In cautarea “mainii calde a lui Dumnezeu”. SOLJENITAN SI CAUZELE PROFUNDE SI ESENTIALE ALE RAULUI DEVENIT TOTALITAR. De ce reusesc conspiratiile? (II)
Vezi si:
- Alexandr Soljenitan: OMUL-FLUVIU, CU O INIMA MARE CAT RUSIA. MECANISMUL GULAGULUI (I)
- Al. Soljenitin – CAND SI DE CE SE TRECE PRAGUL NELEGIUIRII? SI DE CE SEMINTELE CRUZIMII NU AU FOST STARPITE DIN INIMILE NOASTRE? (III)
- Reeducarea azi: DUHUL BOLSEVISMULUI, LA LUCRU PRINTRE CRESTINI SI INSELAREA IDEOLOGIZARII “SISTEMICE”
- Al. Soljenitin – cum devine fiinta umana rea si cum devine buna?
“Ura intretinuta in mod deliberat se raspandeste astfel in jur, contamineaza tot ce e viu, viata insasi, lumea cu culorile sale, sunetele, formele, trupul omenesc. (…) In conditiile in care la orizont se profileaza evenimente globale amenintatoare, care stau sa se pravaleasca asupra noastra precum niste munti, poate parea nelalocului lui sa reamintesc ideea conform careia ceea ce hotaraste existenta sau non-existenta noastra (a omenirii, n.tr) se afla intai de toate in fiecare inima omeneasca, in felul in care inima alege binele sau raul. (…) Noi, prin egoismul nostru zilnic si inconstient, facem sa se stranga latul…”
Alexandr Soljenitin a fost un mare cunoscator al sistemului totalitar comunist si nu numai. Dar cunoasterea acestui sistem nu a fost una teoretica, luata din materiale colportate cine stie cum si de cine, si nici macar o cunoastere izvorata doar din biblioteca. A patimit, a experiat in carnea sa malaxorul infernal al Gulagului, a fost martor al miilor de prizonieri intalniti in periplurile sale si a ascultat mii de marturii directe de la victimele terorii. Asadar, cunoasterea sa a fost cunoasterea care vine din prezenta marturisitoare in “arena” si din durerea crucii. Din acest motiv, conceptia sa asupra imperiului totalitar nu este una lumeasca, rigida si ideologica, ci una profund duhovniceasca. Soljenitin merge direct la radacina raului, fara sa se opreasca, in acest drum al coborarii in infern, la explicatii facile care inlatura posibilitatea depistarii bolii duhovnicesti grave a omenirii si, prin urmare, care inlatura posibilitatea vindecarii. Este ceea ce il face sa fie, asa cum spuneam si in primul material, un glas profetic.
Care sunt cauzele raului care a declansat dezastrul bolsevic, dupa Alexandr Soljenitin, daca am incerca o sinteza?
- pierderea puritatii si tariei credintei ortodoxe a poporului rus
- endemica stare de slabiciune a elitelor Imperiului Tarist, intodeauna in urma provocarilor vremii, incapabile sa le tina pasul, sa le anticipeze, sa le raspunda in mod adecvat
- criza spirituala a intelighenitiei rusesti, “inflorirea” nihilismului, utopismului si ideologiei revolutionare, anarhice, violente
- adanca criza spirituala a evreilor, permeabili, endemic, la curentele revolutionare utopice si la promisiunea instaurarii unei noi societati in care sa joace rolul de ghid, ca o rascumparare istorica fata de situatia de persecutati in care se auto-percepeau.
Prin urmare, inaintarea raului istoric in lume poate fi suprinsa si prin avansul unor ideologii care ofera explicatii asupra lumii. Fara ideologie, asa cum vom vedea si in materialul urmator, faptuirea raului la scara istorica nu ar fi posibila. Nu angrenajul institutional sau mecanismul obiectiv al puterii poate determina oamenii sa faca rau si sa se afunde in pacat, ci acapararea mintii lor de catre gandurile rautatii. Iar aceasta rautate nu se poate infiripa in mintea omului decat prin oferirea unei justificari a raului, decat prin prezentarea acestui rau drept cel mai mare bine, printr-o operatie de mistificare si de lichidare a fundamentelor gandirii normale. Asadar, in trecut ca si in prezent, explicatia raului consta in lucrarea de amagire a omului, caruia i se vantura in fata ochilor posibilitatea magica de intemeiere a unei lumi in care sa fie propriul dumnezeu al propriei vieti. Aceeasi ispita din Eden, reluata insa si adaptata la circumstantele vietii contemporane si la posibilitatile oferite de mijloacele de inselare a oamenilor, precum si la criza spirituala adanca in care se gaseste omenirea de mai bine de doua secole.
La aceasta se adauga slabiciunea conducatorilor ortodocsi care nu mai tin pasul cu provocarile vremurilor, care sunt coplesiti si lasati in urma de “progresul” rautatii. Pana si Biserica, din pacate, nu pare a tine pasul cu vremurile rascolitoare pe care le traim ci se taraste cu greu in urma lor, dupa cum arata cuvantul evanghelic:
Căci fiii veacului acestuia sunt mai înţelepţi în neamul lor decât fiii luminii.
In alta parte, acelasi Soljenitin evoca acea explicatie atat de simpla (dar nu simplista!), si de noi uitata, ascunsa de ochii celor “intelepti” si “maturi”, dar “descoperita pruncilor”, anume ca raul este facut din… rautate, ca dincolo de toate explicatiile pe care le putem gasi (raul ar fi opera serviciilor straine, al dusmanilor poporului etc.) sta simpla explicatie a alegerii raului in locul binelui. Si cine dintre noi poate spune ca e ferit de a cadea in rautate? Este vorba despre romanul Pavilionul Cancerosilor, si de plimbarea principalului erou, Oleg Kostoglotov, in Gradina Zoologica. Acolo intalneste un anunt:
“Maimutica ce traia aici a orbit din cauza cruzimii absurde a unuia din vizitatori. Un om rau a zvarlit niste tutun in ochii lui macacus-rhesus”. Abia acum ii pica fisa lui Oleg! Pana acum se plimbase cu un zambet atoatestiutor, dar acum ii venea sa tipe, sa urle, in asa fel incat sa-l auda toata gradina zoologica – de parca i-ar fi presarat cineva tutun in ochi.
De ce?!… Pai, uite-asa, de ce nu?… Pur si simplu… de ce?
Cele scrise impresionau mai ales prin simplitatea lor copilareasca. Despre necunoscutul care plecase nepedepsit, nu se spunea ca fusese inuman. Nu se spunea despre el ca-i agent al imperialismului american. Nu se spunea despre el decat atat – ca e rau. Si asta uluia: ce motiv avea el sa fie, pur si simplu, fara niciun motiv, rau? Copii! Sa nu cresteti rai! Copii! Sa nu ucideti fiintele lipsite de aparare! (Pavilionul cancerosilor, Ed. Univers, vol 2, p. 238-239)
*
Dar daca acestea sunt cauzele raului, care este originea sa? Pentru ca totul depinde de credinta oamenilor si de balanta care se inclina in inima lor: spre bine sau spre rau. Spre Dumnezeu sau spre diavol. Aici este cheia. Conspiratiile reusesc pentru ca acolo, in inimile oamenilor, a inceput sa predomine raul. Elitele isi fac de cap pentru ca acolo, pe campul de lupta launtric, diavolul a inceput sa castige teren tot mai mult. Lucru pe care il vom arata mai lamurit in ultimul material dedicat marelui scriitor rus.
Deocamdata, in acest text inedit redat mai jos, Alexandr Soljenitin ne vorbeste despre vremurile apocaliptice pe care le traim, explicatia originii lor fiind una foarte simpla: oamenii au uitat de Dumnezeu. Caci stim de la Sfintii Parinti ca tot pacatul incepe de la cei trei uriasi: nestiinta, uitarea si trandavia. Nestiinta legii lui Dumnezeu, uitarea Acestuia si trandavia in lucrarea poruncilor Sale sunt inceputul degradarii duhovnicesti a omului. Asadar, originea raului sta in intoarcerea fetei oamenilor de la Dumnezeul cel Viu.
Pentru ce s-au întărâtat neamurile şi popoarele au cugetat deşertăciuni? S-au ridicat împăraţii pământului şi căpeteniile s-au adunat împreună împotriva Domnului şi a unsului Său, zicând: Să rupem legăturile lor şi să lepădăm de la noi jugul lor». (Psalmul 2, 1-3)
Oamenii au uitat de Dumnezeu
“Cu mai mult de un jumatate de secol in urma, pe cand eram inca un copil, imi amintesc ca unii oameni mai in varsta explicau catastrofele care se abatusera asupra Rusiei astfel: oamenii au uitat de Dumnezeu, si de aceea s-au intamplat toate acestea.
De atunci am petrecut aproape 50 de ani scriind despre istoria Revolutiei; timp in care am citit sute de carti si am colectat sute de marturii personale. Am contribuit cu opt lucrari personale la efortul de curatire a resturilor lasate in urma de acea vijelie.
Dar daca mi s-ar cere acum sa arat cat mai concis posibil care este cauza acelei Revolutii dezastruoase care a devorat 60 de milioane de oameni, nu as putea sa spun altceva decat sa repet: oamenii au uitat de Dumnezeu, si de aceea s-au intamplat toate acestea.
Mai mult, evenimentele Revolutiei Ruse pot fi intelese numai acum, la sfarsit de secol, pe fondul celor intamplate de atunci in restul lumii. Astfel, concluzia la care se ajunge are semnificatie universala. Si daca mi s-ar cere sa identific principala caracteristica a secolului al 20-lea in intregimea lui, as fi din nou incapabil sa gasesc ceva mai precis decat ca: oamenii au uitat de Dumnezeu.
Decaderea constiintei umane, lipsita de dimensiunea sa divina, a fost factorul determinant al tuturor crimelor majore din acest secol. Prima dintre ele a fost Primul Razboi Mondial si mare parte din situatia in care ne aflam acum se datoreaza acestuia. A fost un razboi – a carui amintire tinde sa se stearga – care a izbucnit cand Europa, pleznind de sanatate si abundenta, a cazut intr-o furie a auto-mutilarii ce i-a distrus fortele pentru un secol, poate mai mult ori poate pentru totdeauna.
Singura explicatie posibila a acestui razboi este o intunecare a mintilor conducatorilor Europei ca urmare a pierderii credintei in Puterea Suprema aflata deasupra lor. Numai dusmania combinata cu lipsa de credinta in Dumnezeu,a putut sa determine state declarate crestine sa foloseasca gaze otravitoare de lupta, o arma a carei folosire e in mod evident dincolo de limitele umanului.
Aceeasi deformare a constiintei umane, aceeasi lipsa a dimensiunii divine, s-a manifestat dupa cel de-al doilea razboi mondial, cand Vestul a cedat tentatiilor satanice a “umbrelei nucleare”. Aceasta a fost echivalent cu a spune:
“hai sa nu ne mai facem griji, hai sa eliberam tanara generatie de datorii si obligatii, hai sa nu mai facem nici-un efort sa ne aparam pe noi insine, nemaivorbind de apararea altora, hai sa ne astupam urechile ca sa nu auzim gemetele de durere care razbat din Est si hai mai bine sa cautam sa fim fericiti. De o sa ne ameninte vreun pericol o sa fim aparati de bombele nucleare, iar de nu, restul lumii poate sa arda ca tot nu ne pasa”.
Starea jalnica de neajutorare la care a ajuns Vestul contemporan se datoreaza in mare masura unei erori fatale: ideea ca mentinerea pacii depinde nu de inimi curajoase si de oameni hotarati, ci numai de bomba nucleara….
Lumea de azi a ajuns intr-un asemenea hal, ca de ar fi sa fie descrisa celor care au trait in secolele precedente, acestia ar striga: “Aceasta-i Apocalipsa!” Insa noi suntem obisnuiti sa traim intr-o astfel de lume, ba chiar ne simtim in largul nostru.
Dostoievski avertiza ca
“viitoarele evenimentele majore ne vor lua prin surprindere si ne vor prinde nepregatiti.”
Chiar asa s-a si intamplat. Si a mai prezis ca
“lumea va fi salvata numai dupa ce va fi fost posedata de demonul raului.”
Ramane de vazut daca va fi intr-adevar salvata: aceasta va depinde de constiinta si de luciditatea noastra spirituala, de eforturile noastre individuale si comune in fata circumstantelor catastrofale. Vedem deja cum demonul raului, precum o vijelie, a cuprins triumfator toate cele cinci continente ale pamantului.
In trecut, Rusia a cunoscut o vreme in care idealurile societatii nu erau faima, bogatia sau succesul material, ci viata pioasa. Rusia era pe atunci cladita pe Ortodoxia ramasa credincioasa Bisericii primelor secole. Ortodoxia acelor vremuri a stiut cum sa isi protejeze poporul aflat sub o ocupatie straina care a durat mai bine de doua secole si totodata cum sa pareze viclenele lovituri de sabie venite de la cruciatii Vestului.
In acele secole, credinta ortodoxa a devenit in tara noastra parte integranta a modului de a gandi si a personalitatii oamenilor, parte integranta a vietii de fiecare zi, a calendarului lucrator, o prioritate in tot ce se intreprindea, parte a modului cum era organizata saptamana sau anul. Credinta era forta care modela si unea natiunea.
Dar, in secolul al 17-lea Ortodoxia rusa a fost grav afectata de o schisma interna. In secolul al 18-lea, tara a fost zguduita de transformarile impuse de Petru (Cel Mare, n.tr.), care au favorizat economia, statul si armata in detrimentul credintei si al specificului national. Concomitent cu aceasta “iluminare” lipsita de echilibru impusa de Petru, in Rusia s-au simtit primele adieri ale secularismului. Otrava lui subtila a patruns in clasele sociale mai educate in timpul secolului al 19-lea si a deschis calea marxismului. In momentul Revolutiei, credinta practic disparuse din randul oamenilor educati, iar la cei mai putin educati vigoarea credintei era grav primejduita.
Din Revolutia Franceza si din ura acesteia fata de Biserica, tot Dostoievski a fost acela care a tras concluzia ca “revolutia trebuie sa inceapa cu ateismul”. Si acesta este adevarul. Lumea nu a mai cunoscut o respingere a lui Dumnezeu atat de organizata, de militarizata si de tenace in ura ei (fata de Dumnezeu, n.tr.) precum cea practicata de marxism. Ura de Dumnezeu este principala forta care sta in centrul sistemului filosofic al lui Marx si Lenin, mai importanta decat toate falsele lor lozinci economice si politice. Ateismul militant nu e accidental sau un fenomen marginal al comunismului. Nu e un efect secundar, ci e pivotul central.
Anii 1920 au fost in URSS martorii unei procesiuni neintrerupte de
Pentru milioane de mireni accesul la Biserica a fost blocat si li s-a interzis sa isi creasca copii in invataturile de credinta. Parintii credinciosi erau smulsi de langa copii si aruncati in teminte, iar copiii erau indepartati de credinta prin amenintari si minciuni. Doar pentru scurt timp, cand a fost nevoie ca natiunea sa isi adune fortele in lupta impotriva lui Hitler, Stalin a adoptat in mod cinic o atitudine prietenoasa fata de Biserica.
Dar s-a intamplat ceva la care ei (comunistii, n.tr) nu se asteptau. Intr-o tara unde bisericile au fost facute una cu pamantul, unde ateismul triumfator a distrus totul fara oprelisti vreme de doua treimi de secol, unde clerul este umilit si lipsit de libertate in cel mai inalt grad, unde ceea ce a ramas din Biserica ca si institutie e tolerat de catre stat numai de dragul propagandei directionate catre Vest, unde chiar si in prezent oamenii sunt trimisi in lagare de munca pentru credinta lor, unde chiar si in lagare cei care se strang ca sa se roage de Pasti sunt aruncati in celulele de pedeapsa – in aceasta tara deci, sub un asemenea tavalug comunist, nu se mai presupunea ca traditia crestina va supravietui. Este adevarat ca milioane de oameni au fost corupti si distrusi spiritual de catre ateismul impus oficial, insa raman alte multe milioane de credinciosi. Numai presiunile exercitate asupra lor ii impiedica sa isi ridice vocea. Asa cum se intampla insa intotdeauna in vremuri de prigoana si suferinta, credinta in Dumnezeu a devenit mai profunda in tara mea.
Tocmai in aceasta trebuie sa ne punem nadejdea: nu conteaza cat se impauneaza comunismul cu tancurile si rachetele sale, nu conteaza cate succese obtine in cucerirea planetei, este condamnat ca niciodata sa nu poata distruge crestinismul.
Vestul inca nu a cunoscut o invazie comunista, practicarea religiei e libera aici. Insa evolutia istorica a Vestului a fost de asa natura incat, in prezent si aici constiinta religioasa este mult diminuata. Au fost schisme violente, razboaie religioase sangeroase si ostilitate ca sa nu mai vorbim de valul de secularism care din Evul Mediu tarziu si pana acum a inundat progresiv Vestul. Aceasta distrugere gradata a credintei, venita din interior, este poate cu mult mai primejdioasa decat orice atac violent venit dinafara.
In mod imperceptibil, de-a lungul decadelor de eroziune treptata, sensul vietii in Vest a incetat sa fie ceva mai elevat decat “cautarea fericirii”, un tel pe care constitutia il garanteaza dealtfel in mod solemn. Conceptele de bine si rau sunt ridiculizate de cateva secole; scoase din uz, au fost inlocuite de concepte politice sau de clasa a caror valoare are viata scurta. A devenit jenant sa afirmi ca raul se cuibareste mai intai in inima individului inainte de a patrunde intr-un sistem politic. Insa nu se mai considera o rusine sa faci concesii frivole unui rau absolut.
Judecand dupa continua alunecare in directia concesiilor, alunecare care se produce sub ochii generatiei noastre, Vestul aluneca inevitabil spre abis. Societatea vestica pierde tot mai mult din esenta sa religioasa si isi preda fara impotrivire generatiile tinere ateismului. Cand un film care il blasfemiaza pe Iisus Hristos ruleaza peste tot in SUA, o tara considerata ca fiind printre tarile cele mai religioase din lume, cand un mare cotidian publica fara rusine caricaturi ale Nascatoarei de Dumnezeu, ce alta dovada a respingerii lui Dumnezeu ne mai trebuie? Cand drepurile individului nu sufera nicio constrangere, de ce ar incerca cineva sa faca un efort si sa se abtina de la acte ne-onorabile?
Sau de ce s-ar mai abtine cineva sa urasca, fie ca e vorba de ura rasiala, de ura de clasa sau ideologica? Ura roade multe inima in ziua de azi. Profesorii atei educa tanara generatie din Vest in spiritul urii fata de propria societate. Prinsi de patosul retoric uitam ca defectele capitalismului nu reprezinta nimic altceva decat defectele de baza ale firii omenesti, carora li s-a dat o libertate neingradita precum si tot felul de drepturi ale omului; uitam ca in regimul comunist (iar comunismul le sufla acum in ceafa formelor moderate de socialism, care-s instabile) defecte similare stapanesc practic orice persoana aflata intr-o pozitie de autoritate, in timp ce toti ceilalti sunt egali – o egalitate a sclavilor traind in saracie lucie.
Ura intretinuta in mod deliberat se raspandeste astfel in jur, contamineaza tot ce e viu, viata insasi, lumea cu culorile sale, sunetele, formele, trupul omenesc. Arta plina de amaraciune a secolului al 20-lea piere ca urmare a acestei uri, caci arta e neroditoare fara dragoste. In Est arta s-a prabusit pentru ca a fost doborata si calcata in picioare, dar in Vest a decazut voluntar, un declin artificial si ostentativ, in care artistul in loc sa incerce sa reveleze divinul (prin arta, n.tr.), se pune pe el insusi in locul lui Dumnezeu. Si in acest caz suntem martorii aceluiasi efect al unui proces universal, in care atat in Est, cat si in Vest, se ajunge la aceleasi rezultate, si din nou din acelasi motiv: oamenii l-au uitat pe Dumnezeu.
In conditiile in care la orizont se profileaza evenimente globale amenintatoare, care stau sa se pravaleasca asupra noastra precum niste munti, poate parea nelalocului lui sa reamintesc ideea conform careia ceea ce hotaraste existenta sau non-existenta noastra (a omenirii, n.tr) se afla intai de toate in fiecare inima omeneasca, in felul in care inima alege binele sau raul. Acesta lucru este valabil si in ziua de azi si este ideea pe care ne putem bizui cel mai bine. Teoriile sociale care promiteau atat de multe au dat faliment si ne-au lasat fara acoperire. De la oamenii liberi ai Occidentului era rezonabil sa asteptam sa realizeze ca sunt indusi in eroare de numeroasele ideile false liber nutrite si sa nu se lase mintiti cu atat usurinta.
Toate incercarile de a gasi o cale de rezolvare a problemelor lumii contemporane vor ramane fara rezultat atata vreme cat nu ne redirectionam constiintele prin pocainta spre Creatorul tuturor: fara aceasta, nici-o cale de iesire nu se va ivi si in van o vom cauta. Resursele pe care ne bizuim pentru atingerea acestui scop (de rezolvare a problemelor lumii contemporane, n.tr) sunt prea saracacioase pentru a ne atinge scopul. Trebuie ca mai intai sa recunoastem ororile de care sunt responsabile nu cine stie ce forte exterioare, nu inamicii de clasa sau nationali, ci fortele care opereaza inauntrul fiecaruia dintre noi si inauntrul fiecarei societati omenesti. Aceasta este valabil in special pentru societatile libere si inalt dezvoltate pentru ca tocmai in aceste societati ne-am atras de buna voie asupra-ne toate nenorocirile (de care vorbeam, n.tr). Noi, prin egoismul nostru zilnic si inconstient, facem sa se stranga latul…
In fata sperantelor spulberate ale ultimelor doua secole, care ne-au redus pana la insignifianta si care ne-au adus in pragul mortii nucleare si ne-nucleare, putem propune numai cautarea mainii calde a lui Dumnezeu pe care mult prea grabit si increzatori in noi insine am respins-o. Numai in acest fel ni se vor deschide ochii si vom vedea greselile nefericitului secol 20 si astfel ne vom putea indrepta caile.
Nu ne putem agata de nimic altceva ca sa ne oprim din alunecarea (spre abis, n.tr): toate viziunile combinate ale ganditorilor Epocii Luminilor nu fac doi bani. Cele cinci continente sunt prinse in vijelie (a demonului raului, n.tr). In astfel de vremuri de incercare se manifesta de regula cele mai de pret calitati ale spiritului uman. Insa daca pierim si piere si lumea, greseala va fi doar a noastra”.
Traducere dupa: Opinion Times – Alexandr Solzhenitsyn: Godlessness, The First Step to the Gulag
Legaturi:
- A cui este vina pentru toate nenorocirile care ni se (vor) intampla?
- Parintele Proclu: MANTUIREA SAU SFARSITUL LUMII STAU (SI) IN VOINTA NOASTRA!
- De ce a cazut Constantinopolul?
- ORTODOXIA – CREDINTA PATIMITOARE versus “PARADISUL NEBUNILOR”
- Proorocia Cuviosului Ignatie din Harbin si pregatirea pentru Golgota
- Cuv. Seraphim Rose: ESTE MAI TARZIU DECAT CREDEM! VA MAI SUPRAVIETUI CREDINTA NOASTRA?
- SE POATE LUA SI DE LA NOI…
- Sfantul Nicolae Velimirovici: CUGETARI DUREROASE ASUPRA CADERII UNUI POPOR ORTODOX
- O, generatie inconstienta si rasfatata…
- Descoperirile dumnezeiesti ale avvei Filotei Zervakos
- “Staţi şi vă uitaţi cu toţii şi nu ştiţi ce vă aşteaptă…”
- INCA NE MAI RABDA DUMNEZEU PENTRU RUGACIUNILE CUVIOSILOR ASCUNSI DE LUME, DAR OARE VOM PRICEPE SI NE VOM CAI? “Numai amanari mici. Cine le face? Oare Dumnezeu imbranceste? Hai, inca o luna, doua… Situatia asa merge”
***
- Cuviosul Serafim Rose si lectia rezistentei marturisitoare si patimitoare a Rusiei prigonite
- Cuv. Serafim Rose despre viitorul Rusiei si sfarsitul lumii
- NUMAI CEL CARE VA AVEA INIMA BUNA VA REZISTA
- Parintele Calciu despre experimentul satanic de la Pitesti: TINTA A FOST SUFLETUL NOSTRU, DAR ULTIMA BATALIE A FOST CASTIGATA DE DUMNEZEU
- Parintele Calciu despre “dorul” de Aiud, rugaciunea din inchisoare si despre Pitesti
Virgil Maxim: ganduri despre povara reeducarii – marturisirea pacatelor - VIRGIL MAXIM LA GHERLA – patimiri mucenicesti, ispite si proorocia despre soarta celor care se fac slugile satanei (aviz si celor de azi!)
- Ioan Ianolide: RADACINI SI PORTRETE ALE FENOMENULUI REEDUCARII – IDEI SI PILDE VALABILE SI PENTRU ZILELE NOASTRE
- 60 de ani de la inceperea patimilor reeducarii din inchisoarea Pitesti
- De la reeducarea prin tortura la reeducarea soft: abolirea constiintei, glasul lui Dumnezeu in om
- In spatele reeducarii si a dominatiei totalitare: tatal minciunii, ucigasul de oameni
- Autodemascarea – spovedania satanica
- “NU, DOMNULE!” – IMPOTRIVIREA SI RUGACIUNEA: CHEILE REZISTENTEI
- Intre TEROARE si… TORPOARE sau TAINA FARADELEGII IN ACTUALITATE
- CE TRAIM ASTAZI? CE (NU) SE MAI POATE FACE?
- IN MARS FORTAT SPRE NOUA ORDINE SOCIALA (I) – o sinteza explicativa foarte elocventa si documentata privitoare la vremurile pe care le traim
- IN MARS FORTAT SPRE NOUA ORDINE SOCIALA (II). Ultimul totalitarism
- Instaurarea noii lumi demonice prin haos deliberat – profetismul dostoievskian “la lucru”
- RECVIEM PENTRU ALEKSANDR SOLJENIŢÎN
- PROFETUL SOLJENIŢÎN: LUMEA SFĂRÎMATĂ. DISCURSUL LUI ALEKSANDR SOLJENIŢÎN LA UNIVERSITATEA HARVARD (8 IUNIE 1978)
- SOLJENIŢÎN: DISCURSUL DE LA VENDEEA
- Un patriarh martir al secolului XX
- CRONICA PRIGOANEI: 50 DE ANI DE LA PROCESUL INTELECTUALILOR (II) – Marturiile zguduitoare ale Monicai Pillat despre tatal ei, Dinu Pillat, despre credinta, suferinta, iubire si minunile din viata lor
- LACRIMILE CREDINŢEI INCERCATE sau “AGĂŢAREA DE STÂNCĂ” – O convorbire memorabilă cu fiica unui mucenic, Măriuca Vulcanescu: “Ne târâm şi nu ştim cui să plăcem mai mult..”. “Ne lipsesc smerenia şi credinţa simplă, a copiilor”
Doneaza pentru filmul "Scrum"
Am tot asteptat o reactie in urma ultimului inteviu al Parintelui Iustin.Ne ferim de cearta,dar credeti-ma ca daca as intra prima oara pe internet si as vedea acest interviu as fi ferm convins ca cei de la Petru-Voda sunt prigoniti si nu invers.De altfel am mai cazut in trecut in aceasta capcana gandind ca un asa mare duhovnic nu poate fi influentat de niste cozi de topor.Nu trebuie sa fii nici teolog,nici inaintevazator si nici mare intelectual ca sa cunosti pomul dupa roadele lui.E forte greu ca un praf in vant ca mine sa-si de-a cu parerea despre Parintele Iustin,dar totusi:
“Şi a îmbătrânit preotul Eli, iar fiii lui, Ofni şi Finees, erau răi ca şi fiii fărădelegii, care nu ştiu pe Domnul, nici nu păzesc dreptăţile preoţeşti; pentru că făceau strâmbătate celor ce aduceau jertfe, luând pentru ei părţile cele mai bune. Asemenea făceau silă şi femeilor care mergeau la biserica Domnului pentru rugăciune şi s-a făcut de către dânşii sminteală şi strâmbătate la tot Israelul. Şi auzind preotul Eli, tatăl lor, de lucrul acesta, nu-i pedepsea pe ei cu bătăi şi cu despărţire, ci numai cu cuvintele îi îndemna să înceteze de la lucrurile cele rele, dar ei nu-l ascultau pe el.
Şi trecând câtăva vreme, a sosit pedeapsa lui Dumnezeu asupra casei lui Eli, iar pe lângă aceea şi asupra întregului Israel. Pentru că nu numai fiii lui Eli au mâniat pe Dumnezeu, ci şi israelitenii, care, deşi nu toţi, însă mulţi se învăţaseră de la păgâni la închinarea de idoli şi nu părăseau idolatria. Ei slujeau Dumnezeului ceresc, dar a-duceau jertfe şi idolilor şi mâniau pe Dumnezeul lor. Insă Dumnezeu, fiind îndelung răbdător, răbda păcatele poporului, până ce nu L-au mâhnit fiii lui Eli, care erau preoţi şi mai-mari în Israel.
Iar când aceia, cu fărădelegile lor, au pornit pe Dumnezeu spre mânie şi răzbunare, atunci dreptul Judecător şi răsplătitor, aducându-şi aminte şi de păcatele poporului, a adus răzbunare asupra tuturor; pentru că prin cei mai mari, şi cei de sub stăpânire se pedepsesc de Dumnezeu. Şi nu atât de degrabă păcatele poporului pornesc spre răzbunare pe Dumnezeu cel mânios, precum păcatele acelora care sunt rânduiţi de Dumnezeu la stăpânirea şi povăţuirea poporului. Atunci filistenii s-au sculat cu război împotriva israelitenilor; iar israelitenii au ieşit la război împotriva lor. Şi bătându-se ei, au fost biruiţi de filisteni şi au căzut ucişi din tabăra lui Israel ca la 4000 de bărbaţi. “ (Din viata Sfantului Prooroc Samuel)
Nu stiu daca tacerea este o solutie.Ea poate fi interpretata ca o musca pe caciula.Mai ales ca in interviu Maica Fotini ii citeaza parintelui fraze din acest site…
..” Tu mi-ai dat porunca Ta – sa iubesc, si eu o primesc cu toata fiinta mea, dar iata , eu nu aflu intru mine insumi puterea de a dobandi aceasta dragoste
Tu esti dragoste, vino Tu Insuti si Te salasluieste intru mine si savarseste tot ceea ce mi-ai poruncit, deoarece porunca Ta este mai presus de puterile mele ”
Cuviosul Sofronie Saharov
@ Cristi G.:
Te rugam, citeste comentariul nostru de la postarea de aici:
http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2010/09/22/ce-am-retinut-din-talcuirile-si-avertismentele-cuviosului-daniil-gouvalis-privitoare-la-apocalipsa-cum-sa-ne-ferim-de-exegetii-improvizati-si-de-speculantii-financiari-ai-profetiilor-eshatologice-cu/#comment-14014
si nota noastra de aici:
http://www.cuvantul-ortodox.ro/2010/09/16/cuvantul-parintelui-pustnic-proclu-despre-ispitele-grele-ale-lumii-si-ale-bisericii-de-astazi-cum-va-fi-sfarsitul-lumii-si-ce-avem-noi-de-facut-fara-sfatul-duhovnicului-sa-nu-faca-niciun-pas-ca/
Si daca doresti, comenteaza sau pune-ne intrebari la unul din aceste linkuri, ca sa nu fim off-topic. Nu avem absolut nimic de ascuns si nimic pe constiinta in tot ceea ce inseamna cazul Apologeticum, p.Proclu, etc. Din partea noastra, daca s-ar putea si sanatatea parintelui i-ar ingadui, impreuna cu un parinte, am merge cu totii la parintele Iustin. Si la parintele Proclu. Sa vedem cine a inscenat, cine a dezinformat, cine a mintit. Sa ne lamurim cine posteaza pe Apologeticum, cine face si cine nu face ascultare de parintele Iustin, etc. Sa vedem apoi si cine si de ce a postat acolo, de la ce IP, si cine a aprobat publicarea unor nume care ar fi numele noastre, cu detalii personale si insinuari parsive, cine a intocmit liste de denunturi calomnioase in cel mai “curat murdar” stil al turnatoriilor securiste. Raspunde cineva si aici pentru toate astea in fata cuiva? Din partea noastra, cu toata raspunderea, nu incetam sa repetam:
ESTE O MARTURIE PUBLICA IN NUMELE LUI HRISTOS SI CU ASA CEVA NIMENI NU SE POATE JUCA. Vom vedea daca in fata parintelui Iustin, aceia vor putea da aceeasi marturie. Iar daca va fi cuvantul unora impotriva cuvantului altora, atunci sa facem ce faceau Sfintii Parinti. O perioada de rugaciune de fiecare parte ca Domnul sa arate cu putere mare, din cer, cine a mintit si cine nu. (Si daca tot “ne-au trecut la psaltire”, sa se treaca si pe ei toti acolo, daca zic ca e de bine asta si nu are semnificatia unui blestem). Poate parea infricosator, dar nu vedem alta cale. Cine a mintit, sa fie socotita MINCIUNA IMPOTRIVA DUHULUI SFANT si sa pateasca precum Anania si Safira, daca este voia lui Dumnezeu. Daca parintele Iustin si alti parinti voiesc si binecuvanteaza, noi putem sa ne asumam aceasta cu toata pacea. Intr-o astfel de situatie limita, cine spune asa ceva atat de raspicat si isi asuma pedeapsa DE AICI a lui Dumnezeu daca minte, nu exista decat trei posibilitati:
– fie este total sincer si cu constiinta impacata, cu maxima frica de Dumnezeu;
– fie este nebun, orbit de tot, inselat in gradul maxim sau mitoman (dar si in acest caz nu are scuza, fiindca este un sacrilegiu ce face si asta duce oricum la indracire);
– fie este total lipsit de credinta si de frica Dumnezeu si de aceea nici nu se teme de consecinte.
Daca oamenii nu pot transa aceasta, atunci sa aleaga Dumnezeu.
Nu stiu cati au citit acest drept la replica postat la comentariile unui articol de pe 22 septembrie.Apologeticum “au dat lovitura” cu interviul afisat pe frontispiciu!?!
@ Cristi G.:
Da, asa este. Unii ne-au reprosat ca am raspuns pana si acolo, ne-au tot strigat ca nu mai trebuie deloc sa ne explicam, sa dezmintim, sa le raspundem la atacuri, la minciuni si batjocuri… Apoi stilul nostru nu este de a face postari de tip: SOC!, NAUCITOR!, EDIFICATOR! SCANDAL! etc… Am tot nadajduit ca oamenii au bun-simt, ca vad ce e de vazut… Dar probabil ca nu ajunge.
Revenind la Alexandr Soljenitin …
Omul a fost egal cu el insusi, adica a spus adevarul gol-golut, adevarul absolut, atat dinauntrul comunismului, cat si “din lumea libera”, ambele aflate deopotriva intr-o apostazie generalizata, la care s-a ajuns pe cai „specifice”. Acest adevar lumea ori nu era pregatita sa-l accepte (oare va fi vreodata?!), ori nu vroia pur si simplu sa-l auda. Asa facem cu tot ce nu ne convine: amanam, nu ne intereseaza, adica dam dovada de lasitate.
Soljenitin si-a facut datoria: a scris, a vorbit, a informat, a avertizat. A vorbit la surzi, a aratat orbilor, si explicat mutilor. A facut mai mult decat era omeneste posibil. Si-a facut din plin datoria. A fost un om cu adevarat curajos. Asa ne vrea Hristos. Eu pot doar sa-l admir, pentru ca de curaj nu pot sa spun ca dau, spre rusinea mea, dovada.
Acum mi s-a deschis mintea-deci tarile estice intampinand o oarecare rezistenta spirituala ortodoxa, au fost calcate mai inainte de bocancul ateu al comunismului(bocanc zamislit de slabirea credintei si ideologizarea revolutionara elitista) , dupa care muribundul zdrobit a fost pus fata in fata cu capitalismul,adica cu dezlantuirea firii omenesti patimase, lasata in libertate.
Ce observ eu-si poate ca gresesc-este ca omul are nevoie totusi de un frau patimilor sale. Si, uitand de Dumnezeu si bratul Sau inalt, calauzitor isi ordoneaza viata printr-o multime de legi si normative care incerca sa ii curate patimile prin ingradirea libertatatii si risca sa transforme fraul in lat imprejurul gatului. Si cum latul asta se strange pe zi ce trece tot mai tare,oamenii vor cauta sa-si puna salvator. Si cine in imparatia aceasta lumeasca ii va putea calauzi, decat un “ghid” care va aduna in el toate patimile lumesti?
@Vlad: da, foarte bine sintetizat. De altfel, in urmatorul material vom avea un text in care Soljenitin insista mai mult asupra societatii occidentale si a raului ce s-a dospit acolo, pomenind inclusiv de legalismul si formalismul specific lor.
“Ateismul militant nu e accidental sau un fenomen marginal al comunismului. Nu e un efect secundar, ci e pivotul central.” Adică întreg sistemul economic marxist nu e decât rodul ateismului, nu ateismul rodul gândirii economice. Deci toată structurarea economică era, de fapt, o mască, mascaradă ateistă. Şi lovea implicit în structura fiecărui individ în parte.
Acum cum să mai revenim la adevăr? Aşa este, că sănătatea societăţii vine din sănătatea oamenilor în parte, nu prin programe sociale, economice. Dar cum să mai aduci lumină în sufletul oamenilor în parte când învăţământul, mass-media, justiţia, legislativul, cam toate angrenajele centrale şi la nivel particular au devenit unelte fidele ale răului? Nici Biserica nu mai caută roadele dinăuntru. Să nădăjduim că se va autodistruge tot acest angrenaj ateist, fiindcă este ciumat? Dar, odată cu el, se va prăbuşi totul. Pe de altă parte, orice revigorare nu vine de la sine, ci cu sacrificiu, cu curaj.
Poate de aceea “deţinutul profet” elaborează o viziune filocalică integralistă, socială.
Cert este că cel ce-şi caută inima sa nu o va pierde şi nici nădejdea într-o societate sănătoasă. Dacă nu aici, în lumea aceasta social(ist)ă şi formală, măcar în cealaltă, adevărată.