SFANTUL TEODOR STUDITUL – cuvinte impotriva “libertinajului” duhovnicesc: “Cata vreme suntem inlauntrul staulului, oile lui Hristos suntem, chiar daca ne umple raia, ne loveste boala, tot ai Domnului suntem”

11-11-2010 ~~Sublinieri~~

“Eu, pornind de la cele mai mici şi suindu-mă până la cele mai mari, vă întreb pe voi: unde va fi atunci, fraţilor, lenea trândavilor, împotrivirea celor ce se socoteau învăţaţi, îndărătnicia neascultătorilor, îngâmfarea mândrilor, obrăznicia îndrăzneţilor, lăcomia nesăţioşilor? Unde va fi îndreptarea în cuvinte a mincinoşilor şi mai ales lepădarea celor ce s-au lepădat de ascultarea pentru care s-au legat cu făgăduinţă faţă de îngeri şi tăria celor ce au defăimat pe Fiul lui Dumnezeu şi au nesocotit sângele legii Lui?”

Vezi si: SFANTUL TEODOR MARTURISITORUL: “Porunca Domnului este a nu tacea in vremea primejduirii credintei”

DESPRE TĂIEREA VOII

Iubite frate şi fiule, Sofronie. Plineşte slujba ta fără lene şi cu silinţă. Sunt dator să-ţi scriu mereu despre ea şi să te îndemn la sârguinţă. Ia aminte la toate, chiverniseşte-ti fraţii, cercetează şi vezi faptele şi firea fiecăruia în parte, cum vieţuiesc şi umblă. Astfel veţi dovedi, atât nouă cât şi celor din preajma noastră, că viaţa voastră este pentru slava lui Dumnezeu, potrivit dreptarelor şi canoanelor rânduite de sfinţii Părinţi, potrivit poruncii smereniei mele, potrivit certărilor orânduite. Ori unde se lucrează aşa, acolo se cinsteşte Dumnezeu, acolo străluceşte lumina, acolo se sălăşluieşte pacea, acolo satana nu găseşte loc, de acolo patimile se depărtează. Iar unde nu se lucrează aşa, acolo toate sunt pe dos: în loc de bunătăţi, răutăţi, în loc de lumina, întunerec, în locul lui Hristos, diavolul.

Aşa că ia aminte, cercetează şi desluşeşte cugetele fraţilor, prin mărturisire, şi le îndrumează spre fapte bune. Tu singur să fii pildă pentru ei. Nu părăsi cu totul trebuinţele vieţii pământeşti din cauza cititului, a rugăciunii şi a liniştii, căci vei avea pagubă şi stricăciune. Dar nici să te ocupi peste măsură cu nevoile vieţii, să te gândeşti numai la ele şi astfel să nu-ţi mai aduci aminte sau să nu mai priveşti cu gândul la Dumnezeu.

Acest fel de purtare este semnul adevăratei credinţe. Iar de te vei purta aşa, fraţii se vor lua după tine, negreşit, şi-n fapte şi-n viaţă. Nu ne-am făcut călugări ca să mâncăm, să bem sau să ne împodobim. Nu stă mântuirea noastră în astfel de lucruri. Dar nici cinul nostru nu ne opreşte să mâncăm, să ne îmbrăcăm, să lucrăm. Atât numai: să facem totul la vreme, cu bună chibzuială şi rânduială, precum zice Apostolul, care mai spune că niciodată în viaţa lui n-a mâncat pâine în zadar, ci din osteneala sfintelor sale mâini da şi celor cari erau cu dânsul.

Fă aşa, îndeletniceşte-te cu aşa ceva. Nu trece cu vederea lucrurile care trebuiesc îndreptate. Chiar lucrurile mici nu le lăsa necercetate, crezând că-s bune, căci pot aduce mare răzvrătire între fraţi. Aşa de pildă, de mănâncă cineva în ascuns, să fie pus la canon. De are ceva deosebit, un lucru cât de mic, ia-l de la dânsul. De nu vrea să lucreze, opreşte-l de la mâncare. De împarte cineva mâncare sau băutură sau face schimb cu ele, ceartă-l. De pârăşte sau fură, scoate-l pe poartă afară, aşa cum orânduieşte pravila.

Voi, fraţilor şi fiii mei, auzind acestea, să nu vi se pară aspre şi să nu credeţi că le spun fără milă. Eu le spun cu durere şi din dragoste pentru mântuirea sufletului vostru, de care voi răspunde, precum şi pentru marele păcat pe care l-aş avea, dacă nu vă spun acestea, nu vă întăresc şi nu vă sfătuiesc. Căci slujba părintelui bun este să nu-şi lase feciorii nepedepsiţi, ci să-i povăţuiască cu mici înfricoşări şi cu certări la câştigarea vieţii veşnice. Cât de defăimat şi vrednic de urâciune a rămas Eli, precum scrie în Scriptură, pentru că nu şi-a mustrat şi pedepsit feciorii cum trebuie, atunci când călcau legea! Din această pricină, s-a prăpădit şi el şi feciorii lui.

Drept aceea, fiţi ca nişte viteji în osteneli, fără lene la slujbă, cu sârguinţă la lucrul bun, ca trebuinţele voastre trupeşti să fie împletite cu faptele bune.

Darul Domnului nostru Iisus Hristos să fie pururea cu voi, prea cinstiţii mei fii. Amin.

SĂ NE PREGĂTIM PENTRU ZIUA ÎNFRICOŞATEI JUDECĂTI

Fraţilor, părinţilor şi fiii mei, nu ştiu dacă voi folosiţi ceva din smerita mea învăţătură, dar eu, ticălosul, prin aducerea aminte ce vă fac vouă, îmi dau seama şi mă cutremur de teama dumnezeieştilor judecăţi.

Căci port grija dregătoriei mele cunoscând nevrednicia mea, pe care nu o tăinuiesc, ci o mărturisesc. Dar, cu toate că nu este spre folosul altuia, cel puţin mă înţelepţesc pe mine şi de aceea nu voi înceta să vă învăţ şi să vă sfătuiesc prin smeritul meu cuvânt.

Iar la cuprinsul învăţăturii acesteia vă sfătuiesc să luaţi aminte şi să vă trudiţi totdeauna, căci vremea ostenelelor, a scârbelor şi a nevoinţelor este viaţa noastră în veacul de acum, iar câştigul sau paguba ostenelilor nu este pentru lucruri pământeşti, ci pentru cele cereşti şi dumnezeieşti. Pentru aceea cei ce se trudesc prin îndelungă răbdare, prin suferinţă fără sfârşit, prin păzirea poruncilor, prin înfrânarea de la toate şi prin desăvârşita ascultare, vor câştiga împărăţia cerurilor, nemurirea şi viaţa veşnică şi vor moşteni negrăita odihnă a veşnicelor bunătăţi. Iar cei ce petrec viaţa în lene, în trândăvie, în odihnă, în dragostea de lume şi în dulceţile pierzătoare şi omorâtoare de suflet, vor fi osândiţi la şederea de-a stânga, la munca veşnică şi nesfârşita zdruncinare, prin glasul înfricoşat al Dumnezeului tuturor, care va zice: „Duceţi-vă de la mine blestemaţilor în focul cel din afară, care este gătit diavolului şi slugilor lui”.

Facă Dumnezeu, fraţilor, ca noi să nu auzim osânda aceasta şi să nu fim despărţiţi de sfinţii şi drepţii de totdeauna, căci aceştia vor merge în bucuria negrăită din sânul lui Avraam, Isaac şi Iacov, precum adevereşte Scriptura, iar noi vom merge la chin împreună cu diavolul, unde este viermele neadormit, scrâşnirea dinţilor şi multe şi negrăite alte scârbe. Iar acestea nu se vor sfârşi peste o sută, ori o mie de ani, cum îndrăzneşte a grăi Origen, ci vor dura în vecii vecilor, după cuvântul lui Dumnezeu. Să nu ne înşelăm, fraţilor, că ne va putea ajuta ori mângâia tatăl sau mama, căci scris este: „Frate pe frate nu va putea mântui”.

Eu, pornind de la cele mai mici şi suindu-mă până la cele mai mari, vă întreb pe voi: unde va fi atunci, fraţilor, lenea trândavilor, împotrivirea celor ce se socoteau învăţaţi, îndărătnicia neascultătorilor, îngâmfarea mândrilor, obrăznicia îndrăzneţilor, lăcomia nesăţioşilor? Unde va fi îndreptarea în cuvinte a mincinoşilor şi mai ales lepădarea celor ce s-au lepădat de ascultarea pentru care s-au legat cu făgăduinţă faţă de îngeri şi tăria celor ce au defăimat pe Fiul lui Dumnezeu şi au nesocotit sângele legii Lui? Au gândit că nu va fi moarte, au crezut că nu va fi nici înviere, nici judecată, nici răsplătire; s-au despărţit de fraţii cei în Hristos, lepădându-se de însuşi Duhul Sfânt, precum zice marele Vasilie. Şi rătăcesc ticăloşii încoace şi încolo, ca nişte oi pierdute, umblând în adâncurile şi surpăturile patimilor lor, neascultând glasul smereniei mele şi nesocotind înfricoşarea cuvintelor.

Milostiveşte-te Stăpâne, îndură-te Doamne de atâta nesimţire, de atâta nechibzuire şi de atâta întunecime. Veniţi, fraţilor, să ne închinăm şi să cădem înaintea feţii Domnului care ne-a zidit şi, ca nişte fraţi iubitori, cu lacrimi să ne rugăm pentru unii ca aceştia şi pentru întoarcerea lor. Să ne păzim pe noi în săvârşirea celor de cuviinţă şi înălţându-ne catrenele de mai sus, cu smerenie să cerem iertare şi pentru cele ce n-am greşit; să mulţumim Domnului că la privelişte ne aflăm, că suntem încă în staul povăţuiţi de un păstor; că nu ne-a înşelat satana, nu ne-a înghiţit vrăjmaşul, nici nu ne-a vătămat fiara sălbatecă, scoţându-ne din ţarcul obştei, ca să pună gura ei în gâtul nostru şi să lovească oasele noastre cu vicleana ei coadă, ca să ne ducă mai degrabă spre pierzare.

Căci câtă vreme suntem înlăuntrul staulului, oile lui Hristos suntem, chiar dacă ne umple raia, ne loveşte boala, ne mănâncă viermii sau orice altă suferinţă îndurăm, tot ai Domnului suntem. Iar vrăjmaşul umblă să ne scoată afară, să ne răpească din turmă, ca să ne înghită.

Să luăm aminte cu amănuntul şi cu grijă să priveghem, ca să pricepem cursele şi ispitele diavolului. Pentru aceasta lucrul de folos este să se silească fiecare să sporească cu toată osârdia şi osteneala în smerenie, în supunere şi în adevărata mărturisire. Să nu lipsească umilinţa şi rugăciunea, să nu contenească vărsarea lacrimilor şi să păzim, ca o cunună a tuturor faptelor bune, dragostea desăvârşită, ca astfel să fim vase alese ale lui Hristos şi adevăraţi fii ai luminii.

Astfel, fraţii mei, vă rog, vă aduc aminte şi vă sfătuiesc să vă străduiţi, căci s-a apropiat ceasul mântuirii noastre, a venit vremea mângâierii noastre, îngerii, sfinţii şi drepţii, văzând silinţa noastră, se bucură şi cu veselie întind în chip nevăzut mâinile să ne primească în ceata lor, ca împreună să ne veselim, lăudând prea fericita şi Sfânta Treime,

Căreia se cuvine slava, cinstea şi închinăciunea, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

(din: Sfantul Teodor Studitul, “Cuvantari duhovnicesti“, Editura Episcopiei de Alba-Iulia, 1994 – AICI in format pdf)

Si un cuvant actual din prefata la respectiva editie, alcatuit de IPS Andrei Andreicut:

Dascăli şi învăţăcei

Oamenii vremurilor actuale sunt în general neconformişti. Doritori de a se elibera de orice încorsetare, adeseori depăşesc măsura şi, din dorinţa de a deveni liberi, devin de-a dreptul libertini.Socotind depăşite raporturile de ascultare şi bună cuviinţă pe care tradiţia religioasă le-a stabilit între copii şi părinţi, între fiii duhovniceşti şi preoţi, contemporanii noştri vor să ne dea de înţeles că sunt emancipaţi de orice tutelă. Se înşală însă amarnic. Avva Siluan, de la Sfântul Munte Athos, afirma, pe bună dreptate, că cea mai mare pedeapsă pe care i-o poate da Dumnezeu omului este să-l lase să facă de capul lui. Un savant afirmă că în codul, nostru genetic este înscrisă nevoia imperioasă de a sta sub ascultarea cuiva, de a avea un mentor. Sunt doar două posibilităţi: ori rămânem sub ascultarea unui părinte spiritual, şi implicit sub ascultarea lui Dumnezeu, ori, fără a ne da seama, ajungem sub ascultarea diavolului.

Domnul Iisus Hristos, având o dispută cu iudeii, le-a spus că numai El le poate garanta libertatea. La obiecţiunea că ei niciodată n-au fost robii nimănui, le răspunde:

„oricine săvârşeşte păcatul este rob păcatului… voi sunteţi din tatăl vostru diavolul şi vreţi să faceţi poftele tatălui vostru… Dacă veţi rămâne în cuvântul Meu, sunteţi cu adevărat ucenici ai Mei, si veţi cunoaşte adevărul, iar adevărul vă va face liberi” (Ioan 8, 31, 34; 44).

Sfântul Apostol Petru ne îndeamnă şi el: „trăiţi ca oameni liberi, dar nu ca şi cum aţi avea libertatea drept acoperământ al răutăţii”, (I Petru 2, 16).

Tradiţia părinţilor Bisericii este unanimă în a ne sfătui să ne căutăm un povăţuitor duhovnicesc, un părinte spiritual,

„înainte de toate, alege-ţi…potrivit cuvântului sfânt, ascultarea neprefăcută si desăvârşită; adică, caută cu toată silinţa, să afli un povăţuitor şi un dascăl neamăgitor… Iar aflându-l pe acesta si lipindu-te cu toată fiinţa de el, ca un fiu iubitor de părintele adevărat, rămâi întreg în atârnare de poruncile lui, socotindu -l ca pe Hristos Insuşi…” (Calist şi Ignatie Xantopol, Filocalia 8, p. 32).

Din păcate duhul de neconformism, de spirit voluntar, de libertinaj, în ultima vreme îi cuprinde nu numai pe laici, ci şi pe unii preoţi şi călugări. De aceea vom întâlni adesea călugări mutându-se dintr-un loc într-altul şi nu arareori ratându-şi vocaţia. Cartea pe care o tipărim Cuvintele Sfântului Teodor Studitul, ne pune în situaţia de a redescoperi adevăratele raporturi dintre părintele duhovnicesc şi fiu, dintre dascăl şi învăţăcel.Mai mult decât atât, presupunând că n-am avea mereu duhovnicul lângă noi, în această lucrare vom vedea dezlegate multe din problemele ce ne frământă. „Cuvintele” le-a adresat Sfântul Teodor mulţimii de călugări ucenici pe care i-a povăţuit, dar ele se potrivesc foarte bine atât preoţilor de mir cât şi credincioşilor.

Stareţ al mănăstirilor Saccudion din Bithinia (Asia Mică) şi Studion din Constantihopol, Sfântul Teodor Studitul a avut sub ocârmuirea şi chivernisirea sa uneori şi o mie de călugări, la care se adăugau nenumăraţii săi ucenici din lavrele împărăţiei bizantine şi chiar din mănăstirile Italiei.

Cuvintele sale şi le-a redactat aproximativ între anii 821 – 826. In limba română au fost traduse de Filaret, episcopul Râmnicului, şi tipărite la 1784. Arhimandritul Athanasie Dincă le-a diortosit şi retipărit la Căldăruşani în anul 1940. De această ediţie ne-am folosit şi noi acum, cu foarte mici intervenţii atunci când a fost vorba de cuvinte ieşite astăzi din uz, sau de reguli ortografice.

Lucrarea se încadrează foarte bine în colecţia de „Izvoare duhovniceşti” din care au ieşit până acum, în editura Episcopiei de Alba Iulia: „Patericul”, „Limonariul”, „Sbornicul”, şi „Lavsaiconul”, fără a pomeni alte cărticele mai mici.

Scopul ei este limpede proclamat de către Sfântul Teodor Studitul:

„părinţi si fraţi si fiii mei prea iubiţi, sufleteşte doresc si foarte poftesc… să vă mântuiţi şi să umblaţi pe calea adevărului, şi nădăjduiesc din zi în zi să sporiţi spre fapte bune..,”

Postul Mare, 1994

+ ANDREI

Episcopul Alba Iuliei