala alcatire ne indreptam. Ne-o facem cu mana noastra !

  2. fratele in Domnul de mai sus (Ionel Stanica) face aici o descriere foarte dureroasa a lumii de azi, pe care nu o pot acuza de cinism. ma tem ca este exacta, cu un singur amendament: in mai multe locuri din lume, am constatat ca mai sunt si tineri in sfintele biserici.

    ba chiar sper eu, mai multi (procentual vorbind) veti gasi intre 14 si 30 de ani, caci, pe ici pe colo, prin lucrarea neincetata a Preasfintei Treimi, dupa caderea comunismului, nu chiar toti tinerii au cazut in mrejele consumismului. mai trist inca este ‘golul’ de crestini dreptslavitori intre 30 si 55/60 de ani 🙁

    mai sper si ca – oricat se straduieste dominatia (non)valorilor antihristice din jur – inca nu s-a sters cu totul Chipul lui Hristos din om; inca mai exista si bunatate, si candoare, si spirit de jertfa… poate ca dincolo de pojghita politic corecta, mai sunt si sentimente umane calde in stare pura.

    intr-adevar, au cam dat drumul la robinetul cu gaze ucigase cei care se cred ‘mai marii’ lumii de azi, insa mai sunt si din aceia care, fie si striviti sub greutatea pacatelor lumii, isi pun nadejdea in Hristos.

    mai este ‘un rest’ de omenire, care pe vremea lui Noe a fost si mai mic decat acum (doar 8 oameni, nu?), pe vremea lui Sf Proroc Ilie erau ‘sapte mii de barbati’ in Israel… o ‘farama’ a ramas oricand, iar Sfinti (precum Pr Arsenie Boca sau Valeriu Gafencu) s-au nascut chiar si in cele mai improbabile vremuri de a se mai face sfinti.

    e grav ca multi dintre noi ne facem, incetul cu incetul, mai rau decat fiarele. iar cand binemeritata urgie va veni asupra noastra, toti vom suferi, si grau si neghina, si buni si rai.

    macar atunci sa ne venim in fire si cumplita suferinta (care mai poate fi intarziata – dar nu anulata!) sa ne fie cat mai multora spre mantuire, sa ne pocaim, fara a carti impotriva Domnului si a socoti drept ‘nemeritate’ cele ce vor fi.

    multora nu le vor servi la nimic mustrarile trimise de Domnul, ci mai rau se vor inrai, dar noi – care ne mai socotim crestini ortotocsi – sa ne rugam pt toti, s ne fie mila de toata lumea, si de cei care sufera cu nadejdea Invierii, si de cei care sufera pregustand inca de pe aici chinurile vesnice!

    sa ne miluiasca Preasfinta Treime pt rugaciunile Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu si ale tutoror Sfintilor!

  3. Imi vine sa le las pe toate la o parte si sa plec la o manastire. Cat despre ce ne asteapta in viitor….citez raspunsul a multor intrebari care il dadea Sfantul nostru Parinte Paisie Olaru: “Mila DOMNULUI!!”

  4. @ Andrei

    dc esti mirean si ai indatoriri in lume, visul cu ‘plecarea la manastire’ probabil ca nu e decat o ispita diavoleasca. odata ajuns acolo, aproape sigur vei fi imboldit sa te intorci in lume si tot asa… sau cine stie ce alte ispite iti va pregati vrajmasul, numai liniste sa n-ai, ori intre mireni, ori intre calugari!

    dc chiar te cheama Domnul si pt El vrei ‘sa le lasi toate’, nu pt ca ar fi ‘prea grele de purtat’ in aceste vremuri nebune, ferice de tine!

    mila Domnului fie peste tine, peste cititorii si autorii acestui site, si peste lumea intreaga!

  5. @ MunteanuUK
    Multumesc pentru cele scrise de mai sus. Mi-ar face placere sa vorbesc mai multe cu dumneavoastra…poate prin email…sau messenger, sau orice alta cale mai discreta.
    DOAMNE AJUTA!

  6. Nu ştiu să joc biliard, dar imaginea mesei cu bile -omenire mi se pare sugestivă pentru vremurile noastre.Cu cât mai mulţi la un loc,cu atât mai palpitant jocul.Jucătorii văd toată masa,îşi aleg poziţia favorabilă pentru ca prin lovirea unei bile să alunge o cu totul altă bilă, care nici nu ştie de unde i-a venit căderea.Până şi un pion ştie pentru ce luptă şi se sacrifică…În zbuciumul de bile,nici nu-ţi dai seama încotro eşti mânat şi că poţi ajuta la dezastrul tău şi al altora (de care să ne ferească Bunul Dumnezeu!)…

  7. @ Andrei

    nu-s un ‘dumneavoastra’; mi se poate spune pe nume – Bogdan. din cate stiu, asa se practica pt a intra in legatura cu cineva: o solicitare catre administratorii siteului sa-ti dea adrs mea de e-mail.

    cum si ei sunt politicosi si discreti, probabil ca era nevoie sa-mi dau, pe aceasta cale, si ‘acceptul formal’ in acest sens. Doamne, ajuta!

  8. E in regula, vom intermedia noi.

  9. Da fratilor aveti perfecta dreptate cand descrieti starea lumii de azi – trebuie sa recunosc lumea vazuta ca o masa de biliard e o comparatie buna – dar sa nu ne pierdem nadejdea.
    Rugaciune, post si milostenie – asta e raspunsul
    Rugaciunea oricand: asteptand autobuzul, vedem un tanar vopsit, cu cercei si lanturi, sa ne rugam pentru el sa-l lumineze Dumnezeu, vedem pe strada batrani sa ne rugam pentru ei sa duca viata sfanta sa se pocaiasca sa ajunga si ei in Imparatie, vedem copii jucandu-se, sa ne rugam sa-i impinga Maica Domnului spre Adevar.
    Cu postul e mai greu…azi …”te indeamna si te cheama” toate cele, dar daca vrem sa bem un suc sa ne gandim ca sfintii si de la apa se abtineau si atunci sa schimbam sucul pe apa. Mici sacrificii putem face, inca.
    Milostenie…daca vedem pe cineva ca nu stie lucruri elementare despre credinta noastra stramoseasca, sa-l indreptam cu iubire si marinimie.
    De ex. mi s-a intamplat de multe ori sa vad persoane mult mai in varsta decat mine ca nu stiu ce sa faca la pomeniri. La inceput mi-a fost jena sa le dau eu sfaturi, puteau sa-mi fie bunici…dupa ceva vreme cand am vazut ca chiar au nevoie de ajutor m-am rugat sa-mi puna Dumnezeu in gura cuvintele potrivite si cu mare jena m-am dus sa le ajut. Niciodata ajutorul nu mi-a fost respins dimpotriva mi-au multumit din suflet ca le-am scos din incurcatura.
    “Mila voiesc si nu jertfa” Daca aplicam mila…merge ca uns.
    O unda de dispret sa fie in voce…si totul e pierdut.
    Sa ne ajute Bunul Dumnezeu sa nu ne dezlipim mintea si inima de El

  10. Interesanta compararea lumii cu masa de biliard. Atunci ar trebui sa stam mai retrasi de lume si prieteni?!

  11. Pingback: Război întru Cuvânt » ACATISTUL CUVIOSULUI KUKSA AL ODESSEI, MARTURISITORUL SI FACATORUL DE MINUNI – 24 decembrie – 45 de ani de la mutarea in cetele sfintilor
  12. si eu cred ca toata minunea asta a PREACURATEI MAICII noastre MAICA DOMNULUI ne arata ca vine un mare necaz pt toti romanii crestini cati suntem in tara noastra deoarece neam facut f f rai impietriti la inima,mandrii,nepasatori,ne rugam cand ne aducem aminte si multe altele!!!inca ceva la care vreau sa pun punct un mare necaz o sa avem cu treburile acestea americane ca ne-am incurcat tare cu iei!!!!o sa avem un razboi rece mai tarziu si cu RUSIA si mai multe tari cred k stiti despre ce vreau sa vb????DOAMNE IISUSE HRISTOASE,FIUL LUI DUMNEZEU,MILUIESTE-NE PE NOI PACATOSII!!!

  13. Pingback: Razboi întru Cuvânt » MARTURIA PARINTELUI EFTIMIE MITRA DE LA SCHITUL HUTA (Bihor) despre sminteala creata la Oradea de teologul Danion Vasile si despre reactia Parintelui Iustin Parvu la “cazul Danion”
  14. Dragilor, tare ma bucur sa vad ca mai exista oameni ca voi! Vreau sa ii transmit ceva d-lui Ionel Stanica si sper sa-i fie spre bucurie: sunt, intr-adevar, anumite locuri unde tinerii se mai duc la biserica! Biserica de care apartin a trecut prin vremuri triste… doar pensionarii mai veneau (si mai mult din obisnuinta sau “ca asa se face”), pt tineri parea mai mult decat nepotrivit chiar sa vorbesti de biserica! Mi-era mila de preoti, ce-o fi fost in sufletul lor… Insa, cu anii, ceva s-a schimbat. Au inceput sa vina copii, adolescenti, tineri! Suficient de multi! Nu-mi vine sa cred, pt ca stiu care era tendinta cu putina vreme in urma! am fost uimita sa vad improspatarea aceasta, si nu numai la sarbatori mari, ci cu alte ocazii. In Postul Pastelui, de ex., biserica a fost mai tot timpul plina si preotii stateau de la primele ore pana spre miezul noptii pt a spovedi!
    O fi efectele crizei sau alte dezastre din lume, am putea spune. Totusi, este ceva dincolo de asta. Am vazut peste tot, printre prietenii si colegii mei, amicii de pe internet etc, tendinta de a se alege in doua tabere. Cine nu vrea sa creada in Dumnezeu nu va crede, oricate dovezi i s-ar aduce… as aca ramane sa traiasca o viata searbada… iar cine vrea sa creada, crede oricum. Multi s-au trezit, credeti-ma, si merg spre Adevar!
    Domnul sa ne ajute tuturor!

  15. Pingback: Război întru Cuvânt » CONVORBIREA TACUTA A MAICII DOMNULUI CU NOI – MINUNEA DIN SATUL BIHOREAN DELANI: Icoana Maicii Domnului a izvorat mir la exact 1 an distanta de minunea de la Schitul Huta: “Daca mai marii Bisericii tac, vorbesc i
  16. Pingback: Icoana Maicii Domnului de la Delani a izvorat mir la exact un an dupa minunea de la Schitul Huta « Un Blog Crestin – Ortodox
  17. Azi se stie foarte bine de ce a plans Maica Domnului la Schitul Huta. Este foarte dureros ce s-a intamplat acolo. Sa nadajduim, totusi, ca acest schit va fi iarasi cum a fost …

  18. Parintele Eftimie a plecat de la Huta. Din cate am aflat icoana a primit-o personal de la un credincios din Oradea in urma cu cativa ani.
    Cand a plecat a luat icoana si a dat-o unui preot antiecumenist din Oradea sa o pastreze in biserica sa.
    Cei de la Episcopia Oradiei vroiau sa o duca la catedrala din Oradea sa o foloseasca in scopuri comerciale. Sa faca pelerinaje si sa stranga bani pentru construirea catedralei.
    Din pacate banii care erau pentru catedrala din Oradea s-au cheltuit pe viata de lux a preasfintitului Sofronie si acum impovareaza preotii cu dari si taxe pentru a recupera banii.
    Trist e ca a incercat sa recupereze acesti bani folosindu-se de icoana de la Huta. Apreciem curajul parintelui Eftimie de a nu o lasa pe mana acestor hapsani care vroiau sa faca comert si cu cele sfinte.

  19. Pingback: Razboi întru Cuvânt » Icoana Kazanskaya a fost sarbatorita la Oradea
  20. Pingback: “SCOALA-TE SI UMBLA!” De ce trebuie sa pretuim totusi… sanatatea? CUM SE TRATEAZA SI SE VINDECA DE BOLI CREDINCIOSII ORTODOCSI? -
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate

Carti recomandate