SFANTUL VASILE CEL MARE – Stalpul de foc care lumineaza cu putere si azi, episcopul de care s-a minunat cerul si pamantul (2)

1-01-2010 Sublinieri

” … dar nimic n-au sporit, pentru că n-au găsit un om slab la inimă, ci un om hotărît”.

“- Nimeni n-a vorbit cu mine cu aşa îndrăzneală. Iar sfîntul i-a răspuns:

– Căci nu ţi s-a întîmplat să vorbeşti cu vreun episcop”.

0101sfiervasiliecelmare40


(…)

Altă dată, mergînd undeva sfîntul, o femeie săracă, fiind nedreptăţită de eparhul cetăţii, a căzut în cale la picioarele fericitului, rugîndu-l ca să scrie despre dînsa la acel boier, ca unul care avea multă trecere către dînsul. Sfîntul, luînd o hîrtie, a scris către boier astfel:

“S-a apropiat de mine această săracă femeie, care îţi aduce scrisoarea mea, nădăjduind că mă iubeşti şi are trecere cuvîntul meu la tine; deci m-a rugat ca să-ţi scriu, să n-o mai superi. De este adevărată nădăjduirea ei, arată cu lucrul, şi fă milă cu femeia aceasta“.

Scriind sfîntul hîrtia, a dat-o femeii celei sărace, iar ea luînd-o, a dus-o şi a dat-o boierului, care, citind-o, a scris înapoi sfîntului:

“După scrisoarea ta, părinte sfinte, aş fi voit să fac milă acestei femei sărace, dar nu pot, de vreme ce se află sub dajdie”.

Iar sfîntul iarăşi a scris către dînsul:

“Dacă ai voit şi n-ai putut, bine; iar de ai putut şi n-ai voit, atunci te va aduce Dumnezeu în starea celor ce au trebuinţă ca, atunci cînd vei voi să fii miluit, să nu poţi fi”.

Acest lucru s-a şi întîmplat, pentru că, nu după multă vreme, supărîndu-se împăratul pe acest eparh, căci auzea că face multe năpăstuiri, l-a aruncat în închisoare, ca să despăgubească pe cei pe care îi năpăstuise. Eparhul a trimis din închisoare rugăminte la Sfîntul Vasile ca să-l miluiască şi să înduplece pe împărat, prin mijlocirea sa.

Vasile grăbindu-se, a rugat pe împărat pentru dînsul şi, după şase zile, a venit poruncă pentru liberarea boierului de la închisoare. Eparhul văzînd milostivirea sfîntului către dînsul, a alergat la el spre a-i mulţumi, iar femeii sărace i-a dat îndoit din averile sale.

11045Altă dată, era foamete atîta de mare în eparhia sfîntului, încît mulţi oameni au murit, din lipsă de hrană. Sfîntul, văzînd pe boieri că ţin grîul în hambare şi nu-l dau săracilor, se mîhnea de învîrtoşarea inimii acestora; căci o altă neomenie mai mare decît aceasta nu este, ca într-o vreme ca aceea cei bogaţi să nu voiască a vinde grîul, ci să aştepte ca, vînzîndu-l mai scump, să adune mai mulţi bani. Dar nu ştiu ticăloşii că, cu cît aşteaptă vreme mai multă să adune bani mai mulţi şi să strîmtoreze pe cei săraci, cu atît îşi înmulţesc asupra lor mînia lui Dumnezeu; căci ce altceva este mai rău decît să păstreze grîul şi să negustorească strîmtorarea săracilor, să se lipsească şi să moară de foame? Cum să-i numească cineva pe aceştia creştini? Cum să-i numească oameni pe ei care sînt mai sălbatici decît fiarele, că fiarele iubesc pe cele asemenea lor, iar aceştia nu se milostivesc spre cei de o seminţie cu dînşii. Unii ca aceştia erau, în vremea aceea, boierii Cezareei.

Sfîntul îi învăţa în fiecare zi despre milostenie, îi sfătuia, îi ruga, le scria, le aducea aminte de iubirea de străini a lui Avraam, de primirea de străini a lui Lot, de istoria lui Iosif cel preafrumos, cum a hrănit pe egipteni, şi mai ales cuvintele acestea: Surpa-voi hambarele mele şi mai mari le voi zidi. Acestea făcîndu-le şi zicîndu-le sfîntul, de-abia i-a înduplecat să-şi deschidă hambarele. Atunci, urmînd lui Hristos, care a spălat picioarele ucenicilor, slujea singur la împărţirea grîului, singur fierbea seminţe, singur le împărţea săracilor hrana; şi aşa făcînd multe zile, a potolit primejdia foametei.

150px-JulianÎn acea vreme, împăratul Iulian (361-363), necuratul şi păgînul, vrînd să ducă război asupra perşilor, a venit în părţile Cezareei Capadociei; iar Sfîntul Vasile cunoscîndu-l de la Atena, căci învăţase acolo împreună cu dînsul, a luat poporul său şi l-a întîmpinat, cinstindu-l ca pe un împărat, şi fiindcă nu avea alt dar să-i ducă, i-a dus trei pîini de orz, dintr-acelea care mînca sfîntul; căci aşa ceruse împăratul, să-i ducă dintr-acelea din care mănîncă el. Deci, primind împăratul darul, a zis slujitorilor să-i răsplătească lui şi să-i dea iarbă din livadă.

Sfîntul, văzînd o necinste ca aceasta, a zis împăratului:

“Noi, împărate, ţi-am adus dintr-acelea care mîncăm, precum ai cerut, iar împărăţia ta, precum se vede, ne-ai răsplătit darul, dîndu-ne dintre acelea pe care le mănînci însuţi”.

Auzind acestea împăratul, s-a mîniat foarte şi a zis sfîntului:

“Acum primeşte darul acesta, şi cînd mă voi întoarce din Persia biruitor, voi arde cetatea ta de tot şi pe nebunul popor cel amăgit de tine îl voi robi, căci necinsteşte pe zeii cărora mă închin eu, şi atunci vei lua şi tu cuviincioasa răsplătire”.

Astfel înfricoşîndu-l păgînul împărat, s-a dus în Persia.

Sfîntul întorcîndu-se în cetate şi chemînd toată mulţimea poporului, le-a spus îngrozirile împăratului, iar după aceea i-a sfătuit, zicînd:

“Să nu vă mîhniţi, fraţii mei creştini, de banii voştri, ci numai de viaţa voastră să vă îngrijiţi; duceţi-vă şi aduceţi banii voştri, să-i adunăm într-un loc, şi cînd vom auzi că se întoarce împăratul, să-i punem grămezi în calea lui, căci văzîndu-i, ca un iubitor de bani ce este, se va îmblînzi şi nu va face asupra noastră precum vorbeşte”.

Ducîndu-se creştinii, au făcut precum le-a poruncit sfîntul, au adus avuţii nenumărate, aur, argint şi pietre scumpe.

Sfîntul primindu-le, le-a pus în casa de vase, scriind deasupra numele fiecăruia, ca să se păstreze pînă cînd vor auzi despre întoarcerea împăratului. Cînd a înţeles sfîntul că se întoarce împăratul, a adunat mulţimea creştinilor, împreună cu femeile şi cu copiii, şi le-a poruncit să postească trei zile; apoi i-a suit în muntele Cezareei, care acum se numeşte Didim, adică geamăn, căci are două vîrfuri, în care era şi o biserică a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.

CIMG5629_resizeRugîndu-se creştinii în biserica aceea, cu inima 25noi-Sf.Mercuriezdrobită, milostivului Dumnezeu şi Preasfintei Maicii Lui, ca să risipească sfatul păgînului împărat, sfîntul a văzut stînd împreună cu poporul la rugăciune mulţime de oaste cerească împrejurul muntelui, şi în mijlocul lor a văzut o femeie şezînd pe un scaun cu multă slavă, şi a zis către îngerii care stăteau împrejur: “Chemaţi la mine pe Mercurie, ca să se ducă să ucidă pe Iulian, vrăjmaşul Fiului meu”.Deci, s-a arătat Sfîntului Vasile Mucenicul Mercurie, îmbrăcat cu armele lui, şi luînd voie de la femeia aceea, care era Preasfînta Născătoare de Dumnezeu, s-a dus degrabă.

După ce sfîntul a văzut această vedenie, a luat îndată pe unii din clerici şi s-a pogorît în cetate; şi era acolo o biserică a Sfîntului Mercurie, în care se aflau moaştele lui, cinstindu-se de creştini; căci Sfîntul Mercurie a murit acolo în Cezareea, mai înainte cu 100 de ani, în vremea împărăţiei lui Deciu (249-251) şi Valerian (253-259).

Deci, în biserica aceasta intrînd sfîntul, se ruga înaintea icoanei Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, lîngă care era şi chipul Sfîntului marelui Mucenic Mercurie, cu suliţă ca un ostaş. Vasile se ruga ca acel păgîn împărat, pierzătorul creştinilor, să nu se întoarcă viu de la război. Sf-MercurieŞi a văzut chipul Sfîntului Mercurie, cel de lîngă Preacurata Născătoare de Dumnezeu, schimbîndu-se, şi s-a făcut nevăzut cîtăva vreme; iar după puţin, s-a arătat cu suliţa sîngerată; pentru că în vremea aceea Iulian a fost însuliţat la război de Sfîntul Mucenic Mercurie, cel trimis de Preacurata Fecioară Născătoare de Dumnezeu, spre pierzarea vrăjmaşului lui Dumnezeu. Atunci a cunoscut sfîntul că acea vedenie a fost adevărată; apoi îndată s-a suit în munte şi a zis creştinilor:

“Bucuraţi-vă şi vă veseliţi astăzi, fraţilor, căci s-a auzit rugăciunea noastră şi împăratul şi-a luat cuviincioasa pedeapsă; pentru aceasta, mulţumind lui Dumnezeu, să mergem în cetate, ca să-şi ia fiecare din voi banii săi”.

Creştinii auzind acestea, cu un cuget au strigat toţi:

“Dacă am voit să-i dăm împăratului celui păgîn, acum, oare, să nu-i dăruim Împăratului cerului şi al pămîntului, Cel ce ne-a dăruit viaţa noastră?”

Iar sfîntul lăudîndu-le sîrguinţa lor, a poruncit să-şi ia fiecare a treia parte din cele ce a dat, iar cu cealaltă avuţie să zidească o casă de săraci şi de străini, spital, casă de bătrîni şi de sărmani. Sfîntul Vasile avea şi acest dar: pe cînd slujea şi înălţa Sfintele Daruri, cunoştea că vine darul Sfîntului Duh, printr-un semn ca acesta: Porumbelul acela de aur, care era deasupra dumnezeieştii Mese, cea cu Sfintele Daruri, mişcîndu-se de dumnezeiasca putere, de trei ori se clătina.

Odată, slujind fericitul şi înălţînd Sfintele, nu s-a făcut obişnuitul semn al porumbelului, care, prin cea de trei ori mişcare, însemna pogorîrea Duhului Sfînt. Drept aceea, Vasile gîndind la aceasta, a văzut un diacon din cei ce ţineau ripidele făcînd semn spre o femeie ce sta înaintea altarului. Deci, a poruncit ca să se depărteze diaconul acela de la Sfînta Masă, şi şapte zile i-a dat canon ca să postească şi să se roage, şi fără somn toată noaptea la rugăciune să petreacă; iar din averile lui să le dea la săraci.

Deci, dintr-acea vreme Sfîntul Vasile a poruncit ca să fie în biserică înaintea altarului perdele şi îngrădire pentru femei, ca să nu îndrăznească vreuna a privi în altar în vremea dumnezeieştii slujbe; iar aceea care ar îndrăzni, să fie gonită din biserică şi de Sfînta Împărtăşire să se despartă.

250px-Valens_Honorius_Musei_Capitolini_MC494Într-acea vreme tulbura Biserica lui Hristos Valens (364-378), împăratul cel orbit cu eresul arian, care pe mulţi episcopi drept-credincioşi izgonindu-i din scaunele lor, a ridicat pe arieni în locurile acelora; iar pe alţii mici la suflet şi fricoşi i-a silit ca să se învoiască cu eresul lui. Deci, se mînia şi se tulbura văzînd pe Sfîntul Vasile pe scaunul său, fiind fără temere şi în credinţa sa fiind nemişcat ca un stîlp, şi pe alţii sprijinindu-i şi sfătuindu-i să se depărteze de eresul arian ca de un lucru urît de Dumnezeu. Împăratul, străbătînd stăpînirea sa, şi pe cei dreptcredincioşi pretutindeni chinuindu-i mult, a mers la Antiohia şi în Cezareea Capadociei, îngrijindu-se cu dinadinsul să aducă pe Vasile la unirea ariană. Deci a îndemnat pe voievozii săi, pe boieri şi pe sfetnici cu rugăminte, cu făgăduinţe şi cu îngroziri să sfătuiască pe Vasile spre a face voia lui.

De aceea, supărau foarte mult pe sfîntul cei de un gînd cu împăratul; dar încă şi femeile cele de neam mare şi care aveau cunoştinţă cu împăratul, trimiteau pe eunucii lor la sfîntul, sfătuindu-l şi îndemnîndu-l să vină la unirea gîndului împărătesc; dar nimic n-au sporit, pentru că n-au găsit un om slab la inimă, ci un om hotărît.

După aceea, Modest, eparhul, cu mai multă îndîrjire s-a sculat asupra lui; deoarece chemîndu-l la sine şi neputînd să-l plece cu momeli la credinţa împărătească, îl îngrozea cu mînie. Iar sfîntul, la îngrozirile lui, cu îndrăzneală a răspuns:

meb1“Averile mele voieşti să le iei? Pe tine nu te vei îmbogăţi, iar pe mine nu mă vei sărăci. Dar, socotesc că aceste haine vechi ale mele şi aceste puţine cărţi, în care este toată bogăţia mea, nu-ţi trebuiesc; de izgonire nu mă tem, pentru că al meu este tot pămîntul, sau mai bine să zic, al lui Dumnezeu. De chinuri nu mă îngrijesc, care mă vor duce la doritul sfîrşit, şi cu acestea bine îmi vei face, căci mai degrabă mă vei trimite la Dumnezeul meu”.

Modest a zis:

“Nimeni n-a vorbit cu mine cu aşa îndrăzneală“.

Iar sfîntul i-a răspuns:

“Căci nu ţi s-a întîmplat să vorbeşti cu vreun episcop. Noi întru celelalte arătăm smerenie şi blîndeţe, însă cînd cineva voieşte să ia de la noi pe Dumnezeu şi dreptatea Lui, apoi nu ne îngrijim de nici unul”.

La sfîrşit Modest a zis:

“Să te gîndeşti pînă dimineaţă, căci la pierzare te voi da”.

Iar el a răspuns:

“Eu dimineaţă acelaşi voi fi; însă voiesc ca şi tu să fii neschimbat în cuvîntul tău”.

Nişte cuvinte îndrăzneţe ca acestea, ale Sfîntului Vasile, le-a spus Modest împăratului, iar el i-a poruncit să nu-l supere mai mult.

Sosind praznicul Arătării Domnului (Botezul), împăratul, ca şi cum vrînd să placă puţin lui Vasile, a intrat în biserica lui şi, privind la buna podoabă şi la rînduiala bisericii, la cîntarea şi la rugăciunea credincioşilor luînd aminte, se uimea; căci n-a văzut niciodată într-ale sale biserici ariene o rînduială şi bună podoabă ca aceea. Acolo, Sfîntul Vasile, apropiindu-se de împărat, grăia către el cuvinte dumnezeieşti, iar nu omeneşti, pe care le-a auzit şi Grigorie de Nazianz – fiindcă se întîmplase atunci acolo, care a şi scris despre aceea. De atunci împăratul a început a fi mai bun către Vasile.

Însă, ducîndu-se în Antiohia, iarăşi s-a schimbat spre mînie împotriva lui Vasile, fiind învăţat de oamenii cei răi; la clevetirea acestora plecîndu-se, a judecat să izgonească pe Vasile. Cînd voia să iscălească hotărîrea, scaunul pe care şedea împăratul s-a mişcat, iar condeiul cu care voia să scrie i s-a stricat. A luat al doilea condei, dar şi acela s-a stricat, la fel şi al treilea, apoi mîna i-a tremurat şi frica a căzut peste dînsul; iar el cunoscînd puterea lui Dumnezeu, a rupt hîrtia.

Atunci vrăjmaşii dreptei credinţe, arienii, stăruiau la împărat ca să-i facă rău lui Vasile. Deci s-a trimis de împărat un senator, Anastasie, ca să aducă pe Vasile în Antiohia. Ajungînd în cetatea Cezareea şi spunînd lui Vasile porunca împăratului, sfîntul a răspuns:

saint-basil-the-great-of-cappadocia“Eu, fiule, mai înainte cu puţine zile m-am înştiinţat că împăratul, supunîndu-se sfatului nepricepuţilor oameni, trei condeie a sfărîmat, vrînd să iscălească hotărîrea mea pentru surghiun şi să întunece adevărul. Dar condeiele cele nesimţitoare au oprit pornirea lui, preferînd să se strice, decît să slujească la nedreapta lui judecată”.

Fiind adus în Antiohia, a stat înaintea judecăţii eparhului, care l-a întrebat de ce nu se ţine de credinţa împăratului. Sfîntul Vasile a răspuns:

“Să nu fie aceea ca, abătîndu-mă de la dreapta credinţă creştinească, să urmez necuratei învăţături ariene; căci credinţa în Unul Dumnezeu am primit-o de la părinţi, spre a o slăvi”.

Judecătorul îl îngrozea cu moartea. Însă el a răspuns:

“Să-mi fie mie ca pentru adevăr să pătimesc şi din legăturile trupeşti să mă dezleg; pentru că aceasta de multă vreme o doresc, dar voi să nu vă schimbaţi făgăduinţa voastră”.

Eparhul a vestit despre aceasta împăratului, spunîndu-i că bărbatul acela este mai presus de îngrozire, căci este neschimbată credinţa lui, nemişcată şi neslăbită inima lui. Iar împăratul, umplîndu-se de mînie, se gîndea cum ar putea să piardă pe Vasile. Într-acea vreme, Galatie, fiul împăratului, s-a îmbolnăvit de o durere mare şi deznădăjduindu-se, era aproape de moarte. Maica aceluia, venind la împăratul, se certa cu dînsul, zicînd:

“Pentru că ai nedreaptă credinţă în Dumnezeu şi faci rău arhiereului lui Dumnezeu, pentru aceea moare fiul meu”.

Auzind acestea Valens, a chemat pe Vasile şi i-a zis:

“Dacă sînt plăcute lui Dumnezeu dogmele credinţei tale, să faci sănătos pe fiul meu cu rugăciunile tale”.

Răspuns-a sfîntul:

“De te vei uni, împărate, cu credinţa cea dreaptă şi vei dărui pace Bisericilor, apoi fiul tău va fi viu”.

Împăratul, făgăduind să împlinească aceasta, îndată Sfîntul Vasile, rugîndu-se lui Dumnezeu pentru viaţa fiului împăratului, l-a făcut sănătos. Apoi a liberat pe Vasile cu cinste la scaunul său. Arienii auzind şi văzînd acestea, cîrteau în inimile lor pline de zavistie şi de răutate şi ziceau împăratului:

“Şi noi putem să facem aceasta”.

După aceea au înşelat pe împăratul, încît a îngăduit a se boteza fiul său.

arius_mitreDupă ce arienii l-au botezat, îndată a murit în mîinile lor. Aceasta văzînd-o cu ochii săi, cel mai sus pomenit Anastasie, a spus-o împăratului Valentinian (364-375), adică fratelui lui Valens, care împărăţea în Apus, împăratul Răsăritului. El, mirîndu-se de o minune ca aceea, a preamărit pe Dumnezeu. Apoi Sfîntului Vasile i-a trimis multă avere, prin mîinile lui Anastasie, pe care Vasile luînd-o, a zidit prin cetăţi spitale, în eparhia sa, şi a miluit mulţime de săraci şi de neputincioşi.

Sfîntul Grigorie de Nazianz povesteşte că Sfîntul Vasile a tămăduit şi pe Modest eparhul, acel care era vrăjmaş sfîntului, pe cînd acela se îmbolnăvise foarte rău şi căuta ajutor cu smerenie în boala sa, la sfintele lui rugăciuni. Apoi multă vreme trecînd, a venit după Modest alt eparh în ţara aceea, anume Eusebiu, rudenia împăratului.

Era în zilele acelea, în Cezareea, o văduvă tînără, bogată şi foarte frumoasă, anume Vestiana, fiica lui Arax, care era senator al mai marelui sfat; pe acea văduvă, Eusebiu eparhul voia s-o dea cu sila în însoţirea unui om cu boierie. Dar ea, fiind cu mintea întreagă şi vrînd să păzească curăţia văduviei sale neprihănită, nu voia să se mărite după bărbat. Cînd a înţeles că vor s-o dea cu sila, a fugit la biserică şi a alergat la Sfîntul Vasile, arhiereul lui Dumnezeu.

El, primind-o spre apărare, nu voia s-o dea oamenilor care veniseră după dînsa. Apoi a trimis-o în taină în mănăstirea de fecioare, la sora sa, Cuvioasa Macrina. Drept aceea, eparhul, supărîndu-se pe Sfîntul Vasile, a trimis pe ostaşii săi să ia cu sila din biserică pe acea văduvă. Dar, negăsind-o, a poruncit s-o caute în camera sfîntului, unde îngerii petreceau; iar eparhul fiind necurat, credea că Vasile o ţine la dînsul pentru păcat. Negăsind-o nicăieri, a chemat pe Vasile la dînsul şi l-a certat foarte aspru, voind a-l pune la grele chinuri ca să-i dea pe acea văduvă. Sfîntul Vasile era gata la toate chinurile, zicînd:

“De vei porunci să se strivească cu fiare corpul meu, cypruslimassolchapelofstnapastbasilthegreatîmi vei tămădui pîntecele meu, căci mă vezi că sînt bolnav”.

În acel timp s-au înştiinţat cetăţenii despre cele ce se făceau, şi ridicîndu-se cu toţii, nu numai bărbaţii, ci şi femeile, alergară cu arme şi ciomege la curtea eparhului, voind a-l ucide pentru sfîntul părinte, păstorul lor. Dacă Sfîntul Vasile n-ar fi potolit poporul, l-ar fi ucis pe eparh, care, văzînd atîta tulburare în popor, s-a temut foarte mult şi a eliberat pe sfînt, fără a-l supune la vreo pedeapsă.

Eladie, fostul ucenic al marelui Vasile, însuşi văzător şi urmaş al minunilor lui la moştenirea scaunului său, bărbat îmbunătăţit şi sfînt, a spus un lucru nemincinos ca acesta: “Un boier drept-credincios, anume Proterie, cercetînd Locurile Sfinte, a gîndit să dea pe fiica sa într-una din mănăstiri, să slujească lui Dumnezeu. Dar diavolul, care de la început urăşte binele, a împins pe o slugă a lui Proterie spre dorirea fiicei stăpînului său. Văzînd sluga că acest lucru este greu, spre care nici nu îndrăznea, simţindu-se nevrednic, a mers la un vrăjitor care locuia în acea cetate, căruia i-a spus toată dorinţa sa, şi i-a făgăduit să-i dea mult aur dacă va face cu farmecele sale să ia de soţie pe fiica stăpînului său.

La început vrăjitorul n-a voit, apoi mai pe urmă a zis:

“De vei voi, te voi trimite la stăpînul meu, diavolul, şi el îţi va ajuta la aceasta, dacă vei face şi tu voia lui”;

iar acel ticălos rob a zis: “Făgăduiesc că voi face tot ce-mi va porunci”. Fermecătorul a zis: “Te vei lepăda de Hristos al tău şi vei da scrisoare pentru aceasta?”. Iar el a zis: “Gata sînt, numai să-mi cîştig dorinţa mea”. Vrăjitorul a răspuns: “De făgăduieşti aşa, apoi şi eu îţi voi fi de ajutor”.

Luînd o hîrtie, a scris diavolului astfel:

“De vreme ce mi se cade a mă sîrgui, stăpîne al meu, ca să mă lepăd de creştineasca credinţă şi să vin spre a ta stăpînire, întru înmulţirea părţii tale, iată trimit la tine acum pe tînărul care va aduce scrisoarea mea, fiindcă este aprins de dor către o fecioară; şi te rog să-i dai ajutor să-şi cîştige dorinţa sa, ca şi eu întru aceasta să mă preamăresc şi cu mai mare sîrguinţă să cîştig pe mulţi care îţi vor fi plăcuţi”.

O scrisoare ca aceasta scriind către diavol, a dat-o acelui tînăr şi l-a trimis, zicîndu-i: “Să mergi în această oră a nopţii şi să stai la mormintele păgîne, să ridici hîrtia în văzduh şi-ţi vor sta de faţă cei ce te vor duce la diavolul”. Iar el, ticălosul, degrabă s-a dus şi ajungînd la morminte, a început a chema pe diavoli în ajutor. De îndată duhurile viclene s-au arătat în faţa lui şi cu bucurie au dus pe cel înşelat la stăpînul lor; apoi văzîndu-l că şedea pe scaun înalt şi înconjurat de duhuri viclene, i-a dat scrisoarea de la vrăjitor şi, luînd-o, diavolul a zis către tînăr: “Crezi în mine?”. Iar el a zis: “Cred“. Şi diavolul i-a zis: “Te lepezi de Hristos al tău?“.Iar ticălosul a zis: “Mă lepăd”. Satana i-a zis: “De multe ori mă înşelaţi voi creştinii; cînd vă trebuie ajutorul meu, veniţi la mine, iar după ce vă împliniţi dorinţa voastră, iarăşi vă lepădaţi de mine şi vă apropiaţi de Hristos al vostru; iar El, ca un bun şi iubitor de oameni, vă primeşte. Voiesc să-mi faci zapis, cum că te lepezi de bunăvoie de Hristos şi de Botez şi făgăduieşti ca să fii al meu în veci, să rabzi cu mine veşnica muncă în ziua judecăţii; şi aşa eu îndată voi împlini dorinţa ta”. Iar tînărul a scris precum diavolul a voit.

Atunci balaurul pierzător de suflete a trimis pe diavolul desfrînării şi a aprins pe fecioara aceea de nesăţioasa dragoste către acest tînăr, încît neputînd răbda patima trupească, a căzut la pămînt, rugîndu-se de tatăl său:

“Miluieşte-mă, miluieşte-mă pe mine, fiica ta, şi mă dă ca soţie acelui tînăr al nostru, pe care l-am iubit foarte mult; iar de nu vei face aceasta unicei tale fiice, în scurt timp mă voi omorî şi vei da seamă pentru mine în ziua judecăţii”.

Auzind aceasta tatăl, s-a înspăimîntat şi se tînguia, zicînd:

“Vai mie păcătosul, cum s-a întîmplat aceasta fiicei mele? Cine mi-a furat comoara? Cine a amăgit pe fiica mea? Cine mi-a întunecat lumina ochilor mei? Eu pe tine, fiica mea, voiam să te logodesc cu Mirele ceresc, ca să fii vieţuitoare împreună cu îngerii, şi ca totdeauna să preamăreşti pe Dumnezeu în psalmi şi în cîntări duhovniceşti, şi prin tine nădăjduiam ca şi eu să fiu mîntuit. Iar tu fără ruşine îmi vorbeşti pentru unirea nunţii. Să nu mă pogori cu mîhnire în iad, să nu-ţi ruşinezi neamul tău cel bun, însoţindu-te cu o slugă”.

Iar ea întru nimic nu socotea cuvintele tatălui său, zicînd într-una: “De nu vei face după dorinţa mea, atunci singură mă voi ucide”.

Tatăl ei, nepricepînd ce să facă, după sfatul rudelor şi al prietenilor săi, a lăsat ca mai bine să fie voia ei, decît să o piardă; deci chemînd pe sluga lui, i-a dat de soţie pe fiica sa şi avere multă; apoi a zis către dînsa:

“Mergi, fiică ticăloasă şi pătimaşă după bărbat; însă mi se pare că mult te vei căi pe urmă şi nu-ţi va fi de nici un folos”.

Săvîrşindu-se nedreapta însoţire şi diavoleasca lucrare împlinindu-se, după cîtăva vreme au observat şi alţii că acel tînăr nu intră în Biserică şi cu Sfintele Taine nu se împărtăşeşte. De aceea, au spus ticăloasei sale soţii, zicîndu-i: “Nu ştii că bărbatul tău, pe care l-ai ales, nu este creştin, ci străin de credinţa lui Hristos?”. Ea, auzind aceasta s-a umplut de mîhnire şi, aruncîndu-se la pămînt, a început să-şi lovească obrazul şi să-şi bată pieptul cu pumnii, strigînd: “Nimeni neascultînd de părinţii săi, nu s-a mîntuit vreodată. Cine va spune ruşinea tatălui meu, vai mie, ticăloasa, în cîtă pieire am căzut astăzi; de ce m-am născut? Şi născîndu-mă de ce n-am pierit?”

Astfel tînguindu-se ea, a auzit bărbatul ei şi a alergat la dînsa, întrebînd-o despre pricina tînguirii. Cunoscînd lucrul, dînsul a început a o mîngîia, zicînd că nu sînt adevărate cele despre dînsul, şi îi spunea că este creştin. La cuvintele lui puţin mîngîietoare, dînsa a zis: “De vei voi ca să mă încredinţezi cu adevărat, iar ticălosul meu de suflet să fie fără grijă, să mergi dimineaţă cu mine în Biserică şi înaintea mea să te împărtăşeşti cu Sfintele Taine şi atunci te voi crede”.

Ticălosul ei bărbat, văzînd că nu poate tăinui acel lucru, a fost nevoit a-i spune toate cele petrecute şi cum s-a dat diavolului. Ea, căpătînd curaj şi scuturîndu-se de slăbiciunea femeiască, a alergat la Sfîntul Vasile şi a strigat:

“Miluieşte-mă, ucenice al lui Hristos, miluieşte-mă pe mine, care n-am ascultat pe părintele meu şi diavolescului sfat m-am supus”.

studenica-24Povestindu-i toate cele petrecute cu bărbatul său, iar sfîntul chemîndu-l, l-a întrebat dacă sînt adevărate toate cele spuse despre dînsul de femeia sa. El cu lacrimi în ochi a răspuns: “Adevărat, sfinte al lui Dumnezeu, aşa este; de voi tăcea, faptele mele vor striga”. Şi i-a povestit cum s-a dat diavolilor, iar sfîntul a zis: “Voieşti să te întorci iarăşi la Dumnezeul nostru, Iisus Hristos?“. Tînărul a răspuns: “Da, voiesc, dar nu pot”. Vasile l-a întrebat pentru ce nu poate, iar tînărul i-a răspuns: “Pentru că m-am lepădat de Hristos şi diavolului m-am încredinţat cu zapis”. Iar Vasile a zis: “Nu te mîhni de aceasta; căci Dumnezeu este iubitor de oameni şi primeşte pe cei ce se pocăiesc”.

Atunci femeia lui, aruncîndu-se la picioarele sfîntului, îl ruga, zicîndu-i: “Ucenice al lui Hristos, cît poţi, ajută-ne nouă!”; iar sfîntul a grăit către tînăr: “Dar crezi că te vei mîntui?” Iar el a zis: “Cred, Doamne, ajută necredinţei mele!”. Luîndu-l sfîntul de mînă, a făcut pe dînsul semnul Sfintei Cruci şi l-a închis la un loc, înăuntrul sfintelor ogrăzi; apoi a poruncit ca neîncetat să se roage lui Dumnezeu.

Singur a petrecut acolo trei zile, rugîndu-se lui Dumnezeu; după care sfîntul, cercetîndu-l, l-a întrebat: “Cum te afli, fiule?”. Tînărul a răspuns:

“Într-o mare primejdie mă aflu, stăpîne; nu pot răbda chiotul diavolesc, înfricoşările, săgetăturile şi lovirea pietrelor, pentru că, ţinîndu-mi zapisul, mă ocărăsc, zicîndu-mi: “Tu ai venit la noi, iar nu noi la tine””.

Sfîntul i-a zis: “Nu te teme, fiule, şi numai să crezi”. Dîndu-i puţină hrană, l-a însemnat cu semnul Crucii şi iarăşi l-a închis. După puţine zile, cercetîndu-l din nou, i-a zis: “Cum te afli, fiule?”. Iar tînărul a răspuns: “De departe aud îngrozirile şi chiotul, iar pe dînşii nu-i văd“. Apoi, dîndu-i puţină mîncare şi rugîndu-se pentru dînsul, l-a închis din nou şi s-a dus.

După patru zile, a venit din nou la dînsul şi l-a întrebat: “Cum te afli, fiule?”. Iar el a răspuns: “Acum sînt bine, sfinte părinte; pentru că te-am văzut pe tine în vis, luptîndu-te pentru mine şi biruind pe diavolul“. Deci, sfîntul, făcînd rugăciuni, l-a scos din închisoare şi l-a dus în chilia sa. A doua zi a chemat tot clerul bisericesc, pe monahi şi tot poporul cel iubitor de Hristos, şi le-a zis:

1IMG_08“Să preamărim, fraţilor, pe iubitorul de oameni Dumnezeu, că iată, Bunul Păstor voieşte să ia pe umeri oaia cea pierdută şi s-o aducă în Biserică. Deci se cade să ne rugăm în această noapte bunătăţii Lui, ca să biruiască şi să ruşineze pe vrăjmaşul sufletelor noastre”.

Atunci s-a adunat poporul în Biserică şi a făcut rugăciuni de toată noaptea pentru tînărul ce se pocăia, strigînd: “Doamne miluieşte!”.

Făcîndu-se ziuă, Vasile a luat pe tînăr de mînă şi l-a dus cu tot poporul în biserică, cîntînd psalmi şi laude. Şi iată diavolul, fără ruşine, a venit pe nevăzute cu toată puterea sa pierzătoare, vrînd să răpească pe tînăr din mîinile sfîntului. Iar tînărul a început a striga: “Sfinte al lui Dumnezeu, ajută-mă!”. Diavolul tăbărîse asupra tînărului cu atîta îndrăzneală şi neruşinare, încît pe Sfîntul Vasile îl zgîria, trăgînd la dînsul pe tînăr. Întorcîndu-se fericitul, a zis către diavol:

“Neruşinat pierzător de suflete, începător al întunericului şi al pierzării, oare nu-ţi ajunge ţie a ta pierzare, pe care ai adus-o ţie şi celor ai tăi? Nu încetezi a prigoni zidirea Dumnezeului meu?”

Iar diavolul a strigat către dînsul: “Mă nedreptăţeşti, Vasile!”. Şi acest glas diavolesc l-au auzit mulţi. Iar arhiereul a zis: “Să te certe pe tine Domnul, diavole!”. Iar diavolul iarăşi a zis către dînsul: “Vasile, mă nedreptăţeşti, că nu eu am mers la dînsul, ci el la mine şi s-a lepădat de Hristos al tău, dîndu-mi zapisul pe care îl am în mîinile mele, iar în ziua judecăţii îl voi aduce înaintea Celui de obşte Judecător”.

Vasile a zis: “Bine este cuvîntat Domnul Dumnezeul meu, că nu-şi va lăsa poporul mîinile în jos, rugîndu-se, pînă nu vei da zapisul!”. Întorcîndu-se sfîntul către popor, a zis: “Înălţaţi mîinile voastre în sus şi strigaţi: Doamne miluieşte!”. Poporul, înălţînd mîinile spre cer, a strigat cu lacrimi: “Doamne miluieşte!”, multă vreme, şi iată a venit zapisul tînărului acela, purtat prin văzduh, văzîndu-l toţi, şi s-a dat Fericitului Vasile în mîini. Sfîntul, luînd zapisul, s-a bucurat şi a dat mulţumire lui Dumnezeu; apoi înaintea tuturor a zis către tînăr: “Cunoşti, frate, zapisul acesta?” Tînărul a răspuns: “Da, sfinte al lui Dumnezeu, este al meu, că l-am scris singur cu mîna mea”. Marele Vasile l-a rupt îndată bucăţi, înaintea tuturor şi l-a ars; apoi, ducînd pe tînăr în biserică, l-a împărtăşit cu dumnezeieştile Taine şi pe popor l-a ospătat din belşug. Pe tînăr, mult învăţîndu-l şi dîndu-i canonul cel cuviincios, l-a dat femeii lui, care cu negrăit glas slăvea şi mulţumea lui Dumnezeu.

(continua)

77333094631

Legaturi:


Categorii

1. SPECIAL, Duminici si Sarbatori - Noime vii pentru viata noastra, Minuni si convertiri, Sfantul Vasile cel Mare, Sfintii - prietenii lui Dumnezeu, prietenii nostri

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

21 Commentarii la “SFANTUL VASILE CEL MARE – Stalpul de foc care lumineaza cu putere si azi, episcopul de care s-a minunat cerul si pamantul (2)

  1. Doamne,desi cunosc aceste sfinte intamplari,nu contenesc sa ma cutremur de fiecare data cand le citesc… Va dati seama ca Dumnezeu ni le aduce la cunostinta pentru ca sa ne dam seama ca astfel de Ierarh ne trebuie noua in zilele acestea grele?Doamne,ce sfinti mari si minunati ne-a randuit noua Dumnezeu… doar sa le urmam exemplul..Doamne miluieste!

  2. Multumescu-ti tie Doamne, pentru grija nemarginita care-ai aratat-o neamului omenesc, cand ne-ai dăruit sfinti atât de mari precum Sfantul Vasile cel Mare.Multumescu-ti tie pentru grija şi indurarea arătată fata de ticalosul tau rob care scrie aceste randuri, ingăduind a purta numele unui sfant atat de mare.Slava Domnului si Sfintei noastre fecioare Maria pentru toata dragostea aratată, Amin.

  3. Pingback: Război întru Cuvânt » SFANTUL VASILE CEL MARE – Stalpul de foc care lumineaza cu putere si azi, episcopul de care s-a minunat cerul si pamantul (3)
  4. Pingback: Război întru Cuvânt » SFANTUL VASILE CEL MARE – Stalpul de foc care lumineaza cu putere si azi, episcopul de care s-a minunat cerul si pamantul (1)
  5. Pingback: Parintele Petroniu Tanase (Prodromu) catre IPS Teofan: “ARHIEREUL SA FIE DARZ!” « Prietenii Sfântului Munte Athos
  6. Pingback: Război întru Cuvânt » Sfaturi practice de la Sfantul si Marele Vasile pentru a aduce ROADE VREDNICE DE POCAINTA
  7. Pingback: Război întru Cuvânt » Sfaturi practice de la SFANTUL VASILE CEL MARE pentru a aduce ROADE VREDNICE DE POCAINTA
  8. Pingback: Despre pocainţă (Zaheu Vamesul) « Corala Sf. Ierarh Leontie
  9. Pingback: Război întru Cuvânt » SFINTII TREI IERARHI, MODELELE NOASTRE DE LUPTATORI
  10. Pingback: Sfantul Vasile cel Mare: IA AMINTE LA TINE INSUTI!
  11. Pingback: SFINTII TREI IERARHI VASILE, GRIGORIE SI IOAN. Predica Parintelui Sofian -
  12. Pingback: PREDICI AUDIO LA ANUL NOU, TAIEREA IMPREJUR SI PUNEREA NUMELUI DOMNULUI (Parintele Sofian, IPS Bartolomeu, Parintii Mihail, Nectarie, Hrisostom, Ciprian): CEAS DE BILANT SI PRIMENIRE DUHOVNICEASCA -
  13. Pingback: SFANTUL VASILE CEL MARE – Invataturi importante despre MILOSTENIA DIN NEDREPTATE si despre DREPTATEA FARA OMENIE: “Nu se poate sa aduci daruri lui Dumnezeu daca intristezi pe fratele tau si asupresti pe cel slab” -
  14. Pingback: Predici audio (si text) la DUMINICA LUI ZAHEU VAMESUL. “Câţi dintre noi ne mai gândim că Dumnezeu Şi-a arătat bunătatea cu noi, deşi noi nu meritam?…” -
  15. Pingback: “Iata-ne de Anul Nou… “ – Predica Sfantului Iustin Popovici la sarbatoarea Sfantului Vasile cel Mare: ZIUA MANTUIRII -
  16. Pingback: Sfantul Vasile cel Mare – LEUL LUI HRISTOS [film documentar subtitrat in romana] - Recomandari
  17. Pingback: Predici audio ale Pr. Ciprian Negreanu la sarbatoarea SFINTILOR TREI IERARHI. Cuvinte ale marilor luminatori ai lumii, Ioan, Grigorie si Vasile, despre RASPUNDEREA PREOTIEI si IMPARTASIREA INFRICOSATA CU HRISTOS -
  18. Pingback: Predici audio la INTRAREA IN NOUL AN CIVIL, praznicul SFANTULUI VASILE si Punerea Numelui Mantuitorului. CU UN PAS MAI APROAPE DE VESNICIE -
  19. Pingback: PRAZNUIREA NUMELUI CELUI ”MAI PRESUS DECAT TOT NUMELE”, cu care suntem PECETLUITI, cu a carui PUTERE ne mantuim si a carui RASPUNDERE o purtam. Cuvinte la inceput de an, de la Fericitul Parinte PETRONIU PRODROMITUL | Cuvântul Ortodox
  20. Pingback: PRAZNUIREA NUMELUI CELUI ”MAI PRESUS DECAT TOT NUMELE”, cu care suntem PECETLUITI, cu a carui PUTERE ne mantuim si a carui RASPUNDERE o purtam. Cuvinte la inceput de an, de la Fericitul Parinte PETRONIU | Cuvântul Ortodox
  21. Pingback: SFINTII TREI IERARHI ca modele de slujire | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate