Duminica Sfintei Cruci. CE RASTIGNIRE FATA DE LUME I SE CERE SI MIREANULUI?

27-03-2011 Sublinieri

Sfantul Teofan Zavoratul:

Iar mie sa nu-mi fie a ma lauda, fara numai in crucea Domnului nostru Iisus Hristos, prin care mie lumea s-a rastignit, si eu lumii (Gal.6, 14), spune Sfantul Apostol Pavel. Vreau sa va talcuiesc ce are in vedere apostolul atunci cand spune: “prin care lumea s-a rastignit, si eu lumii”. Fiindca voi, care dupa spovedanie si primirea Sfintei Impartasanii ati purces pe calea pe care se rastigneste trupul impreuna cu patimile si cu poftele, aveti neaparata nevoie in aceasta lucrare incurcata de indicatii indrumatoare pentru a putea lucra in chip neocolit si neratacit. Iar una dintre primele indicatii este cuprinsa in cuvintele sus-aratate ale apostolului, si o veti avea atunci cand veti pricepe ce este rastignirea lumii fata de noi si a noastra fata de lume.

Drept calauza in talcuirea aceasta sa luam gandurile Sfantului Parintelui nostru Avva Dorotei, din prima lui Invatatura – “Despre lepadarea de lume”. El a talcuit locul acesta pentru monahi, insa in asa fel ca talcuirea lui poate fi adaptata si pentru nemonahi. El spune ca atunci cand omul se leapada de lume, lasa casa, parinti, rudenii, avut, tarina sau cetate, intra in manastire si se face monah, el poate spune: “Mie lumea s-a rastignit”. Adica: “Lumea pentru mine nu mai exista, ea a ramas departe, dincolo de zidurile manastirii. Am parasit-o, si ea nu ma vede nici pe strazile, nici la targurile, nici la adunarile sale si nici in toate lucrurile sale. Mie lumea s-a rastignit, a murit, parca nu ar mai fi”. Insa monahul care s-a ascuns de lume si de amagirile vazute intre zidurile manastirii poate ca in vreme ce vorbeste astfel in sinea sa, in inima sa, sa traiasca pentru lume, sa pastreze impatimirile lumesti si, stand in chilie, sa se gandeasca la lume si la frumusetile ei, si sa se desfete cu mintea de placerile ei. Daca asa stau lucrurile, el nu poate spune ca si el s-a rastignit lumii: caci, chiar daca a parasit lumea cu trupul, cu inima traieste in lume si in toate desfatarile ei. Iar atunci cand el, cu ajutorul lui Dumnezeu, stiind puterea fagaduintelor calugaresti, paraseste lumea nu doar pe dinafara, despartindu-se de ea prin pustie sau prin zidurile manastirii, ci si launtric stinge in inima sa orice impatimire fata de lume, orice incuviintare la desfatarile ei si chiar orice gand la ea: ei bine, atunci poate sa spuna ca nu numai lumea s-a rastignit lui, ci si el lumii, adica el deja nu mai traieste lumii; in inima lui sunt alte ganduri, alte simtiri si aplecari; el traieste pentru o alta lume, mai buna si mai desavarsita, iar fata de aceasta s-a rastignit.

Cred ca talcuirea aceasta este pe intelesul vostru; dar, totodata, presupun ca sunteti gata sa va eschivati indata de la orice indatorire pusa asupra voastra de cuvintele apostolului, spunand: Treaba asta cu rastignirea lumii fata de noi si a noastra fata de lume este pentru monahi, nu pentru noi, care suntem mireni”. Nu, fratilor, nu este asa! Apostolul, cu toate ca vorbea despre sine, a dat o lege pentru toti crestinii si pe toti i-a indatorat sa dobandeasca o astfel de randuiala launtrica, incat oricine sa poata spune: “Mie lumea s-a rastignit, si eu lumii”. Si acum, iata, cum poate si trebuie sa se savarseasca in noi lucrul acesta.

Luati aminte ca prin cuvantul “lume” se are in vedere la modul propriu nu societatea omeneasca, nu lucrurile acestei vieti, ci tot ce este pacatos, patimas, potrivnic lui Dumnezeu. Lumea este acolo unde lucreaza pofta trupului, pofta ochilor si trufia vietii, sau acolo unde imparateste un pacat, oricare ar fi el. Luate astfel, cuvintele: “Mie lumea s-a rastignit, si eu lumii” vor insemna acelasi lucru cu: “Fata de mine orice pacat este rastignit, si eu m-am rastignit fata de orice pacat”. Cum si cand se intampla asta?

In primul rand, bagati de seama ca in fiecare pacat sunt doua laturi: pe una o alcatuiesc faptele pacatoase, iar pe alta – patima pacatoasa. Patima este izvorul si pricina faptelor pacatoase, iar faptele sunt produsul si manifestarea patimii. Astfel, de pilda, mania sau irascibilitatea este o patima pacatoasa, care traieste in inima – iar faptele prin care ea se manifesta sunt crizele de manie, certurile, scandalurile, bataile, uciderile. O singura patima, dar cate fapte! Si toate iau nastere din ea. De asemenea, iubirea de placeri sau senzualitatea este patima pacatoasa a placerii simturilor – iar faptele ei sunt: imbuibarea, iubirea de mancare buna, iubirea de multa bautura, iubirea de bauturi bune, frecventarea carciumilor, a bordelurilor, a teatrelor, a balurilor [in ziua de astazi a discotecilor – n.tr.]. la fel trebuie sa intelegem lucrurile in privinta oricarei patimi. Orice patima, una fiind in inima, se manifesta in exterior, prin trup, in multe fapte.

Dupa aceasta, nu va e greu sa intelegeti cum se face ca pacatul, altfel spus lumea, se rastigneste fata de noi si noi fata de pacat, altfel spus, fata de lume.

Atunci cand cineva se lasa de faptele pacatoase sau patimase, pacatul – altfel spus, lumea – se rastigneste fata de el; iar atunci cand cineva stinge si dezradacineaza in sine insasi patima pacatoasa, si el se rastigneste fata de pacat – altfel spus, fata de lume. Astfel, de pilda, atunci cand cineva se lasa de teatre, carciumi, chefuri si celelalte, asa incat nu il mai vede niciodata in fapte si locuri netrebnice, ci este vazut intotdeauna purtandu-se drept si cuviincios, inseamna ca pacatul – altfel spus, lumea – a murit prin acea parte a sa fata de el, altfel spus, s-a rastignit fata de el. Cu toate acestea, nu se poate spune insa cu siguranta ca si el s-a rastignit fata de pacat, altfel spus, fata de lume: caci cu toate ca el nu este cu trupul in acele locuri si fapte, poate sa fie acolo cu inima si mintea. Nu e in teatru cu trupul, dar poate sa se gandeasca la teatru si sa spuna cu dor: “Ce bine ar fi sa fiu acolo!” Nu e in carciuma si la chefuri cu trupul, dar poate fi acolo cu mintea si cu inima, poate gandi si dori cum sa nimereasca acolo, parandu-i rau ca nu este acolo. In toate aceste cazuri si in cele asemanatoare, chiar daca pacatul – altfel spus, lumea – s-a rastignit fata de el, el insusi nu s-a rastignit inca fata de pacat – altfel spus, fata de lume – inca il mai iubeste, inca il mai doreste si se mai indulceste de el. S-a biruit pana la a se departa de faptele pacatoase; dar pe inima inca nu si-a calcat, inca n-a dezvatat-o sa iubeasca faptele pacatoase, sa se dezguste de ele si sa le urasca. Inaintea lui Dumnezeu el este inca iubitor de pacat, altfel spus, iubitor de lume: fiindca Domnul cauta nu numai la fapte, ci mai ales la inima. Ca atare, trebuie nu numai sa incetam cu faptele patimase si pacatoase, ci sa biruim si sa stingem insesi patimile, asa incat sa nu ne desfatam cu niciu fel de lucruri si fapte patimase, ci sa avem fata de ele dezgust si sa ne departam de ele. Iata, atunci cand cineva a ajuns deja la starea aceasta, atunci cand nu numai ca nu face fapte pacatoase, ci a stins in sine insasi impatimirea de ele, poate sa spuna despre sine ca si el s-a rastignit fata de lume.

Asadar puneti de o parte toate faptele pacatoase si patimase, iar de cealalta patimile pacatoase, si cugetati astfel: atunci cand veti parasi toate faptele patimase se va putea spune ca lumea s-a rastignit fata de voi; iar cand veti stinge insesi patimile, se va putea spune ca si voi v-ati rastignit fata de lume.

Iata in ce sens va punem si vou, mirenilor, legea de a avea lumea rastignita fata de voi si pe voi rastigniti fata de lume. Prima parte a legii se implineste prin aceea ca omul pacatos paraseste viata dezmatata, stricata, rusinoasa si incepe o viata serioasa, indreptandu-si purtarea; iar cea de-a doua se implineste prin aceea ca omul nu are doar purtare buna, ci isi pastreaza bune, curate si bineplacute lui Dumnezeu si simtamintele inimii. Prima parte e mai usoara, a doua mai anevoioasa. Ca atare, nu orice om care si-a indreptat purtarile si-a indreptat si inima.

Aceasta a fost si pricina pentru care apostolul nu s-a oprit la rastignirea lumii – altfel spus, a pacatului – fata de noi, ci a adaugat si rastignirea noastra fata de lume: parca ar spune: Nu ajunge ca ti-ai indreptat purtarea; intra in inima ta, cerceteaza acolo toate simtamintele si asezarile [dispozitiile] tale sufletesti si fa-le pe toate sfinte si bineplacute lui Dumnezeu”. Implineste aceasta porunca apostolica cel ce, intrand in sine, se inalta cu mintea la Dumnezeu si, incordandu-se sa-L contemple in sine fara incetare, verifica prin cugetarea la El dreptatea fiecarui gand si simtamant al sau, si alunga tot ce este nedrept ca fiind potrivnic lui Dumnezeu; cel care, dupa ce a salasluit frica lui Dumnezeu, ia aminte la sine cu asprime si taie fara mila orice asezare [dispozitie] sufleteasca necurata, fie ca aceasta insoteste faptele, fie ca le premerge ori le urmeaza – si, in acest fel, curata orice fapta si o infatiseaza lui Dumnezeu curata, ca pe o jertfa fara de prihana si o ardere de tot grasa.

Ce veti alege? Trebuie sa alegem si una, si cealalta. Cel ce s-a incurcat in fapte patimase sa le lase si sa-si indrepte purtarea. Cel ce si-a indreptat purtarea, sa nu se opreasca aici, ci sa intre inuntrul sau si sa indrepteze insasi inima sa, stingand patimile din ea, care fac o purtare indreptata in fata oamenilor neindreptata in fata lui Dumnezeu, Care vede inima si dupa ea il indreptateste sau il osandeste pe om. Atunci si fiecare dintre noi va putea spune impreuna cu apostolul: “Mie lumea s-a rastignit, si eu lumii”. Amin!

(din: Sfantul Teofan Zavoratul, “Predici”, Editura Sophia, Bucuresti, 2009)

Pentru aceeasi Duminica:

***

Legaturi:

***

***


Categorii

Ce este pacatul?, Crestinul in lume, Duminica Sfintei Cruci, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Sfantul Teofan Zavoratul, Talcuiri ale textelor scripturistice, Triodul si Postul cel Mare

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

33 Commentarii la “Duminica Sfintei Cruci. CE RASTIGNIRE FATA DE LUME I SE CERE SI MIREANULUI?

VEZI COMENTARII MAI VECHI << Pagina 2 / 2 >>

  1. Pingback: Inaintea Inaltarii Sfintei Cruci: CE INSEAMNA A IUBI, CU ADEVARAT, in vremurile abuzului, viclesugului si minciunii generalizate? CUM PUTEM MARTURISI CRUCEA IN VIATA NOASTRA si CE FERICIRE PUTEM GASI IN IADUL LUMII? (predici audio) | Cuvântul Ortodox
  2. Pingback: CRUCE si LITURGHIE. Predica audio a Parintelui Hrisostom de la Sihastria Putnei: “Hristos ne spune: NU MA FOLOSITI DOAR PENTRU VIATA ACEASTA! Ca de aceea M-am pogorat, de aceea M-am rastignit. Nu ca sa va fie voua bine aici pe pamant, nu ca sa aveti
  3. Pingback: TAINA CRUCII IN VIATA NOASTRA: Rastignirea mintii prin coborarea dureroasa in inima: “Prin harul Duhului Sfant, STRAPUNGEREA si ZDROBIREA INIMII ii sunt indeajuns crestinului pentru A BIRUI TOATE DUHURILE RAUTATII” | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate