INALTAREA DOMNULUI. Predica Sfantului Teofan Zavoratul. CE LEGATURA ARE INALTAREA LUI HRISTOS CU VIATA NOASTRA?
Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.
- Cantari pentru Praznicul Inaltarii Domnului
- Rugaciune pe Muntele Maslinilor la locul Inaltarii Domnului
- Cine ne va da noua aripile Duhului…? (Predica exceptionala a Sf. Nicolae Velimirovici la Inaltarea Domnului)
- INALTAREA DOMNULUI: ,,Sus sa avem inimile!” (Predica Mitropolitului Augustin de Florina)
- Sfantul Ioan Gura-de-Aur: CUVANT LA INALTAREA DOMNULUI
- INALTAREA DOMNULUI LA CER – INDUMNEZEIREA CELOR UNITI CU EL (Pr. Dumitru Staniloae)
- Sf. Grigorie Palama – Despre patimi si virtuti
- Sf. Grigorie Palama – La Sfanta Inaltare
- Icoana Inaltarii Domnului – talcuire
- Sfanta Evanghelie de la Praznicul Inaltarii Domnului
În numele Înălţării Domnului, trebuie să ne recunoaştem măsura cerească si sa-i căutam pe cei ce au aceasta măsură
“S-a înălţat Domnul în slavă la ceruri. Cum S-a înălţat Acela care, Dumnezeu fiind, este pretutindeni şi pe toate le plineşte?! Şi-a înălţat natura omenească. Este omul din El, cel pe care l-a înălţat la ceruri.
Domnul S-a înălţat şi S-a aşezat de-a dreapta Tatălui şi a lui Dumnezeu. Cum S-a aşezat de-a dreapta lui Dumnezeu Cel care petrece de-a pururi nedespărţit împreună cu El, într-o singură cârmuire şi sade pe acelaşi pristol? Este firea omenească cea pe care a aşezat-o de-a dreapta lui Dumnezeu, este omul din El, cel pe care l-a adus la împreună-împărăţirea cu Dumnezeu, la stăpânirea proniatoare peste toate cele văzute şi nevăzute.
Aşa s-a împlinit binevoirea lui Dumnezeu întru noi. Fiul lui Dumnezeu, coborât pe pământ, l-a urcat pe om pe umerii Săi, ca pe o oaie pierdută, şi l-a adus Tatălui Său. Să slăvim bunătatea şi înţelepciunea iubitorului de oameni Dumnezeu. Nu ne-a părăsit şi nu ne-a lăsat pradă nenorocirii noastre, ci a ruşinat viclenia vrăjmaşului şi, îndumnezeind în El fiinţa noastră, ne-a dăruit în chip mântuitor lucrul prin care fuseserăm la început amăgiţi spre nenorocirea noastră.
Aşadar, să ne scuturăm acum, fraţilor, de şubrezenia gândurilor noastre şi, suindu-ne cu mintea la cer, să stăm în faţa pristolului lui Dumnezeu, la picioarele firii omeneşti slăviţe în Domnul, şi să o contemplăm spre învăţătura noastră.
Vedeţi cum este mărită firea omenească în Domnul: este îndumnezeită, este făcută împreună-domnitoare cu Dumnezeu, este mai presus de orice început, de orice stăpânire şi de orice putere. Să ne străduim şi noi să nu înjosim în noi această fire prin fapte păcătoase, prin gânduri şi atitudini necuvioase, prin patimi ruşinoase trupeşti şi sufleteşti. Cum este Cel ceresc, aşa se cuvine să fim şi noi, având chemare să fim cereşti. Cum este Capul — Domnul —, la fel se cuvine să fie şi mădularele — toţi credincioşii; cum este Întâiul-Născut, la fel trebuie să fie şi toţi cei pe care Acesta nu S-a ruşinat să-i numească fraţi. Domnul este Întemeietorul seminţiei celei noi. Genealogia Sa se zideşte în duh, din toate seminţiile pământului. Printre ei ne numărăm şi noi şi împreună cu ei trebuie să alcătuim seminţia aleasă, preoţia împărătească, neamul sfânt, oamenii înnoirii, ca să vestim bunătăţile Lui, ale Celui ce ne-a chemat dintru întuneric la minunata Sa lumină (I Petr. 2, 9). Aşadar să ne străduim şi noi să fim desăvârşiţi, aşa cum Tatăl nostru Ceresc desăvârşit este. Domnul S-a rugat pentru noi ca, aşa cum El este una cu Tatăl, la fel şi noi să fim una cu El. Prin credinţă şi prin har suntem aduşi la această unire. Ce fel de râvnitori ai vieţii întru credinţă trebuie să fim, ca să ne arătăm stând la rangul ce ni se cuvine?! Însă, pentru aceasta fiind aleşi o, iubiţilor!, să ne curăţim şi să petrecem mereu în curăţenie neatinşi de nici o murdărie a trupului sau a duhului.
Să ne întipărim în inimă acest gând, ca să nu păcătuim. Dar, şi dacă va păcătui cineva, avem Mijlocitor către Tatăl pe Iisus Hristos cel drept (I In 2,1). La început, am păcătuit şi am căzut de la Dumnezeu. Unindu-ne cu Iisus Hristos, ne unim iarăşi cu Dumnezeu. Dar dacă şi acum greşim, iarăşi cădem de la Dumnezeu şi de la Mântuitorul Iisus şi, odată cu aceasta, pierdem toate darurile pe care le-am primit prin El. Ce să facă acum deci cei ce cad iarăşi în păcate? Ai căzut? Ridică-te! Ai păcătuit? Pocăieşte-te! Dar, în nici un chip nu deznădăjdui sau, deznădăjduind, nu te lăsa cu totul pradă căderii. Avem Mijlocitor către Tatăl pe Iisus Hristos cel drept. Vezi că El stă de-a dreapta Tatălui şi mijloceşte pentru noi. Ca Primul Preot, El intră cu sângele Său în Sfânta Sfintelor, în cerul cerurilor, ca să Se arate pentru noi feţei lui Dumnezeu, fiind pururi viu, ca să mai mijlocească pentru noi. Mijlocirea Domnului va fi auzită şi împlinită. Trebuie doar să o atragem spre noi, prin sinceră pocăinţă şi prin hotărârea neclintită şi neşovăielnică de a lăsa păcatele, cu care vrăjmaşul reuşeşte să păcălească sufletele, prin promisiunile lui mincinoase despre nevinovăţia şi nepedepsirea păcatelor. Veniţi dar să cădem şi să plângem în faţa Domnului, Cel ce ne-a zidit, Cel ce ne-a izbăvit şi ne izbăveşte.
Dar Dumnezeu, bogat fiind în milă — scrie Apostolul Pavel —, pentru multa Sa iubire cu care ne-a iubit, pe noi cei ce eram morţi prin greşelile noastre, ne-a făcut vii împreună cu Hristos […] şi împreună cu El ne-a sculat şi împreună ne-a aşezat întru ceruri, în Hristos Iisus (Ef. 2,4-6).
Iată deci unde ne este locul! Prin urmare, nu trebuie să vieţuim pe pământ, ca şi cum aici ar fi locul nostru pentru totdeauna, ci să trăim cum se trăieşte într-o ţară străină. Străinii trăiesc cu trupul în ţară străină, dar cu mintea şi cu inima în patria lor. La fel ne porunceşte şi nouă Apostolul:
Aşadar, dacă aţi înviat împreună cu Hristos, căutaţi cele de sus, unde Se află Hristos, şezând de-a dreapta lui Dumnezeu. Cugetaţi cele de sus, nu cele de pe pământ; căci voi aţi murit şi viaţa voastră este ascunsă în Dumnezeu (Col 3; 1-3).
În Iisus Hristos suntem deja în cer, ne rămâne să ne mutăm acolo cu mintea şi cu inima, ca să ne fie şi inima acolo unde ne este comoara. Într-acolo trebuie să le îndreptăm pe toate: şi gândurile, şi cuvintele, şi faptele. Intr-acolo trebuie să ne aţintim toate grijile şi toată petrecerea noastră pământească trebuie astfel să o chivernisim, încât să ne fie o pregătire pentru veşnica, fericita petrecere în cer, cu Iisus Hristos, Domnul nostru. Trăind pe pământ, nu se poate să nu le facem pe cele pământeşti şi ale traiului zilnic. Dar toate acestea pot fi astfel conduse, încât să devină o cale care să ne aducă acolo unde Se află Hristos, de-a dreapta lui Dumnezeu. Ai o bogăţie — trimite-o acolo, prin săraci. Ai stăpânire — dobândeşte domnia de acolo prin înmulţirea faptelor bune. Ai un dar — nu îngropa talanţii în pământ, ci dă-le voie să crească, pentru ca, fiind vrednic în cele mici, peste multe să fii aşezat. Ai energie — munceşte, ca să guşti acolo din roadele tale. Chiar de ai sărăcie, supărări şi dureri, şi pe acestea, cu răbdare necârtitoare, cu nerăutate şi cu mulţumire, transformă-le în mijloace de agonisire a bucuriei nepieritoare. Umblaţi cu înţelepciune faţă de cei ce sunt din afară (de Biserică) — ne porunceşte Apostolul (Col. 4, 5).
Deci luaţi seama cu grijă cum umblaţi, nu ca nişte neînţelepţi, ci ca cei înţelepţi, răscumpărând vremea, căci zilele rele sunt. Drept aceea, nu fiţi fără de minte, ci înţelegeţi care este voia Domnului (Ef. 5, 15-17).
Adunând laolaltă aceste puţine gânduri, vom primi această învăţătură de la Înălţarea Domnului. Cunoscând că cetatea noastră este în ceruri, de unde şi aşteptăm Mântuitor, pe Domnul nostru Iisus Hristos (Fil. 3, 20) — la fel cum şi îngerul le-a spus Apostolilor, pe când aceştia priveau în urma Domnului Care Se înălţa —, să purcedem şi noi cu osârdie la cinstirea înaltei noastre chemări întru Iisus Hristos: câte sunt adevărate, câte sunt de cinste, câte sunt drepte, câte sunt curate, câte sunt vrednice de iubit, câte sunt cu nume bun, orice virtute şi orice laudă, la acestea să ne fie gândul (Fil. 4-8), împiedicându-ne şi sculându-ne, dar fără să slăbim niciodată râvna, pe cele vechi uitându-le şi spre cele dinainte, năzuind.
Aşa să petreceţi. Şi dacă veţi petrece aşa, veţi atinge neîndoielnic ceea ce dorim cu toţii, prin harul Domnului Cel înălţat la ceruri şi şezând de-a dreapta lui Dumnezeu şi a Tatălui. Amin”.
(Sfantul Teofan Zavoratul, Viata launtrica, Editura Sophia, Bucuresti, 2011)
Legaturi:
HRISTOS S-A INALTAT !!!
Doamne ! Iti multumim !iarta-ne..si…ajuta-ne…
Sa avem inima buna ! si…Dreapta Credinta !
Cântarea sfântă ne înalţă
Prin taină și prin armonie
La ideal, la viul sacru,
La dorul pentru veşnicie.
Ea-i dar şi artă. E iubirea
Și dorul nostru de frumos
Trăit și exprimat melodic,
În rugăciune și’n Hristos.
E simţ de taină, viu în cântec.
E invocare, și răspuns
E dăruirea şi răsplata
Din glasul nostru, în Iisus.
E viaţă’n duh, trăită sincer
Și înălţime-a bucuriei,
Renaştere duhovnicească
În simţământul veşniciei.
Ea-i zboru’n duh, adânc spre ceruri
Spre mângâierea părintească
Și spre trăirea’n frumuseţea
Şi-n dragostea Dumnezeiască .
E exprimarea vieţii sfinte
Prin viu armonic şi sublim.
Este puterea ce “ne strigă”
Că mai putem să ne sfinţim,
Că setea vie , (nesătulă)
De de înălţare, de frumos,
Mai arde-n noi şi ne mai cheamă
Prin simţăminte, la Hristos.
E dor de bucurii divine,
De rai, de zbor în infinit,
De reântoarcerea acasă,
De sfântul ce nu l’am trăit.
E plâns duios. Este căinţă
Și lacrimă de fericire.
E bucurie în tristeţe.
E pace,-i hrană în iubire.
E întâlnirea cu divinul
Şi mângâierea-i părintească,
Răspuns în omenesc și-n rugă
La dragostea Dumnezeiască .
E cântecul care ne înălţă
Din “culturalul” cel lumesc
(Din duhul desacralizarii)
La simţămant duhovnicesc.
Biserica cultivă numai
Cântarea sfântă în Hristos
Nu cântul laic și sincretic
Oricât ar fi de’armonios.
Ea crește și hrănește numai
Cu cele ce’s în Duhul Sfânt
(Care sfinţesc duhul și viaţa)
Nu dragostea,…pentru “pământ”.
Hristos S-a Inaltat!
In oarecare legatura cu ce spune Sf. Teofan mai sus: “În Iisus Hristos suntem deja în cer, ne rămâne să ne mutăm acolo cu mintea şi cu inima, ca să ne fie şi inima acolo unde ne este comoara. Într-acolo trebuie să le îndreptăm pe toate: şi gândurile, şi cuvintele, şi faptele”, am gasit o povestire care, desi incepe cu “Demult, a trait un print”, e valabila si acum, pentru noi toti.
NU RĂMÂNEM DECÂT CU CEEA CE DĂRUIM
Demult, a trait un print tare-tare bogat, care era, insa, si foarte zgarcit. Nu ar fi dat niciodata nimic. Doar ca, intr-o noapte, a visat ca murise si ajunsese la poarta raiului. Acolo, Sfantul Petru i-a spus:
– Vino cu mine sa iti arat unde vei sta de acum incolo. Si au mers ei ce-au mers prin gradinile acelea minunate, pana cand, la un moment dat, au ajuns langa un palat mare si frumos.
– A, a strigat tanarul print, aici voi sta ?
– Nu, in nici un caz.
– Dar, cine va sta aici?
– Aici va locui, dupa ce va muri, gradinarul tau.
– Cum se poate, el care nu are nimic, care e sarac lipit pamantului, cum sa merite el ase ceva ?
– E, nu are gradinarul tau avere pe pamant, fiindca tot ce castiga imparte mereu cu cei mai sarmani decat el. Pe pamant nu strange nimic, fiindca daruieste, dar aici, uite cate a strans! Tot ce vezi aici este rodul bunatatii lui.
– Bine, si atunci eu unde o sa stau ? -a mai intrebat nemultumit printul.
– Uite acolo, in cocioaba aceea!
– Cum, in sandramaua aia ?! Pai acolo sunt doar niste scanduri prapadite care stau gata-gata sa cada … cum sa locuiesc in mizeria aia ? E drept asa ceva ?
– Sigur ca este drept – i-a raspuns Sfantul Petru! Ia gandeste-te, ce ai daruit tu ? Nimic. Ce ai fi vrut sa apara aici!? Daca ai fi fost bun si darnic cum este gradinarul tau, atunci ai fi avut si tu asemenea palate, poate chiar mai mult, dar asa … Tot ce vezi acolo este rodul zgarceniei tale …
In clipa aceea, tanarul print s-a trezit speriat din visul sau. Din acea zi, s-a schimbat. Nu a mai adunat comori pe pamant, ci in cer. Nu a mai strans bogatii peste bogatii, fiindca la ce i-ar fi folosit mai tarziu ? Cu tot ce a avut, i-a ajutat pe cei sarmani si, in acest fel, a strans o avere mult mai de pret: recunostinta celor ajutati de el si binele facut. Aceasta era averea pe care nimeni n-ar fi putut sa i-o fure!
Intelept ar fi ca si noi toti sa procedam aidoma printului din poveste, pentru ca adevarata este vorba care spune ca “Nu ramanem decat cu ceea ce daruim”
Hristos a inviat! Hristos S-a inaltat! Salutul pascal si sfant,l-am rostit cu inima plina de bucurie doar trei zile,socotind apoi cu multa durere in suflet ca lipsesc martorii Invierii. Astazi,am primit ca raspuns un iha,adica un da,o afirmatie in batjocura;sarmanii! De unde sa stie ca Domnul Iisus le-a fagaduit celor care vor crede fara indoiala in El ca se vor bucura de daruri deosebite?”In numele Meu ,demoni vor izgoni,in limbi noi vor grai,serpi vor lua in mana si chiar ceva datator de moarte de vor bea nu-i va vatama,peste cei bolnavi isi vor pune mainele si se vor face sanatosi”.Fara indoiala vedem si noi care avem un fir de credinta,harismele cu care Domnul Iisus i-a inzestrat pe acesti crestini care au avut o credinta neclintita,pe Sfintii veacurilor si ai zilelor noastre,modele vii,pusi spre marturisire.Dar nici pe acestia nu-i recunoasc,decat la onomastici, in petreceri.Acesti Sfinti,ne spun ca suntem raspunzatori pentru ei caci din cauza pacatelor noastre se intampla asa.Nici Ucenicii Domnului nu au avut credinta deplina,dar au fost vindecati de necunoastere,treptat,incredintati fiind ca Hristos Cel Inviat,nu este o naluca,ci este Mantuitorul care mai inainte fusese rastignit,ingropat si mai apoi Inaltat la cer,reinnoind promisiunea trimiterii Duhului Sfant peste ei,ca “fagaduinta Tatalui”,moment cand se vor imbraca cu putere multa spre propovaduirea Evangheliei la toata lumea. Inaltarea la cer a Domnului nostru Iisus Hristos,a fost ca una dintre cele mai frumoase Liturghii infaptuite de El in ipostaza de Arhiereu care isi binecuvinteaza credinciosii,rapit de ingeri pe norii cerului in sanul Preasfintei Treimi.Parintele Staniloe spune ca Inaltarea a insemnat si inaltarea firii omenesti la cer ,caci Hristos este Unul din Treime si ca Om. Cat de mare este taina credintei, ne marturiseste Apostolul Pavel in Epst.catre Timotei,cap.3,16:”Si cu adevarat,mare este taina dreptei credinte ;Dumnezeu S-a aratat in trup,S-a indreptat in Duhul,a fost vazut de ingeri ,S-a propavaduit intre neamuri ,a fost crezut in lume,S-a inaltat intru slava”.Amin.(iertati,am scris de pe mobil,nici eu nu stiu ce-am scris)
http://poeziicrestin-ortodoxe.blogspot.com/2011/06/inaltarea-domnului-si-dumnezeului.html
CONDAC
Soarele dreptăţii, Ce a luminat pământul cu razele iubirii,
Se înalţă întru slavă, ca să răsară pe cerul înţelegător al inimii,
Cel Ce cu Învierea Sa a risipit întunericul cel greu de purtat al morţii,
Merge să gătească lăcaşuri cereşti celor aleşi ca moştenitori ai Vieţii.