Minunata Înălţare a Domnului nostru, eveniment proorocesc al celei de-a Doua Lui Veniri. SMERENIA SLAVEI DUMNEZEIEȘTI și MUTAREA ÎNTÂLNIRII DOMNULUI DE LA TRUP CĂTRE DUH

17-05-2018 Sublinieri

Pr. John Behr:

Înălţarea Domnului nostru

Apostol: Fapte 1,1-12; Evanghelie: Luca 24, 36-53

Suitu-S-a Dumnezeu întru strigare, Domnul în glas de trâmbiţă.” (Ps. 46, 5)

După ce am prăznuit Pătimirea lui Hristos, am petre­cut patruzeci de zile în compania ucenicilor, bucurându-ne de prezenţa Domnului celui Înviat. Am participat la multe evenimente în acest ciclu liturgic, începând cu intrarea lui Hristos în Ierusalim, unde I s-a făcut o primire publică plină de fast. Apoi a venit trădarea Lui, sau mai degrabă dăruirea Lui de Sine, şi Pătimirea Sa, când a fost părăsit de ucenici, care au şi tăgăduit că L-ar cunoaşte. Dar ei, şi noi, am fost repuşi în comuniune cu El atunci şi li S-a arătat din nou, lor şi nouă, la frângerea pâinii şi, aşa cum am auzit astăzi în lectura evanghelică, deschizând Scripturile. Putem vedea că a fost scris că Hristos va suferi, sculându-Se a treia zi, şi că pocăinţa şi iertarea vor fi propovăduite în numele Lui, în­cepând de la Ierusalim – de la locul unde a pătimit, pentru ca vestea să fie propovăduită celor care au fost părtaşi la moartea Lui.

După toate acestea, acum suntem chemaţi să sărbăto­rim Înălţarea Sa, ridicarea sau înălţarea la dreapta Tatălui. Aceasta este, ca să zicem aşa, biruinţa lui Hristos, culmea slu­jirii Sale lumeşti, sărbătorită cu strigăte şi trâmbiţe aşa cum se vorbeşte în victoria din Psalm. Noi sărbătorim aceasta ca pe o procesiune şi înălţare triumfătoare; dar, spre deosebire de intrarea în Ierusalim, aceasta este o biruinţă sărbătorită discret, în livezile de măslini pe munte în afara Ierusalimu­lui, doar cu câţiva dintre ucenici şi cu Maica Sa.

Acest tablou este în real contrast cu momentul Dumi­nicii Floriilor. În amândouă vedem intrarea Regelui: într-una în cetatea pământească a Ierusalimului, unde cei care Îl în­tâmpinau încă nu înţeleseseră natura acestei domnii; iar cealaltă în ceruri.

Acum, cu siguranţă gândim că, după toate cele prin care au trecut ucenicii, vor fi ştiind acum cu ce fel de domnie este rege Hristos.

Astfel, este destul de tulburător să auzim din Fapte că, atunci când ucenicii s-au strâns împreună, ei L-au întrebat pe Hristos: „Oare acum vei reinstaura domnia lui Israel?

Chiar şi acum încă trebuiau să înveţe că Împărăţia lui Hristos nu este din lumea aceasta, că slava Lui nu este o slavă recunoscută printre oameni, că, de la un capăt la altul, calea Lui este a smereniei, drumul Crucii.

Întorcându-Se la Tatăl Său, El a făgăduit ucenicilor Săi că nu îi va părăsi, ci că le va trimite un alt mijlocitor, pe Duhul Sfânt, Cel Care le va reaminti despre toate lucrurile pe care le-a făcut El, Care îi va povăţui în tot adevărul, luând din ceea ce este a lui Hristos şi dându-le ucenicilor (cf. Ioan 14, 26; 15, 26; 16,13-15).

Doar prin puterea Duhului putem vedea că drumul smereniei lui Hristos este de fapt un drum de slavă, al dumnezeirii – o smerenie dumnezeiască, pentru că aceasta nu este calea lumii, acesta nu este modul în care vedem de obi­cei lucrurile. Doar atunci când ne îndreptăm din nou spre Scripturi, aşa cum ne-au fost tâlcuite de Hristos, putem, cu Duhul lui Hristos, să începem să înţelegem această miste­rioasă coincidenţă a opuselor: slavă şi smerenie, tărie şi slă­biciune, înţelepciune şi nebunie, viaţă şi moarte, Cuvântul în trup.

Când ne îndreptăm privirea spre principalele eveni­mente din viaţa lui Hristos, aşa cum sunt ele prezentate în Evanghelii, putem vedea această smerenie dumnezeiască manifestată în fiecare eveniment. Naşterea Sa nu a fost în­soţită de nici un fel de fast lumesc: totul s-a întâmplat într-un cadru umil şi obscur, cu puţini martori, deşi a fost lăudată de cetele îngereşti. Răstignirea Sa a fost o moarte ruşinoasă, însoţit de tâlhari, dar părăsit de ucenici, deşi este recunos­cut ca Fiu al lui Dumnezeu de către centurion. Învierea Sa, de asemenea, nu a avut nici un martor, şi prima reacţie la vederea mormântului gol a fost necredinţa, faptul a fost din nou preamărit de îngeri.

Acum din nou la Înălţarea Sa; aceasta se petrece în ob­scuritate. De această dată chiar şi îngerii sunt uimiţi: atunci când li se spune să ridice porţile ca să intre Împăratul slavei, îi auzim cum întreabă în uimire: „Cine este Împăratul sla­vei? (Ps. 23,10).

Ca să nu gândim, ca şi ucenicii, că Împărăţia slavei Domnului Înviat este ceva omenesc, aşa cum ne-am putea noi imagina, să fim cu luare aminte la cuvintele îngerilor: nu staţi privind la cer! Nu vă aşteptaţi să Îl vedeţi pe Hristos la fel cum era cunoscut atunci când era văzut în trup, dar ucenicii de nenumărate ori nu au reuşit să Îl recunoască drept Domn! Aşa cum spune Sf. Pavel, deşi cândva L-am cunoscut pe Hristos după trup, nu-L mai cunoaştem astfel acum, ci acum îl cunoaştem în Duh (cf. 2 Cor. 5, 16). Şi aşa cum a subliniat Sfântul Ignatie: „acum că Hristos S-a urcat la Tatăl este de fapt mai vizibil decât era înainte (Epistola către Romani 3).

Acum ne putem uni cu îngerii şi să vedem slava lui Dumnezeu manifestată în toate acele momente de obscu­ritate şi umilinţă.

Dar să luăm aminte şi celelalte spuse de îngeri: că Hris­tos va veni din nou la fel cum S-a şi înălţat. Dacă Îl urmăm pe Hristos, pe drumul smereniei Sale, călăuziţi de Duhul, in mod sigur Îl vom întâlni pe Domnul. Mai mult decât atât: vom fi ridicaţi împreună cu El, prin coborâre, în înălţimile cerurilor, şi El va schimba smerenia trupului nostru pentru a-l face asemenea trupului Său slăvit, pentru ca atunci când se va arăta, cu adevărat vom fi asemenea Lui (cf. Filip. 3, 21; I Ioan 3, 2).

Să ne pregătim, acum şi în zilele care urmează între săr­bătoarea Înălţării şi Cincizecime, pentru a-L primi cu vred­nicie pe Duhul, nu după aşteptările noastre omeneşti, ci după cum Hristos ni L-a dăruit; şi să ne rugăm ca acum şi întotdeauna să fim gata spre a-L întâlni pe Domnul în noimele Scripturilor pe care ni le descoperă şi în chemarea la frângerea pâinii, spre împărtăşirea de Trupul şi Sângele Său.

(în: Pr. Prof. John Behr, “Crucea lucrează în lume: Omilii pentru perioadele liturgice de peste an”, Editura Doxologia, Iasi, 2016)

***

Arhim. Zaharia Zaharou:

Minunata Înălţare a Domnului, eveniment proorocesc al celei de-a Doua Lui Veniri în slavă

Acest Iisus care S-a înălţat de la voi la cer, astfel va şi veni, precum L-aţi văzut mergând la cer (Fapte 1,11).

Timp de patruzeci de zile, Domnul S-a înfăţişat pe Sine viu” (Fapte 1,3) ucenicilor, descoperindu-le tainele Împărăţiei Sale. El i-a instruit pe ucenici prin simpla Sa prezenţă, dar, în acelaşi timp, a încercat să-i deprindă şi cu absenţa Sa, ca să sporească înlăuntrul lor tânjirea după o unire şi mai desăvâr­şită cu El, o unire în Duhul Sfânt. Deşi Îl cunoscuseră în trup, de acum încolo aveau să-L cunoască în Duh, căci „Duhul este cel ce dă viaţă; trupul nu foloseşte la nimic (Ioan 6, 63).

Ucenicii Îl cunoscuseră pe Hristos ca om şi trăiseră în preajma Lui cu atâta familiaritate, încât Domnul le spusese: „De acum nu vă mai zic slugi… ci v-am numit pe voi prieteni” (Ioan 15, 15). Însă acum, după ce au crezut în Învierea Lui, ei aveau nevoie să înţeleagă că Iisus este Domnul Savaot şi că trebuie să-şi trăiască în Duh dragostea faţă de Hristos şi legătura cu El. De aceea, Domnul cel Înviat i-a zis Mariei Magdalena: Nu te atinge de Mine (Ioan 20,17). Şi ea trebuia să depăşească această bucurie omenească de a vedea trupul înviat al lui Hristos, ca să înceapă să-şi trăiască legătura cu Domnul în Duhul Sfânt.

Înălţarea este cu deosebire un eveniment proorocesc. În ul­tima Sa întâlnire cu apostolii, Domnul le-a vorbit despre sfâr­şitul veacurilor, atunci când Împărăţia Lui avea să fie „aşezată la loc” (cf. Fapte 1, 6) în slavă. Apostolii nu puteau înţelege încă măreţia acestei reaşezări, pe care o limitau doar la poporul lui Israel. Inima lor avea să se deschidă larg pentru a cuprinde într-însa mântuirea universală a lui Hristos abia în ziua Cincizecimii, atunci când avea să se reverse peste ei Duhul Sfânt.

Hristos S-a înălţat la cer în timp ce îi binecuvânta pe apos­toli. Şi pe când îi binecuvânta, S-a despărţit de ei şi S-a înăl­ţat la cer (Luca 24, 51). În Faptele Apostolilor se spune că Domnul S-a despărţit de ucenici în acelaşi chip în care Se va şi întoarce în ziua celei de-a Doua Lui Veniri (cf. Fapte 1,11).

După cum zice Domnul în Evanghelie (cf. Matei 25, 31-32), atunci când va veni din nou, El îi va aduna pe toţi drepţii Săi din toate colţurile pământului şi îi va lua cu Sine în Împără­ţia Lui. Şi ce le va spune glasul milostivirii Sale aleşilor Săi în ceasul acela înfricoşat? „Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, moşteniţi împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lu­mii (Matei 25, 34). Vedem că Domnul Se înalţă la cer binecuvântându-i pe ucenici, iar în ziua cea din urmă a celei de-a Doua Lui Veniri, El îi va binecuvânta pe aleşii Săi într-un chip şi mai limpede şi mai îmbelşugat.

Un nor L-a luat de la ochii lor” (Fapte 1, 9). Domnul S-a înălţat la cer în slavă. În Vechiul Testament, norul luminos – slava lui Dumnezeu – însoţea neîncetat prezenţa Domnu­lui, însă, în zilele vieţii Sale pământeşti, El Şi-a ascuns slava, pentru ca să Se poată apropia de noi şi să ne pregătească să moştenim şi noi această slavă în chip nestrămutat.

Atunci când Domnul S-a înălţat la ceruri, îngerii le-au tăl­măcit apostolilor însemnătatea acestui eveniment, încredinţându-i că Hristos va veni din nou cu aceeaşi slavă în ziua cea din urmă (cf. Fapte 1,11). Îngerii se bucură acum de înălţarea Mântuitorului la cer şi cete de îngeri vor fi prezenţi cu putere la marele eveniment al celei de-a Doua Lui Veniri.

Înălţarea Domnului s-a petrecut brusc, pe neaşteptate, în timp ce Domnul le vorbea ucenicilor. Atotputernicul Iisus, Care este stăpân peste ani şi peste vremuri, ne-a prevenit că va veni din nou la sfârşitul veacurilor pe neaşteptate, „ca un fur noaptea (1 Tes. 5, 2).

Ziua Domnului trebuie să vină pe neaşteptate, pentru ca în felul acesta să se vădească toţi cei ce au dragoste adevărată pentru Cel ce vine: cei a căror inimă veghează chiar şi în tim­pul somnului, tânjind după iubitul Mire al Bisericii şi Dumne­zeul lor, cei care au destul untdelemn al harului şi păstrează aprinsă candela inimii lor, după cum ne învaţă pilda fecioare­lor înţelepte (cf. Matei 25,1-13) şi vieţile tuturor sfinţilor.

(in: Arhimandrit Zaharia Zaharou, Vesnicul astazi, Editura Bizantina, 2018)

Va mai recomandam:

***

IN ASTEPTAREA VENIRII DOMNULUI – cu Parintele Zaharia de la Essex

“Că văzură ochii mei mântuirea Ta…”: PAZIND IN INIMA, INTRU NADEJDE, MANGAIEREA HARULUI, IN ASTEPTAREA ZILEI CELEI MARI. “Nu putem avea o atitudine neutră faţă de Hristos”. Predica Arhim. Zaharia de la Essex despre legatura intre INTAMPINAREA DOMNULUI si A DOUA VENIRE

Arhim. Emilianos Simonopetritul: CUM SA-L ASTEPTAM PE DUMNEZEU?

VINO, DOAMNE IISUSE! “Nu te teme! Eu sunt Dumnezeul tău şi te ţin de mână şi te întăresc…”

“…SĂ NU RĂMÂNEM AFARĂ DIN CĂMARA LUI HRISTOS!”. Suntem pregătiți de Nuntă? Îl mai așteptăm pe Mire sau L-am înșelat deja cu dragostea lumii? Cine sunt cei “NEBUNI ȘI ORBI” mustrați de Iisus? NUNTA E “PE BUNE”, FRAȚI ȘI SURORI…

ASTEPTAND DUHUL… CUM SA NE PREGATIM DE CINCIZECIME? “Nu cugeta ca rastimpul dintre Inaltare si Cincizecime este un fel de distanta goala. Nu, acest timp ne este dat cu un scop…”


Categorii

Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Inaltarea Domnului, Parintele Zaharia de la Essex, Preot John Behr

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

1 Commentariu la “Minunata Înălţare a Domnului nostru, eveniment proorocesc al celei de-a Doua Lui Veniri. SMERENIA SLAVEI DUMNEZEIEȘTI și MUTAREA ÎNTÂLNIRII DOMNULUI DE LA TRUP CĂTRE DUH

  1. Pingback: Hristos NE-A inaltat! DAR NOI CE FACEM…? Pr. Boris Raduleanu: “Istoria este PLINA DE SANGE, mai ales in secolul nostru considerat PROGRESIST. Noi ne scuipam, noi ne batem, noi ne rastignim, noi insinuam judecati. Te impusc pe tine ca pe un nim
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate