CRUCEA, PUTEREA “NEBUNA” A CRESTINULUI. Inaltul Teofan mustra, in Duminica Sfintei Cruci, nelegiuirile anti-familie din lumea contemporana (propaganda homosexualitatii, avortului, prostitutiei, educatiei “sexuale”)

27-03-2011 Sublinieri

*

Puterea Crucii – Puterea Jertfei

Autentica tărie, adevărata putere nu le deţin armatele, politicienii, deţinătorii de fabuloase averi.

„Mare este puterea Crucii Tale, Doamne. Că s-a înfipt în loc şi lucrează în lume; şi a arătat din pescari apostoli şi din păgâni mucenici, ca să se roage pentru sufletele noastre”.

Când rostim cuvântul „Cruce”, gândul ne poartă spre realitatea jertfei, a sacrificiului, a dăruirii de sine pentru altul, a smereniei personale pentru binele comun.

La prima vedere, jertfa, sacrificiul, smerenia, într-un cuvânt „Crucea”, sunt realităţi care definesc înfrângerea, neputinţa sau slăbiciunea. Purtătorul de cruce este cel condamnat să-şi ducă resemnat greul vieţii din care adesea lipseşte orice nuanţă de biruinţă sau lumină. Omul sacrificat este cel învins într-o confruntare, cel care nu mai are nici o speranţă. Smeritul este cel deposedat de putere, cel călcat în picioare de stăpânitorii cei tari şi puternici.

În contradicţie totală cu cele spuse, Biserica exclamă:

„Mare este puterea Crucii Tale, Doamne”!

Mare este, prin urmare, jertfa; biruitor este sacrificiul, plină de putere este smerenia.

Unde este, atunci, adevărul?

Realitatea înconjurătoare ne arată că mari sunt cei care jertfesc pe alţii pentru interesele lor, nu cei sacrificaţi.

Biruitori şi plini de putere sunt cei aroganţi, nu cei smeriţi, stăpânitorii cei mari, nu umilii supuşi.

Şi totuşi, Biserica lui Hristos, Adevărul prin excelenţă, afirmă răspicat:

„Mare este puterea Crucii Tale, Doamne. Că s-a înfipt în loc şi lucrează în lume; şi a arătat din pescari apostoli şi din păgâni mucenici, ca să se roage pentru sufletele noastre”.

Căutător neliniştit al adevărului, în faţa acestei dileme, genial scrutător în tainele istoriei şi ale fiinţei umane, Dostoievski a concluzionat astfel:

„Nu este nici o putere mai mare ca puterea smereniei. Nimeni nu-i poate sta împotrivă”.

O privire obiectivă asupra istoriei umane certifică acest adevăr. Autentica tărie, adevărata putere nu le deţin armatele, politicienii, deţinătorii de fabuloase averi. Da, pe termen scurt, armata, politica sau banul decid soarta popoarelor. Experienţa istoriei arată că armatele nu sunt totuşi invincibile la nesfârşit, cârmuitorii popoarelor sunt înlocuiţi unii de alţii, adesea prin crime, iar bunurile materiale nu sunt veşnice.

O naţiune nu este puternică prin armata, politicienii şi banii ei. Ţara care are un simţ puternic al familiei răzbate în istorie mult mai uşor decât o ţară militarizată excesiv, dar lipsită de mame cu mulţi copii.

Credinţa în Dumnezeu oferă, de asemenea, fiinţei umane o putere, o voinţă de a birui greutăţile vieţii şi ale istoriei mai mult decât cea mai subtilă diplomaţie. Ţara cu multe mănăstiri este, pe termen lung, mai puternică decât cea presărată cu multe cazărmi militare.

O naţiune care-şi fundamentează strategiile economice, sociale, educaţionale pe importanţa familiei, care descurajează divorţul şi avortul, care nu oferă gir de normalitate tendinţelor de tip homosexual, care nu legalizează prostituţia este naţiune demnă de acest nume şi cu putere lăuntrică de a supravieţui în hăţişul istoriei.

 

O bună parte a lumii actuale şi România împreună cu ea manifestă tot mai evident tendinţe spre subminare a familiei prin practici de felul educaţiei sexuale în şcoli, proiecte de legi privind legalizarea prostituţiei, încurajarea avortului pe toate căile, permiterea propagandei homosexuale.

În faţa unor asemenea tendinţe, Biserica, prin glasul profetic al lui Hristos, cheamă omul contemporan să se îmbrace cu puterea Crucii.

„Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea în fiecare zi şi să-Mi urmeze Mie” (Luca 9, 23).

Această purtare a Crucii, identificată cu puterea blândeţii, răbdării, delicateţei sufleteşti, smereniei, este considerată şi astăzi, ca şi în vremea Sfântului Apostol Pavel, ca fiind „nebunie” şi „sminteală” (1 Corinteni 1, 18 şi 23), adică de neînţeles pentru mulţi.

Şi totuşi, ea este „puterea lui Dumnezeu” din care izvorăşte autentica putere a oamenilor, adevărata putere a naţiunilor, singura putere de neînvins a lumii.

Sursa: doxologia.ro

Legaturi:

***

***

***

***


Categorii

"Concentrate" duhovnicesti, Avort, contraceptie, Cuvantul ierarhilor, Duminica Sfintei Cruci, Duminici si Sarbatori - Noime vii pentru viata noastra, Educatia sexuala, IPS Teofan, LGBT.../ Casatoriile homosexuale, Marturisirea Bisericii, Pastorale, Portile Iadului, Vremurile in care traim

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

38 Commentarii la “CRUCEA, PUTEREA “NEBUNA” A CRESTINULUI. Inaltul Teofan mustra, in Duminica Sfintei Cruci, nelegiuirile anti-familie din lumea contemporana (propaganda homosexualitatii, avortului, prostitutiei, educatiei “sexuale”)

VEZI COMENTARII MAI VECHI << Pagina 2 / 2 >>

  1. Pingback: PREDICI strapungatoare ale Sfantului Ioan de Kronstadt la DUMINICA SFINTEI CRUCI: “Sa ne luam cat mai repede crucea, atata timp cat Cel rastignit pe Cruce continua sa ne arate milele Sale!” -
  2. Pingback: Parintele Efrem Filotheitul despre gravitatea PACATULUI AVORTULUI si CUM POATE FI IERTAT -
  3. Pingback: IMPORTANT! Sinodul Mitropoliei Moldovei cere autoritatilor CONSTITUTIE CRESTINA prin mentionarea BISERICII, FAMILIEI si GARANTAREA OREI DE RELIGIE - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  4. Pingback: Cuvantul IPS Teofan la Inaltarea Domnului (VIDEO) in apararea familiei crestine de pacatele contra firii: CARMUITORII VREMELNICI AI TARII SA ASCULTE DE CONSTIINTA SI DE POPOR, NU DE GLASURILE DE SIRENA DIN ALTA PARTE! - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  5. Pingback: MARTURIA UN GINECOLOG CARE REFUZA SA MAI FACA AVORTURI SI LUPTA PENTRU VIATA: Doctorul Ionel Cioata din Timisoara (video) - Recomandari
  6. Pingback: Rusinea de a fi ortodox sau neo-varlaamismul. PARINTELE COMAN (2007) DESPRE TREI FALSE REPROSURI ADUSE BISERICII de catre intelectualii filo-occidentali si filo-catolici. DUHUL LUMII si DUHUL BISERICII - Recomandari
  7. Pingback: CAMPANIE ANTI-AVORT LA SIBIU. Pr. Catalin Dumitrean: “SE DISTRUGE FAMILIA SI NEAMUL si acest lucru convine acelor forte care ne cer sa spunem raului bine si care vor sa distruga orice identitate”. NOUL COMUNISM MONDIAL? - Recomandari
  8. Pingback: Parintele Dosoftei de la Putna despre CRIMA AVORTULUI SI TACEREA NOASTRA VINOVATA/ Parintele Vasile Mihoc: TRADAREA CRESTINISMULUI IN OCCIDENT A DUS LA LEGILE “HOMOSEXUALE” IMPOTRIVA FIRII | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate

Carti recomandate